Cristina, mă bucur, chiar mă bucur că n-a fost trecut cu vederea simbolismul fonetic sau, aşa cum bine o numeşti tu, "estetica sonoră". Pe lângă condensare, dinamică şi elipsă, am folosit acest procedeu (uzând şi de aliteraţie). Mulţumesc de trecere şi descorsetare!

deci, in concluzie, expresia bisericuta pitigoilor va apartine, doamna Nicolaev, asta vreti sa spuneti. bun, atunci, voi sterge subtitlul si ma retrag de pe site ... sunt ferm convinsa ca nu ati folosit aceasta expresie insa sincer dupa acest circ nici nu mai conteaza. va urez succes in activitatea literara, eu am plecat.

atent la detalii ca o mama soacra, am unele mici mici reticente. poate revin diseara cu un com detaliat. mi ar fi placut titlul "all that blues"

Ce este mai uman decât a râde? Ați văzut vreodată o maimuță cel puțin zâmbind? Ludicul este aici modalitatea de supraviețuire atunci când "mă doare", când vina se drapează în splendoare (își ia ironic acest apelativ, pentru a putea fi înțeleasă, digerată, apoi depășită cu necesitate), când gândul abia mai suportă cuvântul din aer. Naivitatea străzii e sugerată din nou de o ironie: "mireanul", dar și de un plural drăgălaș: "dragosti". Îți vine să zâmbești. Nu există niciodată mai multe dragosti, ci întotdeauna doar una singură (cum vom vedea și la final). Când lupta cu lumea devine imposibilă, penru că ea înalță lângă Aristot mereu noi și noi vicii, ce rămâne "jucăușului" decât joaca "cu Dumnezeu". Aproape că lași furtuna deoparte, de ce să le reducă ea pe toate la una? Sunt pe lume oameni care râd. (Ce bine!) Dar mai sunt și oameni care râd de cei ce râd. Peniță pentru "splendida" si "naiva" "descoperire a omului nou": homo ludens; și pentru celălalt din spatele lui: homo ludens ludens.

Virgil, e ok (nu "ieșirile" caracterizează un om, iar noi, cei de pe hermeneia, știm asta). Marina, Nicole, mulțumesc. (Nicole, am postat traducerea ta, pentru a nu deruta vorbitorii de limbă franceză, mulțumesc)

Mariana, merci de trecere la această încercare a mea de visual poetry. Mereu este loc de mai bine. (Ai un typo în comentariul tău: "însăși")

ultimul vers este o concluzie care definește întregul poem. greu de citit, rezervat celor care știu să citească astfel de poeme, scrierea ta se definește a fi o piatră prețioasă pentru cei care caută așa ceva.

nimic din ceea ce e omenesc nu mi-e străin

am râs cu lacrimi la strofa numărul 2 doar gândindu-mă că sigur şi pol blaj al nostru face la fel. şi la cât looool are e clar că nu m-am înşelat. Foarte bun este poemul lui Paul, cât despre Vlad, toată admiraţia mea.
strofa 2 cu lol şi de la mine:
"aş vrea acum să fac două mormane
din toate poemele pe care le-am scris
să le dau foc şi să-mi spun
Pol nu ai fost niciodată poet
ai trăit doar un vis"
Paul, de ce ai tu nevoie, ai tot aci!
Păi fii puţin atent. Psihologie avem, tristeţe, dramă, tot, Paule, tot! râd. parcă eşti desprins din romanul celebru după care s-a făcut şi film al lui Stephen King, misery, aşa se numeşte pentru cine nu a citit.
şi ce să mai spun de final că vorbeşte şi el de la sine.
Ascultă! ia... paul... şi tu cotorul ăsta de măr... cât de profund. râd şi iar râd. Bravo, oameni frumoşi (români!)
P.S. nu îi mai las peniţă lui Vlad că are destule şi în scurt aşa o să procedez şi cu Paul. Sunt ceva de groază în poezie, mă rog, poate şi exagerez dar vorba lui Petre Mihai din românii au talent. Trebuie să vedem şi spectacol. Un adevărat spectacol şi parodia Vlad după Blaj:)))), eram să zic după Simion:))))

hai vino iar in gara noastra mica... era un hit al anilor '90 daca mi-aduc bine aminte. la asta ma gandeam acum, citind despre gara ta. in rest, imi place finalul dar, daca un tren pleaca, e sigur ca de undeva, mai devreme sau mai tarziu va veni altul...daca nu se intoarce chiar cel ce a plecat. imi plac din ce in ce mai mult textele tale, Anna, pe masura ce am timp sa le citesc.

Am perceput poezia ta ca un popas inainte de inceputuri... atatea posibile inceputuri si pe umeri si crucea, in suflet corabia, dar care cumva trage a greu sufletului obisnuit poate prea mult cu "lumina laptoasa a zilei". Cateva simboluri m-au trimis departe cu gandul, si asa m-am intors si eu invariabil la "ziua de luni", adica la inceputul poeziei tale, regasind sensurile: "o calatorie singulara/etimologica prin subtilitati". Construita cu delicatete si dibacie, asa imi pare poezia ta, Virgil. Numai ... numai de apele s-ar "tulbura" cu un vant prielnic. Nu mi se pare insa reusita comparatia "parfumul locului gol / ... ca o gaura perfecta".

mi se pare o varianta mai bun decat prima.

as evita, totusi, alaturari precum "cu cântece"...ma gandeam la o formulare de genul
"să mergi unde frunzele cântă/neauzite de om"
apoi, mi se pare mai potrivit, d.p.d.v al acuratetii exprimarii, "treci prin miezul cântecelor/ cu o simplă atingere" (s-ar evita repetitia lui "cu" in acelasi vers) si "în pragul diminetii cânta cocoşii de munte" ("când cântă" nu prea... cântă, luate impreuna).

mi-au placut, insa, cocosii aceia de munte, "taina barbatului
îndumnezeită în tine" (atentie, diacritice lipsa aici!) si comparatia din final.

cred ca e un typo in prima strofa ("lumina a zilei") si, in strofa 3, de corectat "tacută"

Maria, Adrian, Dorina, va multumesc pentru citire si comentarii. nu va ascund faptul ca toate sint motive in plus sa mai incerc.

Si inca ma-ntreb "ce vrea sa spuna poetul prin asta?"