că cușca nu sună bine

in primul rind, eu ma intreb de ce e parodie (fie si obligatorie) si mai ales, dupa care creatie, poezie, pentru a observa intr-adevar, daca exista, comicul elementelor imitate.

blasfemia tacuta e peste tot, nu imi vine sa cred ca nu o vezi. iar femeile orajele...e ceva oranj, am crezut ca te-a dus c gandul la acea culoare.... ce e penibil in poezia asta? in poezia lui Barbu exista ceva banal? iar poezia e aci, in textul asta nenorocit. nu inteleg, tre sa scriu ca tine ca sa zic ca fac poezie?

The truth is that may not be acceptable in mass culture: the sonnet. That I like it because you using the sonnet as a general meditative poem. "For now: Farewell to all! I go to hung In stars, because the destiny has rung."

de acord cu comentariul precedent. oare de ce este asa de greu sa nu scrii artificial...

mulțumesc, profetule! mai jos este răspunsul meu: Sunt poet creștin Sunt un poet creștin Isus mi-e poezia, Mandatul mi-e divin Cuvântul Lui, solia; Condeiu-mi tremurând Muiat în jertfa sfântă Iubirea pe pământ O picură și-o cântă. Enigma suferinței Din actul cel mai sfânt Cu pana umilinței Mă simt dator s-o cânt! Să dăltui pentru ere Golgota, Ghetsimanii, Adânca Lui durere Când L-au străpuns dușmanii... Și-n inima mea nouă Tăcerea s-o sufoc S-aprind poem de rouă Cu litere de foc. Sunt un poet creștin Isus mi-e poezia În versul meu senin Respiră veșnicia. El primește "mere are Ana" poeziilor mele mai mult decât amalgamul de "vreau și eu să stau în cloacă" a poeziilor tale. În ultimă instanță "după faptele lor îi veți cunoaște"! tu nu ești unul dintre ai Lui. La bună recitire de poezie, îți zic.

in genere sar de la una la alta, nu pot ramane intr/un loc mereu, nici nu mananc de doua ori din aceeasi mancare, am inteles ce vrei sa spui, e un text prost , nu iti place, am luat nota de asta, e ok, mi/am imaginat o mare pietrificata, nu totul e zglobiu, buratec si straveziu, cati ani ai tu matei?poti sa/ mi spui? la varsta ta viata trebe sa fie asa cum o vezi tu... dans acvatic, eu nu am varsta ta , am de multe ori mai mult iata de ce vorbesc altfel... nu ma citi acum, citeste/ma mai tarziu, cand celuilalt i se va coagula galbenusull de pasare in tine si cand vei pasi pe ulita ziditorilor de pasari/lyra, atunci iti vei dori acel ubi tu gaius, ego gaia, femeia revelatie sa/ti fie si sa te urmeze pretutindeni...

Incantata de trecere si de comm. Te mai astept in pagina mea! Cu prietenie, LM

Când Dorin Cozan a început a scrie “Apocalipsa după Vaslui”, ca simplă cititoare am fost atrasă de stilul literar al său (citind postări pe internet), stil pe care l-am asociat în mintea mea cu o pictură - alegere la întâmplare – a lui Dali. Sigur, e de apreciat că printre noi, mai sunt oameni care acceptă şi alte feţe/aspecte ale vieţii dincolo de nebuloasa cotidiană. Dorin este precum tapioca în scris, un vânător de iluzii, un deschizător de lumi paralele, o promiscuitate în care vrei să te laşi abandonat pentru a te regăsi mai târziu într-o arcă, “Arca lui Do”. O „călătorie spre centrul pâmântului” în care de mână cu Urmuz priveşti ciupercile gigantice ale lui Jules Verne şi te întrebi dacă citind în acest roman este posibil să faci conexiuni atât de frustrante, atât de haotice şi să spui ca un lunatic cum şi unde să-l mai încadrez şi pe acest Ştefan Cel Mare, Doamne, în ce moment ne-am desprins de „ligheanul” lui Cozan şi în ce moment ne-am întâlnit “domnişoară Absurd”?
De remarcat uşurinţa frazei, plăcerea cititorului de „a fi dus de nas” cu bună ştiinţă, “prostit literar”, aş spune: până unde va merge Dorin cu toată şarada aceasta minunată şi de ce trebuie să se sfârşească? Aerul romanului este de factură intelectuală, autorul mizând pe minţi ascuţite. Nu ai nicio scuză ca cititor când te arunci conştient în plasa cozaniană şi nu numai, în general vorbind, eşti “responsabil de greşeli”, te sufoci cu umor negru, te aşezi pe coate şi dai următoarea şi următoarea filă din carte şi nu regreţi. Mă gândeam dacă se poate transpune romanul pe o scenă de teatru, să-l vedem pe Ştefan Cel Mare cu “pletele lui blonde” , „ca spicul copt” cu „ochii lui ca flacăra centralei de apartament”, pe piţipoanca din Ferentari, umbra domnişoarei absurd materializată, ş.a.m.d.
Ar fi multe de spus despre stilul cozan, despre dicteu şi dicton la Cozan, despre dualism dar şi despre monismul aristocratic corcit, acolo unde ne detaşăm de Ferentari şi chiar de Ştefan Cel Mare, unde începe Do din gamă şi urcăm portativul prin domnişoara absurd. Nu trebuie să ne mire peiorativul la acest autor, expunerile bombastice, emfaticul din simplul motiv pentru care ele trebuie în mod obligatoriu să survoleze aerul romanului, este impetuos necesar să fim electrocutaţi stilistic. Dacă se moare de râs sau de tragic, asta însemnează că tragicul-comic la români naşte câte un Cannes. Dacă e de bine sau de rău citind “Apocalipsa după Vaslui” personal eu aş spune aşa cititorilor, citând din Pascal: Daca Dumnezeu nu există, nu pierzi nimic crezând în El, dar dacă El există şi nu crezi, atunci ai pierdut totul.

P.S. Am avut plăcerea să primesc de la Dorin Cozan cu semnătură acest roman şi nu regret că l-am citit şi pe hârtie mai cu seamă că sunt adepta scrisului pe hârtie.

Bine aţi făcut domnule Manolescu Gorun, bună treabă domnule Dorin Cozan!

Este tipul rar de text care păstrează un echilibru perfect între sensibilitate, rezonanţă, travaliu, registru stilistic şi "raportul cât/cum/ce spun". E unul dintre cele mai bune texte pe care le-am citit anul acesta, cu un final de-o inspiraţie rară.

„prin fata porții” - un typo mititel aici.

„și peste cuvintele mele or să înceapă să cadă
cuvintele tale
și alte zece mii de cuvinte care vor ști să
descrie zăpada

Dar sunt numai cuvintele mele
așternându-se peste cuvintele tale
drumul spre lumea pierdută
și lumea oamenilor care nu dorm

în fața caselor fără trepte
unde mă aștepți numai tu”

partea asta mi-a plăcut, e curgătoare (deloc agloreată) și sugestivă, m-a făcut să mă gândesc la o gură de aer curat. :)

desigur o consacrare pe "Hermeneia" este un nonsens, o gluma. Hermeneia practic nu exista. Iar Adrian Munteanu este deja un autor consacrat.

P.S. Chiar daca vei reformula, acceptabil, problema, prevad ca vor apare alte incurcaturi. Pentru ca va fi necesar sa definesti "limbajul filosofic" si "limbalul poetic". Lucru imposibil - daca nu ma crezi, incearca - in cadrul unei logici aristotelice clasice, cu tert exclus. Iar daca vei apela la definitii "consensuale" beleaua va fi si mai mare. Pt. ca intram pe taramul unor logici cu tert inclus (e.g. fuzzy sau intuitioniste). Sau si mai rau. Pe taramul unora paraconsistente care pleaca de la alte principii decat cele aristotelice (cu sau fara tert inclus). Si nu vei mai avea alta scapare decat sa recurgi la retorica. In sensul de a convinge pe altii cu orice chip ca ai dreptate. Sau altii vor proceda la fel cu tine sau intre ei, fara nici un folos. P.P.S. In afara celor semnalate de Francisc care, pana la urma, sunt tot retorica pentru sustinerea unor convingeri care nu se pupa intre ele, se mai pot vedea si incercarile lingvistilor structuralisti, cazute acum in desuetudine, inclusiv ale celora care s-au ocupat de "poetica" (mai mult sau mai putin) "matematica". Dintre care, cu mandrie patriotica, ii amintesc pe Mathila Ghyka si pe Pius Servien (Coculescu). Si uite asa ajungem sa ne infundam pana peste cap in hatisul actual legat de "analitica limbajului", trecand, cel putin prin Wittgenstein (care chiar aproape ca neaga filosofiei dreptul de existenta) sau, mai de curand la altii care au "re-descoperit" logica modala (introdusa chiar de Stagirit in paralel cu cea, tot a lui, clasica). Si de aici la AI (Artificial Intelligence) unde, zic ei, ca s-ar putea aplica cu succes o astfel de logica. In ciuda unuia dintre papii in AI, Terry Winograd care recent a trecut la "fenomenologie" negand categoric posibilitatea unei AI eficiente pe calculatoarele de tip actual. Si visand la calculatoare cuantice, moleculare, biologice etc.....nebunia e in floare.

Silvia, eu cred că pastelul se adresează tuturor vârstelor, așa cum natura ni se oferă și ne înconjoară pe toți, fără discriminare.