Sur les deux autres textes, il me semble que pour les annuler, vous devez faire "editeaza" en bas du texte, puis dans : Vreti ca textul acesta sa fie sters? (Tastati DA sau NU.) inscrire : DA * et dans le titre "Un plmb lacustre", le "o" s'est échappé... il vous faut donc maintenant le rattraper et le remettre en bonne place. :)

Oare aici să fie capătul? Nu. Și ai spus-o în versul: "dragostea e cu o liniuță mai puternică decât moartea" Liniuța aceea care se pune între două date, dar care se prelungește dincolo de orice capăt. Un text care mi-a captat atenția și prin mesaj, și prin modul de transmitere, și prin titlu, și prin adresativitate.

Mulţumesc Paul, cînd am postat textul am făcut o ultimă evaluare şi-mi era frică de clişeele evidente, dar ştii tu, uneori îţi zici că ai timp mai târziu să faci modificări pe text. Voiam să-l scot din bagajul emoţional şi să m-apuc de altul. Voi reveni pe text, no doubt.

Adrian, aşa este, sînt 6, eu am numărat 8. Dar ce, genitivalele nu sînt şi ele o formă artistică? Să luăm de exemplu genitivalul
"moş crăciun". Cum ai putea evita ceva de genul acesta? desigur, nu la el te-ai referit, dar uneori nu poţi scăpa de genitival.
Acolo, la pătura norilor se va schimba, la zeiţa culorilor ar fi imposibil (outside of elimination), paharul în sine nu e rotund, aşa că gura paharului va rămâne. ochiul zilei rămâne, pentru a păstra frumuseţea metaforei, tălpile goale denotă desigur lipsa încălţămintei, etc. Ceva anume se va schimba, genitivalele sînt însă ceva de care nu pot să scap, încă.

În colind, cuvintele sunt prunci de lumină, și ei, în iubire, privirile au dalbul sfințit al iernii, pielea lor se curăță de cheaguri, în zăpezi, înspre nea, departe, neștiutul cântă colțurilor lunii troienite pe casă, mulțumesc, Ela, scuze pentru întârzierea răspunsului, Sărbători fericite!

Am citit cu plăcere, ca de fiecare dată, cu plăcere.

Foarte frumoase aceste versuri:
„Într-o noapte luminos ca un tub de neon/ a intrat în poemul la care lucram/ tatăl meu ţăranul Morar V. Ion/ câmpia trâgând-o după el ca pe-un ham// Gânditor a pipăit fiecare cuvânt/ ca la târg când cumperi o căciulă de miel/ aşezat pe-un vers ca pe un prag de pământ/ azvârlea cu lopata lumină pe el// A doua zi dimineaţa mai alb ca un crin/ cu un secol de ierni purtându-le-n spate/ hainele mirosindu-i a căpiţe de fân// Puse pe colinele căii ferate/ caldă vara peste noi ca un tainic fiord/ tata-i plecat într-o bibliotecă din nord”.

Mircea, multumesc, de fapt hartuirea nu ma deranjeaza cat interpretarea voit gresita si pumnul in gura de care m-am saturat de pe vremea comunistilor si pe care il simt acum venit tocmai de peste ocean. Sa-mi fie iertat, Bobadil.

Ce as as reprosa acestui text in opinia mea e abundenta de epitete care sufoca putin lectura. De exemplu, in prima strofa eu m-as fi oprit doar la exfoliat, as fi renuntat la lubric risipit si divin. Apoi in ultuma strofa ai impur si firesc, glorios si copil, nu stiu daca e neaparat intentionat hatisul acesta in care te poti pierde destul de usor. Remarc insa prima strofa care are o imagine pentru mine foarte buna: "sângele meu lucra harnic îți lega laolaltă numele singurătatea strămoșii suveică lunecând prin întunericul cleios ca o magmă în jurul miezului meu te strângeai cum pilitura de fier" Mi se pare extrem de reusita imaginea asta, aproape vizualizez strinegerea asta ca pilitura de fier. In comparatie cu imaginea de mai sus, finalul mi se pare previzibil, cliseistic, acel "ceva mai mult de atit" nu salveaza uciderea ingerilor si a diavlolilor atit de uzitata. Eu m-as fi oprit la gheara de lup, pentru ca recitind, incepe cu o imperfectiune-epitete si se termina oarecum nerabdator, la fel cum cititorul parca ar vrea sa scape de sufocare. Dincolo de astea, partea citata de mine din punctul meu de vedere merita remarcata.

mie mi-a plăcut sincer cu tot cu gerunzii, e un tablou reușit, în care se văd în spate sentimentele, senzațiile. poate doar m-aș mai gândi dacă se poate evita repetiția lui apoi, înlocui cumva, fără să se piardă curgerea.

Domnule Gorun Semn că vă citesc și eu.

(colegială) ca o frunză de tutun " - un alt mesaj poetic pentru mine azi, şi mărturisesc faptul că mă recunosc bucuroasă pentru tot ceea ce (îmi) este dificil, tocmai ca să constat cât de fermecătoare este reuşita.
mulţumesc mult, Vlad. de asemenea, onorată.

M-am obisnuit deja ca Aida sa scrie cat se poate de natural, de dezinvolt, reusind sa identifice spatii comune in care sa plaseze elemente ale unui univers interior extrem de consistent. In acelasi context este de bun augur faptul ca nu te lasi atrasa de teribilismele care insotesc de obicei autorii care trateaza astfel de teme iar acest fapt se constituie intr-o masura a maturitatii poetice. Preferatele mele... fragmentele 3 si 4.

D-na Ioana, multumesc pentru semn si ca ati observat poezia.Asemenea, D-na Nicolaev. D-le Titarenco, voi schimba fotografia daca este neaparat necesar.Colajul poetic consta in "lipirea"mai multor idei, formarea mai multor nuclee in text.Nu sunt insa prea sigura ca am incadrat poezia unde trebuia, deoarece e prima oara cand postez si nu cunosc inca foarte bine cum sa incadrez corect un text.Voi incerca in viitor sa nu mai gresesc. Multumesc tuturor pentru pareri si semne. O zi frumoasa!

"și doar femeia suspendată nicăieri în vid" un cuib/un ochi/un suflet - șevaletul în care timpul își înmoaie penelul; mai mult timp trece, mai tare culorile sunt împinse una către cealaltă, încep să se amestece, dând naștere unor nuanțe noi și nebănuite, dar, totodată, anulând culorile de bază, "semnele cromatice", punctele de reper cunoscute, în absența cărora turnul de vrăbii devine, din cauza aspațialității, un turn babel al formelor. "ochiul ce se crede viu", Vasile Munteanu

Alma e foarte adevarat ce spui insa ai schimbat "timpul" si ai adaugat acel "poate"... de versul meu sunt sigur nu am nevoie sa ma prefac a fi nehotarat :) Pana la urma insa alaturarea problema e vizibila doar pentru cei care cauta prea in profunzime ceea ce eu ofer chiar in scoarta versului.