citind-o, am ravnit la femeia aceea. mi-a placut sinceritatea din ea si faptul ca te face sa simti ceea ce-ai vrut. ce mi-a placut mult de tot a fost faptul ca desi pare banal construit "lângă tine toate cuvintele explodează", iar ceea ce urmeaza pare la fel de simplu, daca te opresti la imaginea aceea, e poezia insasi. are un soi de banal care o face extraordinar de "poetica", iar pentru a stapani contrastul asta sunt convinsa ca e nevoie de talent. cred ca-i o poezie care merita citita, de aceea o semnalez.

Fără versul ,,pentru că noi sîntem de fapt învinși" (prea explicativ și destul de bătătorit) și păstrând persoana I în ultimele 5 versuri (subiectivizarea discursului fiind reușită în poezie, în opinia mea), mi-a plăcut. și folosirea adj. ,,previzibilă" este oarecum..previzibilă, dar nu cred că este neapărat un minus. chiar dacă mă așteptam la o încheiere în gama asta (ca și idee), mi-a plăcut cum ai învelit-o în cuvinte. remarc și atmosfera&comparația din prima parte.

Textul are textura unui crochiu interior al Nostalgiei...oare merită devoalată acea parte din noi sensibilizată la maximul existențelor noastre? Deosebit finalul: "a lua, așa, câțiva oameni, vii sau transparenți, a-i așeza lângă tine fiecare în parte, fiecare cu ale lui, în parte, lângă tine, apoi a simți lângă care din ei poți trece, așa, o viață, două tu însuți precum lângă El, Jesus, tu însuți" Acest fragment-final de altfel, nu știu de ce, mi-a amintit de poeta mea preferată, Ileana Mălăncioiu, cu poemul: "Le dernier souvenir l’espace dévorait en soi toutes les choses silencieusement je les suivais encore du regard jusqu’à l’endroit où l’on ne voit plus rien comme dans les flancs d’un animal incolore qui épuise le monde et demeure affamé au moment même où il avale tout, jusqu’au dernier être vivant jusqu’à la roche finale ayant servi de tombeau à un homme et jusqu’à la croix posée sur ses épaules une dernière fois épouvantés nous attendions notre tour l’heure approchait fantastique et sévère l’espace dévorait en soi toutes les choses et impuissants nous le regardions faire." și nu știu de ce (sau poate știu deja), în limba franceză... Peniță pentru feed-back.

Cristina Ștefan, ceea ce pentru dumneavoastră sunt „divagații labirintice”(ironie gratuită), pentru mine constituie esențe pe care se sprijină textul. Se pare că n-ați înțeles mai nimic din ce am spus mai sus, din moment ce veniți cu exemple carghioase gen: „"rozele sperantei:- evoluasera demult la Blaga in "corole"
"stramta carare" devenise drum asfaltat de prin anii "60.”

Ce legătură au paralele pe care le trasați mai sus cu ideea textulului sau cu ceea ce am încercat să (vă) spun în comentariul meu anterior? Absolut nici una.
Mda... se pare că mi-am consumat timpul și cuvintele în zadar, tastându-vă un răspuns onest, cât de cât explicativ ...
Mai mult n-am să fac greșeala aceasta.

Mă bucur totuși că ați intuit „trăirea” din spatele anumitor rânduri ...

Toate cele bune,
Eugen.

ştii cine esti Vladimir, de ce mai întrebi?

Lucian, ai intuit corect, e vorba de două ecuații ale timpului, poetice, desigur, dar logice. La mine totul e logic. Și funcții logaritmice. Cândva o să le desenez. Cred că poartă orgoliul lui epsilon. Pentru că, oricât de mic ar fi epsilon, tot există. Mulțumesc.

erată: multe şi de bine

Eu mai întreb aici o singură dată plus scuzele de rigoare pentru off-topic dar nu am primit răspuns la intervenția precedentă. Întreb pentru că răspunsul este important pentru mine, este obligatoriu să punem subtitluri la textele postate pe H?
Mulțumesc,
Andu

la ultimul vers nu stiu de ce imi suna mie asa 'adînc între noi' nu e cu suparari, nu? doar o sugestie... cheers Corina

Și tu, Brutus?

Daniel, ma bucur ca ai reusit, chiar si in conditii "inumane". Sa fie intr-un ceas bun! Andu

Eu una recunosc nu sunt adepta acestui gen de 'poem-ghicitoare', gen pe care l-am asimilat zic eu acceptabil în anii de liceu studiind destul de asiduu la un moment dat pe maestrul Barbilian. Însă domnia sa avea un farmec aparte al versului care parcă te îndemna să pui mâna pe plaivaz și să descifrezi tot acel labirint de sensuri ascunse unele într-altele... 'din ceas dedus, adâncul acestei calme creste...'
Aici însă nu descopăr din păcate decât erudiția incontestabilă a Domnului Manolescu Gorun (un eseist pe care îl citesc cu fervoare) încercând să 'intre' în cămașa unor versuri... încercare, în opinia mea, cam nereușită. Versurile sună cam 'din coadă' vorba poetului nostru național, apoi oricine care se îndeletnicește cât de cât cu treburile poetice ar fi bine să știe că un vers de incipit de strofă nu se începe cu un 'căci' decât dacă arde tare tare de tot.
Oricum, eu vă mulțumesc pentru idee, Domnule Gorun, splendidă! Mi-ar plăcea să o văd reluată într-o formă mai elaborată și desigur mult mai puțin aproximativă. Pentru că, să recunoaștem împreună Domnule Gorun, maeștrii aproximației sunt doar poeții, nebunii și filozofii. Și cine mai are nevoie de ei în zilele noastre?
Cu drag,
Margas

Care a fost miscarea cu candelabrele? Cu zanele cum ramane?

Andu, Laurenţiu, mă voi gândi la alt titlu. Mărturisesc că pentru substanţa textului - ironia şi blamul falsei euforii primăvăratice - mi s-a părut potrivit, dar era departe de-a mă mulţumi. Acum, după comentarii, mi se pare şi mai palid. Voi modifica, deci. Nu ştiu cum încă, dar voi modifica.