Mă bucur să aud că H nu se va închide, ci doar se transformă. Păi nu aşa spunea Lavoisier că nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă, totul se transformă! Iată că are dreptate, bătrânul. Chiar dacă din anumite motive nu am mai postat aici în ultimul timp, mai citesc uneori ceea ce se postează. Mi-ar fi părut rău ca H să se închidă. Chiar dacă am avut în trecut destule contre cu Virgil, chiar dacă mi s-a părut că uneori e de o încăpăţânare şi o dorinţă de a avea ultimul cuvânt exagerate, nu pot decât, per ansamblu, să constat că demersul literar al cenaclului a fost unul constructiv. Deşi sunt o sumedenie de site-uri aşa zise de profil, de fapt stăm prost la capitolul calitate. H are punctele lui forte, dar şi unele la care se mai poate lucra. De exemplu, imprecaţiile, sub orice formă, ar fi trebuit aspru sancţionate din start. Am văzut ieşiri în decor care ar fi rezonat bine pe vreo uliţă, nu pe un site cu scopuri literare. Mult succes la tranzacţie şi spor la scris!
Sper să am şi eu!

Virgil, ai dreptate sa spui ce spui, eu nu stiu cum as putea sa-ti raspund fara sa ma "lungesc". "La steaua" este ceva, insa ce spun eu aici e altceva, iar daca nu se face auzit acest altceva e doar vina mea. Dar hai sa incerc sa o spun acum (daca tot te-ai suparat pe mine literar vorbind desigur :-) te-ai gandit vreodata ca privind Cerul iti poti arunca o privire in chiar uterul mamei tale? Sau si mai ciudat, in viitorul copiilor tai nenascuti? Exista la ora actuala multiple teorii referitoare la neliniaritatea timpului, unele foarte indraznete... insa nu as vrea sa ocup prea mult din spatiul de aici cu asemenea divagatii. Cat priveste eseul poetic, ai dreptate, e ratat. O sa ma straduiesc pe viitor mai mult, insa nu garantez ca voi si reusi mai mult. Poate asta e tot ce pot. God only knows, Andu

am citit cu multă plăcere acest poem și rezonez la multe cu opinia silviei. este acesta un text care te face să te simți bine, care nu epatează stilistic dar nici filosofic. un poem care e simplu și frumos ca viața în unele momente ale ei. totul este bine dozat, aluziile, firescul lăsat așa cum e el, naturalitatea exprimării dar și oscilația intensității de transmitere a mesajului. mi-a plăcut foarte mult, Daniela! iar titlul simplu , în aparență, este excelent. drept pentru care las și semnul aprecierii mele, cu drag.

sa te mai incant si pe tine, profetule ( textul de fata e printre primele mele texte, si tin minte ca atunci, in alta parte, apricierea ta a fost un imbold cu puterea unui feed-back cosmic, sa fi vazut cum mi-ai zapacit muzele)

da Aranca, cred ca ai dreptate... voiam sa reliefez mutenia, nerostirea... dar realizez acum ca imaginea e prea dura. am gasit ceva provizoriu, o sa mai caut oricum, multumesc!

De exemplu: "cum caste-păcătoase-n miez de noapte" nu-mi place nici mie; e si oarece cacofonie. Dar...n-am gasit altceva pana acum.

aproape toate "notele" (putine, de altfel) publicate candva pe hermeneia au fost scrise "atunci". am ales un text care posibil a insemnat un "atunci" mai puternic. * * * Si daca imi dai in dar aceasta bucata de paine crezi ca am sa duc si am sa ingenunchez in fata altarului si am sa spun multumesc doamne pentru asemenea prieteni care nu ma lasa la nevoie care ma ajuta si ma indoapa cu grija si ma cheama in apartamentul lor cu gandaci si patru camere dintre care nici una mobilata ca sa-mi spuna ca lumea nu va fi niciodata mai buna ca universul acesta este spatiu inchis in care noi ne lingem ranile ne aruncam de la geam si prindem in palme sticlele sparte si daca te intorci tarziu de la propria inmormantare si acasa prietenii se bucura ca esti de-al lor si esti din nou burlac dand sut facultatii si iti amintesti scena atat de bine acolo unde preotul spunea ca sunt condamnata sa ma reincarnez din nou in anul doi la l.c. si ca dumnezeu are nevoie in cer de ingeri care sa vorbeasca italiana si daca astept chinuind picioarele sa stea drepte si sa se roage pentru mantuirea trupului pe care il poarta sa mearga undeva in eternitatea sa dea de mormantul lui ion creanga si sa-i spuna bai prostule azi literatura a pierdut cu doi la zero in favoarea lui m. i. iar meciul steaua rapid s-a terminat cu 1 la 1 dupa care sa-l lasi sa digere amintirile iar tu sa te intorci si sa cresti in propriii tai ochi si daca privesti atent masca aceasta pe care o purtase tata cand era mic si cersea pe strada banutii pentru o lampa de masa iar mama cersea ca sa-si cumpere carti asa ca ei cerseau impreuna ca sa poata uni lampa cu cartile si sa iasa ceva cu care sa se mandreasca si calculele lor au dat gres fiindca am iesit eu cu laptopul in spate si acum ei plang ca dumnezeu nu le-a multumit pentru toata osanda si nici la inmormantare nu au fost iar in reincarnare ei nu cred asa ca am pierdut legatura de suflet si fiindca sufletul a ramas acolo la ei (cerseste in locul lor) eu bantui pentru a-l gasi si daca imi va ramane numai acea bucata de paine primita eu am sa cred ca am totul.

Cristina, nu văd în comm-ul tău decât un pătrat negru. Asta intenționai sai e vreo eroare pe undeva?
Virgil, eu am citit într-un vademecum de finanțe mondiale cum că euroiul ar fi tot un fel de dolar, numai fără indieni, d-aia ziceam de greenspan. Altfel, despre oameni ca el cu urechile mari numai de bine!
Paul, dacă nu vrei, atunci nu le cunoasce! Nu e obligatoriu...
Margas

ar trebui sa ii schimbi incadrarea la poezie generala pentru ca, din cite ma pricep, acest text nu are elementele necesare ale unui haiku

Desigur, nu pot fi decât un naiv subiectiv cu textele mele, dar cuvinte precum: "secular", "oxigenat" sau "celest" nu mi se par chiar aşa de strălucitoare încât să orbească doritorul de simplitate.Mulţumesc pentru trecere şi comentarii.

Adriana Lisandru, solilocvială această poemă a ta! Dialogul imaginar pe care-l propui cititorului ține, nu atât de confesivitate cât de introspecție - la modul melancolic. Or melancolia, exhibată, conferă o ușoară notă de sentențiozitate zicerii poetice - în sensul bun, în acest poem - pentru că subliniază acel ton de tristețe resemnată și asumată, tristețe pentru a cărei maturitate poetică remarc și eu acest text. Preferatele mele: "același schelălăit prelung al orașului ca o eșarfă dusă de vânt" Ioan Jorz

Adriana, poemul acesta te învăluie şi te poartă pe aripi de mătase spre o lumină "în care cobori ca într-o fântână cu fluturi". am plutit puţin deasupra oraşului "unde moartea e doar numele tainic/dăruit unui alt anotimp".

Lyset

de la "mirare" la "mirabil" si la "miracol" nu este decat foarte putin, adina. mirarea este unul dintre secrete, in arta. crin, mi-am dorit sa aiba sintaxa unei retete de bucatarie in care ingredientele exotice sa fie specificate clar. o forma simpla si famailiara pentru un continut complex si incriptat. probabil nu a iesit ce doream...

mulțumesc, textul nu e în forma finală. va mai apărea poate un paragraf, două.