înţeleg Adrian din ce spui tu că eu nu sunt un autor respectabil. Nu e nimic. Ori poate utilizezi forma vulgară a exprimării legat de respectul de sine? Mă respect suficient, te asigur, dar totuşi îţi răspund. Acuzaţiile tale sunt absurde şi nefondate. Pur şi simplu nu ţi-a plăcut poezia aceasta a mea şi gusturile nu se discută.
1. Doar de data aceasta, în acest poem, din motive pe care nu le mai detailez, am simţit că emoţia se exprimă mai bine prin acele cuvinte non-existente. Nu s-a mai întâmplat şi e clar chiar din acest poem că nu se va mai întâmpla chiar dacă voi trăi peste 100 de ani.
2. gol şi sec nu e redundant, sunt concepte cu sensuri multiple şi nu văd de ce autorii care "se respectă" trebuie neapărat să delimiteze sensurile dintr-o poezie ca într-un tratat ştiinţific, ori mereu să scrie cu spaima redundanţei. E poate o modă care desigur va dispărea şi tu ştii asta, chiar tu care mă acuzai că eu nu mai sunt la modă dacă scriu despre non-entităţi.
3. asimetria şi lipsa de formă nu sunt defel aspecte preţioase. Despre suflet nu prea se poate vorbi în poezie, doar aici în acest poem sentimental l-am pomenit; în general nu pomenesc sufletul desigur. Dar nu e vorba de preţiozitate defel, cum poţi numi preţiozitate ceva care curge natural în formă aproape brută, neprelucrată? Se numeşte ingenuitate, candoare, dar nu preţiozitate.

Oricum mulţam frumos pentru comentariu, sunt recunoscătoare pentru comunicare şi părere.

Katya, este intr-adevar foart sugestiv poemul tau, "plastic" as spune. Si reusesti sa stai departe de imaginile comune, desi ai intrat cu curaj intr-un spatiu umblat si rasumblat. Cred doar despre ultimele 3 versuri ca sunt putin cam "dulci", desi pot sa inteleg destul de bine necesitatea lor. In alta ordine de idei, te voi ruga sa iti recompletezi datele in pagina de autor si, daca ai revenit, sa ramai de data aceasta. Cred ca am mai incercat sa iti spun sub un alt text, Katya: daca iti stergi mereu textele, daca toti ne-am sterge mereu textele, ar fi ca si cum am fi intr-un continuu bal mascat, unde nimeni nu recunoaste pe nimeni, desi poate li se pare cunoscut glasul, mersul, o miscare a mainii etc. Stiu de unde sa iti iau stilul, eleganta, dar nu mai stiu de fapt nimic din ce ai scris, pentru ca nu am unde ma intoarce. Si va fi fiind ea viata destul un bal mascat, dar e obositor si no fun, credem noi. Nu acesta este scopul hermeneia.

unii nu simt gustul unui eveniment ca acela al fricii ori al libertăţii - depinde însă de condiţiile în care simţi aceste două atribute ale vieţii - căci există fel şi fel de frici, fel şi fel de libertăţi-, însă nici nu ar fi corect să ne imaginăm, nu zic altfel, că şi cei care duc mai departe viaţa, tinerii, urmaşii etc ar trebui să treacă prin ce am trecut unii dintre noi, ca să înţeleagă, ca să simtă gustul...
oricum eu cred ă fiecare generaţie are "momentele ei de degustat" pe care nu le vor avea aceia care vin după ei ş.a.m.d.
oricum, interesant punctul tău de vedere.

Virgil, atenţie la "O mulțime de lucruri au trecut" şi la "Într-un fel mi-a milă"!

Departe de aventurile lui Fane și Costel, Virgil ne aduce un text de o cu totul altă factură. Sper că v-ați dat cu toții seama ca nu e o simplă rețetă și că e un text literar; e o "disecție culinară", nu simplu culinară, e clar. Nu insist deci. Mie mi-e foame de proză scurtă, așa că am sărit imediat. Întotdeauna mi-a plăcut alunecarea această reflexivă dinspre lucrurile de rutină înspre lucrurile ultime,... sau, mă rog, aproape ultime. Asta dă greutate și importanță lucrurilor de zi cu zi. Să fii poet și când te duci la tăiat lemne, să râmâi prozator și când iei în mână cuțitul de bucătărie. Virgil dovedește asta aici. Neavând aliniat la capăt de rând și fiind un text atât compact, la citire ar ajuta cu siguranță cel puțin introducerea unui spațiu între pasaje. Cred. Permite-mi o întrebare glumeață, dar destul de la modă prin România: noi, mai nou, în țara candidată la U.E., nu mai avem voie să omorâm porcii cu cuțitul, voi, acolo, chiar schingiuți crabii în apă clocotită? Sau, probabil, asta pentru că nu poți să-i tai capul... Sau pentru că Americanii n-au avut Evul Mediu și recuperează acum?

da, cred ca ai observat bine ca , de fapt, imi place sa spun povesti, sa schitez cadre, decoruri si in ele sa proiectez senzatii, sentimente. nu stiu daca e bine sau nu, sau daca razbate ceva, cu adevarat, din amalgamul de imagini. (but trying is inspiring :) . ma bucur mult ca ai fost limbut. si multumesc pentru semnul tau!

pe alocuri vad rime voluntare sau ne. asta ma face sa ma gandesc daca dau bine poeziei sau nu. o chestie care se transforma in intrebare. /...apoi să ne decolorăm ... până când de sus o vagă pată de culoare va semăna cu noi/ daca sunteti decolorati cum sa semanati cu o pata de culoare, fie ea si vaga? poate o pata de lumina... /o-ntinsa coala de hartie/, cred ca poti renunta la o-ntinsa, pt. ca pt. mine coala de hartie reda imaginea intinsului. ziua buna

De belles images qui nous transportent immédiatement dans le monde mythique de la création où se conjuguent force et violence, en opposition avec le microcosme du quotidien qui rend "myope" et n'encourage pas à sortir de soi à la rencontre de l'univers et de sa beauté qui nous entourent.

pentru că poemul mi-a plăcut, îndrăznesc să vin cu câteva sugestii
și anume
„adăpi cocorii din frigul
ce-mi scormoneşte măruntaiele”
aici aș înlocui cocoșii cu vulturii, de dragul unificării simbolurilor, și pentru forța care cred că ar rezulta
„hrănești vulturii din frigul
ce-mi scormonește măruntaiele”.
apoi aș schimba puțin ultimele două strofe, astfel
„
în cimitirul ce-mi creşte în locul măduvei
nici un vaier
nici un oftat nu mişcă vântul

doar clopotele astea înfiorate
se agaţă de trup„

atât. :)

altfel ceee ce faci tu...

Un text în care stilurile epistolar şi beletristic sunt în armonie. E multă poezie aici. M-ai făcut să îmi fie şi mai dor de o scrisorae scrisă de mână, caligrafiată frumos, cu cerneală albastră, în care printre aparentele nimicuri, să fie amănuntele unor suflete frumoase, a unor relaţii interumane nealterate de mizeriile lumii. Am recunoscut unele trimiteri la scrierile mai vechi si m-am bucurat. Mi-au plăcut foarte multe rostiri, şi datorită ideilor, şi mijloacelor de expresie artistcă. Am ales pe următorul prin care autorul cred că îşi exprimă un fel de crez al artistului:
,, e drept că încă nu am ajuns la acea exprimare care îngemănează zicerea poetică şi pe cea artistică într-o reprezentare unică a eternităţii clipei".
Mulţumesc pentru acest moment de înălţare.

în fine... ne prefacem că nu s-a întîmplat nimic? bine. dar ce facem cu avertismentele dacă un membru al site-ului va avea abateri de acum încolo?

un text calm, linistit, poate putin trist ca un fel de poveste provincial-feminina, secunda. M-a facut sa ma intreb cine este Ea. Sau poate esti tu in oglinda...

Partea asta este super: "vom dormi o mie de ani între aceste imense perne ardelenesti si nu se va schimba nimic" La mijloc nu imi place deloc: "fără să te simt cum spargi probleme de matematică în gînd mă întreb lăsîndu-ti laba piciorului să mă atingă în somn iubito" - cum adica "spargi probleme de matematica" si apoi chestia cu "laba piciorului" este un detaliu ciudat, de ce nu simplu "lasandu-ti piciorul sa ma atinga in somn"... parca suna mai poetic, nu crezi? De fapt este o tendinta la tine sa supra-specifici la nivel de detaliu aproape anatomic, eu inteleg unde bati, insa uneori suna ca nuca-n perete. In ansamblu, imi pare un poem mai vechi, refurbisat. Nu reusesc sa regasesc in el prea multe elemente ale liricii hai sa o numesc "moderne" marca Virgil Titarenco... insa s-ar putea desigur sa ma insel. As comasa "uneori cînd dormi mă gîndesc la tine cum ai putut să te nasti" ... in "uneori cand dormi ma gandesc cum ai putut sa te nasti"... pentru ca versul independent "uneori cand dormi ma gandesc la tine" suna a manea. In rest, mai vedem, mai citim. Oricum, un poem placut, cel putin te pune pe ganduri si asta e de bine. Andu

ce pot sa spun este ca sint zile si zile. oamenii care scriu sint, asa cum stii probabil, fiinte destul de capricioase. nici unul nu cred ca facem exceptie de la asta.