Narcisa, prin definitie, eu vorbesc mult, ceea ce se vede si in textele mele. Multumesc

"Matematic vorbind", zici tu conform unei ditamai metode de clasificare a poesiilor in bune si nemaipomenit de bune "citind cu voce tare"... - moshule, e poezie de camera:) "textul asta e de genul", zise geniul "Poate matale ai gresit siteul daca astepti sa fii ridicat in slavi pentru astfel de opere..." - povestea asta cu saltatul inspre slavi e valabila in dreptul celor de pe siteul cu pricina?! daca da, pe bune ca am gresit adresa "mai jalnica decat textul ?" - raspunsul tau prin comentariul asta explica toate comentariile de mai sus:) Esti o leaca ranchiunos, ori mi se pare? Nu de alta, da nu e nevoie. Hai sa zicem ca e avantul tineretii post/revolutionare...

ai dreptate apropo de titlu.

multam de trecere. imi pare bine ca ti-a placut.

Nedumerire: "cont suspendat temporar"?

E putin ciudat, cel putin pentru mine, aceasta mica revolta impotriva "alaturari de cuvinte si de simboluri, de gaselnite in sonografia poeziei". Dar o sa ma uit mai atent la poezia ta de pe prima pagina.

mie mi-a sunat a eclipsă, a momentele acelea de pregătire când oamenii sunt curioși, dar natura dă alte semne care pot duce la spaima că s-ar putea întâmpla ceva neprevăzut. mi-a plăcut.

Ma bucur nespus de mult ca printre primele citiri dau de un poem atat de elegant prin cursivitate si lejeritate. Este exact genul de poem cu care poti fugi in lume cu o pana prelunga prinsa de glezne, poti zbura cu batai de aripi, poti cuprinde soarele cu mainile fara sa te ranesti. Poem ce miroase a iubire, ce cucereste prin senzualitate, motive pentru care las o penita.

textul e plin de locuri comune. aș rescrie strofa asta pentru imagine. numai un oraș poate să moară priveghindu-se-ntre stâlpi de lumină și-acoperindu-și fața cu giulgiul fumului ce urcă la cer.

Încep cu titlul poeziei dumneavoastră care mi se pare a fi o alegere perfectă pentru corpul poemului. Prin Moebius, acea bandă a mersului în cerc în care oamenii se-nvârtesc la nesfârșit printre canoane impuse de papi și președinți, un poet reușește să se-ntrebe pentru a câta oară în omenirea aceasta despre lucruri și fapte care-i vizează volens- nolens toată existența pe pământ. “ Ce mai fac mă întrebi când restul lumii se așează la rând pentru următoarea croazieră pe partea nevăzută a lunii”- mă-ntreb și eu dacă acest „the dark side of the moon” nu este chiar partea întunecată din om care deși este neagră ne ajută să ne-nțelegem mai bine pe noi înșine și atunci este binevenită acea croazieră care elimină anumite stări de tristețe, o evadare extraordinară a eului poetic pus în slujba lui Moebius. Un poem de forță, un melanj între „o colivie de oase” și”zodii spectrale”, o aerisire fugară a sufletului autorului prin răspunsul pe care i-l dă iubitei ... „nimic special iubito” „mi-am cumpărat un suflet nou și un înger de casă”. Fără a cădea în banal consider aceste versuri umplute cu un vin bun sec la care separat, dacă servești un pahar de apă plată oasele poetului se pot modela în funcție de atmosfera euforică prudusă de un afrodiziac. În cele din urmă reușește să elibereze un înger care stă ghemuit în trupul său și de-aci prin dezlegarea la vorbele sale, la cuvânt, mi se pare extrem de reușită forma sa de eliberare în care rupe „sigilii și gramatici rudimentare”, apoi le plasează într-un mathesis universalis noician, dincolo de geometrie. Mare curaj, reușește să facă o spărtură cu un burghiu, doar atât cât să poată vedea fața unei alte lumi, reușește oarecum să străpunga bariera transcedentală a lui Blaga. Nu pot decât să mă înclin asupra acestei capodopere literare, un masterpiece universal l-aș numi și să-mi fie îngăduit să acord o peniță pentru această lucrare. Vă citesc de ceva vreme și dintre poeziile dumneavoastră , aceasta mi s-a părut demnă de atenția mea. Cum îmi așteptam cererea de înscriere pe acest siteu mă bucur că am putut să-mi exprim plăcerea de a vă comenta pe dumneavoastră și pe cel care a scris un tablou din nord...(aalizeei). Subliniez faptul că penițele nu le voi acorda la întâmplare, în caz că apar anumite reacții din publicul virtual. Mai adaug faptul că tot ceea ce comentez nu este o critică de nivel înalt, a unui critic licențiat ci este doar fericirea de a-mi oglindi sufletul prin versurile autorilor, pe paginile domniilor voastre. Plecăciuni, SilVIA

Un iz oniric, epopeic, bineînţeles, păstrând proporţiile lirice. Mi-a plăcut încrâncenarea de la început în contrast cu liniştea din final. Am şi v'o două sugestii:

"să o adaugi buzunarului tău" - "să o adaugi în buzunar" mi se pare mai puţin pedant vizavi de gramatică; şi, de ce nu, mai firesc.

"construiește castele
din bilele colorate căzute pe drum" - "construieşte castele/ din bilele de pe drum" - pentru sugestie.

(ai uitat un spaţiu aici "unbătrân").

Text bun.

Nu. Luata de al vietii val, data de toti peretii, alergand dupa himere, ma intorc din cand in cand la poezie. Virgil, am sa incerc. multumesc.

E parca scris de cineva la varsta maturitatii. O poezie e buna atunci cand comentatorul / cititorul ramane cu invidia ca nu a scris-o el. Asa eu pentru strofa de final.

Nu știu dacă acest text este poezie, sau nu. L-am încadrat la această rubrică pt. că nu există una de „personale”. Ar fi trebuit să-i atașez un motto: „Vezi cȃt de puternic este întunericul acestei lumi. Ȋntinde-ți mȃna și nu o vei mai putea distinge. Mi-am întins mȃna. Și n-am mai putut s-o văd. El mi-a zis: Aceasta este propria Mea lumină”” Ibn ’Arabi. Faptul că, într-un fel neașteptat, textul este perceput (și interpretat) de Orania prin altă „prismă”, nu face decȃt să mă bucure. Și-i mulțumesc. Mai ales pentru: „poemul operează în spectru axiomatic. Aproape galileian finalul, Eppur si muove reformulat.”

şi bărbaţii plâng, vorba cântecului :)