Prima variantă mi se pare un text excepţional. Tulburător. A doua arată ce putem noi face cu inefabilul inspiraţiei, lucrând asupra textului şi nefiind (nu e nimic maliţios în ce spun) Eminescu. Eminescu realizând mereu performanţa paradoxală de a ne da impresia că imaginea rezultată dintr-un trudnic travaliu e produsul clipei. Al spontaneităţii!

incepuse bine textul, chiar daca titlul e naspa. prima strofa, cel putin, promitea un discurs frust, o confesiune barbateasca.
cand colo...ca-n poezia aia: cin sa fie, cin sa fie?

Români suntem cu toții. Despre un NOI este vorba.
Aceia dintre noi care au / am votat Johannis, am reacționat - în cea mai mare parte - la abuzurile comunistoide ale lui Ponta și ale guvernului și partidului său. Nici o taină. Mai fură voturi negative. Încet-încet, Santa Klaus valorifică frumos votul primit. Nu mă reped să-mi savurez exacerbat mândria. E nevoie de un guvern competent, de un parlament simplificat și „curat”, de legi clare și aplicabile, de o justiție care să continue a fi independentă, de o societate civilă neparazitată și consecventă, de munca fiecăruia dintre noi. Toate acestea împreună îmi vor aduce mie mândria autentică de a fi român.

Am recitit textul dumneavoastră și am citit și cele două articole la care faceți referire.
Cu adevărat, un pic jenante aceste plecăciuni în fața „stăpânului”, mai ales că e un articol omagial pentru criticul Eugen Simion. În acest context pare și mai nepotrivită afirmația „doi critici [...] cel dintâi este Nicolae Manolescu.” Ceea ce e mai rău e că textul a primit „bun de tipar” și, în afară de temenele, mai are o grămadă de greșeli: pleonasme, tautologii, dezacorduri, cacofonii, omisiuni de litere, greșeli de ortografie și de punctuație din care voi exemplifica doar câteva: cerneri şi selecţii, studiu amănunţit a vieţii, a fixa mai bine, douăsute, oferindui-se, devorează cu aviditate, facă cât ș. a. . Am rămas cu un gust amar în urma citirii întregului articol. Da, e documentat, argumentat, face o incursiune în întreaga activitate a celui aniversat subliniind influența acestuia în noile direcții ale criticii literare actuale, dar se cuvenea mai multă acuratețe în redactare. Asemenea conduite (năravuri) discreditează autorul.
Apreciez stilul dumneavoastră incisiv, argumentat și legitim în situația de față.

mulțumesc, nu mă mir că ție ți-a plăcut versul acela... :)

aş fi adăugat un motiv pentru vărsarea paharelor de vin şi
făcută separarea de ideea precedentă.

Mă intreb oare din ce parte a început timpul să se "franjureze"?! Dinspre partea ta ori dinspre partea mea căci arată la fel și dinspre mine. Oricum mă întreb dacă are editorul destule penițe pentru a răspunde calității poemului. Felicitări și îți mulțumesc pentru bucuria pe care mi-ai dăruit-o cu acest poem rar

nu

un descriptiv plăcut. tot ce pot spune este că m-a dus cu gândul la romanul "omul de aur" a lui jokai mor. mă refer la maniera în care ai scris acest text
şi fiind de natură descriptivă, textului nu îi putem reproşa mai nimic pentru că "îşi face treaba" şi descrie frumos, poate doar dvs. (glumesc):)
mi-a plăcut.

pe langa niste idei bune e si foarte mult balast aici. si repetitii care, in loc sa serveasca ideea, o bombardeaza.
“Bătută de vânt, se-abate subit peste tine nenorocita de ploaie
şi-ţi bate-n bătaie de joc cu ciocănele metalice piroane de gheaţă în craniu.”
sau
„în căutarea unui punct de reper, a unui singur punct de reper...”

si un citat care, urmand versului acela cu un ton grav, apocaliptic aproape, taraie textul in derizoriu.
“vorbele lui Vadim(fratele
de cruce răsturnată în ceruri):
" Tu eşti bărbat-bărbat sau sugaci-sugaci... blea...".

ai si cateva tautologii (“becul electric”, de ex., sau “bezna oarba”)

si niste constructii de care cred ca te poti lipsi, pentru ca au efectul unei lumini puse direct in ochiul cititorului:
“Te ridici grabnic din pat şi, cu ochii sclipind aidoma stelelor,”
sau, mai jos
”şi tu te bucuri nespus de prezenţa nefastă,
îţi deschizi larg coastele, o inviţi înăuntru, pregătit să o cuprinzi(după ce trece pragul)
în braţele însângerate”
de fapt, cred ca toata strofa aceea ar trebui refacuta, daca vrei sa capete o oarecare tensiune.

ce mi-a placut: mi-a placut comparatia cu pasarile din prima strofa si chiar si personificarea aceea a „inimii noptii”, din care ai putea sa scoti ceva mult mai bun, daca ai renunta la povestire in favoarea poeziei.

scuze pentru intarziere. am tot incercat sa raspund, dar nu reuseam sa salvez comentariul.

este exact un amalgam, Virgil. am inversat un pic versurile, m-am "jucat" într-o gară de sticlă... știu că sunt câteva imagini forțate. am recitit poemul după comentariul tău și îți dau dreptate. mulțumesc pentru părere. Madim

și apropos de venus flytrap. Întîmplător fotografia asta am făcut-o acum cîteva săptămîni în "The Huntington Library, Art Collections, and Botanical Gardens" din San Marino (lîngă Pasadena, California).

"strivind-mi vertebrele" "isi deschide larg cataractele" "meduze țîșnesc prin orbitele mari" "alge-nflorite mi-atîrnă din trup" "ghioc de stele..." .... cred ca e cam ofensata muza pentru atatea imagini furate din cosul ei de inspiratii. pentru versiunea franceza, esti sigura... qu'il s'agit de : "tes doigts vieux... indécents"? pentru contextul semantic merge ("gangrène tacite élevée dans ma chair") dar fata de versiunea de origine se schimba totul. in versiunea romaneasca mi se pare mai potrivit; pentru ca subzista un oximoron pe undeva...

...aurul acestei penițe