imi place! dupa ce ai gasit ochelarii pamantului e simplu sa descifrezi prima si ultima strofa:) multumesc de trecere. te citesc, sa stii! doar ca sunt un ciudat cand comentez... stii tu, boala veche:)
Interesantă imagine, plină de determinisme pe ea. Mie mi s-a părut că mai degrabă rochia e gălbuie. Și un semn pentru Bianca, întru amintirea vremurilor când eram în aceeași echipă.
text de dragoste frumos fara a depasi o medie a celor pe care le-am mai citit. poate prea explicit sau prea emotional pe alaturi. ultima parte mi se pare ceva mai reusita poetic.
Roxana, eu am crescut, pana la 18 ani, in Neamt si Bacau. pe acolo nu se spune "vorbiesc" ci vorghesc.
nu "civa" - şeva
nu "şi", ci "şî"
nu "ciudata" - "şiudatî"
deci: "şî ştii cî nu vorghesc prostii"
adica, ă-urile de la sfarsit se transforma in î-uri, ci si ce de mijloc in şi/şe, be-ul de mijloc in ghe.
mari pacat cî nu ma poţ auzî vorghind oleacî, ai prişepi mai răpidi...:)) încî n-am uitat cum îi limba dulşi moldovineascî.
Virgil, iti multumesc pentru ca m-ai citit. Vezi daca am scris acum un an poezia si atunci nici nu stiam exista hermeneia, ce am patit!? A iesit un text in care tu nu gasesti nimic bun! E prima data cand imi acorzi mai multa atentie si apropo de ce zici tu pe acolo iti marturisesc ca lumea mea literara nu a inceput pe hermeneia si nici nu se termina aici. Apreciez f mult pe cativa autori de aici (printre ei te numeri si tu), tin cont de anumite critici aduse, sunt curioasa daca poezia mea a placut sau nu, sunt interesata ce mai apare nou pe acest site pe care-l consider bun, altfel nu as fi aici. E un alt mediu literar autentic in care sunt prezenta ca sa ma verific. Am postat "Soapte" pentru ca am simtit ca pe undeva este ceva in neregula, deja Ialin m-a ajutat mult in acest sens si iti dau si tie dreptate in chestiunea cu zvonurile si ingerii. Dar comentariul tau, sa ma ierti, mi s-a parut un pic rautacios. Violeta
te rog, la ce te raportezi când spui că este de prost gust. poate există un manual cu reguli în acest sens şi nu-l cumosc. dacă nu există şi nici nu ai la ce să te raportezi, e bine de concluzionat că este doar o părere personală. altfel, consider că din cauza formei unei expresi voi considera că am scris un text, în întregime de prost gust. Logic, nu?
deși cam clișeic finalul, comparația ceea cu zbaterea în costumul pe care îl porți numai la înmormîntări m-a cucerit. o să încerc și cîteva argumente, ca să justific steaua, chiar dacă esti un om simplu care nu prea înțelege despre ce vorbesc. o să încerc să fiu cît mai clară. întîi aduci o atmosferă de izolare, un fel de capcană ptr cititor, cred. îl păcălește cumva, punîndu-l la încercare, ca să-i fie gîndul verosibil în coordonatele unei realități deja stabilite, odată ce eul se găsește îmbrăcat într-un costum, ca într-o cămașă de forță, mai rău chiar, într-un constum de înmormîntare. aici dinamica se oprește, fiindcă nu mai există zbateri. și strofa asa, first, e preferata mea. am înțeles-o și am simțit-o. are stofă bună. nu am înțeles ce-i acela catgut, poate mă edifici. să presupunem că-i un cuvînt în engleză, pe care nu-l cunosc. o să încep de la următorul vers. și iară-și capcană (" peste el cad toate începuturile ca un năvod peste peștii mării"), e bine că menții ipostaza inițială și suspansul. și asta e perfectă: ("îl vezi uneori rătăcit printre mîinile și picioarele lumii/ căutînd un cuier pentru adevăr/ și un scaun pentru moarte"). finalul, repet, este clișeistic, chiar dacă îți aparține clișeul. de reducere la absurd am auzit mult la geometrie, am făcut într-a 9-a și demonstrație cu paralelele care nu se intersectează, dar asta cu siguranță nu te interesează deloc. mă rog, e despre fericire, și are finalitate poezia. cam atît.
Un poem foarte echilibrat. Expresii de mare efect abundă: "cocorii limpeziți", "mai porți al nopții naos drept povară...?", "fântâna ce-n suflet coboară", "valul frânt se-nduplecă-n amurg". Primele trei strofe sunt magnifice în construcție și expresie, iar imaginea poetică ce le încheie sălășluiește un sentiment de pace în cititor: "îndepărtat de ape / uiți să mori". Aceasta și încheie partea contemplativă a poeziei, urmând una retorică. E partea poeziei care începe să "urce" dinspre contemplație înspre o trezire a unei revolte nenumite, ce se reflectă în simțirea autoarei destul de întunecat și tragic. Finalul mă lasă nelămurit. Am impresia că ar trebui să "urce", în schimb el "coboară". Dar asta-i toamna!
bine ai venit pe hermeneia, mădă! dacă te-a prins acest text, vei mai găsi multe pe aici care îți vor intra în grații:) mulțumesc pentru aprecieri și semnul de lectură! și să ți se îndeplinească presimțirea:) dacă ții morțiș:)
faină ideea cu părinții substantive din care rezultă un verb. acțiunea adică. caligrafia modelată în zbuciumul mării, privirea răsărită peste țărm, axiomele drept corijare a raportului la sine ("restul împărțiriii la sine") și felul în care te-ai îmbrăcat în iubire. punct slab în exprimare este "cu_coada" și cred că se putea comprima exprimarea. sau poate tot farmecul constă în descriptiv și înșiruire detailată. oricum e bun textul și finalul memorabil. mi-l însemn în carnețelul cu citate alese.
ce credeti, jucindu-va de-a baba oarba este o meserie, poezia nu este joaca de-a baba oarba, e ceva mult mai serios, este chiar viata, miros de transpiratie, de sex, de pamint, de zgura, de alcool, de fum de tigare, de.........
Sincer, nu mă aşteptam să vă supăraţi. Dar, precum se ştie şi o tot repetăm, poeţii sunt genus irritabile. Aşa că, în fond, de ce m-aş mira?
Dar, cu riscul de a mă certa şi cu dvs., trebuie să vă spun că, dacă mă iau după acest text, ca şi după alte două-trei pe care le-am citit, vă lipseşte prospeţimea lirică.
Sunteţi un om inteligent, aşa că e bine să cădeţi un pic pe gânduri. Chiar dvs. spuneţi că alegorismul era bun odată (prin poezia şaizecistă, de pildă, dar nu prin cea de prim-plan), dar acum nu mai e bun. Păi nu mai e! Alegoria e un echivalent discutabil al metaforei. Un fel de erzaţ. Cum era, pe vremuri, cafeaua pe care-o numeam "nechezol".
În sfârşit, sper să nu vă repeziţi, cum au făcut-o şi alţi supăraţi pe mine, în poeziile pe care şi eu le-am postat aici (sau aiurea), spre a-mi dovedi că sunt proaste sau că suferă exact de păcatele pe care vi le reproşez dumneavoastră. Eu vă spun dinainte: sunt şi proaste şi suferă şi de păcatele pe care vi le reproşez dumneavoastră. Mai exact, este posibil să fie aşa. Dar eu am o scuză: am scris şi am publicat aceste poezii cel târziu în 1987. E posibil, deci, ca unele să fie discursive şi alegorizante...Deşi am căutat să nu le postez pe cele care ar suferi de această boală.
Cordial,
t.c.
Când Dorin Cozan a început a scrie “Apocalipsa după Vaslui”, ca simplă cititoare am fost atrasă de stilul literar al său (citind postări pe internet), stil pe care l-am asociat în mintea mea cu o pictură - alegere la întâmplare – a lui Dali. Sigur, e de apreciat că printre noi, mai sunt oameni care acceptă şi alte feţe/aspecte ale vieţii dincolo de nebuloasa cotidiană. Dorin este precum tapioca în scris, un vânător de iluzii, un deschizător de lumi paralele, o promiscuitate în care vrei să te laşi abandonat pentru a te regăsi mai târziu într-o arcă, “Arca lui Do”. O „călătorie spre centrul pâmântului” în care de mână cu Urmuz priveşti ciupercile gigantice ale lui Jules Verne şi te întrebi dacă citind în acest roman este posibil să faci conexiuni atât de frustrante, atât de haotice şi să spui ca un lunatic cum şi unde să-l mai încadrez şi pe acest Ştefan Cel Mare, Doamne, în ce moment ne-am desprins de „ligheanul” lui Cozan şi în ce moment ne-am întâlnit “domnişoară Absurd”?
De remarcat uşurinţa frazei, plăcerea cititorului de „a fi dus de nas” cu bună ştiinţă, “prostit literar”, aş spune: până unde va merge Dorin cu toată şarada aceasta minunată şi de ce trebuie să se sfârşească? Aerul romanului este de factură intelectuală, autorul mizând pe minţi ascuţite. Nu ai nicio scuză ca cititor când te arunci conştient în plasa cozaniană şi nu numai, în general vorbind, eşti “responsabil de greşeli”, te sufoci cu umor negru, te aşezi pe coate şi dai următoarea şi următoarea filă din carte şi nu regreţi. Mă gândeam dacă se poate transpune romanul pe o scenă de teatru, să-l vedem pe Ştefan Cel Mare cu “pletele lui blonde” , „ca spicul copt” cu „ochii lui ca flacăra centralei de apartament”, pe piţipoanca din Ferentari, umbra domnişoarei absurd materializată, ş.a.m.d.
Ar fi multe de spus despre stilul cozan, despre dicteu şi dicton la Cozan, despre dualism dar şi despre monismul aristocratic corcit, acolo unde ne detaşăm de Ferentari şi chiar de Ştefan Cel Mare, unde începe Do din gamă şi urcăm portativul prin domnişoara absurd. Nu trebuie să ne mire peiorativul la acest autor, expunerile bombastice, emfaticul din simplul motiv pentru care ele trebuie în mod obligatoriu să survoleze aerul romanului, este impetuos necesar să fim electrocutaţi stilistic. Dacă se moare de râs sau de tragic, asta însemnează că tragicul-comic la români naşte câte un Cannes. Dacă e de bine sau de rău citind “Apocalipsa după Vaslui” personal eu aş spune aşa cititorilor, citând din Pascal: Daca Dumnezeu nu există, nu pierzi nimic crezând în El, dar dacă El există şi nu crezi, atunci ai pierdut totul.
P.S. Am avut plăcerea să primesc de la Dorin Cozan cu semnătură acest roman şi nu regret că l-am citit şi pe hârtie mai cu seamă că sunt adepta scrisului pe hârtie.
Bine aţi făcut domnule Manolescu Gorun, bună treabă domnule Dorin Cozan!
"Într-un fel ciudat, enervant chiar, se simțea bine." E momentul schimbării, al desprinderii de celălalt găsindu-se pe sine, cheia care se învârte perfect în ușă era ascunsă între filele de suflet cum în copilărie o ascundeam sub preș și ne ștergeam picioarele de ea prefăcându-ne că nu e acolo. Ai închis cu grijă fereastra spre cotidian. Mi-a plăcut.
aici ai o placheta nu un poem. sunt un cititor grabit ca 90% dintre cititorii de poezie ai lumii sec al XI-lea. va trebui sa-mi largesti codul la irukanji a carei otrava o ador intr-o dubla imbratisare finala. este prea putin din ce poate doar pentru s8. am citit cu inteligenta restul si tot ramane mai puternic semnul fata de intreg. oricum, poemele poemului sunt frumoase. unele dintre ele foarte sugestive. dar si unele ostentative in referinte. nu cred ca ai nevoie de toate (referintele). in s3 ai 4 doar in primele 2 versuri. congrat.
Un text nu trebuie să treacă neobservat. Nu este numai bine scris, virulent și proaspăt. Dar mai are și o altă calitate, care atunci când nu este 'trasată doar din linii', o numin: umană. Adică cu alte cuvinte și fără echivoc, scriitorul își asumă condiția de om și ne vorbește astfel prin limbajul povestirilor sale .
Silueta delicata a unui gind, zeitate japoneza aplecata spre cele dinlauntru, firisoare de ape printre stinci, o privire dincolo de aparente... Din piata iluziilor viata incearca uneori sa ne smulga, dincolo de nori padurea, dincolo de padure satul in care apun drumuri, case cu luminile stinse, se vad de acolo, daca le-ai vedea si tu, cititorule! spune zeitatea gind. Un tus delicat in care lumina si umbra joaca roluri concrete. Piata norilor, titlul cu tenta exotica ne poarta spre tarimul de rasarit, un spatiu nedefinit, inalt; fotografia, evadare din timp... multiple simblori. Intre rasarit si apus, eul se redefineste si dobindeste valori de o incredibila profunzime. Imaginea siluetei care traverseaza pagoda, aflata probabil undeva cam pe la mijloc, in momentul litografierii, se alungeste pe ape, in cautarea unor noi dimensiuni . Frumos, gingas desenat, subtil...Mi-a placut :). Mult!
text foarte slab. misterul este de ce ti-au trebuit trei strofe ca sa nu spui aproape nimic. nimic dincolo de ceea ce s-a mai spus, se stie sau s-a mai scris. mai bine scrii 5 rinduri dar scrii ceva ce este (sau contine) poezie. altfel este zadarnic (ca sa folosesc un semi-arhaism).
Pe aici e laudat. Prin alte parti - injurat. Fiecare cu gasca lui. Eu, parca, as sta pe la mijloc - nici, nici. De ce? Pentru ca miroase cam a Marin Sorescu.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
imi place! dupa ce ai gasit ochelarii pamantului e simplu sa descifrezi prima si ultima strofa:) multumesc de trecere. te citesc, sa stii! doar ca sunt un ciudat cand comentez... stii tu, boala veche:)
pentru textul : cuvinte de jurnal deInteresantă imagine, plină de determinisme pe ea. Mie mi s-a părut că mai degrabă rochia e gălbuie. Și un semn pentru Bianca, întru amintirea vremurilor când eram în aceeași echipă.
pentru textul : constrîngere poetică sau text după imagine impusă 3 demai eliberează cuvintele, nu aglomera tropii... și scrie ca și cum ți-ai bea cafeaua...
pentru textul : respiraţie de toamnă degând bun!
text de dragoste frumos fara a depasi o medie a celor pe care le-am mai citit. poate prea explicit sau prea emotional pe alaturi. ultima parte mi se pare ceva mai reusita poetic.
pentru textul : Buzele tale spun psalmi învățați pe de rost deRoxana, eu am crescut, pana la 18 ani, in Neamt si Bacau. pe acolo nu se spune "vorbiesc" ci vorghesc.
nu "civa" - şeva
nu "şi", ci "şî"
nu "ciudata" - "şiudatî"
deci: "şî ştii cî nu vorghesc prostii"
adica, ă-urile de la sfarsit se transforma in î-uri, ci si ce de mijloc in şi/şe, be-ul de mijloc in ghe.
mari pacat cî nu ma poţ auzî vorghind oleacî, ai prişepi mai răpidi...:)) încî n-am uitat cum îi limba dulşi moldovineascî.
pentru textul : in the pursuit of happiness (IV) deVirgil, iti multumesc pentru ca m-ai citit. Vezi daca am scris acum un an poezia si atunci nici nu stiam exista hermeneia, ce am patit!? A iesit un text in care tu nu gasesti nimic bun! E prima data cand imi acorzi mai multa atentie si apropo de ce zici tu pe acolo iti marturisesc ca lumea mea literara nu a inceput pe hermeneia si nici nu se termina aici. Apreciez f mult pe cativa autori de aici (printre ei te numeri si tu), tin cont de anumite critici aduse, sunt curioasa daca poezia mea a placut sau nu, sunt interesata ce mai apare nou pe acest site pe care-l consider bun, altfel nu as fi aici. E un alt mediu literar autentic in care sunt prezenta ca sa ma verific. Am postat "Soapte" pentru ca am simtit ca pe undeva este ceva in neregula, deja Ialin m-a ajutat mult in acest sens si iti dau si tie dreptate in chestiunea cu zvonurile si ingerii. Dar comentariul tau, sa ma ierti, mi s-a parut un pic rautacios. Violeta
pentru textul : Șoapte dete rog, la ce te raportezi când spui că este de prost gust. poate există un manual cu reguli în acest sens şi nu-l cumosc. dacă nu există şi nici nu ai la ce să te raportezi, e bine de concluzionat că este doar o părere personală. altfel, consider că din cauza formei unei expresi voi considera că am scris un text, în întregime de prost gust. Logic, nu?
pentru textul : Nopţile unui proscris dedeși cam clișeic finalul, comparația ceea cu zbaterea în costumul pe care îl porți numai la înmormîntări m-a cucerit. o să încerc și cîteva argumente, ca să justific steaua, chiar dacă esti un om simplu care nu prea înțelege despre ce vorbesc. o să încerc să fiu cît mai clară. întîi aduci o atmosferă de izolare, un fel de capcană ptr cititor, cred. îl păcălește cumva, punîndu-l la încercare, ca să-i fie gîndul verosibil în coordonatele unei realități deja stabilite, odată ce eul se găsește îmbrăcat într-un costum, ca într-o cămașă de forță, mai rău chiar, într-un constum de înmormîntare. aici dinamica se oprește, fiindcă nu mai există zbateri. și strofa asa, first, e preferata mea. am înțeles-o și am simțit-o. are stofă bună. nu am înțeles ce-i acela catgut, poate mă edifici. să presupunem că-i un cuvînt în engleză, pe care nu-l cunosc. o să încep de la următorul vers. și iară-și capcană (" peste el cad toate începuturile ca un năvod peste peștii mării"), e bine că menții ipostaza inițială și suspansul. și asta e perfectă: ("îl vezi uneori rătăcit printre mîinile și picioarele lumii/ căutînd un cuier pentru adevăr/ și un scaun pentru moarte"). finalul, repet, este clișeistic, chiar dacă îți aparține clișeul. de reducere la absurd am auzit mult la geometrie, am făcut într-a 9-a și demonstrație cu paralelele care nu se intersectează, dar asta cu siguranță nu te interesează deloc. mă rog, e despre fericire, și are finalitate poezia. cam atît.
pentru textul : poetul I deUn poem foarte echilibrat. Expresii de mare efect abundă: "cocorii limpeziți", "mai porți al nopții naos drept povară...?", "fântâna ce-n suflet coboară", "valul frânt se-nduplecă-n amurg". Primele trei strofe sunt magnifice în construcție și expresie, iar imaginea poetică ce le încheie sălășluiește un sentiment de pace în cititor: "îndepărtat de ape / uiți să mori". Aceasta și încheie partea contemplativă a poeziei, urmând una retorică. E partea poeziei care începe să "urce" dinspre contemplație înspre o trezire a unei revolte nenumite, ce se reflectă în simțirea autoarei destul de întunecat și tragic. Finalul mă lasă nelămurit. Am impresia că ar trebui să "urce", în schimb el "coboară". Dar asta-i toamna!
pentru textul : de-a valma-i toamna... dema bucur ca am reusit sa te amuz.
pentru textul : Refuz profund demulțam, Ioana! am să țin cont!
pentru textul : zile galbene devă rog să editaţi textul şi să înlocuiţi pe "ã" cu "ă".
pentru textul : primă...primăvară debine ai venit pe hermeneia, mădă! dacă te-a prins acest text, vei mai găsi multe pe aici care îți vor intra în grații:) mulțumesc pentru aprecieri și semnul de lectură! și să ți se îndeplinească presimțirea:) dacă ții morțiș:)
pentru textul : i-am pus numele studenție defaină ideea cu părinții substantive din care rezultă un verb. acțiunea adică. caligrafia modelată în zbuciumul mării, privirea răsărită peste țărm, axiomele drept corijare a raportului la sine ("restul împărțiriii la sine") și felul în care te-ai îmbrăcat în iubire. punct slab în exprimare este "cu_coada" și cred că se putea comprima exprimarea. sau poate tot farmecul constă în descriptiv și înșiruire detailată. oricum e bun textul și finalul memorabil. mi-l însemn în carnețelul cu citate alese.
pentru textul : din scrisoarea unui caligraf către Alesandros dece credeti, jucindu-va de-a baba oarba este o meserie, poezia nu este joaca de-a baba oarba, e ceva mult mai serios, este chiar viata, miros de transpiratie, de sex, de pamint, de zgura, de alcool, de fum de tigare, de.........
pentru textul : atunci se întâmplă demultumesc de apreciere, an bun!
pentru textul : de mers cu bicicleta dese prea poate ca asta să și facă, Andrei. mulțumesc de lectură și apreciere!
pentru textul : time passing degând bun!
Sincer, nu mă aşteptam să vă supăraţi. Dar, precum se ştie şi o tot repetăm, poeţii sunt genus irritabile. Aşa că, în fond, de ce m-aş mira?
pentru textul : placebo deDar, cu riscul de a mă certa şi cu dvs., trebuie să vă spun că, dacă mă iau după acest text, ca şi după alte două-trei pe care le-am citit, vă lipseşte prospeţimea lirică.
Sunteţi un om inteligent, aşa că e bine să cădeţi un pic pe gânduri. Chiar dvs. spuneţi că alegorismul era bun odată (prin poezia şaizecistă, de pildă, dar nu prin cea de prim-plan), dar acum nu mai e bun. Păi nu mai e! Alegoria e un echivalent discutabil al metaforei. Un fel de erzaţ. Cum era, pe vremuri, cafeaua pe care-o numeam "nechezol".
În sfârşit, sper să nu vă repeziţi, cum au făcut-o şi alţi supăraţi pe mine, în poeziile pe care şi eu le-am postat aici (sau aiurea), spre a-mi dovedi că sunt proaste sau că suferă exact de păcatele pe care vi le reproşez dumneavoastră. Eu vă spun dinainte: sunt şi proaste şi suferă şi de păcatele pe care vi le reproşez dumneavoastră. Mai exact, este posibil să fie aşa. Dar eu am o scuză: am scris şi am publicat aceste poezii cel târziu în 1987. E posibil, deci, ca unele să fie discursive şi alegorizante...Deşi am căutat să nu le postez pe cele care ar suferi de această boală.
Cordial,
t.c.
Când Dorin Cozan a început a scrie “Apocalipsa după Vaslui”, ca simplă cititoare am fost atrasă de stilul literar al său (citind postări pe internet), stil pe care l-am asociat în mintea mea cu o pictură - alegere la întâmplare – a lui Dali. Sigur, e de apreciat că printre noi, mai sunt oameni care acceptă şi alte feţe/aspecte ale vieţii dincolo de nebuloasa cotidiană. Dorin este precum tapioca în scris, un vânător de iluzii, un deschizător de lumi paralele, o promiscuitate în care vrei să te laşi abandonat pentru a te regăsi mai târziu într-o arcă, “Arca lui Do”. O „călătorie spre centrul pâmântului” în care de mână cu Urmuz priveşti ciupercile gigantice ale lui Jules Verne şi te întrebi dacă citind în acest roman este posibil să faci conexiuni atât de frustrante, atât de haotice şi să spui ca un lunatic cum şi unde să-l mai încadrez şi pe acest Ştefan Cel Mare, Doamne, în ce moment ne-am desprins de „ligheanul” lui Cozan şi în ce moment ne-am întâlnit “domnişoară Absurd”?
De remarcat uşurinţa frazei, plăcerea cititorului de „a fi dus de nas” cu bună ştiinţă, “prostit literar”, aş spune: până unde va merge Dorin cu toată şarada aceasta minunată şi de ce trebuie să se sfârşească? Aerul romanului este de factură intelectuală, autorul mizând pe minţi ascuţite. Nu ai nicio scuză ca cititor când te arunci conştient în plasa cozaniană şi nu numai, în general vorbind, eşti “responsabil de greşeli”, te sufoci cu umor negru, te aşezi pe coate şi dai următoarea şi următoarea filă din carte şi nu regreţi. Mă gândeam dacă se poate transpune romanul pe o scenă de teatru, să-l vedem pe Ştefan Cel Mare cu “pletele lui blonde” , „ca spicul copt” cu „ochii lui ca flacăra centralei de apartament”, pe piţipoanca din Ferentari, umbra domnişoarei absurd materializată, ş.a.m.d.
Ar fi multe de spus despre stilul cozan, despre dicteu şi dicton la Cozan, despre dualism dar şi despre monismul aristocratic corcit, acolo unde ne detaşăm de Ferentari şi chiar de Ştefan Cel Mare, unde începe Do din gamă şi urcăm portativul prin domnişoara absurd. Nu trebuie să ne mire peiorativul la acest autor, expunerile bombastice, emfaticul din simplul motiv pentru care ele trebuie în mod obligatoriu să survoleze aerul romanului, este impetuos necesar să fim electrocutaţi stilistic. Dacă se moare de râs sau de tragic, asta însemnează că tragicul-comic la români naşte câte un Cannes. Dacă e de bine sau de rău citind “Apocalipsa după Vaslui” personal eu aş spune aşa cititorilor, citând din Pascal: Daca Dumnezeu nu există, nu pierzi nimic crezând în El, dar dacă El există şi nu crezi, atunci ai pierdut totul.
P.S. Am avut plăcerea să primesc de la Dorin Cozan cu semnătură acest roman şi nu regret că l-am citit şi pe hârtie mai cu seamă că sunt adepta scrisului pe hârtie.
Bine aţi făcut domnule Manolescu Gorun, bună treabă domnule Dorin Cozan!
pentru textul : „Apocalipsa după Vaslui” (Humanitas, 2009) a lui Dorin Cozan – o parodie imensă. debobadil, nu ştiam că eşti şi papagal. mă impresionezi!
pentru textul : mic pamflet de neputinţă. 2. de"Într-un fel ciudat, enervant chiar, se simțea bine." E momentul schimbării, al desprinderii de celălalt găsindu-se pe sine, cheia care se învârte perfect în ușă era ascunsă între filele de suflet cum în copilărie o ascundeam sub preș și ne ștergeam picioarele de ea prefăcându-ne că nu e acolo. Ai închis cu grijă fereastra spre cotidian. Mi-a plăcut.
pentru textul : Ascuns între oameni deaici ai o placheta nu un poem. sunt un cititor grabit ca 90% dintre cititorii de poezie ai lumii sec al XI-lea. va trebui sa-mi largesti codul la irukanji a carei otrava o ador intr-o dubla imbratisare finala. este prea putin din ce poate doar pentru s8. am citit cu inteligenta restul si tot ramane mai puternic semnul fata de intreg. oricum, poemele poemului sunt frumoase. unele dintre ele foarte sugestive. dar si unele ostentative in referinte. nu cred ca ai nevoie de toate (referintele). in s3 ai 4 doar in primele 2 versuri. congrat.
pentru textul : încă o zi perfectă deai avut dreptate Oriana
pentru textul : blue moon deUn text nu trebuie să treacă neobservat. Nu este numai bine scris, virulent și proaspăt. Dar mai are și o altă calitate, care atunci când nu este 'trasată doar din linii', o numin: umană. Adică cu alte cuvinte și fără echivoc, scriitorul își asumă condiția de om și ne vorbește astfel prin limbajul povestirilor sale .
pentru textul : 2 club deSilueta delicata a unui gind, zeitate japoneza aplecata spre cele dinlauntru, firisoare de ape printre stinci, o privire dincolo de aparente... Din piata iluziilor viata incearca uneori sa ne smulga, dincolo de nori padurea, dincolo de padure satul in care apun drumuri, case cu luminile stinse, se vad de acolo, daca le-ai vedea si tu, cititorule! spune zeitatea gind. Un tus delicat in care lumina si umbra joaca roluri concrete. Piata norilor, titlul cu tenta exotica ne poarta spre tarimul de rasarit, un spatiu nedefinit, inalt; fotografia, evadare din timp... multiple simblori. Intre rasarit si apus, eul se redefineste si dobindeste valori de o incredibila profunzime. Imaginea siluetei care traverseaza pagoda, aflata probabil undeva cam pe la mijloc, in momentul litografierii, se alungeste pe ape, in cautarea unor noi dimensiuni . Frumos, gingas desenat, subtil...Mi-a placut :). Mult!
pentru textul : Piața norilor deCompletare la comentariu: "Laudă-mă gură, că ți-oi da friptură"...
pentru textul : Un întreg fragmentat deMi-a scapat: atitudinea cameleonica, dupa cum bate vantul, fata de realitate.
pentru textul : murmur deTe asigur ca merita. Si s-o inaugurezi printr-o ceremonie a ceaiului.
pentru textul : (2) Aforeme detext foarte slab. misterul este de ce ti-au trebuit trei strofe ca sa nu spui aproape nimic. nimic dincolo de ceea ce s-a mai spus, se stie sau s-a mai scris. mai bine scrii 5 rinduri dar scrii ceva ce este (sau contine) poezie. altfel este zadarnic (ca sa folosesc un semi-arhaism).
pentru textul : Rugă de Crăciun dePe aici e laudat. Prin alte parti - injurat. Fiecare cu gasca lui. Eu, parca, as sta pe la mijloc - nici, nici. De ce? Pentru ca miroase cam a Marin Sorescu.
pentru textul : După-amiaza unui hierofant dePagini