Dorin, iti multumesc de citire si pentru semn. numai bine

No offence, thanks!

si am uitat ceva, o penita pentru zucchero

Draga margas,

intai iti multumesc pentru ca ai citit, e si asta un efort pe care il chiar apreciez.

1. am vrut sa corectez ghiata, scuze, as zice ca I don't care, cinstit nici macar nu-i o scapare, pur si simplu am lasat-o la prima chemare, asa ca m-am razgandit.
2. pentru mine jucariile frig, asa cum tot felul de lucruri pot sa friga. pentru tine e valabil ce-ai spus, eu nu folosesc jargonul ala, deci habar n-am.
3. e o poezie-declaratie, e o traducere simpla, in cuvinte simple; de multe ori poti vedea metafore acolo unde nu-s. de pilda, copilul meu are intradevar o omida de lemn fiindca nu am gasit un cal de lemn. samd.
recunosc insa ca o poezie buna reuseste sa atinga si locurile... mai slabe. ceea ce pare ca asta nu face.
in fine, te rog sa mai treci. sper sa nu te superi ca de data asta nu m-ai convins.

tristetea ca un calcan tot asa de orb ca neputinta. crochiuri simple, conturind un monolog al singuratatii. in deriva timpul, citeodata inima sau ambele, atit de neincapatoare in trupul subtire al unei copil care a inceput nu se stie de ce, sa creasca . ai niste imagini remarcabile "numai silueta ta prin subțirimea duminicii" si mai ales: "de tine se poate muri gândesc" penita pentru ecourile umede ale singuratatii si modului de a nu-i spune pe nume.

Multumesc pentru opinii, poate cea mai mare bucurie a mea. Chiar imi amintesc de cateva dialoguri suculente pe aceasta tema dintre Profetul si unul dintre membrii vechi si buni (ca vinul) ai Hermeneiei in care Virgil ii spunea (pe buna dreptate, dar atunci H era abia la inceput) "pai rostul nostru aici este sa fim comentati, daca nu, e ceva in neregula". Finalul nu mi-a iesit pentru ca nu mi-a placut cum l-am scris initial si am ratat modificarea. El initial a fost scris asa: "pe cand afacerea ASTA inca mai mergea" Insa neplacandu-mi mie la urechea sensibilicoasa "afacereA Asta" l-am scos pe "asta" si uite ce magarie am facut! Nu se mai intelege nimic :-) Multumesc inca o data, ca dup-aia devin plictisitor. Andu

"niciodată nu am simţit mai multă nedurere neiubire neteamă" - a lucra cu concepte negate e un reflex care, de câţiva ani, a început să dispară. Cel puţin din textele autorilor care se respectă. Şi a cam dispărut pentru că aşa se întâmplă cu toate formele făra fond. Doar că tu mergi puţin şi mai departe şi te-ai apucat să negi conceptele negate. De ce să spun simplu "mi-e foame", când pot să spun poetic "nu mi-e nefoame/ niciodată nu mi-a fost mai nefoame", nu? :).
Partea asta plus "e asfaltul gol şi sec" (gol şi sec = redundant) , "păşesc asimetric/ am sufletul otova" (preţioase) fac ca prima unitate să eşueze graţios.

Fără glas! Acesta este sentimentul care rămîne după citirea acestui poem. Tăcerea adîncurilor, un diamant încremenit în geodezia clepsidrei neîntoarse. Imaginea trandafirului imaculat încastrat în jocul de lumini și umbre al unor aspirații dureros de aproape, veșnic departe, un fir din colbul zăpezilor eterne, recele zăpezilor polare în care singura imagine reală este a Celui care cunoaște cel mai bine, al Unicului care cunoaște cu adevărat tristețea neîmplinirilor noastre, dorul de absolut. Puțină alinare căldura organică a lemnului, arsă în combustia unor trăiri interne de neegalat.

Da. Era punctul vulnerabil drept acolo... dar cum să-i zici în alt fel acestei ființe a cărei cochilie și-a câștigat numele de casă? Melc cu casă, nu?
Mesajul textului este susținut de melcul cu tot cu casa lui... fie că era desenat, fie că era real, venit în vizită :) Iată de ce „compromisul”, de dragul imaginii, al mesajului.
Vă mulțumesc pentru opinii. Înțeleg că de fiecare dată se poate și mai bine. Mă voi strădui.

oare este prima pe care o pun? sa ma uit

Nu ai repetat, Alma am verificat fiecare text si comentariu am tinut cont de ceea ce mi-ai spus

Un text excelent, care arată cum se scrie despre rutina de a suferi fără să se cadă în patetic, fără ca cititorul să fie invadat de tot felul de confesiuni mai ermetice decât o clanţă de biserică, un text care ne spune că, pentru a sensibiliza/impresiona pe linie artistică nu e nevoie să ne dezbrăcăm în public, ci este de ajuns să ne aranjam discret papionul sufletului.

De remarcat e tot ce stă scris aici, însă mă voi opri puţin doar asupra tehnicii de a struni (prin alternarea expresiei original-artistice cu expresia aproape comună/prozaică) cantititatea de trăire şi modul ei de transmitere. Contrastul aduce accentul acolo unde autorul are nevoie:

("tanti maria a împlinit o sută de ani primarul a premiat-o cu 500 de lei
o pune să semneze procesul verbal de primire
pielea mea e un proces verbal semnat de cei ce-au plecat)

("inima puțin hipertensivă dar e ok"). E vorba aici despre a folosi, intenţionat, prozaismul ca un instrument liric veritabil.

Mai înşir oralitatea, firescul inedit, echilibrul "coloristicii" şi eleganţa subtilă a resemnării, şi avem în faţă faptul că unii se nasc liric (ceea ce, cumva cinic spus, nu oferă niciun merit autorului), alţii deprind poezia empiric (merit mecanic), dar, foarte puţini, se nasc învăţaţi şi transformă experienţa ulterioară intr-un act colectiv prin cea mai naturală cale posibilă.

(o micuţă nemulţumire: verbul din final "fierbe" e unul activ/de mişcare. Eu aş fi văzut un sfârşit static ori retrograd).

Mai sunt, normal, destule de spus despre poezie, dar nu vreau să risc încercarea absurdă de a zice eu mai multe decât a făcut-o ea.

Mă mulţumesc să iau acest text printre preferatele mele şi să felicit, cu tot dragul, autorul.

Nu am înţeles ce aţi vrut să spuneţi cu acel pretenţe.
Ogarul amuşină.
Nu cred că este un verb mai potrivit pentru acest fapt.

Eseul in trei parti despre Eugen Barbu se difuzeaza pe postul Radio Romania Cultural în cadrul emisiunii "Zări și etape. Orizonturi ale realismului românesc", sâmbata intre orele 16-16:30. Partea a doua și a treia vor fi difuzate pe 17, respectiv 24 octombrie. Dupa difuzare, voi posta textele pe Hermeneia. Ele se tiparesc în revista târgovișteană "Climate literare" (unde, în numărul pe septembrie, a apărut jumătate din prima parte, în numărul pe octombrie va apărea cealalta jumătate, iar în noiembrie și decembrie, părțile a doua și a treia). În felul acesta, Virgil mă va putea simpatiza pentru faptul că acord priotitate site-ului său în publicarea unui text care (totuși!) este (cel puțin prin faptul ca se difuzează pe RCC) de interes mai larg (nu zic național, ca sa nu-l supăr).