Stilul laconic îmbogăţeşte expresivitatea, zgârcenia gesturilor copleşeşte o mişcare scenică oricât de elaborată. Dar astea nu întotdeauna, ci doar atunci când ştii să pui în valoare dinamica apelor subterane ale fiinţei. Eh, voila!
parcă e altceva. ideea e mult mai bine, mai simplu adică, susținută de text. fără a deveni o poezie remarcabilă, sentimentul de toamnă, atât ca anotimp al naturii, cât și al vieții biologice, te captează, te sfâșie un pic.
poate ai putea renunța la substantivul dobânzi, iese din ”cadru” și nu oferă ceva în plus.
nu ar fi mai corect ”îmbătrânirea o altfel de naștere” ?
Avem un ochi ce pătrunde în coaja de ou. Oul este, de fapt, un mic totem, acolo sălășluiește un (viitor) spirit. Acolo e punctul de început al nașterii. Nu prea înțelegem noi asta, și cum redă autoarea această puțină înțelegere a noastră, această micime, de parcă nici nu am fi întregi? Se simte - atenție - de parcă "ar avea jumătate dintr-un părinte". Dar viziunea poetică nu se oprește aici. Urmează relaționarea "figurine" - totem - "spirite", și opunerea a două stări contradictorii: pe de o parte "strâng în brațe" ca pe ceva drag, pe de alta "tristețea mă încovoaie". Dilemă în fața necunoașterii: ce a fost întâi, oul sau coaja? Fără coajă, aceste "figurine" nu vor fi decât "niște morți mici", niște pui contorsionați acolo, fără suflare. Ochiul autoarei pătrunde acolo într-o pre-simțire, o simțire de dinainte de/despre naștere. Așadar, "să nu clintim clipa nașterii", e clipa de dinaintea simțirii.
"si nu va mai luati gratuit de mine ca ma supar si va fac din doua miscari"
"apropo, eu zimbesc :) adica zimbeam, adica am zis-o pe un ton amicitesc" (dihania) - Matei, zâmbeşti ori prea evident, ori prea subtil :). Chiar şi când suntem puţin mai acizi ori ironici, ar trebui să ne mulăm limbajul astfel încât să nu derapeze. Altfel spus, nici în glumă să nu ne facem fiecare pe fiecare din două mişcări, că nu suntem pe maidan.
Boba, Mai du-te si tu pe Agonia aia, daca esti curios, (chiar la ultimul meu text, acelasi cu cel de aici) la http://www.agonia.ro/index.php/essay/1803612/(2)_C%C8%83te_ceva_despre_Cantor,_Aristotel_%C5%9Fi_Dan_Puric._Azi,_Aristotel_(doar_ca_pre-text). Pentru care (dar asta a fost numai picatura care a umplut "cenzorului" paharul) am fost retrogradat la nivelul "zero". Lucru care pe mine ma incanta pentru ca ma duce cu gandul la "multimea vida" (dar a "vidului plin"). Si te vei lamuri ce-i si cu Potra. Care fluiera-n biserica, mai de curdand, pe acolo. Dar din motive diferite si de ale tale dar, int-rn fel si de ale mele. Si a trecut si el prin "cenzura". Insa, culmea, "cenzura" a fost "obligata" sa-l reconsidere (din niste motive oculte). Daca, chiar esti curios, la com-urile textului meu, te poti duce pe respectivul Potra (la pagina lui) si ai sa te distrezi. Revenind acum la chestiune, adica la textul meu. El nu este (si nici nu si-a propus sa fie) un studiu. Este, pretentios spus, un "eseu". Care a avut drept scop principal unul personal: sa-mi ordonez niste idei si, in acelasi timp, sa provoace discutii (dar nu de genul celor de pe Agonia in care, recunosc, m-am lasat, la un moment dat, angrenat. Ceea ce dovedeste ca inca, chiar si la varsta mea, pot fi manipulat). Din fericire, aici, pe H., s-a gasit Adriana Lisandru cu care se poate purta un dialog civilizat, fara ca, dupa parerea mea, sa devina anost si cu ptetentii "academice". Ci asa numai, ca de la om la om, fiecare respectandu-si preopimemtul, fara a cadea in ridicolul pierderii simtului umorului. Sper sa se mai iveasca si altii. Cu
Mariana, ce e mai incitant: să spui „oh, doamne cât este de minunat” sau să exprimi de ce îți place un text ori mai ales de ce nu? În primul rând mai înțeleg și eu câte ceva, în al doilea rând ne cunoaștem mai bine. Creația înseamnă un pic mai mult decât o vrajă rostită. Sunt de acord cu Virgil în privința amabilităților, de la care, drept să spun, mă așteptam la un comentariu pe text. Mi se pare mai convingător să arăt celuilalt ceva, cum se face un lucru sau cum să te ferești de un pericol, decât să îi spun pur și simplu.
Rectific "Ce"-ul, da. În loc de "verdeață" trebuie neapărat altceva. Restul rămâne așa. Nu pot schimba "spânzurat între ape", este vorba de un dat esențial, ontologic al omenirii.
AAA, nu stiu ce sa spun despre versul al doilea, mai astept observatii. mie "asaza-l" imi suna putin cam neglijent. dar poate e o simpla prejudecata. probabil ca repetitia genitivului nu e tocmai o optiune reusita.
Corect, pacat ca exista numai un text aici. As fi vrut sa citesc mai multe. La cate texte diluate lecturez zilnic, ma cuprinde mirarea cand dau peste ceva sa-mi placa. Colajul, ca tehnica, nu-i o vinovatie - e doar unul din pasii facuti prin poezie. Nu-i de mirare ca, spre sfarsitul carierei scriitoricesti, autorii revin exact asupra acestei tehnici: cand nu mai ai nimic de spus si totul pare derizoriu - te ascunzi in chestia asta artificiala. Astfel - mori scriitor, nu pensionarul X. Totusi, aici nu e vorba de tehnica in sine: ea este dublata de un aer modern, revitalizant. Pentru asta - o penita. Dancus
Alma, mulţumesc pentru popas.
Paul, ai ales un pasaj la care ţin, alături de un altul, în mod deosebit.
Adriana, nu, nu te înşeli. Antenele tale fine au receptat corect ceea ce am vrut să sugerez, printr-o şfichiuire ironică, aşa cum ai spus.
... într-adevăr, multe pornesc de la o întrebare! Din păcate nu pot să îți răspund pentru a observa comicul sau necomicul unei parodii (musai obligatorie). Uite, hai să o privim ca pe o idilă...
dacă aș fi știu că dumnezeu e un executor bancar
nu mi-aș fi făcut descoperire de inimă
nu am achitat rata la timp și-acum plătesc
o treime din ce trăiesc pînă cînd se va stinge
pustiul
astăzi cerul e insula utoya
trag la întîmplare în îngeri
părerea mea
ideea este frumoasă. realizarea puțin cam defectuoasă. de exemplu încercarea de a reproduce verbatim comunicarea orală colocvială în text nu cred că este neaparat o reușită estetică în acest text. probabil lui topîrceanu îi reușea dar aici nu. de exemplu deranjează prezența prea multor „să”, folosirea, din abundență a cuvintelor de legătură „și”, „pînă”, etc. convingerea mea este că textul ar mai trebui puțin „poetizat”. nu cred că imperfecțiunea versificației este o problemă ci senzația vagă de artificial, forțat. dar asta este doar părerea mea după mai multe citiri.
citind textul, la final, mi a venit sa soptesc "si eu te iubesc". insa m am abtinut. dar, daca toparceanu ar trai, cred ca te ar felicita pt prima strofa. apoi, mut, ar disparea, in zare, asa cum fac si eu...
foarte fain poemul, e plin de imagini extraordinare. În afară de mijlocul celei de a doua strofe, unde sincer să fiu m-am pierdut un pic (voi reciti cu mai multă atenţie) mi-a plăcut absolut tot. Remarc acel buzunar cu morţi, excelentă imagine, apoi palmele celor uitaţi şi finalul, care sfâşie el însuşi tot universul, dar îl lasă totodată să mai respire. Mi-a plăcut mult.
Raul
Pentru mine a devenit evident cam dupa vreo doua-trei comentarii ca scopul lui rafael este de a folosi textul ca un pretext pentru diferite rafuieli sau frustrari personale. In principiu nu ma deanjeaza polemica inteligenta. Asa ne cunoastem intre noi si pe noi insine. Si la urma urmei poate asa descoperim cit de mult sau cit de putim stim sau intelegem despre un lucru (in acest caz credinta noastra). Dar, a transforma, cu buna stiinta, in mod deliberat, asta intr-un atac evident la persoana este un lucru deplorabil, iar in cazul de fata as zice chiar generator de proasta imagine pentru ceilalti ortotdocsi de pe site care probabil ca nu vor sa fie perceputi ca impartasind astfel de atitudini si racile. Mi s-a propus deja in Consiliul Hemeneia sanctionarea lui. Am incercat si incerc deocamdata, datorita faptului ca implica un conflict cu persoana mea, sa nu las ca sa se perceapa ca m-as folosi de puterea mea pentru a-i "astupa" gura. Pe de alta parte am vazut insa citeva lucruri. Unu, ca jignirile lui nu se limiteaza la mine ci se extind si asupra lui Bianca. Doi, ca chair daca eu tac el nu se potoleste. Trei, ca tolerarea acestui lucru o durata prea mare de timp poate duce la crearea unui precedent periculos. Pe de alta parte insa, indiferent de confesiunea mea sau a oricarei alte persoane, sau indiferent de conceptiile lui(sau ei) politice, filosofice sau stiintifice, mi s-ar parea foarte periculos sa strivim curajul cuiva de a fi el insusi sau a spune ce gindeste despre un lucru pe hermeneia. De fapt ceea ce mi se pare cel mai grava aici nu este faptul ca discutia a divagat de la text si forma sau continutul lui ideatic (astfel de divagari se mai intimpla si nu sunt perfect evitabile) ci mai ales mi se pare periculos faptul ca transforma cu ostentatie un conflict de idei sau o polemica intr-un atac josnic la persoana. Asta este ceva fundamental anti-intelectual si anti-Hermeneia.
aștept acest extraterestru
vreau să văd arșița după mine în ochii lui
ca o cădere de fructe bătute cu parul
acele gânduri
mă vor fascina o eternitate
mi se va ridica părul pe brațe
poate voi întinde mâna stângaci
aștept acest extraterestru
cum așteaptă o fântână prima ploaie
sau un copil prima lui zi de școală
fâstâcit poate și devorat de prezent
mă voi împiedica spre el
conștient că vin dintr-o lume
de care cu greu nu mai îmi este rușine
iar dacă îmi va zâmbi
acest extraterestru așa cum îi zâmbește
tatălui său
povara mea se va ridica
precum flacăra lumânării ori oile la munte
îl voi numi domnul meu drag
rămâi dumnezeul meu preasfânt
hai să ne plimbăm puțin
fie ca aceste rânduri, scrise azi, să își găsească rostul aici, în subsolul acestei postări.
Gorune, despre "intuitionismul logic" am putea, desigur impreuna, curge rauri de cerneala virtuala. Eu insa ma voi multumi aici sa-ti spun ca nici eu nu ma simt prea bine, iar Rees a fost intotdeauna un dragut. Multumesc tie pentru aceasta lectura. Andu
am si eu o rugaminte off topic pentru toti cei care scriu comentarii folosind si cuvinte in alte limbi decit cea romaneasca. Va rog sa binevoiti fie sa folositi corect limba si gramatica respectiva fie sa nu folositi astfel de cuvinte pentru ca nu este un semn de cultura nici pentru dumneavostra si nici pentru Hermeneia. Va multumesc
Silviu, n-ai rezolvat aici, în postarea de faţă problema întreagă a schiopătărilor de ritm. poate crezi că nu e cazul! rezolvă măcar problema din strofa 1 cu "joacă copacii". căco sună puţin cacofonesc, nu ţi se pare?
prietenia, pentru mine, inseamna cel putin la fel de mult ca iubirea. incredere si adevar. altfel, cine vrea cu tot dinadinsul sa intre in sufletul tau ar fi bine macar sa se scuture pe picioare. reminiscente cavaleresti...
Când am terminat de citit poemul acesta, am simțit că mă copleșește oboseala, așa, ca o durere de vertebre. Pentru că nu e doar tristețe aici, e resemnare, secătuire și o luptă la care, vrând-nevrând, ești obligat să participi, sau într-o zi poți fi…), chiar dacă acum privești din postura ta de „rezervă”, ca cititor.
de exemplu:
„desprinderea este grea uneori
mă îmbrac încet ca un toreador
la întâlnirea cu ascuțitele ei coarne
o iubire este ca o vertebră ieșită din rând
apăsând nervul luciferic
te doare prezența dar și absența ei„
„cum se retrage viața
aidoma unei răni supurânde
care se vindecă până pielea universului
vibrează în stringuri!”
sau apoi finalul, ca un ultim efort spre o mobilizare fără un sens clar:
„oare cum ar fi arătat portretul robot al unui înger
între degetele lui andy warhol?
să dezmembrăm lumile ca pe niște jucării
să aflu cum funcționează
bucata asta de cer care plutește în tine”
P.S. deși mi-am propus să nu mai sugerez nimănui să-si modifice textele când ansamblul nu necesită asta, îndrăznesc să mă abat acum de la propria mea regulă. Ai văzut unde, să spun și de ce: acolo simbolul nu mi se pare necesar, ba chiar cumva… frivol, alături de starea pe care poezia în sine o generează [și nu-mi vine să cred că spun asta despre simbol… tocmai eu! :)]
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Non multa, sed multum.
Stilul laconic îmbogăţeşte expresivitatea, zgârcenia gesturilor copleşeşte o mişcare scenică oricât de elaborată. Dar astea nu întotdeauna, ci doar atunci când ştii să pui în valoare dinamica apelor subterane ale fiinţei. Eh, voila!
pentru textul : Foire desi totusi de unde stim noi daca primul Craciun n-a fost mai mult duerere decit bucurie...
pentru textul : überpain denu m-am lansat de teamă să nu dau prin bălării pentrucă mie mi-au plăcut mult ambele poeme așa că m-am agățat doar de ușa de la intrare
pentru textul : sodomizează-ți aproapele deparcă e altceva. ideea e mult mai bine, mai simplu adică, susținută de text. fără a deveni o poezie remarcabilă, sentimentul de toamnă, atât ca anotimp al naturii, cât și al vieții biologice, te captează, te sfâșie un pic.
poate ai putea renunța la substantivul dobânzi, iese din ”cadru” și nu oferă ceva în plus.
nu ar fi mai corect ”îmbătrânirea o altfel de naștere” ?
pentru textul : clinical life deAvem un ochi ce pătrunde în coaja de ou. Oul este, de fapt, un mic totem, acolo sălășluiește un (viitor) spirit. Acolo e punctul de început al nașterii. Nu prea înțelegem noi asta, și cum redă autoarea această puțină înțelegere a noastră, această micime, de parcă nici nu am fi întregi? Se simte - atenție - de parcă "ar avea jumătate dintr-un părinte". Dar viziunea poetică nu se oprește aici. Urmează relaționarea "figurine" - totem - "spirite", și opunerea a două stări contradictorii: pe de o parte "strâng în brațe" ca pe ceva drag, pe de alta "tristețea mă încovoaie". Dilemă în fața necunoașterii: ce a fost întâi, oul sau coaja? Fără coajă, aceste "figurine" nu vor fi decât "niște morți mici", niște pui contorsionați acolo, fără suflare. Ochiul autoarei pătrunde acolo într-o pre-simțire, o simțire de dinainte de/despre naștere. Așadar, "să nu clintim clipa nașterii", e clipa de dinaintea simțirii.
pentru textul : pre-simțire de"si nu va mai luati gratuit de mine ca ma supar si va fac din doua miscari"
pentru textul : paul blaj - poetul miazănoapte - ed. Napoca Star - Cluj - 2010 de"apropo, eu zimbesc :) adica zimbeam, adica am zis-o pe un ton amicitesc" (dihania) - Matei, zâmbeşti ori prea evident, ori prea subtil :). Chiar şi când suntem puţin mai acizi ori ironici, ar trebui să ne mulăm limbajul astfel încât să nu derapeze. Altfel spus, nici în glumă să nu ne facem fiecare pe fiecare din două mişcări, că nu suntem pe maidan.
Boba, Mai du-te si tu pe Agonia aia, daca esti curios, (chiar la ultimul meu text, acelasi cu cel de aici) la http://www.agonia.ro/index.php/essay/1803612/(2)_C%C8%83te_ceva_despre_Cantor,_Aristotel_%C5%9Fi_Dan_Puric._Azi,_Aristotel_(doar_ca_pre-text). Pentru care (dar asta a fost numai picatura care a umplut "cenzorului" paharul) am fost retrogradat la nivelul "zero". Lucru care pe mine ma incanta pentru ca ma duce cu gandul la "multimea vida" (dar a "vidului plin"). Si te vei lamuri ce-i si cu Potra. Care fluiera-n biserica, mai de curdand, pe acolo. Dar din motive diferite si de ale tale dar, int-rn fel si de ale mele. Si a trecut si el prin "cenzura". Insa, culmea, "cenzura" a fost "obligata" sa-l reconsidere (din niste motive oculte). Daca, chiar esti curios, la com-urile textului meu, te poti duce pe respectivul Potra (la pagina lui) si ai sa te distrezi. Revenind acum la chestiune, adica la textul meu. El nu este (si nici nu si-a propus sa fie) un studiu. Este, pretentios spus, un "eseu". Care a avut drept scop principal unul personal: sa-mi ordonez niste idei si, in acelasi timp, sa provoace discutii (dar nu de genul celor de pe Agonia in care, recunosc, m-am lasat, la un moment dat, angrenat. Ceea ce dovedeste ca inca, chiar si la varsta mea, pot fi manipulat). Din fericire, aici, pe H., s-a gasit Adriana Lisandru cu care se poate purta un dialog civilizat, fara ca, dupa parerea mea, sa devina anost si cu ptetentii "academice". Ci asa numai, ca de la om la om, fiecare respectandu-si preopimemtul, fara a cadea in ridicolul pierderii simtului umorului. Sper sa se mai iveasca si altii. Cu
pentru textul : (2)Cȃte ceva despre Cantor, Aristotel și Dan Puric. Azi, Aristotel (doar ca pre-text) deera bine si inainte ce nu stiu eu este ce anume e filozofia iepurelui de angora. chestia asta mi-a scapat
pentru textul : Icoane de copil deMariana, ce e mai incitant: să spui „oh, doamne cât este de minunat” sau să exprimi de ce îți place un text ori mai ales de ce nu? În primul rând mai înțeleg și eu câte ceva, în al doilea rând ne cunoaștem mai bine. Creația înseamnă un pic mai mult decât o vrajă rostită. Sunt de acord cu Virgil în privința amabilităților, de la care, drept să spun, mă așteptam la un comentariu pe text. Mi se pare mai convingător să arăt celuilalt ceva, cum se face un lucru sau cum să te ferești de un pericol, decât să îi spun pur și simplu.
pentru textul : nimeni nu va ști defrancisc, daca imi spui si mie ce e aia erotetica (scuza-mi ignoranta) poate incerc
pentru textul : plagă a primăverii deRectific "Ce"-ul, da. În loc de "verdeață" trebuie neapărat altceva. Restul rămâne așa. Nu pot schimba "spânzurat între ape", este vorba de un dat esențial, ontologic al omenirii.
pentru textul : Despre pom deAAA, nu stiu ce sa spun despre versul al doilea, mai astept observatii. mie "asaza-l" imi suna putin cam neglijent. dar poate e o simpla prejudecata. probabil ca repetitia genitivului nu e tocmai o optiune reusita.
pentru textul : tăcerea hienei denimic mai fain decat o gaselnita care tine locul unui trop:) Multam de toate!
pentru textul : insomnie de"din gleznele ei se desfac ierburi moi câteva strigăte îi aleargă pe urme ca o minge de păcură"
pentru textul : abac de septembrie deCorect, pacat ca exista numai un text aici. As fi vrut sa citesc mai multe. La cate texte diluate lecturez zilnic, ma cuprinde mirarea cand dau peste ceva sa-mi placa. Colajul, ca tehnica, nu-i o vinovatie - e doar unul din pasii facuti prin poezie. Nu-i de mirare ca, spre sfarsitul carierei scriitoricesti, autorii revin exact asupra acestei tehnici: cand nu mai ai nimic de spus si totul pare derizoriu - te ascunzi in chestia asta artificiala. Astfel - mori scriitor, nu pensionarul X. Totusi, aici nu e vorba de tehnica in sine: ea este dublata de un aer modern, revitalizant. Pentru asta - o penita. Dancus
pentru textul : liftul.cazi.inexistent deAlma, mulţumesc pentru popas.
pentru textul : nu exist dar mă tratez dePaul, ai ales un pasaj la care ţin, alături de un altul, în mod deosebit.
Adriana, nu, nu te înşeli. Antenele tale fine au receptat corect ceea ce am vrut să sugerez, printr-o şfichiuire ironică, aşa cum ai spus.
... într-adevăr, multe pornesc de la o întrebare! Din păcate nu pot să îți răspund pentru a observa comicul sau necomicul unei parodii (musai obligatorie). Uite, hai să o privim ca pe o idilă...
pentru textul : parodie obligatorie 2, după un trubadur tânăr și tecucean detextul nu e prost. am însă rezerve în ceea ce privește „mucoasa”, „zacusca” și „borcane”-le.
pentru textul : păcatul 8 deun final care ]mi place mult emilian
dacă aș fi știu că dumnezeu e un executor bancar
nu mi-aș fi făcut descoperire de inimă
nu am achitat rata la timp și-acum plătesc
o treime din ce trăiesc pînă cînd se va stinge
pustiul
astăzi cerul e insula utoya
pentru textul : london here i come detrag la întîmplare în îngeri
părerea mea
pentru textul : tablou domestic cu înger deideea este frumoasă. realizarea puțin cam defectuoasă. de exemplu încercarea de a reproduce verbatim comunicarea orală colocvială în text nu cred că este neaparat o reușită estetică în acest text. probabil lui topîrceanu îi reușea dar aici nu. de exemplu deranjează prezența prea multor „să”, folosirea, din abundență a cuvintelor de legătură „și”, „pînă”, etc. convingerea mea este că textul ar mai trebui puțin „poetizat”. nu cred că imperfecțiunea versificației este o problemă ci senzația vagă de artificial, forțat. dar asta este doar părerea mea după mai multe citiri.
citind textul, la final, mi a venit sa soptesc "si eu te iubesc". insa m am abtinut. dar, daca toparceanu ar trai, cred ca te ar felicita pt prima strofa. apoi, mut, ar disparea, in zare, asa cum fac si eu...
pentru textul : iubire mută defoarte fain poemul, e plin de imagini extraordinare. În afară de mijlocul celei de a doua strofe, unde sincer să fiu m-am pierdut un pic (voi reciti cu mai multă atenţie) mi-a plăcut absolut tot. Remarc acel buzunar cu morţi, excelentă imagine, apoi palmele celor uitaţi şi finalul, care sfâşie el însuşi tot universul, dar îl lasă totodată să mai respire. Mi-a plăcut mult.
pentru textul : anotimpul promis deRaul
Pentru mine a devenit evident cam dupa vreo doua-trei comentarii ca scopul lui rafael este de a folosi textul ca un pretext pentru diferite rafuieli sau frustrari personale. In principiu nu ma deanjeaza polemica inteligenta. Asa ne cunoastem intre noi si pe noi insine. Si la urma urmei poate asa descoperim cit de mult sau cit de putim stim sau intelegem despre un lucru (in acest caz credinta noastra). Dar, a transforma, cu buna stiinta, in mod deliberat, asta intr-un atac evident la persoana este un lucru deplorabil, iar in cazul de fata as zice chiar generator de proasta imagine pentru ceilalti ortotdocsi de pe site care probabil ca nu vor sa fie perceputi ca impartasind astfel de atitudini si racile. Mi s-a propus deja in Consiliul Hemeneia sanctionarea lui. Am incercat si incerc deocamdata, datorita faptului ca implica un conflict cu persoana mea, sa nu las ca sa se perceapa ca m-as folosi de puterea mea pentru a-i "astupa" gura. Pe de alta parte am vazut insa citeva lucruri. Unu, ca jignirile lui nu se limiteaza la mine ci se extind si asupra lui Bianca. Doi, ca chair daca eu tac el nu se potoleste. Trei, ca tolerarea acestui lucru o durata prea mare de timp poate duce la crearea unui precedent periculos. Pe de alta parte insa, indiferent de confesiunea mea sau a oricarei alte persoane, sau indiferent de conceptiile lui(sau ei) politice, filosofice sau stiintifice, mi s-ar parea foarte periculos sa strivim curajul cuiva de a fi el insusi sau a spune ce gindeste despre un lucru pe hermeneia. De fapt ceea ce mi se pare cel mai grava aici nu este faptul ca discutia a divagat de la text si forma sau continutul lui ideatic (astfel de divagari se mai intimpla si nu sunt perfect evitabile) ci mai ales mi se pare periculos faptul ca transforma cu ostentatie un conflict de idei sau o polemica intr-un atac josnic la persoana. Asta este ceva fundamental anti-intelectual si anti-Hermeneia.
pentru textul : noi propovăduim un hristos nerăstignit deaștept acest extraterestru
vreau să văd arșița după mine în ochii lui
ca o cădere de fructe bătute cu parul
acele gânduri
mă vor fascina o eternitate
mi se va ridica părul pe brațe
poate voi întinde mâna stângaci
aștept acest extraterestru
cum așteaptă o fântână prima ploaie
sau un copil prima lui zi de școală
fâstâcit poate și devorat de prezent
mă voi împiedica spre el
conștient că vin dintr-o lume
de care cu greu nu mai îmi este rușine
iar dacă îmi va zâmbi
acest extraterestru așa cum îi zâmbește
tatălui său
povara mea se va ridica
precum flacăra lumânării ori oile la munte
îl voi numi domnul meu drag
rămâi dumnezeul meu preasfânt
hai să ne plimbăm puțin
fie ca aceste rânduri, scrise azi, să își găsească rostul aici, în subsolul acestei postări.
pentru textul : perpetuum mobile (II) deGorune, despre "intuitionismul logic" am putea, desigur impreuna, curge rauri de cerneala virtuala. Eu insa ma voi multumi aici sa-ti spun ca nici eu nu ma simt prea bine, iar Rees a fost intotdeauna un dragut. Multumesc tie pentru aceasta lectura. Andu
pentru textul : Astrofizica și logica intuiționistă – tȃrȃrea științei în obscurantism deam si eu o rugaminte off topic pentru toti cei care scriu comentarii folosind si cuvinte in alte limbi decit cea romaneasca. Va rog sa binevoiti fie sa folositi corect limba si gramatica respectiva fie sa nu folositi astfel de cuvinte pentru ca nu este un semn de cultura nici pentru dumneavostra si nici pentru Hermeneia. Va multumesc
pentru textul : Mâțâli deCe seamana directorul cu Brad Pitt din Sapte ani in Tibet :)).
pentru textul : Hermeneia în presa de azi deSilviu, n-ai rezolvat aici, în postarea de faţă problema întreagă a schiopătărilor de ritm. poate crezi că nu e cazul! rezolvă măcar problema din strofa 1 cu "joacă copacii". căco sună puţin cacofonesc, nu ţi se pare?
pentru textul : Dacă te-ntorci deprietenia, pentru mine, inseamna cel putin la fel de mult ca iubirea. incredere si adevar. altfel, cine vrea cu tot dinadinsul sa intre in sufletul tau ar fi bine macar sa se scuture pe picioare. reminiscente cavaleresti...
pentru textul : Să-l iau pe cel mai bun prieten al meu in gazdă? deCând am terminat de citit poemul acesta, am simțit că mă copleșește oboseala, așa, ca o durere de vertebre. Pentru că nu e doar tristețe aici, e resemnare, secătuire și o luptă la care, vrând-nevrând, ești obligat să participi, sau într-o zi poți fi…), chiar dacă acum privești din postura ta de „rezervă”, ca cititor.
de exemplu:
„desprinderea este grea uneori
mă îmbrac încet ca un toreador
la întâlnirea cu ascuțitele ei coarne
o iubire este ca o vertebră ieșită din rând
apăsând nervul luciferic
te doare prezența dar și absența ei„
„cum se retrage viața
aidoma unei răni supurânde
care se vindecă până pielea universului
vibrează în stringuri!”
sau apoi finalul, ca un ultim efort spre o mobilizare fără un sens clar:
„oare cum ar fi arătat portretul robot al unui înger
între degetele lui andy warhol?
să dezmembrăm lumile ca pe niște jucării
să aflu cum funcționează
bucata asta de cer care plutește în tine”
P.S. deși mi-am propus să nu mai sugerez nimănui să-si modifice textele când ansamblul nu necesită asta, îndrăznesc să mă abat acum de la propria mea regulă. Ai văzut unde, să spun și de ce: acolo simbolul nu mi se pare necesar, ba chiar cumva… frivol, alături de starea pe care poezia în sine o generează [și nu-mi vine să cred că spun asta despre simbol… tocmai eu! :)]
pentru textul : rosebud dePagini