lalin, corect ați remarcat rolul "balanței" și blîndețea întregului. Banalitatea începutului mi-o asum pentru că astfel mi-am împlinit dacă nu un moft, atunci vocea interioară. Vă mulțumesc pentru comentariul constructiv.

sunt constienta de riscul asta, Virgil... dar atarna destul de putin in balanta mea.
multumesc pentru feed-back.

e putin cam incarcata. am sa modific un pic. multumesc!

multumesc de citire si apreciere. sunt de acord cu sugestia dv. se poate renunta la acele versuri. chiar suna mai bine fara ele.
ca atare le scot

Mulțumesc, Virgil, pentru popas. Fără pretenții, da, dar încercând să nu fie simplist.

poemul este plin de o trăire intrinsecă ce se vrea mărturisită numai inițiaților. marginea, ca subiect central al poeziei, pare a fi, de fapt, o culme, peste care în echilibistrică autorul se trece pe sine strivindu-se până dincolo de ființa sa. strigătul trecerii, deși cumva intim, este planul întâi al poemului în care se transferă anonimatul biologic al trădătorului. acesta se leapădă de sine, dezbrăcându-se de propia piele, deși firesc, poate ca în ideea origenistă că și el - șarpele - se poate mântui. aici observ un plan doi al poemului. planul ultim, hotărârea de a ucide, explică clar hotărârea fatidică de a jertfi, de a sacrifica pentru că, pentru a umbla pe culmi nu ai alte soluții decât să strigi sacrificându-te.

Uneori pierd eleganța stilului în favoarea ideii, ai dreptate Queen :). Aici, știu, este locul în care va trebui să lucrez mult mai mult și lipsa de timp nu este o scuză. Mi-ai găsit călcîiul imediat! De îndată ce îmi vin ideile mi-e teamă să nu le pierd și-atunci le dau drumul într-o formă brută, insuficient prelucrată. Din păcate după prelucrare se pierde mult din ceea ce am vrut să spun. Dar tocmai aici este granița dintre artă și Kitch. Of, știu!!! Opinia ta este justificată și promit să revin asupra textului. Îți mulțumesc și mă bucur mult de prezență. Long time not see! Mă bucur mult de regăsire Aranca. Silaba Aum are într-adevăr o origine hindusă dar ideea este alta. Insurmontabilă valea Licorniei, nci Licurg nu a putut să o escaledeze și nici măcar nu și-a dorit :). Vă mulțumesc mult pentru prezență, ajutor și apreciere.

Să mă iertaţi amândoi, Virgil, Andu, dar eu aş suprima, pur şi simplu, ultimul vers. El explică, încearcă să pună punct. Iar în poezie nu trebuie să se pună punct! Fără versul ăsta finalul ar rămâne deschis...

iata ce poate iesi din somnolenta si monotonia unui Noiembrie. din turnul tocit de vreme, cu orologiu de pauni, ies la plimbare hieroglifele (urile). remarc si eu imaginea (cu clopotei) evidentiata de DOREL, remarc textura concisa, placuta si magica a poemului si cu pleoapa intoarsa spre dosul cuvintelor, apreciind diligenta aplecarii autorului spre cuvant asemenea muzeologului inspre scrol, nu pot sa zic altceva decat: sa-nceapa danțul hieroglifelor.

da, textul are valoare. imaginea are ceva ciudat in context. am senzatia ca parca are o legatura si totusi e ceva ce imi scapa. e parca o durere, o durere in care se scufunda textul in inima celui care priveste in gol aceasta piata in crepuscul

Am postat textul astazi, de ce apare cu data de ieri? La fel a fost si cu textul meu anterior.

și aș scoate pastișă, e chiar eminesciană!

felicitări și din partea mea. te felicit pentru tot ceea ce ai realizat. îți doresc numai bine și multe succese pe toate planurile. te citesc cu plăcere. p.s. - mulțumesc Aranca pentru adresă. Madim

daca textul tau nu e poezie ci e anunt...si e valabil concursul, vreau sa particip la el cu ultimul meu poem... e ora când lutierul din cer își hrănește copacii cu un stol de păsări albe (sinaxar) ploaia a spălat pietrele de carne le-au rămas oasele gălbii de martir cranii ciobite fără cruce uneori, femeile se opresc să le plângă de parcă ar fi un cimintir al iubiților necunoscuți și ploaia își spală rochia încet zdrelindu-și genunchii de pietre ca de o maglă a păcatelor cu zimți de fapt, regele midas a vrut să fie cea din urmă statuie din panteonul grec fără viermi fără bocitori în urma lui fără ruguri fără cenușă și-a încordat auzul încât a fost poleit cu sine o piatră vânătă cu vârful aurit și vârful l-a înmuiat în călimara cu otrăvuri prințul fericit al lui oscar wilde e tot un rege midas din timp în timp istoria își cheamă la rampă figuranții oamenii simpli sunt cei mai fericiți artiști umplu fără explicații decorurile, nu-și uita replicile, n-au emoții îi vezi așteptând ore întregi autobuzul îi știi după cum își țin cana cu lapte în brațe după mușcata din fereastră și tabloul cu barcă din sufragerie, o copie după aivazowski din valuri, un ultim colț de corabie se întreabă hamletian to be or not to be și, de undeva din tavan, începe să picure oamenii din cameră încep să separe o corabie a lui noe, bărbați și femei, de-a dreapta, de-a stângul îndrăgostiții refuză și mâinile lor împreunate într-o intersectare a mulțimilor de câte un singur element sfidează logica rațiunii pure ochiul lor susține coaja de pod într-un fel antic iar spatele lor, pământul lecțiile de geografie poetică se încăpățânează în mister stai în prima bancă de la geam cerul se clatină iar eu gem în capătul celălalt al clasei suntem ca un clasor de timbre, am un colț rupt, tu ai un număr tatuat pe antebraț un număr de cazarmă de spital de telefon de taxi un cod numeric personalizat al celor care au trecut prin noi însă AZI NU VORBIM DESPRE UMBRE lângă statuia prințului fericit s-a oprit o femeie își face fotografii de vacanță, absentă bea suc iar el, în toată splendoarea sa de aur masiv, geme sub zale un huruit de epavă-n ocean vreau un semn! imploră ceva din chipul împietrit e ora când lutierul din cer își hrănește copacii cu un stol de păsări albe *te felicit pt initiativa si urez succes tuturor paticipantilor. *ti-as sugera sa clarifici prin email dreptul de a posta acest anunt..pt ca el sa ramana ...vorbesc din experienta...in rest, succes!