iar eu aş elimina versul "în așteptarea trenului". pentru că în aşteptarea trenului nu-ţi lipeşti urechea de calea ferată, ci pur şi simplu aştepţi. şi dacă urechea e lipită de piept, atunci ai putea să simţi ruperea unui atac cardiac, eventual, dar nu apropierea unui tren. acolo mi se pare că trebuie refăcut.
Pentru că, așa cum e acum, e 100% optzecist. Forma orizontală ar salva 80% dintr-o variantă postmodernă. Nu întorc nici un monitor, sper să salvezi titlul, cumva. Dacă nu ai înțeles, pot reveni cu amănunte.
o romanță fără valoare poetică ci mai mult sentimentală... eul masculin la andropauză. cred totuși că puteți mai mult decât duios șurubul, gara, trenul... e un miorlau jalnic. și poate chiar vulgar... prefer întoarcerea la ruinele medievale , la simboluri.. decât /A plecat un tren din gară și cu el - iubirea mea ce m-oi face fără ea A plecat un tren din gară/ aduce a folclorul copiilor, a bilet tras de papagal in care citim ce va să aducă pe felia din ce in ce mai neagra de paine ziua de mâine. sixtus, domnul meu, ceva e putred in danemarca. K
Lucian, in primul rand, am niste observatii ce tin de gramatica. "În care constrânge-am veșnicia să-ncapă."...o cratima in plus. apoi: "Se inundau orele, clipele se descreierau în cuvinte./ Înțelesul lor nu se rostea, ci deveneau puternice,". In versul al doilea, subiectul este "intelesul", deci acordul este gresit. Am inteles cum ai gandit tu, dar ar trebui sa renunti l punctul dintre versuri. "Cicatrizam veșniciei în piele"...vesnicie sai vesniciei? as prefera prima varianta... trecand peste aceste amanunte, primele doua strofe mi se par prea incorsetate in imagini. parca s-ar izbi unele de altele. strofa a treia mi-a parut salvata de versul: "Se inundau orele, clipele se descreierau în cuvinte."...desi adjectivul "masive" il umbreste putin. si inca ceva, aici mi se pare ca exista o inadvertenta: "Palmele ridicau bucăți de humă./ Le așezau În centuri de beton sub formă inversă de trepte." huma sau beton?! cam asta ar fi. :) la buna citire.
Cred că este mai degrabă "mi se zice ca toți aveți rotile". Chiar dacă nu sunt de acord cu câte ceva (găsesc eu) prin textele tale, la urma urmei, e stilul tău, inconfundabil.
e o placere... sa astepte cineva ceva de la tine! in rest pot doar sa sper ca nu dezamagesc prea mult... poezia e pentru mine doar o haina de imbracat duminici, nici o pretentie deosebita, dar bineinteles ca toata lumea... aspir si eu macar la vesnicia unui vers:) ma bucur cand gasesti ceva de luat!
multumesc pentru penită. a trecut ceva timp de cand n-am mai scris insă două evenimente majore au punctat acest răstimp: mi-am sustinut teza de doctorat si am publicat primul meu volum de poezie, intitulat ,, Pe umbra mea o cheamă Joline''. un an nou incrustat cu gânduri bune!
text slab care nici macar muzicalitatea unei rime populare sau logica clară a poeziei de acest gen nu reuseste sa o realizeze. eu zic ca daca nu poti sa faci ceva, mai bine nu fa. mai bine trei rinduri cu tilc si cu farmec decit patru strofe schioapete.
Nu aș vrea să îi indispun pe interlocutorii mei de pînă acum dar numai Adrian mi-a răspuns, ce-i drept și el destul de criptico-anecdotic, la întrebarea originală. Nu că nu ar fi validă o discuție despre „ce anume este poezia pentru mine?” sau „ce anume este poezia acum în raport cu acum o mie de ani?” dar cred că ar putea face obiectul unei alte mese rotunde. Evident, tehnic vorbind aș fi putut face un sondaj cu cele trei opțiuni dar am preferat o soluție, zic eu, mai elegantă. Aș vrea să discutăm, să dialogăm, să răspundem, să argumentăm sau să contrazicem vis a vis de cele trei opțiuni pe care le-am înșirat acolo (și care cred că sînt destul de des întîlnite la cei care scriu):
- Ar trebui să fie ceva ce să îmi placă mie, autorului ei, ceva ce să mă satisfacă pe mine?
- Sau ar trebui să fie ceva rezultat în urma înfrînării, abținerii mele (ca autor) de a mă satisface (estetic, comunicațional, artistic, filosofic, teologic, ideatic, etc) de dragul atingerii unei anumite reușite (sau perfecțiuni) artistice, estetice, comunicaționale, etc) obiective, neutre, separate de mine.
- Sau, este aceeași abținere (înfrînare, etc) - deci autoconstrîngere - de dragul întîmpinării așteptărilor estetice, ideatice, etc, ale celor ce o vor citi sau asculta?
Cele trei opțiuni nu se exclud neaparat reciproc dar sînt distincte și o simplă analiză ne va face să înțelegem că nu prea se poate să le fii loial la două sau mai multe în același timp. Deci apare o problemă a priorităților sau a preferințelor. Și în plus să nu uităm că întrebarea mea este dublă (realitatea și dezideratul - sau un anumit ideal -).
Deci aș dori ca atît interlocutorii mei de pînă acum precum și alții să aibă curajul să intervină și să abordeze această problematică. Pentru altele sînt convins că vom face alte mese rotunde.
"Aș dori doar să amintesc că regulamentul acestui site prevede ca textele aici postate sa nu fi fost anterior postate pe alte site-uri." îmi cer scuze! "14.5. să nu mai fi fost publicat pe un alt website de literatură sau în volum timp de două luni înainte de publicarea lui pe Hermeneia. (fac excepție site-urile personale)." Așadar, întrebare, mai vechi de două luni (pe alt site) le pot posta aici? Mulțumesc pentru un eventual răspuns și încă odată scuzele mele!
domnul meu, imi amintii de o povestire unde personajul principal se scufunda treptat, nebanuit de nimeni, in pamant, efectiv. si ajunge, ca n primul vers, sa vada lumea sfarsindu se la picioarele iubitei. uite, si eu exclam "femeie absurda/femeie perfecta"! bravos!
nu este nimic ostentativ. erau vorba de 2 zile diferenta, a fost mai degraba o neglijenta; nu a fost intentia de a incalca un regulament. un lucru deosebit si pozitiv este ca ti-ai amintit de ceea ce scriu (nu de mine).
Cred că nu este unul din textele tale reprezentative, Nuța! Te citesc cu drag, însă! Toți avem momente mai bune sau mai puțin bune. Sensibilitatea ta este remarcabilă! Gând bun!
ma bucur ca v-a placut acest scenariu imaginar.in capul meu este si o mica persoana care atunci cand scrie, cam refuza sa fie totally mature si îi plac povestile.de aici si textele de genul acesta :) multumesc frumos.
admiraţie pentru versuri, frumos colorate, muzicale. ai creat imaginea unei primăveri fascinante
consider că este mai bun subtitul, acel ''cu câ'' nu sună prea poetic, şi
''ca o muzică-n surdină-n odăile timpului'' - există asonanţă. cred că era mai nimerit ''ca o muzică-n surdină în odăile timpului'' sau oricum altfel.
este doar părerea mea.
am citit si eu textul si pot spune ca mi-a placut in mod deosebit. mi-a placut inainte sa citesc comentariile. dupa ce le-am citit mi-a placut si mai mult. si mi-a placut mai apoi si bunul simt al autorului care a incercat sa aplaneze escaladarea unui conflict. nu mi-a placut insa lipsa de bun simt si stilul provocator al lui francisc care a urmarit exact contrariul. ma folosesc de acest prilej sa il avertizez pentru ultima oara pentru astfel de atitudini. pe acest site critica si comentariile sint incurajate in mod deosebit. nu insa si hartuirea provocatoare. as vrea sa nu se mire daca la urmatoare abarere de genul acesta nu va mai fi avertizat ci va avea contul suspendat. p.s. observ ca francisc nu comenteaza decit foarte rar insa foloseste aceasta inlesnire in alte scopuri. nu m-ar fi deranjat daca ar fi facut harcea parcea textul acesta s-au ar fi spus simplu ca ii displace. insa aceasta insistenta cautare a hartei cu luminarea trebuie sa inceteze aici.
Partea asta este super: "vom dormi o mie de ani între aceste imense perne ardelenesti si nu se va schimba nimic" La mijloc nu imi place deloc: "fără să te simt cum spargi probleme de matematică în gînd mă întreb lăsîndu-ti laba piciorului să mă atingă în somn iubito" - cum adica "spargi probleme de matematica" si apoi chestia cu "laba piciorului" este un detaliu ciudat, de ce nu simplu "lasandu-ti piciorul sa ma atinga in somn"... parca suna mai poetic, nu crezi? De fapt este o tendinta la tine sa supra-specifici la nivel de detaliu aproape anatomic, eu inteleg unde bati, insa uneori suna ca nuca-n perete. In ansamblu, imi pare un poem mai vechi, refurbisat. Nu reusesc sa regasesc in el prea multe elemente ale liricii hai sa o numesc "moderne" marca Virgil Titarenco... insa s-ar putea desigur sa ma insel. As comasa "uneori cînd dormi mă gîndesc la tine cum ai putut să te nasti" ... in "uneori cand dormi ma gandesc cum ai putut sa te nasti"... pentru ca versul independent "uneori cand dormi ma gandesc la tine" suna a manea. In rest, mai vedem, mai citim. Oricum, un poem placut, cel putin te pune pe ganduri si asta e de bine. Andu
ma bucura mult cuvintele tale de apreciere, iti multumesc pentru semnul galben, yester, conteaza mult pentru mine, desi ... uite, acum "lirismul" meu s-a umflat in pene, de parca ar fi castigat pariul cu Timpul :) dar, o sa incerc sa-l mentin intre limite "rezonabile", pentru ca vreau sa mai vii pe-aici! toate bune si tie, sarbatori cu bucurie!
Cristina Ștefan, da, mulțumesc pentru revenire, completare și atitudine. Se pare că dumneavoastră sau aveți o memorie mai bună decât mine, amintindu-vă de poeziile lui Eminescu și Macedonski încă din liceu, sau i-ați mai recitit cu puțin timp în urmă. Ceea ce mai rețin vag din opera lui Macedonski, e poezia lui nocturnă, printre care bineînțeles Noapate de decembrie. În ceea ce privește sintagma întâlnită la Eminescu - „strâmtă cărare, coincidența e pur întâmplătoare. Nu l-am mai citit din primii ani de facultate... Oricum ceea ce spuneți în ultimul dumneavoastră comentariu, nu face decât să confirme ceea am spus în primul meu com: adică, încercați să analizați întreg tabloul/imaginea din cele 2 pasaje, fără să vă focalizați atenția strict numai pe anumite cuvinte izolate(țineți minte că am mai discutat despre aspectul ăsta în subsolul textului „Umbra.Prieteni sub acoperire”?) Asta cu atât mai mult cu cât, în primul pasaj, amintindu-mi de sintagma „strâmtă cărare”, accentul nu cade pe strâmtă cărare ci pe sentimentul de singurătate ... și oricum sintagma de strâmtă cărare la Eminescu are cu totul altă conotație/semnificație lirică în pasajul citat de dumneavoastră din poetul național, decât cel pe care eu îl atribui în cadrul textului meu. În primul pasaj extras de d-ră din Eminescu, e vorba de un poem de dragoste în sânul naturii. Ori la mine, cărarea strâmtă, vine cumva să augmenteze/accentueze sentimentul singurătății. Cel singur este invariabil pus în situația de a alege un drum strâmt. Cred că nu trebuie să explic de ce.
Același lucru și cu pasajul 2, nu neg faptul că și la Macedonski există asemenea sintagme, dar iarăși, el le folosește în cu totul alt fel de context(cu fete de pension etc.) și le atribuie acestor roze alte conotații decât cele pe care le dau eu în text. Ba mai mult de atât, dacă sesizați un pic contrastele și rolul lor(benefic) într-un text, ați fi găsit, din contra - un avantaj în asta. Spre exemplu, rozele speranței de care spuneți că e o sintagmă „clasică”, „edulcorată” - este contrabalansată de opusul ei încă de la-nceputul pasajului- un verb care în contextul dat este unul radical - decapitarea - care, și la propriu și la figurat e capabil să-mbogățească cu mai multe sensuri pasajul/strofa respectivă, unul dintre sensuri ar fi, de ce nu , ruperea radicală de trecut și experiența(inedită sau nu) a înfrângerii în confruntare cu prezentul... de unde rezultă suspendarea personajului în aer, ori situarea acestuia la limită(borferline), el neaparținând de fapt nici trecutului, nici prezentului. Iar fragmentele pe care le-ați extras din Eminescu și Macedonski, nu fac decât să-mi confirme ceea ce am spus mai sus - problema constă în faptul că ați făcut abstracție de context și de tonul general al poeziei și v-ați focalizat atenția strict doar pe cuvinte/sintagme/expresii izolate. Și vă asigur, coincidențe din acestea se tot întâlnesc și la autori mai mari, fără ca aceștia pe moment să fie conștienți de acest lucru. Mai important mi se pare mie, ce conotație/nuanță sau culoare dau eu acestor cuvinte, și nu faptul că le-a mai folosit cineva într-un context diferit. Dacă aș gândi în felul acesta, ar trebui să nu mai fac uz în texte de așa cuvinte precum ”singurătate” sau ”tâmple” sau ”cărare” doar pentru că le-a folosit cândva și Eminescu în alt context. Ceea ce cred eu, este absurd.
apreciez mult finalul. interesanta metamorfoza cu pisica, ghearele, inversiunea gindului de colo. foarte puternic de la faza cu interviul in jos, plu ca finalul e super ok. ec
Mi se pare bine construita parte de la "habar n-am..." numai ca mi se pare nepotrivita in context ideea de a tine o undita in mana. Constientizez ludicul, numai ca nu mi se pare o alegere potrivita. "inima mi se deschidea larg" prezinta o idee cam uzitata. Imi place constructia "în timp ce-mi cădeau atâtea zăpezi sub piele". Ialin
E plăcut acest text. Are ceva atmosferă, are şi un mesaj rece, ascuns printre alegorii. Păcat că e puţintel umbrit de prea multe cuvinte de legătură. Unele pot fi eliminate fără a altera sensul.
Alina dragă, care este necazul? Cine te-a supărat așa rău? Dacă tu îți imaginezi că eu (sau absolut oricine altcineva) va avea răbdarea (probabil moldovenească) de a urmări 36 de minute de știri doar ca să audă un text scris de e Virgil Titarenco și recitat de Alina Manole timp de 2 minute te înșeli amarnic !!! Gestul este apreciat cu sinceritate dar tot cu sinceritate îți spun că soluția „telem” (era să scriu telemea, sorry !!!) este cel mult aiurea. Nimeni nu face nazuri. La ce să fac nazuri?! La ceva ce nu va avea răbdare să urmărească nimeni? Hai să fim serioși și nu o mai lua așa personal. Virtualia e ceva frumos, nu am spus niciodată altceva. Dar soluția asta video este o gafă. Nu înțeleg de ce le amesteci. Și nimeni nu este cîrcotaș. A fost lăudată Virtualia ad nauseam și s-au oferit penițe cu carul. Numai să poți să le duci acasă. Și nimeni nu s-a supărat și nu a zis nimic. Deci, nu înțeleg de ce trebuie să trîntești cu bîta în baltă cînd cineva face o observație care la urma urmei nici nu este vina Virtualiei. Da, din fața monitorului e simplu, dar nu este ușor. Tot la fel aș putea spune și eu că este ușor să faci un cenaclu o dată la 6 sau 10 luni dar este mai greu să faci și să întreții zilnic un site dinamic cu zeci de membri. Dar, crede-mă, ultimul lucru care mă interesează acum este să îmi flexez mușchii. Mai ales cu tine. Prefer să discutam calm.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
iar eu aş elimina versul "în așteptarea trenului". pentru că în aşteptarea trenului nu-ţi lipeşti urechea de calea ferată, ci pur şi simplu aştepţi. şi dacă urechea e lipită de piept, atunci ai putea să simţi ruperea unui atac cardiac, eventual, dar nu apropierea unui tren. acolo mi se pare că trebuie refăcut.
pentru textul : ai putea trăi doar pentru asta dePentru că, așa cum e acum, e 100% optzecist. Forma orizontală ar salva 80% dintr-o variantă postmodernă. Nu întorc nici un monitor, sper să salvezi titlul, cumva. Dacă nu ai înțeles, pot reveni cu amănunte.
pentru textul : via sepia dema bucur ca pare fara travaliu. a ființa simplu, e complicat. o sa iau in calcul cele semnalate de tine.
pentru textul : întotdeauna toamna fu frumoasă... de....sau poate niciodată-mi-a plăcut !
o romanță fără valoare poetică ci mai mult sentimentală... eul masculin la andropauză. cred totuși că puteți mai mult decât duios șurubul, gara, trenul... e un miorlau jalnic. și poate chiar vulgar... prefer întoarcerea la ruinele medievale , la simboluri.. decât /A plecat un tren din gară și cu el - iubirea mea ce m-oi face fără ea A plecat un tren din gară/ aduce a folclorul copiilor, a bilet tras de papagal in care citim ce va să aducă pe felia din ce in ce mai neagra de paine ziua de mâine. sixtus, domnul meu, ceva e putred in danemarca. K
pentru textul : De inima albastră deLucian, in primul rand, am niste observatii ce tin de gramatica. "În care constrânge-am veșnicia să-ncapă."...o cratima in plus. apoi: "Se inundau orele, clipele se descreierau în cuvinte./ Înțelesul lor nu se rostea, ci deveneau puternice,". In versul al doilea, subiectul este "intelesul", deci acordul este gresit. Am inteles cum ai gandit tu, dar ar trebui sa renunti l punctul dintre versuri. "Cicatrizam veșniciei în piele"...vesnicie sai vesniciei? as prefera prima varianta... trecand peste aceste amanunte, primele doua strofe mi se par prea incorsetate in imagini. parca s-ar izbi unele de altele. strofa a treia mi-a parut salvata de versul: "Se inundau orele, clipele se descreierau în cuvinte."...desi adjectivul "masive" il umbreste putin. si inca ceva, aici mi se pare ca exista o inadvertenta: "Palmele ridicau bucăți de humă./ Le așezau În centuri de beton sub formă inversă de trepte." huma sau beton?! cam asta ar fi. :) la buna citire.
pentru textul : Despre mine altădată deCred că este mai degrabă "mi se zice ca toți aveți rotile". Chiar dacă nu sunt de acord cu câte ceva (găsesc eu) prin textele tale, la urma urmei, e stilul tău, inconfundabil.
pentru textul : Egoizmus dee o placere... sa astepte cineva ceva de la tine! in rest pot doar sa sper ca nu dezamagesc prea mult... poezia e pentru mine doar o haina de imbracat duminici, nici o pretentie deosebita, dar bineinteles ca toata lumea... aspir si eu macar la vesnicia unui vers:) ma bucur cand gasesti ceva de luat!
pentru textul : singurătate demultumesc pentru penită. a trecut ceva timp de cand n-am mai scris insă două evenimente majore au punctat acest răstimp: mi-am sustinut teza de doctorat si am publicat primul meu volum de poezie, intitulat ,, Pe umbra mea o cheamă Joline''. un an nou incrustat cu gânduri bune!
pentru textul : colindul cămășii albastre detext slab care nici macar muzicalitatea unei rime populare sau logica clară a poeziei de acest gen nu reuseste sa o realizeze. eu zic ca daca nu poti sa faci ceva, mai bine nu fa. mai bine trei rinduri cu tilc si cu farmec decit patru strofe schioapete.
pentru textul : Cântec de blestem deNu aș vrea să îi indispun pe interlocutorii mei de pînă acum dar numai Adrian mi-a răspuns, ce-i drept și el destul de criptico-anecdotic, la întrebarea originală. Nu că nu ar fi validă o discuție despre „ce anume este poezia pentru mine?” sau „ce anume este poezia acum în raport cu acum o mie de ani?” dar cred că ar putea face obiectul unei alte mese rotunde. Evident, tehnic vorbind aș fi putut face un sondaj cu cele trei opțiuni dar am preferat o soluție, zic eu, mai elegantă. Aș vrea să discutăm, să dialogăm, să răspundem, să argumentăm sau să contrazicem vis a vis de cele trei opțiuni pe care le-am înșirat acolo (și care cred că sînt destul de des întîlnite la cei care scriu):
- Ar trebui să fie ceva ce să îmi placă mie, autorului ei, ceva ce să mă satisfacă pe mine?
- Sau ar trebui să fie ceva rezultat în urma înfrînării, abținerii mele (ca autor) de a mă satisface (estetic, comunicațional, artistic, filosofic, teologic, ideatic, etc) de dragul atingerii unei anumite reușite (sau perfecțiuni) artistice, estetice, comunicaționale, etc) obiective, neutre, separate de mine.
- Sau, este aceeași abținere (înfrînare, etc) - deci autoconstrîngere - de dragul întîmpinării așteptărilor estetice, ideatice, etc, ale celor ce o vor citi sau asculta?
Cele trei opțiuni nu se exclud neaparat reciproc dar sînt distincte și o simplă analiză ne va face să înțelegem că nu prea se poate să le fii loial la două sau mai multe în același timp. Deci apare o problemă a priorităților sau a preferințelor. Și în plus să nu uităm că întrebarea mea este dublă (realitatea și dezideratul - sau un anumit ideal -).
pentru textul : Ce este sau ce ar trebui să fie poezia? deDeci aș dori ca atît interlocutorii mei de pînă acum precum și alții să aibă curajul să intervină și să abordeze această problematică. Pentru altele sînt convins că vom face alte mese rotunde.
"Aș dori doar să amintesc că regulamentul acestui site prevede ca textele aici postate sa nu fi fost anterior postate pe alte site-uri." îmi cer scuze! "14.5. să nu mai fi fost publicat pe un alt website de literatură sau în volum timp de două luni înainte de publicarea lui pe Hermeneia. (fac excepție site-urile personale)." Așadar, întrebare, mai vechi de două luni (pe alt site) le pot posta aici? Mulțumesc pentru un eventual răspuns și încă odată scuzele mele!
pentru textul : casa cu numărul osutășaptezecișicinci dedomnul meu, imi amintii de o povestire unde personajul principal se scufunda treptat, nebanuit de nimeni, in pamant, efectiv. si ajunge, ca n primul vers, sa vada lumea sfarsindu se la picioarele iubitei. uite, si eu exclam "femeie absurda/femeie perfecta"! bravos!
pentru textul : schiță deAlina, de acord cu propunera, deja am modificat, mulțumesc
pentru textul : Poemele mele se nasc în poemele tale denu este nimic ostentativ. erau vorba de 2 zile diferenta, a fost mai degraba o neglijenta; nu a fost intentia de a incalca un regulament. un lucru deosebit si pozitiv este ca ti-ai amintit de ceea ce scriu (nu de mine).
pentru textul : El Conqueridor deCred că nu este unul din textele tale reprezentative, Nuța! Te citesc cu drag, însă! Toți avem momente mai bune sau mai puțin bune. Sensibilitatea ta este remarcabilă! Gând bun!
pentru textul : legendă cu oameni de rând dema bucur ca v-a placut acest scenariu imaginar.in capul meu este si o mica persoana care atunci cand scrie, cam refuza sa fie totally mature si îi plac povestile.de aici si textele de genul acesta :) multumesc frumos.
pentru textul : corpuri neutre / fantasia & poesia dear fi cateva: î în loc de â ...iar "gene prelunge" sună... si...."plangandu-si (pe) fiii".."vrai" - intentionat (?) recitind, un text bun
pentru textul : primăvara domnului meu deadmiraţie pentru versuri, frumos colorate, muzicale. ai creat imaginea unei primăveri fascinante
consider că este mai bun subtitul, acel ''cu câ'' nu sună prea poetic, şi
pentru textul : Cu fiecare cuvânt de''ca o muzică-n surdină-n odăile timpului'' - există asonanţă. cred că era mai nimerit ''ca o muzică-n surdină în odăile timpului'' sau oricum altfel.
este doar părerea mea.
am citit si eu textul si pot spune ca mi-a placut in mod deosebit. mi-a placut inainte sa citesc comentariile. dupa ce le-am citit mi-a placut si mai mult. si mi-a placut mai apoi si bunul simt al autorului care a incercat sa aplaneze escaladarea unui conflict. nu mi-a placut insa lipsa de bun simt si stilul provocator al lui francisc care a urmarit exact contrariul. ma folosesc de acest prilej sa il avertizez pentru ultima oara pentru astfel de atitudini. pe acest site critica si comentariile sint incurajate in mod deosebit. nu insa si hartuirea provocatoare. as vrea sa nu se mire daca la urmatoare abarere de genul acesta nu va mai fi avertizat ci va avea contul suspendat. p.s. observ ca francisc nu comenteaza decit foarte rar insa foloseste aceasta inlesnire in alte scopuri. nu m-ar fi deranjat daca ar fi facut harcea parcea textul acesta s-au ar fi spus simplu ca ii displace. insa aceasta insistenta cautare a hartei cu luminarea trebuie sa inceteze aici.
pentru textul : confesiune deam așteptat am așteptat ceva...:) poemul este într-adevăr perfectibil, Dorin. mulțumesc! iar sublinierea ta excelentă! atent, cu gânduri bune, paul
pentru textul : mai departe decât tristețea dePartea asta este super: "vom dormi o mie de ani între aceste imense perne ardelenesti si nu se va schimba nimic" La mijloc nu imi place deloc: "fără să te simt cum spargi probleme de matematică în gînd mă întreb lăsîndu-ti laba piciorului să mă atingă în somn iubito" - cum adica "spargi probleme de matematica" si apoi chestia cu "laba piciorului" este un detaliu ciudat, de ce nu simplu "lasandu-ti piciorul sa ma atinga in somn"... parca suna mai poetic, nu crezi? De fapt este o tendinta la tine sa supra-specifici la nivel de detaliu aproape anatomic, eu inteleg unde bati, insa uneori suna ca nuca-n perete. In ansamblu, imi pare un poem mai vechi, refurbisat. Nu reusesc sa regasesc in el prea multe elemente ale liricii hai sa o numesc "moderne" marca Virgil Titarenco... insa s-ar putea desigur sa ma insel. As comasa "uneori cînd dormi mă gîndesc la tine cum ai putut să te nasti" ... in "uneori cand dormi ma gandesc cum ai putut sa te nasti"... pentru ca versul independent "uneori cand dormi ma gandesc la tine" suna a manea. In rest, mai vedem, mai citim. Oricum, un poem placut, cel putin te pune pe ganduri si asta e de bine. Andu
pentru textul : paradis left over dema bucura mult cuvintele tale de apreciere, iti multumesc pentru semnul galben, yester, conteaza mult pentru mine, desi ... uite, acum "lirismul" meu s-a umflat in pene, de parca ar fi castigat pariul cu Timpul :) dar, o sa incerc sa-l mentin intre limite "rezonabile", pentru ca vreau sa mai vii pe-aici! toate bune si tie, sarbatori cu bucurie!
pentru textul : de la o ploaie la alta dealba, relaxeaza-te putin, la naiba, fată!
bobadil,nebunule...
pentru textul : Devorah deCosma, nu poti inlocui cu linie de dialog hieroglifele acelea? sunt obositoare intrucatva.
pentru textul : Lopata deCristina Ștefan, da, mulțumesc pentru revenire, completare și atitudine. Se pare că dumneavoastră sau aveți o memorie mai bună decât mine, amintindu-vă de poeziile lui Eminescu și Macedonski încă din liceu, sau i-ați mai recitit cu puțin timp în urmă. Ceea ce mai rețin vag din opera lui Macedonski, e poezia lui nocturnă, printre care bineînțeles Noapate de decembrie. În ceea ce privește sintagma întâlnită la Eminescu - „strâmtă cărare, coincidența e pur întâmplătoare. Nu l-am mai citit din primii ani de facultate... Oricum ceea ce spuneți în ultimul dumneavoastră comentariu, nu face decât să confirme ceea am spus în primul meu com: adică, încercați să analizați întreg tabloul/imaginea din cele 2 pasaje, fără să vă focalizați atenția strict numai pe anumite cuvinte izolate(țineți minte că am mai discutat despre aspectul ăsta în subsolul textului „Umbra.Prieteni sub acoperire”?) Asta cu atât mai mult cu cât, în primul pasaj, amintindu-mi de sintagma „strâmtă cărare”, accentul nu cade pe strâmtă cărare ci pe sentimentul de singurătate ... și oricum sintagma de strâmtă cărare la Eminescu are cu totul altă conotație/semnificație lirică în pasajul citat de dumneavoastră din poetul național, decât cel pe care eu îl atribui în cadrul textului meu. În primul pasaj extras de d-ră din Eminescu, e vorba de un poem de dragoste în sânul naturii. Ori la mine, cărarea strâmtă, vine cumva să augmenteze/accentueze sentimentul singurătății. Cel singur este invariabil pus în situația de a alege un drum strâmt. Cred că nu trebuie să explic de ce.
Același lucru și cu pasajul 2, nu neg faptul că și la Macedonski există asemenea sintagme, dar iarăși, el le folosește în cu totul alt fel de context(cu fete de pension etc.) și le atribuie acestor roze alte conotații decât cele pe care le dau eu în text. Ba mai mult de atât, dacă sesizați un pic contrastele și rolul lor(benefic) într-un text, ați fi găsit, din contra - un avantaj în asta. Spre exemplu, rozele speranței de care spuneți că e o sintagmă „clasică”, „edulcorată” - este contrabalansată de opusul ei încă de la-nceputul pasajului- un verb care în contextul dat este unul radical - decapitarea - care, și la propriu și la figurat e capabil să-mbogățească cu mai multe sensuri pasajul/strofa respectivă, unul dintre sensuri ar fi, de ce nu , ruperea radicală de trecut și experiența(inedită sau nu) a înfrângerii în confruntare cu prezentul... de unde rezultă suspendarea personajului în aer, ori situarea acestuia la limită(borferline), el neaparținând de fapt nici trecutului, nici prezentului. Iar fragmentele pe care le-ați extras din Eminescu și Macedonski, nu fac decât să-mi confirme ceea ce am spus mai sus - problema constă în faptul că ați făcut abstracție de context și de tonul general al poeziei și v-ați focalizat atenția strict doar pe cuvinte/sintagme/expresii izolate. Și vă asigur, coincidențe din acestea se tot întâlnesc și la autori mai mari, fără ca aceștia pe moment să fie conștienți de acest lucru. Mai important mi se pare mie, ce conotație/nuanță sau culoare dau eu acestor cuvinte, și nu faptul că le-a mai folosit cineva într-un context diferit. Dacă aș gândi în felul acesta, ar trebui să nu mai fac uz în texte de așa cuvinte precum ”singurătate” sau ”tâmple” sau ”cărare” doar pentru că le-a folosit cândva și Eminescu în alt context. Ceea ce cred eu, este absurd.
Noapte bună,
pentru textul : Solilocvii aride deBot Eugen.
apreciez mult finalul. interesanta metamorfoza cu pisica, ghearele, inversiunea gindului de colo. foarte puternic de la faza cu interviul in jos, plu ca finalul e super ok. ec
pentru textul : să nu mă întrebi deMi se pare bine construita parte de la "habar n-am..." numai ca mi se pare nepotrivita in context ideea de a tine o undita in mana. Constientizez ludicul, numai ca nu mi se pare o alegere potrivita. "inima mi se deschidea larg" prezinta o idee cam uzitata. Imi place constructia "în timp ce-mi cădeau atâtea zăpezi sub piele". Ialin
pentru textul : Nada deE plăcut acest text. Are ceva atmosferă, are şi un mesaj rece, ascuns printre alegorii. Păcat că e puţintel umbrit de prea multe cuvinte de legătură. Unele pot fi eliminate fără a altera sensul.
(tare-ţi mai place zăpada...)
pentru textul : xyz deAlina dragă, care este necazul? Cine te-a supărat așa rău? Dacă tu îți imaginezi că eu (sau absolut oricine altcineva) va avea răbdarea (probabil moldovenească) de a urmări 36 de minute de știri doar ca să audă un text scris de e Virgil Titarenco și recitat de Alina Manole timp de 2 minute te înșeli amarnic !!! Gestul este apreciat cu sinceritate dar tot cu sinceritate îți spun că soluția „telem” (era să scriu telemea, sorry !!!) este cel mult aiurea. Nimeni nu face nazuri. La ce să fac nazuri?! La ceva ce nu va avea răbdare să urmărească nimeni? Hai să fim serioși și nu o mai lua așa personal. Virtualia e ceva frumos, nu am spus niciodată altceva. Dar soluția asta video este o gafă. Nu înțeleg de ce le amesteci. Și nimeni nu este cîrcotaș. A fost lăudată Virtualia ad nauseam și s-au oferit penițe cu carul. Numai să poți să le duci acasă. Și nimeni nu s-a supărat și nu a zis nimic. Deci, nu înțeleg de ce trebuie să trîntești cu bîta în baltă cînd cineva face o observație care la urma urmei nici nu este vina Virtualiei. Da, din fața monitorului e simplu, dar nu este ușor. Tot la fel aș putea spune și eu că este ușor să faci un cenaclu o dată la 6 sau 10 luni dar este mai greu să faci și să întreții zilnic un site dinamic cu zeci de membri. Dar, crede-mă, ultimul lucru care mă interesează acum este să îmi flexez mușchii. Mai ales cu tine. Prefer să discutam calm.
pentru textul : Virtualia XIII - mulţumiri, mirări şi poezie la Iaşi denostalgie decantată atent, cu grijă...
mai trec Ioan, tot mai trec și găsesc același suflet hunedorean drag...
p.s. parcă 'chihlimbar'
pentru textul : Brigitte dePagini