nu pretinde că pricepi cînd nu poți, nicodeme. că dacă taci mai există o șansă ca lumea să nu vadă chiar cine ești. dar așa...

Textul nu-i rau dar si mie mi-a dat impresia de "neasezat"... ma gandesc insa ca poate tocmai aceasta este miza... atunci cand vorbesti despre calatorii nu te poti aseza in forme fixe :) Prea multa graba de a scrie.

Saphire nu ai reusit sa ma convingi. Din lipsa de argumente care sa ma determine sa accept o anumita stare de lucruri am sa aleg sa te cred. Adica sa am incredere in tine. Sper sa fi ales bine si modalitatea de raportare sa imi fie cumva intoarsa in acelasi fel. Astfel sper sa scap si de teama aceea de a fi declarat "persona non grata", chiar daca nu sunt diplomat ;)

Dorin!

domnule, m-ai lasat fara grai...mare noroc cu tastele! era o vreme cand poezia se citea pe nerasuflate si coastele deveneau stramte ceva lovea in cusca oaselor ca un pui incercand sa iasa din ou (...iarta-mi modesta incercare.) si acum sa argumentam penita aiasta: pentru: "bătrîna întinde mîna moneda se rostogolește în baltă. bătrîna își privește chipul în apă parcă n-ar fi ea parcă e o monedă pe care viața o încearcă cu dinții." si "eram primul din cortegiu și pielea de pe mîini mi-a rămas pe o cruce. de atunci eu sînt cressus și tot ce ating se transformă în carne." si "peste ochi mi s-a pus o crustă ca o salină abandonată." si "oamenii au băut din mine de parcă ar fi fost o turmă de cerbi care seara se îngrămădește la adăpătoare. " si mai ales pentru finalul asta care te arunca in poveste. si pentru felul in care biografia nu e decat un pretext pentru text. si pentru faptul ca demonstrezi ca metafora inca are viata in ea si ca nu-i vom urma in curand cortegiul. (si pentru ca dupa lectura unei astfel de poezii nu-mi mai pasa nici de tigarile fumate pana la ora asta, nici de faptul ca maine ma voi clatina pe tocuri, trecand printre oameni care habar nu au ca ea a fost scrisa). numai una bucata (ce pacat!) penita.

Tu ai ce ai cu mirosurile bune. Sper ca edwardian mint miroase frumos. Ca in rest, dau cu tamaie =)).

Mă aflam din întâmplare pe pagina ta când, văd comentariul tău. Să mă ierți, dar nu l- am observat până acum. Mă bucur de semn, chiar așteptam și alte păreri, văd că poezia a trecut aproape neobservată. Eu am scris- o în urma unei predici care m- a impresionat cum nu deseori se întâmplă... Pur și simplu am simțit să scriu așa.

Numai cititori inteligenți și sensibili la tristețile adunate lângă bucuriile tale, om bun! Felicitări Laurențiu!

Mihaylo,
contul ţi-l poţi şterge şi singur.
eu nu ştiu dacă sînt un nume în lit.(pentru ca nu stiu exact ce a vrut sa insemne lit.)
in ce priveste ce o fi fost in capul acelui juriu cu siguranta habar nu am. iar in ce priveste cum se impart unele premii pe la unele concursuri literare prin Romania mi s-au mai povestit si mie unele lucruri. nu stiu daca e cazul aici dar te asigur ca gradul de nepotisme, coruptie si mediocritate la multe dintre ele este asa de mare incit carti din astea de vizita nu prea ma mai impresioneaza. iar aici pe hermeneia nu au nici un fel de valoare. aici conteaza parerea cititorilor si editorilor hermeneia. deocamdata asta este parerea mea.
cuvintul santier nu este din epoca de aur. este din limba franceza. dar, ma rog, fiecare cu etimologia lui.
ȘANTIÉR, șantiere. s.n. Loc pe care se construiește (sau se repară) o clădire, un obiectiv industrial, un pod, un baraj, o șosea etc., împreună cu materialele și instalațiile necesare desfășurării acestei activități. ♢ Șantier naval = întreprindere industrială specializată în construirea și repararea navelor, situată pe malul unei ape navigabile. ♦ P. anal. Proces în plină desfășurare de creare a unei opere literare, artistice sau științifice. [Pr.: -ti-er] – Din fr. chantier.
Sursa: DEX '98 |

iar textul, cu toate simfoniile (sic!) primaverii sau ale altor anotimpuri este un text slab. adica este un text asemenea celor pe care le gasesti in manualul de clasa patra, ba chiar mai slab daca este sa te uiti cu atentie la melodicitatea destul de schioapa.

Iar daca vrei o varianta cu ritmul eventual reparat ti-o pot arata aici. Nu e nevoie sa imi multumesti:

În casa amintirii cu prispă alb-albastră
Păianjenii ţesură dantelă la fereastră
Şi poarta şi fîntîna de-o veşnicie tac,
De mult nu mai miroase a cozonaci cu mac
Cum mirosea odată-n ajun de Ziua Crucii
Tot aşteptînd cocorii îmbătrîniră nucii.
Unde s-a dus bunicul, bunica unde-i oare?
De nu primesc nepoţi-n ajun de sărbătoare.
Bunicul nu mai spune cum se luptau haiducii
Nu-s copţi nici cozonacii şi mîine-i Ziua Crucii.
A ruginit şi briciul bunicului în grindă,
Năframa nu-şi mai pune bunica în oglindă.
De mult nu mai coboară-mpreună pe cărare,
Doar clopotu-i mai cheamă în prag de sărbătoare.

hecatonhir (dom'le ce nume v-ati mai ales, mi se scrinteste limba), anyway, bine observat, ma asteptam sa nu se vada asa bine. cineva insa mi-a spus de curind ca partea centrala e putin prea concentrata. ma mai gindesc, poate avea dreptate. merci insa de observatii

am senzatia ca sint aici trei texte pe care oarecum artificial le-ai sudat impreuna cel mai reusit mi se pare totusi al treilea, cel cu ciresul

Un exercitiu interesant de studiere a propriei persoane, de relatare putin prelucrata a detaliilor si mai ales imi place ca lasi cititorului impresia ca iti citeste pe furis jurnalul :) "veneau oameni uscați dintr-acolo în micro doișpe e soare există mereu și alt tărâm mi-ai zis" - frumos

Bobadil, dimpotriva, tu continui chiar si aici sa vorbesti urit la adresa Marinei Nicolaev si indiferent de parerea ta despre ea sa ce amintiri iti sugereaza ea (aspecte care sint absolut irelevante pentru mine) vreau sa iti spun ca e unul din editorii care a muncit si munceste cel mai mult pentru Hermeneia si a facut-o in vremuri cind eram cam singur pe aici. Si o face de o foarte buna calitate. Stii, pina sa incep Hermeneia stiam un lucru mai mult teoretic, acum il stiu practic: gasesti foarte usor si repede oameni care sa dea din gura si sa fie mari eroi... verbali. E mai greu cind trebuie sa faca ceva, sa puna efectiv osul la munca, sa piarda ore si nopti, sa accepte mustrare si sa mearga mai departe, sa invete de la zero, sa nu iti devina dusman sau rival ci partener si la nevoie subaltern, sa inteleaga munca in echipa si sa puna interesele hermeneia deasupra intereselor personale si nu in ultimul rind sa fie competent estetic sau literar. Ei bine, Marina le are pe astea toate si chiar mai multe. Si e interesant ca am observat ca in general femeile sint mai destoinice si mai harnice. Barbatii mai putin. Dar asta e numai o observatie limitata de a mea. Asa ca as prefera sa mai am o mie de editori ca Marina pe Hermeneia decit gargaragii si hei-rup-isti vocali care in afara de datul cu parerea nu sint in stare de nimic altceva trainic si perseverent.

ar fi o varianta?