Djamal, cred ca ai mai putea lucra un pic la acest poem. Ai o repetiție a cuvântului "parcă" înspre final. Nu l-aș folosi, oricum. Orice afirmație e mai puternică expresiv fără el. Și nu se înțelege cine este el din versul "parcă-l văd" în condițiile în care două versuri mai sus ai scris "parcă zăresc în el" el fiind zidul. Pari să vorbești fie de zid fie de copilul ce ai fost. Apoi cuvintele "sunt niște" sunt inutile. Uite ce îți propun eu: în fața mea scaune mari și goale mândre de pielea lor de trupurile ce li s-au așezat în brațe sprijinite de zid alb atât de alb încât zăresc în el palme mici de copil îl/mă văd întinzând mâinile spre mine Sigur, aceste versuri pornesc de la supoziția ca în final mâinile aparțin copilului ce-ai fost și nu zidului. Modifică tu așa cum ai intenționat.
Cred că e prima poezie semnată de tine. Sau, cel puţin, prima pe care o citesc eu. Din acest pdv, e ok.
În proză, deşi nu am lăsat prea multe semne, te-am citit de foarte multe ori.
n-am spus niciodata ca stiu a amesteca culorile potrivit si nici ca liniile desenului poetic sunt clare, exista o stransa legatura intre titlu si text desi nu o vedeti.. hore israel semnifica o chemare catre om spre meditatie iar catre dumnezeu spre ajutor, e o pseudopsalm; subtitlul da numele colectiei. nu contest, poate aveti dreptate cand afirmati faptul ca textul meu e slab si haotic, o sa revin intr-o zi asupra lui, nu e prima data cand elementele ce imi alcatuiesc siragurile au culori si marimi diferite... un fir rosu le leaga chiar daca el nu e mereu la vedere. am recitit textul si mie mi se pare la fel de inteligibil si inchegat incat privesc cu mirare ceea ce imi spuneti. vorbesc aici de destin si sansa pornind de la faptul ca moartea e singurul loz castigator si pentru cei care si-au ratat viata, totodata apare marea ce da o anumita grandoare ceremoniei de inmormantare, marea ca o piramida faraonica, imi pun problema asupra faptului ca desi vorbim despre aceleasi lucruri, le compunem si recompunem diferit in mintea noastra. cred intr-o poetica ce unora li s-ar parea grandomana, sunt adepta spatiilor mari, ample, a gesturilor generoase,intr-o migrare spre dramaturgic a lirismului, sunt mai mult monologuri decat poeme clasice, intr-un stil recitativic, declamator. ar trebui sa ascultati aria hore israel din oratoriul elias de felix mendelssohn-bartholdy... simt in plex minorul lamento al primei parti ...recunosc, gandirea mea vine dinspre muzica, insa o sa ma gandesc la ceea ce mi-ati spus. multumesc de trecere si de lectura. kelaro
cred ca-i mai mult o meta-ratare, ratarea in sine aduce progress. :o)
aveam nevoie de-o portita, cam asta e. nu mi-a venit timpul sa tac.
sa-ti multumesc? :o)
Buna ziua domnule Manolescu, :) i-ati adus in acelasi text pe Diogene, Heraclit, Kant si Tutea, o idee buna pentru a releva o parte din extremele aparente intre care evolueaza lumea de atata amar de timp. Petre Tutea avea desigur cu totul alta pespectiva. Stiinta se dezvoltase intre timp. Probabil ca peste 99% din patrimoniul total de cunostinte a fost dobandit de umanitate dupa 1900. Kant fata de Tutea este, din punctul asta de vedere, aproximativ ca si noi acum fata de Kepler pe la 1600. Kepler care, desi stabilise "heliocentrismul", deci ca soarele e in centru universului, a mai facut si altceva: a aratat ca orbitele planetelor nu sunt circulare. Prin urmare a trebuit sa fi banuit ca soarele "nu e in centru" de vreme ce calculele lui aratau ca acest centru nu exista. Si-atunci Kant? Prin sintagma "cerut instelat deasupra noastra si legea morala în mine" Kant se referea la doua repere solide: "stelele" -- unele din ele fixe, altele intr-o miscare perfect previzibila, si "legea morala" -- un moft pamantesc ce are însa radacini adanci in umanitate. De buna seama Tutea, doua secole mai tarziu fata de Kant, avea alte date. Iar noi, intre timp, putem construi o biserica maramureseana virtuala... desi asta nu ne absolva de risipire, ca omuletul lui Gopo care nu mai are de ce sa se tina pe planata lui si poate cadea oricand in gol :) Va rog sa ma scuzati pentru relativa divagare, toate cele bune, cu respect, tm PS daca-mi permiteti, la un pahar de vin în tête-à-tête, as adasta cu vorbe prietenesti la doua detalii: 1. cand am vazut "rebeliunea din Kronstadt" am tresarit, pentru ca, din intamplare, cunosc un anume oras Kronstadt si ma temeam sa fi fost vreo rebeliune si sa n-o fi stiut eu :) dar asta pretz de o zecime de secunda doar. Stiam ca era vorba de rebeliunea de pe Kronstadt, o nava de razboi tzarista (de unde si numele) ajunsa pe mana bolsevicilor etc, istorie extrem, extrem de interesanta. 2. Tutea ar fi zis, conform citatului (desi nu stiu daca e exact) "galaxie care merge spre rosu în directia Doppler", probabil o zicea metaforic sau cine stie cum. E vorba de asa-numita "deplasare spre rosu". Doppler nu e o directie ci e fizicianul care a descoperit acest fenomen numit si "efectul Doppler". 3. probleme tehnice: literele cu diacritice din text apar ca fiind "lipite" si deci mai mari decat celelalte. De pilda î apare ca Î. Nu stiu daca asta apare numai la mine sau apare la toti cititorii.
Să te plimbi prin prorpia casă memorială, asta da ispită poetică. "Codrul de sticle", "salariul mirării", "celălalt obraz - oglindă retrovizoare" sunt doar câteva din măestriile articulate așa, din încheietură.
Stiu Ela ca Bach e-n noi ca si Michael ori pruncii de alabastru. Totu-i in noi si-apoi -spre - altii.Asa cum cele de mai sus au venit de la tine la mine intr-o seara cind Bach era destul de departe si-o coloana a infinitului se-ncrucisa cu pasarea de foc cazind in final amindoua (pina la venirea ta ) intr-o groapa de ridicol pe care numai Bulgarkov imbinat cu Ilf si petrof ( fara fond sonor) ar fi putut-o imbina:)Dupa aia a izbucnit patetica. h
ecoule
când îți vei cauta clopotul
și vei intelege
brațele măslinului rodit
cu sevele parfumate
în urma ta
vor alerga cai albi
și deasupra-ți va flutura
o pânză de vis atât de albastra
vei alinta urechea pământului
și vei turna dragostea in ea
proaspata ca primul nechez...
monsieur, că dacă nu, am să mă bag eu pe pagina mneatale, la aşa zisu' poem mihai viteazu şi să vezi ce luptă paşoptistă o să iasă. ia să vedem:
"credința-n sceptre ni s-a preschimbat
azvârlite către fața obosit-a Lunii
ochiul ne-a rămas închis
peste secvența de final
doi bătrâni reprezentați schematic
cu niște bărbi întunecate
pe sub un surâs
parcă desprins de față
luminat într-un suprareal"
ce gângăveală teribilă, incoeribilă, a/poetibilă, etcetera, etcetera mai poate gângăvi un om bătrân ca 'mneata. şi nimeni nu se dă cu spusu şi cu atelieru literar după acel text de mi-mi-mi-minor.
Drăguţă, eu credeam că găsesc ceva serios aici, căci subiectul promite dacă ar încăpea pe mâinile cui trebuie. Nu are importanţă că şi eu am oroare de acest pupat, dar se pare că tu nu cu asta ai avut treabă ci cu politica. Nu ştiu ce loc are aici nici Geoană, nici Voiculescu, nici televiziunile. Sau eşti cumva vreun pupin...aşa de-al lui ălalalt, şi matale ţi-ai pus acum guleraş roz de iepuraş ca să ne pozezi nouă în mare gânditor abisal???
„genunchii neliniștiți ai futurilor” – și-a făcut efectul: mi-am amintit cum urmăream fluturii în copilărie :-) si acum îi urmăresc, dar sunt alții :-) Exterioritatea strofei a doua contrastează foarte mult cu interioritatea din prima strofă. N-aș fi înșirat atât de multe locuri care, pentru mine au efectul de a închide cupa receptoare de mesaje. Poate aș fi ales ca titlu pe unul dintre ele... Dar asta e o chestiune subiectivă. Sau poate vrei să spui că unele locuri ne „infectează” viața în loc să o hrănească? ... și dacă supraviețuiești unei infecții, ajungi să fii imun sau poate mai sensibil.
am să închid ochii în mod deliberat la unele inadvertențe și am să spun că are farmec acest text. un farmec pe care nu îl uiți. e straniu cum pot scrie românii despre fascinația altor meleaguri.
... un text demn de remarcat. puterea de întâmpinare a lecturii la prima vedere, conotativul bine strunit și fără a vitupera aspura nimănui, imaginea clară ce se formează spontan în cel ce lecturează acest gen de "fericire" împotriva mea însumi mi-am spus iată! într-o după-amiază culmile au făcut pace fără a se muta din loc. Soarele s-a întors în ceramică scrierea cufică a devenit transparentă frumos Andule, ca o mobilă de mahon, aia de cireș încă nu a sosit, probabil:) cu drag, Paul
Felicitari Alina pentru consecventa (pe care unii pot sa o numeasca si incapatanare ca merge :-) cu care promovezi acest fenomen literar pe melegurile noastre de suflet iesene. De data asta daca nu se mai schimba data si ajungem iar de Craciun voi fi acolo sigur impreuna cu Matei care si el doreste sa vina, mai ales ca am inteles ca de data asta locatia este la un parter. Chiar daca poate nu ma mai crezi, eu te amenint totusi ca voi fi acolo, in sensul asta iti si spun :-) Inca o data felicitari si daca pot contribui cu ceva in aceste vremuri grele pe partea organizatorica, te rog sa nu eziti sa ma contactezi. Ma voi simti onorat sa fiu solicitat. Andu
Nu ți-a fost milă de noi în acest text, Sebi. Tensiune, nerv, discurs atent construit, imagini noi, uneori neclare, dar " toate lucrurile neclare sunt superbe". Finalul e la limita previzibilului. Amănuntele povestite ne distrag oarecum atenția, ne fac să uităm de primul vers, iar finalul ne surprinde în cele din urmă. Nu aș fi menționat numele, mai ales dacă e unul real (situație în care îmi prezint scuzele pentru netăcerea mea). Poate doar prenumele, sau numele, sau inițialele. Asta ca să nu fie doar textul tău, ci și al nostru, cu morții noștri fiecare după numele său. E doar o părere.
Titlul e foarte potrivit!
Era undeva un typo: nu mă ... de nimic.
este o ironie foarte subtilă aici, adâncă este. pân la infernu care sunt ceilalti. de-aia e șase și e postmodern căcontextul s-a vrut asa. el/ea sunt el/ea, adică orbi din născarea drragostei si care nu vede candelabrele din cauza luminii....de-aia coarne si neadanc. ca-asa e..../neodantesc/ penultimul. mms
Mari, Prea despuiata alegoria textului tau fericiti cei saraci cu duhul cei din urma vor fi cei dintai. E ciudat cum textul acela al tau care ti-a atras si premiul aferent avea acel ceva non-canonic care face atat de mult bine poeziei intr-un raport intim cu religia. Asemenea scrieri (cea de fata) imi amintesc de o figura de pe agonia, pe numele sau florin caragiu, care e un baiat super, educat, finut, religios pana in maduva oaselor, insa din pacate dpdv literar nu scrie mai mult decat un diacon care nu a chiulit de la lectiile de limba si literatura romana ca altii sub pretextul ca trebuie sa se roage sau sa faca matanii. Mari, sa cauti in continuare poezia scrisa cu sufletul. Si daca se face ca eu am varsta tatalui tau natural asta inseamna ca tu ai putea sa-mi fi fiica, dar te rog sa ma crezi ca nu simt asa, uneori am impresia ca esti mult mai batrana decat mine, ceea ce este terifiant. Renunta te rog la a mai scrie texte asa de batrancioase. Andu
A traduce versurile altcuiva într-o altă limbă este în primul rând, capacitatea de a intra pe aceeași undă lirică, de a găsi structural un numitor comun sufletesc de cele mai multe ori invizibil majorității. Este o surpriză de proporții care de-altfel, onorează. Touchée!
există momente din zi care par friguroase. când te zgribulești într-un gând ca într-o scorbură. sau momente care încetinesc precum mașinile lăsând un suspans ori chemând întrebări. unele din acestea rămân înnegurate, bentale și abia percepute după ce nu mai sunt. dar ele rămân ca gustul cafelei pe limbă. și, câteodată, vine un om frumos, se uită în tine printre cuvinte, scoate aurul și te lasă sărăcit de tristețea montată cu grijă în exterior. cred că atunci, dar și pe viitor, frumusețea va urma cuvintele blânde, binevoitoare ca o trenă la suflet. îți mulțumesc, Mariana!
Da, mi-a plăcut și mie seria. Are un aer trist, greu și o formă abia schițată, dar prin simplitate și simboluri se susține. Ai făcut foarte bine că ai postat fragmente mici. Hm. Citind m-am dus cu gândul la A beautiful mind. În varianta hollywoodiană, John Nash nu e părăsit de soție, dar realitatea a stat altfel. E greu să iubești astfel.
Tot n-am avut timp să las semn și mă gândeam cu teamă un pic: dacă Ioana chiar șterge poezia aceea? Din păcate, și azi cam pe scurt: și dacă nu aș fi citit nimic scris de tine până acum, tot aș spune că nu e o poezie voit scrisă într-un anume stil. Mai mult decât atât, dacă tot trebuia să o scrii (și eu cred ca a fost musai!), cred că ai găsit forma cea mai potrivită. De va rezista au ba propriei tale traiectorii, numai tu o știi. Știi ce-i funny? Că mie mi se pare, cu excepția culorii salopetei aceleia (se cunoaște ochiul de scenarist, abia aici aș spune), chiar prea puțin personală poezia. Mă gândeam mai ales să-ți spun să NU ștergi nimic din ce postezi. Eventual, în ultima instanță, dacă ai fi așa nemulțumită de un text, mai bine îl pui pe tot "tăiat"... ideea este să rămână. Ne folosește tuturor, eu așa cred. Oricum, nu este cazul aici. Ca să răspun indirect la întrebarea ta, adresată lui Virgil: e plin de emoticoane (cred că la acestea te-ai referit, nu la diactrice?!) și în comentariul meu. Te provoc să le descoperi. Altfel, Virgil are dreptate... parcă suntem nevoiți să exploatăm mai mult limbajul convențional, nu? Și nu, nu se mai poate face nimic dacă nu ai bifat de la început opțiunea de a fi notificat în legătură cu comentariile. Cel puțin deocamdată aceasta este situația.
semnul tău sub acest text, Raluca, îmi aduce aminte de zilele când scriai poemul "psalm". ceva din el a rămas și va rămâne ca o amintire frumoasă. sunt bucuros că mă privești așa, pentru că aceeași meticulozitate te caracterizează și pe tine. iar paharul meu este plin de dă peste el, ca să-mi citez mentorul. cu drag, mulțumesc și recunosc bunătatea ce te caracterizează.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Djamal, cred ca ai mai putea lucra un pic la acest poem. Ai o repetiție a cuvântului "parcă" înspre final. Nu l-aș folosi, oricum. Orice afirmație e mai puternică expresiv fără el. Și nu se înțelege cine este el din versul "parcă-l văd" în condițiile în care două versuri mai sus ai scris "parcă zăresc în el" el fiind zidul. Pari să vorbești fie de zid fie de copilul ce ai fost. Apoi cuvintele "sunt niște" sunt inutile. Uite ce îți propun eu: în fața mea scaune mari și goale mândre de pielea lor de trupurile ce li s-au așezat în brațe sprijinite de zid alb atât de alb încât zăresc în el palme mici de copil îl/mă văd întinzând mâinile spre mine Sigur, aceste versuri pornesc de la supoziția ca în final mâinile aparțin copilului ce-ai fost și nu zidului. Modifică tu așa cum ai intenționat.
pentru textul : Scaune deCred că e prima poezie semnată de tine. Sau, cel puţin, prima pe care o citesc eu. Din acest pdv, e ok.
pentru textul : Defrişare deÎn proză, deşi nu am lăsat prea multe semne, te-am citit de foarte multe ori.
n-am spus niciodata ca stiu a amesteca culorile potrivit si nici ca liniile desenului poetic sunt clare, exista o stransa legatura intre titlu si text desi nu o vedeti.. hore israel semnifica o chemare catre om spre meditatie iar catre dumnezeu spre ajutor, e o pseudopsalm; subtitlul da numele colectiei. nu contest, poate aveti dreptate cand afirmati faptul ca textul meu e slab si haotic, o sa revin intr-o zi asupra lui, nu e prima data cand elementele ce imi alcatuiesc siragurile au culori si marimi diferite... un fir rosu le leaga chiar daca el nu e mereu la vedere. am recitit textul si mie mi se pare la fel de inteligibil si inchegat incat privesc cu mirare ceea ce imi spuneti. vorbesc aici de destin si sansa pornind de la faptul ca moartea e singurul loz castigator si pentru cei care si-au ratat viata, totodata apare marea ce da o anumita grandoare ceremoniei de inmormantare, marea ca o piramida faraonica, imi pun problema asupra faptului ca desi vorbim despre aceleasi lucruri, le compunem si recompunem diferit in mintea noastra. cred intr-o poetica ce unora li s-ar parea grandomana, sunt adepta spatiilor mari, ample, a gesturilor generoase,intr-o migrare spre dramaturgic a lirismului, sunt mai mult monologuri decat poeme clasice, intr-un stil recitativic, declamator. ar trebui sa ascultati aria hore israel din oratoriul elias de felix mendelssohn-bartholdy... simt in plex minorul lamento al primei parti ...recunosc, gandirea mea vine dinspre muzica, insa o sa ma gandesc la ceea ce mi-ati spus. multumesc de trecere si de lectura. kelaro
pentru textul : Höre Israel dehey, mulțam frumos, Cristina! I rock, ya fshow:)
pentru textul : dj remember II deSubtil, domnule, subtil. Subtil, ca gramatica de subtil. Revedeţi textul. Subtil.
pentru textul : Har şi talent deoana
cred ca-i mai mult o meta-ratare, ratarea in sine aduce progress. :o)
pentru textul : Ratare cu mingi verzi deaveam nevoie de-o portita, cam asta e. nu mi-a venit timpul sa tac.
sa-ti multumesc? :o)
Buna ziua domnule Manolescu, :) i-ati adus in acelasi text pe Diogene, Heraclit, Kant si Tutea, o idee buna pentru a releva o parte din extremele aparente intre care evolueaza lumea de atata amar de timp. Petre Tutea avea desigur cu totul alta pespectiva. Stiinta se dezvoltase intre timp. Probabil ca peste 99% din patrimoniul total de cunostinte a fost dobandit de umanitate dupa 1900. Kant fata de Tutea este, din punctul asta de vedere, aproximativ ca si noi acum fata de Kepler pe la 1600. Kepler care, desi stabilise "heliocentrismul", deci ca soarele e in centru universului, a mai facut si altceva: a aratat ca orbitele planetelor nu sunt circulare. Prin urmare a trebuit sa fi banuit ca soarele "nu e in centru" de vreme ce calculele lui aratau ca acest centru nu exista. Si-atunci Kant? Prin sintagma "cerut instelat deasupra noastra si legea morala în mine" Kant se referea la doua repere solide: "stelele" -- unele din ele fixe, altele intr-o miscare perfect previzibila, si "legea morala" -- un moft pamantesc ce are însa radacini adanci in umanitate. De buna seama Tutea, doua secole mai tarziu fata de Kant, avea alte date. Iar noi, intre timp, putem construi o biserica maramureseana virtuala... desi asta nu ne absolva de risipire, ca omuletul lui Gopo care nu mai are de ce sa se tina pe planata lui si poate cadea oricand in gol :) Va rog sa ma scuzati pentru relativa divagare, toate cele bune, cu respect, tm PS daca-mi permiteti, la un pahar de vin în tête-à-tête, as adasta cu vorbe prietenesti la doua detalii: 1. cand am vazut "rebeliunea din Kronstadt" am tresarit, pentru ca, din intamplare, cunosc un anume oras Kronstadt si ma temeam sa fi fost vreo rebeliune si sa n-o fi stiut eu :) dar asta pretz de o zecime de secunda doar. Stiam ca era vorba de rebeliunea de pe Kronstadt, o nava de razboi tzarista (de unde si numele) ajunsa pe mana bolsevicilor etc, istorie extrem, extrem de interesanta. 2. Tutea ar fi zis, conform citatului (desi nu stiu daca e exact) "galaxie care merge spre rosu în directia Doppler", probabil o zicea metaforic sau cine stie cum. E vorba de asa-numita "deplasare spre rosu". Doppler nu e o directie ci e fizicianul care a descoperit acest fenomen numit si "efectul Doppler". 3. probleme tehnice: literele cu diacritice din text apar ca fiind "lipite" si deci mai mari decat celelalte. De pilda î apare ca Î. Nu stiu daca asta apare numai la mine sau apare la toti cititorii.
pentru textul : Gânduri deSă te plimbi prin prorpia casă memorială, asta da ispită poetică. "Codrul de sticle", "salariul mirării", "celălalt obraz - oglindă retrovizoare" sunt doar câteva din măestriile articulate așa, din încheietură.
pentru textul : Casa memoriala Dancus (Fragment) deVă mulțumesc tuturor pentru că ați primit urarea mea :)
pentru textul : La mulți ani! deStiu Ela ca Bach e-n noi ca si Michael ori pruncii de alabastru. Totu-i in noi si-apoi -spre - altii.Asa cum cele de mai sus au venit de la tine la mine intr-o seara cind Bach era destul de departe si-o coloana a infinitului se-ncrucisa cu pasarea de foc cazind in final amindoua (pina la venirea ta ) intr-o groapa de ridicol pe care numai Bulgarkov imbinat cu Ilf si petrof ( fara fond sonor) ar fi putut-o imbina:)Dupa aia a izbucnit patetica. h
pentru textul : Michel deecoule
pentru textul : pânză de apă decând îți vei cauta clopotul
și vei intelege
brațele măslinului rodit
cu sevele parfumate
în urma ta
vor alerga cai albi
și deasupra-ți va flutura
o pânză de vis atât de albastra
vei alinta urechea pământului
și vei turna dragostea in ea
proaspata ca primul nechez...
monsieur, că dacă nu, am să mă bag eu pe pagina mneatale, la aşa zisu' poem mihai viteazu şi să vezi ce luptă paşoptistă o să iasă. ia să vedem:
"credința-n sceptre ni s-a preschimbat
azvârlite către fața obosit-a Lunii
ochiul ne-a rămas închis
peste secvența de final
doi bătrâni reprezentați schematic
cu niște bărbi întunecate
pe sub un surâs
parcă desprins de față
luminat într-un suprareal"
ce gângăveală teribilă, incoeribilă, a/poetibilă, etcetera, etcetera mai poate gângăvi un om bătrân ca 'mneata. şi nimeni nu se dă cu spusu şi cu atelieru literar după acel text de mi-mi-mi-minor.
pentru textul : poem pentru ploaie deDrăguţă, eu credeam că găsesc ceva serios aici, căci subiectul promite dacă ar încăpea pe mâinile cui trebuie. Nu are importanţă că şi eu am oroare de acest pupat, dar se pare că tu nu cu asta ai avut treabă ci cu politica. Nu ştiu ce loc are aici nici Geoană, nici Voiculescu, nici televiziunile. Sau eşti cumva vreun pupin...aşa de-al lui ălalalt, şi matale ţi-ai pus acum guleraş roz de iepuraş ca să ne pozezi nouă în mare gânditor abisal???
pentru textul : Pupatul la români deTincuța, nu cred că m-am gândit că reiese atâta tristețe din poezia mea. Însă e interesant ce văd alții în textele noastre. Te mai aștept, Cami
pentru textul : cascade de„genunchii neliniștiți ai futurilor” – și-a făcut efectul: mi-am amintit cum urmăream fluturii în copilărie :-) si acum îi urmăresc, dar sunt alții :-) Exterioritatea strofei a doua contrastează foarte mult cu interioritatea din prima strofă. N-aș fi înșirat atât de multe locuri care, pentru mine au efectul de a închide cupa receptoare de mesaje. Poate aș fi ales ca titlu pe unul dintre ele... Dar asta e o chestiune subiectivă. Sau poate vrei să spui că unele locuri ne „infectează” viața în loc să o hrănească? ... și dacă supraviețuiești unei infecții, ajungi să fii imun sau poate mai sensibil.
pentru textul : septicemia memoriei deam să închid ochii în mod deliberat la unele inadvertențe și am să spun că are farmec acest text. un farmec pe care nu îl uiți. e straniu cum pot scrie românii despre fascinația altor meleaguri.
pentru textul : când nu bag de seamă, mănâncă pământ detextul pare destul de rotund. exista insa aceasta repetare a lui "de.."-"din.."-"de..", uneori chiar nenecesara si care nu da tocmai bine. zic eu.
pentru textul : compendiu despre grădini de... un text demn de remarcat. puterea de întâmpinare a lecturii la prima vedere, conotativul bine strunit și fără a vitupera aspura nimănui, imaginea clară ce se formează spontan în cel ce lecturează acest gen de "fericire" împotriva mea însumi mi-am spus iată! într-o după-amiază culmile au făcut pace fără a se muta din loc. Soarele s-a întors în ceramică scrierea cufică a devenit transparentă frumos Andule, ca o mobilă de mahon, aia de cireș încă nu a sosit, probabil:) cu drag, Paul
pentru textul : fericire off-topic deFelicitari Alina pentru consecventa (pe care unii pot sa o numeasca si incapatanare ca merge :-) cu care promovezi acest fenomen literar pe melegurile noastre de suflet iesene. De data asta daca nu se mai schimba data si ajungem iar de Craciun voi fi acolo sigur impreuna cu Matei care si el doreste sa vina, mai ales ca am inteles ca de data asta locatia este la un parter. Chiar daca poate nu ma mai crezi, eu te amenint totusi ca voi fi acolo, in sensul asta iti si spun :-) Inca o data felicitari si daca pot contribui cu ceva in aceste vremuri grele pe partea organizatorica, te rog sa nu eziti sa ma contactezi. Ma voi simti onorat sa fiu solicitat. Andu
pentru textul : Cenaclul Virtualia Iași - la ediția a XI-a deNu ți-a fost milă de noi în acest text, Sebi. Tensiune, nerv, discurs atent construit, imagini noi, uneori neclare, dar " toate lucrurile neclare sunt superbe". Finalul e la limita previzibilului. Amănuntele povestite ne distrag oarecum atenția, ne fac să uităm de primul vers, iar finalul ne surprinde în cele din urmă. Nu aș fi menționat numele, mai ales dacă e unul real (situație în care îmi prezint scuzele pentru netăcerea mea). Poate doar prenumele, sau numele, sau inițialele. Asta ca să nu fie doar textul tău, ci și al nostru, cu morții noștri fiecare după numele său. E doar o părere.
pentru textul : salt nestabilizat prin trapa toamnei deTitlul e foarte potrivit!
Era undeva un typo: nu mă ... de nimic.
este o ironie foarte subtilă aici, adâncă este. pân la infernu care sunt ceilalti. de-aia e șase și e postmodern căcontextul s-a vrut asa. el/ea sunt el/ea, adică orbi din născarea drragostei si care nu vede candelabrele din cauza luminii....de-aia coarne si neadanc. ca-asa e..../neodantesc/ penultimul. mms
pentru textul : candelabrele deMari, Prea despuiata alegoria textului tau fericiti cei saraci cu duhul cei din urma vor fi cei dintai. E ciudat cum textul acela al tau care ti-a atras si premiul aferent avea acel ceva non-canonic care face atat de mult bine poeziei intr-un raport intim cu religia. Asemenea scrieri (cea de fata) imi amintesc de o figura de pe agonia, pe numele sau florin caragiu, care e un baiat super, educat, finut, religios pana in maduva oaselor, insa din pacate dpdv literar nu scrie mai mult decat un diacon care nu a chiulit de la lectiile de limba si literatura romana ca altii sub pretextul ca trebuie sa se roage sau sa faca matanii. Mari, sa cauti in continuare poezia scrisa cu sufletul. Si daca se face ca eu am varsta tatalui tau natural asta inseamna ca tu ai putea sa-mi fi fiica, dar te rog sa ma crezi ca nu simt asa, uneori am impresia ca esti mult mai batrana decat mine, ceea ce este terifiant. Renunta te rog la a mai scrie texte asa de batrancioase. Andu
pentru textul : Mesaj către orașul din noi deA traduce versurile altcuiva într-o altă limbă este în primul rând, capacitatea de a intra pe aceeași undă lirică, de a găsi structural un numitor comun sufletesc de cele mai multe ori invizibil majorității. Este o surpriză de proporții care de-altfel, onorează. Touchée!
pentru textul : Umbra Ingerului decommul meu sufera in exprimare, dar ai inteles ce am vrut sa zic, sper:)
pentru textul : Dimineață cu mere verzi deexistă momente din zi care par friguroase. când te zgribulești într-un gând ca într-o scorbură. sau momente care încetinesc precum mașinile lăsând un suspans ori chemând întrebări. unele din acestea rămân înnegurate, bentale și abia percepute după ce nu mai sunt. dar ele rămân ca gustul cafelei pe limbă. și, câteodată, vine un om frumos, se uită în tine printre cuvinte, scoate aurul și te lasă sărăcit de tristețea montată cu grijă în exterior. cred că atunci, dar și pe viitor, frumusețea va urma cuvintele blânde, binevoitoare ca o trenă la suflet. îți mulțumesc, Mariana!
pentru textul : ziua îmbătrâniților deDa, mi-a plăcut și mie seria. Are un aer trist, greu și o formă abia schițată, dar prin simplitate și simboluri se susține. Ai făcut foarte bine că ai postat fragmente mici. Hm. Citind m-am dus cu gândul la A beautiful mind. În varianta hollywoodiană, John Nash nu e părăsit de soție, dar realitatea a stat altfel. E greu să iubești astfel.
pentru textul : puloverul (the end) deTot n-am avut timp să las semn și mă gândeam cu teamă un pic: dacă Ioana chiar șterge poezia aceea? Din păcate, și azi cam pe scurt: și dacă nu aș fi citit nimic scris de tine până acum, tot aș spune că nu e o poezie voit scrisă într-un anume stil. Mai mult decât atât, dacă tot trebuia să o scrii (și eu cred ca a fost musai!), cred că ai găsit forma cea mai potrivită. De va rezista au ba propriei tale traiectorii, numai tu o știi. Știi ce-i funny? Că mie mi se pare, cu excepția culorii salopetei aceleia (se cunoaște ochiul de scenarist, abia aici aș spune), chiar prea puțin personală poezia. Mă gândeam mai ales să-ți spun să NU ștergi nimic din ce postezi. Eventual, în ultima instanță, dacă ai fi așa nemulțumită de un text, mai bine îl pui pe tot "tăiat"... ideea este să rămână. Ne folosește tuturor, eu așa cred. Oricum, nu este cazul aici. Ca să răspun indirect la întrebarea ta, adresată lui Virgil: e plin de emoticoane (cred că la acestea te-ai referit, nu la diactrice?!) și în comentariul meu. Te provoc să le descoperi. Altfel, Virgil are dreptate... parcă suntem nevoiți să exploatăm mai mult limbajul convențional, nu? Și nu, nu se mai poate face nimic dacă nu ai bifat de la început opțiunea de a fi notificat în legătură cu comentariile. Cel puțin deocamdată aceasta este situația.
pentru textul : de dragoste desemnul tău sub acest text, Raluca, îmi aduce aminte de zilele când scriai poemul "psalm". ceva din el a rămas și va rămâne ca o amintire frumoasă. sunt bucuros că mă privești așa, pentru că aceeași meticulozitate te caracterizează și pe tine. iar paharul meu este plin de dă peste el, ca să-mi citez mentorul. cu drag, mulțumesc și recunosc bunătatea ce te caracterizează.
pentru textul : îngeri sub cărămizi devreau sa fiu in toata eu , dar se vede ca inca e o iluzie . multumesc de comentare
pentru textul : Iluzie deit was a joke. intenţionat. bănuiam că ai să te prinzi. probabil am sperat prea mult.
pentru textul : fahrenheit game dePagini