Sunt aici câteva imagini frumoase... Un mare congrat pentru " apa întindea mâinile să mă spele", o expresie pe care mi-aş fi dorit s-o scriu eu.
La capitolul negativ - comparaţii prea multe şi, da, imagini prea multe. De altfel, acesta - abundenţa imaginilor, este un cusur constant al scrierilor d-voastră, cusur care striveşte discursul şi oferă caracter pedant. Dacă ati găsi un echilibru...
bravo, domnule poetule! si ce titlu ai gasit... de fapt, nu, ce titlu te-a gasit! abia astept sa te citesc cu voce tare, de pe hartie! sau sa te recitesc pe alocuri, pe alocurile "hermeneice":) Ma bucur ca ai dat lumii inca o carte buna de poezie! cele bune, viata din belsug!
nu că aș vrea să încurajez astfel de dialoguri (pentru că nicăieri nu se stipulează că se vor oferi astfel de răspunsuri sau explicații - din motive lesne se înțeles -) dar textul acesta se află la rubrica remarcate pentru că a fost remarcat.
de tot, Andu. nu aduce nimic/ nu produce nimic/ ba chiar ingreuneaza:is a clingy name, anyway:)...incearca sa-l citesti fara Amalia in el sa vezi ce fain se aude (in cap!)...si titlul ...hmmm, titlul...let's try: 'Asa i-am spus...'
ţesut cu măiestrie, cu mătase de cuvinte.
descopăr descoperitori şi poveştile lor. legende.
şi o scrisoare cu miros de ceai chinezesc, care merită citită.
deşi nu am peniţe la tocuri, una fictivă tot îţi acord, Vlad.
remarc mesajul care, în ziua de azi, nu poate fi apreciat decât la modul superlativ. te felicit pentru idee și felul în care asociezi lumea poeziei cu cea a copilăriei, ceea ce merită cu prisosință o săracă peniță de aur. cu considerație, mircea nincu.
cred că nu a fost destul de evident (din motive care îmi scapă) faptul că suptul degetului era o glumă. dar înțeleg acest fapt, însă nu pot pricepe cum gestul ar denota stupizenie. aici mă depășești în deepitudine Cristina. și iarăși am reticențe cu privire la notoritatea ca structurare blah blah. ceea ce poate fi o idee pentru un viitor apropiat e să transcriu poeme dedicate, cam asta vb Virgil, referindu-se la tematică. dar nici chestia asta nu cred că e o premieră. pentru că am mai citit.
concluzia: îmbătrânim și lângă noi se strâng din ce în ce mai multe cărți proaspete, neglijate ca filmele cu adolescenți.
mulțam de semn, Cristina!
...stau și mă întreb câți citesc atent și realizează că acțiunea se petrece în camera obscură unde se nasc pozele, unde sinonimul și pozitivul... deci excelentă prelucrare a imaginii. fără a fi deloc subiectiv, deși aș avea motive:)! unii vor mură-n... dar să-i lăsăm pe alții să ... gândească în momentul când citesc un poem, frumoasă prelucrarea Fabius! paul
Cred că și în acest text sunt câteva expresii pe care le-ai putea înlocui sau lucra, precum "ce nu-ți dădea pace genetic", " aflux feromonic" și mai sunt și altele. Fotografia reușită. Și textul, dacă ar scăpa de balastul de care spuneam mai sus.
Djamal, frumos poemul tău. Al colegului nu am apucat să-l citesc până la capăt, e mult prea logoreic pe gustul meu.
Dar versurile tale mi-au plăcut.
Elohim, Elohim... una dintre incantațiile mele preferate venite de la Lucian Blaga.
Deși metafora zidului plângerii e frumoasă aici în zidul 'voalat cu lacrimi' mie nu-mi place cum sună acest 'cu lacrimi' l-aș schimba cu 'de lacrimi'.
Andu
Este ceva trist aici, dar găsesc o "poartă spre fericire" în finalul povestirii: acea obișnuință care te face să te recunoști între lucruri ca fiind acasă, între semne, chiar și cele ale unei simple ploi de vară. Iar a te rupe din această obișnuință este, uneori, un sacrilegiu. Probabil că Tudor va rămâne acolo, pentru că, pășind în alt cerc, în alt plan, Casa lui este deja alta.
Posibil sa fie asa, pare profetic finalul. Insa nu te pot contrazice. Nu stiu daca e poezie, doar curiozitatea m-a facut sa citesc textul in intregime. Vad ca e si un mic / mare scandal la comentarii, am citit in diagonala. E vorba de sublimarea spiritului aici. Metafizic vorbind, ai considerat ca e necesara o distrugere "in masa", cel putin utopica, pentru o renastere spirituala. Literar, e destul de bine scris textul. Legendele nu dispar niciodata.
multumesc Ela, ca de obicei, eu nu ma prea pricep sa raspund la comentarii. dar am sa spun ca desi m-am gindit la diferenta de traiectorie intre firul vietii si caracterul imuabil al verticalitatii totusi nu m-am gindit la "labirint" si iata ca totusi asa se pare ca este desi mie "labitint" imi sugereaza ratacire mai degraba Alma, mi-a placut perspectiva ta "neurologica". Inca o idee la care nu m-am gindit. Sau nu am facut-o in mod constient. Dar oare cum ramine cu subconstientul?
Cred că e un text bun. Mi-a plăcut doza de nostalgie care compune sentinţele date (totuşi) blând, necazând în "generalism". Îmi pare că aici e multă resemnare şi, mai important, există factor empiric, factor care nu suferă o diluare prea pronunţată.
"până la urmă rămâne doar un
jar albastru străbătut de vene roșii
un timp vor mai dansa flăcări sub
pulberea din ce în ce mai albă
o vreme se vor putea citi câteva
cuvinte[...]" - aici am scris şi eu.
da' prin titlu nu era nevoie de un apostrof(?) - ba chiar de două -
întreb pentru că nu mai știu acu' de cînd au smotocit ăștia de l'academie limba și ortografia.
Daca zici tu Virgile, pai atunci poemul la care am incasat o stea agonica de la Profetul acum vreo trei anisori se numea "linistea din vama" si suna asa: plecat din locul acela mic punctul de sub semnul astral de intrebare ma regasesc buric un dervis cu picioare filiforme despuiat indecent de vantul din vama veche cuibarit in culcusul pufos al melcului din ureche Andu
Aranca, te ror frumos sa te abtii de la sentinte. Aici comentam. Explicam. Daca ai ceva de spus, spune dar nu in felul acesta. Ca editor ma asteptam de la tine si sa stii si sa respecti regulamentul. Am obosit efectiv sa mai fac observatii din acestea de bun simt intelectual.
Fiindcă tot mi-a zburat păsărica din gură, dar având în vedere că nu e niciun secret, să transcriu dedicaţia:
"Scriitorului Tudor Cristea şi medicului Andrei Bâlbâie, de la Spitalul Dimitrie Gerota din Bucureşti, care mi-au întins o mână în cel mai greu moment al vieţii mele.
De asemenea, prietenilor mei Nicoleta Iftode şi Daniel Barbu, care m-au învăţat că speranţa nu este o vorbă goală.
Şi din nou, fiicei mele, Nicoleta Şerban".
Aşa că aş fi fost ultimul om care să facă afirmaţii insinuante. Dar trebuie să explic, poate, în ce a constat "mâna intinsă" despre care scriitorul vorbeşte în dedicaţie: în cronica elogioasă la romanul "Maimuţe în haremul nopţii", publicată în "Litere" şi reprodusă în volumul amintit, ca şi în invitaţia pe care i-am adresat-o de a susţine o rubrică în revistă. Atât. În rest, corespondăm, din când în când, prin e-mail (legat de colaborarea la revistă sau de anumite evenimente literare) şi căutăm să fim obiectivi când ne discutăm unul altuia cărţile. Nu ne-am văzut niciodată, deşi avem doi prieteni comuni, profesori şi scriitori târgovişteni: Marin Neagu şi George Geacăr.
Cultul prieteniei (şi sau, poate, mai ales literare), ca şi încrederea în literatură sunt cele două modaliltăţi prin care Şerban Tomşa îşi exorcizează izolarea relativă. Dar ea este, cu adevărat, învinsă prin ceea ce scrie el. Legat de aceasta, îmi face plăcere să vă informez că, de curând, a fost primit în Uniunea Scriitorilor din România.
Domnule Frosin,
Dacă aşa-l traduceţi dumneavoastră pe Eminescu, atunci am avut toată dreptatea atunci când v-am reproşat "franceza de dicţionar" şi "păsăreasca". Păi dacă o să daţi traducerile astea căznite unui francez şi o să-i spuneţi că e vorba de cel mai mare poet român, acela o să plângă de mila literaturii noastre. Iar dacă o să-i mai spuneţi şi că este unul dintre marii poeţi europeni, o să vă plângă şi dumneavoastră de milă...
Ceea ce faceţi dvs. aici e un veritabil masacru. Eu nu sunt traducător, dar sunt un cititor în franceză. Am citit Lamartine, Hugo, Baudelaire, dar şi René Char sau Guillevic (care nu erau traduşi în română la vremea când voiam eu să-i cunosc). Şi "Paradisul" lui Sollers (care nici nu s-a tradus), intrigat de faptul că fiecare critic român care-l evoca îl prezenta tot altfel. Prilej de a constata că majoritatea celor care-l citau (era o modă prin anii 80) habar n-avea de el. Aşa că eu ştiu foarte bine cum sună franceza firească şi plastică. L-am simţit pe Flaubert bătând tactul când am citit incipitul la "Salambo" (nu pot să pun accentul). Aşa că nu mă luaţi cu poveşti!
Vreţi o demonstraţie? Vă iert pentru poeziile cu rimă. Să ne referim la "Odă (în metru antic), pe care-o maltrataţi fără milă. Şi să începem cu paranteza. Păi "în metru antic" înseamnă (fără a nuanţa prea mult) strofe safice, adică trei endecasilabi şi un pentametru. Ia număraţi dvs. silabele textului tradus, să vedem ce "metru antic" aţi obţinut. Aveţi 11-11-11-5? Eminescu trudea pe text până la epuizare, iar dvs. vă permiteţi să traduceţi în dorul lelii?! Mi se pare înjositor pentru mine să demonstrez prea mult un adevăr evident pentru oricine ştie măcar o boabă de franceză. Nu mă luaţi tare, că nu vă merge! O să dau un singur exemplu. Iată: "Lorsque, d’un coup, tu parus sur mon chemin,/ Toi, la souffrance, douloureusement agréable…". Aşadar (bine zice Virgil că trebuie să postaţi şi traducerea!) "Când deodată tu răsărişi în cale-mi/ Suferinţă tu, dureros de dulce...". Păi dvs. vreţi să mă convingeţi pe mine că limba franceză e aşa de săracă, încât permite doar echivalările (accesibile şi calculatorului meu, dacă aş solicita aşa ceva pe google!) pe care le aflaţi dvs. pentru "deodată...răsărişi", "cale", dar mai ales "dureros de dulce", unde "dulce" devine "agréable…"? Sub pana dvs. de traducător, Eminescu devine un autor de duzină. Nu-i faceţi niciun serviciu dacă încercaţi să-l promovaţi în spaţiul francofon. Lăsaţi-l, vă implor, nepromovat de dumneavoastră! Aproape că v-aş zice, în încheiere, că nu mai avem ce discuta. Dar sunt o persoană bine-crescută.
Știți, toate bune și frumoase. ~ Orice opinie are dreptul la oxigen. Singura problemă este că Marga nu este proastă. Este însă fricoasă. Îi este frică să ne spună ce crede ea. Prin acest subterfugiu clasic și de-a dreptul antic de a ne pune ea nouă întrebări. Lasă Marga aceste frămîntări profunde cu privire la rosturi, rating-uri și nobila întebare „am devenit mai buni?”. Dă-ne voie să credem că te doare de moralitatea noastră cam tot atît cît ne doare pe noi de a ta. Și hai să revenim la idee. Că ai pierdut-o. Cu atîta căutare înfocată după învățăminte, lumină și vorbele lui M Preda (pe bune că cu asta m-ai dat gata). Deci, eu zic să nu o mai dai cotită că frica tot ți se vede. De nici măcar ironia nu ți-o poate masca. Ai curajul să spui tu ce crezi. Și, să nu îmi spui că răspunsul „ Criza aceasta despre care vorbești Virgil nu este o 'criză' a poeziei în sine, ci una a formelor ei de manifestare..” se califică. Din nou, nu este decît o eschivă. Un subterfugiu. Și am să îți dau un exemplu. Care va dovedi nu numai că nu ai răspuns la întrebare ci și că întrebarea nu este doar așa de florile mărului. (La urma urmei nici nu cred că e neaparat nevoie „să ne facem mai buni” ca să purtăm o discuție. But, anyway…) Dar iată exemplul: este (chiar dacă total din alt domeniu), este cam la fel cu a întreba, odată intrată deplin în Europa, va mai exista România, sau nu? Și nu e vorba despre teritoriu sau populație. Este vorba de România. Evident, unii ar putea spune (așa cum spui tu), România?... România este „o formă de manifestare a… spiritului românesc.” Vor exista alte forme, aceasta este doar o „criză a formelor de manifestare” și nu a… României în sine. Este chiar așa? Eu nu sînt convins. Și te asigur că mulți gîndesc la fel. Este mult prea ieftin să scurtcircuitezi discuția la această concluzie conform căreia „poezia este doar o formă de manifestare a spiritului”. Dar și chiar dacă ar fi așa tu tot nu ai făcut decît o eschivă. Dacă este poezia „o formă” sau este mai mult decît asta este o cu totul altă întrebare și ar putea face subiectul altei mese rotunde. Acum întrebarea a fost dacă poezia este sau nu pe moarte. Indiferent dacă tu o consideri un simplu „ambalaj” sau dacă alții o consideră mai mult decît atît. A spune ca toată chestia asta este doar „o criză a ambalajelor” nu face decît să evite discuția. Trebuia să intri în politică.
mircea, ma bucur din tot sufletul ca ai adus "orasul" pe hermeneia, si pe tine in el. sper ca aici vei fi primit si apreciat asa cum trebuie sa fie primit un poet, iar experienta si stiinta ta sa foloseasca tuturor. inca este o societate curata si sper sa ramana asa. oricum, ai avut dreptate. voi face intocmai. bine ai venit!
Este un poem de stare cu o tentă ușor postmodernistă, ușor ironică (multe din poemele tale au un simț al umorului adânc și de calitate, mai ales cele din ciclul Ludice). Am reținut în mod special versurile: "un multiplu indivizibil" (un oximoron perfect), "de parcă de prieteni / aș duce eu lipsă / și nu ar fi nopțile mele în plus", desemnate ca secvențe, flashuri bine realizate. Apropos de filmografie, versul "cu o șansă la un milion" mi-a amintit de o replică memorabilă din "Dumb & Dumber": "Lloyd: What are the chances of a guy like you and a girl like me... ending up together?", "Mary: Not good.", "Lloyd: You mean, not good like one out of a hundred?", "Mary: I'd say more like one out of a million.", "Lloyd: So you're telling me there's a chance.". Aici se mai poate lucra. La fel și versurile în care "harta" este repetată prea demonstrativ.
cred ca in fiecare dintre noi se da o lupta yester, importanta e doar lupta aceasta, ea ne tine vii ... in rest repetam aceleasi gesturi de mii de ani, nimic nou, uneori doar ne plangem lasitatea cand ne trezim in lumi diferite, norocul nu sta in palma stanga, nu are rost sa-l inramam deasupra patului... imi place acest poem prin discursul acesta identificat cu realul, pare un cantec de lecuit tristeti intr-o limba necunoscuta, unde ne-cunoasterea vine in primul rand, de la neconcordanta dintre tine si tine, sau dintre tine si lume ... sau poate e doar un gand ce face pe mortul, uitat intr-o vitrina impodobita de sarbatori:) haide deschide fereastra, pregateste-ti frumos sufletul... ai primit urarea?
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
mie-mi plac inventiile secrete si conspiratiile. s-ar putea ca la sfarsitul lui 2012 sa avem in loc de poem, meop, ş.a.m.d.
pentru textul : Despre cum poate fi recâştigat prestigiul poeziei deSunt aici câteva imagini frumoase... Un mare congrat pentru " apa întindea mâinile să mă spele", o expresie pe care mi-aş fi dorit s-o scriu eu.
La capitolul negativ - comparaţii prea multe şi, da, imagini prea multe. De altfel, acesta - abundenţa imaginilor, este un cusur constant al scrierilor d-voastră, cusur care striveşte discursul şi oferă caracter pedant. Dacă ati găsi un echilibru...
pentru textul : inventar debravo, domnule poetule! si ce titlu ai gasit... de fapt, nu, ce titlu te-a gasit! abia astept sa te citesc cu voce tare, de pe hartie! sau sa te recitesc pe alocuri, pe alocurile "hermeneice":) Ma bucur ca ai dat lumii inca o carte buna de poezie! cele bune, viata din belsug!
pentru textul : Sebastian ȘUFARIU... cel nebun după poezie denu că aș vrea să încurajez astfel de dialoguri (pentru că nicăieri nu se stipulează că se vor oferi astfel de răspunsuri sau explicații - din motive lesne se înțeles -) dar textul acesta se află la rubrica remarcate pentru că a fost remarcat.
pentru textul : l’absente deda, e mai potrivit tilul acesta.
pentru textul : autoportret pe o roșcovă dede tot, Andu. nu aduce nimic/ nu produce nimic/ ba chiar ingreuneaza:is a clingy name, anyway:)...incearca sa-l citesti fara Amalia in el sa vezi ce fain se aude (in cap!)...si titlul ...hmmm, titlul...let's try: 'Asa i-am spus...'
[...]
vezi?:)
pentru textul : fără amalia deţesut cu măiestrie, cu mătase de cuvinte.
pentru textul : scrisoare cu onduleuri de sineală dedescopăr descoperitori şi poveştile lor. legende.
şi o scrisoare cu miros de ceai chinezesc, care merită citită.
deşi nu am peniţe la tocuri, una fictivă tot îţi acord, Vlad.
remarc mesajul care, în ziua de azi, nu poate fi apreciat decât la modul superlativ. te felicit pentru idee și felul în care asociezi lumea poeziei cu cea a copilăriei, ceea ce merită cu prisosință o săracă peniță de aur. cu considerație, mircea nincu.
pentru textul : bunica mea a fost o lebădă neagră de"Să trăieşti murind în fiecare clipă" - celor doi (Manolescu Gorun şi Adriana Lisandru)
dacă vor, dacă nu...
Sub impact vizual, moment (acum şi aici!), ca stare de spirit zic aşa:
"Să trăieşti murind în fiecare clipă"
pentru textul : Aforemă (variantă – reloaded) deE ca şi cum ai sorbi yerba mate, din aceeaşi pipă, cu cel mai înţelept om de pe pământ.
cred că nu a fost destul de evident (din motive care îmi scapă) faptul că suptul degetului era o glumă. dar înțeleg acest fapt, însă nu pot pricepe cum gestul ar denota stupizenie. aici mă depășești în deepitudine Cristina. și iarăși am reticențe cu privire la notoritatea ca structurare blah blah. ceea ce poate fi o idee pentru un viitor apropiat e să transcriu poeme dedicate, cam asta vb Virgil, referindu-se la tematică. dar nici chestia asta nu cred că e o premieră. pentru că am mai citit.
pentru textul : hârtia deconcluzia: îmbătrânim și lângă noi se strâng din ce în ce mai multe cărți proaspete, neglijate ca filmele cu adolescenți.
mulțam de semn, Cristina!
nu, cred ca poza este de pe Cheile Bicazului. septembrie- octombrie 2008
pentru textul : vă mai aduceți aminte hermeneia? de...stau și mă întreb câți citesc atent și realizează că acțiunea se petrece în camera obscură unde se nasc pozele, unde sinonimul și pozitivul... deci excelentă prelucrare a imaginii. fără a fi deloc subiectiv, deși aș avea motive:)! unii vor mură-n... dar să-i lăsăm pe alții să ... gândească în momentul când citesc un poem, frumoasă prelucrarea Fabius! paul
pentru textul : Sinonimul pozitivului deCred că și în acest text sunt câteva expresii pe care le-ai putea înlocui sau lucra, precum "ce nu-ți dădea pace genetic", " aflux feromonic" și mai sunt și altele. Fotografia reușită. Și textul, dacă ar scăpa de balastul de care spuneam mai sus.
pentru textul : Kastalia deDjamal, frumos poemul tău. Al colegului nu am apucat să-l citesc până la capăt, e mult prea logoreic pe gustul meu.
pentru textul : Poeme Djamal şi Evu deDar versurile tale mi-au plăcut.
Elohim, Elohim... una dintre incantațiile mele preferate venite de la Lucian Blaga.
Deși metafora zidului plângerii e frumoasă aici în zidul 'voalat cu lacrimi' mie nu-mi place cum sună acest 'cu lacrimi' l-aș schimba cu 'de lacrimi'.
Andu
Te rog să foloseşti diacritice peste tot şi să nu ortografiezi titlul doar cu majuscule! Mulţumesc!
pentru textul : Speranţă deEste ceva trist aici, dar găsesc o "poartă spre fericire" în finalul povestirii: acea obișnuință care te face să te recunoști între lucruri ca fiind acasă, între semne, chiar și cele ale unei simple ploi de vară. Iar a te rupe din această obișnuință este, uneori, un sacrilegiu. Probabil că Tudor va rămâne acolo, pentru că, pășind în alt cerc, în alt plan, Casa lui este deja alta.
pentru textul : La Pedrera dePosibil sa fie asa, pare profetic finalul. Insa nu te pot contrazice. Nu stiu daca e poezie, doar curiozitatea m-a facut sa citesc textul in intregime. Vad ca e si un mic / mare scandal la comentarii, am citit in diagonala. E vorba de sublimarea spiritului aici. Metafizic vorbind, ai considerat ca e necesara o distrugere "in masa", cel putin utopica, pentru o renastere spirituala. Literar, e destul de bine scris textul. Legendele nu dispar niciodata.
pentru textul : fericirea II demultumesc Ela, ca de obicei, eu nu ma prea pricep sa raspund la comentarii. dar am sa spun ca desi m-am gindit la diferenta de traiectorie intre firul vietii si caracterul imuabil al verticalitatii totusi nu m-am gindit la "labirint" si iata ca totusi asa se pare ca este desi mie "labitint" imi sugereaza ratacire mai degraba Alma, mi-a placut perspectiva ta "neurologica". Inca o idee la care nu m-am gindit. Sau nu am facut-o in mod constient. Dar oare cum ramine cu subconstientul?
pentru textul : obsesia firului deCred că e un text bun. Mi-a plăcut doza de nostalgie care compune sentinţele date (totuşi) blând, necazând în "generalism". Îmi pare că aici e multă resemnare şi, mai important, există factor empiric, factor care nu suferă o diluare prea pronunţată.
"până la urmă rămâne doar un
jar albastru străbătut de vene roșii
un timp vor mai dansa flăcări sub
pulberea din ce în ce mai albă
o vreme se vor putea citi câteva
cuvinte[...]" - aici am scris şi eu.
Aş renunţă la "se"ul din penultimul vers.
pentru textul : jar deda' prin titlu nu era nevoie de un apostrof(?) - ba chiar de două -
pentru textul : da prin satu ăsta aproape nici ţipenie deîntreb pentru că nu mai știu acu' de cînd au smotocit ăștia de l'academie limba și ortografia.
Daca zici tu Virgile, pai atunci poemul la care am incasat o stea agonica de la Profetul acum vreo trei anisori se numea "linistea din vama" si suna asa: plecat din locul acela mic punctul de sub semnul astral de intrebare ma regasesc buric un dervis cu picioare filiforme despuiat indecent de vantul din vama veche cuibarit in culcusul pufos al melcului din ureche Andu
pentru textul : inner smile deAranca, te ror frumos sa te abtii de la sentinte. Aici comentam. Explicam. Daca ai ceva de spus, spune dar nu in felul acesta. Ca editor ma asteptam de la tine si sa stii si sa respecti regulamentul. Am obosit efectiv sa mai fac observatii din acestea de bun simt intelectual.
pentru textul : blogbadil deAm văzut cam târziu! Typo: "păreai că veneai". Corect este: "părea că veneai". Te rog corectează, mulțumesc.
pentru textul : Madlenă 2 deFiindcă tot mi-a zburat păsărica din gură, dar având în vedere că nu e niciun secret, să transcriu dedicaţia:
pentru textul : Treptele visului şi strategiile scrisului de"Scriitorului Tudor Cristea şi medicului Andrei Bâlbâie, de la Spitalul Dimitrie Gerota din Bucureşti, care mi-au întins o mână în cel mai greu moment al vieţii mele.
De asemenea, prietenilor mei Nicoleta Iftode şi Daniel Barbu, care m-au învăţat că speranţa nu este o vorbă goală.
Şi din nou, fiicei mele, Nicoleta Şerban".
Aşa că aş fi fost ultimul om care să facă afirmaţii insinuante. Dar trebuie să explic, poate, în ce a constat "mâna intinsă" despre care scriitorul vorbeşte în dedicaţie: în cronica elogioasă la romanul "Maimuţe în haremul nopţii", publicată în "Litere" şi reprodusă în volumul amintit, ca şi în invitaţia pe care i-am adresat-o de a susţine o rubrică în revistă. Atât. În rest, corespondăm, din când în când, prin e-mail (legat de colaborarea la revistă sau de anumite evenimente literare) şi căutăm să fim obiectivi când ne discutăm unul altuia cărţile. Nu ne-am văzut niciodată, deşi avem doi prieteni comuni, profesori şi scriitori târgovişteni: Marin Neagu şi George Geacăr.
Cultul prieteniei (şi sau, poate, mai ales literare), ca şi încrederea în literatură sunt cele două modaliltăţi prin care Şerban Tomşa îşi exorcizează izolarea relativă. Dar ea este, cu adevărat, învinsă prin ceea ce scrie el. Legat de aceasta, îmi face plăcere să vă informez că, de curând, a fost primit în Uniunea Scriitorilor din România.
Domnule Frosin,
pentru textul : Grupaj de poeme MIHAI EMINESCU deDacă aşa-l traduceţi dumneavoastră pe Eminescu, atunci am avut toată dreptatea atunci când v-am reproşat "franceza de dicţionar" şi "păsăreasca". Păi dacă o să daţi traducerile astea căznite unui francez şi o să-i spuneţi că e vorba de cel mai mare poet român, acela o să plângă de mila literaturii noastre. Iar dacă o să-i mai spuneţi şi că este unul dintre marii poeţi europeni, o să vă plângă şi dumneavoastră de milă...
Ceea ce faceţi dvs. aici e un veritabil masacru. Eu nu sunt traducător, dar sunt un cititor în franceză. Am citit Lamartine, Hugo, Baudelaire, dar şi René Char sau Guillevic (care nu erau traduşi în română la vremea când voiam eu să-i cunosc). Şi "Paradisul" lui Sollers (care nici nu s-a tradus), intrigat de faptul că fiecare critic român care-l evoca îl prezenta tot altfel. Prilej de a constata că majoritatea celor care-l citau (era o modă prin anii 80) habar n-avea de el. Aşa că eu ştiu foarte bine cum sună franceza firească şi plastică. L-am simţit pe Flaubert bătând tactul când am citit incipitul la "Salambo" (nu pot să pun accentul). Aşa că nu mă luaţi cu poveşti!
Vreţi o demonstraţie? Vă iert pentru poeziile cu rimă. Să ne referim la "Odă (în metru antic), pe care-o maltrataţi fără milă. Şi să începem cu paranteza. Păi "în metru antic" înseamnă (fără a nuanţa prea mult) strofe safice, adică trei endecasilabi şi un pentametru. Ia număraţi dvs. silabele textului tradus, să vedem ce "metru antic" aţi obţinut. Aveţi 11-11-11-5? Eminescu trudea pe text până la epuizare, iar dvs. vă permiteţi să traduceţi în dorul lelii?! Mi se pare înjositor pentru mine să demonstrez prea mult un adevăr evident pentru oricine ştie măcar o boabă de franceză. Nu mă luaţi tare, că nu vă merge! O să dau un singur exemplu. Iată: "Lorsque, d’un coup, tu parus sur mon chemin,/ Toi, la souffrance, douloureusement agréable…". Aşadar (bine zice Virgil că trebuie să postaţi şi traducerea!) "Când deodată tu răsărişi în cale-mi/ Suferinţă tu, dureros de dulce...". Păi dvs. vreţi să mă convingeţi pe mine că limba franceză e aşa de săracă, încât permite doar echivalările (accesibile şi calculatorului meu, dacă aş solicita aşa ceva pe google!) pe care le aflaţi dvs. pentru "deodată...răsărişi", "cale", dar mai ales "dureros de dulce", unde "dulce" devine "agréable…"? Sub pana dvs. de traducător, Eminescu devine un autor de duzină. Nu-i faceţi niciun serviciu dacă încercaţi să-l promovaţi în spaţiul francofon. Lăsaţi-l, vă implor, nepromovat de dumneavoastră! Aproape că v-aş zice, în încheiere, că nu mai avem ce discuta. Dar sunt o persoană bine-crescută.
Știți, toate bune și frumoase. ~ Orice opinie are dreptul la oxigen. Singura problemă este că Marga nu este proastă. Este însă fricoasă. Îi este frică să ne spună ce crede ea. Prin acest subterfugiu clasic și de-a dreptul antic de a ne pune ea nouă întrebări. Lasă Marga aceste frămîntări profunde cu privire la rosturi, rating-uri și nobila întebare „am devenit mai buni?”. Dă-ne voie să credem că te doare de moralitatea noastră cam tot atît cît ne doare pe noi de a ta. Și hai să revenim la idee. Că ai pierdut-o. Cu atîta căutare înfocată după învățăminte, lumină și vorbele lui M Preda (pe bune că cu asta m-ai dat gata). Deci, eu zic să nu o mai dai cotită că frica tot ți se vede. De nici măcar ironia nu ți-o poate masca. Ai curajul să spui tu ce crezi. Și, să nu îmi spui că răspunsul „ Criza aceasta despre care vorbești Virgil nu este o 'criză' a poeziei în sine, ci una a formelor ei de manifestare..” se califică. Din nou, nu este decît o eschivă. Un subterfugiu. Și am să îți dau un exemplu. Care va dovedi nu numai că nu ai răspuns la întrebare ci și că întrebarea nu este doar așa de florile mărului. (La urma urmei nici nu cred că e neaparat nevoie „să ne facem mai buni” ca să purtăm o discuție. But, anyway…) Dar iată exemplul: este (chiar dacă total din alt domeniu), este cam la fel cu a întreba, odată intrată deplin în Europa, va mai exista România, sau nu? Și nu e vorba despre teritoriu sau populație. Este vorba de România. Evident, unii ar putea spune (așa cum spui tu), România?... România este „o formă de manifestare a… spiritului românesc.” Vor exista alte forme, aceasta este doar o „criză a formelor de manifestare” și nu a… României în sine. Este chiar așa? Eu nu sînt convins. Și te asigur că mulți gîndesc la fel. Este mult prea ieftin să scurtcircuitezi discuția la această concluzie conform căreia „poezia este doar o formă de manifestare a spiritului”. Dar și chiar dacă ar fi așa tu tot nu ai făcut decît o eschivă. Dacă este poezia „o formă” sau este mai mult decît asta este o cu totul altă întrebare și ar putea face subiectul altei mese rotunde. Acum întrebarea a fost dacă poezia este sau nu pe moarte. Indiferent dacă tu o consideri un simplu „ambalaj” sau dacă alții o consideră mai mult decît atît. A spune ca toată chestia asta este doar „o criză a ambalajelor” nu face decît să evite discuția. Trebuia să intri în politică.
pentru textul : Este adevărat că poezia este pe moarte sau nu? demircea, ma bucur din tot sufletul ca ai adus "orasul" pe hermeneia, si pe tine in el. sper ca aici vei fi primit si apreciat asa cum trebuie sa fie primit un poet, iar experienta si stiinta ta sa foloseasca tuturor. inca este o societate curata si sper sa ramana asa. oricum, ai avut dreptate. voi face intocmai. bine ai venit!
pentru textul : Să punem dinamită deEste un poem de stare cu o tentă ușor postmodernistă, ușor ironică (multe din poemele tale au un simț al umorului adânc și de calitate, mai ales cele din ciclul Ludice). Am reținut în mod special versurile: "un multiplu indivizibil" (un oximoron perfect), "de parcă de prieteni / aș duce eu lipsă / și nu ar fi nopțile mele în plus", desemnate ca secvențe, flashuri bine realizate. Apropos de filmografie, versul "cu o șansă la un milion" mi-a amintit de o replică memorabilă din "Dumb & Dumber": "Lloyd: What are the chances of a guy like you and a girl like me... ending up together?", "Mary: Not good.", "Lloyd: You mean, not good like one out of a hundred?", "Mary: I'd say more like one out of a million.", "Lloyd: So you're telling me there's a chance.". Aici se mai poate lucra. La fel și versurile în care "harta" este repetată prea demonstrativ.
pentru textul : mr bright demultumesc Cristina. e o bucata de traire f reprezentativa pt viata mea.
pentru textul : Sacrilegea decred ca in fiecare dintre noi se da o lupta yester, importanta e doar lupta aceasta, ea ne tine vii ... in rest repetam aceleasi gesturi de mii de ani, nimic nou, uneori doar ne plangem lasitatea cand ne trezim in lumi diferite, norocul nu sta in palma stanga, nu are rost sa-l inramam deasupra patului... imi place acest poem prin discursul acesta identificat cu realul, pare un cantec de lecuit tristeti intr-o limba necunoscuta, unde ne-cunoasterea vine in primul rand, de la neconcordanta dintre tine si tine, sau dintre tine si lume ... sau poate e doar un gand ce face pe mortul, uitat intr-o vitrina impodobita de sarbatori:) haide deschide fereastra, pregateste-ti frumos sufletul... ai primit urarea?
pentru textul : Tot Ce Am Adus dePagini