„În tot acest amalgam, observăm că poezia a pierdut mult din prestigiul ei.” - parol că nu știu de unde și pînă unde „observăm”. Un astfel de limbaj ex catedra este cel puțin amuzant. Și nu o spun de dragul de a fi Gică contra. Ci pentru că nu observ nimic din ceea ce afirmă autorul. Și dacă asupra observațiilor avem probleme atunci cu siguranță ca nici hermeneutica fenomenului nu prea mai are multe proptele iar soluțiile nici nu știu dacă mai au vreo importanță.
Și spun că nu observ pentru că pe de o parte poezia, fie ca specie literară, fie ca esență a artelor, nu a fost niciodată ceva „cu prestigiu” (deși pe bune că nici la ce fel de prestigiu se referă exact autorul nu prea îmi dau seama). Se referă cumva la un fel de faimă în lumea „maselor”? Se referă la un fel de modă? Se referă la un fel de formă principală de manifestare culturală(sic!)? Nu îmi este clar. În orice caz, pe de o parte poeții au trăit și au murit săraci cam întotdeauna. Poezia a fost o îndeletnicire relativ admirată dar în același timp privită ca ceva nu tocmai serios de cînd este ea. Pe de altă parte oamenii citesc și se străduie să scrie poezie și în epoca aceasta tot mai digitalizată sau îmbibată de tehnologie. Există festivaluri, edituri, multiple prezențe online în o mulțime de limbi. Îmi este destul de greu să înțeleg la ce fel de „prestigiu” sîntem invitați să fim de acord că observăm că s-a pierdut.” N-am auzit pe nimeni spunînd că trebuie să fii tîmpit să scrii poezii. Zilele trecute citeam despre un parlamentar islandez care este un colaborator apropiat al faimosului (de acum) Julian Assange și se menționa cu relativă apreciere că este și poetă și că și-a publicat primul volum la 20 de ani. Există politicieni care scriu versuri, revoluționari și artiști. Merg în secțiunea de poezie a unei librării ca Borders sau Barnes & Noble și este enormă, atît contemporani cît și clasici. Nu prea pricep la ce prestigiu se referă autorul.
„Poezia a pierdut mult din substanţa intelectuală, reflexivă, raţională.” Ei bine, lăsînd la o parte faptul că (vorbind in extemis) nu sînt convins că iraționalul este neaparat nepoetic. (La urma urmei onirismul, dada sau multe alte modalități moderne sau post moderne de a face poezie, ar fi excluse din „clubul poeziei” dacă poezie ar trebui neaparat să fie „intelectuală, reflexivă, raționalaă). Deci, pe lîngă faptul că nu există nici un fel de „lege” literară care să circumscrie poezia doar raționalismului sau reflexiei filosofice, dacă într-adevăr există o astfel de „pierdere de substanță intelectuală” eu zic slavă Domnului. Pentru că din modestele mele obsevații pot spune că marea problemă nu este că omul acestui secol nu gîndește ci că nu simte. De fapt nici nu mai are timp sau abilitate să își asculte inima. Îi este chiar jenă să o mai facă. Și nu aș vrea să se creadă că sînt un anti-intelectualist, sau un anti-rațional. Departe de mine. Dar poezia nu este doar reflexie filosofică sau meditație intelectuală. Dacă se oprește la asta pur și simplu nu este poezie. Pentru că poezia este în esența ei un fenomen cu substrat metafizic. Este (sau conține) un ceva ce nu poți explica folosind absolut orice lege a universului material. Simplu spus, are putere. Cînd este poezie.
A spune că „poezia trebuie să poarte un mesaj intelctual şi că trebuie să fie precisă în acest sens” este relativ ridicol în opinia mea. Pentru că un „mesaj intelectual” are și o carte de bucate sau un paragraf din constituție. Sau un articol de ziar. Dar ele nu sînt și nu pot fi niciodată poezie. Poezia se folosește de „materialul intelectual”, de raționalitatea intrinsecă procesului comunicării. Dar este cu mult mai mult decît atît. Altfel nu este poezie.
Mi se pare apoi periculoasă respingerea conceptelor de „inspiraţie”, „inconştient” sau „muză”. Cînd cineva spune astfel de lucruri mă îndoiesc că are habar de poezie. Nu mă refer la meșteșugul literar. Mă refer la poezie. La acea scînteie intefabilă care face un suport banal să devină o forță. Citești descrierea unui oraș și a unei înmormîntări vara acompaniată de obsesiva repetare a cuvîntului plumb și nu mai este același banal fapt divers. Este o imagine care te transportă și te transpune și simți aproape între dinți praful orașului, căldura moleșitoare și povara unei zile care nu se mai termină precum o înmormîntare de vară. A-mi spune că totul este aici comunicare intelectuală(sic!) mi se pare jenant.
Evident, nu orice elucubrație sau înșiruire de cuvinte, sau descriere de întîmplări emoționale este poezie. Așa cum spunea și Adrian mai înainte, miza poeziei este capacitatea de a transpune, a reprezenta în așa fel încît „să spună mult mai mult dincolo de cuvinte”. Iar „cum” se reușește asta reprezintă diferența de carate între un poet și un om care se străduie să scrie versuri. De cînd este Hermeneia am întîlnit oameni cu idei bune și coerente dar care nu reușeau sub nici o formă să facă din ele poezie. Și chiar aș spune că admir pe cei care reușesc(și asta este talent) să scrie o amestecătură de imagini dar care reușesc să îmi transmită ceva. De fapt aproape că văd poezia ca fiind acel mesaj subliminal ascuns în zgomotul de fond al unei pelicule video. Unii psihologi și propagandiști au încercat asta. Ei bine, asta este tehnologie și psihologie la urma urmei. Poezia reușește (cînd reușește) să facă „asta” în mod natural.
Nu cred că este menirea poeziei să facă instructaj sau să comunice. Cît cred că este menită să transmită(care în opinia mea este altceva decît a comunica) și să exprime(să reprezinte) cu putere inefabilă. De aceea în antichitate alături de profeție și eros, poezia era cea de-a treia manifestare atribuită unei „manii”. Poetul, ca și profetul sau îndrăgostitul, erau priviți într-un anumit sens ca fiind „posedați” de o astfel de „manie” specifică care nu se mai supunea controlului rațional. Mă îndoiesc că anticii greșeau foarte mult privind în felul acesta poezia.
dragă alma, bună varianta ta, dar știi tu...non idem est si duo dicunt idem!:-)...o să încerc data viitoare să fiu mai atentă la "balast"..recunosc că mă las purtată de impulsul clipei și foarte rar revin asupra textului pt a modifica ceva... mulțumesc pentru însemn.
Multumesc pentru rabdarea de a parcurge textul. Daca ma voi hotara sa-l public intr-o carte voi tine seama de sugestia ta de a include comul meu in text.
Un text bine scris, discursul susținut încât pare desprins din real. Finalul scenei permite o continuare așteptată de cititor, probabil în același stil al povestirii. M-a suprins puțin stilul, diferit față de ce ai scris până acum. Te-ai gândit să scrii proză?
Am citit cu o anume curiozitate. Cred că e primul text în proză semnat de tine pe care îl citesc. E plăcut.
Trebuie să revii asupra lui un pic: virgule, diacritice, spațiu după punctele de suspensie, apostroful corect - da'
Mostrele de limbaj colocvial îmi par un pic forțate... parcă dau o notă de teribilism literar. Așa mi se pare :)
Remarc fragmentul: Cel mai mult îmi place când mă face arc şi trage cu îngeri din hârtie cerată în tavan şi eu cred că de fapt e cerul! atunci uit de toate, sunt un alt trup, o altă viaţă.
Alma, a trebuit să mă întorc pe textul tău... e senzația aceea de ireal, de diafan fără a fi desuet... cum ai reușit? Și mai era ceva, ce m-a împiedicat să las semn prima dată. Pînă nu mi-am dat seama despre ce este vorba, nu am putut să scriu. E ceva care mie mi se pare artificial... prima parte. Și asta pentru că nu cred că există astfel de ochi. Atîta tot. Acolo cred eu că ai exagerat. Trebuie să găsești alt început. Generalizează fără a da impresia că o faci, așa cum ai reușit să o faci în restul textului. Aici ai fost prea abruptă. Restul însă e o atingere delicată de feminitate... fără "discurs", cald, puțin flegmatic chiar, într-o încercare de redefinire... Evidențiez și eu experimentul tău (vostru?), cu mulțumire și cu rugămintea de a revedea începutul...
Mircea eu sunt de acord ca e bine sa tindem spre simplitatea expresiei insa cu "praf de stele", "enormă și vastă claustrofobie" nu cred ca o vom obtine. Doua ar fi motivele... 1.folosirea in exces, in locuri care exced chiar sfera poeziei, ceea ce conduce la estomparea ideii de inedit care te face sa citesti textele pana la capat. 2.Saracia expresiei chiar daca tu vrei sa ne conduci spre o poezie de atmosfera.
Ideea nu este rea, poate doar peretele e prea mult și el înghețat. Deși câteodată nimic nu e prea mult, dar știi... din afară nu se vede niciodată la fel. Nu-mi dau seama ce este în dreptul ferestrei, dar mie îmi pare un fel de morișcă, la fel ca acelea cu care se joacă prin parcuri copiii. Și dacă nu asta este, eu tot asta vreau să fie. Pentru că am voie, o dată ce te-ai eliberat de creația ta, venim noi, privitorii. Ascuns. Mi-a plăcut.
un flash, o varianta a unei toamne destul de bine conturata in care eu as accentua totusi "prabusirea", inlocuind "in" din primul vers cu "peste"... parca imaginea e mai veridica si mai de impact daca prabusirea se face "peste" ceva ... si as scoate "niste" din penultimul vers eliminand ambiguitatea ...folosirea cuvintelor de mica notorietate: tamarisc, peptide, muntii adirondack, restrang peisajul la un cadru concret, ceea ce da personalitate textului.
ganduri bune
Anna
Este un extemporal deschis, de aceea propun să venim fiecare cu opinii: "dinăuntru nu e cu siguranță un cuvînt inventat de pleșu sau poate de liiceanu undeva prin 1990, ci de îngerii înrolați în world wilde web " "liniștită nu este antonimul cuvîntului femeie sau undeva pe acolo ci al lacrimilor lui adam cel-rămas-în-somn-făr-de-coastă " "praful nu este tot ce se alege de pe tastatura unui poet ci de naivitatea de a crede în prietenii de altădată ...
mie mi-a plăcut foarte mult ultima strofă cu bilele bătrânului cu ochi albaştri. că albastru are multe conotaţii, chiar dacă aici este mai mult descriptiv folosit, asta mai puţin interesează aici. este de remarcat construcţia strofei, cum va reuşi bătrânul să construiască un castel din bile şi nu din cuburi şi nu din nisip. şi cine este bila de pe drum. asta mi-a plăcut. faptul că m-a pus pe gânduri. evident, există întotdeauna o explicaţie!
mai ales că ați schimbat titlul inițial "Am prins-o cu lasoul" în ceva demn de conținut. acest text merită apreciat, după cum a și fost pe bună dreptate.
De acord, dar eu n-am scris niciodata un text pe care sa am tupeul sa-l intitulez "psalm". Fericiti cei saraci cu duhul ar zice religiosii Virgile, dar "incrancenarea" mea tu n-o pricepi pentru ca nu e incrancenare e doar parerea mea cat se poate de sincera (uneori violenta, recunosc) dar nu va mai dura mult pana voi tacea naibii din gura pe aici prin curtea ta... sper ca atunci vei fi in fine multumit, intelept si cu gura mirosind a om batran. Stii mirosul acela sper
e foarte frumos cum ai pornit în proză, Virgil, direct cu psihanaliza. îmi place cum conduci firul narativ, cum suprizi senzațiile și momentul în care le pui în evidență. este o lectură plăcută, care m-a prins. las semnul meu cu o mică mențiune: poate ai mai aerisi prin paragrafe texul. nu își va pierde din fluență și vei câștiga și în impact. da, mi-a plăcut!
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
„În tot acest amalgam, observăm că poezia a pierdut mult din prestigiul ei.” - parol că nu știu de unde și pînă unde „observăm”. Un astfel de limbaj ex catedra este cel puțin amuzant. Și nu o spun de dragul de a fi Gică contra. Ci pentru că nu observ nimic din ceea ce afirmă autorul. Și dacă asupra observațiilor avem probleme atunci cu siguranță ca nici hermeneutica fenomenului nu prea mai are multe proptele iar soluțiile nici nu știu dacă mai au vreo importanță.
Și spun că nu observ pentru că pe de o parte poezia, fie ca specie literară, fie ca esență a artelor, nu a fost niciodată ceva „cu prestigiu” (deși pe bune că nici la ce fel de prestigiu se referă exact autorul nu prea îmi dau seama). Se referă cumva la un fel de faimă în lumea „maselor”? Se referă la un fel de modă? Se referă la un fel de formă principală de manifestare culturală(sic!)? Nu îmi este clar. În orice caz, pe de o parte poeții au trăit și au murit săraci cam întotdeauna. Poezia a fost o îndeletnicire relativ admirată dar în același timp privită ca ceva nu tocmai serios de cînd este ea. Pe de altă parte oamenii citesc și se străduie să scrie poezie și în epoca aceasta tot mai digitalizată sau îmbibată de tehnologie. Există festivaluri, edituri, multiple prezențe online în o mulțime de limbi. Îmi este destul de greu să înțeleg la ce fel de „prestigiu” sîntem invitați să fim de acord că observăm că s-a pierdut.” N-am auzit pe nimeni spunînd că trebuie să fii tîmpit să scrii poezii. Zilele trecute citeam despre un parlamentar islandez care este un colaborator apropiat al faimosului (de acum) Julian Assange și se menționa cu relativă apreciere că este și poetă și că și-a publicat primul volum la 20 de ani. Există politicieni care scriu versuri, revoluționari și artiști. Merg în secțiunea de poezie a unei librării ca Borders sau Barnes & Noble și este enormă, atît contemporani cît și clasici. Nu prea pricep la ce prestigiu se referă autorul.
„Poezia a pierdut mult din substanţa intelectuală, reflexivă, raţională.” Ei bine, lăsînd la o parte faptul că (vorbind in extemis) nu sînt convins că iraționalul este neaparat nepoetic. (La urma urmei onirismul, dada sau multe alte modalități moderne sau post moderne de a face poezie, ar fi excluse din „clubul poeziei” dacă poezie ar trebui neaparat să fie „intelectuală, reflexivă, raționalaă). Deci, pe lîngă faptul că nu există nici un fel de „lege” literară care să circumscrie poezia doar raționalismului sau reflexiei filosofice, dacă într-adevăr există o astfel de „pierdere de substanță intelectuală” eu zic slavă Domnului. Pentru că din modestele mele obsevații pot spune că marea problemă nu este că omul acestui secol nu gîndește ci că nu simte. De fapt nici nu mai are timp sau abilitate să își asculte inima. Îi este chiar jenă să o mai facă. Și nu aș vrea să se creadă că sînt un anti-intelectualist, sau un anti-rațional. Departe de mine. Dar poezia nu este doar reflexie filosofică sau meditație intelectuală. Dacă se oprește la asta pur și simplu nu este poezie. Pentru că poezia este în esența ei un fenomen cu substrat metafizic. Este (sau conține) un ceva ce nu poți explica folosind absolut orice lege a universului material. Simplu spus, are putere. Cînd este poezie.
pentru textul : Despre cum poate fi recâştigat prestigiul poeziei deA spune că „poezia trebuie să poarte un mesaj intelctual şi că trebuie să fie precisă în acest sens” este relativ ridicol în opinia mea. Pentru că un „mesaj intelectual” are și o carte de bucate sau un paragraf din constituție. Sau un articol de ziar. Dar ele nu sînt și nu pot fi niciodată poezie. Poezia se folosește de „materialul intelectual”, de raționalitatea intrinsecă procesului comunicării. Dar este cu mult mai mult decît atît. Altfel nu este poezie.
Mi se pare apoi periculoasă respingerea conceptelor de „inspiraţie”, „inconştient” sau „muză”. Cînd cineva spune astfel de lucruri mă îndoiesc că are habar de poezie. Nu mă refer la meșteșugul literar. Mă refer la poezie. La acea scînteie intefabilă care face un suport banal să devină o forță. Citești descrierea unui oraș și a unei înmormîntări vara acompaniată de obsesiva repetare a cuvîntului plumb și nu mai este același banal fapt divers. Este o imagine care te transportă și te transpune și simți aproape între dinți praful orașului, căldura moleșitoare și povara unei zile care nu se mai termină precum o înmormîntare de vară. A-mi spune că totul este aici comunicare intelectuală(sic!) mi se pare jenant.
Evident, nu orice elucubrație sau înșiruire de cuvinte, sau descriere de întîmplări emoționale este poezie. Așa cum spunea și Adrian mai înainte, miza poeziei este capacitatea de a transpune, a reprezenta în așa fel încît „să spună mult mai mult dincolo de cuvinte”. Iar „cum” se reușește asta reprezintă diferența de carate între un poet și un om care se străduie să scrie versuri. De cînd este Hermeneia am întîlnit oameni cu idei bune și coerente dar care nu reușeau sub nici o formă să facă din ele poezie. Și chiar aș spune că admir pe cei care reușesc(și asta este talent) să scrie o amestecătură de imagini dar care reușesc să îmi transmită ceva. De fapt aproape că văd poezia ca fiind acel mesaj subliminal ascuns în zgomotul de fond al unei pelicule video. Unii psihologi și propagandiști au încercat asta. Ei bine, asta este tehnologie și psihologie la urma urmei. Poezia reușește (cînd reușește) să facă „asta” în mod natural.
Nu cred că este menirea poeziei să facă instructaj sau să comunice. Cît cred că este menită să transmită(care în opinia mea este altceva decît a comunica) și să exprime(să reprezinte) cu putere inefabilă. De aceea în antichitate alături de profeție și eros, poezia era cea de-a treia manifestare atribuită unei „manii”. Poetul, ca și profetul sau îndrăgostitul, erau priviți într-un anumit sens ca fiind „posedați” de o astfel de „manie” specifică care nu se mai supunea controlului rațional. Mă îndoiesc că anticii greșeau foarte mult privind în felul acesta poezia.
scuze, mi-a scapat un r in plus.
pentru textul : poemul lui ștefan deproaspăt ca un miez de lubeniță scoasă de sub izvor, vara! nu mai spun ce și cum! "proaspăt" spune totul! cu sympatheia, Paul
pentru textul : Mireasa Mecanică dedragă alma, bună varianta ta, dar știi tu...non idem est si duo dicunt idem!:-)...o să încerc data viitoare să fiu mai atentă la "balast"..recunosc că mă las purtată de impulsul clipei și foarte rar revin asupra textului pt a modifica ceva... mulțumesc pentru însemn.
pentru textul : Scrisori către Diogene (V) deMultumesc pentru rabdarea de a parcurge textul. Daca ma voi hotara sa-l public intr-o carte voi tine seama de sugestia ta de a include comul meu in text.
pentru textul : Ceasul de... sau poate că a preferat să rămână acolo... printre perlele lui.
pentru textul : gates w/o pearls deface, nebun, pricep
pentru textul : morile de vânt nu au ecou deVă mulţumesc mult pt acest semn de apreciere, gestul dumneavoastră mă bucură.
Cu stimă şi respect
pentru textul : Apariţie editorială, Le Berger de rochers(Păstorul de stânci), de Djamal Mahmoud deumeri ondulati? frizeaza ridicolul
pentru textul : O iluzie căzută pe ochii tăi deUn text bine scris, discursul susținut încât pare desprins din real. Finalul scenei permite o continuare așteptată de cititor, probabil în același stil al povestirii. M-a suprins puțin stilul, diferit față de ce ai scris până acum. Te-ai gândit să scrii proză?
pentru textul : din dialogurile misogine ale lui Fane și Costi - partea întîi deDin cauza timpurilor verbelor, textul are o ruptură destul de accentuată.
err: "adormisei" --> adormişi sau adormiseşi.
pentru textul : Twilight deAm citit cu o anume curiozitate. Cred că e primul text în proză semnat de tine pe care îl citesc. E plăcut.
Trebuie să revii asupra lui un pic: virgule, diacritice, spațiu după punctele de suspensie, apostroful corect - da'
Mostrele de limbaj colocvial îmi par un pic forțate... parcă dau o notă de teribilism literar. Așa mi se pare :)
Remarc fragmentul:
pentru textul : din scrisorile larisei deCel mai mult îmi place când mă face arc şi trage cu îngeri din hârtie cerată în tavan şi eu cred că de fapt e cerul! atunci uit de toate, sunt un alt trup, o altă viaţă.
Alma, a trebuit să mă întorc pe textul tău... e senzația aceea de ireal, de diafan fără a fi desuet... cum ai reușit? Și mai era ceva, ce m-a împiedicat să las semn prima dată. Pînă nu mi-am dat seama despre ce este vorba, nu am putut să scriu. E ceva care mie mi se pare artificial... prima parte. Și asta pentru că nu cred că există astfel de ochi. Atîta tot. Acolo cred eu că ai exagerat. Trebuie să găsești alt început. Generalizează fără a da impresia că o faci, așa cum ai reușit să o faci în restul textului. Aici ai fost prea abruptă. Restul însă e o atingere delicată de feminitate... fără "discurs", cald, puțin flegmatic chiar, într-o încercare de redefinire... Evidențiez și eu experimentul tău (vostru?), cu mulțumire și cu rugămintea de a revedea începutul...
pentru textul : jasmine deMircea eu sunt de acord ca e bine sa tindem spre simplitatea expresiei insa cu "praf de stele", "enormă și vastă claustrofobie" nu cred ca o vom obtine. Doua ar fi motivele... 1.folosirea in exces, in locuri care exced chiar sfera poeziei, ceea ce conduce la estomparea ideii de inedit care te face sa citesti textele pana la capat. 2.Saracia expresiei chiar daca tu vrei sa ne conduci spre o poezie de atmosfera.
pentru textul : Stare de"ultima injecţie letală"?!
pentru textul : polemică deIdeea nu este rea, poate doar peretele e prea mult și el înghețat. Deși câteodată nimic nu e prea mult, dar știi... din afară nu se vede niciodată la fel. Nu-mi dau seama ce este în dreptul ferestrei, dar mie îmi pare un fel de morișcă, la fel ca acelea cu care se joacă prin parcuri copiii. Și dacă nu asta este, eu tot asta vreau să fie. Pentru că am voie, o dată ce te-ai eliberat de creația ta, venim noi, privitorii. Ascuns. Mi-a plăcut.
pentru textul : Ger și ulcer în familia din mai dece bine că nu ai văzut în această poezie o moară de vînt, Sancho Panza! Mulțumesc.
pentru textul : epifania după Simion deun flash, o varianta a unei toamne destul de bine conturata in care eu as accentua totusi "prabusirea", inlocuind "in" din primul vers cu "peste"... parca imaginea e mai veridica si mai de impact daca prabusirea se face "peste" ceva ... si as scoate "niste" din penultimul vers eliminand ambiguitatea ...folosirea cuvintelor de mica notorietate: tamarisc, peptide, muntii adirondack, restrang peisajul la un cadru concret, ceea ce da personalitate textului.
pentru textul : newsflash/2 deganduri bune
Anna
de acord (mai e loc la subsol)! nu mi-ai zis unde este poemul cu fluviul...
pentru textul : Tot Ce Am Adus deEste un extemporal deschis, de aceea propun să venim fiecare cu opinii: "dinăuntru nu e cu siguranță un cuvînt inventat de pleșu sau poate de liiceanu undeva prin 1990, ci de îngerii înrolați în world wilde web " "liniștită nu este antonimul cuvîntului femeie sau undeva pe acolo ci al lacrimilor lui adam cel-rămas-în-somn-făr-de-coastă " "praful nu este tot ce se alege de pe tastatura unui poet ci de naivitatea de a crede în prietenii de altădată ...
pentru textul : extemporal la limba română I deuite si penita. :)
pentru textul : reportaj despre pantofii roşii ai Anei demie mi-a plăcut foarte mult ultima strofă cu bilele bătrânului cu ochi albaştri. că albastru are multe conotaţii, chiar dacă aici este mai mult descriptiv folosit, asta mai puţin interesează aici. este de remarcat construcţia strofei, cum va reuşi bătrânul să construiască un castel din bile şi nu din cuburi şi nu din nisip. şi cine este bila de pe drum. asta mi-a plăcut. faptul că m-a pus pe gânduri. evident, există întotdeauna o explicaţie!
pentru textul : În loc să dorm, scriu deProzodiind pe temă şi prin mijloace artistice de acum două secole. Luată la puricat, nici versificatia, măcar, nu rezistă.
pentru textul : poeţi de..ultimul vers îl văd: 'de săruturi mânjite'..(ca să evităm mâ-mâ}
pentru textul : Facere decheers!
"şi nu vedeţi"
pentru textul : unic vers demai ales că ați schimbat titlul inițial "Am prins-o cu lasoul" în ceva demn de conținut. acest text merită apreciat, după cum a și fost pe bună dreptate.
pentru textul : când nu bag de seamă, mănâncă pământ deDe acord, dar eu n-am scris niciodata un text pe care sa am tupeul sa-l intitulez "psalm". Fericiti cei saraci cu duhul ar zice religiosii Virgile, dar "incrancenarea" mea tu n-o pricepi pentru ca nu e incrancenare e doar parerea mea cat se poate de sincera (uneori violenta, recunosc) dar nu va mai dura mult pana voi tacea naibii din gura pe aici prin curtea ta... sper ca atunci vei fi in fine multumit, intelept si cu gura mirosind a om batran. Stii mirosul acela sper
pentru textul : psalm dehttp://1.bp.blogspot.com/_fJksVm29Ov0/R5ctyvPB52I/AAAAAAAAAqQ/q0sQnU-wtD... Am avut in vedere tablou "BALAIO PORRETA" pictat de René Magritte.Am extrapolat ideea.l Alexander,Younger Sister am reținut observațiile, mulțumesc.
pentru textul : femeia-cameleon dee foarte frumos cum ai pornit în proză, Virgil, direct cu psihanaliza. îmi place cum conduci firul narativ, cum suprizi senzațiile și momentul în care le pui în evidență. este o lectură plăcută, care m-a prins. las semnul meu cu o mică mențiune: poate ai mai aerisi prin paragrafe texul. nu își va pierde din fluență și vei câștiga și în impact. da, mi-a plăcut!
pentru textul : cercul - episodul 3 de"brațe oarbe nesățioase" - destul de reusita imaginea, probabil, sustine intregul poem cu respect Ion Nimerencu
pentru textul : anemii de primăvară dePagini