promit că e ultima oară când ajung pe pagina unui debutant cu iz de fosilă. și ca de obicei, argumentez: poala tâmplelor... pasărea timpului... streașina pământului...lacrimi albastre... etc. mai lipseau farul speranței, portul iubirii, flamura neamului... nicodem, Emilian Pal e un nume care va fi alături de scriitorii consacrați. Dar tu nici nu l-ai citit și nici nu știi ce e poezia. Tu bolborosești ceva pe hârtie... mai citește, mai lasă-te de scris o vreme... două... trei. De Iustin Panța ai auzit? E mai lucid acolo unde e decât tine. adio!

Am inteles subtextul, plecand de la pretext. Mai vedem ce mai discuta rusii cu americanii si in functie de, vazand si facand.

simpatetic?? eu zic să încerci să re-înveți limba română. pentru că, deși cuvîntul există, e folosit aiurea de tine aici.
... cu obami(a)nation??? mă amuzi. nu înțeleg exact ce vrei să spui. ce are capra cu iapa? în orice caz obama a fost și este unul dintre cei mai de dreapta președinți democrați care au existat vreodată. dar bineînțeles că rasismul și stupiditatea crasă perrysto-palinistă nu poate gîndi altfel, probabil din cauza cantității prea mari de sînge adunat în locul în care la oamenii normali se află creierul. dar astea n-au probabil nici o legătură cu textul. dar textul de mai sus mi-a sugerat ce am comentat.
in rest, prefer să rămîn un spectator cît pot de obiectiv al acestei parodii religioso-politice cu vizibile accente white-trash.

interesante titlurile astea „cu punct la mijloc”. în a doua strofă mergea și fără „și” trecerea la ideea cu pictatul pe un bob de orez mi se pare prea semnificativă și de aceea nejustificată de nici o idee din contextul imediat. finalul primei strofe e puțin neclar. strofa a doua mă face să mă întreb la ce idee optică s-o fi referind autorul acolo că mie îmi scapă. „umbre adunate într-o pernă în care îți înfunzi buzele”... nu știu de ce dar pe mine nu mă atrage ideea. s-ar putea să am eu așa o sensibilitate pe unde îmi înfund buzele dar chestia cu umbrele nu îmi surîde. iar cînd apoi dimineața „îți lunecă pe gît” am impresia că cineva a făcut cu siguranță o indigestie serioasă. sau poate o fi imaginația mea prea bogată.

da și nu da, există o continuare, e deja terminată dar o voi posta cînd voi ajunge acasă și nu, nu cred că există prea multe epitete aici. chiar te rog să mi le enumeri.

Eugen, n-ai înţeles că am zis de bine de poem.

am receptat "intregul" poeziei. Cred ca o sa revin. Sau poate nu. Ma voi multumi sa spun ca am descoperit o poeta, lucru rar printre textele care se posteaza aici si aiurea. Pe care, de acum incolo, o voi urmari plin de speranta.

e cizelare de salon ortopedic, Stefan, mai din fierastrau, cred, de la fața locului, care, acum un an semăna al naibii de mult cu o față de pernă, întoarsă, cuvintele tale, fără urmă de arabesc și adulație, simple și verticale, îmi par a fi cele mai frumoase care s-au scris, în fond, despre versurile mele, mulțumesc n-am publicat, încă, pe hârtie, un volum propriu - în plan virtual, însă, da - pe LiterNet, anul trecut, volumul de debut, "Leredem" am observat târziu comentariul tau, scuză-mi tăcerea de până acum

poemul ar putea avea si trei strofe: "în ultimele nopți alerg desculț prin tine oglinzi mari își iau zborul aripile lor îmi mîngîie spinarea cu răsuflarea somnului ca o gheară de leu alb îți ating nuferii îmi despic palmele în ei într-un ritual avraamic privirile tale îmi cuprind gleznele mă întrebi dacă sînt gata pentru fericire ezit ca de obicei și pierd începutul echilibrul controlul împietrit în spatele aceluiaș zid rămîn undeva singur în visul tău fără mine", dar nu este aceasta obeservatie numai o constatare, ci faptul ca, poemul impartit astfel, isi potenteaza mesajul si face ca ultima strofa sa piarda din rostul pe care autorul a incercat a il adauga poemului prin compunerea ei. adica: daca in primele doua strofe, ideile ce le alcatuiesc se dezvolta in jurul sinelui daruit iubitei, in ultima strofa, realitatea devine iluzorie si translucida. titlul cred ca este suficient de obiectiv, in sensul ca transmite intreaga fantasmagorie. un poem bine inchegat. fantastic prin debordanta imaginatie si unicat in contextul poetic al acestui site, motiv care ma face sa il evidentiez cu penita ce o am la indemana.

Da, Silviu, nici pe mine nu mă multumeşte comparaţia aia.

Primele doua versuri mi se pare ca au o idee interesanta. Apoi mi se pare ca ideea se duce intr-un punct unde nu ar trebui sa fie. Mai degraba analogia merge spre acel punct in care textul nu ar trebui sa mearga. Spus altfel mi se pare ok tacerea piatra in prastie, dar nu cand lebedele fara cap devin indurare. Partea de final devine greu de perceput. Mi se pare un text care incepe cu o idee buna continuata slab. Ialin

Nu pot să nu spun că nu apreciez în mod special autenticitatea răspunsului lui Sixtus. Este fantastic prin subiectivismul său. Și parcă e menit să îmbine „absolutismul” lui Cailean cu „actualismul” Flabrei. Dar poate că tocmai de aceea reușește să spună atît de mult în atît de puțin. Asta mă face să cred că „nebunia” sau „tîmpenia” de care sînt acuzați poeții își are originea nu doar în aprecierea îndeletnicirii de a scrie poezie și poate mai întîi de toate în neînțelegerea stării de a fi poet. Iar asta mă duce cu gîndul la faptul că nimeni nu devine poet pentru că scrie poezie ci scrie poezie pentru că eventual descoperă că este poet. La fel cum decoperi că ești bărbat sau femeie. Dar despre controversa vis a vis de „tîmpeniile” poeților poate în altă polemică. **** Cînd am întrebat care este rostul poeziei nu m-am gîndit neaparat la utilitarism ci pur și simplu la rost. Prin rost înțelegîndu-se „locus și funcție”. Se poate spune că societatea nu a descoperit încă rostul poeziei după cum nu a descoperit încă rostul multor alte lucruri în decursul istoriei? Și de aceea o tratează ca pe un lux sau ca pe un mod de petrecere a timpului liber?

textul tau este oarecum criptic, titlul il arunca in conul asta de umbra, privit asa din ignoranta mea de a nu cunoaste povestea cu Ilizarov si edecarul sau...altfel, un text pe care il simt rigid si un pic neinspirat la final.

prea cuminte, prea ca la ţară oraşul ăsta al tău! exact aşa cum îmi place mie:) eram sigur că e scris de dincolo de fereastră. se vede/simte lentila. multam de dimineata!