cine scrie prost, scrie prost pentru noi, dar bine pentru el. de obicei, exista critici literari care sa observe acest lucru. nu poti spune ca orice potential scriitor e pasibil de a scrie prost. si nu, nu ai dreptul sa ii spui cuiva ca nu stie sa scrie, decat daca tu insuti scrii mai bine, daca ai patalama de critic sau daca ai ceva vechime in domeniu. poate ca fiecare dintre noi are momente cand il lasa inspiratia...dar nu poti spune ca cine scrie prost intr+un anumit moment, scrie prost. de exemplu, am citit lucrari proaste ale lui stephen king (imi place horror-ul, asta e :), dar nu pot spune ca el scrie prost. cum pot sti carei cauye ii datorez faptul ca scriu prost? in primul rand, lipsei de inspiratie, a educatiei de specialitate, etc. dar probabil ca si pe acest site exista epigoni, care nu au de+a face cu literatura, fie ea in proza sau in versuri. totusi, sa deschidem ochii. in secolul XXI nu mai exista scris bine sau prost. nu mai exista canoane. postmodernismul ne-a dezvirginizat demult.
Unii au o intuitio vera iar altii una de…cacao. Și aia «vera» se verifică ulterior (in cele mai multe cazuri) obiectiv. Deci ce a fost mai întâi ? În altă ordine de idei, recomand cu căldură, « Lebăda neagră » a lui Taleb (Curtea Veche). Care demonstrează cât de tâmpiți putem fi când extrapolăm, statistic, «tendințele» cf. și în numele unei «raționalități» (iluministe) și rămânem cu gura căscată când se întâmplă ceva cu totul neașteptat : un eveniment « catastrofic » în termenii lui R. Thom . In încheiere mă vod obligat să repet ce am spus în altă parte: “…Pe vremea când îmi formulasem ideile despre percepția evenimentelor aleatorii majore, am ajuns la impresia vie că mintea noastră este o minunată mașinărie de producere a explicațiilor pentru tot felul de fenomene, dar, în general, incapabilă să accepte ideea nepredictibilității” ne spune Nassim Nicholas Taleb, în bestsellerul său „Lebăda Neagră” [20]. Și, mai departe: „Aceste evenimente erau inexplicabile, dar oamenii inteligenți se considerau în stare să furnizeze explicații convingătoare pentru ele – după ce faptele se petreceau. Mai mult, cu cât persoana era mai inteligentă, cu atât mai valabilă era explicația. Mai îngrijorător este faptul că toate aceste convingeri și povestiri aveau în aparență coerență logică, fiind lipsite de inconsistențe”. Ca să încheie: „Cine a prezis apariția creștinismului ca religie dominantă în bazinul mediteranean și mai apoi în lumea occidentală? Cronicarii romani ai vremurilor respective nici măcar nu au observat noua religie. Se pare că puțini dintre mai-marii timpului au luat ideile acelui evreu, aparent eretic, destul de în serios pentru a se gândi că vor lăsa urme în posteritate. Avem o singură referință din acea vreme la Isus din Nazareth – în „Istoria războiului iudeilor împotriva romanilor”, a lui Josephus Flavius – care și ea ar fi putut fi adăugată mai târziu de un copist zelos. Dar dacă ne gândim la religia concurentă, apărută foarte puțin mai târziu? Cine a prevăzut că o bandă de călăreți își va extinde imperiul și legea islamică din subcontinentul indian până în Spania doar în câțiva ani? Răspândirea islamului (a treia ediție, ca să spunem așa) a fost complet impredictibilă, chiar mai mult decât apariția creștinismului, Mulți istorici care au studiat fenomenul au rămas surprinși de iuțeala schimbării….Paul Veyene vorbește despre o răspândire a religiilor similară cu cea a bestsellerurilor – o comparație care demonstrează impredictibilitatea…” Și, revenind la zilele noastre, cine a prevăzut căderea comunismului, care a dus la faliment cercetările futurologice pe termen lung, de mare succes la un moment dat, ale celebrului Club de la Roma? Și, de curând, actuala criză mondială? „Istoria și societățile nu se târăsc. Ele fac salturi” [21]. Din ce în ce mai rapide în zilele noastre, ale globalizării și exploziei tehnologice a comunicațiilor, decât în trecut. Chiar și știința care, până nu cu mult timp în urmă, se baza pe o presupoziție indiscutabilă, de fapt o definiție, care spunea că orice teorie pentru a fi considerată științifică, trebuia să fie, dacă nu complet explicativă, cel puțin predictivă a trebuit să abandoneze acum, în unele cazuri, predictibilitatea. La început cu fereală. Trecând de la una certă, la una relaxată cu luarea în calcul a probabilităților statistice. Ca să ajungă apoi la teorii de genul „Catastrofelor” (R. Thom), „Fractalilor” (Mandelbrot), „Sistemelor disipative” (Prigojin) și chiar a …Haosului și auto-organizării (plecând de la cele ce se petrec în domeniul meteorologiei) a căror explicabilitate a devenit extrem de pregnantă dar cu predictibilitate inexistentă. În sensul că oricând se poate explica, post-mortem, aproape perfect, de ce un eveniment semnificativ cu apariție aleatorie s-a produs, dar nu se poate prezice, nici cu cel mai redus grad de probabilitate, când va mai avea loc un asemenea eveniment, dacă va mai avea vreodată loc. În acest sens, modelul propus de Deleuze pare a putea fi un draft al unei noi variante de teorie a Haosului. Cu atât mai mult cu cât și în cadrul ei se pare că există unele urme de «auto-organizare». Ceea ce, fie vorba între noi, ridică anumite semne de întrebare dacă asociem Haosul cu predicația «auto-organizării».
Presupun că pe aici este clubul oamenilor mari de pe H de vreme ce nu intervine nimeni și suntem lăsați așa, să zicem ce ne pohtește sufletu'.
Mai ales că mie îmi plac vulgaritățile uneori îmi place chiar și o baie de vulgaritate doar că din păcate aici nu mă pot bucura de așa ceva. Tot ce primesc sunt niște înjurături care seamănă mai degrabă a smiorcăieli, nici măcar o flegmă pe obraz, apăsată, bărbătească.
Tu Gorune aparții unei categorii foarte interesante de oameni, ați studiat mult iar alții și-au petrecut viața studiindu-vă pe voi. Finalmente ei au murit însă alde ca voi nu pentru că voi sunteți nemuritori.
Iar tu mă anagramă bleagă de nici nu o găsesc dacă e să o pup cum mă îndemni ești din altă categorie, un fel de recycled paper, dar fiind încă tânăr (aici nu ai nicio contribuție) mai ai ceva șanse. Pe tine te păstrez deocamdată... ca să mă șterg. Gorun sunt sigur că mă înțelege deși sunt sigur că el a trecut la adult diapers de ceva vreme deja.... ce invenție extraordinară să recunoaștem.
Un poem bun, remarc și eu strofa a treia și cred că, de fapt, ultimele două strofe fac tot poemul și chiar pot construi un poem de sine stătător. Sper că titlul este doar în contextul poeziei și sper să rămâi și aici, și în ale scrisului, chiar dacă poezia nu va fi niciodată locul în care să te simți protejat, altfel nu ar exista provocarea de care are nevoie arta pentru a rezista timpului.
Primele doua strofe destul de bune... Mi-au placut ideile "sa momim soarele... ", "amulete sfaramate/ indaratul pleoapelor". La ultima strofa nu pot aprecia decat ideea foarte bizara, dar interesanta cu scarile orizontale. De restul... incerc sa ma opresc din ras. Tu ai idee ce imagine ai creat ? Femeia-storcator care pe plaja iti prepara un cocktail de fructe africane ? Ialin
Ideile sunt foarte uzitate: moarte, mireasa, dor, sudoare de gheata, suflet, vesnicie, mormant, cruci, iubirea din perspectiva mortii... faptul ca textul are tenta macabra nu salveaza lipsa de originalitate, ritmul ratat, combinatiile foarte facile si nejustificate... Eu cred ca ar trebui fie sa comasezi ideile, sa concentrezi substanta textului. Adica sa faci doua strofe dar cu adevarat bune, cu idee, continut ok decat zece de genul asta. Alta chestie... ai putea renunta la prozodie si sa scrii in vers alb, poate o sa te prinda... Se vede clar ca mai e de lucru pe text, pe idee, pe stil. Nu pari sa ai un stil conturat foarte bine. ialin
Da, Paul, eşti în atmosfera poemului, că numai aşa îl poţi înţelege. Se spune că Michelangelo a realizat una dintre sculpturile sale, pe Moise, mai mult din genunchi, iar pentru a-i vedea toată frumuseţea aşa cum a simţit-o artistul, trebuie privită tot din genunchi. Îţi mulţumesc pentru ,,îngenuchere" şi pentru încadrarea poemului între două categorii estetice dragi mie.
Raluca, mă bucură să aud că îţi plac poemele mele ,, mai lungi" :) Desigur, gusturile nu se prea discută, ele pot fi un rod al temperamentului, al experienţelor, al educaţiei etc. Eu încă sunt de acord că doar japonezii pot scrie haiku veritabil, iar pentru a-l înţelege deplin trebuie să fii tot japonez. Ceea ce facem noi e un fel de adaptare. Eu obişnuiesc să mai spun că un haiku e un poem neterminat...are o poveste în spate, un fel de poem lung. Uite aici un articol mai vechi http://hermeneia.com/content/cum_s_a_nascut_un_haiku
Îţi mulţumesc foarte mult pentru prezenţa ta aici!
În poarta dinspre miază noapte a intrat sublim Un avion de hârtie insonor ușor scrijelind Irisul meu de granit rază întinsă, Toamnă, pană, nedefinit. Tu păreai a intra în viața mea în aceea seară În care cerul era cicatrizat de comete. Ți-am oferit ultimul zmeu. Cu el înălțam visul meu. Acel avion de hârtie tăia vastă fereastră în tine. Ridica turlă de piatră peste umerii prăfuiți. Astfel albastru de munți și roșu de fier Ai acceptat să porți. iată ce a ieșit după ce am ascultat, pe cât posibil, sfaturile tale, Oriana.
Textul "impune" inca de la inceput lectorului o anumita modalitate de abordare... cred ca aici se afla experimentul, la nivelul obisnuintelor noastre de a percepe, a caii considerate potrivite de catre lumea normalitatii... tensiunea acumulata si aparenta lipsa de sens, un anume soi de disconfort difuz te indeamna sa schimbi paradigma, pana la urma sa accepti ca exista ceva dincolo de oglinda ca de fapt privitorul isi cunoaste adevarata conditie - aceea de privit. "șuroaie"... aici cred ca e vorba de "șiroaie" "Iți faci cizmele cu ceară din urechi ca să auzi mai bine"... de fragmentul acesta, desi are tocmai rolul de a imbogati in sensuri si raportari textul, cred ca te-ai putea dispensa.
Cine ironizează mai mult? Eu? Sau dumneavoatră, domnule Teolog? Practic nu înțeleg de ce moartea a devenit în ochii dumneavoastră un act sexual! E scabros! Ridicularizați viața și moartea într-un mod nepermis. În incercarea de a fi într-o zi și poet-filosof, versificând copilărește orice, prin acest text nu faceți decât să vă discreditați în ochii mei.
virgil, multumesc pentru semn. stiu ca e dificil de comentat, eu oricum la aproape fiecare text astept sa vina cineva sa ma traga de urechi sa-mi spuna, ca asta nu e poezie. evident eu nu zic ca este. poate cel mult un text care sa te faca sa te opresti putin din drum, sa- l citesti cu placere.
silvia, sunt surprinsa de semnul tau, ma bucur ca ti-a placut. ai dreptate, nu e chiar sf, e mai mult o parabola, proiectia unui sentiment plecand de la lucruri concrete. multumesc si te mai astept.
mihaela, ma bucur ca ti-a placut si ca mi -ai spus asta. recunosc ca nu ma asteptam la un feed back pozitiv. cu drag,
durere si ludic in acest text. ingrediente bune pentru a transmite o stare. poemul incepe in forta, dur, si se sfarseste douamiist. as vrea urineaza in loc de pisa. tu alegi. cunosc suferintele acestea, am scris despre ele, rezonez mereu. recomand scrisul si spirulina. fara nervi dar poezie cu nerv!
Ar fi ceva de apreciat în această proză un pic cam lungă: răbdarea de a construi, încercarea de a schiţa psihologii, de a surprinde gânduri şi, mai ales, utilizarea procedeului salvator al alternării planurilor - interior-exterior - , care duce la construirea unor episoade mai expresive - cel al descrierii cazinoului, cu fetiţa care construieşte un castel de nisip, dar mai ales cel al apariţiei celor două "sirene" şi al celor partu voleibalişti.
Pe de altă parte, e cam multă filosofare pe tema relaţiei erotice, amintind de reţetele de rezolvare a crizelor în cuplu oferite de duduile care susţin rubrici de dialog cu cititorii în unele tabloide. O anume superficialitate a analizei, ca şi apelul mai curând nepotrivit la unele simboluri livreşti - balena albă, Ahab.
O proză de începător (în ale iubirii, în ale înţelegerii vieţii, ca şi în ale literaturii), o etapă care ar putea fi depăşită prin aprofundarea analizei, sau ar putea fi permanentizată prin cantonarea într-o filosofare călduţă şi oarecum naivă. E ceva ce depinde de foarte mulţi factori (interiori şi exteriori).
Aş mai sesiza unele greşeli de gramatică (ex.: în două locuri apare "copii", în loc de "copiii", iar în altă parte "aceeaşi" în loc de "aceiaşi"). Deşi deranjează, acestea rămân totuşi simple detalii. Dar e de preferat să lipsească.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
cine scrie prost, scrie prost pentru noi, dar bine pentru el. de obicei, exista critici literari care sa observe acest lucru. nu poti spune ca orice potential scriitor e pasibil de a scrie prost. si nu, nu ai dreptul sa ii spui cuiva ca nu stie sa scrie, decat daca tu insuti scrii mai bine, daca ai patalama de critic sau daca ai ceva vechime in domeniu. poate ca fiecare dintre noi are momente cand il lasa inspiratia...dar nu poti spune ca cine scrie prost intr+un anumit moment, scrie prost. de exemplu, am citit lucrari proaste ale lui stephen king (imi place horror-ul, asta e :), dar nu pot spune ca el scrie prost. cum pot sti carei cauye ii datorez faptul ca scriu prost? in primul rand, lipsei de inspiratie, a educatiei de specialitate, etc. dar probabil ca si pe acest site exista epigoni, care nu au de+a face cu literatura, fie ea in proza sau in versuri. totusi, sa deschidem ochii. in secolul XXI nu mai exista scris bine sau prost. nu mai exista canoane. postmodernismul ne-a dezvirginizat demult.
pentru textul : Cine scrie prost, scrie prost decât despre treaba cu "mă sictirești" ar trebui să te sictiresc, Costin Tănăsescu? alege-ți sintagmele. și vezi cum vorbești!
pentru textul : apa trece, pietrele trec deUnii au o intuitio vera iar altii una de…cacao. Și aia «vera» se verifică ulterior (in cele mai multe cazuri) obiectiv. Deci ce a fost mai întâi ? În altă ordine de idei, recomand cu căldură, « Lebăda neagră » a lui Taleb (Curtea Veche). Care demonstrează cât de tâmpiți putem fi când extrapolăm, statistic, «tendințele» cf. și în numele unei «raționalități» (iluministe) și rămânem cu gura căscată când se întâmplă ceva cu totul neașteptat : un eveniment « catastrofic » în termenii lui R. Thom . In încheiere mă vod obligat să repet ce am spus în altă parte: “…Pe vremea când îmi formulasem ideile despre percepția evenimentelor aleatorii majore, am ajuns la impresia vie că mintea noastră este o minunată mașinărie de producere a explicațiilor pentru tot felul de fenomene, dar, în general, incapabilă să accepte ideea nepredictibilității” ne spune Nassim Nicholas Taleb, în bestsellerul său „Lebăda Neagră” [20]. Și, mai departe: „Aceste evenimente erau inexplicabile, dar oamenii inteligenți se considerau în stare să furnizeze explicații convingătoare pentru ele – după ce faptele se petreceau. Mai mult, cu cât persoana era mai inteligentă, cu atât mai valabilă era explicația. Mai îngrijorător este faptul că toate aceste convingeri și povestiri aveau în aparență coerență logică, fiind lipsite de inconsistențe”. Ca să încheie: „Cine a prezis apariția creștinismului ca religie dominantă în bazinul mediteranean și mai apoi în lumea occidentală? Cronicarii romani ai vremurilor respective nici măcar nu au observat noua religie. Se pare că puțini dintre mai-marii timpului au luat ideile acelui evreu, aparent eretic, destul de în serios pentru a se gândi că vor lăsa urme în posteritate. Avem o singură referință din acea vreme la Isus din Nazareth – în „Istoria războiului iudeilor împotriva romanilor”, a lui Josephus Flavius – care și ea ar fi putut fi adăugată mai târziu de un copist zelos. Dar dacă ne gândim la religia concurentă, apărută foarte puțin mai târziu? Cine a prevăzut că o bandă de călăreți își va extinde imperiul și legea islamică din subcontinentul indian până în Spania doar în câțiva ani? Răspândirea islamului (a treia ediție, ca să spunem așa) a fost complet impredictibilă, chiar mai mult decât apariția creștinismului, Mulți istorici care au studiat fenomenul au rămas surprinși de iuțeala schimbării….Paul Veyene vorbește despre o răspândire a religiilor similară cu cea a bestsellerurilor – o comparație care demonstrează impredictibilitatea…” Și, revenind la zilele noastre, cine a prevăzut căderea comunismului, care a dus la faliment cercetările futurologice pe termen lung, de mare succes la un moment dat, ale celebrului Club de la Roma? Și, de curând, actuala criză mondială? „Istoria și societățile nu se târăsc. Ele fac salturi” [21]. Din ce în ce mai rapide în zilele noastre, ale globalizării și exploziei tehnologice a comunicațiilor, decât în trecut. Chiar și știința care, până nu cu mult timp în urmă, se baza pe o presupoziție indiscutabilă, de fapt o definiție, care spunea că orice teorie pentru a fi considerată științifică, trebuia să fie, dacă nu complet explicativă, cel puțin predictivă a trebuit să abandoneze acum, în unele cazuri, predictibilitatea. La început cu fereală. Trecând de la una certă, la una relaxată cu luarea în calcul a probabilităților statistice. Ca să ajungă apoi la teorii de genul „Catastrofelor” (R. Thom), „Fractalilor” (Mandelbrot), „Sistemelor disipative” (Prigojin) și chiar a …Haosului și auto-organizării (plecând de la cele ce se petrec în domeniul meteorologiei) a căror explicabilitate a devenit extrem de pregnantă dar cu predictibilitate inexistentă. În sensul că oricând se poate explica, post-mortem, aproape perfect, de ce un eveniment semnificativ cu apariție aleatorie s-a produs, dar nu se poate prezice, nici cu cel mai redus grad de probabilitate, când va mai avea loc un asemenea eveniment, dacă va mai avea vreodată loc. În acest sens, modelul propus de Deleuze pare a putea fi un draft al unei noi variante de teorie a Haosului. Cu atât mai mult cu cât și în cadrul ei se pare că există unele urme de «auto-organizare». Ceea ce, fie vorba între noi, ridică anumite semne de întrebare dacă asociem Haosul cu predicația «auto-organizării».
pentru textul : Câte ceva despre simțul intern detextul, dar mie îmi sună mult mai bine la prezent. parcă devine dinamic
pentru textul : schit deMarina, ma onoreaza lectura constanta si atentia cu care te apleci asupra textelor mele... Lucian, de asemeni, signore...
pentru textul : scrisori din linia întâi dePresupun că pe aici este clubul oamenilor mari de pe H de vreme ce nu intervine nimeni și suntem lăsați așa, să zicem ce ne pohtește sufletu'.
pentru textul : octopus deMai ales că mie îmi plac vulgaritățile uneori îmi place chiar și o baie de vulgaritate doar că din păcate aici nu mă pot bucura de așa ceva. Tot ce primesc sunt niște înjurături care seamănă mai degrabă a smiorcăieli, nici măcar o flegmă pe obraz, apăsată, bărbătească.
Tu Gorune aparții unei categorii foarte interesante de oameni, ați studiat mult iar alții și-au petrecut viața studiindu-vă pe voi. Finalmente ei au murit însă alde ca voi nu pentru că voi sunteți nemuritori.
Iar tu mă anagramă bleagă de nici nu o găsesc dacă e să o pup cum mă îndemni ești din altă categorie, un fel de recycled paper, dar fiind încă tânăr (aici nu ai nicio contribuție) mai ai ceva șanse. Pe tine te păstrez deocamdată... ca să mă șterg. Gorun sunt sigur că mă înțelege deși sunt sigur că el a trecut la adult diapers de ceva vreme deja.... ce invenție extraordinară să recunoaștem.
Un poem bun, remarc și eu strofa a treia și cred că, de fapt, ultimele două strofe fac tot poemul și chiar pot construi un poem de sine stătător. Sper că titlul este doar în contextul poeziei și sper să rămâi și aici, și în ale scrisului, chiar dacă poezia nu va fi niciodată locul în care să te simți protejat, altfel nu ar exista provocarea de care are nevoie arta pentru a rezista timpului.
pentru textul : Ultima zi aici denu stiu daca e poezie sau nu, da mie-mi place
pentru textul : arie de acoperire dePrimele doua strofe destul de bune... Mi-au placut ideile "sa momim soarele... ", "amulete sfaramate/ indaratul pleoapelor". La ultima strofa nu pot aprecia decat ideea foarte bizara, dar interesanta cu scarile orizontale. De restul... incerc sa ma opresc din ras. Tu ai idee ce imagine ai creat ? Femeia-storcator care pe plaja iti prepara un cocktail de fructe africane ? Ialin
pentru textul : nevroză dedar de asta ce zici maestre Bobadil, ca dumneata te pricepi la toate iata o idee de la care se mai poate lucra
pentru textul : my Mary deIdeile sunt foarte uzitate: moarte, mireasa, dor, sudoare de gheata, suflet, vesnicie, mormant, cruci, iubirea din perspectiva mortii... faptul ca textul are tenta macabra nu salveaza lipsa de originalitate, ritmul ratat, combinatiile foarte facile si nejustificate... Eu cred ca ar trebui fie sa comasezi ideile, sa concentrezi substanta textului. Adica sa faci doua strofe dar cu adevarat bune, cu idee, continut ok decat zece de genul asta. Alta chestie... ai putea renunta la prozodie si sa scrii in vers alb, poate o sa te prinda... Se vede clar ca mai e de lucru pe text, pe idee, pe stil. Nu pari sa ai un stil conturat foarte bine. ialin
pentru textul : „Fără nume” detext slab și cam plin de clișee. probabil că ar trebui să postezi la început ce consideri că ai mai bun. dacă vrei să convingi pe cineva.
pentru textul : Să zbor deDa, Paul, eşti în atmosfera poemului, că numai aşa îl poţi înţelege. Se spune că Michelangelo a realizat una dintre sculpturile sale, pe Moise, mai mult din genunchi, iar pentru a-i vedea toată frumuseţea aşa cum a simţit-o artistul, trebuie privită tot din genunchi. Îţi mulţumesc pentru ,,îngenuchere" şi pentru încadrarea poemului între două categorii estetice dragi mie.
Raluca, mă bucură să aud că îţi plac poemele mele ,, mai lungi" :) Desigur, gusturile nu se prea discută, ele pot fi un rod al temperamentului, al experienţelor, al educaţiei etc. Eu încă sunt de acord că doar japonezii pot scrie haiku veritabil, iar pentru a-l înţelege deplin trebuie să fii tot japonez. Ceea ce facem noi e un fel de adaptare. Eu obişnuiesc să mai spun că un haiku e un poem neterminat...are o poveste în spate, un fel de poem lung. Uite aici un articol mai vechi http://hermeneia.com/content/cum_s_a_nascut_un_haiku
pentru textul : Haiku deÎţi mulţumesc foarte mult pentru prezenţa ta aici!
În poarta dinspre miază noapte a intrat sublim Un avion de hârtie insonor ușor scrijelind Irisul meu de granit rază întinsă, Toamnă, pană, nedefinit. Tu păreai a intra în viața mea în aceea seară În care cerul era cicatrizat de comete. Ți-am oferit ultimul zmeu. Cu el înălțam visul meu. Acel avion de hârtie tăia vastă fereastră în tine. Ridica turlă de piatră peste umerii prăfuiți. Astfel albastru de munți și roșu de fier Ai acceptat să porți. iată ce a ieșit după ce am ascultat, pe cât posibil, sfaturile tale, Oriana.
pentru textul : Madlenă 1 deTandru, romantic, elegant.
pentru textul : Je t'aime, băi deTextul "impune" inca de la inceput lectorului o anumita modalitate de abordare... cred ca aici se afla experimentul, la nivelul obisnuintelor noastre de a percepe, a caii considerate potrivite de catre lumea normalitatii... tensiunea acumulata si aparenta lipsa de sens, un anume soi de disconfort difuz te indeamna sa schimbi paradigma, pana la urma sa accepti ca exista ceva dincolo de oglinda ca de fapt privitorul isi cunoaste adevarata conditie - aceea de privit. "șuroaie"... aici cred ca e vorba de "șiroaie" "Iți faci cizmele cu ceară din urechi ca să auzi mai bine"... de fragmentul acesta, desi are tocmai rolul de a imbogati in sensuri si raportari textul, cred ca te-ai putea dispensa.
pentru textul : Oglinzi dela mai multe Ioan Barb. succes!
pentru textul : Lansare de carte. Ioan Barb - Babilon, ed. Brumar 2011 şi Sabatul Interior, ed. Limes, 2011. deCine ironizează mai mult? Eu? Sau dumneavoatră, domnule Teolog? Practic nu înțeleg de ce moartea a devenit în ochii dumneavoastră un act sexual! E scabros! Ridicularizați viața și moartea într-un mod nepermis. În incercarea de a fi într-o zi și poet-filosof, versificând copilărește orice, prin acest text nu faceți decât să vă discreditați în ochii mei.
pentru textul : Îngroparea îmi pare a fi un act sexual deacordul din ultima strofa, te rog...
pentru textul : Autostopista deam citit textul si am remarcat o mica greseala gramaticala, pistrui la plural e pistruie si nu pistruii. Sper sa-ti fie de ajutor.
pentru textul : conversație demulțumesc Adrian pentru trecere și comentariu, așa voi incerca să fac ,sper să îmi și iasă,o zi faină.
pentru textul : Plouă în tot acest timp gol deDe care Iacob vorbesti?
pentru textul : Cei trei Iacob devirgil, multumesc pentru semn. stiu ca e dificil de comentat, eu oricum la aproape fiecare text astept sa vina cineva sa ma traga de urechi sa-mi spuna, ca asta nu e poezie. evident eu nu zic ca este. poate cel mult un text care sa te faca sa te opresti putin din drum, sa- l citesti cu placere.
pentru textul : aleea cu cireși desilvia, sunt surprinsa de semnul tau, ma bucur ca ti-a placut. ai dreptate, nu e chiar sf, e mai mult o parabola, proiectia unui sentiment plecand de la lucruri concrete. multumesc si te mai astept.
mihaela, ma bucur ca ti-a placut si ca mi -ai spus asta. recunosc ca nu ma asteptam la un feed back pozitiv. cu drag,
durere si ludic in acest text. ingrediente bune pentru a transmite o stare. poemul incepe in forta, dur, si se sfarseste douamiist. as vrea urineaza in loc de pisa. tu alegi. cunosc suferintele acestea, am scris despre ele, rezonez mereu. recomand scrisul si spirulina. fara nervi dar poezie cu nerv!
pentru textul : Ultrasonografie decostel, da` tu esti strutz?
pentru textul : sudoare deSimona, fiind nou-venită pe site, îți spunem bun venit și te îndemn să citești Regulamentul Hermeneia pentru a te familiariza cu toate prevederile acestuia.
pentru textul : decubitus vulgaris dehttp://hermeneia.com/content/regulament_hermeneiacom
De asemenea, pentru eventuale întrebări, sunt aici niște răspunsuri:
http://hermeneia.com/faq-page
ai pus-o pe foaie cam devreme. ca lipsesc unele cuvinte inspre intelegere:) sau e doar o trambulina de pe care odata aruncat poti trece dincolo?!
pentru textul : devreme deda, e un text prost. multumesc pentru citire si observatii
pentru textul : clinical life deE prima dată când încerc acest gen. Nu e ușor deloc.
1.
zile de moină –
din ultimul țurțure
picură soare
cărarea dintre vecini
din nou deszăpezită
2.
zile de moină –
din ultimul țurțure
picură soare
în umbra văgăunei
nu ajunge niciun strop
PS. Mai așteptăm variante și de la cei ce au scris, și de la ceilalți :)
pentru textul : Renga deAr fi ceva de apreciat în această proză un pic cam lungă: răbdarea de a construi, încercarea de a schiţa psihologii, de a surprinde gânduri şi, mai ales, utilizarea procedeului salvator al alternării planurilor - interior-exterior - , care duce la construirea unor episoade mai expresive - cel al descrierii cazinoului, cu fetiţa care construieşte un castel de nisip, dar mai ales cel al apariţiei celor două "sirene" şi al celor partu voleibalişti.
pentru textul : Viaţa după Irina dePe de altă parte, e cam multă filosofare pe tema relaţiei erotice, amintind de reţetele de rezolvare a crizelor în cuplu oferite de duduile care susţin rubrici de dialog cu cititorii în unele tabloide. O anume superficialitate a analizei, ca şi apelul mai curând nepotrivit la unele simboluri livreşti - balena albă, Ahab.
O proză de începător (în ale iubirii, în ale înţelegerii vieţii, ca şi în ale literaturii), o etapă care ar putea fi depăşită prin aprofundarea analizei, sau ar putea fi permanentizată prin cantonarea într-o filosofare călduţă şi oarecum naivă. E ceva ce depinde de foarte mulţi factori (interiori şi exteriori).
Aş mai sesiza unele greşeli de gramatică (ex.: în două locuri apare "copii", în loc de "copiii", iar în altă parte "aceeaşi" în loc de "aceiaşi"). Deşi deranjează, acestea rămân totuşi simple detalii. Dar e de preferat să lipsească.
Pagini