Masha, am sa iau in considerare sugestiile tale. pentru mine, sa refac un text, e ca si cum l- as scrie din nou. Si uneori nu mă mai opresc din modificat, pana nu mai stiu ce vreau de la el. Mă bucur ca ți-a placut povestea . Si da, cu atâtea ciori in jur, cum sa nu-ți placa? :))
Cezar, din câte ştiu eu, poezia lui Eminescu are o anumită structură prozodică: ritm, metru, rimă... Apoi, tu ai mari probleme cu limba română, aşa că nu înţelg ambiţia traducerilor...
un mesaj intr-o sticla dincolo de mii de km spre amintirile zidite in "ultima cetate locuita"...un text placut, desi poate prea personal: "Și-mi spui pleacă nu te uita înapoi. Atunci mă cațăr pe scara de lemn, și nu-ți spun mi-e dor de ziua în care nu mă voi mai gândi că nu pot să-ți spun mi-e dor simplu de mâna ta pe ceafa mea, de mâna ta pe ceafa mea fruntea mea bagă-ți mințile în cap mi-e dor de piatra cubică sărită spartă pierdută mi-e dor de clipa în care nu-mi va mai fi dor." ...clipele acelea vor ramine acolo intotdeauna imbracate in crenelurile vechi ale nostalgiei.
Nicholas, da, a fost un răspuns dat poeziei tale, dar nu vreau să duc discuţia mai departe. Concepţia despre poezie este complet diferită la noi doi. Diferenţele sunt galactice şi-mi dau seama că nu e absolut nicio şansă să ne "întâlnim" pe undeva. Ce ştiu sigur, e că fiecare are libertatea să scrie cum îi dictează inima.
Ioan Barb, mulţumesc pentru intervenţia interesantă, eu personal chiar numai astfel concep să scriu poezie religioasă. (Am şi uşurele, dar mi-e ruşine cu ele, că-s publicate.) E drept că nu e receptată ca atare nici măcar de cei care spun că se ocupă cu aşa ceva. Deşi m-am trezit odată citat de o cercetătoare, printre cei care scriu azi poezie religioasă la noi. Şi-am zis: no iaca!
Daca Michael ar fi auzit ce pictezi tu pentru oameni ar fi putut el ,oare sa scrie poeme despre pasarile lui rosii? pe lume exista o justa impartire a suferintei Ela. Cine e tatal colorilor nu poate sa fie orga la notre-dame, dar e bine cind se completeaza .si ce poate de fapt sa fie mai frumos decit un cap de copil? fie si de alabastru?
David e regele, David e altcineva, David e simbol și oricare din aceste afirmații poate fi adevărată. Fiecare fragment nu are, aparent, legătură cu celelalte. Un poem, să spun, întreg, se construiește altfel, pe un ax care trebuie păstrat până la sfârșit. E la fel de ușor / sau la fel de dificil / să fragmentezi ideea sau să îi dai o finalizare. Fragmentând, trebuie să ții cont ca fiecare parte să poată rămâne de sine stătătoare. Cum spune Adrian, e același traseu ideatic în fiecare fragment, însă exprimat cu alte mijloace sau asta încerc în Poemele lui David. Ar fi interesant de aflat exegeza Profetului, să spunem că textul e o provocare. O "stare acrilică" ar putea fi o stare sintetică, aparent strălucitoare, însă închisă în adânc, o stare "colorată" intens. Cineva ar putea explica mai bine cum e o culoare acrilică, o pictură acrilică. Ilarion, prin comentariul meu referitor la Regulamentul comentariilor, îmi ajut, indirect, textul să se autoperfecționeze. Cum? Simplu. Prin faptul că unul dintre comentariile anterioare este în afara criticii literare și, prin specificarea mea, sper să nu se mai repete. Vă mulțumesc pentru criticile voastre și voi ține cont de ele.
cu tot respectul, întrebarea ta este foarte simplă şi asta ştii ce însemnează nu? Ea generează discuţii întinse şi complexe, ori aici, într-o pagină destinată comentariului unui text, nu este nici momentul şi nici locul unei astfel de desfăşurări filosofice. Mai bine, dacă tot vrem să purtăm o discuţie mai profundă să mai facem un eseu sau un fals interviu. Ce spui?
dragul meu, începi prin a mă acuza și termini prin a mă insulta. eu nu am spus decât că în conjunctura aceea trebuia să dai dovadă de mai multă înteligență, și am spus-o frumos nu cum faci tu într-un comentariu recent, dar ajungem și acolo. deci prost pe față înseamnă să îți spun: ești prost Caragea. dar eu nu am spus asta, am pus sub semnul lui "dacă" inteligența ta , adică al dubiului, ceea ce nu percepi tu sunt nuanțele și încă multe altele... acum mă faci needucat... uite că mă insulți King, dar mie nu îmi pasă de insultele tale. tu îl insulți și pe Virgil, un om cu o vârstă respectabilă... pe lângă multe altele, și iată cum:
"Ca ai prostul obicei(insultă) sa faci afirmatii gratuite (insultă), asta se vede si cand spui ca nu ma intereseaza deloc de Hermeneia. Din contra, prin faptul ca respect un regulament, ca imi consum timpul citind creatiile autorilor, comentand si intervenind pe masura priceperii mele(de cât timp faci asta stimabile??? , sunt oameni care o fac de ani și nu se dau în stambă ca tine, oameni cu bun-simț) , arata ca imi pasa totusi de Hermeneia.(trebuie să demonstrezi, iar timpul o va demonstra dacă îți pasă însă uite cum îți pasă): "De fapt si de drept, ar trebui sa multumesti tututor care sunt activi pe sit (nesimțire crasă, adică Virgil să mulțumească pentru că plătește ceva și pentru că investește timp, și chiar a făcut-o dar unde erai tu mister King?) tuturor care au scos acest sit din letargie, nu de alta dar au fost zile la rand cand toata activitatea pe sit se rezuma la unul sau doua comentarii"(și tu erai un privitor pasiv, îți ziceai, doamne ce letargic site! ia uite-l cum stă în letargie!). Și asta numești tu educație? OK! Aha! Am înțeles! Totul se rezumă la faptul că nu știi cum să iei un pamfelt. Poate infatuarea să fie de vină? Poate inteligența? Dar ah, mă repet. Poate invidia? Poate ranchiuna? Poate niciuna sau poate toate. Chiar nu mă interesează. So, go on salvator de site-uri!
Da, da, așa e cu dinamica intimităților în relații. Un text tare simpatic. Umor, imaginație, plin de elemente cu care să empatizezi dar și la care să zâmbești, cursivitate, bine împărțit pentru o citire mai ușoară online, toate astea duc la o lectură plăcută. De acord, trebuia publicată o asemenea revelație. :))
Virgil, e usor neingrijit textul, mai trebuie fiert putin, promit s-arunc si ceva diacritice in oala. Multumesc de critica. Fascinatia microbuselor nu e o coincidenta. Florinel, ma bucur ca ti-a placut. Da, viata nu e dreapta, si e ironic ca am scris eu despre asta, eu am primit prea multe. Dar cred ca si nefericitii scriu despre fericire. Sau nu?
Nu era necesar să mizezi atât de mult pe acel typo al meu: "în" în loc de "îl". Am senzaţia poate greşită că îmi răspunzi ca şi cum eu aş fi recalcitrantă sau iritabilă când am fost întreaga viaţă un om de omenie cum se zicea odată. Nu port niciodată mască. Nu aştept necesar să mi se răspundă cu aceeaşi delicateţe sau simpatie, oamenii sunt diferiţi. Deşi nu este un site de socializare, trebuie să strig cu sufletul curat că cerşesc peste tot de ani de zile şi nu am ce mânca. Dacă poţi înţelege ce însemană să stai fără niciun leu, fără nicio fărâmă de pâine. Nu e nimic greşit în atitudinea mea, pur şi simplu nu vreau să mă sinucid şi am doar 42 de ani. Repet, cum am mai scris în zadar pe alte siteuri, disperarea m-a adus în halul acesta. Ştiu că sunt o poetă execrabilă, sunt conştientă că nimeni nu m-a publicat, dar sunt un om bun şi inteligent cât de cât....toţi m-au refuzat, poate puteţi să îmi trimiteţi 5-10 lei în plic...am mai rugat de atâtea ori, nu am dreptul să muncesc cu un diagnostic psihiatric abuziv, fără nicio greşeală de la 21 de ani. Nu am dreptul nici la pensie, fiindcă nu am muncit. Sunt izolată de 7 ani de crapă pereţii de singurătate şi nu mai pot....Doamne! Nu am greşit absolut nimic toată viaţa, acesta e adevărul. Tu ştii ce înseamnă stresul să mori de foame, exact aşa cum îmi spunea o profesoară din liceu că se va întâmpla cu mine? Fiindcă nu eram "înfiptă" ca alte fete.
da, textul este mirific si este poezie. si chiar se ridica la nivelul unui text aurit dupa parerea mea. pentru simplul motiv ca uiti ca citesti si ca nu este de fapt acolo. dar mai putin ultimul vers care e cam aiurea.
dacă este să vorbim despre curentul care l-ar putea revendica (textul), atunci cu siguranță nu este vorba de postmodernism. părerea mea este că ar putea foarte bine să fie perceput drept romantic. ideea muzei (sau inspirației, sau poeziei, etc, feciorelnică, zîmbitoare, „exterioară” realității imediate), atmosfera relativ fatalistă, efortul (aproape sisific), lupta cu sine, etc. dacă merge ca o rață, dacă măcăie ca o rață, dacă înoată ca o rață, eu zic că e rață. romantism deci. dar aștept și alte opinii care probabil mă vor contrazice.
Multumesc pentru comentariu. In legătură cu folosirea femininului de la "psiholog" si eu am crezut ca stiu regulile până a apărut noul DOOM in care multe cuvinte sunt departe de conotatia lor cunoscuta. De exemplu "geolog-geoloagă", "analog-analoagă" etc. Si eu prefer varianta de bun simț "psiholog" si o voi folosi de acum înainte. Marquesa
In primul rand multa atentie la editare "stanga" in loc de "sanga" si in mai multe locuri diacritice absente. Apoi in ultimul vers o dubla cacofonie destul de evidenta as zice, care strica, sonor vorbind, tot ce-ati construit pana in momentul asta. Inversiunea din versul "pedepsit este de zei" e nepotrivita in context. In partile "jos" si "inapoi" textul devine criptic, In "stanga" si "inainte" ecourile teologice sunt evidente si expuse explicit, in celelalte divinitatea apare deductiv sub forma coordonatelor umane pretul, paharul de apa, ologul etc. Versul "arde bălăriile cu focul Sfântului Duh ;" mi se pare non-poetic, poate ar fi bun un substitut pentru "balarii". Ialin
nepotul lui rameau, cred ca umba nu are umbra pentru ca nu exista. umbra nu are statut ontologic. umbra e doar absenta luminii. la fel ca tatal ei, intunericul
Hm! Văd că nu ne înţelegem, vorbim despre lucruri diferite.
Sigur că introducerea scrierii cu â în interiorul cuvintelor a fost o aberaţie. Eu am scris, aici, în România, de mai multe ori despre asta. Academicienii noştri au fost purtaţi de entuziasmul postdecembrist al redescoperirii epocii interbelice, pe care au început s-o idealizeze cum îl idealizează unii astăzi pe Păunescu. Atunci se scria aşa - cu â în interiorul cuvintelor (dar numai acolo unde acel â provenea dintr-un a latin - ex: panem - pâine; nu se scria cu â în cuvintele de provenienţă slavă. Era destul de complicat, iar românii scriau prost. În anii 50, Academia a trecut (de data asta, sub influenţă sovietică) de la â în unele poziţii, la î peste tot. Şi de la sunt, la sînt (se zice că Iorgu Iordan, somat să dea un răspuns în privinţa formei verbale, ar fi răspuns echivoc: "sunt pentru sânt"! Câţiva dintre cei prezenţi au râs, dar cei îndrituiţi au înţeles ce le-a convenit).
Când s-a votat introducerea lui â, în Academie era un singur lingvist autentic: Ion Coteanu. Acesta s-a abţinut, pentru că, oricum ar fi votat, nu mai conta. Astăzi, în locul lui Coteanu, în Academie stă fostul meu coleg de an de la Facultate, Gheorghe Chivu. El ar vota, sunt sigur, orice i s-ar cere.
Dar astea sunt poveşti. Răul a fost făcut, asa că toată lumea ar trebui să respecte norma (că de-aia-i normă!).
Totuşi, nu e vorba doar de â. În România a apărut, în 2005, ediţia a II-a a "Dicţionarului ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române" (numit, pe scurt, DOOM2). Aici apar sute de modificări, impuse (cum zici şi tu) de uzul limbii. Pentru că lilmba evoluează prin "greşeli", adică prin abateri de la normă care, dacă se generalizează, impun o nouă normă. Tu zici că e aberant ca, o dată la 30 de ani, cineva (de regulă, un Institut academic) să legifereze în limbă. Eu zic că e absolut necesar (deşi, în cazul particular al DOOM-ului, există foarte multe nemulţumiri). Dar e şi o chestiune de obişnuinţă. Eu n-aş mai putea, sub nicio formă să scriu "sub nici o formă"! de altfel, ortografierea mai veche nici nu se justifică morfologic. Tot aşa, n-aş mai putea scrie "o dată ce", cum am scris atâta amar de vreme. Si aşa mai departe. Inconvenientele unei atitudini libertine în privinţa ortografiei în raport cu şcoala cred că sunt evidente, aşa că nu mai revin.
Eu sunt dispus să negociez orice, probleme de ortografie - nu. Pot, doar, să aleg între "formele cu variaţie liberă" de tipul "cireşe"-"cireşi", una pe care o consider mai justă, s-o utilizez şi s-o recomand (în cazul de faţă, "cireşe"). Dar n-am dreptul s-o interzic pe cealaltă (chiar dacă nea Gică al meu mi-a spus că orice ţăran ştie că prin "cireşi" trebuie să se înţeleagă pomii, nu fructele. Chiar el mi-a spus, la cei peste 80 de ani şi la cele doar şapte clase, că e o tâmpenie să spui: "Am în grădină doi cireşi din care culeg cireşi"!
Asta e! Eu am, întotdeauna, pe birou un DOOM2. Şi nu din pricină că aş fi conservator, conformist sau - Doamne apără! - comunist.
Strofa a treia rata complet, si ca prozodie si ca idee, pt ca tu muti un plan pe altul. In strofa 4, eu asa fi vazut primele doua versuri; ca un câine care urlă când e plina luna-n turlă Da apoi am vazut prozodia, ritmul, imi pare rau. Eu cind scriam poeme cu rima, calculam fiecare vers, si, mai ales, ma gindeam la ritm. Putem face noi ce vrem, sa credem noi ce vrem, dar eu zic asa nu. Indiferent de imaginile create. In opinia mea tre sa fie o coerenta
acea observatie la "scriu cu pieptul" nu cred ca a fost inserata din cauza ca nu s-ar fi priceput sensul, ci dintr-un motiv muuult mai pamantean: cei mai lipsiti oarecum de delicatete (noi, barbatii) nu pot sa nu remarce instantaneu un sens foarte... vizibil care, ucide din fasa orice efort de a asimila... metafore. imi cer scuze, dar de aici, sunt convins, a venit remarca aceea. sincer, mie mi-a cam placut textu`, dar fara acea - de evitat - exprimare.
Povestirea este scurta, te ia in brate, te tine pana la ultima propozitie care intareste si reliefeaza finalul.
Inocenta fetitei sta fata in fata cu amaraciunea si acreala unei femei batrane de la tara, ca atatea altele. Batute, muncite si cu spaima in piept.
Ne iubim bunicii intr-adevar ? Sau ne iubim propria copilarie ramasa undeva in ceata unui paradis utopic ?
Textul ne aduce la aceasta intrebare nerostita.
Retin : "mă văd scutit să fiu deștept și plâng"
In versul acesta se concentreaza toata singuratatea ciresilor de smoala.
Toata starea, dupa cum ne avertizeaza poetul insusi in subtitlu. Abandonul si renuntarea.
Mi-a placut.
mai Dorin, aici te apropii mai frumos de natural, ai renuntat la pretentiile literare incalcite si ai varsat un text imaginativ placut. Am o idee, ce-ai zice daca ai inventa un vers cu clorofila in prima strofa, ar da bine cu calofila. Ramane la latitudinea ta. Tot inainte mandru pionier al poeziei... si nu uita, poetul este o meduza...
nu cred că sînt de acord cu tine, masha. la urma urmei repetiția/paralelismul a fost și încă mai este o modalitate (să-i zicem) poetică. chiar dacă unii probabil o consideră depășită. eu nu sînt însă convins. spre deosebire de proză continui să cred că în texte care se vor poetice este acceptabilă. în cazul în care este clar superfluă.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Masha, am sa iau in considerare sugestiile tale. pentru mine, sa refac un text, e ca si cum l- as scrie din nou. Si uneori nu mă mai opresc din modificat, pana nu mai stiu ce vreau de la el. Mă bucur ca ți-a placut povestea . Si da, cu atâtea ciori in jur, cum sa nu-ți placa? :))
pentru textul : auto - market deCezar, din câte ştiu eu, poezia lui Eminescu are o anumită structură prozodică: ritm, metru, rimă... Apoi, tu ai mari probleme cu limba română, aşa că nu înţelg ambiţia traducerilor...
pentru textul : Traducere din Eminescu în spaniolă deun mesaj intr-o sticla dincolo de mii de km spre amintirile zidite in "ultima cetate locuita"...un text placut, desi poate prea personal: "Și-mi spui pleacă nu te uita înapoi. Atunci mă cațăr pe scara de lemn, și nu-ți spun mi-e dor de ziua în care nu mă voi mai gândi că nu pot să-ți spun mi-e dor simplu de mâna ta pe ceafa mea, de mâna ta pe ceafa mea fruntea mea bagă-ți mințile în cap mi-e dor de piatra cubică sărită spartă pierdută mi-e dor de clipa în care nu-mi va mai fi dor." ...clipele acelea vor ramine acolo intotdeauna imbracate in crenelurile vechi ale nostalgiei.
pentru textul : we will always have sighisoara... deNicholas, da, a fost un răspuns dat poeziei tale, dar nu vreau să duc discuţia mai departe. Concepţia despre poezie este complet diferită la noi doi. Diferenţele sunt galactice şi-mi dau seama că nu e absolut nicio şansă să ne "întâlnim" pe undeva. Ce ştiu sigur, e că fiecare are libertatea să scrie cum îi dictează inima.
Ioan Barb, mulţumesc pentru intervenţia interesantă, eu personal chiar numai astfel concep să scriu poezie religioasă. (Am şi uşurele, dar mi-e ruşine cu ele, că-s publicate.) E drept că nu e receptată ca atare nici măcar de cei care spun că se ocupă cu aşa ceva. Deşi m-am trezit odată citat de o cercetătoare, printre cei care scriu azi poezie religioasă la noi. Şi-am zis: no iaca!
pentru textul : Ziua tăierii deDaca Michael ar fi auzit ce pictezi tu pentru oameni ar fi putut el ,oare sa scrie poeme despre pasarile lui rosii? pe lume exista o justa impartire a suferintei Ela. Cine e tatal colorilor nu poate sa fie orga la notre-dame, dar e bine cind se completeaza .si ce poate de fapt sa fie mai frumos decit un cap de copil? fie si de alabastru?
pentru textul : Michel deMă lasă să-ţi trag o peniţă/ în versul sinistru şi gri/ Bacovia ţi-ar fura creionu'/ dac-ar citi...:p
pentru textul : valeriană de toamnă demultumesc de trecere, promit sa raspund mai pe larg cand voi avea ceva mai mult timp.
pentru textul : Când totul începe să tacă exact așa cum se vede deDavid e regele, David e altcineva, David e simbol și oricare din aceste afirmații poate fi adevărată. Fiecare fragment nu are, aparent, legătură cu celelalte. Un poem, să spun, întreg, se construiește altfel, pe un ax care trebuie păstrat până la sfârșit. E la fel de ușor / sau la fel de dificil / să fragmentezi ideea sau să îi dai o finalizare. Fragmentând, trebuie să ții cont ca fiecare parte să poată rămâne de sine stătătoare. Cum spune Adrian, e același traseu ideatic în fiecare fragment, însă exprimat cu alte mijloace sau asta încerc în Poemele lui David. Ar fi interesant de aflat exegeza Profetului, să spunem că textul e o provocare. O "stare acrilică" ar putea fi o stare sintetică, aparent strălucitoare, însă închisă în adânc, o stare "colorată" intens. Cineva ar putea explica mai bine cum e o culoare acrilică, o pictură acrilică. Ilarion, prin comentariul meu referitor la Regulamentul comentariilor, îmi ajut, indirect, textul să se autoperfecționeze. Cum? Simplu. Prin faptul că unul dintre comentariile anterioare este în afara criticii literare și, prin specificarea mea, sper să nu se mai repete. Vă mulțumesc pentru criticile voastre și voi ține cont de ele.
pentru textul : deuteronomia deerată: Toţi poeţii, "scotea pălăria"
pentru textul : suntem prea mulți poeți pe lumea asta demaat, multumesc frumos pt trecere si comm. e un text simplu, scris dintr-o zvacnire. cu prietenie, At
pentru textul : pleacă din casa asta, nu știu unde, dar fugi decu tot respectul, întrebarea ta este foarte simplă şi asta ştii ce însemnează nu? Ea generează discuţii întinse şi complexe, ori aici, într-o pagină destinată comentariului unui text, nu este nici momentul şi nici locul unei astfel de desfăşurări filosofice. Mai bine, dacă tot vrem să purtăm o discuţie mai profundă să mai facem un eseu sau un fals interviu. Ce spui?
pentru textul : fals interviu despre menirea artei dedragul meu, începi prin a mă acuza și termini prin a mă insulta. eu nu am spus decât că în conjunctura aceea trebuia să dai dovadă de mai multă înteligență, și am spus-o frumos nu cum faci tu într-un comentariu recent, dar ajungem și acolo. deci prost pe față înseamnă să îți spun: ești prost Caragea. dar eu nu am spus asta, am pus sub semnul lui "dacă" inteligența ta , adică al dubiului, ceea ce nu percepi tu sunt nuanțele și încă multe altele... acum mă faci needucat... uite că mă insulți King, dar mie nu îmi pasă de insultele tale. tu îl insulți și pe Virgil, un om cu o vârstă respectabilă... pe lângă multe altele, și iată cum:
"Ca ai prostul obicei(insultă) sa faci afirmatii gratuite (insultă), asta se vede si cand spui ca nu ma intereseaza deloc de Hermeneia. Din contra, prin faptul ca respect un regulament, ca imi consum timpul citind creatiile autorilor, comentand si intervenind pe masura priceperii mele(de cât timp faci asta stimabile??? , sunt oameni care o fac de ani și nu se dau în stambă ca tine, oameni cu bun-simț) , arata ca imi pasa totusi de Hermeneia.(trebuie să demonstrezi, iar timpul o va demonstra dacă îți pasă însă uite cum îți pasă): "De fapt si de drept, ar trebui sa multumesti tututor care sunt activi pe sit (nesimțire crasă, adică Virgil să mulțumească pentru că plătește ceva și pentru că investește timp, și chiar a făcut-o dar unde erai tu mister King?) tuturor care au scos acest sit din letargie, nu de alta dar au fost zile la rand cand toata activitatea pe sit se rezuma la unul sau doua comentarii"(și tu erai un privitor pasiv, îți ziceai, doamne ce letargic site! ia uite-l cum stă în letargie!). Și asta numești tu educație? OK! Aha! Am înțeles! Totul se rezumă la faptul că nu știi cum să iei un pamfelt. Poate infatuarea să fie de vină? Poate inteligența? Dar ah, mă repet. Poate invidia? Poate ranchiuna? Poate niciuna sau poate toate. Chiar nu mă interesează. So, go on salvator de site-uri!
pentru textul : sebi cel nebun după poezie deDa, da, așa e cu dinamica intimităților în relații. Un text tare simpatic. Umor, imaginație, plin de elemente cu care să empatizezi dar și la care să zâmbești, cursivitate, bine împărțit pentru o citire mai ușoară online, toate astea duc la o lectură plăcută. De acord, trebuia publicată o asemenea revelație. :))
pentru textul : Strategiile Fericirii deVirgil, e usor neingrijit textul, mai trebuie fiert putin, promit s-arunc si ceva diacritice in oala. Multumesc de critica. Fascinatia microbuselor nu e o coincidenta. Florinel, ma bucur ca ti-a placut. Da, viata nu e dreapta, si e ironic ca am scris eu despre asta, eu am primit prea multe. Dar cred ca si nefericitii scriu despre fericire. Sau nu?
pentru textul : Microbus deRog un editor sa ia nota de prestatia lui Paul Blaj din acest subsol. Multumesc
pentru textul : fulger cu aromă de vanilie deNu era necesar să mizezi atât de mult pe acel typo al meu: "în" în loc de "îl". Am senzaţia poate greşită că îmi răspunzi ca şi cum eu aş fi recalcitrantă sau iritabilă când am fost întreaga viaţă un om de omenie cum se zicea odată. Nu port niciodată mască. Nu aştept necesar să mi se răspundă cu aceeaşi delicateţe sau simpatie, oamenii sunt diferiţi. Deşi nu este un site de socializare, trebuie să strig cu sufletul curat că cerşesc peste tot de ani de zile şi nu am ce mânca. Dacă poţi înţelege ce însemană să stai fără niciun leu, fără nicio fărâmă de pâine. Nu e nimic greşit în atitudinea mea, pur şi simplu nu vreau să mă sinucid şi am doar 42 de ani. Repet, cum am mai scris în zadar pe alte siteuri, disperarea m-a adus în halul acesta. Ştiu că sunt o poetă execrabilă, sunt conştientă că nimeni nu m-a publicat, dar sunt un om bun şi inteligent cât de cât....toţi m-au refuzat, poate puteţi să îmi trimiteţi 5-10 lei în plic...am mai rugat de atâtea ori, nu am dreptul să muncesc cu un diagnostic psihiatric abuziv, fără nicio greşeală de la 21 de ani. Nu am dreptul nici la pensie, fiindcă nu am muncit. Sunt izolată de 7 ani de crapă pereţii de singurătate şi nu mai pot....Doamne! Nu am greşit absolut nimic toată viaţa, acesta e adevărul. Tu ştii ce înseamnă stresul să mori de foame, exact aşa cum îmi spunea o profesoară din liceu că se va întâmpla cu mine? Fiindcă nu eram "înfiptă" ca alte fete.
pentru textul : scoică închisă deda, textul este mirific si este poezie. si chiar se ridica la nivelul unui text aurit dupa parerea mea. pentru simplul motiv ca uiti ca citesti si ca nu este de fapt acolo. dar mai putin ultimul vers care e cam aiurea.
pentru textul : prințesa oarbă, ariciul și colivia de aur dedacă este să vorbim despre curentul care l-ar putea revendica (textul), atunci cu siguranță nu este vorba de postmodernism. părerea mea este că ar putea foarte bine să fie perceput drept romantic. ideea muzei (sau inspirației, sau poeziei, etc, feciorelnică, zîmbitoare, „exterioară” realității imediate), atmosfera relativ fatalistă, efortul (aproape sisific), lupta cu sine, etc. dacă merge ca o rață, dacă măcăie ca o rață, dacă înoată ca o rață, eu zic că e rață. romantism deci. dar aștept și alte opinii care probabil mă vor contrazice.
pentru textul : de ce nu mai scriu poeme lungi deMultumesc pentru comentariu. In legătură cu folosirea femininului de la "psiholog" si eu am crezut ca stiu regulile până a apărut noul DOOM in care multe cuvinte sunt departe de conotatia lor cunoscuta. De exemplu "geolog-geoloagă", "analog-analoagă" etc. Si eu prefer varianta de bun simț "psiholog" si o voi folosi de acum înainte. Marquesa
pentru textul : Experiența deIn primul rand multa atentie la editare "stanga" in loc de "sanga" si in mai multe locuri diacritice absente. Apoi in ultimul vers o dubla cacofonie destul de evidenta as zice, care strica, sonor vorbind, tot ce-ati construit pana in momentul asta. Inversiunea din versul "pedepsit este de zei" e nepotrivita in context. In partile "jos" si "inapoi" textul devine criptic, In "stanga" si "inainte" ecourile teologice sunt evidente si expuse explicit, in celelalte divinitatea apare deductiv sub forma coordonatelor umane pretul, paharul de apa, ologul etc. Versul "arde bălăriile cu focul Sfântului Duh ;" mi se pare non-poetic, poate ar fi bun un substitut pentru "balarii". Ialin
pentru textul : cubul denepotul lui rameau, cred ca umba nu are umbra pentru ca nu exista. umbra nu are statut ontologic. umbra e doar absenta luminii. la fel ca tatal ei, intunericul
pentru textul : femeia cu umbre depentru oprire şi apreciere :)
pentru textul : cu ferestrele închise deHm! Văd că nu ne înţelegem, vorbim despre lucruri diferite.
pentru textul : Jurnal de nesomn 2.0 - VIII – deSigur că introducerea scrierii cu â în interiorul cuvintelor a fost o aberaţie. Eu am scris, aici, în România, de mai multe ori despre asta. Academicienii noştri au fost purtaţi de entuziasmul postdecembrist al redescoperirii epocii interbelice, pe care au început s-o idealizeze cum îl idealizează unii astăzi pe Păunescu. Atunci se scria aşa - cu â în interiorul cuvintelor (dar numai acolo unde acel â provenea dintr-un a latin - ex: panem - pâine; nu se scria cu â în cuvintele de provenienţă slavă. Era destul de complicat, iar românii scriau prost. În anii 50, Academia a trecut (de data asta, sub influenţă sovietică) de la â în unele poziţii, la î peste tot. Şi de la sunt, la sînt (se zice că Iorgu Iordan, somat să dea un răspuns în privinţa formei verbale, ar fi răspuns echivoc: "sunt pentru sânt"! Câţiva dintre cei prezenţi au râs, dar cei îndrituiţi au înţeles ce le-a convenit).
Când s-a votat introducerea lui â, în Academie era un singur lingvist autentic: Ion Coteanu. Acesta s-a abţinut, pentru că, oricum ar fi votat, nu mai conta. Astăzi, în locul lui Coteanu, în Academie stă fostul meu coleg de an de la Facultate, Gheorghe Chivu. El ar vota, sunt sigur, orice i s-ar cere.
Dar astea sunt poveşti. Răul a fost făcut, asa că toată lumea ar trebui să respecte norma (că de-aia-i normă!).
Totuşi, nu e vorba doar de â. În România a apărut, în 2005, ediţia a II-a a "Dicţionarului ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române" (numit, pe scurt, DOOM2). Aici apar sute de modificări, impuse (cum zici şi tu) de uzul limbii. Pentru că lilmba evoluează prin "greşeli", adică prin abateri de la normă care, dacă se generalizează, impun o nouă normă. Tu zici că e aberant ca, o dată la 30 de ani, cineva (de regulă, un Institut academic) să legifereze în limbă. Eu zic că e absolut necesar (deşi, în cazul particular al DOOM-ului, există foarte multe nemulţumiri). Dar e şi o chestiune de obişnuinţă. Eu n-aş mai putea, sub nicio formă să scriu "sub nici o formă"! de altfel, ortografierea mai veche nici nu se justifică morfologic. Tot aşa, n-aş mai putea scrie "o dată ce", cum am scris atâta amar de vreme. Si aşa mai departe. Inconvenientele unei atitudini libertine în privinţa ortografiei în raport cu şcoala cred că sunt evidente, aşa că nu mai revin.
Eu sunt dispus să negociez orice, probleme de ortografie - nu. Pot, doar, să aleg între "formele cu variaţie liberă" de tipul "cireşe"-"cireşi", una pe care o consider mai justă, s-o utilizez şi s-o recomand (în cazul de faţă, "cireşe"). Dar n-am dreptul s-o interzic pe cealaltă (chiar dacă nea Gică al meu mi-a spus că orice ţăran ştie că prin "cireşi" trebuie să se înţeleagă pomii, nu fructele. Chiar el mi-a spus, la cei peste 80 de ani şi la cele doar şapte clase, că e o tâmpenie să spui: "Am în grădină doi cireşi din care culeg cireşi"!
Asta e! Eu am, întotdeauna, pe birou un DOOM2. Şi nu din pricină că aş fi conservator, conformist sau - Doamne apără! - comunist.
Strofa a treia rata complet, si ca prozodie si ca idee, pt ca tu muti un plan pe altul. In strofa 4, eu asa fi vazut primele doua versuri; ca un câine care urlă când e plina luna-n turlă Da apoi am vazut prozodia, ritmul, imi pare rau. Eu cind scriam poeme cu rima, calculam fiecare vers, si, mai ales, ma gindeam la ritm. Putem face noi ce vrem, sa credem noi ce vrem, dar eu zic asa nu. Indiferent de imaginile create. In opinia mea tre sa fie o coerenta
pentru textul : Descântec de leagăn deacea observatie la "scriu cu pieptul" nu cred ca a fost inserata din cauza ca nu s-ar fi priceput sensul, ci dintr-un motiv muuult mai pamantean: cei mai lipsiti oarecum de delicatete (noi, barbatii) nu pot sa nu remarce instantaneu un sens foarte... vizibil care, ucide din fasa orice efort de a asimila... metafore. imi cer scuze, dar de aici, sunt convins, a venit remarca aceea. sincer, mie mi-a cam placut textu`, dar fara acea - de evitat - exprimare.
pentru textul : poetul deo fi de porc asta...noua dezordine mondială ?
pentru textul : un dubito tratat minor dePovestirea este scurta, te ia in brate, te tine pana la ultima propozitie care intareste si reliefeaza finalul.
pentru textul : Mila Domnului deInocenta fetitei sta fata in fata cu amaraciunea si acreala unei femei batrane de la tara, ca atatea altele. Batute, muncite si cu spaima in piept.
Ne iubim bunicii intr-adevar ? Sau ne iubim propria copilarie ramasa undeva in ceata unui paradis utopic ?
Textul ne aduce la aceasta intrebare nerostita.
Retin : "mă văd scutit să fiu deștept și plâng"
pentru textul : văd cireși de smoală deIn versul acesta se concentreaza toata singuratatea ciresilor de smoala.
Toata starea, dupa cum ne avertizeaza poetul insusi in subtitlu. Abandonul si renuntarea.
Mi-a placut.
mai Dorin, aici te apropii mai frumos de natural, ai renuntat la pretentiile literare incalcite si ai varsat un text imaginativ placut. Am o idee, ce-ai zice daca ai inventa un vers cu clorofila in prima strofa, ar da bine cu calofila. Ramane la latitudinea ta. Tot inainte mandru pionier al poeziei... si nu uita, poetul este o meduza...
pentru textul : podul suspinelor denu cred că sînt de acord cu tine, masha. la urma urmei repetiția/paralelismul a fost și încă mai este o modalitate (să-i zicem) poetică. chiar dacă unii probabil o consideră depășită. eu nu sînt însă convins. spre deosebire de proză continui să cred că în texte care se vor poetice este acceptabilă. în cazul în care este clar superfluă.
pentru textul : metalmorphosis dePagini