Emilian, doar tu te puteai gandi la piratul Jack Daniels.:)

da Andu, este de neiertat ca mi-a scapat asa o perla cacafonica, dar nu este corect sa-mi ceri sa nu o repar, mai ales ca tu mi-ai semnalat-o cu cele mai bune intentii, nu-i asa? ca de ramas in aer n-o sa ramai, se subintelege doar ca ai facut o observatie in deplina cunostinta a unei cacafonii si nu la ... bâză :) in legatura cu recitirea a ceea ce scriu, ai dreptate... dar culmea este ca intr-adevar am recitit-o, desi asta bineinteles ca nu ma disculpa eu iti multumesc ca vii sa vorbim, chiar daca am pierdut detaliile acelea de subtilete din cauza "cacafoniei" mele, pentru care imi vine sa ma impusc, vorba lui Dorin... desi sunt sigura ca nu asta este gestul pe care trebuie sa-l fac acum :) constienta de limitele mele si cu constiinta mustruluita... iti multumesc ca treci pe-aici!!

poate ca nu e suficient de coerent si mai merge lucrat la forma?.. lucru pe care am de gand sa-l fac, intr-un moment de inspiratie si liniste. multumesc, radu-luca.

am citit poezia în urmă cu cîteva ore. în general, înainte de face un comentariu, las lucrurile să se așeze. e bine și pentru autor, are răgazul de a reveni pe text, e bine și pentru comentator să nu se arunce în gard ca un berbec.

mizam pe unele schimbări și da, s-au făcut. nu pricepusem la prima citire expresia cu un braț catapultă și ce mai era pe acolo-nu mai rețin forma exactă.
mai observasem la strofa trei și observ în continuare următoarea formulare:
„până când palmele-ţi
fumegă până ce-n vene
îţi picură ceară şi pielea îţi cântă-n ecouri
de palat părăsit. „
-pînă cînd... până ce-n vene... palmele-ţi
... îţi picură.... îţi cântă-n
știu că Adriana Lisandru e atentă la astfel de alcătuiri pe site. aici e posibilă o scăpare. dacă nu, semnalarea rămîne doar un moft de al meu, un tribut plătit unei urechi mai sensibile.

„doar un zgomot
de cer sfărâmat. ca atunci când visai
cum te lipeşti de coapsele mamei şi la prima atingere
se transformau în movile de mâl.”
probabil că de vină e și aplecarea mea către vizual pentru că eu aud/văd sfărîmarea cerului ca pe o sticlă spartă de un ciocan (anumite însușiri ale cerului –firește nu fizice- transparență, fragilitate mă fac să gîndesc asta). ori acest zgomot parcă e în contradicție cu starea mult mai domoală- sonor și vizual-indusă de „ca atunci când visai...”

„cel mai greu e să prinzi lumina de ceafă
ca pe un leş descărnat de pisoi”
primul vers mă duce cu gîndul la mișcare, forță, acțiune, desfășurare rapidă. așa că nu înțeleg de ce „ca pe un leş descărnat de pisoi”. sau pot să înțeleg interpretînd că a prinde lumina de ceafă ca pe un leș descărnat de pisoi crează o anumită repulsie și atunci e greu. în fine, repet, poate sînt prea riguros eu.

„într-o zi te uiţi într-o ceaşcă de ceai
te arunci în chiuvetă”
aceaste versuri cred că se înscriu într-un registru pe care autorea îl încearcă în ultima vreme destul de des de parcă ar vrea să își ascundă sensibilitatea. deși ea ar vrea să pună drapelul la poartă de ziua națională se ferește de gura vecinilor.

dar de asta ce zici maestre Bobadil, ca dumneata te pricepi la toate iata o idee de la care se mai poate lucra

Nu știu ce parte era cu goticul dar nu sînt de acord că goticul nu ar putea face parte dintr-un coșmar. E cam ca și cum ai spune ca pieile roșii nu ar putea face parte dintr-un film. Un coșmar e o chestie suficient de largă ca să găzduiască pe oricine. În legătură cu textul cred că ar fi fost mult mai reușit dacă autorul ar fi renunțat la multitudinea de cuvinte de legătură care îți dau senzația de proză.

Chiar nu cred ca discutiile din subsolul acestui text ar trebui sa ia aceasta turnura politica, iar tu Virgile, uneori numeri mere cu pere si iti iese o suma de numai tu stii ce.. Deocamdata zau, ce-ti veni la comparatia aia cu mexicanii sau ti-au bagat astia cipul in creier cand dormeai? Sa revin, textul mi-a placut, este special chiar daca e feminist pana in maduva oaselor dar exprima o realitate frusta. Eu votez pentru, fara penita ca m-ar rade Virgil dau in scris. Andu

Draga Oriana, spatiul comentariilor este destinat cu precadere discutiilor asupra textului si mai putin comunicarilor cu caracter personal. Sper ca iti vei gasi timp sa te apleci si asupra poeziei postate aici.

Frumoase imaginile. Crezi că ai putea să le micșorezi? Ar fi mult mai bine și estetic. Mulțumesc.

” Esența e unică! Ordinea e unică! Uimirea este uimită de propriul ei subiect, căci nu-l găsește pe cel ce o uimește! Uimirea, ce crede că este un atribul al lumii, nu e ceea ce crede: în realitate este vorba de uimirea uimirii! Nu există decât El și uimirea! Pe Allah, limbile sunt fără vlagă când trebuie să exprime ceea ce cunosc inimile! Pe Allah, inimile sunt fără vlagă când trebuie să înțeleagă despre ce e vorba cu adevărat! „ Muhhyddin Ibn Arabi “Așa cum o oală se destramă în lut, un val în apă, o brațară în aur, tot așa universul se destramă în Mine! Căci, atunci când lumea se destramă, de la zeul suprem până la ultimul fir de iarbă, aceasta dizolvare nu mă afectează.” Astavakra Samhita „Așa cum flacăra se adaptează în această lume la tot felul de forme, fără a-și schimba natura, tot așa Ấtmâ, Spiritul Universal se adaptează la tot felul de forme.” Katha Upanișad

Acum descopar ca, intr-adevar, are o semnificatie profunda pentru mine! Evidenr ca n-o sa o divulg.

P.S. Oriana, daca doresti pot sa-ti trimit in PDF cartea mea recent aparuta ("Dincolo de ironie si ironism") - nu stiu daca ai aflat de ea - vezi si pe Hermeneia, dar si pe Agonia recenzii ale ei. Pe Agonia recenzia este semnata de Felix Nicolau care a reprodus-o si in Luceafarul (a ajuns si in Canada la doua Doamne care publica pe roliteratura.ro sub numele Maria Cecilia Nicu (Mara) si Veronica Pavel; mai ales pe prima merita sa o citesti, este o prozatoare de prima mana. A plecat din Romania in 1980. In '79 castigase concursul de debut la ed. Abatros cu un roman extraordinar care nu a mai aparut fiind cenzurat). Ti-am trimis acest mesaj deoarece cartea cred ca te va interesa. Si cand vei avea timpul si dispozitia necesare (daca le vei avea) m-ar interesa si pe mine parerea ta. Daca esti de acord s-o primesti, scrie-mi pe [email protected].

Am venit aici pregătită să citesc un poem marca Ioan Barb, și iată că mă întâmpină un text în proză pe care nu credeam că o să-l parcurg în întregime :). Însă, după primele rânduri, nu mai știu când și cum, purtată printre atâtea amintiri, am ajuns la finalul textului, cu ceva regret că s-a terminat totul... Rezum: mi-a plăcut și voi reveni să-l recitesc.
S-au strecurat ceva typos și mai trebuie niște virgule. Și ar mai fi ceva: îmi spunea Emi că în spațiul online e foarte necesară spațierea între fragmente. De acord cu el. În rest, e un text îngrijit, atent construit, astfel încât pare totul atât de natural transmis, ca un iz de gutuie coaptă din casa bunicilor.

... îmi place umorul, nene! Iankeshi penița! (Pentru savurabila prospețime! Dar cine sunt eu?!)

într-o lume tot mai preocupată să surprindă doar imagini blurate pentru a defini mișcarea, microclicurile semnate de Elia David ne reamintesc adăstarea; o face cu delicatețe și ne surprinde în mod plăcut.Avem nevoie și de asemenea stări care să ne redefinească – bună seara copii, noapte bună copii!