matei. ma bucur ca nu ai cazut in capcana. pentru asta era si facut titlul. pentru mine titlurile inseamna aproape tot. nu il consider ambalaj, de multe ori il consider o poezie aparte. :) multumesc de apreciere stefan
promit că e ultima oară când ajung pe pagina unui debutant cu iz de fosilă. și ca de obicei, argumentez: poala tâmplelor... pasărea timpului... streașina pământului...lacrimi albastre... etc. mai lipseau farul speranței, portul iubirii, flamura neamului... nicodem, Emilian Pal e un nume care va fi alături de scriitorii consacrați. Dar tu nici nu l-ai citit și nici nu știi ce e poezia. Tu bolborosești ceva pe hârtie... mai citește, mai lasă-te de scris o vreme... două... trei. De Iustin Panța ai auzit? E mai lucid acolo unde e decât tine. adio!
pentru mine e o mare bucurie semnul tău de bine. Povestea asta a fost scrisă așa, mai mult ca experiment și mă bucur tare că a plăcut. Voi reveni, poate, și cu alte povestiri din această bătătură a Măriei lu Codin, sau din altă bătătură, om vedea:)
simpatetic?? eu zic să încerci să re-înveți limba română. pentru că, deși cuvîntul există, e folosit aiurea de tine aici.
... cu obami(a)nation??? mă amuzi. nu înțeleg exact ce vrei să spui. ce are capra cu iapa? în orice caz obama a fost și este unul dintre cei mai de dreapta președinți democrați care au existat vreodată. dar bineînțeles că rasismul și stupiditatea crasă perrysto-palinistă nu poate gîndi altfel, probabil din cauza cantității prea mari de sînge adunat în locul în care la oamenii normali se află creierul. dar astea n-au probabil nici o legătură cu textul. dar textul de mai sus mi-a sugerat ce am comentat.
in rest, prefer să rămîn un spectator cît pot de obiectiv al acestei parodii religioso-politice cu vizibile accente white-trash.
Multumesc, Virgil. Consider penita acordata drept un indemn adresat cititorilor de a parcurge textele Luanei de la adresa indicata de Ion Albu. Si asta doar pana cand cartea (cartile) ei vor fi tiparite.
interesante titlurile astea „cu punct la mijloc”. în a doua strofă mergea și fără „și” trecerea la ideea cu pictatul pe un bob de orez mi se pare prea semnificativă și de aceea nejustificată de nici o idee din contextul imediat. finalul primei strofe e puțin neclar. strofa a doua mă face să mă întreb la ce idee optică s-o fi referind autorul acolo că mie îmi scapă. „umbre adunate într-o pernă în care îți înfunzi buzele”... nu știu de ce dar pe mine nu mă atrage ideea. s-ar putea să am eu așa o sensibilitate pe unde îmi înfund buzele dar chestia cu umbrele nu îmi surîde. iar cînd apoi dimineața „îți lunecă pe gît” am impresia că cineva a făcut cu siguranță o indigestie serioasă. sau poate o fi imaginația mea prea bogată.
e o poezie care nu mai intră în stilul adinei batîr decât print trecerea bruscă dintr-un registru în altul, din concret în fantastic, așa cum ne-a obișnuit în ultimele luni. dar, aici concretul este totuși prea narat, cumva relatat prozaic, ies câteva versuri din poetic, iar unele chiar surprind: "stau toată ziua în curte și număr găini", "și lea supt oasele"... nu știu, aici se rupe ceva în poezie. redai bine scena, e chiar ca-ntr-un teatru grotesc, dar nu are vibrația poesisului. niic măcar al celui postmodernist sau douămiizecist. se pierde mult din forța spirituală prin care îți construiai poezia, mesajul, imaginea, starea. cred că descriptivismul nu te prinde. da, "senzația că a rămas ceva neterminat", cam așa simt și eu aici. e ca și cum ar fi încă de sculptat, de finisat, de continuat. voi vedea mai departe.
da și nu da, există o continuare, e deja terminată dar o voi posta cînd voi ajunge acasă și nu, nu cred că există prea multe epitete aici. chiar te rog să mi le enumeri.
Text bun, scris in forta, o palma peste falca destinului. Nu sunt de acord insa cu exprimarea "orice armistitii", are in ea o fortare combinatorie si o limba peltica zic eu inutila, "oricare armistitiu" cred ca are mai multa putere de expresie. Niciun erou pentru vreun mausoleu, doar un leu (nou) pentru orice atheneu :-) Bobadil.
am receptat "intregul" poeziei. Cred ca o sa revin. Sau poate nu. Ma voi multumi sa spun ca am descoperit o poeta, lucru rar printre textele care se posteaza aici si aiurea. Pe care, de acum incolo, o voi urmari plin de speranta.
trec întotdeauna din ce în ce mai tineri, mai frumoși, pedanți, îmbrăcați în haine de duminică, părinții coborâți din icoanele copilăriei noastre...și atunci brazda inimii se deschide iar și rămâne o rană dinspre care semeni singurătatea gândurilor vechi, amare. îmbătrinim încet și trist mai mult decât ei până când vor fi ei copiii, până când nu vom mai putea intra cu toate amintirile pe nicio ușă a cerului...
e cizelare de salon ortopedic, Stefan, mai din fierastrau, cred, de la fața locului, care, acum un an semăna al naibii de mult cu o față de pernă, întoarsă, cuvintele tale, fără urmă de arabesc și adulație, simple și verticale, îmi par a fi cele mai frumoase care s-au scris, în fond, despre versurile mele, mulțumesc n-am publicat, încă, pe hârtie, un volum propriu - în plan virtual, însă, da - pe LiterNet, anul trecut, volumul de debut, "Leredem" am observat târziu comentariul tau, scuză-mi tăcerea de până acum
poemul ar putea avea si trei strofe: "în ultimele nopți alerg desculț prin tine oglinzi mari își iau zborul aripile lor îmi mîngîie spinarea cu răsuflarea somnului ca o gheară de leu alb îți ating nuferii îmi despic palmele în ei într-un ritual avraamic privirile tale îmi cuprind gleznele mă întrebi dacă sînt gata pentru fericire ezit ca de obicei și pierd începutul echilibrul controlul împietrit în spatele aceluiaș zid rămîn undeva singur în visul tău fără mine", dar nu este aceasta obeservatie numai o constatare, ci faptul ca, poemul impartit astfel, isi potenteaza mesajul si face ca ultima strofa sa piarda din rostul pe care autorul a incercat a il adauga poemului prin compunerea ei. adica: daca in primele doua strofe, ideile ce le alcatuiesc se dezvolta in jurul sinelui daruit iubitei, in ultima strofa, realitatea devine iluzorie si translucida. titlul cred ca este suficient de obiectiv, in sensul ca transmite intreaga fantasmagorie. un poem bine inchegat. fantastic prin debordanta imaginatie si unicat in contextul poetic al acestui site, motiv care ma face sa il evidentiez cu penita ce o am la indemana.
Bine venit interviul. Un gen mult mai dificil decât pare și decât apare în inflaționista lui prezență radio-vizuală. Dl. Cernica este unul dintre puținii noștri gânditori filosofici, nu doar profesori de filosofie (specie ăerfect onorabilă de altfel).
vezi tocmai de aceea este asa de bine daca ar intelege toata lumea ca ar fi de preferat sa se respecte Principiile de funcționare ale Comunității Literare Hermeneia și ale site-ului Hermeneia.com in ceea ce priveste comentariile si sa se foloseasca numai cu scopul discutarii textului si nu aprecierilor la persoana autorului, etc. in acelasi timp sa se evite divagatiile si off topicurile care nu au nici o legatura cu textul, literatura sau macar nu sint pe aproape. si nu in ultimul rind sa nu se foloseasca pentru scopuri de comunicare personala sau pentru alte interese straine de scopul hermeneia, oricit de semnificative ni s-ar parea noua ca indivizi. nu mi-am facut niciodata iluzii cum ca acest lucru nu ar fi dificil pentru noi romanii (ca am vazut ca nici italienii, verii nostri, nu se simt confortabil sa respecte principii sau reguli) dar s-a meritat efortul si oricum alta cale de a functiona ca si comunitate literara (sau de orice fel de natura) nu prea exista.
Primele doua versuri mi se pare ca au o idee interesanta. Apoi mi se pare ca ideea se duce intr-un punct unde nu ar trebui sa fie. Mai degraba analogia merge spre acel punct in care textul nu ar trebui sa mearga. Spus altfel mi se pare ok tacerea piatra in prastie, dar nu cand lebedele fara cap devin indurare. Partea de final devine greu de perceput. Mi se pare un text care incepe cu o idee buna continuata slab. Ialin
Nu pot să nu spun că nu apreciez în mod special autenticitatea răspunsului lui Sixtus. Este fantastic prin subiectivismul său. Și parcă e menit să îmbine „absolutismul” lui Cailean cu „actualismul” Flabrei. Dar poate că tocmai de aceea reușește să spună atît de mult în atît de puțin. Asta mă face să cred că „nebunia” sau „tîmpenia” de care sînt acuzați poeții își are originea nu doar în aprecierea îndeletnicirii de a scrie poezie și poate mai întîi de toate în neînțelegerea stării de a fi poet. Iar asta mă duce cu gîndul la faptul că nimeni nu devine poet pentru că scrie poezie ci scrie poezie pentru că eventual descoperă că este poet. La fel cum decoperi că ești bărbat sau femeie. Dar despre controversa vis a vis de „tîmpeniile” poeților poate în altă polemică. **** Cînd am întrebat care este rostul poeziei nu m-am gîndit neaparat la utilitarism ci pur și simplu la rost. Prin rost înțelegîndu-se „locus și funcție”. Se poate spune că societatea nu a descoperit încă rostul poeziei după cum nu a descoperit încă rostul multor alte lucruri în decursul istoriei? Și de aceea o tratează ca pe un lux sau ca pe un mod de petrecere a timpului liber?
Mie, poemul (în întregime), mi se pare a fi unul realizat. Comparaţia între "un sex neîngrijit de femeie" şi jungla "integralei lenin" o comparaţie de mare expresivitate. Remarcabilă, de-a dreptul, este strofa de final, chiar dacă este încheiată într-o notă uşor aforistică Cu amiciţie,
textul tau este oarecum criptic, titlul il arunca in conul asta de umbra, privit asa din ignoranta mea de a nu cunoaste povestea cu Ilizarov si edecarul sau...altfel, un text pe care il simt rigid si un pic neinspirat la final.
Impresionant acest fragment. Aș vrea să cred că nu este desprins din realitate. Că nu poate fi atâta cruzime animalică în sufletul unei mame. Nici chiar atunci când greutățile o copleșesc. De fapt nu există scuze pentru asta. Textul e bine scris, dar atenție, din grabă, sunt litere mâncate sau puse aiurea. Folosirea lui â la sfârșitul unui cuvânt este incorectă. Nu am înțeles de ce ai titlul cu majuscule. Poate anumite pasaje de la început ar trebui revăzute. Ca să scoată mai bine în evidență anumite stări. tincuța
prea cuminte, prea ca la ţară oraşul ăsta al tău! exact aşa cum îmi place mie:) eram sigur că e scris de dincolo de fereastră. se vede/simte lentila. multam de dimineata!
pentru tonul religios plăcut, natural transpus în figuri de stil, dar mai ales pentru că am simţit acest poem ca pe o gură de aer rece... de munte te felicit în felul meu, Ioana, cu tot drsgul! eu acum nu mai văd niciun cusur frumosului tău poem... şi îl trec şi la preferate...
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Paşte fericit, zic şi eu!
pentru textul : Hristos a înviat! dematei. ma bucur ca nu ai cazut in capcana. pentru asta era si facut titlul. pentru mine titlurile inseamna aproape tot. nu il consider ambalaj, de multe ori il consider o poezie aparte. :) multumesc de apreciere stefan
pentru textul : clișee adunate depromit că e ultima oară când ajung pe pagina unui debutant cu iz de fosilă. și ca de obicei, argumentez: poala tâmplelor... pasărea timpului... streașina pământului...lacrimi albastre... etc. mai lipseau farul speranței, portul iubirii, flamura neamului... nicodem, Emilian Pal e un nume care va fi alături de scriitorii consacrați. Dar tu nici nu l-ai citit și nici nu știi ce e poezia. Tu bolborosești ceva pe hârtie... mai citește, mai lasă-te de scris o vreme... două... trei. De Iustin Panța ai auzit? E mai lucid acolo unde e decât tine. adio!
pentru textul : prag între ani deo personificare cuminte si atat...din pacate mi se pare mai curand scrisoare decat poezie.
"porumbei aşteptaţi soseau tot mai rar
razbeau cu greu să-mi dea de veste"
aici se impun doua mici corecturi.
pentru textul : păcat că mi-ai grăbit apusul deAm inteles subtextul, plecand de la pretext. Mai vedem ce mai discuta rusii cu americanii si in functie de, vazand si facand.
pentru textul : prima doamnă depentru mine e o mare bucurie semnul tău de bine. Povestea asta a fost scrisă așa, mai mult ca experiment și mă bucur tare că a plăcut. Voi reveni, poate, și cu alte povestiri din această bătătură a Măriei lu Codin, sau din altă bătătură, om vedea:)
pentru textul : Povestiri de aci din bătătura Măriei lu Codin desimpatetic?? eu zic să încerci să re-înveți limba română. pentru că, deși cuvîntul există, e folosit aiurea de tine aici.
pentru textul : când se crapă de ziuă, de... cu obami(a)nation??? mă amuzi. nu înțeleg exact ce vrei să spui. ce are capra cu iapa? în orice caz obama a fost și este unul dintre cei mai de dreapta președinți democrați care au existat vreodată. dar bineînțeles că rasismul și stupiditatea crasă perrysto-palinistă nu poate gîndi altfel, probabil din cauza cantității prea mari de sînge adunat în locul în care la oamenii normali se află creierul. dar astea n-au probabil nici o legătură cu textul. dar textul de mai sus mi-a sugerat ce am comentat.
in rest, prefer să rămîn un spectator cît pot de obiectiv al acestei parodii religioso-politice cu vizibile accente white-trash.
Multumesc, Virgil. Consider penita acordata drept un indemn adresat cititorilor de a parcurge textele Luanei de la adresa indicata de Ion Albu. Si asta doar pana cand cartea (cartile) ei vor fi tiparite.
pentru textul : Povestea virtuală a târfelor mele vesel-triste şi romantic-melancolico-amare – N-am crezut niciodată că voi scrie: “În amintirea Luanei Zosmer (Hanny)” , dar uite că, din nefericire, se întâmplă. deinteresante titlurile astea „cu punct la mijloc”. în a doua strofă mergea și fără „și” trecerea la ideea cu pictatul pe un bob de orez mi se pare prea semnificativă și de aceea nejustificată de nici o idee din contextul imediat. finalul primei strofe e puțin neclar. strofa a doua mă face să mă întreb la ce idee optică s-o fi referind autorul acolo că mie îmi scapă. „umbre adunate într-o pernă în care îți înfunzi buzele”... nu știu de ce dar pe mine nu mă atrage ideea. s-ar putea să am eu așa o sensibilitate pe unde îmi înfund buzele dar chestia cu umbrele nu îmi surîde. iar cînd apoi dimineața „îți lunecă pe gît” am impresia că cineva a făcut cu siguranță o indigestie serioasă. sau poate o fi imaginația mea prea bogată.
pentru textul : penumbră. în loc de... dee o poezie care nu mai intră în stilul adinei batîr decât print trecerea bruscă dintr-un registru în altul, din concret în fantastic, așa cum ne-a obișnuit în ultimele luni. dar, aici concretul este totuși prea narat, cumva relatat prozaic, ies câteva versuri din poetic, iar unele chiar surprind: "stau toată ziua în curte și număr găini", "și lea supt oasele"... nu știu, aici se rupe ceva în poezie. redai bine scena, e chiar ca-ntr-un teatru grotesc, dar nu are vibrația poesisului. niic măcar al celui postmodernist sau douămiizecist. se pierde mult din forța spirituală prin care îți construiai poezia, mesajul, imaginea, starea. cred că descriptivismul nu te prinde. da, "senzația că a rămas ceva neterminat", cam așa simt și eu aici. e ca și cum ar fi încă de sculptat, de finisat, de continuat. voi vedea mai departe.
pentru textul : dar nu vine niciodată deda și nu da, există o continuare, e deja terminată dar o voi posta cînd voi ajunge acasă și nu, nu cred că există prea multe epitete aici. chiar te rog să mi le enumeri.
pentru textul : parcul revoluțiilor de absint I deText bun, scris in forta, o palma peste falca destinului. Nu sunt de acord insa cu exprimarea "orice armistitii", are in ea o fortare combinatorie si o limba peltica zic eu inutila, "oricare armistitiu" cred ca are mai multa putere de expresie. Niciun erou pentru vreun mausoleu, doar un leu (nou) pentru orice atheneu :-) Bobadil.
pentru textul : nici un erou pentru mausoleu deEugen, n-ai înţeles că am zis de bine de poem.
pentru textul : Mica țigariadă decâteva greşeli de tipar (cum ar fi oglindit-n apăraie = oglindită-n pâraie), virgule puse aiurea. un text de şantier şi poate nici acolo.
pentru textul : Căzută-mi sta ploaia deam receptat "intregul" poeziei. Cred ca o sa revin. Sau poate nu. Ma voi multumi sa spun ca am descoperit o poeta, lucru rar printre textele care se posteaza aici si aiurea. Pe care, de acum incolo, o voi urmari plin de speranta.
pentru textul : corpuri neutre / fantasia & poesia detrec întotdeauna din ce în ce mai tineri, mai frumoși, pedanți, îmbrăcați în haine de duminică, părinții coborâți din icoanele copilăriei noastre...și atunci brazda inimii se deschide iar și rămâne o rană dinspre care semeni singurătatea gândurilor vechi, amare. îmbătrinim încet și trist mai mult decât ei până când vor fi ei copiii, până când nu vom mai putea intra cu toate amintirile pe nicio ușă a cerului...
pentru textul : lodenul alb dee cizelare de salon ortopedic, Stefan, mai din fierastrau, cred, de la fața locului, care, acum un an semăna al naibii de mult cu o față de pernă, întoarsă, cuvintele tale, fără urmă de arabesc și adulație, simple și verticale, îmi par a fi cele mai frumoase care s-au scris, în fond, despre versurile mele, mulțumesc n-am publicat, încă, pe hârtie, un volum propriu - în plan virtual, însă, da - pe LiterNet, anul trecut, volumul de debut, "Leredem" am observat târziu comentariul tau, scuză-mi tăcerea de până acum
pentru textul : Cioburi de alb deNP, rubbish!
pentru textul : Ei depoemul ar putea avea si trei strofe: "în ultimele nopți alerg desculț prin tine oglinzi mari își iau zborul aripile lor îmi mîngîie spinarea cu răsuflarea somnului ca o gheară de leu alb îți ating nuferii îmi despic palmele în ei într-un ritual avraamic privirile tale îmi cuprind gleznele mă întrebi dacă sînt gata pentru fericire ezit ca de obicei și pierd începutul echilibrul controlul împietrit în spatele aceluiaș zid rămîn undeva singur în visul tău fără mine", dar nu este aceasta obeservatie numai o constatare, ci faptul ca, poemul impartit astfel, isi potenteaza mesajul si face ca ultima strofa sa piarda din rostul pe care autorul a incercat a il adauga poemului prin compunerea ei. adica: daca in primele doua strofe, ideile ce le alcatuiesc se dezvolta in jurul sinelui daruit iubitei, in ultima strofa, realitatea devine iluzorie si translucida. titlul cred ca este suficient de obiectiv, in sensul ca transmite intreaga fantasmagorie. un poem bine inchegat. fantastic prin debordanta imaginatie si unicat in contextul poetic al acestui site, motiv care ma face sa il evidentiez cu penita ce o am la indemana.
pentru textul : gheara de leu alb deBine venit interviul. Un gen mult mai dificil decât pare și decât apare în inflaționista lui prezență radio-vizuală. Dl. Cernica este unul dintre puținii noștri gânditori filosofici, nu doar profesori de filosofie (specie ăerfect onorabilă de altfel).
pentru textul : Despre căile filosofării deDa, Silviu, nici pe mine nu mă multumeşte comparaţia aia.
pentru textul : p.s devezi tocmai de aceea este asa de bine daca ar intelege toata lumea ca ar fi de preferat sa se respecte Principiile de funcționare ale Comunității Literare Hermeneia și ale site-ului Hermeneia.com in ceea ce priveste comentariile si sa se foloseasca numai cu scopul discutarii textului si nu aprecierilor la persoana autorului, etc. in acelasi timp sa se evite divagatiile si off topicurile care nu au nici o legatura cu textul, literatura sau macar nu sint pe aproape. si nu in ultimul rind sa nu se foloseasca pentru scopuri de comunicare personala sau pentru alte interese straine de scopul hermeneia, oricit de semnificative ni s-ar parea noua ca indivizi. nu mi-am facut niciodata iluzii cum ca acest lucru nu ar fi dificil pentru noi romanii (ca am vazut ca nici italienii, verii nostri, nu se simt confortabil sa respecte principii sau reguli) dar s-a meritat efortul si oricum alta cale de a functiona ca si comunitate literara (sau de orice fel de natura) nu prea exista.
pentru textul : psalm dePrimele doua versuri mi se pare ca au o idee interesanta. Apoi mi se pare ca ideea se duce intr-un punct unde nu ar trebui sa fie. Mai degraba analogia merge spre acel punct in care textul nu ar trebui sa mearga. Spus altfel mi se pare ok tacerea piatra in prastie, dar nu cand lebedele fara cap devin indurare. Partea de final devine greu de perceput. Mi se pare un text care incepe cu o idee buna continuata slab. Ialin
pentru textul : îndreptar pentru cuvinte dete rog să nu mai pui așa ceva în subtitlu. dacă vrei să inserezi un video file te rog să o faci corect cu html
pentru textul : Between the bars deNu pot să nu spun că nu apreciez în mod special autenticitatea răspunsului lui Sixtus. Este fantastic prin subiectivismul său. Și parcă e menit să îmbine „absolutismul” lui Cailean cu „actualismul” Flabrei. Dar poate că tocmai de aceea reușește să spună atît de mult în atît de puțin. Asta mă face să cred că „nebunia” sau „tîmpenia” de care sînt acuzați poeții își are originea nu doar în aprecierea îndeletnicirii de a scrie poezie și poate mai întîi de toate în neînțelegerea stării de a fi poet. Iar asta mă duce cu gîndul la faptul că nimeni nu devine poet pentru că scrie poezie ci scrie poezie pentru că eventual descoperă că este poet. La fel cum decoperi că ești bărbat sau femeie. Dar despre controversa vis a vis de „tîmpeniile” poeților poate în altă polemică. **** Cînd am întrebat care este rostul poeziei nu m-am gîndit neaparat la utilitarism ci pur și simplu la rost. Prin rost înțelegîndu-se „locus și funcție”. Se poate spune că societatea nu a descoperit încă rostul poeziei după cum nu a descoperit încă rostul multor alte lucruri în decursul istoriei? Și de aceea o tratează ca pe un lux sau ca pe un mod de petrecere a timpului liber?
pentru textul : Ce rost are poezia? deMie, poemul (în întregime), mi se pare a fi unul realizat. Comparaţia între "un sex neîngrijit de femeie" şi jungla "integralei lenin" o comparaţie de mare expresivitate. Remarcabilă, de-a dreptul, este strofa de final, chiar dacă este încheiată într-o notă uşor aforistică Cu amiciţie,
Ioan J
pentru textul : balada vecinei de vizavi detextul tau este oarecum criptic, titlul il arunca in conul asta de umbra, privit asa din ignoranta mea de a nu cunoaste povestea cu Ilizarov si edecarul sau...altfel, un text pe care il simt rigid si un pic neinspirat la final.
pentru textul : Edecarul lui Ilizarov și burlacul de pe Prut. Singurătate de cursă lungă (II). deImpresionant acest fragment. Aș vrea să cred că nu este desprins din realitate. Că nu poate fi atâta cruzime animalică în sufletul unei mame. Nici chiar atunci când greutățile o copleșesc. De fapt nu există scuze pentru asta. Textul e bine scris, dar atenție, din grabă, sunt litere mâncate sau puse aiurea. Folosirea lui â la sfârșitul unui cuvânt este incorectă. Nu am înțeles de ce ai titlul cu majuscule. Poate anumite pasaje de la început ar trebui revăzute. Ca să scoată mai bine în evidență anumite stări. tincuța
pentru textul : Hârtia de o sută deprea cuminte, prea ca la ţară oraşul ăsta al tău! exact aşa cum îmi place mie:) eram sigur că e scris de dincolo de fereastră. se vede/simte lentila. multam de dimineata!
pentru textul : are oraşul copii depentru tonul religios plăcut, natural transpus în figuri de stil, dar mai ales pentru că am simţit acest poem ca pe o gură de aer rece... de munte te felicit în felul meu, Ioana, cu tot drsgul! eu acum nu mai văd niciun cusur frumosului tău poem... şi îl trec şi la preferate...
pentru textul : așadar este mâine dePagini