Marina Nicolaev, Crochiul dumneavoastră surprinde, ca de fiecare dată, esența poemului. Sunteți formidabilă! Aproape că mă simt descoperit, vulnerabil în fața unei intuiții atât de fără greș.V-am spus cândva că ar merita să exersați acest spirit critic pe spații mai ample. Merită. Vă mulțumesc pentru că m-ați citit și pentru "peniță".

Multumesc Bobadil, bineinteles intr-un mod perfect imberb. Am facut si modificare, multam de sugestii ! Ialin

puțin cam apodictic „Vine o zi când numeşti întâmplarea „soartă”,”ș cam la fel și continuarea strofei
„mai râmâne doar speranţa
ca viermii să nu ţină zi de post.” -- un amestec puțin cam forțat (cel puțin pentru mine astăzi) între melodramatic și bășcălios

e un poem fain, Adriana. am citit cu plăcere. poate mai scrii în stilul acesta...

Am citit aici un poem slab, în afară de secvența identificată de Virgil. Poemul e complet 'transparent', previzibil 'da capo al fine' iar mie nu mi-a transmis vreo emoție. Am citit o îngrămădire de metafore care se străduiesc să potențeze un fapt de viață fără vreun succes însă, totul este atât de evident iar pe final devine chiar rizibil
'şi-n gura ei aş fi spart
unşpe popice dintr-o singură bilă'
Limba de fier a autorului continua să facă zgomot degeaba 'în noaptea cu pricina' de parcă ne vorbește despre 'o pricină' cu perfuzia în venă.
Apoi urmează singura parte care stă în picioare... câteva versuri bune însă din păcate imposibil de scos din context. Pe final absurdul revine în forță cu o metaforă aiurită 'mi-am mușcat limba până la cuvânt' pentru ca să pună definitiv stăpânire pe acest poem în lumina reflectoarelor 'sonda' care 'a tușit ca un măr acru' și apoi soarele culegea oameni fericiți pentru că așa o scriere trebuie, nu-i așa, să aibe un fel de happy-end.
În concluzie îmi pare rău că trebuie să revin la ce am mai afirmat când mi-am luat o suspendare dictatorială de la acest autor-editor care confundă în mod discreționar literatura cu funcția pe care o deține pe acest site valoros, anume că, dincolo de o educație și o disciplină pe care le posedă nu are mai nimic de spus în literatura contemporană. Folosește metafore modificate genetic ca niște roșii fără gust fără miros însă adevărat, sunt ceva ce n-a mai văzut nimeni, apoi le amestecă cu un mujdei de fracturism din care i-a scos toată sarea și tot usturoiul.
Este doar părerea mea și sper că de data asta mi-am exprimat-o fără a încălca Regulamentul, pentru a nu oferi acestui autor-editor un nou prilej de a mă suspenda în mod abuziv.
Margas

Un poem sensibil. L-aş numi "drept" sau "corect" fără să las vreo explicaţie. Mi-a generat o stare deschisă către o lume "a femeii întortocheate" dar şi a femeii rafinate. Scrisă bine la nivel de vers după opinia mea, o poezie reuşită cu un final pe măsura textului citit în această seară la Maria.

Care a fost miscarea cu candelabrele? Cu zanele cum ramane?

mi-au placut unele idei si expresii, la fel, pariul textului, insa, separat, e mai dificil; o piesa de puzzle, o cautare. unde-i sampania aia ...?

Un submarin deasupra moscovei ori un cerb deasupra catedralei, mi-e totuna. Pentru mine o imagine prea epatanta prea greu de digerat. Am retinut frigul de castan si trecerea rochiei lungi inaitea ciclonului. Daca ai fi continuat pe linia asta, in opinia, mea textul ar fi atins o tandrete demna de luat in seama. Finalul, in opinia mea, mai previzibil nici ca se putea. Am si eu un poem care se termina cu in jurul singuratatii sale(asta ca sa demonstrez cit de intilnita e sintagma), plus ca plastilina si olarul se bat rau cap in cap. Eu stiam ca olarul minuieste lutul, dar fie si plastilina. Ori n-am inteles eu acolo amalgamul cu epoca pietrei dinozauri si plastilina. In fine, din punctul meu de vedere, exista autori care isi asuma criticile si evolueaza si autori care o tin mortis pe a lor. Astia din urma nu vor avea sansa de a progresa niciodata.

asa cum il citesc eu acum imi place, in mod special finalul, ultimele trei versuri stau in picioare chiar despartite de intreg.

La multi ani prolifici Hermeneiei! As putea s-o compar poate cu o cresa. Pentru unii asta este, cel putn pentru mine inca e. Si nu e de rau. Inseamna ca sunt si oameni mari pe aici in stare sa corecteze si sa "dadadceasca". Cum iti spuneam in alte ocazii, Virgil, poate fara sa stii, creezi contexte si oportunitati, multumim pentru ca nu ai inchis H. pana acum, desi sunt sigura ca ai fost tentat. Cu ocazia asta, zic inca o data: La multi ani prolifici!

sper ca anul asta sa nu va mai pupati in fund unele pe altele ca la editiile trecute. totusi, nu e o reuniune a gospodinelor. sau e?

Dincolo de titlu (voit bombastic, demodat, „modernist”), aud pe toate drumurile astăzi că poezia este într-o criză profundă. Aud într-atât de frecvent discuţii despre „moartea poeziei”, încât mi-e greu să nu accept, cel puţin la nivelul percepţiei majorităţii, că se poate vorbi despre o criză majoră de identitate a poeziei. Acele „invenţii secrete”, „conspiraţii” şi „vrăjitorii pseudo-ştiinţifice” nu se referă la metafizică, ci se referă la prejudecăţile simple ale omului comun, care în cinci minute din momentul în care te aşezi la o bere cu el, îţi împoaie capul cu tot felul de „conpiraţii” (ba guvernul ne nenoroceşte, ba UE ne fură, ba SUA ne folosesc în nu mai ştiu ce scop meschin, ba evreii conduc lumea etc.). Tocmai că pledez pentru „metafizică” şi „mister” atunci când aduc în discuţie ideea lui Vianu: poezia are o putere de penetrare mai mare decât filozofia. Asta este poate şi datorită unui accent special pus pe „cum”, aşa cum s-a discutat mai sus.
Nu putem nega, oricât de vetust ar suna, că lumea noastră nu este “o societate dominată de ştiinţă şi tehnică, cu o religie aproape apusă”. Ştiinţa şi tehnologiile mănâncă o mare parte a efortului nostru intelectual şi financiar, iar religia aproape că nu mai există decât în acte! Ne învârtim într-o lume de cercetări şi „gadget-uri”, din care, efectiv, l-am cam expediat pe „Dumnezeu”. Nu este nimic naiv aici, este o observaţie seacă, de bun simţ.
Cât despre îndoielile dumneavoastră relativ la cunoştinţele mele asupra poeziei, nu este „corect politic” şi faceţi astfel de supoziţii.
Despre discuţiile de mai sus relative la „ce” vs „cum”, trebuie să spun că eu cred într-un „,mesaj” al poeziei, un mesaj demn, cu valoare intelectuală, însă, în acelaşi timp, cred şi în „cum” (chiar în „tehnica literară”). Probabil „cum” este mai important în literatură faţă de „ce”, în sensul formulat de Adrian. În acest mic „manifest” am vrut să mă pledez împotriva autorilor care-l elimină total pe „ce”, rezumând poezia doar la o problemă de „cum”, reducând actul creator la un spot publicitar (unde, ştim foarte bine, nu contează ceea ce spui, important e să ai efect, iar oamenii să-ţi cumpere produsul).
A se ţine cont ca aici este o tabletă, nu un articol. Iniţial l-am scris ca un mic discurs pe care sâ-l prezint cu ocazia unei lansări de carte.

Nicholas, „jandarmeria”?! De ce? :)

Păcat că nu te descalți de ranchiună... deformează percepția și interpretarea cuvântului scris.

Iar cât privește comentariile la texte, doar știi că ai toată libertatea să îți exprimi părerea într-un mod onest, pertinent, cu bun simț, fără atac la persoană și totul e ok.
Dacă ai vreo nemulțumire față de prestațiile voluntare ale membrilor Consiliului Hermeneia, le poți formula într-un mail.