Asta-i tot şpilul, Virgil. Prietenul meu Dan Farcaş, în „Labirintul cunoaşterii”, vorbeşte despre „adevărul pluralist” (al religiilor, artelor, filosofiilor, matematicii, ştiinţelor…). Important este ca „învârtindu-te în jurul cozii” să poţi sugera ceva, o ieşire măcar. Pe care, referindu-mă la mine, n-am găsit-o încă. Îmi vin în minte următoarele. Învârtindu-mă pe o stradă oarecare pe care trece foarte rar câte cineva, la un moment dat apare un ins. Fericit îl întreb: Nu vă supăraţi, caut „Intrarea Ieşirii.” Nu mă supăr, căutaţi-o…. Fericiţi cei care au avut şansa să o găsească. Sau măcar să le facă impresia că au găsit-o. Din motivul ăsta tot încerc să construiesc şi dărâm; şi o iau de la capăt. Într-o construcţie-deconstrucţie ce pare perpetuă. Uneori, poate cam des, o mai dau şi în bară (de exemplu, cu „mulsul vacii”). Ei şi. Pentru unii devine plictisitor. Şi, tot uneori, sper nu prea des şi enervant. Pentru mine este însă extrem de interesant.

Dar destul despre mine. Desenul acesta care mi-a fost dedicat şi pentru care nu ştiu cum să-i mulţumesc autorului, nu cred că sugerează ceva gen „Escher” cu ale lui benzi möbius. Ci, mai curând (îmi place să cred), un fel de „Scară a lui Iacob”. Pe care, dacă reuşeşti s-o urci, o arunci.

Mult succes, nu pot decat sa-i invidiez pe cei care vor fi acolo. Oricat mi-as dori, mi-e imposibil sa ajung...

avand in vedere ca-s in sesiune si-ar fi trebuit sa invat si nu sa citesc literatura... e un compliment. M-a prins textul. E o mana exersata in spate, se vede. Nu incarca inutil, descrie sugestiv din putine linii esentialul. Mi-a placut atmosfera sumbra, de hotel ieftin. Si totul credeam ca va merge perfect. Dar nu-mi place finalul. Pur si simplu.. nu-mi place. E prea lumesc, prea stire de la ora 5.

Cel care-l ucide trebuia sa fie un tip de la bar, care-l vede asa cum si-a vazut si el prima victima, ca pe-un animal, sa fie un cerc inchis. :) Puteam sa jur ca asa se incheie.
Spor la scris, va mai citesc. Aveti o mana buna.

Mă bucur şi totodată sunt onorat că ai găsit ceva interesant în acest poem.

bravo, domnule poetule! si ce titlu ai gasit... de fapt, nu, ce titlu te-a gasit! abia astept sa te citesc cu voce tare, de pe hartie! sau sa te recitesc pe alocuri, pe alocurile "hermeneice":) Ma bucur ca ai dat lumii inca o carte buna de poezie! cele bune, viata din belsug!

semnificativ text. ma mir ca nu a fost observat de mai multa lume

Corect, e nepoetic pân' la dumnezeu. Mă găsisem să-i fac eu masaj cardiac ușii (apăs cu mâinile împreunate ușa/camerei/unu doi trei patru cinci) și apoi îi treceam aer în plămâni (acum suflu pe gaura cheii). Trebuie, fără îndoială, poposit mai atent la mine :). Mulțumesc pentru comentariu și pentru atenționare.

textul nu e prost dar parerea mea este ca mai trebuie lucrat la cizelarea lui si mai ales ar trebui curatat de prea multele "ca un", "ca o", "pentru ca", "ca sa", etc... se vede ca autorul simte elementul poetic dar mai trebuie lucrat la modul in care ideea este pusa in text.

Prea multă retorică. Prea multă sofisticare. Am sa repet pana am sa obosesc: poezia nu se face nici din idei si nici din cuvinte, ci din sentimente (N. Stanescu). Lucru pe care, la inceput, nici chiar Nichita nu-l făcea. Dar apoi „trăia” într-o stare „poetică” continuă. Și nu numai cȃnd scria. La el tehnica, excepțională (ca și la alți poeti mari) era, automat, subsumată, în mod fericit și aproape de potența maximă, „panoramei sentimentelor”. Textele pe care le citesc în ultimul timp – cu pretenții de a fi „poezii” (nu numai pe internet) – (cu foarte rare excepții) nu sunt decȃt, pur și simplu, căutări obsedante de ceva „nou” care să șocheze – ca formă sau/și fond (vorbesc aici și de cele scrise de mine și în același sens; dar cel putin, sunt suficient de lucid sa nu cred că produc „poezii”). Din „receptor” de „poezie” cred că, în curȃnd voi deveni „misogin” în raport cu dȃnsa; și nu din cauza ei, celei adevărate; ci pentru fardurile și zorzoanele care o mȃnjesc din toate părțile. Mai degrabă prefer textele lui Baudrillard. Care „trăiesc”, pȃnă la exasperare, „Condiția postmodernistă”. Care îmi repugnă dar nu pot să nu o „percep” cum „tȃșnește” tragic din umbra acelor texte. Așa cum o făcea, pe timpuri, un Poe sau Rimbaud dar, atunci, împotriva „conditiei moderniste”; în ciuda unui Mallarme sau Varlaine care, și ei, umblau la tot soiul de «subtilități» tehnice, inovatoare, mai puțin Baudelaire. Bat, probabil, prea mult cȃmpii. Dar și textul de față, care a provocat atȃtea discuții, mi-a prilejuit cele scrise mai sus. Nu se scrie nici aici „poezie”; se vorbește numai „despre” ea. Si discuțiile, în situația asta, pot continua la nesfȃrșit. Poeții – iar cu rare excepții – devenind „critici literari” (cand incearca sa scrie „poezie”), adică poeți ratați; și, cu atȃt mai mult, cȃnd o comentează (in fel si chip).

Este un poem de stare cu o tentă ușor postmodernistă, ușor ironică (multe din poemele tale au un simț al umorului adânc și de calitate, mai ales cele din ciclul Ludice). Am reținut în mod special versurile: "un multiplu indivizibil" (un oximoron perfect), "de parcă de prieteni / aș duce eu lipsă / și nu ar fi nopțile mele în plus", desemnate ca secvențe, flashuri bine realizate. Apropos de filmografie, versul "cu o șansă la un milion" mi-a amintit de o replică memorabilă din "Dumb & Dumber": "Lloyd: What are the chances of a guy like you and a girl like me... ending up together?", "Mary: Not good.", "Lloyd: You mean, not good like one out of a hundred?", "Mary: I'd say more like one out of a million.", "Lloyd: So you're telling me there's a chance.". Aici se mai poate lucra. La fel și versurile în care "harta" este repetată prea demonstrativ.

Doamnelor,
vă mulțumesc frumos. sînt onorat! pot să spun așa- o furnică duce-n spate trei penițe jumătate?

frumos, limpede, direct. imi plac cateva imagini indeosebi. nu spun care. insa, pt limbaj, atmosfera si traducere, penita. felicitari

Adriana, vreau să-ţi mulţumesc tare de tot pt. acest comentariu elaborat şi o spun fără nici o umbră de ironie. Nu sunt dintre cei ce se pierd cu firea, în consecinţă comentariile negative, ironice şi sau depreciative nu mă demoralizează ci mă fortifică şi mă ambiţionează să mă autodepăşesc. Acest text, ca şi cel postat înainte sunt texte mai vechi; de mult nu mai scriu în această manieră. Dar am vrut să aud în legătură cu ele câteva păreri. Sînt de acord cu tine când spui că există anumite stângăcii în exprimare. L-am revizuit de mai multe ori şi nu am mai putut să introduc nici un fel de modificări.
Am încercat pe cât posibil să evit rima facilă(Verb-verb; adjectiv-adjectiv), dar şi pe cea artificială sau căutată şi cred că mi-a reuşit într-o oarecare măsură.
Totuşi miza nu a fost pusă pe rimă, ci pe conţinut. Scriu din plăcere şi pun suflet în ceea ce scriu.
Îmi pare nespus de rău că textul nu îţi transmite nimic. În schimb mie, când mă gândesc la perioada în care a fost conceput, îmi transmite multe lucruri.
Oricum, sper ca următoarele texte să îţi transmită măcar un dram de emoţie.

Cu stimă şi prietenie,
Eugen

multam domnule mannolescu. ce sa zic, textul de fata e scris in joaca. e reconfortant sa stiu ca a iesit cat de cat bine. :)