desi ai cautat atat (iti multumesc sincer pt timp si interes)- rotogravura &gestalt nu sunt chiar un capat de lume - nu ai facut decat sa functionezi tu insuti ca o rotogravura asupra textului. pacat - mai aveai doar putin pana la a fi arheolog... survivivore
imi dai voie sa te contrazic? textul de mai sus nu-si poate propune o " reconfigurare a personalitatii artistului" ( tocmai pentru ca ignora cu totul dimensiunea operei lui Eminescu, nepomenind-o deloc, nicicum) ci, in cea mai hei-rupista situatie, isi porpune o schimbare de pozitie a reflectorului: dinspre aceasta, spre caracteristicile individului Mihail Eminovici. e, daca vrei, o dovada a plenitudinii unei anumite tendinte - invechite deja in occident, ca a individualismului. Hesse o ironiza magistral in incipitul "Jocului" sau; o numea. acolo, "foiletonism". Una din consecintele ei este dificultatea tot mai mare, pentru unii, in a disocia opera de biografia autorului. Pe mine, cel putin, aspectele astea chiar nu ma intereseaza, si n-as fi intervenit aici daca domnul Parpauta insusi n-ar fi cerut comentarii (culmea e ca dumnealui cerea comentarii favorabile! ei, uite asta nu intelesesem eu de la inceput...) si daca, ulterior, n-ar fi trebuit sa iau atitudine ca moderator.
da, și probabil că lucrul pe care am uitat să îl menționez este faptul că George Asztalos a făcut acest gest frumos și fulger al fotografiilor. Ca unul care am mai stat și prin spatele aparatului de fotografiat uneori pot să admit că nu e întotdeauna o chestie confortabilă și chiar dacă de cele mai multe ori este luată "ca de apucat" totuși este un efort. E mult mai confortabil să vii, să ți se pregătească un cadru, să citești (cum s-ar zice să te "produci"), să ți se facă poze și apoi să pleci. E ceva mai nasol să tot faci poze și să te străduiești să nu pierzi pe nimeni, să nu faci gafe, să nu tai capete sau să nu prinzi reflexii în ochelari. De aceea eu apreciez gestul lui George în mod deosebit. nicodem, comentariul tău e bizar. Tocmai mi-a tăiat cheful de a-ți mai ura la mulți ani. păcat. probabil e un dar și ăsta de a da cu bîta în baltă. nu îl au mulți.
un nume cu o sonoritate aparte. imi place modul in care ai reusit sa redai aici asteptarile. o plaja pustie, o locomotiva cu aburi, o sina suspendata, un cufar vechi si o casuta dincolo de raceala unui grilaj din fier.si peste toate astea imaginea aletenei în care te poţi regăsi.frumos vlad!
la mine, titlurile poemelor, prozelor, etc., ies în decor, spre partea stângă, mă refer la faptul că, aşa cum subtitlul este centrat, aşa ar trebui şi titlul, altfel devine obositor ochiului. de exemplu, ca să dau click la poemul ralucăi care să zicem, este situat în partea dreaptă a paginii, trebuie să intru puţin în spaţiul poemului silviei bitere, aflat pe partea stângă a paginii.
îmi place titlul și nici discursul nu e de lepădat. ai unele imagini care mi-au atras atenția prin simplul fapt că se pliază pe gustul meu. nu pot fi decât subiectiv:) versul de final îmi pare acum încântător. ai ceva proaspăt, aici Laurențiu și pentru asta las și semnul meu umil de apreciere.
...uneori suntem atrași de o formă sau alta, uneori de exprimare, le punem numele de construcții ca și cum am fi transpirat ridicându-le, probabil prin unele părți așa o fi, ale Terrei. da Matei,ai un comentariu util, ca și cum nu l-ai fi citit tu... atent, cu gânduri bune, paul
Nu știu dacă-ți mai amintești. Dar, în urmă cu câtva timp, când la Deko se repeziseră toți asupra ta să, te desființeze, cred că am fost singurul care am spus că, dacă-ți vei curăța de zgură textele, vei ajunge să scrii poezie. Fără a renunța la enunțuri șocante, acum ele se leagă într-o prozodie care se desfășoară firesc de personal și ne banal. Dovadă și textul de față. Ca și altele din ultimul timp.
Cînd am spus deontologie m-am referit nu la profesiunea ta de medic ci la poziția de membru al juriului, poziție pe care ai acceptat-o din cîte îmi amintesc cu destul de mult entuziasm. Dar mă rog, oamenii se mai schimbă. Și cînd am menționat aspectul deontologic m-am referit la acele ieșiri în decor despre care am menționat. Și dacă tu nici acum nu înțelegi că au fost absolut nepotrivite atunci îți spun deschis că în mod normal decizia ta nu ar trebui să mă întristeze ci să mă facă să răsuflu ușurat. Încă îmi este deosebit de dificil să îmi imaginez că nu pricepi despre ce este vorba. Era suficient să îți ceri scuze pentru gest și totul era uitat acum. Dar tu continui pe aceeași linie. De aceea spuneam că amenințările astea de operetă nu cred că mă întristează.
Mulțumesc mult, Marina. Îți mulțumesc și pentru că ai venit la Cărtărești. Adaug linkul unui filmuleț din jurnalul de știri de aseară de la TVR, unde apari și tu: www.tvr.ro/articol.php?id=13684&c=99
Uite un experiment ne-experimental :-) Provocare, depășire bariere. Cititorul care lenevește are nevoie de mai mult decât de un dop, fie el și element de surpriză ca la șampanie. Aici e de lucru, nu glumă, de partea cititorului :-) Poate mai revin și cu critica, poate nu. Tu, însă, sper.
am dorit ca starea de confuzie dată uneori de suprarealism să pară naturală, intenționat am lăsat unele expresii și timpuri verbale "căzute" la întâmplare. îmi pare bine și îmi face bine că ai trecut.
Bună, Crin. Mă bucur să regăsesc textele tale. Îmi place mult prospețimea ideilor tale, faptul că narațiunea se construiește în jurul unei idei, ca o plantă agățătoare în jurul unui stâlp. Surprinzi momente, nu urmărești neapărat un fir epic prestabilit, mă regăsesc și eu în stilul ăsta și probabil de-asta îmi place atât de mult. Frumos introdusă repetiția lui "prea târziu", ca o expresie a regretului, a ireversibilității, și mai ales a faptului că cei doi sunt prizonierii propriilor vieți. Finalul aș zice că e ușor previzibil dar este atât de firesc redat, încât asta contează mai puțin. A, și btw, și Coldplay e mișto :)
Iată o întrebare pe care numai un filozof o putea pune. Iar aici mărturisesc că am folosit cuvîntul filozof cu o oarecare nuanță peiorativă. Deși nu cred că este corect să disprețuiești pe nimeni. Dar aceast curaj pozitivist al filozofului (sau filozoficului) de a crede că poate să înțeleagă totul (sau că totul poate fi înțeles) este în momentul ăsta pentru mine deplorabil. Este posibil să fie și pentru că m-ai "prins" de dimineață iar dimineața toată lumea știe că sînt aproximativ grumpy. Anyway, acum există un motiv pentru ca să îmi fie descalificate aserțiunile despre poezie de mai jos. Dar nu mă tem. Nu știu dacă "intenția" poeziei este neaparat aceea de a fi înțeleasă cît mai ales posibilitatea de a fi simțită. Dar și conceptul de "simțire" nu e neaparat cel mai fericit ales. Ideea este că dacă te apropii de poezie cu "înțelesul" lucrurile devin dificile (dacă nu imposibile). Și cu chestia asta este de acord pînă și jumătatea mea de creier care se ocupă cu chestiile cuantificabile. De aici și marea problemă a celor care "nu înțeleg nimic din poezia modernă" sau "drama poetului neînțeles"(oricît de ironic am privi-o pe cea din urmă). Așa cum spunea antecomentatorul meu am mai scris pe ici pe colo despre ce cred eu că este poezia. Sub nici o formă nu cred că am fost sau pot fi exhaustiv sau "referențial". Pentru că datorită a ceea ce este poezia (și mai ales datorită naturii ei) este mai ușor să îi simți absența decît să o definești sau descrii. (Unii vor numi asta un "cheap shot" dar așa stau lucrurile). Sînt înclinat să cred că (poezia) este un fel de esență spirituală a reprezentării, un fel de suflet al împărtășirii comunicaționale. Cu riscul de a mă cita, un text (sau orice reprezentare artistică) lipsită de poezie este "ca un cimitir fără năluci sau o junglă prin care nu mișună nimic". Ideea este că poezia trebuie să te afecteze la modul aceala imposibil de controlat și de multe ori să îți creeze un disconfort (ca un fel de aftertaste inconfundabil). Acest "disconfort" poate fi plăcut sau neplăcut dar asta este o problemă eminamente subiectivă. Partea interesantă este ca unii oameni o pot vedea sau simți. În timp ce alții chiar o pot pune pe hirtie, pînză sau în muzică sau chiar în arhitectură sau film. Este ceea ce dă fior, un fel de „suflet al artei”. L. Bernstein parcă spunea despre ea că, dacă am privi toate artele - inclusiv muzica - ca pe un fel de triunghi (sau piramidă), poezia este apex-ul, vîrful invizibil, intangibil spre care tind, încearcă să ajungă toate artele indiferent de mijloacele lor de exprimare și (aș adăuga eu) indiferent de filozofia lor artistică.
pamflet, pamflet, da tot nu îmi pare un text bun: e prea prozaic iar versurile se succed ca o elucubrație. Am să te mai citesc în general, și am să revin și asupra pamfletului; este probabil ca prima mea impresie sa fi fost una gresită. numai bine
„…tunetele sunt lovituri
indecise în țeastă lângă prima baltă te vei apleca vei lua apă în căuș
ca și cum ar trebui să spargi deja ceva pentru a ieși la lumină
ultima dată când va ploua nu vei ști unde te va nimeri însă ea te va
așeza încetișor pe ceva îți va pune mâna uscățivă pe frunte uite plouă
afară îți va zice de ce ieși în ploaie la ora asta”
Ştii, am mai spus-o, că nu mă interesează metafora-cuvânt, nici metafora-propoziţie/frază, ci doar metafora-text, ca întreg. Ori aici, despre o metaforă-text ca întreg este vorba. In care fiecare cuvânt/propoziţie/frază îşi găseşte locul cuvenit. Şi citatul anterior dă putere întregului.
marga, mulțumesc încă o dată pentru cinstea care mi-o faci citind cu perseverență modestele mele texte. mulțumesc și pentru critică. și da, nici eu nu am fost fericit cu textul. și da, ar trebui să fiu mai exigent.
deocamdată am făcut o revizie capitală prin el și am modificat mai multe lucruri în partea a doua.
eu pe 17 decembrie 1989 eram in Timisoara. de fapt 17 decembrie 1989 a fost intr-o duminica. cu o seara inainte am trecut cu tramvaiul de la gara pe linga casa lui Tokes, si pentru ca nu locuiam in perioada aceea in Timisoara (eram stagiar in Severin) nu am inteles de ce lumea vorbea susostind ceva mai ciudat decit de obicei. pentru ca de obicei tot incet se vorbea in tramvai. dar de data asta am simtit ceva suspect. un muncitor de la macazul din piata Traian ne-a explicat ce se intimpla. tirziu a mai venit un tramvai pentru Soarelui, unde mergeam noi. In seara aceea, 16 decembrie 1989, am auzit pentru prima data muncitorii scandind la FAEM „Jos Ceausescu”. atunci am zis ca pot sa mor de acum ca am auzit-o in final si pe asta. starea de frustrarea ajunsese in multi dintre noi la paroxism. a doua zi am trecut din nou prin acelasi oras prin care grupuri de oameni strigau tot felul de „jos” si toti oamenii se comportau in tramvai ciudat, aproape kafkian. era un amestec de spaima si bucurie. am traversat din nou orasul spre gara. mergeam spre arad. toata ziua am stat cu urechea la europa libera si vocea americii si schimbam impresii cu oamenii care veneau din diferite locuri. de data aceasta sentimentul ca ceva trebuie sa izbucneasca in curind era paroxistic. o stare si emotie si anticiparea super-endorfinizata. a doua zi, pe 18, am plecat spre timisoara din nou, atunci am participat la mitinguri si multe alte chestii, am vazut multe alte lucruri, si tot atunci era sa mor de mai multe ori. aveam 28 de ani si 6 zile. adica acum doua zeci de ani.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
multumesc, dan. e bine sa stiu ca pot conta pe cineva.
pentru textul : rugaminte importanta demulțumesc Profetule! și eu te aștept cu o nouă provocare.
pentru textul : constrîngere poetică sau text după imagine impusă 1 de...may that grass stay always raw between circles and beyond...it's all that matters:)
pentru textul : Time decheers!
mulțam fain de lectură și aplecare pe text, petre!
pentru textul : liquor store blues dedesi ai cautat atat (iti multumesc sincer pt timp si interes)- rotogravura &gestalt nu sunt chiar un capat de lume - nu ai facut decat sa functionezi tu insuti ca o rotogravura asupra textului. pacat - mai aveai doar putin pana la a fi arheolog... survivivore
pentru textul : Arhetipar deimi dai voie sa te contrazic? textul de mai sus nu-si poate propune o " reconfigurare a personalitatii artistului" ( tocmai pentru ca ignora cu totul dimensiunea operei lui Eminescu, nepomenind-o deloc, nicicum) ci, in cea mai hei-rupista situatie, isi porpune o schimbare de pozitie a reflectorului: dinspre aceasta, spre caracteristicile individului Mihail Eminovici. e, daca vrei, o dovada a plenitudinii unei anumite tendinte - invechite deja in occident, ca a individualismului. Hesse o ironiza magistral in incipitul "Jocului" sau; o numea. acolo, "foiletonism". Una din consecintele ei este dificultatea tot mai mare, pentru unii, in a disocia opera de biografia autorului. Pe mine, cel putin, aspectele astea chiar nu ma intereseaza, si n-as fi intervenit aici daca domnul Parpauta insusi n-ar fi cerut comentarii (culmea e ca dumnealui cerea comentarii favorabile! ei, uite asta nu intelesesem eu de la inceput...) si daca, ulterior, n-ar fi trebuit sa iau atitudine ca moderator.
pentru textul : Povestiri de la Borta Rece deReusita sarja, mi-a placut. Cred ca ma voi gandi la "dupa noi, obrocul" care e mobilizant. Asa da, Andu
pentru textul : După noi, galopul deda, și probabil că lucrul pe care am uitat să îl menționez este faptul că George Asztalos a făcut acest gest frumos și fulger al fotografiilor. Ca unul care am mai stat și prin spatele aparatului de fotografiat uneori pot să admit că nu e întotdeauna o chestie confortabilă și chiar dacă de cele mai multe ori este luată "ca de apucat" totuși este un efort. E mult mai confortabil să vii, să ți se pregătească un cadru, să citești (cum s-ar zice să te "produci"), să ți se facă poze și apoi să pleci. E ceva mai nasol să tot faci poze și să te străduiești să nu pierzi pe nimeni, să nu faci gafe, să nu tai capete sau să nu prinzi reflexii în ochelari. De aceea eu apreciez gestul lui George în mod deosebit. nicodem, comentariul tău e bizar. Tocmai mi-a tăiat cheful de a-ți mai ura la mulți ani. păcat. probabil e un dar și ăsta de a da cu bîta în baltă. nu îl au mulți.
pentru textul : Virtualia XI. Dragoste cu stele verzi. deun nume cu o sonoritate aparte. imi place modul in care ai reusit sa redai aici asteptarile. o plaja pustie, o locomotiva cu aburi, o sina suspendata, un cufar vechi si o casuta dincolo de raceala unui grilaj din fier.si peste toate astea imaginea aletenei în care te poţi regăsi.frumos vlad!
pentru textul : călătoriile Alétenei deE bine că vă încadraţi comentariile la "păreri", dar e rău că le numiţi "analize", d-le Sixtus. Vreo brumă de paradox?
"De ce te învârii în gol, autorule" - cum aş putea să mă învârt altfel când mă citeşti tu, cititorule?
pentru textul : Pilda omului care a tăcut deși felicitările mele. asemenea vești să tot primim!
pentru textul : Concursul de Debut Literar UniCredit 2011 dela mine, titlurile poemelor, prozelor, etc., ies în decor, spre partea stângă, mă refer la faptul că, aşa cum subtitlul este centrat, aşa ar trebui şi titlul, altfel devine obositor ochiului. de exemplu, ca să dau click la poemul ralucăi care să zicem, este situat în partea dreaptă a paginii, trebuie să intru puţin în spaţiul poemului silviei bitere, aflat pe partea stângă a paginii.
pentru textul : hermeneia 3.0-b deîmi place titlul și nici discursul nu e de lepădat. ai unele imagini care mi-au atras atenția prin simplul fapt că se pliază pe gustul meu. nu pot fi decât subiectiv:) versul de final îmi pare acum încântător. ai ceva proaspăt, aici Laurențiu și pentru asta las și semnul meu umil de apreciere.
pentru textul : între noi golul ca o măduvă a unei coloane fără sfârșit deeste doar imaginea din oglindă...
pentru textul : am înţeles ce e tăcerea deaceeaşi reflecţie statică ce persistă.
mulţumesc de trecere şi semn!
şi de sugestie!
e de prisos.
...uneori suntem atrași de o formă sau alta, uneori de exprimare, le punem numele de construcții ca și cum am fi transpirat ridicându-le, probabil prin unele părți așa o fi, ale Terrei. da Matei,ai un comentariu util, ca și cum nu l-ai fi citit tu... atent, cu gânduri bune, paul
pentru textul : Fabrica de bolduri deNu știu dacă-ți mai amintești. Dar, în urmă cu câtva timp, când la Deko se repeziseră toți asupra ta să, te desființeze, cred că am fost singurul care am spus că, dacă-ți vei curăța de zgură textele, vei ajunge să scrii poezie. Fără a renunța la enunțuri șocante, acum ele se leagă într-o prozodie care se desfășoară firesc de personal și ne banal. Dovadă și textul de față. Ca și altele din ultimul timp.
pentru textul : de vorbă cu o sabie deda, captivanta proza.parca astept continuarea din care sa aflu ca unul din personaje nu a mai urcat la stația știută. oare ce s-a întâmplat cu el?
pentru textul : autobuz fără destinaţie deCînd am spus deontologie m-am referit nu la profesiunea ta de medic ci la poziția de membru al juriului, poziție pe care ai acceptat-o din cîte îmi amintesc cu destul de mult entuziasm. Dar mă rog, oamenii se mai schimbă. Și cînd am menționat aspectul deontologic m-am referit la acele ieșiri în decor despre care am menționat. Și dacă tu nici acum nu înțelegi că au fost absolut nepotrivite atunci îți spun deschis că în mod normal decizia ta nu ar trebui să mă întristeze ci să mă facă să răsuflu ușurat. Încă îmi este deosebit de dificil să îmi imaginez că nu pricepi despre ce este vorba. Era suficient să îți ceri scuze pentru gest și totul era uitat acum. Dar tu continui pe aceeași linie. De aceea spuneam că amenințările astea de operetă nu cred că mă întristează.
pentru textul : Rezultatele Concursului de Poezie „Astenie de primăvară – Hermeneia 2010” deMulțumesc mult, Marina. Îți mulțumesc și pentru că ai venit la Cărtărești. Adaug linkul unui filmuleț din jurnalul de știri de aseară de la TVR, unde apari și tu: www.tvr.ro/articol.php?id=13684&c=99
pentru textul : Lansarea "Oublier en avant/Uitarea dinainte" – Marlena Braester deUite un experiment ne-experimental :-) Provocare, depășire bariere. Cititorul care lenevește are nevoie de mai mult decât de un dop, fie el și element de surpriză ca la șampanie. Aici e de lucru, nu glumă, de partea cititorului :-) Poate mai revin și cu critica, poate nu. Tu, însă, sper.
pentru textul : Leonardo (0) deam dorit ca starea de confuzie dată uneori de suprarealism să pară naturală, intenționat am lăsat unele expresii și timpuri verbale "căzute" la întâmplare. îmi pare bine și îmi face bine că ai trecut.
pentru textul : perdu deBună, Crin. Mă bucur să regăsesc textele tale. Îmi place mult prospețimea ideilor tale, faptul că narațiunea se construiește în jurul unei idei, ca o plantă agățătoare în jurul unui stâlp. Surprinzi momente, nu urmărești neapărat un fir epic prestabilit, mă regăsesc și eu în stilul ăsta și probabil de-asta îmi place atât de mult. Frumos introdusă repetiția lui "prea târziu", ca o expresie a regretului, a ireversibilității, și mai ales a faptului că cei doi sunt prizonierii propriilor vieți. Finalul aș zice că e ușor previzibil dar este atât de firesc redat, încât asta contează mai puțin. A, și btw, și Coldplay e mișto :)
pentru textul : Amantă spirituală deti-as recomanda sa faci serii mai scurte de maxim trei sau patru, altfel cititorii tind sa le ignore
pentru textul : In dar: mandala deIată o întrebare pe care numai un filozof o putea pune. Iar aici mărturisesc că am folosit cuvîntul filozof cu o oarecare nuanță peiorativă. Deși nu cred că este corect să disprețuiești pe nimeni. Dar aceast curaj pozitivist al filozofului (sau filozoficului) de a crede că poate să înțeleagă totul (sau că totul poate fi înțeles) este în momentul ăsta pentru mine deplorabil. Este posibil să fie și pentru că m-ai "prins" de dimineață iar dimineața toată lumea știe că sînt aproximativ grumpy. Anyway, acum există un motiv pentru ca să îmi fie descalificate aserțiunile despre poezie de mai jos. Dar nu mă tem. Nu știu dacă "intenția" poeziei este neaparat aceea de a fi înțeleasă cît mai ales posibilitatea de a fi simțită. Dar și conceptul de "simțire" nu e neaparat cel mai fericit ales. Ideea este că dacă te apropii de poezie cu "înțelesul" lucrurile devin dificile (dacă nu imposibile). Și cu chestia asta este de acord pînă și jumătatea mea de creier care se ocupă cu chestiile cuantificabile. De aici și marea problemă a celor care "nu înțeleg nimic din poezia modernă" sau "drama poetului neînțeles"(oricît de ironic am privi-o pe cea din urmă). Așa cum spunea antecomentatorul meu am mai scris pe ici pe colo despre ce cred eu că este poezia. Sub nici o formă nu cred că am fost sau pot fi exhaustiv sau "referențial". Pentru că datorită a ceea ce este poezia (și mai ales datorită naturii ei) este mai ușor să îi simți absența decît să o definești sau descrii. (Unii vor numi asta un "cheap shot" dar așa stau lucrurile). Sînt înclinat să cred că (poezia) este un fel de esență spirituală a reprezentării, un fel de suflet al împărtășirii comunicaționale. Cu riscul de a mă cita, un text (sau orice reprezentare artistică) lipsită de poezie este "ca un cimitir fără năluci sau o junglă prin care nu mișună nimic". Ideea este că poezia trebuie să te afecteze la modul aceala imposibil de controlat și de multe ori să îți creeze un disconfort (ca un fel de aftertaste inconfundabil). Acest "disconfort" poate fi plăcut sau neplăcut dar asta este o problemă eminamente subiectivă. Partea interesantă este ca unii oameni o pot vedea sau simți. În timp ce alții chiar o pot pune pe hirtie, pînză sau în muzică sau chiar în arhitectură sau film. Este ceea ce dă fior, un fel de „suflet al artei”. L. Bernstein parcă spunea despre ea că, dacă am privi toate artele - inclusiv muzica - ca pe un fel de triunghi (sau piramidă), poezia este apex-ul, vîrful invizibil, intangibil spre care tind, încearcă să ajungă toate artele indiferent de mijloacele lor de exprimare și (aș adăuga eu) indiferent de filozofia lor artistică.
pentru textul : să respir deda ce-i Cris, iar ți s-a stricat google-ul?:) sau vrei sa faci conversație, ca între fete?:)
pentru textul : Paul, te iubesc canonic depamflet, pamflet, da tot nu îmi pare un text bun: e prea prozaic iar versurile se succed ca o elucubrație. Am să te mai citesc în general, și am să revin și asupra pamfletului; este probabil ca prima mea impresie sa fi fost una gresită. numai bine
pentru textul : căpățâni de porc în automobile de lux deSilvia, ok. Facem o combinaţie:
""O strâng pe sor-mea de mână.
Ea, pe aia mică.
Nu se mai aude nimic.
Doar ledul încă."
Ce spui?
pentru textul : Noapte bună, copii de„…tunetele sunt lovituri
indecise în țeastă lângă prima baltă te vei apleca vei lua apă în căuș
ca și cum ar trebui să spargi deja ceva pentru a ieși la lumină
ultima dată când va ploua nu vei ști unde te va nimeri însă ea te va
așeza încetișor pe ceva îți va pune mâna uscățivă pe frunte uite plouă
afară îți va zice de ce ieși în ploaie la ora asta”
Ştii, am mai spus-o, că nu mă interesează metafora-cuvânt, nici metafora-propoziţie/frază, ci doar metafora-text, ca întreg. Ori aici, despre o metaforă-text ca întreg este vorba. In care fiecare cuvânt/propoziţie/frază îşi găseşte locul cuvenit. Şi citatul anterior dă putere întregului.
pentru textul : risipă de nori demarga, mulțumesc încă o dată pentru cinstea care mi-o faci citind cu perseverență modestele mele texte. mulțumesc și pentru critică. și da, nici eu nu am fost fericit cu textul. și da, ar trebui să fiu mai exigent.
pentru textul : dincolo de crepuscul dedeocamdată am făcut o revizie capitală prin el și am modificat mai multe lucruri în partea a doua.
eu pe 17 decembrie 1989 eram in Timisoara. de fapt 17 decembrie 1989 a fost intr-o duminica. cu o seara inainte am trecut cu tramvaiul de la gara pe linga casa lui Tokes, si pentru ca nu locuiam in perioada aceea in Timisoara (eram stagiar in Severin) nu am inteles de ce lumea vorbea susostind ceva mai ciudat decit de obicei. pentru ca de obicei tot incet se vorbea in tramvai. dar de data asta am simtit ceva suspect. un muncitor de la macazul din piata Traian ne-a explicat ce se intimpla. tirziu a mai venit un tramvai pentru Soarelui, unde mergeam noi. In seara aceea, 16 decembrie 1989, am auzit pentru prima data muncitorii scandind la FAEM „Jos Ceausescu”. atunci am zis ca pot sa mor de acum ca am auzit-o in final si pe asta. starea de frustrarea ajunsese in multi dintre noi la paroxism. a doua zi am trecut din nou prin acelasi oras prin care grupuri de oameni strigau tot felul de „jos” si toti oamenii se comportau in tramvai ciudat, aproape kafkian. era un amestec de spaima si bucurie. am traversat din nou orasul spre gara. mergeam spre arad. toata ziua am stat cu urechea la europa libera si vocea americii si schimbam impresii cu oamenii care veneau din diferite locuri. de data aceasta sentimentul ca ceva trebuie sa izbucneasca in curind era paroxistic. o stare si emotie si anticiparea super-endorfinizata. a doua zi, pe 18, am plecat spre timisoara din nou, atunci am participat la mitinguri si multe alte chestii, am vazut multe alte lucruri, si tot atunci era sa mor de mai multe ori. aveam 28 de ani si 6 zile. adica acum doua zeci de ani.
pentru textul : Tu ce făceai pe 17 decembrie '89? dePagini