Poezia se citește cu mintea, cu sufletul, cu trupul. Se ascultă în noi, se desfiră în linii personale, în paralele culturale, în timpi, se rostește pe nivelul lingvistic, stilistic, se caută cheile compoziției, forma, dinamica interioară, coerența, tehnica, expersivitatea, discursul, starea, atmosfera, stilul și așa mai departe. Unii pot spune despre o poezie că este: non-poezie, foarte slabă, slabă, alții mediocră, alții îndeajuns de bună, bună, de colecție, rară (în, fine, a se admite categorizarea ce nu se dorește exhaustivă); foarte puțini poate vor trece peste acest nivel valoric. Eu mă încadrez, până la această etapă, după diferite criterii de evaluare proprii și ale unui critic literar, la "îndeajuns de bună". Unele poezii sunt sub această limită, altele sunt deasupra ei. Știu bine cât mai am de lucrat. Și creația nu include doar lucru. Aici nu fac un eseu. Vladimir: iau intențiile tale întotdeauna drept bune, până la limita în care se percepe - de orice cititor - spiritul "mușcător", nu în idei, ci în adresare. Am înțeles că nu îți place ermetismul meu, cel pe care îl întâlnești aici, chiar dacă înțelegi ce se află dincolo de el, în substanța poeziilor. Am înțeles și că vrei să vezi viul acela netehnicizat și simțirea, ce caracterizează scrierea mea. Sigur le vei găsi și în câteva din poeziile scrise aici. Am făcut o greșeală: m-am abținut în a comenta textele tale fiindcă am preferat - tocmai fiindcă înlănțui simboluri și ești foarte criptic - să las timp până când pot vorbi despre ele. Știi cum îți citesc eu poeziile, mă cunoști de un an. știi cum ți-am comentat poezie după poezie aproape. Știi în ce sfere culturale ne aflăm fiecare din noi, iar Poezia, cel puțin în acest moment, pentru fiecare dintre noi este o încercare, cu reușite parțiale. Eu o recunosc deschis. Fiecare din noi are poezii pe marja între non-poezie și poezie foarte bună. Dincolo de acest prag, până acum, nu am găsit autori aici sau pe alte site-uri unde ne aflăm. Dacă tu ai considerat că scriu aici "de atelier", deși sincer vei recunoaște în tine că ai greșit afirmând acest lucru, este pentru că poeziile necesită încă prelucrare. Toate ale mele, toate ale celorlalți. Prin urmare, nu îmi cere să exemplific unde se laudă poezii la limita valorică medie, fiindcă este vizibil. În plus, se acordă fiecăruia dreptul să spună orice, cu o condiție cel puțin: a respectului față de text și om. Și prin acțiune-fapt constructive. Mulțumesc pentru schimbarea de registru din al doilea comentariu al tău, e un semn de înțelegere, la care mă așteptam și pe care eu îl voi respecta. Și te aștept pe textele mele în continuare, cu bune intenții, indiferent de cum bat vânturile și cât de deschisă este poarta lor. Mă voi gândi la următoarele: - dacă să mai fragmentez. așa am simțit în ultimul timp lucrurile, oamenii, realitățile, așa le-am redat - voi schimba "sticloși" deși în acest context merge, dar fiindcă nici mie nu îmi place să uzez mai mult ceva prea uzat, voi încerca să dau ochilor acelora altă calitate. - fire albe (rămășițele din "leu", firele care îi perpetuează spiritul, le las așa, ca și palmele vântului - inițial scrisesem brațele, dar nu, cenușa pe brațe nu merge; am încercat variante ca: mâinile, pletele etc.; până la urmă am păstrat palmele). - eu scriu demult și scriu diverse. unele texte stau la dospit, altele sunt deja șterse, aruncate, unele le las pentru a fi ajutată, altele le scriu spontan, tu știi toate acestea. nu cred că deranjează că postez un text ci că uneori îmi asum riscul, ca toți de altfel, să las un text prelucrabil. sunt volume de poezie deja publicate de ani de zile care conțin poezii întregi ce ar merita refăcute, știm toți asta. încercarea mea este de a scrie în timp bine. măcar bine. dacă parcurgi ce scriam în martie de exmplu, cu ce scriu acum, vei vedea singur evoluția și în poezie. Deși am spus că las non-răspuns, faptul că ești un om pe care eu îl apreciez de atâta timp și faptul că suntem într-un spațiu public afișat m-a determinat să îți răspund. Cred că mai mult de atât este deja prea mult și că mâna a fost dată. Să avem grație și înțelepciune. Ela

Mulțumesc pentru aprecieri. Te mai aștept.

e clar...i-am cumparat! de vecini vorbesc. toate bune.

Patetic... prea induiosatoare perspectiva... noroc de caroseriile ruginite ca altfel as fi spus ca e lirica feminina.

Hmm... Cred că sufăr de chestia asta, îmi încep poeziile bine și mă pierd pe drum... mă mai atenționa cineva pe aici... Se pare că îmi scapă ceva. La proză am mâna formată, la poezie sunt novice :)

Nu inteleg simbolul de copyright din titlu, ma rog.. Vladi nu zice rau cand spune "de a trata asa subiect" - de fapt el se refera, zic eu, la insusi elementul critic, cel care face ziua sa fie alba iar noaptea neagra, la fel cum poezia ar trebui sa fie perceptie iar "tratarea unui subiect" - analiza. Poemul acesta are tot atat de putina poezie in el pe cat are un director de la coca-cola, iar problema nu e nici pe departe localizata aici, in acest text, vreau sa nu fiu inteles gresit. Problema este destul de generalizata, adica suficient de generalizata incat sa ma faca pe mine, bobadil, sa imi pierd deseori avantul de a mai deschide texte postate pe site-uri de literatura, cu cateva exceptii care, desigur, cum altfel, doar confirma regula. Revenind la text, acesta se prezinta in fata cititorului cu un bagaj de simboluri imprumutate si lipsite de emotia creatoare a autorului (autoarei). Si zicand asta nu ma refer neaparat la o necesitate acuta a mea sau a altcuiva de aiurea de a descoperi ceva "nou" in poezie, ci mai degraba de a impregna "vechiul" cu o emotie "noua" care aici, din pacate, lipseste ca un fel de destin. Iar exemplele din text sunt destule, ma voi opri insa doar la doua. 1/ "un fel de umbre" - acesta este un calc poetic, o exprimare de efect folosita de mai toti suprarealistii plus tagma adulatorilor lor, insa ea ramane fara reazam emotional fiind precedata de "un zid de aripi"... metafora, evident "gandita" distruge tremolo-ul acelui "un fel de". 2/ "tac tac si eu" - este o banala eroare (sau nu?) de scriere poetica. "tac tac"? aceasta juxtapunere duce cu gandul la ritm, iar eu sunt sigur ca bianca nu asta a vrut sa transmita. tac tac tac tac ... O sa ma opresc aici cu concluzia ca am citit un text care are minte in el destula cat sa-l imbatraneasca, sa-l usuce, sa-i scoata fildesii si apoi sa-l indrepte catre cimitirul elefantilor. Sper sa nu te vei supera iar pe mine draga Bianca :-) Andu

dihania, petre, ma bucur ca va place creatia mea, dincolo de cuvintele mele am zugravit pentru voi un tablou, plin de simboluri pentru mintea si sufletul vostru... queen

Interesanta modalitate de a expune in cuvinte relativ simple, extrase parca din matca derizoriului, ideea nedesavarsirii inteleasa ca un blestem... asa cum uneori nemurirea ne oboseste (Ahasverus), asa cum uneori zeul se retrage satul de creatia sa ori cum in mod dilematic iluminatul este pus in situatia de a alege intre a fi Buddha ori Bodhisattva... omul are in el, prin natura ori prin har, samburi din toate cele enuntate de mine mai devreme... As spune in loc de "Cameleonicele"... "Cameleonice"... expresia "sferele transparente ale eternității" cat am vrea sa fie de poetica sufera din prin multa abstractizare si se face greu ingurgitabila de lector... Eu iti urez bun venit printre noi... dupa cum vezi aici nimeni nu te exileaza la atelier asa cum se intampla prin alte parti :)

Splendid, nu am alte cuvinte.

7 ani de-acasa. Poate daca-mi spui si unde sa modific o sa schimb :))

Multumesc pentru semn. Sărbători fericite!

pentru prima strofa am spus "da", pentru a doua "nu", pentru a treia, "da", pentru finalul ei, iar finalul, logic aici, imi placu, ca solutie

de acord cu ovyus, e mai mare caciula decit ciobanul

...ufff, n-a venit penița:)!