Multumesc pentru popasul pe pagina mea si parerea sincera! Am observat si eu ca nu prea ma inscriu in tendintele sitului dar alt stil nu m-ar exprima mai bine. Sper sa nu risc acea inexistenta despre care vorbiti. Vad ca prima strofa a placut mai mult, fiind considerata o imagine artistica mai reusita. In schimb, ultima, observ ca a parut finalizata fortat. Citind insa mai atent aceste strofe si lasand sa respire strofa a doua care este mai greu de inteles la prima citire, ar trebui sa se observe legatura si asemanarea dintre ele (vers 4 din ambele). Deci, e nevoie sa ne hotaram: ori ambele fortate, ori ambele reusite. Daca ideea poeziei nu a fost bine inteleasa vina e pe undeva a mea:). Friendly...
Scrisoare Dragul meu Gorun, Mie mi-a placut textul acesta de la inceput si pana la sfarsit. La inceput n-am fost eu prezent din motive independente de vointa mea, iar la sfarsit ai lipsit tu cu gratie ca deobicei. Insa cu aceasta ocazie vreau sa-ti spun ca eu sunt bine si te citesc, insa acum cu niste ochelari de vedere. Concluzia citirii mele este ca obiectul comunicarii a fost atins dar timbrul nu a fost platit din motive care imi scapa. Mai apoi alte probleme au aparut pe drum cand Ideea (ti-o amintesti ca doar am facut dragoste cu ea pe vremea holerei) ne-a parasit pe amandoi si ne-am trezit in dimineata aia cetoasa ca suntem ingrozitor de destepti si de singuri. Altfel vreau sa-ti spun ca mama e bine si imi spune bancuri si in ziua de azi. Din pacate toate au un umor teribil de negru. Andu
Mariana, replica mea vizează statutarea presei ca responsabil direct de educația elevilor. A analiza problema funcțiilor mass-media ne-ar trebui mult timp și spațiu, pentru că ne aflăm într-una dintre cele mai controversate posibile discuții. E dificil de definit, în toată complexitatea ei, relația pe care mass-media o întreține cu un întreg câmp social.
Dacă înainte de apariția mijloacelor de comunicare în masă, familia, școala, biserica dețineau poziții dominante în trasmiterea informațiilor, a cunoștințelor, lucururile s-au schimbat. Da, mass-media a preluat multe dintre aceste funcții, e un adevăr. Transferul nu s-a făcut însă la nivel axiologic, ceea ce, din punctul meu de vedere, e și o imposibilitate. Mai mult, eu cred că mass-media are ca rol amplificarea diverselor experiențe cognitive, comportamentale, ale indivizilor. Mediul educogen nu are cum să se rezume doar la presă, așa cum de multe ori s-a lăsat a se înțelege. Presa e cea care evidențiază. Are de partea ei imaginea, cuvântul scris,etc. Ușor de tras, astfel, concluzia că ea e cea care face actul educației. Eroarea persistă cu un fel de patimă, aș spune, fără a se lua în calcul că dincolo de forma prezentării, în societate s-a întâmplat un eveniment creat de familie, școală, etc. Creat de o sumă de factori pe care mass-media îi prezintă sub formă frustă, lapidară, dură, a unui eveniment oarecare.
Orice tânăr student la jurnalism știe că ”Trenul care vine la timp în gară nu e subiect de presă”. Consider că majoritatea intelectualilor știe sau intuiește acesta. Cu toate acestea o doamnă profesoară, lideră în Sindicatul Învățământului, nu contează unde, replică suav:”Și de bine, când ați dat ultima dată?”.
Deși mass-media de oriunde reflectă și evenimente pozitive,(pozitive,dar nu anodine), mi-am permis două observații:
De ce trebuie să laude presa?
Pentru ceea ce a făcut(bine, cred), cadrul didactic respectiv nu primește o remunerație, gradație, etc?
Poate că presa face, involuntar, și educație. Dacă cele cinci minute ale lui Dan C. Mihăilescu, spațiul editorial a lui Alex Ștefănescu sau alte emisiuni cu potențial în acest sens pot culturaliza, e bine. Educație involuntară face și vecinul de pe scară care și stinge țigara de balustradă.
Sunt de acord însă că, din păcate, educația care se face în școală contează prea puțin pentru formarea individului.
Aceasta și pentru că în locul unor cunoștințe și abilități folositoare, elevilor li se bagă în cap tot felul de chestiuni care nu le va folosi la nimic. Sistemul de învățământ e autist și interesat doar de a-și conversa un curriculum de docilitate și conformitate. Căldicel, cum ar spune cineva. De ce nu a reușit reforma? Simplu, sunt prea mulți interesați să rămână lucrurile așa cum sunt, să-și perpetueze privilegiile. De plătit plătesc părinții și, mai important, copiii. Adică viitorul. În ceea ce am putea numi cultura negativă a școlii, copiii au rol de ucenici foarte docili. Niște piese de puzzle ale unui sistem nociv.
Și,da, tocmai de aceea:”Trenul care vine la timp în gară nu e subiect de presă!”
... găsesc aici un produs finit. Pe care îl salut. În special pentru: "ca și cum viața m-ar șantaja se atîrnă de mine/ încă o zi...". În particular pentru peisajul proaspăt, alcătuit din cuvinte ca : aripă, umbre, salvate prin figurile de stil în a căror componență intră. Și totuși parcă, parcă ar mai trebui ceva...
interesant, si pe mine la fel. de aceea probabil ca saracii sint mai fascinanti decit bogatii. tot la duh ma refer. cum zicea cineva ca "nu cei sanatosi au trebuinta de doftor". si abia atunci incepe intriga si farmecul entropiei cu zbaterea ei cu tot. de aici si framintarea "daca dumnezeu e atotstiutor, de ce ne mai rugam?". si totusi...
este modest pentru că nu strigă în gura mare "vai, ce bun sunt!" la asta m-am referit.
la ce i-ar folosi să "se bată de la egal la egal"? întreb şi eu.
este apreciat şi fără să fie "agresiv".
modestia e rădăcina caracterului, părerea mea,depinde de fiecare ce vrea să culeagă, flori sau mărăcini...
Dl. Nincu, ati observat bine concluzia dintr-un inceput. ideea este ca am vrut sa fie o ruptura, ceva venit brusc dar nu inoportun. ca si cand, intreaga istorie personala ar incepe cu trosnitul unei ramurele intr-o padure. din acel moment, si numai de atunci. in rest, nu cred nu cred ca stilul meu este chiar atat de original, nu inca.:). oricum va multumesc
In seri de vara-albastre/ porni-voi pe carare/ calcind firave ierburi/ de grine ciugulit - Rimabud. Poezia ta sta-n picioare insa legatura om-natura este prea vaga, prea sublimata. Notiunea de timp-moment prea accentuata dind o senzatie de superficial. Ideea frumoasa dar insuficient exploatata.ca rima dumicate -spate merge insa suna inestetic. macerate . desi si-asta suna deplasat. E numai parerea mea.
Marina Nicolaev, Comentariul dumneavoastră, este, a câta oară? extrem de pertinent. Uneori ma gândesc sa nu mai public, pentru că mă simt "descoperit", vulnerabil în fața intuiției dumneasvoastră critice. Oricum, faptul că mă citiți este onorant pentru mine. Vă mulțumesc încă o dată pentru vizită.
părere:
"mi-a rămas tot/să mă caut printre oameni" - este un vers des întâlnit (nu neapărat scris ca aici, dar înţelegi, tu, ideea) şi, de aceea, cred că nu are suficientă forţă în prima strofă ca să susţină partea de sus, şi anume: "mă usuc ca un copil vinovat în colţul", acesta fiind un vers destul de expresiv în economia poeziei.
ce mi-a plăcut foarte mult şi găsesc de efect în poem, este construcţia următoare pe versurile:
"în sticla geamului cineva răsuflă greu încercând/să-mi găsească cerul închis sub piele"
Îmi place finalul şi aş reformula începutul din motive soresciene. ("Mă întorc cu faţa la perete/ Şi le spun prietenilor îndureraţi/ Mă întorc repede").
Da, e un text fără discurs, care se despleteşte într-o retorică imagistică de la început până la final. Travaliul pedant este extrem de limpede (" arbori plângând/ Două molecule de timp se despart/ Martor la capitularea luminii îmi curăţ ochii de larmă/ în urechi catedrale îmi păzesc liniştea/ pe genele ierbii... se aşază noaptea cu trusa ei de culori / Mai întâi din mănuşi
îşi scoate un deget să pipăie aerul, îşi aprinde ţigara şi dă să picteze" etc etc), mimarea trăirii se arată prin contrastul dintre încercarea firescului şi limbariţa lirico-demagogică (exp: "aşa cum
văzusem în satul natal despărţirea" vs "Oglinzi de piatră pendulează între mine şi cer,
cuvântul e un pontonier impasiv."). Nu există nimic veritabil aici, nicio tresărire de cuvânt, nicio expresie spontană care să se afle în corespondenţă cu necesitatea şi valoarea de adevăr a unui sentiment. Există doar un fals care poate înşela doar oameni care nu ştiu cât este de uşor să construieşti o imagine metaforică. Cred că autorul a dorit să ne arate forţa sa de creaţie... una amorfă şi fără daimon, fireşte.
oarecum ciudată forma acestui text. prima strofă nu are nici un fel de rimă. la a doua există o tentativă de rimă dar nu neaparat reușită. iar la umtima este ceva. nu îmi este clar dacă s-a urmărit această ambiguitate. un text quasi-ludic.
doamne de ce sîntem vinovați că îți ascultăm cuvîntul
în loc să îl visăm răsucindu-ne ca niște derviși în așternut
renunțăm la revoluții la ideile mari la furtuni
de ce sîntem vinovați că ne apucăm de făcut copii
de o trudă cinstită și blestemată sub carapacea asta din zile și soare
de ce sîntem vinovați că scriem corect numele tău
și toate celelalte nume care nu au nici o legătură cu dragostea
pînă cînd pămîntul ajunge să fie bătătorit a moarte
de ce sîntem vinovați că nu mai sperăm nici cît o băltoacă
și atunci plouă și plouă și mergem la ușă dar nimeni nu mai e acolo
nimeni nu nici măcar nu se obosește să ne mai amenințe
nici fulgere nu mai sînt doamne de ce sîntem vinovați
atît de perfect în neprihănirea noastră uscată
de ce nu plouă și la noi înăuntru
iar daca nuantez si -iata- nuantez acum, prieten e cel care sprijina si, mai ales, te invata mersul de unul singur. nu cele mai dificile comentarii le acceptam de la cei pe care ii denumim astfel? un prieten e cel care te indeparteaza si te urmareste sau e cel care pleaca cu o parte din tine. eu nu vreau prieten care sa ma ajute la nevoie, ptr ca nu ptr nevoi ii vreau, ci ptr ei insisi sau, platonic spus, de dragul prieteniei. ca fiecare dusman are un prieten. daca literatura nu e viata, atunci recunosc ca nu stiu ce e. iar razboiul e in toate lucrurile
trebuie “să-mi admit” mie însămi, mai întâi, apoi, şi la Adrian, „faptul subiectiv” de a fi de acord, sau mai bine spus, de a înclina spre “o dublare” a unor cuvinte, expresii, într-un context dat, prin repetiţie, acolo unde se cere, să afirm că este necesară prezenţa repetiţiei aici, la tine, pe text, şi nu doar pentru a părea teribilist în scris şi nici ca trend, cum ar spune unii, greşit, evident, ci pentru a ne situa într-un cadru de film l-aş numi. există pentru mine acea plăcere de a privi lucrurile mai întâi ca ele să fie scrise. Adrian, are o forţă în scris şi ştie “cu o aproape precizie” unde vrea să ajungă cu el în poezie. cred că ai putea îmbrăţişa treptat şi proza scurtă, de întâmplări, etc., păstrând din stilul poemelor tale...
eu te felicit pentru munca aceasta de a scrie aşa cum scrii tu şi crezi în ce scrii.
“Mai sus în timp/ochi verzi pe romburi de batiste/statuie între plămâni şi tâmple/în vârful nopţii
pe macaz/statuile cu braţele deschise. – aş zice braţe aici.
aş scoate: ultimul vers şi “stop cadru/derulare” pentru că ai deja bliţul aici pentru cadru şi eu “mă prind” ca cititor, aş lăsa doar aşa: “trei zâmbete deodată/bliţ vânăt sub umbrele/umedă şi seara/
mai plin mai plin mai plin cu bronz uşor de tată/mai goi mai goi mai goi şi arborii şi ochii/un sac cu oase. – o imagine impecabilă pentru mine, pe care o înţeleg în felul meu.
s-ar termina perfect cu “ora.” – “respiro lung/icoane din tutun la geamuri/cu ghearele pestriţe/
ora.” acolo unde pui “punct…, [te rog frumos, Adrian] nu “şi de la capăt”, nu aici, că strici minunăţie de text:)
altfel, nu cred că-i stă bine în cutia de nisip, trebuie scos în lumină. aşa că, eu, îţi acord o peniţă.
... Bianca, mulțumesc! E o perioadă dificilă în viața mea când cuvintele tale jucăușe și sensibile au căzut bine. În fața ferestrei e o plantă ofilită... dar... morișcă să fie. Spune de fiecare dată ce crezi, la fel fac și eu. cordial, bental, paul
Pe moment io avui sevraj
Peste vrerea absoluta
Je credeam ca merg la inifinit
Peste reduta obosită
Je făceam io ce făceam
Dar existența mi-o fu--eam
Descifram mistere
de parcă f---am cuvinte-ncrucișate
Stimate autor,
Chiar și pentru cunoscătorii limbii franceze (printre care se întâmplă să mă număr) acest poem este inutil.
Vă sugerez cu toată sinceritatea să vă concentrați asupra altor mijloace de exprimare in poezie
Cu stima.
Eu cred că poezia începe după prima strofă și se termină la "drumul va fi cenușă". Restul e umplutură (mai sunt pauze și pe parcurs, dar căutate, regizorale).
iata o alta gama ce imbraca o noua camasa lirica, neobisnuindu-ne cu virusii informatici ai fericirii. ar putea sa te exprime in alt fel o vreme. virusii ca si fericirea se trateaza repede, depinde nu numai de medic si tratamentul prescris, ci si de pacienti. si cind ma gindesc atitea nuvele sf si numai lapte rece! "ai zîmbit și ai adormit ușor peste mine aveam amîndoi febră și era martie"...
Younger Sis, I was referring to a glass like a mirror, not like a recipient. Thanks for your comment. Virgil, "these two" are the glass and the shuttering song/the sound of fury.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Multumesc pentru popasul pe pagina mea si parerea sincera! Am observat si eu ca nu prea ma inscriu in tendintele sitului dar alt stil nu m-ar exprima mai bine. Sper sa nu risc acea inexistenta despre care vorbiti. Vad ca prima strofa a placut mai mult, fiind considerata o imagine artistica mai reusita. In schimb, ultima, observ ca a parut finalizata fortat. Citind insa mai atent aceste strofe si lasand sa respire strofa a doua care este mai greu de inteles la prima citire, ar trebui sa se observe legatura si asemanarea dintre ele (vers 4 din ambele). Deci, e nevoie sa ne hotaram: ori ambele fortate, ori ambele reusite. Daca ideea poeziei nu a fost bine inteleasa vina e pe undeva a mea:). Friendly...
pentru textul : Un fel de poezie despre un fel de dragoste... deScrisoare Dragul meu Gorun, Mie mi-a placut textul acesta de la inceput si pana la sfarsit. La inceput n-am fost eu prezent din motive independente de vointa mea, iar la sfarsit ai lipsit tu cu gratie ca deobicei. Insa cu aceasta ocazie vreau sa-ti spun ca eu sunt bine si te citesc, insa acum cu niste ochelari de vedere. Concluzia citirii mele este ca obiectul comunicarii a fost atins dar timbrul nu a fost platit din motive care imi scapa. Mai apoi alte probleme au aparut pe drum cand Ideea (ti-o amintesti ca doar am facut dragoste cu ea pe vremea holerei) ne-a parasit pe amandoi si ne-am trezit in dimineata aia cetoasa ca suntem ingrozitor de destepti si de singuri. Altfel vreau sa-ti spun ca mama e bine si imi spune bancuri si in ziua de azi. Din pacate toate au un umor teribil de negru. Andu
pentru textul : Bufonul deMulțumesc, am în vedere. Acel "nu știu de ce" e întotdeauna cel mai greu de definit. Dar și când iese...
pentru textul : Nu mă voi mai întoarce deMariana, replica mea vizează statutarea presei ca responsabil direct de educația elevilor. A analiza problema funcțiilor mass-media ne-ar trebui mult timp și spațiu, pentru că ne aflăm într-una dintre cele mai controversate posibile discuții. E dificil de definit, în toată complexitatea ei, relația pe care mass-media o întreține cu un întreg câmp social.
pentru textul : Eminescu faţă cu prostia deDacă înainte de apariția mijloacelor de comunicare în masă, familia, școala, biserica dețineau poziții dominante în trasmiterea informațiilor, a cunoștințelor, lucururile s-au schimbat. Da, mass-media a preluat multe dintre aceste funcții, e un adevăr. Transferul nu s-a făcut însă la nivel axiologic, ceea ce, din punctul meu de vedere, e și o imposibilitate. Mai mult, eu cred că mass-media are ca rol amplificarea diverselor experiențe cognitive, comportamentale, ale indivizilor. Mediul educogen nu are cum să se rezume doar la presă, așa cum de multe ori s-a lăsat a se înțelege. Presa e cea care evidențiază. Are de partea ei imaginea, cuvântul scris,etc. Ușor de tras, astfel, concluzia că ea e cea care face actul educației. Eroarea persistă cu un fel de patimă, aș spune, fără a se lua în calcul că dincolo de forma prezentării, în societate s-a întâmplat un eveniment creat de familie, școală, etc. Creat de o sumă de factori pe care mass-media îi prezintă sub formă frustă, lapidară, dură, a unui eveniment oarecare.
Orice tânăr student la jurnalism știe că ”Trenul care vine la timp în gară nu e subiect de presă”. Consider că majoritatea intelectualilor știe sau intuiește acesta. Cu toate acestea o doamnă profesoară, lideră în Sindicatul Învățământului, nu contează unde, replică suav:”Și de bine, când ați dat ultima dată?”.
Deși mass-media de oriunde reflectă și evenimente pozitive,(pozitive,dar nu anodine), mi-am permis două observații:
De ce trebuie să laude presa?
Pentru ceea ce a făcut(bine, cred), cadrul didactic respectiv nu primește o remunerație, gradație, etc?
Poate că presa face, involuntar, și educație. Dacă cele cinci minute ale lui Dan C. Mihăilescu, spațiul editorial a lui Alex Ștefănescu sau alte emisiuni cu potențial în acest sens pot culturaliza, e bine. Educație involuntară face și vecinul de pe scară care și stinge țigara de balustradă.
Sunt de acord însă că, din păcate, educația care se face în școală contează prea puțin pentru formarea individului.
Aceasta și pentru că în locul unor cunoștințe și abilități folositoare, elevilor li se bagă în cap tot felul de chestiuni care nu le va folosi la nimic. Sistemul de învățământ e autist și interesat doar de a-și conversa un curriculum de docilitate și conformitate. Căldicel, cum ar spune cineva. De ce nu a reușit reforma? Simplu, sunt prea mulți interesați să rămână lucrurile așa cum sunt, să-și perpetueze privilegiile. De plătit plătesc părinții și, mai important, copiii. Adică viitorul. În ceea ce am putea numi cultura negativă a școlii, copiii au rol de ucenici foarte docili. Niște piese de puzzle ale unui sistem nociv.
Și,da, tocmai de aceea:”Trenul care vine la timp în gară nu e subiect de presă!”
... găsesc aici un produs finit. Pe care îl salut. În special pentru: "ca și cum viața m-ar șantaja se atîrnă de mine/ încă o zi...". În particular pentru peisajul proaspăt, alcătuit din cuvinte ca : aripă, umbre, salvate prin figurile de stil în a căror componență intră. Și totuși parcă, parcă ar mai trebui ceva...
pentru textul : fluturele metalic deinteresant, si pe mine la fel. de aceea probabil ca saracii sint mai fascinanti decit bogatii. tot la duh ma refer. cum zicea cineva ca "nu cei sanatosi au trebuinta de doftor". si abia atunci incepe intriga si farmecul entropiei cu zbaterea ei cu tot. de aici si framintarea "daca dumnezeu e atotstiutor, de ce ne mai rugam?". si totusi...
pentru textul : imaginea rememorată deDa, Oana, asta cred că vreau acolo, să doară. Mulțumesc.
pentru textul : Cântecul unei chemări nerăspunse deIa sa vedem:
în golul din mine locuieşte un necunoscut.
pentru textul : stare de fapt dezilnic încerc să-l împac. să-l îmbun.
P.S.: "Silvia, ai intuit: fara varianta, textul e schiop." Dar si "varianta" fara ce este inaintea ei nu se sustine.
pentru textul : Epifanigramă (2) de"Poate" ca eu nu am inteles nimic din rostul acestui text Andu
pentru textul : Dansează! deAdevărul e că moartea e o chestie plină de finețe artistică....
pentru textul : azi e frig deTextul are, desigur, exponent axiologic, iar pe alocuri, este sclipitor. Ex:
"precum liniile ferate într-un depou
anii mei se despart de trecut" - cu observaţia că dacă ar fi lipsit "de trecut", versul ar fi mult mai puternic.
"viaţa e ca o frunză de stuf
cu ochii cât merele coapte"
"aş vrea să ştiu dacă îngerii s-au înregistrat
să voteze"
"ştiu că mulţi au murit în aşteptarea zilei de azi" (superb!)
În capătul opus:
"copilul care ducea
laptele dimineaţa la piaţă" - "dimineaţa" e redundant; laptele se duce la piată, în general, dimineaţa...
"o urmăreşti cun dispare ca o barcă pe mare" - rimă interioară, involuntară (cred); nu dă bine în ureche.
"ghemul zilelor mele e puţin încurcat
mă zbat pentru aer ca un cocoş cu capul tăiat" - la fel.
"ghemul zilelor mele/ sania luminii" - metafore genitivale, lejere.
- enumeraţia exagerată din ultiam unitate.
Dacă ar fi curăţat, textul este de evidenţiat.
pentru textul : de la eva la dama de pică deeste modest pentru că nu strigă în gura mare "vai, ce bun sunt!" la asta m-am referit.
pentru textul : mic tratat de poezie dela ce i-ar folosi să "se bată de la egal la egal"? întreb şi eu.
este apreciat şi fără să fie "agresiv".
modestia e rădăcina caracterului, părerea mea,depinde de fiecare ce vrea să culeagă, flori sau mărăcini...
Dl. Nincu, ati observat bine concluzia dintr-un inceput. ideea este ca am vrut sa fie o ruptura, ceva venit brusc dar nu inoportun. ca si cand, intreaga istorie personala ar incepe cu trosnitul unei ramurele intr-o padure. din acel moment, si numai de atunci. in rest, nu cred nu cred ca stilul meu este chiar atat de original, nu inca.:). oricum va multumesc
pentru textul : toaca este acum în perioada sistolă deIn seri de vara-albastre/ porni-voi pe carare/ calcind firave ierburi/ de grine ciugulit - Rimabud. Poezia ta sta-n picioare insa legatura om-natura este prea vaga, prea sublimata. Notiunea de timp-moment prea accentuata dind o senzatie de superficial. Ideea frumoasa dar insuficient exploatata.ca rima dumicate -spate merge insa suna inestetic. macerate . desi si-asta suna deplasat. E numai parerea mea.
pentru textul : Mă simt întreg prin clipa ce mă cheamă deMarina Nicolaev, Comentariul dumneavoastră, este, a câta oară? extrem de pertinent. Uneori ma gândesc sa nu mai public, pentru că mă simt "descoperit", vulnerabil în fața intuiției dumneasvoastră critice. Oricum, faptul că mă citiți este onorant pentru mine. Vă mulțumesc încă o dată pentru vizită.
pentru textul : când ieși din somn ca din moarte depărere:
"mi-a rămas tot/să mă caut printre oameni" - este un vers des întâlnit (nu neapărat scris ca aici, dar înţelegi, tu, ideea) şi, de aceea, cred că nu are suficientă forţă în prima strofă ca să susţină partea de sus, şi anume: "mă usuc ca un copil vinovat în colţul", acesta fiind un vers destul de expresiv în economia poeziei.
ce mi-a plăcut foarte mult şi găsesc de efect în poem, este construcţia următoare pe versurile:
pentru textul : totul e în noi de"în sticla geamului cineva răsuflă greu încercând/să-mi găsească cerul închis sub piele"
Îmi place finalul şi aş reformula începutul din motive soresciene. ("Mă întorc cu faţa la perete/ Şi le spun prietenilor îndureraţi/ Mă întorc repede").
(felicitări pentru premiul de la Târgovişte!)
pentru textul : tu să nu mori în mine deDa, e un text fără discurs, care se despleteşte într-o retorică imagistică de la început până la final. Travaliul pedant este extrem de limpede (" arbori plângând/ Două molecule de timp se despart/ Martor la capitularea luminii îmi curăţ ochii de larmă/ în urechi catedrale îmi păzesc liniştea/ pe genele ierbii... se aşază noaptea cu trusa ei de culori / Mai întâi din mănuşi
pentru textul : Midnight taboo deîşi scoate un deget să pipăie aerul, îşi aprinde ţigara şi dă să picteze" etc etc), mimarea trăirii se arată prin contrastul dintre încercarea firescului şi limbariţa lirico-demagogică (exp: "aşa cum
văzusem în satul natal despărţirea" vs "Oglinzi de piatră pendulează între mine şi cer,
cuvântul e un pontonier impasiv."). Nu există nimic veritabil aici, nicio tresărire de cuvânt, nicio expresie spontană care să se afle în corespondenţă cu necesitatea şi valoarea de adevăr a unui sentiment. Există doar un fals care poate înşela doar oameni care nu ştiu cât este de uşor să construieşti o imagine metaforică. Cred că autorul a dorit să ne arate forţa sa de creaţie... una amorfă şi fără daimon, fireşte.
oarecum ciudată forma acestui text. prima strofă nu are nici un fel de rimă. la a doua există o tentativă de rimă dar nu neaparat reușită. iar la umtima este ceva. nu îmi este clar dacă s-a urmărit această ambiguitate. un text quasi-ludic.
pentru textul : Ospitalitate decîntec pentru ploaie
pentru textul : Dumnezeu dedoamne de ce sîntem vinovați că îți ascultăm cuvîntul
în loc să îl visăm răsucindu-ne ca niște derviși în așternut
renunțăm la revoluții la ideile mari la furtuni
de ce sîntem vinovați că ne apucăm de făcut copii
de o trudă cinstită și blestemată sub carapacea asta din zile și soare
de ce sîntem vinovați că scriem corect numele tău
și toate celelalte nume care nu au nici o legătură cu dragostea
pînă cînd pămîntul ajunge să fie bătătorit a moarte
de ce sîntem vinovați că nu mai sperăm nici cît o băltoacă
și atunci plouă și plouă și mergem la ușă dar nimeni nu mai e acolo
nimeni nu nici măcar nu se obosește să ne mai amenințe
nici fulgere nu mai sînt doamne de ce sîntem vinovați
atît de perfect în neprihănirea noastră uscată
de ce nu plouă și la noi înăuntru
iar daca nuantez si -iata- nuantez acum, prieten e cel care sprijina si, mai ales, te invata mersul de unul singur. nu cele mai dificile comentarii le acceptam de la cei pe care ii denumim astfel? un prieten e cel care te indeparteaza si te urmareste sau e cel care pleaca cu o parte din tine. eu nu vreau prieten care sa ma ajute la nevoie, ptr ca nu ptr nevoi ii vreau, ci ptr ei insisi sau, platonic spus, de dragul prieteniei. ca fiecare dusman are un prieten. daca literatura nu e viata, atunci recunosc ca nu stiu ce e. iar razboiul e in toate lucrurile
pentru textul : pietrele umbrei detrebuie “să-mi admit” mie însămi, mai întâi, apoi, şi la Adrian, „faptul subiectiv” de a fi de acord, sau mai bine spus, de a înclina spre “o dublare” a unor cuvinte, expresii, într-un context dat, prin repetiţie, acolo unde se cere, să afirm că este necesară prezenţa repetiţiei aici, la tine, pe text, şi nu doar pentru a părea teribilist în scris şi nici ca trend, cum ar spune unii, greşit, evident, ci pentru a ne situa într-un cadru de film l-aş numi. există pentru mine acea plăcere de a privi lucrurile mai întâi ca ele să fie scrise. Adrian, are o forţă în scris şi ştie “cu o aproape precizie” unde vrea să ajungă cu el în poezie. cred că ai putea îmbrăţişa treptat şi proza scurtă, de întâmplări, etc., păstrând din stilul poemelor tale...
eu te felicit pentru munca aceasta de a scrie aşa cum scrii tu şi crezi în ce scrii.
“Mai sus în timp/ochi verzi pe romburi de batiste/statuie între plămâni şi tâmple/în vârful nopţii
pe macaz/statuile cu braţele deschise. – aş zice braţe aici.
aş scoate: ultimul vers şi “stop cadru/derulare” pentru că ai deja bliţul aici pentru cadru şi eu “mă prind” ca cititor, aş lăsa doar aşa: “trei zâmbete deodată/bliţ vânăt sub umbrele/umedă şi seara/
mai plin mai plin mai plin cu bronz uşor de tată/mai goi mai goi mai goi şi arborii şi ochii/un sac cu oase. – o imagine impecabilă pentru mine, pe care o înţeleg în felul meu.
s-ar termina perfect cu “ora.” – “respiro lung/icoane din tutun la geamuri/cu ghearele pestriţe/
ora.” acolo unde pui “punct…, [te rog frumos, Adrian] nu “şi de la capăt”, nu aici, că strici minunăţie de text:)
altfel, nu cred că-i stă bine în cutia de nisip, trebuie scos în lumină. aşa că, eu, îţi acord o peniţă.
P.S. Ah, mi-a luat-o paul înainte!!! asta e...
pentru textul : De-a singurul demi se pare mie sau titlul este agramat?
pentru textul : Dreptul legal de a te instrui de... Bianca, mulțumesc! E o perioadă dificilă în viața mea când cuvintele tale jucăușe și sensibile au căzut bine. În fața ferestrei e o plantă ofilită... dar... morișcă să fie. Spune de fiecare dată ce crezi, la fel fac și eu. cordial, bental, paul
pentru textul : Ger și ulcer în familia din mai dePe moment io avui sevraj
Peste vrerea absoluta
Je credeam ca merg la inifinit
Peste reduta obosită
Je făceam io ce făceam
Dar existența mi-o fu--eam
Descifram mistere
de parcă f---am cuvinte-ncrucișate
Stimate autor,
pentru textul : Au moment où j’avais surgi deChiar și pentru cunoscătorii limbii franceze (printre care se întâmplă să mă număr) acest poem este inutil.
Vă sugerez cu toată sinceritatea să vă concentrați asupra altor mijloace de exprimare in poezie
Cu stima.
Eu cred că poezia începe după prima strofă și se termină la "drumul va fi cenușă". Restul e umplutură (mai sunt pauze și pe parcurs, dar căutate, regizorale).
pentru textul : pregătiri interioare deiata o alta gama ce imbraca o noua camasa lirica, neobisnuindu-ne cu virusii informatici ai fericirii. ar putea sa te exprime in alt fel o vreme. virusii ca si fericirea se trateaza repede, depinde nu numai de medic si tratamentul prescris, ci si de pacienti. si cind ma gindesc atitea nuvele sf si numai lapte rece! "ai zîmbit și ai adormit ușor peste mine aveam amîndoi febră și era martie"...
pentru textul : aveam amîndoi febră și era martie deRelax Călin! Pe hermeneia nu dă nimeni de nici o belea. Poţi să spui ce gîndeşti. Evident, dacă eşti convins de ceea ce spui. Aici o poţi face liber.
pentru textul : Despre cum poate fi recâştigat prestigiul poeziei deYounger Sis, I was referring to a glass like a mirror, not like a recipient. Thanks for your comment. Virgil, "these two" are the glass and the shuttering song/the sound of fury.
pentru textul : Through a glass darkly dePagini