Ovidiu, eu am convingerea că am postat un comentariu foarte la obiect și suficient de clar. Mai mult decât atât, avem pretenția că suntem cu toții oameni maturi care știu să facă față criticii, fără a se teme că există ceva dedesubturi ascunse. N-am vrut să spun nimic mai mult decât ce am spus, victimizarea nu vă pune deloc într-o poziție avantajoasă. Ceea ce este însă perfect adevărat este, așa cum a subliniat și Virgil, că oricine postează pe hermeneia trebuie să se aștepte la păreri deosebit de critice, și să încerce să se folosească de asta. Cum alegi să te folosești sau nu, e numai alegerea ta. Singura consecință ar fi, dacă nu te interesează ce avem noi de spus aici pe hermeneia despre scrierile tale, că, fie noi toți suntem complet pe lângă ce înseamnă poezie (ceea ce, teoretic, e posibil, dar atunci nu văd de ce te-ar mai interesa părerile noastre), fie tu vei continua să scrii la fel de slab, și atunci mă întreb de ce mai scrii. Oricât ți-ar părea de greu de crezut, îți garantez că toți care scriem aici am trecut prin faza "scriu pentru că nu am încotro", "nu eu caut scrisul, el mă caută pe mine". Etapa următoare ar fi "nu primesc tot ceea ce mi se oferă, pot să triez". Părerea mea, și subliniez asta, Ovidiu, părerea mea personală este că, până când nu devii cel mai drastic critic al tău, nu vei reuși să scrii mai bine. Iar dacă din asta vei înțelege că trebuie să accepți ORICE critică, iar nu citești cu atenție. Când vei putea să fii cel mai drastic critic al tău, vei ști și să aperi ceea ce tu consideri că merită să fie apărat și îi faci pe ceilalți să vadă. Mai departe, despre limbaj: ciclul "Arama" - în toți anii de când merg la biserică și la mănăstiri prin țară, nu am auzi un preot vorbind despre "urbe", de exemplu. Să nu confundăm limbajul strict bisericesc, care, da, este încărcat de așa-zise arhaisme (deși, dacă îl citești pe Părintele Stăniloae, de exemplu, vei constata că în unele scrieri limbajul este simplu, apropiat omului de rând, în discursurile sale teologice însă, vei avea nevoie de ceva dicționare la îndemână...), cu universul poetic care se centrează pe viața trăită religios. Referitor la interacțiunea cu hermeneia. Nu cred că sunt mulți pe aici cu pretenții de critic literar. Nu ne-am pus nici unul eticheta aceasta. De aceea te încurajez încă o dată, citește-i pe ceilalți și încearcă să comentezi. Este clar de ce te îndemn asta: îți va spori capacitatea de percepție și, mai important, exact spiritul critic despre care vorbeam. Este un exercițiu, nimic mai mult, pe care îl vei putea folosi apoi pentru tine. De citit am citit tot ce ai postat, nu este nevoie să comentez sub fiecare text însă. Iar atâta vreme cât nu precizez că ai încălcat în vreun fel regulamentul, poți fi sigur că orice intervenții ale mele sunt doar în calitate de membru al acestui site. La fel ca și tine. Cam atât deocamdată și te asigur că plictiseala nu intră în discuție atâta vreme cât dialogul va fi civilizat și la obiect.
Buna ziua. Nu trebuie sa va cereti iertare. Orice opinie, atata timp cat este sincera si justificata, poate ajuta oricui. Limba romana are numeroase posibilitati de exprimare. Depinde cum simte fiecare un text, depinde cum se muleaza cuvintele pe propriul sau suflet. Mult succes!
un poem remarcabil. pentru mine acest poem este cel mai frumos dintre toate poemele scrise de tine până acum. găsesc atâta emoţie în el, atâta blândeţe încât nu are cum să nu placă. fiecare vers este pus la locul lui, bine strunit, se simte izul uşor al acceptării unei pierderi, de altfel nici nu avea cum să fie hrănit veşnic acel suflet, de aceea îl şi iubim. tot ce e frumos este şi tragic, mă refer în sensul de frumuseţe eternă. am să revin pe text în momentul în care se vor putea acorda peniţe. este un poem tare frumos... şi, ca să fiu dreaptă, în ultimul timp, ici colo dacă am mai citit asa ceva, plin de candoare sufletească. te felicit!
Mădălina, nu scoate din context! Spuneam clar, ca argument analogic: "n muzică, o melodie cu versuri excepţionale, dar linie melodică proastă, se uită repede, pe când un cântec cu versuri cretine, dar linie melodică bună, rămâne în memoria colectivă (vezi "Dragostea din tei", de pildă).
Sper să ne înţelegem direcţia/sensul comentariilor la adevărata intenţie.
si mie imi pare ca se pierde mesajul, lucian. nu intra intre preferintele mele acest poem, sa fiu sincera. jumatate este dictee pur. modernism poate este. dar nu cu orice pret, pentru ca pe vremea aia eram f putin interesata de poezie, dar sa ma exprim intr-un fel mai putin deschis, mai concentrat. proza si scenariul de film ma preocupau aproape exclusiv. cu alte cuvinte, habar nu aveam daca vreau sa scriu modernist sau altcumva... nici acum nu prea ma intereseaza, dar sunt mai atenta. fac rar concesii inspiratiei :) multumesc pentru ca ma citesti.
Eugen, nu te cunosc dar te rog să-mi îngădui să te avertizez că tratezi cu nejustificată superioritate părerile membrilor site-ului și nu asculți ceea ce ți se transmite așa cum s-ar cuveni... sunt dezamăgită!
Poemul este mediocru, nu are rost să îi sari în apărare, mai bine ai asculta ceea ce ți-au spus ante-comentatorii mei.
În plus, eu îți mai spun că
'jucându-mi visele în picioare,
până dincolo de fața nevăzută a lunii;'
folosești punctuația în exces, se pierde sensul poetic, iar acest 'dincolo de fața nevăzută...' e o metaforă stillborn, și nu e vorba doar de pink floyd, ci de faptul că tu vrei să reinventezi roata pătrată care, vezi-Doamne, ar trebui să se învârtă.
Pe viitor mai multă modestie nu îți va face rău, ba dimpotrivă.
Uite că pe mine ultima parte m-a impresionat. Sunt subiectiv, ştiu, dar cumva fragmentul a vorbit pe limba mea (şi a bunicului, care-n ultimii ani nu mai avea nevoie de mine sau de Mont Blanc pentru a crede că e încă în armată şi se ascunde de nemţi). Cei care vin îi salută pe cei care pleacă. Întotdeauna. Şi noi suntem cumva acum liantul. Poate pentru că încă mai ştim cine a fost Raj Kapoor.
ai dreptate bobadil, am schimbat acolo. explicatia este ca textul a fost mai altfel si mai incarcat si am tot modificat in el si am uitat un surub aiurea. ce sint aia cocalari?
fregata e un vas de recunoaștere și patrulare, pază de coastă... nu pare a corespunde cu destinațiile de explorare transoceanice pe care le sugerează poemul... iar dacă iei fregata în accepțiunea de vas de război pentru escortă contra submarinelor... pare a devia de la subiectul oniric-aventuros de ce crabul acela avea doar un ochi... poate și-l pierduse pe celălalt într-o luptă liberă? strofa a doua mi se pare sub nivel, se poate scoate mult mai mult din motivul "femeile de acolo", paradisiace, făinoase, soroase, cur-ate, desfăcute, mirabile, semizeiești... aș reface-o ne propui o remitizare a lumii, pe traiectele unei geografii fabuloase, cu escapisme în spații uchronice unde mai poți face dragoste pe dig fără să te aresteze poliția (cel mult un crab voyeurist să te prindă de buci), cu refugieri în legendare caraibe cu sargase de lună, până la simetria gesturilor ce marchează fericita convergență alter-identitară poemul se susține... se poate broda mult pe temă... sper să recidivezi cu texte în colecția asta partea cu "să scoți altceva din frică și uitare" e memorabilă
îmi propusesem - plecînd de la acest text - să mai citesc două trei poezii semnate de Daniela Bîrzu. pînă la urmă le-am citit pe toate. interesantă modalitatea de abordare trecerea aparent neregulată/brutală de la elemente aprige din realitatea imediată la pasaje domoale/melancolice/triste. dar acestea din urmă sînt repede strunite prin reîntoarcerea frapantă în cotidian pentru a nu da motive de sminteală unui cititor mofturos predispus să creadă că autoarea îl ademenește cu un tragism ieftin.
parcă e o succesiune melodică formată din note scurte și rapide care face trecerea între diferitele teme ale piesei. și totuși întregul transmite o stare de tristețe/melancolie dar paradoxal e un exercițiu tonifiant.
draga vacarasu, multumesc pentru observatii. mi se par insa ca nu spun nimic cel putin mie. adica nimic dincolo de niste mofturi personale. iar raspunsul ar fi ca asa cum tie nu-ti place asa, mie imi place asa. tough luck. in ceea ce priveste aberatia cu î din a cred ca am obosit sa mai spun ca nu dau doi bani pe ea si ca (mai este nevoie) o consder o prostie. si pe deasupra ma simt si bine sa spun asta. tot la fel cred ca nu mai e nevoie sa iti spun ca nu sint singur in aceasta opinie. dar ma rog, nu are importanta. si inca ceva, am obosit si sa mai aud aberatiile astea cu cacofoniile lingvistice in limba romana. cred ca ar trebui sa se maturizeze aceasta adolescenta limba romana si macar dupa 150 de ani sa inteleaga ca ca forma se supune fondului si nu invers. altfel ajungem sa vorbim prin semne (sau or avea si alea cacofoniile lor). si merci pentru compliment. am fost portretizat in multe feluri pina acum. ai reusit o premiera cu ideea asta de "surdomut". it's a good one.
pentru tonul religios plăcut, natural transpus în figuri de stil, dar mai ales pentru că am simţit acest poem ca pe o gură de aer rece... de munte te felicit în felul meu, Ioana, cu tot drsgul! eu acum nu mai văd niciun cusur frumosului tău poem... şi îl trec şi la preferate...
Avem aici, cred eu, clasicul caz în care nu ai ce spune şi nu ştii cum să o "nespui". Sunt destui scriitori care nu au ce spune, dar o nespun într-un mod personal şi estetic. Sunt alţiii care au ce spune, dar o spun fără personalitate, prozaic şi/sau clişeic. Dar mai sunt unii, tovarăşilor, care nici nu au ce spune, nici nu ştiu să o nespună. Textul de mai sus, această grămadă de cuvinte, mizează pe un simplu fapt: orice aş spune, atâta vreme cât o fac prin asocieri de cuvinte şi mecanisme care aparţin poeziei, e poezie. Şi atunci o dă înainte cu rânduri absolut independente, mizând pe sensurile pe care i le vor da cititorii... Numai că nişte cititori citiţi la mansardă (= sănătoşi la cap) nu-i vor atribui nicio valenţă "metaforilogică". Ok, dacă dau peste cana de cafea, vărsând-o, cineva (cum ar fi d-l Nicholas Dinu, pe care-l salut cu patimă) mi-ar spune că a fost voia lui Dumnezeu. O fi fost, în cele din urmă, dar până la El, te halesc sfinţii. So, legături de astea forţate, impalpabil logice, nesusţinute de context, de care e în stare doar autorul, degeabă există în ultimă instanţă. Concluziv: e tipul de poetizare metafizică în care cititorul tre' să pară incult, vulgar şi cretinel, iar autorul, genial.
Observăm că singurele puncte lirice sunt nişte nichitisme: tot primul vers, "neîncepută îmblânzire", "viul realității" greutatea culorii". Absolut nichitisme.
Ramona, Nu înțeleg de ce, atunci când v-ați înregistrat, v-ați trecut numele în stil cazon sau școlăresc: Iancu Ramona și nu Ramona Iancu. Dacă aveți un minim respect pentru dumneavoastră și pentru ceilalți colaboratori ai Hermeneiei.com, vă rog reparați defecțiunea și nu vă mai prezentați ca la armată. În ceea ce privește textul dumneavoastră, nu am de făcut decât un foarte scurt comentariu: MINULESCU suta la sută.
Sinele nu există pentru că n-a reușit nimeni să-l exprime...de-a dreptul dezarmantă afirmația invitatului dvs.! :) Mi-a amintit de banul acela cu oltenii și avionul, jur! iertați-mi neseriozitatea intervenției, dar...
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
si in plus, ai citit punctul 16.6 din Regulamentul Hermeneia?
pentru textul : Concursul National de Poezie ,,ProVERS", editia a II-a deOvidiu, eu am convingerea că am postat un comentariu foarte la obiect și suficient de clar. Mai mult decât atât, avem pretenția că suntem cu toții oameni maturi care știu să facă față criticii, fără a se teme că există ceva dedesubturi ascunse. N-am vrut să spun nimic mai mult decât ce am spus, victimizarea nu vă pune deloc într-o poziție avantajoasă. Ceea ce este însă perfect adevărat este, așa cum a subliniat și Virgil, că oricine postează pe hermeneia trebuie să se aștepte la păreri deosebit de critice, și să încerce să se folosească de asta. Cum alegi să te folosești sau nu, e numai alegerea ta. Singura consecință ar fi, dacă nu te interesează ce avem noi de spus aici pe hermeneia despre scrierile tale, că, fie noi toți suntem complet pe lângă ce înseamnă poezie (ceea ce, teoretic, e posibil, dar atunci nu văd de ce te-ar mai interesa părerile noastre), fie tu vei continua să scrii la fel de slab, și atunci mă întreb de ce mai scrii. Oricât ți-ar părea de greu de crezut, îți garantez că toți care scriem aici am trecut prin faza "scriu pentru că nu am încotro", "nu eu caut scrisul, el mă caută pe mine". Etapa următoare ar fi "nu primesc tot ceea ce mi se oferă, pot să triez". Părerea mea, și subliniez asta, Ovidiu, părerea mea personală este că, până când nu devii cel mai drastic critic al tău, nu vei reuși să scrii mai bine. Iar dacă din asta vei înțelege că trebuie să accepți ORICE critică, iar nu citești cu atenție. Când vei putea să fii cel mai drastic critic al tău, vei ști și să aperi ceea ce tu consideri că merită să fie apărat și îi faci pe ceilalți să vadă. Mai departe, despre limbaj: ciclul "Arama" - în toți anii de când merg la biserică și la mănăstiri prin țară, nu am auzi un preot vorbind despre "urbe", de exemplu. Să nu confundăm limbajul strict bisericesc, care, da, este încărcat de așa-zise arhaisme (deși, dacă îl citești pe Părintele Stăniloae, de exemplu, vei constata că în unele scrieri limbajul este simplu, apropiat omului de rând, în discursurile sale teologice însă, vei avea nevoie de ceva dicționare la îndemână...), cu universul poetic care se centrează pe viața trăită religios. Referitor la interacțiunea cu hermeneia. Nu cred că sunt mulți pe aici cu pretenții de critic literar. Nu ne-am pus nici unul eticheta aceasta. De aceea te încurajez încă o dată, citește-i pe ceilalți și încearcă să comentezi. Este clar de ce te îndemn asta: îți va spori capacitatea de percepție și, mai important, exact spiritul critic despre care vorbeam. Este un exercițiu, nimic mai mult, pe care îl vei putea folosi apoi pentru tine. De citit am citit tot ce ai postat, nu este nevoie să comentez sub fiecare text însă. Iar atâta vreme cât nu precizez că ai încălcat în vreun fel regulamentul, poți fi sigur că orice intervenții ale mele sunt doar în calitate de membru al acestui site. La fel ca și tine. Cam atât deocamdată și te asigur că plictiseala nu intră în discuție atâta vreme cât dialogul va fi civilizat și la obiect.
pentru textul : a catedralei grea singurătate de...eu aștept bobadil reloaded!:)) cu simpatie pentru ce ai scris până acum, nu știu cum să explic asta dar tu simți, Andule! atent, paul
pentru textul : Laura deBuna ziua. Nu trebuie sa va cereti iertare. Orice opinie, atata timp cat este sincera si justificata, poate ajuta oricui. Limba romana are numeroase posibilitati de exprimare. Depinde cum simte fiecare un text, depinde cum se muleaza cuvintele pe propriul sau suflet. Mult succes!
pentru textul : Canibalism liric deun poem remarcabil. pentru mine acest poem este cel mai frumos dintre toate poemele scrise de tine până acum. găsesc atâta emoţie în el, atâta blândeţe încât nu are cum să nu placă. fiecare vers este pus la locul lui, bine strunit, se simte izul uşor al acceptării unei pierderi, de altfel nici nu avea cum să fie hrănit veşnic acel suflet, de aceea îl şi iubim. tot ce e frumos este şi tragic, mă refer în sensul de frumuseţe eternă. am să revin pe text în momentul în care se vor putea acorda peniţe. este un poem tare frumos... şi, ca să fiu dreaptă, în ultimul timp, ici colo dacă am mai citit asa ceva, plin de candoare sufletească. te felicit!
pentru textul : nu a fost niciodată ceva să nu iasă deIbteresant. Fior "liric" bine strunit. Dar care trans-pare. Spre deosebire de alte texte. Prea "intelectualizate".
pentru textul : undeva între dragoste și plăcere deMădălina, nu scoate din context! Spuneam clar, ca argument analogic: "n muzică, o melodie cu versuri excepţionale, dar linie melodică proastă, se uită repede, pe când un cântec cu versuri cretine, dar linie melodică bună, rămâne în memoria colectivă (vezi "Dragostea din tei", de pildă).
Sper să ne înţelegem direcţia/sensul comentariilor la adevărata intenţie.
pentru textul : Mâncând ciocolată la masă cu Chirurgul desi mie imi pare ca se pierde mesajul, lucian. nu intra intre preferintele mele acest poem, sa fiu sincera. jumatate este dictee pur. modernism poate este. dar nu cu orice pret, pentru ca pe vremea aia eram f putin interesata de poezie, dar sa ma exprim intr-un fel mai putin deschis, mai concentrat. proza si scenariul de film ma preocupau aproape exclusiv. cu alte cuvinte, habar nu aveam daca vreau sa scriu modernist sau altcumva... nici acum nu prea ma intereseaza, dar sunt mai atenta. fac rar concesii inspiratiei :) multumesc pentru ca ma citesti.
pentru textul : mulțimea vidă deEugen, nu te cunosc dar te rog să-mi îngădui să te avertizez că tratezi cu nejustificată superioritate părerile membrilor site-ului și nu asculți ceea ce ți se transmite așa cum s-ar cuveni... sunt dezamăgită!
pentru textul : Conul de umbră dePoemul este mediocru, nu are rost să îi sari în apărare, mai bine ai asculta ceea ce ți-au spus ante-comentatorii mei.
În plus, eu îți mai spun că
'jucându-mi visele în picioare,
până dincolo de fața nevăzută a lunii;'
folosești punctuația în exces, se pierde sensul poetic, iar acest 'dincolo de fața nevăzută...' e o metaforă stillborn, și nu e vorba doar de pink floyd, ci de faptul că tu vrei să reinventezi roata pătrată care, vezi-Doamne, ar trebui să se învârtă.
Pe viitor mai multă modestie nu îți va face rău, ba dimpotrivă.
Uite că pe mine ultima parte m-a impresionat. Sunt subiectiv, ştiu, dar cumva fragmentul a vorbit pe limba mea (şi a bunicului, care-n ultimii ani nu mai avea nevoie de mine sau de Mont Blanc pentru a crede că e încă în armată şi se ascunde de nemţi). Cei care vin îi salută pe cei care pleacă. Întotdeauna. Şi noi suntem cumva acum liantul. Poate pentru că încă mai ştim cine a fost Raj Kapoor.
pentru textul : ca o pălărie veche pe capul lui raj kapoor deiar eu care mă refeream la un cuvînt în limba engleză
pentru textul : eine kleine musik dealt subiect, adica despre ce subiect am scris aici? "subiect" in poezie, domnule virgil titarenco, ma faceti sa rad....
pentru textul : Imperfect deai dreptate bobadil, am schimbat acolo. explicatia este ca textul a fost mai altfel si mai incarcat si am tot modificat in el si am uitat un surub aiurea. ce sint aia cocalari?
pentru textul : tăcerea hienei demai lucreaza-l putin. vezi ca ai si niste typo. ultimele 2 strofe sunt ok, cel putin ultima mi-a placut.
pentru textul : Știu rostul ochiului stâng strâns desi schimba titlul, neaparat.
fregata e un vas de recunoaștere și patrulare, pază de coastă... nu pare a corespunde cu destinațiile de explorare transoceanice pe care le sugerează poemul... iar dacă iei fregata în accepțiunea de vas de război pentru escortă contra submarinelor... pare a devia de la subiectul oniric-aventuros de ce crabul acela avea doar un ochi... poate și-l pierduse pe celălalt într-o luptă liberă? strofa a doua mi se pare sub nivel, se poate scoate mult mai mult din motivul "femeile de acolo", paradisiace, făinoase, soroase, cur-ate, desfăcute, mirabile, semizeiești... aș reface-o ne propui o remitizare a lumii, pe traiectele unei geografii fabuloase, cu escapisme în spații uchronice unde mai poți face dragoste pe dig fără să te aresteze poliția (cel mult un crab voyeurist să te prindă de buci), cu refugieri în legendare caraibe cu sargase de lună, până la simetria gesturilor ce marchează fericita convergență alter-identitară poemul se susține... se poate broda mult pe temă... sper să recidivezi cu texte în colecția asta partea cu "să scoți altceva din frică și uitare" e memorabilă
pentru textul : la nave del olvido deîmi propusesem - plecînd de la acest text - să mai citesc două trei poezii semnate de Daniela Bîrzu. pînă la urmă le-am citit pe toate. interesantă modalitatea de abordare trecerea aparent neregulată/brutală de la elemente aprige din realitatea imediată la pasaje domoale/melancolice/triste. dar acestea din urmă sînt repede strunite prin reîntoarcerea frapantă în cotidian pentru a nu da motive de sminteală unui cititor mofturos predispus să creadă că autoarea îl ademenește cu un tragism ieftin.
pentru textul : acolo e cea mai frumoasă iarnă deparcă e o succesiune melodică formată din note scurte și rapide care face trecerea între diferitele teme ale piesei. și totuși întregul transmite o stare de tristețe/melancolie dar paradoxal e un exercițiu tonifiant.
draga vacarasu, multumesc pentru observatii. mi se par insa ca nu spun nimic cel putin mie. adica nimic dincolo de niste mofturi personale. iar raspunsul ar fi ca asa cum tie nu-ti place asa, mie imi place asa. tough luck. in ceea ce priveste aberatia cu î din a cred ca am obosit sa mai spun ca nu dau doi bani pe ea si ca (mai este nevoie) o consder o prostie. si pe deasupra ma simt si bine sa spun asta. tot la fel cred ca nu mai e nevoie sa iti spun ca nu sint singur in aceasta opinie. dar ma rog, nu are importanta. si inca ceva, am obosit si sa mai aud aberatiile astea cu cacofoniile lingvistice in limba romana. cred ca ar trebui sa se maturizeze aceasta adolescenta limba romana si macar dupa 150 de ani sa inteleaga ca ca forma se supune fondului si nu invers. altfel ajungem sa vorbim prin semne (sau or avea si alea cacofoniile lor). si merci pentru compliment. am fost portretizat in multe feluri pina acum. ai reusit o premiera cu ideea asta de "surdomut". it's a good one.
pentru textul : am văzut-o depentru tonul religios plăcut, natural transpus în figuri de stil, dar mai ales pentru că am simţit acest poem ca pe o gură de aer rece... de munte te felicit în felul meu, Ioana, cu tot drsgul! eu acum nu mai văd niciun cusur frumosului tău poem... şi îl trec şi la preferate...
pentru textul : așadar este mâine detext bun mai putin rindurile: "te așezai pe genunchii mei îmi cântai ca unui copil pupilele se luminau te-aș fi putut aștepta ore întregi" parerea mea
pentru textul : fixație deFrumos poem. Poate că e prea târziu (sau prea devreme) în România, pentru un comentariu pertinent. Am vrut doar să las un semn pentru că mi-a plăcut.
pentru textul : Stare existențială deAvem aici, cred eu, clasicul caz în care nu ai ce spune şi nu ştii cum să o "nespui". Sunt destui scriitori care nu au ce spune, dar o nespun într-un mod personal şi estetic. Sunt alţiii care au ce spune, dar o spun fără personalitate, prozaic şi/sau clişeic. Dar mai sunt unii, tovarăşilor, care nici nu au ce spune, nici nu ştiu să o nespună. Textul de mai sus, această grămadă de cuvinte, mizează pe un simplu fapt: orice aş spune, atâta vreme cât o fac prin asocieri de cuvinte şi mecanisme care aparţin poeziei, e poezie. Şi atunci o dă înainte cu rânduri absolut independente, mizând pe sensurile pe care i le vor da cititorii... Numai că nişte cititori citiţi la mansardă (= sănătoşi la cap) nu-i vor atribui nicio valenţă "metaforilogică". Ok, dacă dau peste cana de cafea, vărsând-o, cineva (cum ar fi d-l Nicholas Dinu, pe care-l salut cu patimă) mi-ar spune că a fost voia lui Dumnezeu. O fi fost, în cele din urmă, dar până la El, te halesc sfinţii. So, legături de astea forţate, impalpabil logice, nesusţinute de context, de care e în stare doar autorul, degeabă există în ultimă instanţă. Concluziv: e tipul de poetizare metafizică în care cititorul tre' să pară incult, vulgar şi cretinel, iar autorul, genial.
Observăm că singurele puncte lirice sunt nişte nichitisme: tot primul vers, "neîncepută îmblânzire", "viul realității" greutatea culorii". Absolut nichitisme.
pentru textul : atât de vie deRamona, Nu înțeleg de ce, atunci când v-ați înregistrat, v-ați trecut numele în stil cazon sau școlăresc: Iancu Ramona și nu Ramona Iancu. Dacă aveți un minim respect pentru dumneavoastră și pentru ceilalți colaboratori ai Hermeneiei.com, vă rog reparați defecțiunea și nu vă mai prezentați ca la armată. În ceea ce privește textul dumneavoastră, nu am de făcut decât un foarte scurt comentariu: MINULESCU suta la sută.
pentru textul : Din alta toamna ma infrupt debene. io ho capito subito.grazie
pentru textul : felii de tort deM-a surprins strofa din final.
pentru textul : pridvorbe deVirgil, asa suntem noi, astia care ne intindem trupurile si poeziile de pe un mileniu pe altul: mai lirici. Ma bucura aprecierea ta, sunt onorata!
pentru textul : și eu te iubesc demulțumesc pentru semn, Dana. ai dreptate, sunt atâtea gânduri, atâtea vise... "cuvintele se adună pe rând în ape". La mulți ani! Madim
pentru textul : Lumânări arse deDaniel, dupa parerea mea, acesta este un text pe care daca nu ai fi tinut neaparat sa il fortezi in chingile ritmului si rimei ar fi ajuns departe
pentru textul : Pierduți în trafic deVa multumesc ca ati trecut pe aici! Sunteti bineveniti oricand! cu respect Ion Nimerencu
pentru textul : pe ruta lu' 365 dede dragul aspectului nu cred ca e necesar sa introduci locul si data
pentru textul : toamnă deSinele nu există pentru că n-a reușit nimeni să-l exprime...de-a dreptul dezarmantă afirmația invitatului dvs.! :) Mi-a amintit de banul acela cu oltenii și avionul, jur! iertați-mi neseriozitatea intervenției, dar...
pentru textul : (2) Discuție (virtuală) despre ironism și metafizică cu Rorty și cele două personaje ale sale, Ironistul și Metafizicianul dePagini