vladimir, sunt de acord cu observatiile tale si iti multumesc pentru ele, dar daca mi/ai fi citit si alte texte ai fi inteles ca poezia aceasta nu ma caracterizeaza si este doar un experiment.
andule, prețul e prea mare. și andule, am rîs măi omule de nu mă mai puteam opri. ești de milioane. dacă îți mai citesc încă o dată comentariul mă înec de rîs. și nu de alta da' rămîne hermeneia fără director. ești fenomenal dom'le. tu dacă vedeai veceul lui marcel duchamp (pardon „fîntîna”) trăgeai apa...
iiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii.
uite cîţi i am eu pe tastatură. îţi dăruiesc monitorul meu:)
"deasupra mesei
fără vină
tustrei"
care tustrei? după sondajele mele sînteţi doi. au ai deschis uşa aceea la care bate El şi l-ai poftit la cină? restul n-am reusit să descifrez. mă chinui. prea minimalistă pentru mine.
Cred că nu e foarte simplu să scrii în acest stil (m-aș gândi mereu dacă nu cumva "s-a mai zis" o anumită expresie...). E deosebit finalul, deși l-aș scrie în formă inversată: "ochii dragonului oglindesc cerul / oricînd mai albastru", e alt sens, dar îmi pare că lasă loc mai mult imaginației.
în primul rînd modul acesta de a pune problema cu „cultura pe internet, pentru cine?” nu este de bun augur. pentru că este foarte general și acuzator. deci ce să înțeleg eu? că aici pe Hermeneia sîntem împotriva culturii de pe Internet? și că tu ai aduce cultura de pe internet aici la noi? cam asta să înțeleg? dacă asta vrei să spui, atunci crede-mă că nu prea mai dau nicio ceapă degerată pe afirmațiile tale. pentru că sînt sătul de oameni care blamează cu generalizări, doar ca să domine pe ceilalți sau să demonstreze cu orice preț că ei au dreptate.
există zeci, mii de biblioteci virtuale. ce-ar ieși dacă toți am face un magiun din ele? deci pe mine nu mă interesează magiunul ăsta. adică nu vreau să fac din Hermeneia un link directory.
apoi, în legătură cu alte link-uri, evident poate nu am reușit să plivesc tot ce nu e cazul să existe, dar, în general nu m-am opus postării unei imagini care fie este creație proprie, fie se vrea ilustrație la text. la fel este și cu filmulețele pe youtube. în ce privește evenimente culturale relevante cred că nu mai e cazul să explic - am mai făcut-o.
în general m-a călăuzit intenția de a acorda prioritate celor care crează, nu celor care copiază de undeva și aduc aici. nu mă interesează să duplic alte site-uri.
deci lucrurile nu pot fi privite în alb și negru, așa cum văd că preferi tu. există nuanțe, există principii, priorități. aș putea să fiu în alb și negru dar imediat ar sări alții că sînt rigid și dictatorial. încerc să aplic principii. cînd vei înțelege asta vei înțelege și ce fel de linkuri și ce fel de texte sînt încurajate pe hermeneia.
Mulțumesc Adriana, un mulțumesc trimis cu glas triun, de goarnă, trompetă și trâmbiță. Titlul se vroia la început a fi "tablou cu inevitabilul", dar l-am ales ca fapt divers, să nu sune alarma. Mă bucur că ai rezonat cu poemul, dacă ar trebui să spun o observație, aș spune că ceva s-a schimbat în viața ta, nu știu ce, dar știu.
Djamal, frumos poemul tău. Al colegului nu am apucat să-l citesc până la capăt, e mult prea logoreic pe gustul meu.
Dar versurile tale mi-au plăcut.
Elohim, Elohim... una dintre incantațiile mele preferate venite de la Lucian Blaga.
Deși metafora zidului plângerii e frumoasă aici în zidul 'voalat cu lacrimi' mie nu-mi place cum sună acest 'cu lacrimi' l-aș schimba cu 'de lacrimi'.
Andu
Am fost atras de titlu, bineînțeles. Dar ceea ce am găsit e un întreg construct pe deplin reușit. Foarte interesantă mi se pare comparația în care sepia și nu inima e primul element, aici se face dovada viziunii poetice. ”Un fel de acvariu fluorescent” aduce exact doza necesară de mister și chiar fantastic, mai ales prin vaga aproximare făcută cu ”un fel de”.
Din punctul meu e vedere, consideră penița acordată.
Adrian, multumesc pentru prezenta, intotdeauna alaturi... Ioana, asa pare sa fie. In ce priveste contul, multumesc, dar important este si ce scriu eu sub el, nu?!
Eu știu că Barbu a zis: "o țară minerală". Și mai știu că m-am gândit la skepsis-ul în cauză. Și, până la urmă, importantă în literatură rămâne originalitatea. Ca artă a cuvântului, având ca scop, pe lângă katarsis-ul prezent în orice artă, și altele, jocul, anticiparea, crearea de utopii și antiutopii, literatura invită la depășirea formei, la o combinatorică a ideilor, a fondului, chiar și acolo unde scrierea împrumută din mecanica și rutina felului de a fi al omului modularizat. Dacă pentru celelalte domenii ale cunoașterii umane, originalitatea cade în plan secund, - în filosofie căutându-se esențele, sensurile samd, stilul având un rol minor, în majoritatea cazurilor insignifiant pentru problema dezbătută, iar în teologie importantă fiind tradiția, nu atât noul - în artă și în literatură faptul de a fi original reprezintă cheia succesului pentru orice creator. Iar a fi original e posibil în special prin ceea ce aduce nou cel care se numește pe sine scriitor sau poet, iar aceasta se face numai prin lepădarea drumului cunoscut și baterea câmpilor cu grație și entuziasm. Iar un exemplu semnificativ în acest sens este romanul, ca personaj încă viu al discursului literar, care a suferit, spre binele său, de la apariția sa prin operele lui Cervantes (după Kundera) și până la exploatarea sa minunată de către un Joyce sau Kafka. Păstrarea acestui personaj în viață, creșterea interesului și capacitatea acestuia de a concura în era electronică, se datorează, cred, tocmai înnoirii continue a acestui gen literar, "regula" fiind că orice regulă literară poate fi și trebuie, la un moment dat, depășită, în manieră hegeliană, să zicem. Ceea ce asigură, pe lângă variațiile stilului, descoperirea de noi moduri de existență autentică a ființei umane.
Și aș mai adăuga acum doar atât: mulțumesc celor care țin seama de exigența interioară și care ne-o reamintesc uneori, ca un impuls spre a te înălța, nu pentru a te inhiba. Și vorbesc acum, clar, despre Virgil, care știe cum să aducă în lumină potențialul bun al autorilor. Și de Alma care, cu excepția uneor registre personale inevitabile deocamdată - știe să îi ajute pe autori să se șlefuiască în timp. De asemenea, Biancăi pentru stilul comentariilor pe text, indiferent cine le semnează. Și lui Călin și Dorin pentru arta comentariilor și analizelor literare. Desigur că și ceilalți autori au avut contribuțiile lor bune, periodic, aici m-am referit însă la cei ce comentează constant, aproape zilnic, și fac efortul ca și ei, și ceilalți să evolueze. Și sper să fim cât mai mulți așa, să contribuim cât de bine putem la maturizarea noastră în ars scribendi.
ASÉMENEA adj. invar., adv. I. Adj. invar. 1. Asemănător; spec. (despre figuri geometrice) = care au unghiurile corespunzătoare egale și laturile corespunzătoare proporționale. 2. Care este astfel (de...), atare, așa. O asemenea problemă. II. Adv. 1. Tot așa, în același fel, deopotrivă (de...), așijderea. 2. Pe lângă aceasta; încă, mai. [Var.: (reg.) asémeni, asémene, asémine adj. invar., adv.] – Lat. assimile. Sursa: DEX '98 | [/BT]rimisă de cata, 4 Dec 2002 | Greșeală de tipar ASÉMENI adj. invar., adv. v. asemenea. Sursa: DEX '98 | Trimisă de cata, 15 Feb 2004 | AMÓNTE adv. (În loc. adv.) in amonte = în susul apei, către izvor. – Din it. a monte. Sursa: DEX '98 | Trimisă de cata, 18 Jan 2004 | Greșeală de tipar amónte adv. Sursa: Dicționar ortografic | Trimisă de siveco, 10 Aug 2004 | Greșeală de tipar AMÓNTE n. Loc de unde izvorăște un curs de apă. ♢ În ~ în susul apei. /<it. a monte Sursa: NODEX | Trimisă de siveco, 21 Aug 2004 | Greșeală de tipar AMÓNTE s.n. (op. a v a l) Partea, locul de unde coboară un curs de apă. ♢ În amonte = (referitor la situația unui punct de pe cursul unei ape) = în susul apei, spre izvor. [< it. a monte, fr. amont < lat. ad montem – către munte]. Sursa: DN | Trimisă de LauraGellner, 21 Oct 2004 | Greșeală de tipar AMÓNTE s. n. în ~ = situat pe cursul superior al unui râu, spre izvor. (< it. a monte) Sursa: MDN | Trimisă de raduborza, 15 Sep 2007 | Greșeală de tipar nu inteleg de unde atata rautate la tine Andrei Moldovan si de unde graba de a ma face agramata inainte de a consulta un dictionar. in ceea ce priveste ,,pe'' ul recunosc e o scapare din cauza oboselii care iata se poate remedia. chiar nu inteleg de unde atata frustrare in tine. sa ai sarbatori dupa inima si dupa culoarea din cerul gurii. am zis!
întru-cît domnul vladimir este editor, are tot dreptul sa intervină cu cerințe și observații. iar eu, prin urmare, trebuie să-mi asum obligația de a-i răspunde cerințelor. din variantele enumerate de domnul vladimir o aleg pe ultima, fiind cea adevărată. așadar: primele versuri denotă falsul aparenței. adică aceste plante otrăvitoare sub denumirea de leandri sunt capabili să cucerească pînă și îngerii prin frumusețea primă, prin aparență. mi se pare foarte reușită translația subtilă dinspre limpezimea apei înspre puritatea adîncului ființei. lumea redusă la mărimea palmelor, puterea de a o construi trasînd cu un deget conturul mulților noduroși. repetiția ai vrea să știi mi-a plăcut din start, de la prima citire și mi s-a părut potrivită așa pentru a continua gîndul și a accentua curiozitatea. în prima strofă de asemenea gîndul rămîne neterminat și asta îi oferă o mai mare libertate cititorului în a alege ce poate însemna pentru el un zîmbet. în următoarea strofă pesemne e un typos: în loc de "e faci tu aici" ar trebui să fie " ce faci...". cred că e posibil de rectificat. personajele care dioaloghează precizează semnificația versurilor anterioare într-o manieră jucăușă și nonșalantă (depistată în cuvintele accentuată) versus calmul și liniștea lui. și iarăși o mișcare magică înspre deschiderea unei noi lumi plus un paradox de final ptr mijlocul ultimei strofe. recunosc, sunt disonanțe și exprimarea e stîngace, dar textul merită a fi remarcat, macar ptr încurajare și idee. doar știți că uneori stîngăcia exprimării face calitatea scrierii și autenticitatea ei. voi ține cont în viitor să nu exagerez în ceea ce privește bagheta aurie. îmi pare rău că argumentul meu a fost insuficient. sper că acum e admisibil. știu că cea mai mare problemă constă în schimbarea bruscă a atitudinii față de text. dar, vă asigur, domnule vladimir, pot să vă enumer un șir nelimitat de comentarii de pe hermeneia însoțite de penițe care nu corespund cerințelor siteului. o seară bună să aveți.
Si eu cred ca poemul acesta ar trebuie incadrat ca experiment. E interesant ca lectura, insa la idee mai e de lucru. De exemplu la cadrare a lecturii, persoana intai plural e prea vaga, determinantii par aruncati din tramvai, "senzatia ACEASTA de echilibru" care senzatie de echilibru? Daca denumesti, trebuie sa si referi ceva, etc. Un poem scris la repezeala, parerea mea, Andu
fiți buni și considerați virgula din "buna seara" un intrus, care trebuie exilat aici: "captată prin filtrul poetic eliberată...", după "poetic". Scuze!
Un text relativ bun, destul de ermetic. Remarc ultimele doua versuri, prezinta o imagine abstracta, usor ilara, dar profunda. Cred ca ai exagerat in versurile trei-patru care ating o limita mai degraba scientologica. Ialin
iti multumesc silviana, mai ales pentru perceptia formelor mele alungite! :) ... si bineinteles pentru semnul acesta de recunoastere pe care nu stiu cat il merit, dar si pentru cuvintele tale deosebit de incurajatoare, o sa incerc sa nu dezamagesc! sarbatori cu iubire!
Andu, dacă vroiam să te înjur o făceam de aici. Dar nu sunt omul care să fie vulgar doar pentru niște amărâte de antifraze și nici pentru mai mult, îmi place să cred. Înțelegi tu? Întrebare esențială. În rest, ești un copil mare.
Un text care nu se poticneşte la graniţa cuvintelor, cu riscul de-a putea fi socotit prăfuit. Pare o confesiune spontană, după o lungă tăcere impusă. Finalul - foarte bun! - oferă personalitate pe toate sectoarele (tehnice/ sensibile).
"orizontul nu este mai larg de când scriu
nici mai curb."
Dar ar trebui să fie, aş spune eu. Altminteri, scrisul ar fi/ este inutil.
Adriana (comentatoare excelentă) se află, atunci când se raportează (răspunzând polemic sau aducând mulţumiri) la propriile sale texte, sub nivelul poetei care este. Se întâmplă şi la case mai mari. Bacovia este, sub acest raport, lamentabil. Citească-se comentariul său la "Decor" sau cel la "Plumb", de un simplism vrednic de elevii mediocri de liceu.
Altminteri, instinctul poetic funcţionează bine, căci Adriana contrazice, prin tot ce adaugă incipitului, constatarea în aparenţă rece, resemnată ori chiar cinică. În acest sens, versul "poate ceva mai bătrân şi mai singur" aduce o nuanţare cu adevărat relevantă, iar resemnarea devine aparenţă, aşadar semn al aspiraţiei că, totuşi, lucrurile stau altfel de cum ar putea să pară. Dovadă, ultimele două versuri, inclusiv acel "amăruie" (poate nu cel mai fericit epitet), sugerând ceea ce ea năzuieşte în secret, iar eu constat benefic molipsit de năzuinţa ei: orizontul e mai înalt sau, cel puţin, mai altfel de când Adriana scrie.
Deci, prima strofă. O avalanșă de imagini care generează o senzație de haos îmbibat în erotic. Ce înseamnă „catapulte orgasmice ale durerii”? Ultima dată cînd m-am uitat în dicționar orgasmul era un apex al plăcerii nu al durerii. Ce e aia „stalactite de bambus”? De ce de bambus? Ce e aia „ploi cu dinți de lapte”? Ploi care... cad, sau dinți care cad? Păi cam amîndouă chestiile cad. Că așa le e natura. Ce rost are să ne spui banalitatea asta? Cum pot „eșua” niște sîni? Probabil ai să îmi spui că prin cancer. Nu cred că sînt de acord. Mai ales că de obicei cancerul la sîn nu se întîmplă la amîndoi odată. Și în plus nu cred că o poți privi ca pe o „eșuare” a lor. E ca și cum ai spune că te fac de rușine. A doua strofă. Trec peste eroarea de formulare în limba engleză care e total aiurea. Așa cum a spus și Emilian, imaginea cu eprubeta e cam singura care are ceva poetic în ea. Habar n-am ce rost are obsesia asta pentru orange-portocaliu. O fi de la faptul că în adolescență sînii sînt ca două portocale... no comment. Strofa a treia. Nici un verb. Ce e ”numărătoarea inversă a pânzei de păianjen”? M-am tot uitat și nu am priceput. Și nici nu mi-a transmis nimic decît o senzatie de ”la asta tre' să mă uita așa sau tre' să întorc fotografia cu capul în jos?”. Nu mai spun de barbă albastră. Habar n-am ce caută acolo. Restul. ”paharul de unică folosință al tumorii” mi se pare o expresie care vrea să spună ceva dar se oprește la mijlocul drumului. Nu îmi spune nimic. Și cred că motivul este din nou verbul, sau mai bine zis lipsa lui. Finalul e ciudat. Care era drumul inițial? Și de ce alt drum? Ce are asta de a face cu un fel de operație de cancer despre care vrei tu să vorbești aici? De ce alt drum? Te urmărește cineva? Nu se poate înțelege nici logica și nici rostul aluziei. Lipsa verbelor. A nu folosi verbe nu este un păcat dar este o artă în poezie. Trebuie să poți doza imaginile și să le poți folosi pictografic sau senzorial suficient de bine ca sa suplinească sau să sugereze verbele necesare. Dacă nu știi să o faci riști foarte mult. O bună metodă de a verifica asta este să citești textul cu voce tare de cîteva ori sau să pui pe cineva să îl citească și să îl asculți foarte critic. Cu siguranță alții vor fi mult mai critici decît subiectivismul tău.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
vladimir, sunt de acord cu observatiile tale si iti multumesc pentru ele, dar daca mi/ai fi citit si alte texte ai fi inteles ca poezia aceasta nu ma caracterizeaza si este doar un experiment.
pentru textul : Stare defavoritul meu :)
pentru textul : la baraca deandule, prețul e prea mare. și andule, am rîs măi omule de nu mă mai puteam opri. ești de milioane. dacă îți mai citesc încă o dată comentariul mă înec de rîs. și nu de alta da' rămîne hermeneia fără director. ești fenomenal dom'le. tu dacă vedeai veceul lui marcel duchamp (pardon „fîntîna”) trăgeai apa...
pentru textul : poate deMiltumesc. Clujul a facut un joc mare. Ma duc sa ma-mbat cu un somn fara vise.
pentru textul : (2)Cȃte ceva despre Cantor, Aristotel și Dan Puric. Azi, Aristotel (doar ca pre-text) deiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii.
uite cîţi i am eu pe tastatură. îţi dăruiesc monitorul meu:)
"deasupra mesei
fără vină
tustrei"
care tustrei? după sondajele mele sînteţi doi. au ai deschis uşa aceea la care bate El şi l-ai poftit la cină? restul n-am reusit să descifrez. mă chinui. prea minimalistă pentru mine.
pentru textul : ultima cină deCred că nu e foarte simplu să scrii în acest stil (m-aș gândi mereu dacă nu cumva "s-a mai zis" o anumită expresie...). E deosebit finalul, deși l-aș scrie în formă inversată: "ochii dragonului oglindesc cerul / oricînd mai albastru", e alt sens, dar îmi pare că lasă loc mai mult imaginației.
pentru textul : Hoh, Tenger! deîn primul rînd modul acesta de a pune problema cu „cultura pe internet, pentru cine?” nu este de bun augur. pentru că este foarte general și acuzator. deci ce să înțeleg eu? că aici pe Hermeneia sîntem împotriva culturii de pe Internet? și că tu ai aduce cultura de pe internet aici la noi? cam asta să înțeleg? dacă asta vrei să spui, atunci crede-mă că nu prea mai dau nicio ceapă degerată pe afirmațiile tale. pentru că sînt sătul de oameni care blamează cu generalizări, doar ca să domine pe ceilalți sau să demonstreze cu orice preț că ei au dreptate.
pentru textul : Scurt pe doi deexistă zeci, mii de biblioteci virtuale. ce-ar ieși dacă toți am face un magiun din ele? deci pe mine nu mă interesează magiunul ăsta. adică nu vreau să fac din Hermeneia un link directory.
apoi, în legătură cu alte link-uri, evident poate nu am reușit să plivesc tot ce nu e cazul să existe, dar, în general nu m-am opus postării unei imagini care fie este creație proprie, fie se vrea ilustrație la text. la fel este și cu filmulețele pe youtube. în ce privește evenimente culturale relevante cred că nu mai e cazul să explic - am mai făcut-o.
în general m-a călăuzit intenția de a acorda prioritate celor care crează, nu celor care copiază de undeva și aduc aici. nu mă interesează să duplic alte site-uri.
deci lucrurile nu pot fi privite în alb și negru, așa cum văd că preferi tu. există nuanțe, există principii, priorități. aș putea să fiu în alb și negru dar imediat ar sări alții că sînt rigid și dictatorial. încerc să aplic principii. cînd vei înțelege asta vei înțelege și ce fel de linkuri și ce fel de texte sînt încurajate pe hermeneia.
zimbesc. ma amuza "preocuparile" astea pentru eroticul saizecist si nu numai. dar textul e dragut
pentru textul : Cinema, Cinema deMulțumesc Adriana, un mulțumesc trimis cu glas triun, de goarnă, trompetă și trâmbiță. Titlul se vroia la început a fi "tablou cu inevitabilul", dar l-am ales ca fapt divers, să nu sune alarma. Mă bucur că ai rezonat cu poemul, dacă ar trebui să spun o observație, aș spune că ceva s-a schimbat în viața ta, nu știu ce, dar știu.
pentru textul : fapt divers deDjamal, frumos poemul tău. Al colegului nu am apucat să-l citesc până la capăt, e mult prea logoreic pe gustul meu.
pentru textul : Poeme Djamal şi Evu deDar versurile tale mi-au plăcut.
Elohim, Elohim... una dintre incantațiile mele preferate venite de la Lucian Blaga.
Deși metafora zidului plângerii e frumoasă aici în zidul 'voalat cu lacrimi' mie nu-mi place cum sună acest 'cu lacrimi' l-aș schimba cu 'de lacrimi'.
Andu
=>
Seamănă asta a peniță?
Am fost atras de titlu, bineînțeles. Dar ceea ce am găsit e un întreg construct pe deplin reușit. Foarte interesantă mi se pare comparația în care sepia și nu inima e primul element, aici se face dovada viziunii poetice. ”Un fel de acvariu fluorescent” aduce exact doza necesară de mister și chiar fantastic, mai ales prin vaga aproximare făcută cu ”un fel de”.
Din punctul meu e vedere, consideră penița acordată.
pentru textul : o inimă ca o sepie demulţumesc Elena pentru trecere şi părere.
pentru textul : Galben dezgustător deAm dori ca textele din volumul de cenaclu să se încadreze în tema propusă. În Magie și Timp e o viață de om... Vă mulțumim și vă așteptăm!
pentru textul : Virtualia Nouă deAdrian, multumesc pentru prezenta, intotdeauna alaturi... Ioana, asa pare sa fie. In ce priveste contul, multumesc, dar important este si ce scriu eu sub el, nu?!
pentru textul : Salina din compotieră dedin păcate textul este slab și îi lipsesc și diacriticele. Îți recomand să nu postezi mai mult de un text pe zi.
pentru textul : Ninge cu fulgi mari si cuminti deEu știu că Barbu a zis: "o țară minerală". Și mai știu că m-am gândit la skepsis-ul în cauză. Și, până la urmă, importantă în literatură rămâne originalitatea. Ca artă a cuvântului, având ca scop, pe lângă katarsis-ul prezent în orice artă, și altele, jocul, anticiparea, crearea de utopii și antiutopii, literatura invită la depășirea formei, la o combinatorică a ideilor, a fondului, chiar și acolo unde scrierea împrumută din mecanica și rutina felului de a fi al omului modularizat. Dacă pentru celelalte domenii ale cunoașterii umane, originalitatea cade în plan secund, - în filosofie căutându-se esențele, sensurile samd, stilul având un rol minor, în majoritatea cazurilor insignifiant pentru problema dezbătută, iar în teologie importantă fiind tradiția, nu atât noul - în artă și în literatură faptul de a fi original reprezintă cheia succesului pentru orice creator. Iar a fi original e posibil în special prin ceea ce aduce nou cel care se numește pe sine scriitor sau poet, iar aceasta se face numai prin lepădarea drumului cunoscut și baterea câmpilor cu grație și entuziasm. Iar un exemplu semnificativ în acest sens este romanul, ca personaj încă viu al discursului literar, care a suferit, spre binele său, de la apariția sa prin operele lui Cervantes (după Kundera) și până la exploatarea sa minunată de către un Joyce sau Kafka. Păstrarea acestui personaj în viață, creșterea interesului și capacitatea acestuia de a concura în era electronică, se datorează, cred, tocmai înnoirii continue a acestui gen literar, "regula" fiind că orice regulă literară poate fi și trebuie, la un moment dat, depășită, în manieră hegeliană, să zicem. Ceea ce asigură, pe lângă variațiile stilului, descoperirea de noi moduri de existență autentică a ființei umane.
pentru textul : some rule rules some rules deAceste versuri mi-au dat senzația că, din când în când, suntem puși la zid, de Dumnezeu...Sau poate greșesc? tincuta
pentru textul : încă o zi deȘi aș mai adăuga acum doar atât: mulțumesc celor care țin seama de exigența interioară și care ne-o reamintesc uneori, ca un impuls spre a te înălța, nu pentru a te inhiba. Și vorbesc acum, clar, despre Virgil, care știe cum să aducă în lumină potențialul bun al autorilor. Și de Alma care, cu excepția uneor registre personale inevitabile deocamdată - știe să îi ajute pe autori să se șlefuiască în timp. De asemenea, Biancăi pentru stilul comentariilor pe text, indiferent cine le semnează. Și lui Călin și Dorin pentru arta comentariilor și analizelor literare. Desigur că și ceilalți autori au avut contribuțiile lor bune, periodic, aici m-am referit însă la cei ce comentează constant, aproape zilnic, și fac efortul ca și ei, și ceilalți să evolueze. Și sper să fim cât mai mulți așa, să contribuim cât de bine putem la maturizarea noastră în ars scribendi.
pentru textul : Texte vechi în pagini noi. Problemă? deASÉMENEA adj. invar., adv. I. Adj. invar. 1. Asemănător; spec. (despre figuri geometrice) = care au unghiurile corespunzătoare egale și laturile corespunzătoare proporționale. 2. Care este astfel (de...), atare, așa. O asemenea problemă. II. Adv. 1. Tot așa, în același fel, deopotrivă (de...), așijderea. 2. Pe lângă aceasta; încă, mai. [Var.: (reg.) asémeni, asémene, asémine adj. invar., adv.] – Lat. assimile. Sursa: DEX '98 | [/BT]rimisă de cata, 4 Dec 2002 | Greșeală de tipar ASÉMENI adj. invar., adv. v. asemenea. Sursa: DEX '98 | Trimisă de cata, 15 Feb 2004 | AMÓNTE adv. (În loc. adv.) in amonte = în susul apei, către izvor. – Din it. a monte. Sursa: DEX '98 | Trimisă de cata, 18 Jan 2004 | Greșeală de tipar amónte adv. Sursa: Dicționar ortografic | Trimisă de siveco, 10 Aug 2004 | Greșeală de tipar AMÓNTE n. Loc de unde izvorăște un curs de apă. ♢ În ~ în susul apei. /<it. a monte Sursa: NODEX | Trimisă de siveco, 21 Aug 2004 | Greșeală de tipar AMÓNTE s.n. (op. a v a l) Partea, locul de unde coboară un curs de apă. ♢ În amonte = (referitor la situația unui punct de pe cursul unei ape) = în susul apei, spre izvor. [< it. a monte, fr. amont < lat. ad montem – către munte]. Sursa: DN | Trimisă de LauraGellner, 21 Oct 2004 | Greșeală de tipar AMÓNTE s. n. în ~ = situat pe cursul superior al unui râu, spre izvor. (< it. a monte) Sursa: MDN | Trimisă de raduborza, 15 Sep 2007 | Greșeală de tipar nu inteleg de unde atata rautate la tine Andrei Moldovan si de unde graba de a ma face agramata inainte de a consulta un dictionar. in ceea ce priveste ,,pe'' ul recunosc e o scapare din cauza oboselii care iata se poate remedia. chiar nu inteleg de unde atata frustrare in tine. sa ai sarbatori dupa inima si dupa culoarea din cerul gurii. am zis!
pentru textul : humnezei deîntru-cît domnul vladimir este editor, are tot dreptul sa intervină cu cerințe și observații. iar eu, prin urmare, trebuie să-mi asum obligația de a-i răspunde cerințelor. din variantele enumerate de domnul vladimir o aleg pe ultima, fiind cea adevărată. așadar: primele versuri denotă falsul aparenței. adică aceste plante otrăvitoare sub denumirea de leandri sunt capabili să cucerească pînă și îngerii prin frumusețea primă, prin aparență. mi se pare foarte reușită translația subtilă dinspre limpezimea apei înspre puritatea adîncului ființei. lumea redusă la mărimea palmelor, puterea de a o construi trasînd cu un deget conturul mulților noduroși. repetiția ai vrea să știi mi-a plăcut din start, de la prima citire și mi s-a părut potrivită așa pentru a continua gîndul și a accentua curiozitatea. în prima strofă de asemenea gîndul rămîne neterminat și asta îi oferă o mai mare libertate cititorului în a alege ce poate însemna pentru el un zîmbet. în următoarea strofă pesemne e un typos: în loc de "e faci tu aici" ar trebui să fie " ce faci...". cred că e posibil de rectificat. personajele care dioaloghează precizează semnificația versurilor anterioare într-o manieră jucăușă și nonșalantă (depistată în cuvintele accentuată) versus calmul și liniștea lui. și iarăși o mișcare magică înspre deschiderea unei noi lumi plus un paradox de final ptr mijlocul ultimei strofe. recunosc, sunt disonanțe și exprimarea e stîngace, dar textul merită a fi remarcat, macar ptr încurajare și idee. doar știți că uneori stîngăcia exprimării face calitatea scrierii și autenticitatea ei. voi ține cont în viitor să nu exagerez în ceea ce privește bagheta aurie. îmi pare rău că argumentul meu a fost insuficient. sper că acum e admisibil. știu că cea mai mare problemă constă în schimbarea bruscă a atitudinii față de text. dar, vă asigur, domnule vladimir, pot să vă enumer un șir nelimitat de comentarii de pe hermeneia însoțite de penițe care nu corespund cerințelor siteului. o seară bună să aveți.
pentru textul : pictograme (1) deSi eu cred ca poemul acesta ar trebuie incadrat ca experiment. E interesant ca lectura, insa la idee mai e de lucru. De exemplu la cadrare a lecturii, persoana intai plural e prea vaga, determinantii par aruncati din tramvai, "senzatia ACEASTA de echilibru" care senzatie de echilibru? Daca denumesti, trebuie sa si referi ceva, etc. Un poem scris la repezeala, parerea mea, Andu
pentru textul : ars poetica I defiți buni și considerați virgula din "buna seara" un intrus, care trebuie exilat aici: "captată prin filtrul poetic eliberată...", după "poetic". Scuze!
pentru textul : Verdele studiază. Galbenul înțelege deUn text relativ bun, destul de ermetic. Remarc ultimele doua versuri, prezinta o imagine abstracta, usor ilara, dar profunda. Cred ca ai exagerat in versurile trei-patru care ating o limita mai degraba scientologica. Ialin
pentru textul : port curajul deiti multumesc silviana, mai ales pentru perceptia formelor mele alungite! :) ... si bineinteles pentru semnul acesta de recunoastere pe care nu stiu cat il merit, dar si pentru cuvintele tale deosebit de incurajatoare, o sa incerc sa nu dezamagesc! sarbatori cu iubire!
pentru textul : de la o ploaie la alta deAndu, dacă vroiam să te înjur o făceam de aici. Dar nu sunt omul care să fie vulgar doar pentru niște amărâte de antifraze și nici pentru mai mult, îmi place să cred. Înțelegi tu? Întrebare esențială. În rest, ești un copil mare.
pentru textul : pseudopatriarhale I deUn text care nu se poticneşte la graniţa cuvintelor, cu riscul de-a putea fi socotit prăfuit. Pare o confesiune spontană, după o lungă tăcere impusă. Finalul - foarte bun! - oferă personalitate pe toate sectoarele (tehnice/ sensibile).
pentru textul : nu lăsa depărtarea deschisă deoftez (of)
pentru textul : Printre dune fără nume deOriana, cred că ai dreptate, în ce privește titlul. Vechiul titlu. De asemeni, am metamorfozat textul
pentru textul : despre cum se aude spargerea zilelor în stomac de"orizontul nu este mai larg de când scriu
pentru textul : amărui denici mai curb."
Dar ar trebui să fie, aş spune eu. Altminteri, scrisul ar fi/ este inutil.
Adriana (comentatoare excelentă) se află, atunci când se raportează (răspunzând polemic sau aducând mulţumiri) la propriile sale texte, sub nivelul poetei care este. Se întâmplă şi la case mai mari. Bacovia este, sub acest raport, lamentabil. Citească-se comentariul său la "Decor" sau cel la "Plumb", de un simplism vrednic de elevii mediocri de liceu.
Altminteri, instinctul poetic funcţionează bine, căci Adriana contrazice, prin tot ce adaugă incipitului, constatarea în aparenţă rece, resemnată ori chiar cinică. În acest sens, versul "poate ceva mai bătrân şi mai singur" aduce o nuanţare cu adevărat relevantă, iar resemnarea devine aparenţă, aşadar semn al aspiraţiei că, totuşi, lucrurile stau altfel de cum ar putea să pară. Dovadă, ultimele două versuri, inclusiv acel "amăruie" (poate nu cel mai fericit epitet), sugerând ceea ce ea năzuieşte în secret, iar eu constat benefic molipsit de năzuinţa ei: orizontul e mai înalt sau, cel puţin, mai altfel de când Adriana scrie.
Deci, prima strofă. O avalanșă de imagini care generează o senzație de haos îmbibat în erotic. Ce înseamnă „catapulte orgasmice ale durerii”? Ultima dată cînd m-am uitat în dicționar orgasmul era un apex al plăcerii nu al durerii. Ce e aia „stalactite de bambus”? De ce de bambus? Ce e aia „ploi cu dinți de lapte”? Ploi care... cad, sau dinți care cad? Păi cam amîndouă chestiile cad. Că așa le e natura. Ce rost are să ne spui banalitatea asta? Cum pot „eșua” niște sîni? Probabil ai să îmi spui că prin cancer. Nu cred că sînt de acord. Mai ales că de obicei cancerul la sîn nu se întîmplă la amîndoi odată. Și în plus nu cred că o poți privi ca pe o „eșuare” a lor. E ca și cum ai spune că te fac de rușine. A doua strofă. Trec peste eroarea de formulare în limba engleză care e total aiurea. Așa cum a spus și Emilian, imaginea cu eprubeta e cam singura care are ceva poetic în ea. Habar n-am ce rost are obsesia asta pentru orange-portocaliu. O fi de la faptul că în adolescență sînii sînt ca două portocale... no comment. Strofa a treia. Nici un verb. Ce e ”numărătoarea inversă a pânzei de păianjen”? M-am tot uitat și nu am priceput. Și nici nu mi-a transmis nimic decît o senzatie de ”la asta tre' să mă uita așa sau tre' să întorc fotografia cu capul în jos?”. Nu mai spun de barbă albastră. Habar n-am ce caută acolo. Restul. ”paharul de unică folosință al tumorii” mi se pare o expresie care vrea să spună ceva dar se oprește la mijlocul drumului. Nu îmi spune nimic. Și cred că motivul este din nou verbul, sau mai bine zis lipsa lui. Finalul e ciudat. Care era drumul inițial? Și de ce alt drum? Ce are asta de a face cu un fel de operație de cancer despre care vrei tu să vorbești aici? De ce alt drum? Te urmărește cineva? Nu se poate înțelege nici logica și nici rostul aluziei. Lipsa verbelor. A nu folosi verbe nu este un păcat dar este o artă în poezie. Trebuie să poți doza imaginile și să le poți folosi pictografic sau senzorial suficient de bine ca sa suplinească sau să sugereze verbele necesare. Dacă nu știi să o faci riști foarte mult. O bună metodă de a verifica asta este să citești textul cu voce tare de cîteva ori sau să pui pe cineva să îl citească și să îl asculți foarte critic. Cu siguranță alții vor fi mult mai critici decît subiectivismul tău.
pentru textul : crazy party dePagini