Adrian, tu ai aici un eseu muncit si iti multumesc pentru ca mi-ai oferit cateva clipe placute citind despre viata celui nascut pe 4 august 1900, cel care a pus bazele miscarii suprarealiste in literatura, sau cum i se mai spunea? PROFETUL miscarii... Robert Desnos preciza că “fără a insista asupra caracterului perfect genial al manifestărilor anumitor nebuni, în măsura în care suntem apți să le apreciem, afirmăm legitimitatea absolută a concepției lor despre realitate și a tuturor actelor care decurg de aici” Am sa redau doua dintre poeziile lui care mi-au placut in mod deosebit Pe marginea poemului Poetul sapă adâncul propriului poem pe marginea căruia bineînțeles va fi mitraliat. si Atât de mult te-am visat Atât de mult te-am visat, ca ți-ai pierdut realitatea. Și-a mai rămas vreo clipă să mângâi solarul tău trup și să sărut pe-această gură glasul drag răsărind? Atât de mult te-am visat, că brațele-mi obișnuite să-ți cuprindă umbra, rămase-ncrucișate peste pieptu-mi, n-or să mai afle, poate, linia trupului tău și că, înaintea acestei reale aparențe a ceea ce de zile și ani ma tot chinuiește, eu însumi deveni-voi umbră. O, sentimentale balanțe! Atât de mult te-am visat încât probabil nu mai e cazul să mă trezesc. Dorm în picioare cu trupul viu expus tuturor aparențelor vieții și dragostei, iar ție, care ești totul acum pentru mine, mi-ar fi mai greu să-ți sărut fruntea și buzele decât fruntea și buzele primului venit. Atât de mult te-am visat, atât am mers, a vorbit, cu dulcea ta fantomă culcându-mă, încât nu-mi mai rămâne, poate, decât să trec printre fantome și-o umbră să fiu, de-o sută de ori mai umbră decât umbra, o umbră ce se mișcă și-o să se miște într-una pe cadranul solar al vieții tale. Varianta originala este: J’ai tant rêvé de toi J’ai tant rêvé de toi que tu perds ta réalité. Est-il encore temps d’atteindre ce corps vivant Et de baiser sur cette bouche la naissance De la voix qui m’est chère? J’ai tant rêvé de toi que mes bras habitués En étreignant ton ombre A se croiser sur ma poitrine ne se plieraient pas Au contour de ton corps, peut-être. Et que, devant l’apparence réelle de ce qui me hante Et me gouverne depuis des jours et des années, Je deviendrais une ombre sans doute. O balances sentimentales. J’ai tant rêvé de toi qu’il n’est plus temps Sans doute que je m’éveille. Je dors debout, le corps exposé A toutes les apparences de la vie Et de l’amour et toi, la seule qui compte aujourd’hui pour moi, Je pourrais moins toucher ton front Et tes lèvres que les premières lèvres et le premier front venu. J’ai tant rêvé de toi, tant marché, parlé, Couché avec ton fantôme Qu’il ne me reste plus peut-être, Et pourtant, qu’a être fantôme Parmi les fantômes et plus ombre Cent fois que l’ombre qui se promène Et se promènera allègrement Sur le cadran solaire de ta vie. Se pare ca exista si o varianta… mai scurta a acestui poem, gasita in buzunarul sau dupa deportare -sau macar asa spune legenda… J’ai rêvé tellement fort de toi, J’ai tellement marché, tellement parlé, Tellement aimé ton ombre, Qu’il ne me reste plus rien de toi. Il me reste d’être l’ombre parmi les ombres D’être cent fois plus ombre que l’ombre D’être l’ombre qui viendra et reviendra dans ta vie ensoleillée.

eu am recitit fara prima strofa si cred ca merge fara ea mult mai bine

uneori ne-ntâlnim,
ca doi orbi,
condamnat fiecare
la un alt întuneric

semn de citire si apreciere a versului tau.

mă apucă așa o lehamite cînd vad șantaje. pentru că acum nu mai inteleg ce se petrece si ce ar trebui sa fac. evident textul e prost. poate nu neaparat de santier dar are portiuni chiar agramate. dar problema este alta. ce facem aici? luam decizii pentru ca isi ridica cineva fustele in cap si santajeaza? adica ce punem in balanta? plecarea margai versus mediocritatea unui text? Asa ca marga poate sa faca ce vrea. Asa cum am mai spus, fiecare sta sau pleaca de aici de buna voie. Dar ii atrag atentia ca santajul e un obicei urit la o femeie. O degradeaza. Cel putin asta e parerea mea. O femeie puternica nu santajeaza niciodata. Ma rog, iata ca am inceput sa ma irosesc in moralisme. Deci Marga face ce vrea. Iar textul ramine asa cum este. Gafa lui Naan Lea o va costa pe ea. Pentru ca probabil nu multa lume va aprecia penitele ei de acum incolo. Asta daca nu va risca sa piarda dreptul de a le acorda. Arivederci.

ce treabă are identitatea cu un poem recitat în mod afectat?

chiar nu vreau tonul din comm-ul tău... și îmi asum vina de a fi dat primul cu piatra!
dacă îmi fac mea culpa promiți că o să acorzi mai multă importanță poeziei decât acestor filozofii cărora le pot oricând opune altele mult mai valabile?
știi Virgil, eu chiar nu te-aș bate la cap dacă nu aș crede că merită cerneala virtuală
eu cred doar că tu te irosești uneori, dar e doar o părere... însă reacționez cam deplasat când cred că faci asta, pentru că te consider capabil de a crea poezie, ceea ce nu stă la îndemâna oricui.
însă pot accepta că iei pauze
pauze în care vrei să te dai mare
și deci pauze în care nu mai vrei să fii poet
degeaba o dai cu god crap... poetul este într-o relație foarte discutabilă cu dumnezeu... dacă crezi că l-ai descoperit pe dumnezeu îți dau o veste proastă... nicholas a făcut-o înaintea ta
deci îți rămâne doar poezia, de care nicholas se îndepărtează tot mai mult, probabil pe măsură ce crede el că se apropie de dumnezeu

:)) felicitări Oana încă o dată pentru premiu! mi-a făcut plăcere să te cunosc și face to face. mai vino și la anul. promit să dorm:))!

Imi cer scuze, lipsa unei virgule a facut ca ultima strofă să fie neclară. Am corectat eroarea.

Apreciez aceste bijuterii poetice, pe care eu le citesc ca pe nişte poeme într-un vers al cărui iniţiator a fost Ion Pillat. Menţionez că domnia sa a impus prin creaţiile sale un segment nou în stilisitica poeziei, acceptată de critici precum Ion Coteanu, şi chiar de Academia Română.
Poemul într-un vers pare a fi o replică românească la poezia niponă. Versul are 13-14 silabe. De asemeni, are şi un titlu şi se acceptă figurile de stil.

Arămie
Ce nostalgie trasă prin inel, septembrie!...

Ar putea lipsi ,,ce-ul", dar cine ştie ce comori ascunde :)

Pentru forţa de concentrare poetică, pentru că a reuşit să facă să strălucească un poem arămiu în câteva cuvinte (într-un singur vers ), semnul meu de apreciere!

Ma faci sa ma tem c-as putea sa mi-o iau in cap (chestia cu "mare povestitor") ... Glumesc ... Merci pentru vorbele frumoase... I.B. Giurgesteanu

Dacă textul se vrea modern, cred că ar trebui o atenție mai mare la forme (majuscula de la începutul versului e specifica clasicului, punctuația, fragmentarea nu e tocmai inspirată). Unele construcții, chiar dacă se vor ironice, sunt "prea" clișeice (clipe unice, cele mai frumoase momente, etc... O părere.

"verde crud verde crud, mugur alb si roz si pur"... Uite ca lui Costel i-a iesit un nou poem cartezian in spiritul a ceea ce a fost candva spiritul lui pitagora si acum, din pacate, nu mai este de gasit. Citesc si ma minunez, este incredibil de interesant cum sistemele de valori pot fi nu doar relative (asa sunt ele de cand lumea) ci si ingrozitor de influentabile. Si spun asta vazand cum se arunca cu aprecieri pe niste texte nu doar mediocre, ci si mai ales stereotipe, previzibile pana la ultimul detaliu. Pe cand acest text, iata, am eu de gand sa nu-l las sa fie trecut usor cu vederea, cel putin nu pana la urmatoarea mea previzibila (de ce nu?) suspendare. Credintele noastre pot fi de multe feluri, insa poezia este credinta noastra aici, pe Hermeneia. Poate oricine sa reproseze scrisului lui Costel poate neindemanarea de a aseza versurile asa, la rand, cu litera mare la cap de rand, cu virgule si semne de punctuatie, ca pe niste soldatei. Dar poezia este aici, spune prezent cand o chemi. "Sper să îți placă vinul roșu, ieftin și trezit Ce-mi tulbură venele, visele-n asfințit. Deschide-te, în pocal umple-te, Astăzi voi bea, în sănătatea ta. Și vălul pictat Doamne de l-ar lua." Lectura aceastui balast (este dincolo de versul sapte) a fost o adevarata placere pentru mine, asa ca imi ingadui sa acord o penita. Eventual, astept o noua suspendare de o saptamana sau cine stie cat Andu

constatând ca suntem ceea ce ne inconjura, remarc folosirea metaforei "umbra limbii de ceas", despre care atat de mult sa ras atunci cand am folosit-o. o scriere ce constată, atat pot spune despre ceea ce este scris aici. a! felicitari pentru lansare! cat mai multe de acum inainte!

Interesantă abordare, mai puţin tradiţionalistă.
O imagine frumoasă, cu putere de evocare - tumultul îndepărat, greu perceptibil, care lasă urme în universul apropiat, în care se aşterne liniştea, tăcerea albă, delicată ca o dantelă, unde doar paşii pe vârfuri pot întrerupe fluxul evenimentelor inevitabile, lăsând urme uşoare.
Cu toate acestea, (sper să consideri spusele mele drept o simplă sugestie), eu aş căuta aici o juxtapoziţie mai clară în sens clasic. Fiindcă datorită acelui "şi" ai două cezuri în poem şi trei imagini.
Mă gândesc la o variantă mai clar tăiată, cu conexiunea care este implicită. De exemplu:

furtună în larg -
printre scoici înspumate
mersul pe vârfuri

Cred că ai înţeles în ce constă critica mea analitică. E o structură în trei timpi, care poate nici nu se suprapun corect. Dar într-adevăr frumos. Mi-a plăcut. :)