cumpătarea, chiar și în umor, îmi place... este o realitate supusă tare fain percepției scriitorului... mi-a plăcut, Vlad, și voi mai reveni cu drag de zâmbet.
Părerea mea e că singurul lucru care ar putea salva titlul poemului ar fi o aranjare a textului în formă orizontală, cu renunțarea la primele 3 cuvinte și la "condamnându-mă".
mi-ai amintit de prima mea cutie de carioca pe care mi-a luat-o colega de banca Niculina (!) mi le-a dat inapoi dupa un scandal mare, dar jumatate folosite. le luasem de acasa sa i le arat. erau frumoase dar si scumpe. niciodata nu am mai avut un sentiment de deznadejde ca atunci. pentru ca mi le-a luat si nu mi le-a cerut. sigur i le-as fi imprumutat! doar era colega mea de banca. e o povestire scrisa bine si nu pot decit sa te felicit.
Copilul râde: "Înţelepciunea şi iubirea mea e jocul". Tânărul cântă: "Jocul şi înţelepciunea mea e iubirea". Bătrânul tace: "Iubirea şi jocul meu e înţelepciunea". (L. Blaga)
Aş putea spune că textul lui Vlad, povestit aşa, ca la şipot, în tihnă, printre susur de izvoare, e o excelentă ilustraţie a zicerii lui Blaga. Prin tehnica detaliului, a amănuntului, autorul îl ia pe cititor într-o promenadă peste timpuri apuse. Mărturisesc, că lecturând, am revăzut în paralel firul copilăriei şi tinereţii mele. Mi-a făcut plăcere.
În partea mediană e o frază care denunţă poetul de mai târziu: ,,Mice tu vezi ce frumos se vede lumea prin frunza asta?" Jucăriile şi joaca au multiple conotaţii :) O zicală spune ,,Jocul unui copil indică epoca in care se joacă" .
Aşa cum ne-ai obişnuit, ultimul fragment e plin de dă peste...Remarc ,,m-am dus prin grădină să îndrept aracii deşi pot să jur că toţi erau drepţi. am îndreptat şi salcîmul de la colţul casei. într-o parte au ieşit rădăcini lungi lungi pînă dincolo de poartă şi noi ne-am dat cu sania pe ele făcînd pîrtie prin florile de salcîm mari albe şi grase. "
Sunt câteva remedieri de făcut: ,,Costei- Costel" ( frag. 3 ), ,,nu am păr le ea - nu am păr la ea" (frag. 5); ,,mînca caise".
Silvia, chiar îmi lipsea prezența ta sub textele mele... Am zâmbit un pic... Apoi am devenit serios și mi-am dat seama că nu știu cum să iau în brațe un poem. Desigur nu e fatală chestia... M-a bucurat trecerea ta, ca pe vremuri când dădeam nas în nas pe lira:) Mulțumesc frumos!
p/s verbul în care mă înec "a lăsa" e tot la impersonal, deci nu eu, nu eu:)
Mariana, tu pui sufletul și acoperi cu el defectele de tonalitate ale acestui poem. Dar o faci atât de frumos încât aș prefera ca vizitatorii să citească mai întâi comentariul tău apoi poemul. Pe mine mă bucură fiecare trecere a ta. E ca o strângere de mână într-un moment dificil al vieții mele. Și fiecare poem, că e mai dulce , mai rezonabil , sau cum o fi el, are nevoie de oameni ca tine. Oameni frumoși care să încurajeze. Îți mulțumesc! Iar pentru urare dublez gratitudinea:)!
Adrian mulțumesc petru trecere și un comentariu care mă face să perseverez,datorită acestui site învăț cum să sciu poezie cu adevărat.M-am ambiționat de multe ori chiar am vrut să renunț dar nu am putut dorința mea este să pot scrie așa cum faceți și voi pe Hermeneia.mulțumesc încă odată pentru atenția acordată poeziei.
Iata, voi face o tentativa de a "reinvia" spiritul a ceea ce, cred eu, ar trebui sa fie un comentariu literar pe Hermeneia. Si fac asta in speranta ca voi mai vedea comentarii pe Hermeneia care sa spuna si altceva decat acelasi banale "technicalities". Si pornesc de la ideea ca fado-ul are de-a face cu acea stare de "nefiintare" care are, in foarte multe feluri, si nu doar aparente, de-a face cu practicile spirituale yoga. Catre mijlocul secolului 19 dr. M. Honingberg uimea lumea cu povestea yoghinului Haridas. La Lahore, in prezenta maharajahului Ranjit si a curtii sale Haridas a intrat in stare cataleptica si a fost ingropat intr-o gradina, mormantul a fost apoi pazit timp de 40 de zile. Cand Haridas a fost deshumat, era rece si rigid. I s-au pus prosoape calde pe cap, a fost frecat cu insistenta pe tot corpul, i s-a suflat aer in gura si, in cele din urma Haridas a revenit la viata. Astazi nu mai dispunem de mijloacele necesare pentru a verifica autenticitatea unei astfel de relatari, insa povestea lui Haridas este semnificativa azi pentru mine dintr-un cu totul alt motiv. Pentru ca maiestria sa in yoga nu deriva dintr-o spiritualitate superioara, Haridas fiind cunoscut mai degraba ca un om cu o moralitate dubioasa. El a fugit pana in cele din urma cu o femeie si s-a refugiat in munti unde a si murit in cele din urma (definitiv) si a fost ingropat asa cum se cuvine acolo. Pentru Haridas, Yoga pare sa fi fost inainte de orice, o tehnica fachirica. La fel cum acest sunet inconfundabil al fado-ului este construit astfel incat sa zideasca in cel care-l asculta un templu menit sa spuna o poveste foarte simpla dar totusi atat de profunda: cea a vantului fara de moarte si a apelor oceanului care uda coastele Portugaliei la Cascais. Bobadil.
Aleena, consider de cuviință să răspund aici (dincolo e o traducere - http://www.hermeneia.com/traduceri/5000/ -): între inima mea și strada mea e o distanță cale de un înger. Al tatălui meu.
te înțeleg. dar în același timp acest buton (și altele) au specific adăugată etapa de confirmare. așa că este aproape imposibil să greșești „din greșeală”.
Nu am reusit sa inteleg pe deplin ce sta scris aici, desi am cateva diplome cu care nu vreau deloc sa ma laud acordate de Observatorul Astronomic din Bucuresti chiar din mana Dlui Sangeorzan in anii 80 90 pana a plecat domnia sa de acolo. Insa apreciez aceasta tentativa de astro-poem este un gen mai rar... nicodem, daca vrei sa aprofundezi pe tema asta eu te incurajez. Cunosc multi oameni care fac si muzica si poezie pe teme astronomice. Cred insa ca ar trebui sa te hotarasti asupra perspectivei... stiintifice sau religioase, parerea mea. Apoi... munca multa si succes!
cami, esti oricand binevenita sa lasi semn. nu mananc oameni, cel putin nu pe toti;)) aspectele de care amintesti sunt coordonate ale textelor mele. ai relevat bine. multumesc Andu, cine e Florin Chilian? Da, am considerat necesar sa pun textul si in pagina mea. la concurs, tot sub semnatura mea era. si va fi, amin ;)) nu vrei sa fac un poem cu noi doi? Cris, cand ma critici, nu tb sa ti fie frica. doar esti poet, nu furnica chipintaci!
Este ceva trist aici, dar găsesc o "poartă spre fericire" în finalul povestirii: acea obișnuință care te face să te recunoști între lucruri ca fiind acasă, între semne, chiar și cele ale unei simple ploi de vară. Iar a te rupe din această obișnuință este, uneori, un sacrilegiu. Probabil că Tudor va rămâne acolo, pentru că, pășind în alt cerc, în alt plan, Casa lui este deja alta.
Cristina (şi, parcă, Virgil),
Din câte mi-aduc eu aminte (din liceu - secţia umanistă - şi din primii doi ani de facultate, în care am - mai - studiat latina), DIXIT e o formă de persoana a III-a a prezentului indicativ ( I: dico, II: dices,III: dixit).
Prin urmare, nu se poate spune "si eu dixit"!
Sper să nu vă supăraţi.
Cu drag,
t.c.
mi-ar fi plăcut şi mie să ajung dar meseria nu-mi permite să fug în zilele acelea. important este să fie "curat" totul acolo, cu sufletul şi ochiul drag. de exemplu, chiar mă minunam într-o zi. am fost la plajă şi era nisipul atât de curat, apa curată, fără coji de seminţe în ea, coceni de porumb ca să nu zic de om mare, treaba aceea care se face într-un anume loc, ca să nu-ţi plutească la nas, nu erau. vorbeam cu cineva. zic, uite, dom le, să vezi când vine valul lui iulie peste băştinaşi cum o să plutească coceanul din nou pe la nasul nostru. zic mai bine mai puţini dar să plutească în aer armonia. hai că mă dau la poveşti şi am eu aşa pe cineva care îmi zice că sunt ca un vulcan. dacă vin ne recunoaştem după basc.
cât mai mulţi români!
"Și eu care credeam că avem dreptul să ne spunem liber opiniile..." Da, toți au dreptul să-și spună liber opiniile, dar se așteaptă opinii literare strict referitoare la acest text. Mulțumesc.
Dana...recunosc. Oricat as incerca, ma mai impotmolesc tocmai cand incerc sa fiu cat mai precis. "aceasta" este urechea siameza sa-i zic asa intrucat, ca inteles, nu se shimba desi corespunde ambilor cercei ( adica nu e clonata sau multiplicata). Prin ea, prin ureche ,simbolizez originea comuna a gusturilor si a toanelor. Multumesc pentru citire si constanta!
multumesc, Profetule, pentru apreciere, dar si pentru "umila" ta parere pe care nu o consider deloc umila si nincidecum deranjanta. opinia ta chiar conteaza și este mereu binevenită, mai ales când este pe text. ultimele două strofe si mie imi pareau ca un apendice. sunt mai mult o rugaciune decât poezie, dar nu voiam sa accept acesta realitate. trebuia sa mi-o spuna cineva si iti multumesc ca mi-ai atras atentia. de fapt, mi-ai intarit cele ce intuiam. în ceea ce privește versurile "Se uită parcă în oglinda unei fântâni/Și își bea din ochii cu care privesc.", nu inteleg ce ai voit sa imi spui prin nepotrivire gramaticala. ti-as fi recunoscător dacă te-ai mai apleca o dată asupra acestei idei.
Apreciez și a doua intervenție a Flabrei. Mi se pare că ea este mai gata să devină incisvă doar în momentul în care o provoci. Am să rețin asta. Dar mi s-a părut interesant optimismul ei și privirea înspre viitor. Chiar disponibilitatea de a inova, de a inventa. Aici mă aliez cu ea. Am și eu oroare de oamenii care văd sau impun poezia ca un set rigid de reguli cărora trebuie să te supui și care sînt cunoscute cu adevărat doar de o kabală de aleși. Poate că nu am identificat pe deplin ce este poezia de vreme ce sîntem gata să o refuzăm altora. Dar aici intervine definirea poeziei și nu despre asta vorbim aici. Vorbim despre rostul poeziei. Și Flabra pare să îi vadă un viitor deși probabil e unul din lucrurile căruia i s-a cîntat de foarte multe ori prohodul. E interesantă această aparentă antipoziționare. Cailean deplînge oarecum pierderea valorilor trecutului și abandonarea metaforei ca element primordial în poezie de dragul expedientului, al facilului în versuri care lovesc brutal cu muchiile și banalul contemporan și cotidian. În același timp Flabra ne spune că nu trebuie să ne speriem pentru că asistăm la metamorfoza inerentă a poeziei, la „reinventarea” ei. Care este adevărul?
în sfârşit, un poem de-al lui someşanu care izbeşte. de atâta căutare, poetul se rupe din trup, dar se rupe bine. din înserare alege culori, tonuri, nuanţe şi cu ajutorul pensulei crează o ludmilă egală cu o gină lollobrigidă sau o heidi klum. lumea o recunoaşte când coboară din asfinţit pe scena dealului viei, ca pe o zee marmoree, o frumuseţe edenică. bun, someşanule, bun de decorat cu o peniţă. aş scoate din text "în relief", care este de prisos, şi aş înlocui "mândrie" cu un cuvant mai scurt şi mai domol, ca de exemplu: dor, umbre, timp. apăsată de timp sună mai bine.
Luminita, multumesc mult. Pentru mine cheiai e partea de mijloc, cea cu crescatorii de pasari si crescatorii de oameni. Pentru prima data am incercat sa nu fiu eu in centrul atentiei. Acolo in ultima strofa repetitia stiu ca nu suna bine, dar am incercat sugerarea unei obsesii, iar strofa a patra e exclusiv simbolistica. E posibil sa ai dreptate, pentru moment nu pot sa-mi dau seama. Poate ar trebui sa termin strofa la undite, o sa ma mai gindesc.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Lucian, îți mulțumesc de trecere și pentru apreciere. Te mai aștept Cu respect
pentru textul : Singur deNu te ştiam şi versificator, aici de excepţie. Poezie de atmosferă cu toată savoarea dumneavoastră pălăriei din cui.
pentru textul : cina dragostei decumpătarea, chiar și în umor, îmi place... este o realitate supusă tare fain percepției scriitorului... mi-a plăcut, Vlad, și voi mai reveni cu drag de zâmbet.
pentru textul : bună ziulica deMuuult, muuult prea descriptiv. Nuanțe discrete, intimitate evanescentă, așa ceva căutam. Poate n-am venit cu dispoziția trebuincioasă.
Dar sfârșitul e de excepție și tocmai de aceea merită o soartă mai bună.
pentru textul : coji de portocală dePărerea mea e că singurul lucru care ar putea salva titlul poemului ar fi o aranjare a textului în formă orizontală, cu renunțarea la primele 3 cuvinte și la "condamnându-mă".
pentru textul : via sepia demi-ai amintit de prima mea cutie de carioca pe care mi-a luat-o colega de banca Niculina (!) mi le-a dat inapoi dupa un scandal mare, dar jumatate folosite. le luasem de acasa sa i le arat. erau frumoase dar si scumpe. niciodata nu am mai avut un sentiment de deznadejde ca atunci. pentru ca mi le-a luat si nu mi le-a cerut. sigur i le-as fi imprumutat! doar era colega mea de banca. e o povestire scrisa bine si nu pot decit sa te felicit.
pentru textul : șase creioane deCopilul râde: "Înţelepciunea şi iubirea mea e jocul". Tânărul cântă: "Jocul şi înţelepciunea mea e iubirea". Bătrânul tace: "Iubirea şi jocul meu e înţelepciunea". (L. Blaga)
Aş putea spune că textul lui Vlad, povestit aşa, ca la şipot, în tihnă, printre susur de izvoare, e o excelentă ilustraţie a zicerii lui Blaga. Prin tehnica detaliului, a amănuntului, autorul îl ia pe cititor într-o promenadă peste timpuri apuse. Mărturisesc, că lecturând, am revăzut în paralel firul copilăriei şi tinereţii mele. Mi-a făcut plăcere.
În partea mediană e o frază care denunţă poetul de mai târziu: ,,Mice tu vezi ce frumos se vede lumea prin frunza asta?" Jucăriile şi joaca au multiple conotaţii :) O zicală spune ,,Jocul unui copil indică epoca in care se joacă" .
Aşa cum ne-ai obişnuit, ultimul fragment e plin de dă peste...Remarc ,,m-am dus prin grădină să îndrept aracii deşi pot să jur că toţi erau drepţi. am îndreptat şi salcîmul de la colţul casei. într-o parte au ieşit rădăcini lungi lungi pînă dincolo de poartă şi noi ne-am dat cu sania pe ele făcînd pîrtie prin florile de salcîm mari albe şi grase. "
Sunt câteva remedieri de făcut: ,,Costei- Costel" ( frag. 3 ), ,,nu am păr le ea - nu am păr la ea" (frag. 5); ,,mînca caise".
pentru textul : oameni şi jucării deSilvia, chiar îmi lipsea prezența ta sub textele mele... Am zâmbit un pic... Apoi am devenit serios și mi-am dat seama că nu știu cum să iau în brațe un poem. Desigur nu e fatală chestia... M-a bucurat trecerea ta, ca pe vremuri când dădeam nas în nas pe lira:) Mulțumesc frumos!
p/s verbul în care mă înec "a lăsa" e tot la impersonal, deci nu eu, nu eu:)
Mariana, tu pui sufletul și acoperi cu el defectele de tonalitate ale acestui poem. Dar o faci atât de frumos încât aș prefera ca vizitatorii să citească mai întâi comentariul tău apoi poemul. Pe mine mă bucură fiecare trecere a ta. E ca o strângere de mână într-un moment dificil al vieții mele. Și fiecare poem, că e mai dulce , mai rezonabil , sau cum o fi el, are nevoie de oameni ca tine. Oameni frumoși care să încurajeze. Îți mulțumesc! Iar pentru urare dublez gratitudinea:)!
pentru textul : sar peste novembre deMulțumesc pentru trecere și companie.
pentru textul : Întârziere deAdrian mulțumesc petru trecere și un comentariu care mă face să perseverez,datorită acestui site învăț cum să sciu poezie cu adevărat.M-am ambiționat de multe ori chiar am vrut să renunț dar nu am putut dorința mea este să pot scrie așa cum faceți și voi pe Hermeneia.mulțumesc încă odată pentru atenția acordată poeziei.
pentru textul : Răsăritul deIata, voi face o tentativa de a "reinvia" spiritul a ceea ce, cred eu, ar trebui sa fie un comentariu literar pe Hermeneia. Si fac asta in speranta ca voi mai vedea comentarii pe Hermeneia care sa spuna si altceva decat acelasi banale "technicalities". Si pornesc de la ideea ca fado-ul are de-a face cu acea stare de "nefiintare" care are, in foarte multe feluri, si nu doar aparente, de-a face cu practicile spirituale yoga. Catre mijlocul secolului 19 dr. M. Honingberg uimea lumea cu povestea yoghinului Haridas. La Lahore, in prezenta maharajahului Ranjit si a curtii sale Haridas a intrat in stare cataleptica si a fost ingropat intr-o gradina, mormantul a fost apoi pazit timp de 40 de zile. Cand Haridas a fost deshumat, era rece si rigid. I s-au pus prosoape calde pe cap, a fost frecat cu insistenta pe tot corpul, i s-a suflat aer in gura si, in cele din urma Haridas a revenit la viata. Astazi nu mai dispunem de mijloacele necesare pentru a verifica autenticitatea unei astfel de relatari, insa povestea lui Haridas este semnificativa azi pentru mine dintr-un cu totul alt motiv. Pentru ca maiestria sa in yoga nu deriva dintr-o spiritualitate superioara, Haridas fiind cunoscut mai degraba ca un om cu o moralitate dubioasa. El a fugit pana in cele din urma cu o femeie si s-a refugiat in munti unde a si murit in cele din urma (definitiv) si a fost ingropat asa cum se cuvine acolo. Pentru Haridas, Yoga pare sa fi fost inainte de orice, o tehnica fachirica. La fel cum acest sunet inconfundabil al fado-ului este construit astfel incat sa zideasca in cel care-l asculta un templu menit sa spuna o poveste foarte simpla dar totusi atat de profunda: cea a vantului fara de moarte si a apelor oceanului care uda coastele Portugaliei la Cascais. Bobadil.
pentru textul : fado curvo deAleena, consider de cuviință să răspund aici (dincolo e o traducere - http://www.hermeneia.com/traduceri/5000/ -): între inima mea și strada mea e o distanță cale de un înger. Al tatălui meu.
pentru textul : Umbra Îngerului dete înțeleg. dar în același timp acest buton (și altele) au specific adăugată etapa de confirmare. așa că este aproape imposibil să greșești „din greșeală”.
pentru textul : Vorbe pe la spate deFain. Există, da, și pagina fiecărui autor. Și ai vreme pentru toate paginile. :) Ela
pentru textul : prima pagină deSixtus, ultima strofă are aromă, de fapt are tot ce-i trebuie. Până acolo e cam accidentat terenul.(Pentru mine e accidentat...)
pentru textul : Rugina cuielor deNu am reusit sa inteleg pe deplin ce sta scris aici, desi am cateva diplome cu care nu vreau deloc sa ma laud acordate de Observatorul Astronomic din Bucuresti chiar din mana Dlui Sangeorzan in anii 80 90 pana a plecat domnia sa de acolo. Insa apreciez aceasta tentativa de astro-poem este un gen mai rar... nicodem, daca vrei sa aprofundezi pe tema asta eu te incurajez. Cunosc multi oameni care fac si muzica si poezie pe teme astronomice. Cred insa ca ar trebui sa te hotarasti asupra perspectivei... stiintifice sau religioase, parerea mea. Apoi... munca multa si succes!
pentru textul : Când mi-au crescut aripi decami, esti oricand binevenita sa lasi semn. nu mananc oameni, cel putin nu pe toti;)) aspectele de care amintesti sunt coordonate ale textelor mele. ai relevat bine. multumesc Andu, cine e Florin Chilian? Da, am considerat necesar sa pun textul si in pagina mea. la concurs, tot sub semnatura mea era. si va fi, amin ;)) nu vrei sa fac un poem cu noi doi? Cris, cand ma critici, nu tb sa ti fie frica. doar esti poet, nu furnica chipintaci!
pentru textul : livadă de piersici, cu botoșei albi deEste ceva trist aici, dar găsesc o "poartă spre fericire" în finalul povestirii: acea obișnuință care te face să te recunoști între lucruri ca fiind acasă, între semne, chiar și cele ale unei simple ploi de vară. Iar a te rupe din această obișnuință este, uneori, un sacrilegiu. Probabil că Tudor va rămâne acolo, pentru că, pășind în alt cerc, în alt plan, Casa lui este deja alta.
pentru textul : La Pedrera deCristina (şi, parcă, Virgil),
pentru textul : domnule Labiș deDin câte mi-aduc eu aminte (din liceu - secţia umanistă - şi din primii doi ani de facultate, în care am - mai - studiat latina), DIXIT e o formă de persoana a III-a a prezentului indicativ ( I: dico, II: dices,III: dixit).
Prin urmare, nu se poate spune "si eu dixit"!
Sper să nu vă supăraţi.
Cu drag,
t.c.
Merci, Aranca... IB Giurgesteanu
pentru textul : Idilă rurală și Alzheimer demi-ar fi plăcut şi mie să ajung dar meseria nu-mi permite să fug în zilele acelea. important este să fie "curat" totul acolo, cu sufletul şi ochiul drag. de exemplu, chiar mă minunam într-o zi. am fost la plajă şi era nisipul atât de curat, apa curată, fără coji de seminţe în ea, coceni de porumb ca să nu zic de om mare, treaba aceea care se face într-un anume loc, ca să nu-ţi plutească la nas, nu erau. vorbeam cu cineva. zic, uite, dom le, să vezi când vine valul lui iulie peste băştinaşi cum o să plutească coceanul din nou pe la nasul nostru. zic mai bine mai puţini dar să plutească în aer armonia. hai că mă dau la poveşti şi am eu aşa pe cineva care îmi zice că sunt ca un vulcan. dacă vin ne recunoaştem după basc.
pentru textul : La BUCHAREST MUSIC FILM FESTIVAL 2011 "se dă" artă gratis! decât mai mulţi români!
"Și eu care credeam că avem dreptul să ne spunem liber opiniile..." Da, toți au dreptul să-și spună liber opiniile, dar se așteaptă opinii literare strict referitoare la acest text. Mulțumesc.
pentru textul : Tetley deDana...recunosc. Oricat as incerca, ma mai impotmolesc tocmai cand incerc sa fiu cat mai precis. "aceasta" este urechea siameza sa-i zic asa intrucat, ca inteles, nu se shimba desi corespunde ambilor cercei ( adica nu e clonata sau multiplicata). Prin ea, prin ureche ,simbolizez originea comuna a gusturilor si a toanelor. Multumesc pentru citire si constanta!
pentru textul : Etsy demultumesc, Profetule, pentru apreciere, dar si pentru "umila" ta parere pe care nu o consider deloc umila si nincidecum deranjanta. opinia ta chiar conteaza și este mereu binevenită, mai ales când este pe text. ultimele două strofe si mie imi pareau ca un apendice. sunt mai mult o rugaciune decât poezie, dar nu voiam sa accept acesta realitate. trebuia sa mi-o spuna cineva si iti multumesc ca mi-ai atras atentia. de fapt, mi-ai intarit cele ce intuiam. în ceea ce privește versurile "Se uită parcă în oglinda unei fântâni/Și își bea din ochii cu care privesc.", nu inteleg ce ai voit sa imi spui prin nepotrivire gramaticala. ti-as fi recunoscător dacă te-ai mai apleca o dată asupra acestei idei.
pentru textul : Rugă secundă demultumesc pentru apreciere! tocmai ai imbogatit dimineata:) zile bune si viata frumoasa!
pentru textul : insomnie deApreciez și a doua intervenție a Flabrei. Mi se pare că ea este mai gata să devină incisvă doar în momentul în care o provoci. Am să rețin asta. Dar mi s-a părut interesant optimismul ei și privirea înspre viitor. Chiar disponibilitatea de a inova, de a inventa. Aici mă aliez cu ea. Am și eu oroare de oamenii care văd sau impun poezia ca un set rigid de reguli cărora trebuie să te supui și care sînt cunoscute cu adevărat doar de o kabală de aleși. Poate că nu am identificat pe deplin ce este poezia de vreme ce sîntem gata să o refuzăm altora. Dar aici intervine definirea poeziei și nu despre asta vorbim aici. Vorbim despre rostul poeziei. Și Flabra pare să îi vadă un viitor deși probabil e unul din lucrurile căruia i s-a cîntat de foarte multe ori prohodul. E interesantă această aparentă antipoziționare. Cailean deplînge oarecum pierderea valorilor trecutului și abandonarea metaforei ca element primordial în poezie de dragul expedientului, al facilului în versuri care lovesc brutal cu muchiile și banalul contemporan și cotidian. În același timp Flabra ne spune că nu trebuie să ne speriem pentru că asistăm la metamorfoza inerentă a poeziei, la „reinventarea” ei. Care este adevărul?
pentru textul : Ce rost are poezia? desemnului tău senin și sufletului delicat care ești! mi-era dor de H. și de prietenii de aici și iacătă:)
pentru textul : oamenii de care ne este rușine de?!?
pentru textul : MĂRTURIE deîn sfârşit, un poem de-al lui someşanu care izbeşte. de atâta căutare, poetul se rupe din trup, dar se rupe bine. din înserare alege culori, tonuri, nuanţe şi cu ajutorul pensulei crează o ludmilă egală cu o gină lollobrigidă sau o heidi klum. lumea o recunoaşte când coboară din asfinţit pe scena dealului viei, ca pe o zee marmoree, o frumuseţe edenică. bun, someşanule, bun de decorat cu o peniţă. aş scoate din text "în relief", care este de prisos, şi aş înlocui "mândrie" cu un cuvant mai scurt şi mai domol, ca de exemplu: dor, umbre, timp. apăsată de timp sună mai bine.
pentru textul : Amurg cu Ludmila deLuminita, multumesc mult. Pentru mine cheiai e partea de mijloc, cea cu crescatorii de pasari si crescatorii de oameni. Pentru prima data am incercat sa nu fiu eu in centrul atentiei. Acolo in ultima strofa repetitia stiu ca nu suna bine, dar am incercat sugerarea unei obsesii, iar strofa a patra e exclusiv simbolistica. E posibil sa ai dreptate, pentru moment nu pot sa-mi dau seama. Poate ar trebui sa termin strofa la undite, o sa ma mai gindesc.
pentru textul : the kill dePagini