sunt onorat de semnul auriu lăsat de tine. Această subiectivitate de care pomeneai nu este absolută, ea are în spate educație, cultură și sensibilitate... Îți mulțumesc
Oriana, multumesc pentru observatiile aduse textului meu,imi permit sa postez cu placere, varianta sugerata.
Ma bucur sa am un semn de la dvs.
Cu simpatie,
Iuri.
"prin cascada fereastrei" - G.D. - ferestrei
"mă înveleam în umbra ta mătăso(a)să"
"unde începea lumea să-şi r(i)dice catargele"
un text bun, citibil, cu metafore reuşite: "te aşteptam în tangaj/ putea trece
avionul de Buenos Aires/prin golul de sub pleoape"
"lumina cădea de la mari înălţimi/prin cascada fereastrei"
ce mi se pare forţat puţin, nu prea merge: "îmi aduce aminte de ceaţa cosită
în ochi după prima ţigară" - "ceaţa cosită în ochi"
şi finalul care este cumva la saturaţie prin poezie: "întotdeauna suna cineva la uşă
şi întârziam să murim"
cu gândul la "Tara" scenariu care evocă foarte puternic portretul lui Scarllet din "Pe aripile vântului", cunoscutul roman al lui Margaret Mitchell; elementul insolit, aici, este inserarea cu valoare estetică a mai modernei anti-reclame: "tutunul dăunează grav sănătății". gone with the... words, Vasile Munteanu
Tenta horror nu salvează proza. Fragmentul suferă de inexpresivitate literară poate și datorită unui abuz de dialoguri. Editare neglijentă, prea multe cuvinte lipsite de diacritice să le subliniez pe toate. Titlul nu trebuie scris cu majuscule, nu ajută, din păcate.
Violeta, comentariul tau imi intareste convingerea ca, in fapt, un text are doi autori: unul care-l scrie...si unul care-l citeste. :) De ce spun asta? pentru ca eu, scriindu-l, nu l-am dorit "suav" si... nu simteam suav. Brualitatea pe care tu o sesizezi ca fiind discrepanta a fost intentia de fond. Repetitia aceea pe care o numesti explicativa este intentionata...contam pe o anumita trimitere (destul de limpede, dealtfel...). Multumesc pentru analiza si ma bucur ca ti-a placut, dincolo de diferenta intru receptare.
Mi-a plăcut triada: târâtoare, târâtură, șarpe. De asemenea, apreciez semnul de egalitate din titlu dintre noțiunile: „târâtoarea și târâtura” și „șarpele cu două capete”. Cele două cuvinte cu rădăcină comună sunt la limita de a fi considerate pereche paronimică. Te felicit că le-ai găsit și folosit în acest context! Un titlu inspirat, inteligent, după părerea mea, care susține foarte bine poemul.
Inițial mă cam deranjase repetiția unor expresii/versuri, însă mai apoi am considerat că prin aceasta se sugerează repudierea, atât cu o nuanță satirică, cât și cu una de exasperare, a complicității omului josnic cu șarpele, simbolul diavolului, în sfidarea bunului simț revenind obsesiv cu aceleași tertipuri, cu aceleași „semne cu ochiul” pentru a ispiti. Clipirea din ochi este simbolul vicleniei, ademenirii, complicității. Un gest condamnat de biblie.
Am două rezerve, dacă îmi permiți:
Expresia „... până nu vezi/ cu ochii tăi proprii” este pleonastică.
Versul „defectul său sâsâit de vorbire” ar trebui refăcut.
Cu gând bun, doar niște păreri.
Cred că se supralicitează mărcile eului poetic (ex. „mine” în partea a doua a poemului). Mi-a plăcut ideea de metamorfozare, de identificare cu ceea ce facem cel mai des, aproape obsesiv. Devenim ceea ce gândim, ceea ce facem repetitiv.
foarte fain textul ăsta mi se pare că ai reuşit să redai foarte bine starea de spleen/oboseala/nostalgia. ai un ton calm care prinde. Nu stiu inca despre partea aia cu pijamaua. e o chestiune jucausa care nu da rau dar parca imi pare ca e in disonanţa cu registrul textului. Dar poezia asta este una chiar reuşită.Mersul pe sub pomi cu buzunarele din ce în ce mai pline de bile colorate, excelent. Bravo. Mi-a plăcut sincer
Găsesc aici câteva imagini ce îmi rețin atenția prin forța de a transmite o stare: - "nu deosebim orbul de lună" - îmi amintesc de orbul Pap din romanul "Sanctuar" de W.Faulkner, simbol al destinului implacabil și inexplicabil. deși era și nevăzător, și fără glas, și fără auz, autorul îl plasa în miezul celor mai importante evenimente, ca pe un martor în ultimă instanță, cu scopul de a scoate în evidență neputința cunoașterii absolute - observ o notă de obstrucție în "cuvintele / se înghesuie pe gaura cheii", care se evaporă prin versurile "tăcerea mi se strecoară ca un fum din palme / în palmele tale acolo unde eu încep" "în fața porților au crescut porți" pare a fi deschiderea ca reacție la deschidere. aș fi insistat pe jocul dintre deschis și închis. totuși, "pieptul spart" și "ferestrele sparte" induc un act trecut de violență, rememorat într-un spațiu unde porțile nu-și mai au rostul, pentru că au devenit coji.
un pact cu cerul, presupunand cat il doare cand pierde suflete pure, promiti sa il primesti in sentimente cu ceea ce contine in sentimentul existentei sale.
mergem spre fereastra in tacere suna ca o transa ceea ce amplifica sentimentul durerii.
si eu am facut pact cu cerul. am doi vulturi cu inimi de porumbel , unul pe umarul stang, unul pe umarul drept si nu stiam ce inseamna. am promis a afla.
rimă femei/ei. a obţine un miros? am rezerve. să reformulăm, de fapt o sugestie:
ea are nopțile mele de beție
în sânge
ipostazele în care mă frecam de alte femei
să-i simt mirosul
sau poate altceva - înţeleg ce vrei să sugerezi - a lua cu tine a împrumuta a te impregna. dar nu a obţine miros.
orgasmele şi organele sexul sînt atît de des folosite în poezia de azi că seamănă cu floricelele păsările luna etc din poezia de ieri. altfel spus, clişee. orice subiect se poate aborda totuşi dacă găsim alchimia potrivită.
Imi place. Am citit de cateva ori si m-am tot gandit ce analiza literara sa fac textului. Dar orice tentativa critica ar fi fost ca o amputare a emoției de a fi fost in preajma unui lucru de exceptie. Asa ca prefer sa iti scriu sincer: este una din poeziile la care voi reveni sa citesc cu ochii inimii.
O mână de ajutor, pe fragmente:
1. Lîngă/ Lângă , I se/ i se, să intre înăuntru/ să intre , hai inăuntru/ hai înăuntru, altă dată/altădată
2. mîngâiat/ mângâiat, palama/ palma
3. Întotdeuna/ Întotdeauna, fulgerăzoare/ fulgerătoare
4. aşa!, (fara virgula), nici un cuvânt/ niciun cuvânt, caragios/ caraghios, tencuiască… (cacofonie)
5. da/ da’, cincisprăzece/ cincisprezece, explicam/ explic
6. drepta/ dreapta
9. cenuşii dar/ cenuşii, dar; de două ori iar/de două ori, iar;
14. negrii/ negri,
15. M-a apostrofat/ m-a apostrofat, nici o/ nicio, şti/şti i,
Mai trebuie virgule: vocativele intercalate de virgule (unchiule); inainte de "dar", dupa circumstantelele de timp, inaintea explicativelor etc.
Sper sa fi fost de folos.
Mi-a facut bine sa recitesc textul.
(iertare pentru lipsa diacriticelor de la acest comentariu)
pièce touchée I topesc în paharul cu vin diane 10 pastilele se preling lucide ca o măduvă pierdută la zar într-o efervescență stranie eliberându-mi respirația, zâmbesc absent în ritualul simulat al degustării îmi pari schimbat, tandrețea de ieri e ceruită cu otravă te apropii scuipat în obraz de umbre condamnat la un vitiligo sisific îmi amintesc coroana pe care mi-ai dat-o peste o țară de lacrimi peste o țară amară cu oameni zidiți în sternul păsărilor urmărit pretutindeni de patimi mutilate de ură le simt degetele pipăindu-mi somnul când îți strig numele cernut în sita oglinzii II pièce touchée e povestea noastră interzise regrete ale atingerii femeia albastră în turnul de ambră maimuța cu zale de oțel își cere implacabil tributul intrăm desfigurați groapa cu var sfâșiați în salturi de suliță ... ne-au exilat pe o altă tablă de șah într-o cameră-fagure cu iubiri x și o te-au pus să sapi sub zidul unde stau când vei ajunge, vor arunca în aer colivia de aur nici nu vom apuca să semnăm în ultima clipă pașaport spre niciunde III femeie, caută-mi altă pereche de mâini mâini curate, albe, pentru duminică îmi simt trupul înodat sub povară nu iubim doar scrijelim sălbatic o boltă în celălalt s - avem unde ascunde prada din noi aurul carnea și timpul suntem degete împletind metamorfozele orei eu bărbat tu femeie sarcofage de lemn ca o cetățuie străini dezbrăcați până la piele în albușul ierburilor să ni se vindece rănile am lăsat la tine o umbră decolorată cu pomeții de smoală va veni o femeie albastră să îi curețe negii scăldându-o în lumină delirezi și trag de tine cu putere peste moarte malaxoarele ei să nu te închidă în zâmbete cuneiforme aștept un miracol din tăblițele sparte ale ochiului se ridică în lună un fum acaju zid al plângerii corsarilor care mor tineri IV mergeau încet spre sat, femeile îl sprijineau alungând stafiile ce-i smulgeau bucăți de epidermă fata care nu putea să vorbească văduva nahuatl și soldatul condamnat la resemnare îl trăgeau una de-a dreapta, alta de-a stânga privirea mutei murmura despre o casă curată un petec de pământ copii cu părul roșiatic coborâți din cer cealalată vorbea despre copii de pământ și case tumefiate în fum îl împingea să urce pe masă ca pe un podium înalt până când lemnul uscat ar fi zămislit o fântână
Poezia asta e specific douămiistă, e o limpede definiție a ei. Astfel că, a o critica înseamnă a-ți pune toată generația pe cap... așa că mai aștept patru ani să vă văd ce părere veți avea voi atunci despre "zecism" sau cum o să-i zică. Reacția lui Rameau o înțeleg pe deplin, nici mie nu-mi place bucătăria asta care e la o distanță de o apăsare de clanță de cămara de depozitare a rutinei ridicată la rang de poezie.
Uneori lucrurile merg mai bine, alteori mai rău. În lunile de vară oamenii pleacă în vacanţe, se mai relaxează, fluxul de activitate se diminuează în general. Nu cred că pentru câteva opinii rău intenţionate trebuie să prăpădiţi lumea. Hermeneia este un site în jurul căruia s-a format o comunitate plăcută, cu oameni interesanţi, grafica site-ului este de excepţie, şi climatul unul deosebit. Poate că ceea ce îi lipseşte site-ului este doar o echipă de moderatori, buni comunicatori, care să mai preia din activităţi. Nu cred că trebuie acţionat sub impulsul unei stări de oboseală sau indispoziţie vremelnică şi trecătoare.
Se pot crea alte site-uri dar atmosfera şi coeziunea de pe Hermeneia nu vor putea fi refăcute!
Poate vă mai gândiţi!? Poate ne mai gândim...
dinspre miracol spre destin e zgură
dar tu respiri metalic ca o roabă
sunt beat de nori e tot o mediere
a unui fulger din retina sură
când merg pe flori de om prin mănăstire
îți sunt și zeu, palton ori vreme slabă
într-o realitate sedentară
mă uit la zile pure-n blasfemie
păcatele izbesc în înflorire
prin vene seara vine cenușie
în parcul vieții noastre nucleară
imi placea inceputul ...
"dinspre miracol spre destin e zgură
dar tu respiri metalic ca o roabă"
apoi se schimba centrul de atentie pe un el hiperbolizat cu berea-n mana. eu credeam ca of si asa despre sarmana ea.
daca scot cuvantul iubire se intelege apoi cumva cum ca poemul inaintas de primavara e opiaceul? el e doar n efect. daca spun iubire la sfarsit mi-se pare lipsit de sens.
stiu ca nu e un poem puternic, iar daca scot iubire parca ii iau toata forta.
daca o las subanteleasa ma simt frustrata.
Ioana... gând bun ai avut tu astăzi :-) ... mă tem că pagina aceasta se va încărca extrem de puternic... tu îți dai seama ce ai chemat aici? Poate ar trebui să pui un avertisment :-) Cred că nu voi face un comentariu chiar atât de "pe text", ci voi încerca să spun unde anume mi se pare, la fiecare, cât de subiectiv voi putea, punctul cel mai acut. Ioana: "ti-am spus ai gresit... ti-am mai spus am gresit... tu nu aveai voie sa gresesti am crezut ca era de la sine inteles " Francisc: "care mâini de copil, scrijelind, îți caută Fața." La rându-mi, îți las aceasta: Împărtășirea cu celălalt Niciodată nu scriem doar pentru noi înșine. Când cea mai ascunsă dorință, durere sau bucurie, cum ar fi, se așterne pe hârtie, ne-am făcut un părtaș. Există cineva pe care, conștient sau inconștient, l-am lăsa sau ni l-am dori să citească. Să știe. Uneori îmi pare că toate cuvintele, cu excepția unuia singur, au murit. Astăzi, el este durere. În altă seară, este iubire. Alteori, lacrimă. A fost și moarte. Să-mi fie Doamne în fiecare zi. Te-ai gândit cât de ușor ar fi dacă, în loc de a scrie, ne-am îndrepta încet spre ușa acelui prieten, spre brațele acelei iubite, și am spune în puține cuvinte moartea din suflet, disprețul ce ne macină, ura, durerea, patima, și ne-am așterne singurătatea? Dar cum să mai înfrunți și demonii celuilalt? Și cât de cumplit dacă am bătut la ușă și a rămas închisă. Sau, mai rău decât atât, s-a deschis, brațele ne-au primit, am fost ascultați, am fost și înțeleși! Ce ne mai rămâne, căci demonii aduși la lumina zilei par mici și caraghioși, chiar nouă ni se face parcă rușine… Asa că tăcem. Nu facem nici un drum, nu batem la nici o ușă, nu ne odihnim în brațele nimănui. Ne iubim temerile, le creștem și le hrănim, nu vrem să rămânem mai săraci cu o frământare. Hârtia este o promisiune care este mai bine, uneori, să rămână doar atât. (nov. 2004) P.S. Pentru editare, în dreapta paginii, sus: HCODE.
Ce este nostalgia? Linda Hurcheon, spune, citându-l, printer alţii, pe B.Rumel ("Theory of Nostalgic and Egoic Sentiments," Psychological Bulletin 30 (1933): 656-7).
“What exactly is "nostalgia," though? Or perhaps the first question really should be: what WAS nostalgia? With its Greek roots--nostos, meaning "to return home" and algos, meaning "pain"--this word sounds so familiar to us that we may forget that it is a relatively new word, as words go. It was coined in 1688 by a 19-year old Swiss student in his medical dissertation as a sophisticated (or perhaps pedantic) way to talk about a literally lethal kind of severe homesickness (of Swiss mercenaries far from their mountainous home). This medical-pathological definition of nostalgia allowed for a remedy: the return home, or sometimes merely the promise of it. The experiencing and the attributing of a nostalgic response appeared well before this, of course. Think of the psalmist's remembering of Zion while weeping by the waters of Babylon. But the term itself seems to be culturally and historically specific.”
“Între nostalgie şi ironie există o asemănare neaşteptată. Ambele sunt duplicitare. În timp ce ironia propune um înţeles cu totul opus celui afirmat, nostalgia vorbeşte de un trecut idealizat de pe poziţiile unui present mizer” spune Geo Săvulescu, menţionând că preia un gând al subsemnatului din cadrul unor întâlniri particulare.
Aceasta duplicitate se strecoară din ce în ce mai insistent în unele texte postmoderniste (sau postmoderne care vizează, de această dată, reîntoarcerea la Sacralitate în locul unei învînrtiri în jurul Nimicului. Este ceea ce se întâmpla şi pe la noi, mai ales în producţii ale unor autori, originari din Republica Moldova, cum este şi Eugen Bot (dar ea este la ea acasă, din ce în ce mai frecvent şi la autori autohtoni sau la cei din diasporă, mai ales ceea occidental, mergând din Europa, e. g. Anni- Lorei Mainka până în USA şi Canada, e.g. Luminiţa Suse). O dată şi odată sper să reuşesc o analiză în acest sens.
Poate că nu este cazul cu textul de faţă unde faţeta ironică este estompată până la a nu mai putea fi sesizată. În schimb parte «nostalgic» este «la ea acasă».
„Vântul ne suflă orbește din față,
până ajungem să nu mai vedem
drumul de întoarcere către casă”
Şi citatele pot continua.
Revenind la textul prezent şi urmărind evoluţia în timp a autorului, observ o schimbare în bine a prozodiei care tinde, acum, să evite prozaismul, diluare prin explicaţii discursive care „taie” sugestibilitatea poetică. Rămâne, pe mai departe, să se concentreze pe „concentrarea” exprimării (cu atât mai mult cu cât posibilităţi are) lungirea excesivă a textelor fiindu-i potrivnică (ducând la redundanţe).
Pentru că a venit vorba despre „lungimea” textelor poetice. Este cu totul altul cazul cu scrierile lui Leonard Ancuţa în cadrul cărora delirul psihedelic produce, de multe ori, indisght-uri neaşteptate; dar numai atunci când metaforizarea dusă la extrem, nu devine prohibitivă printr-o aglomerare care oboseşte. Cred că scrierile (atât poetice cât şi cele în proză) ale acestui autor se înscriu în ceea ce s-ar pute numi „creative writting” (a se vedea Huruki Murakami). Dar despre asta cu ală ocazie.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
sunt onorat de semnul auriu lăsat de tine. Această subiectivitate de care pomeneai nu este absolută, ea are în spate educație, cultură și sensibilitate... Îți mulțumesc
pentru textul : între noi golul ca o măduvă a unei coloane fără sfârșit deOriana, multumesc pentru observatiile aduse textului meu,imi permit sa postez cu placere, varianta sugerata.
pentru textul : Bicicleta deMa bucur sa am un semn de la dvs.
Cu simpatie,
Iuri.
cre ca ultimu vers se inscrie in ritmu poemului, si-l incheie mai ok decit s-ar fi incheiat fara el, inchide cercu la fix
pentru textul : Pe muchie de cuţit deaham, necazu' e ca nu stiu ce sa comentez la un asa text:) multam!
pentru textul : nu mai ciobi cuvinte, la culcare! de"prin cascada fereastrei" - G.D. - ferestrei
"mă înveleam în umbra ta mătăso(a)să"
"unde începea lumea să-şi r(i)dice catargele"
un text bun, citibil, cu metafore reuşite: "te aşteptam în tangaj/ putea trece
avionul de Buenos Aires/prin golul de sub pleoape"
"lumina cădea de la mari înălţimi/prin cascada fereastrei"
ce mi se pare forţat puţin, nu prea merge: "îmi aduce aminte de ceaţa cosită
în ochi după prima ţigară" - "ceaţa cosită în ochi"
şi finalul care este cumva la saturaţie prin poezie: "întotdeauna suna cineva la uşă
şi întârziam să murim"
per total, un text care mi-a plăcut.
pentru textul : apus de femeie decu gândul la "Tara" scenariu care evocă foarte puternic portretul lui Scarllet din "Pe aripile vântului", cunoscutul roman al lui Margaret Mitchell; elementul insolit, aici, este inserarea cu valoare estetică a mai modernei anti-reclame: "tutunul dăunează grav sănătății". gone with the... words, Vasile Munteanu
pentru textul : Despachetez, împachetez valiza deTenta horror nu salvează proza. Fragmentul suferă de inexpresivitate literară poate și datorită unui abuz de dialoguri. Editare neglijentă, prea multe cuvinte lipsite de diacritice să le subliniez pe toate. Titlul nu trebuie scris cu majuscule, nu ajută, din păcate.
pentru textul : Hârtia de o sută deVioleta, comentariul tau imi intareste convingerea ca, in fapt, un text are doi autori: unul care-l scrie...si unul care-l citeste. :) De ce spun asta? pentru ca eu, scriindu-l, nu l-am dorit "suav" si... nu simteam suav. Brualitatea pe care tu o sesizezi ca fiind discrepanta a fost intentia de fond. Repetitia aceea pe care o numesti explicativa este intentionata...contam pe o anumita trimitere (destul de limpede, dealtfel...). Multumesc pentru analiza si ma bucur ca ti-a placut, dincolo de diferenta intru receptare.
pentru textul : în fruct de salcie deMi-a plăcut triada: târâtoare, târâtură, șarpe. De asemenea, apreciez semnul de egalitate din titlu dintre noțiunile: „târâtoarea și târâtura” și „șarpele cu două capete”. Cele două cuvinte cu rădăcină comună sunt la limita de a fi considerate pereche paronimică. Te felicit că le-ai găsit și folosit în acest context! Un titlu inspirat, inteligent, după părerea mea, care susține foarte bine poemul.
pentru textul : Târâtoarea şi târâtura sau şarpele cu două capete deInițial mă cam deranjase repetiția unor expresii/versuri, însă mai apoi am considerat că prin aceasta se sugerează repudierea, atât cu o nuanță satirică, cât și cu una de exasperare, a complicității omului josnic cu șarpele, simbolul diavolului, în sfidarea bunului simț revenind obsesiv cu aceleași tertipuri, cu aceleași „semne cu ochiul” pentru a ispiti. Clipirea din ochi este simbolul vicleniei, ademenirii, complicității. Un gest condamnat de biblie.
Am două rezerve, dacă îmi permiți:
Expresia „... până nu vezi/ cu ochii tăi proprii” este pleonastică.
Versul „defectul său sâsâit de vorbire” ar trebui refăcut.
Cu gând bun, doar niște păreri.
ma bucur ca pare fara travaliu. a ființa simplu, e complicat. o sa iau in calcul cele semnalate de tine.
pentru textul : întotdeauna toamna fu frumoasă... de....sau poate niciodată-mi-a plăcut !
Cred că se supralicitează mărcile eului poetic (ex. „mine” în partea a doua a poemului). Mi-a plăcut ideea de metamorfozare, de identificare cu ceea ce facem cel mai des, aproape obsesiv. Devenim ceea ce gândim, ceea ce facem repetitiv.
pentru textul : memorii demultumesc
pentru textul : dimineața, fragii dispăruseră defoarte fain textul ăsta mi se pare că ai reuşit să redai foarte bine starea de spleen/oboseala/nostalgia. ai un ton calm care prinde. Nu stiu inca despre partea aia cu pijamaua. e o chestiune jucausa care nu da rau dar parca imi pare ca e in disonanţa cu registrul textului. Dar poezia asta este una chiar reuşită.Mersul pe sub pomi cu buzunarele din ce în ce mai pline de bile colorate, excelent. Bravo. Mi-a plăcut sincer
pentru textul : În loc să dorm, scriu deGăsesc aici câteva imagini ce îmi rețin atenția prin forța de a transmite o stare: - "nu deosebim orbul de lună" - îmi amintesc de orbul Pap din romanul "Sanctuar" de W.Faulkner, simbol al destinului implacabil și inexplicabil. deși era și nevăzător, și fără glas, și fără auz, autorul îl plasa în miezul celor mai importante evenimente, ca pe un martor în ultimă instanță, cu scopul de a scoate în evidență neputința cunoașterii absolute - observ o notă de obstrucție în "cuvintele / se înghesuie pe gaura cheii", care se evaporă prin versurile "tăcerea mi se strecoară ca un fum din palme / în palmele tale acolo unde eu încep" "în fața porților au crescut porți" pare a fi deschiderea ca reacție la deschidere. aș fi insistat pe jocul dintre deschis și închis. totuși, "pieptul spart" și "ferestrele sparte" induc un act trecut de violență, rememorat într-un spațiu unde porțile nu-și mai au rostul, pentru că au devenit coji.
pentru textul : Cu ferestrele spre fața nevăzută a lunii deun pact cu cerul, presupunand cat il doare cand pierde suflete pure, promiti sa il primesti in sentimente cu ceea ce contine in sentimentul existentei sale.
pentru textul : Pact demergem spre fereastra in tacere suna ca o transa ceea ce amplifica sentimentul durerii.
si eu am facut pact cu cerul. am doi vulturi cu inimi de porumbel , unul pe umarul stang, unul pe umarul drept si nu stiam ce inseamna. am promis a afla.
rimă femei/ei. a obţine un miros? am rezerve. să reformulăm, de fapt o sugestie:
ea are nopțile mele de beție
în sânge
ipostazele în care mă frecam de alte femei
să-i simt mirosul
sau poate altceva - înţeleg ce vrei să sugerezi - a lua cu tine a împrumuta a te impregna. dar nu a obţine miros.
orgasmele şi organele sexul sînt atît de des folosite în poezia de azi că seamănă cu floricelele păsările luna etc din poezia de ieri. altfel spus, clişee. orice subiect se poate aborda totuşi dacă găsim alchimia potrivită.
a ucis
cu sînge cald -artificial.
mai citim, pîna una alta nu e impresionant.
pentru textul : Ea. Și celelalte ipostaze deImi place. Am citit de cateva ori si m-am tot gandit ce analiza literara sa fac textului. Dar orice tentativa critica ar fi fost ca o amputare a emoției de a fi fost in preajma unui lucru de exceptie. Asa ca prefer sa iti scriu sincer: este una din poeziile la care voi reveni sa citesc cu ochii inimii.
pentru textul : visul unui erou de linia intai de"Poate pentru că nu ești poet ci doar filosof. Ouch! că am zis-o!" explicati va rog aceste afirmatii
pentru textul : Ce rost are poezia? de:) caut
pentru textul : pe tocuri prea înalte deCristina - așadar sonetele mele sunt bune doar în pauze. Cam puțin, dar m-am obișnuit cu gusturile contemporanilor.
pentru textul : Lucirea ierbii frăgezind izvorul deO mână de ajutor, pe fragmente:
1. Lîngă/ Lângă , I se/ i se, să intre înăuntru/ să intre , hai inăuntru/ hai înăuntru, altă dată/altădată
2. mîngâiat/ mângâiat, palama/ palma
3. Întotdeuna/ Întotdeauna, fulgerăzoare/ fulgerătoare
4. aşa!, (fara virgula), nici un cuvânt/ niciun cuvânt, caragios/ caraghios, tencuiască… (cacofonie)
5. da/ da’, cincisprăzece/ cincisprezece, explicam/ explic
6. drepta/ dreapta
9. cenuşii dar/ cenuşii, dar; de două ori iar/de două ori, iar;
14. negrii/ negri,
15. M-a apostrofat/ m-a apostrofat, nici o/ nicio, şti/şti i,
Mai trebuie virgule: vocativele intercalate de virgule (unchiule); inainte de "dar", dupa circumstantelele de timp, inaintea explicativelor etc.
pentru textul : În spatele regretelor e veşnic toamnă deSper sa fi fost de folos.
Mi-a facut bine sa recitesc textul.
(iertare pentru lipsa diacriticelor de la acest comentariu)
pièce touchée I topesc în paharul cu vin diane 10 pastilele se preling lucide ca o măduvă pierdută la zar într-o efervescență stranie eliberându-mi respirația, zâmbesc absent în ritualul simulat al degustării îmi pari schimbat, tandrețea de ieri e ceruită cu otravă te apropii scuipat în obraz de umbre condamnat la un vitiligo sisific îmi amintesc coroana pe care mi-ai dat-o peste o țară de lacrimi peste o țară amară cu oameni zidiți în sternul păsărilor urmărit pretutindeni de patimi mutilate de ură le simt degetele pipăindu-mi somnul când îți strig numele cernut în sita oglinzii II pièce touchée e povestea noastră interzise regrete ale atingerii femeia albastră în turnul de ambră maimuța cu zale de oțel își cere implacabil tributul intrăm desfigurați groapa cu var sfâșiați în salturi de suliță ... ne-au exilat pe o altă tablă de șah într-o cameră-fagure cu iubiri x și o te-au pus să sapi sub zidul unde stau când vei ajunge, vor arunca în aer colivia de aur nici nu vom apuca să semnăm în ultima clipă pașaport spre niciunde III femeie, caută-mi altă pereche de mâini mâini curate, albe, pentru duminică îmi simt trupul înodat sub povară nu iubim doar scrijelim sălbatic o boltă în celălalt s - avem unde ascunde prada din noi aurul carnea și timpul suntem degete împletind metamorfozele orei eu bărbat tu femeie sarcofage de lemn ca o cetățuie străini dezbrăcați până la piele în albușul ierburilor să ni se vindece rănile am lăsat la tine o umbră decolorată cu pomeții de smoală va veni o femeie albastră să îi curețe negii scăldându-o în lumină delirezi și trag de tine cu putere peste moarte malaxoarele ei să nu te închidă în zâmbete cuneiforme aștept un miracol din tăblițele sparte ale ochiului se ridică în lună un fum acaju zid al plângerii corsarilor care mor tineri IV mergeau încet spre sat, femeile îl sprijineau alungând stafiile ce-i smulgeau bucăți de epidermă fata care nu putea să vorbească văduva nahuatl și soldatul condamnat la resemnare îl trăgeau una de-a dreapta, alta de-a stânga privirea mutei murmura despre o casă curată un petec de pământ copii cu părul roșiatic coborâți din cer cealalată vorbea despre copii de pământ și case tumefiate în fum îl împingea să urce pe masă ca pe un podium înalt până când lemnul uscat ar fi zămislit o fântână
pentru textul : constrîngere poetică sau text după imagine impusă 10 dePoezia asta e specific douămiistă, e o limpede definiție a ei. Astfel că, a o critica înseamnă a-ți pune toată generația pe cap... așa că mai aștept patru ani să vă văd ce părere veți avea voi atunci despre "zecism" sau cum o să-i zică. Reacția lui Rameau o înțeleg pe deplin, nici mie nu-mi place bucătăria asta care e la o distanță de o apăsare de clanță de cămara de depozitare a rutinei ridicată la rang de poezie.
pentru textul : de dragoste deUneori lucrurile merg mai bine, alteori mai rău. În lunile de vară oamenii pleacă în vacanţe, se mai relaxează, fluxul de activitate se diminuează în general. Nu cred că pentru câteva opinii rău intenţionate trebuie să prăpădiţi lumea. Hermeneia este un site în jurul căruia s-a format o comunitate plăcută, cu oameni interesanţi, grafica site-ului este de excepţie, şi climatul unul deosebit. Poate că ceea ce îi lipseşte site-ului este doar o echipă de moderatori, buni comunicatori, care să mai preia din activităţi. Nu cred că trebuie acţionat sub impulsul unei stări de oboseală sau indispoziţie vremelnică şi trecătoare.
pentru textul : despre închiderea site-ului Hermeneia.com deSe pot crea alte site-uri dar atmosfera şi coeziunea de pe Hermeneia nu vor putea fi refăcute!
Poate vă mai gândiţi!? Poate ne mai gândim...
dinspre miracol spre destin e zgură
dar tu respiri metalic ca o roabă
sunt beat de nori e tot o mediere
a unui fulger din retina sură
când merg pe flori de om prin mănăstire
îți sunt și zeu, palton ori vreme slabă
într-o realitate sedentară
mă uit la zile pure-n blasfemie
păcatele izbesc în înflorire
prin vene seara vine cenușie
în parcul vieții noastre nucleară
imi placea inceputul ...
"dinspre miracol spre destin e zgură
dar tu respiri metalic ca o roabă"
apoi se schimba centrul de atentie pe un el hiperbolizat cu berea-n mana. eu credeam ca of si asa despre sarmana ea.
pentru textul : pseudopatriarhale II dedaca scot cuvantul iubire se intelege apoi cumva cum ca poemul inaintas de primavara e opiaceul? el e doar n efect. daca spun iubire la sfarsit mi-se pare lipsit de sens.
pentru textul : poem înaintaş de primăvară destiu ca nu e un poem puternic, iar daca scot iubire parca ii iau toata forta.
daca o las subanteleasa ma simt frustrata.
Pentru ca hialin a intrebat : subiectul este fanatismul religios musulman. Braul este centura cu exploziv.
pentru textul : Brâie negre cu şnur deIoana... gând bun ai avut tu astăzi :-) ... mă tem că pagina aceasta se va încărca extrem de puternic... tu îți dai seama ce ai chemat aici? Poate ar trebui să pui un avertisment :-) Cred că nu voi face un comentariu chiar atât de "pe text", ci voi încerca să spun unde anume mi se pare, la fiecare, cât de subiectiv voi putea, punctul cel mai acut. Ioana: "ti-am spus ai gresit... ti-am mai spus am gresit... tu nu aveai voie sa gresesti am crezut ca era de la sine inteles " Francisc: "care mâini de copil, scrijelind, îți caută Fața." La rându-mi, îți las aceasta: Împărtășirea cu celălalt Niciodată nu scriem doar pentru noi înșine. Când cea mai ascunsă dorință, durere sau bucurie, cum ar fi, se așterne pe hârtie, ne-am făcut un părtaș. Există cineva pe care, conștient sau inconștient, l-am lăsa sau ni l-am dori să citească. Să știe. Uneori îmi pare că toate cuvintele, cu excepția unuia singur, au murit. Astăzi, el este durere. În altă seară, este iubire. Alteori, lacrimă. A fost și moarte. Să-mi fie Doamne în fiecare zi. Te-ai gândit cât de ușor ar fi dacă, în loc de a scrie, ne-am îndrepta încet spre ușa acelui prieten, spre brațele acelei iubite, și am spune în puține cuvinte moartea din suflet, disprețul ce ne macină, ura, durerea, patima, și ne-am așterne singurătatea? Dar cum să mai înfrunți și demonii celuilalt? Și cât de cumplit dacă am bătut la ușă și a rămas închisă. Sau, mai rău decât atât, s-a deschis, brațele ne-au primit, am fost ascultați, am fost și înțeleși! Ce ne mai rămâne, căci demonii aduși la lumina zilei par mici și caraghioși, chiar nouă ni se face parcă rușine… Asa că tăcem. Nu facem nici un drum, nu batem la nici o ușă, nu ne odihnim în brațele nimănui. Ne iubim temerile, le creștem și le hrănim, nu vrem să rămânem mai săraci cu o frământare. Hârtia este o promisiune care este mai bine, uneori, să rămână doar atât. (nov. 2004) P.S. Pentru editare, în dreapta paginii, sus: HCODE.
pentru textul : ce am scris "atunci" deCe este nostalgia? Linda Hurcheon, spune, citându-l, printer alţii, pe B.Rumel ("Theory of Nostalgic and Egoic Sentiments," Psychological Bulletin 30 (1933): 656-7).
“What exactly is "nostalgia," though? Or perhaps the first question really should be: what WAS nostalgia? With its Greek roots--nostos, meaning "to return home" and algos, meaning "pain"--this word sounds so familiar to us that we may forget that it is a relatively new word, as words go. It was coined in 1688 by a 19-year old Swiss student in his medical dissertation as a sophisticated (or perhaps pedantic) way to talk about a literally lethal kind of severe homesickness (of Swiss mercenaries far from their mountainous home). This medical-pathological definition of nostalgia allowed for a remedy: the return home, or sometimes merely the promise of it. The experiencing and the attributing of a nostalgic response appeared well before this, of course. Think of the psalmist's remembering of Zion while weeping by the waters of Babylon. But the term itself seems to be culturally and historically specific.”
“Între nostalgie şi ironie există o asemănare neaşteptată. Ambele sunt duplicitare. În timp ce ironia propune um înţeles cu totul opus celui afirmat, nostalgia vorbeşte de un trecut idealizat de pe poziţiile unui present mizer” spune Geo Săvulescu, menţionând că preia un gând al subsemnatului din cadrul unor întâlniri particulare.
Aceasta duplicitate se strecoară din ce în ce mai insistent în unele texte postmoderniste (sau postmoderne care vizează, de această dată, reîntoarcerea la Sacralitate în locul unei învînrtiri în jurul Nimicului. Este ceea ce se întâmpla şi pe la noi, mai ales în producţii ale unor autori, originari din Republica Moldova, cum este şi Eugen Bot (dar ea este la ea acasă, din ce în ce mai frecvent şi la autori autohtoni sau la cei din diasporă, mai ales ceea occidental, mergând din Europa, e. g. Anni- Lorei Mainka până în USA şi Canada, e.g. Luminiţa Suse). O dată şi odată sper să reuşesc o analiză în acest sens.
pentru textul : Încotro(II) dePoate că nu este cazul cu textul de faţă unde faţeta ironică este estompată până la a nu mai putea fi sesizată. În schimb parte «nostalgic» este «la ea acasă».
„Vântul ne suflă orbește din față,
până ajungem să nu mai vedem
drumul de întoarcere către casă”
Şi citatele pot continua.
Revenind la textul prezent şi urmărind evoluţia în timp a autorului, observ o schimbare în bine a prozodiei care tinde, acum, să evite prozaismul, diluare prin explicaţii discursive care „taie” sugestibilitatea poetică. Rămâne, pe mai departe, să se concentreze pe „concentrarea” exprimării (cu atât mai mult cu cât posibilităţi are) lungirea excesivă a textelor fiindu-i potrivnică (ducând la redundanţe).
Pentru că a venit vorba despre „lungimea” textelor poetice. Este cu totul altul cazul cu scrierile lui Leonard Ancuţa în cadrul cărora delirul psihedelic produce, de multe ori, indisght-uri neaşteptate; dar numai atunci când metaforizarea dusă la extrem, nu devine prohibitivă printr-o aglomerare care oboseşte. Cred că scrierile (atât poetice cât şi cele în proză) ale acestui autor se înscriu în ceea ce s-ar pute numi „creative writting” (a se vedea Huruki Murakami). Dar despre asta cu ală ocazie.
Ar fi mult mai util dacă la pagina unui autor am găsi TOATE textele și comentariile, nu doar cele mai noi.
pentru textul : Hermeneia.com la o lună de existență dePagini