oh...m-am incurcat in italice! in fine, sper ca vei reusi sa ma urmaresti.

autobus e și autobuz în același dex. atât de împrumutat cuvântul (ca și altele) de unde s-a și împământenit. corect.

Da. Un text care e bine sa fie citit si de barbati, sa ia aminte :). Excelent text, sunt impresionata. Revin maine sa recitesc.

Spun și eu ca pictorul: mulțumesc. Îți poți închipui: dacă ușa se deschide, nu se cade să te întorci și să pleci, astfel că începe o luptă.Mă gîndesc cum ar fi ca atunci cînd bătrînul pune scrisoarea sub ușă, să i se deschidă. O linie luminoasă oblică pe corpul lui aplecat.

Consider că este cea mai reușită parte din Concert. Le-am recitit și pe celelalte, pentru a înțelege legătura dintre ele. Cred că fiecare cititor are alte chei și puține sunt comune, identice. Deosebit cum ai scris aici: "Și ce răspuns nu vrei să auzi? de ce ai murit și nimeni nu m-a întrebat dacă vrei să rămâi singur? și cui folosesc semnele acestea de piatră pe gât când moartea bate la ușă și nimeni nu stă să-i deschidă? m-a despicat de sufletul lumii." Despre"păsări de aer" s-a mai scris; aici am remarcat contextul aer/pământ (lut) (ca o păstrare a teluricului, comparativ cu zborul, cu verticalitatea). "Răsucește-l!" Ceasul, timpul, cercul, spirala, inelul și celelalte sub/înțelesuri (și mai mari).

Adrian, tu ai aici un eseu muncit si iti multumesc pentru ca mi-ai oferit cateva clipe placute citind despre viata celui nascut pe 4 august 1900, cel care a pus bazele miscarii suprarealiste in literatura, sau cum i se mai spunea? PROFETUL miscarii... Robert Desnos preciza că “fără a insista asupra caracterului perfect genial al manifestărilor anumitor nebuni, în măsura în care suntem apți să le apreciem, afirmăm legitimitatea absolută a concepției lor despre realitate și a tuturor actelor care decurg de aici” Am sa redau doua dintre poeziile lui care mi-au placut in mod deosebit Pe marginea poemului Poetul sapă adâncul propriului poem pe marginea căruia bineînțeles va fi mitraliat. si Atât de mult te-am visat Atât de mult te-am visat, ca ți-ai pierdut realitatea. Și-a mai rămas vreo clipă să mângâi solarul tău trup și să sărut pe-această gură glasul drag răsărind? Atât de mult te-am visat, că brațele-mi obișnuite să-ți cuprindă umbra, rămase-ncrucișate peste pieptu-mi, n-or să mai afle, poate, linia trupului tău și că, înaintea acestei reale aparențe a ceea ce de zile și ani ma tot chinuiește, eu însumi deveni-voi umbră. O, sentimentale balanțe! Atât de mult te-am visat încât probabil nu mai e cazul să mă trezesc. Dorm în picioare cu trupul viu expus tuturor aparențelor vieții și dragostei, iar ție, care ești totul acum pentru mine, mi-ar fi mai greu să-ți sărut fruntea și buzele decât fruntea și buzele primului venit. Atât de mult te-am visat, atât am mers, a vorbit, cu dulcea ta fantomă culcându-mă, încât nu-mi mai rămâne, poate, decât să trec printre fantome și-o umbră să fiu, de-o sută de ori mai umbră decât umbra, o umbră ce se mișcă și-o să se miște într-una pe cadranul solar al vieții tale. Varianta originala este: J’ai tant rêvé de toi J’ai tant rêvé de toi que tu perds ta réalité. Est-il encore temps d’atteindre ce corps vivant Et de baiser sur cette bouche la naissance De la voix qui m’est chère? J’ai tant rêvé de toi que mes bras habitués En étreignant ton ombre A se croiser sur ma poitrine ne se plieraient pas Au contour de ton corps, peut-être. Et que, devant l’apparence réelle de ce qui me hante Et me gouverne depuis des jours et des années, Je deviendrais une ombre sans doute. O balances sentimentales. J’ai tant rêvé de toi qu’il n’est plus temps Sans doute que je m’éveille. Je dors debout, le corps exposé A toutes les apparences de la vie Et de l’amour et toi, la seule qui compte aujourd’hui pour moi, Je pourrais moins toucher ton front Et tes lèvres que les premières lèvres et le premier front venu. J’ai tant rêvé de toi, tant marché, parlé, Couché avec ton fantôme Qu’il ne me reste plus peut-être, Et pourtant, qu’a être fantôme Parmi les fantômes et plus ombre Cent fois que l’ombre qui se promène Et se promènera allègrement Sur le cadran solaire de ta vie. Se pare ca exista si o varianta… mai scurta a acestui poem, gasita in buzunarul sau dupa deportare -sau macar asa spune legenda… J’ai rêvé tellement fort de toi, J’ai tellement marché, tellement parlé, Tellement aimé ton ombre, Qu’il ne me reste plus rien de toi. Il me reste d’être l’ombre parmi les ombres D’être cent fois plus ombre que l’ombre D’être l’ombre qui viendra et reviendra dans ta vie ensoleillée.

nu vad unde este ofensatoare intrebarea si nici nu stiam ca se posteaza ghicitori pe Hermeneia. dar uite ca mai aflu si eu cite ceva.

in ceea ce priveste celebritatea... ma simt celebra. oh yeah...!

Mulțumesc pentru cuvinte prietenoase, Marina. Îmi place că experimentăm împreună și că avem și răgazul să ne apreciem.

Poemul este pentru mine fara nicio indoiala unul dintre cele bune pe care le-am citit sub semnatura lui Virgil Titarenco. Un poem pe gustul meu, de plescait sub limba, retoric, de citit in picioare carevasazica. Mai putin primul vers care e static si inutil concluziv, parerea mea. Poate ca fara el poemul ar parea "neterminat", insa cred ca i-ar sta mai bine lui (poemului) fara aceasta caciula. Andu

Eu doar semnalez că acest gerontocrat pe numele lui gorun manolescu zis sixtus este pe cale să acapereze spațiul acestui site cu mașinațiunile dumnealui care sunt cu adevărat nesfărșite.
Eu îmi doresc în schimb să citesc pe H mai multă literatură, chiar și politică dar să fie literatură, decât aceste gunoaie. Domnul Manolescu până acum cel puțin mie nu mi-a dovedit că este în stare recent să lege prea multe cuvinte inspirate laolaltă și în loc să facă o pauză așa cum facem cu toții atunci când ea, muza noastră, ne-a părăsit, el trage cu aceste făsăieli în noi de parcă am fi toți proștii dumnealui.
Huo, deși știu că mă repet.
Și-i mai dă apă la moară și lui Nicholas să ne povestească amintiri din copilăria lui oprimată de nici nu mai am avut nevoie să-mi apăs degetele pe fundul limbii.
Huo din nou domnule gorun!

o elegie aparte dintr-un alt portativ liric, pesimist, deziluzionant. ultima strofă mi se pare reușită stilistic: "și cu mâinile reci culegem luna dintre crengile stejarilor așteptând în ușa deschisă a iadului ce râvnește răbdător la sângele clocotindu-ne senin printre oasele firave ca un râu ce alunecă blând în amurgul spectral"

Masha, am sa iau in considerare sugestiile tale. pentru mine, sa refac un text, e ca si cum l- as scrie din nou. Si uneori nu mă mai opresc din modificat, pana nu mai stiu ce vreau de la el. Mă bucur ca ți-a placut povestea . Si da, cu atâtea ciori in jur, cum sa nu-ți placa? :))

e un poem vizual si atit si da, eu l-am facut