trec întotdeauna din ce în ce mai tineri, mai frumoși, pedanți, îmbrăcați în haine de duminică, părinții coborâți din icoanele copilăriei noastre...și atunci brazda inimii se deschide iar și rămâne o rană dinspre care semeni singurătatea gândurilor vechi, amare. îmbătrinim încet și trist mai mult decât ei până când vor fi ei copiii, până când nu vom mai putea intra cu toate amintirile pe nicio ușă a cerului...

ce bine că te retragi. Trebuia să o faci din clipa în care ai fost demascat. Cine te poate crede pe tine, măscăriciule, infractor literar ce eşti?

Acum aştept suspendarea de la Sergiu Nicolaiescu. Am o floricică şi încep să rup din ea : mă suspendă, nu mă suspendă, mă suspendă....Ia uite, nu mai sunt petale !

„Afirmațiile matale domnule Gorun nu le preiau ca atare ceea ce rămâne este timpul care ar trebui să demosntreze una-alta, al meu și al matale separat.….oricum, chiar dacă este doar pentru mine, satisfacția e acolo și anume că teatrul arată spiritele înalte căteodată dar pe cele mărunte mai întotdeauna”.

Rezon, Bobadilică! Spiritele înalte, cum pare a fi şi al mătăluţă, se întâlnesc întotdeauna. Indiferent că e vorba de teatru, sau nu. Precum Tanţa şi Costel la Lehliu, de exemplu. Nefericirea este că al tău e atât de special încât nu se poate întâlni decât cu el însuşi. Mai ales în posteritate. Şi singurul lucru care îi rămâne este să îşi arate, în singurătatea sa astrală, degeţelul şi să se prăpădească de râs. Iar abia atunci o să vezi ce o să „demosntreze” demonstraţia aia. Îţi urez, încă de pe acum, distracţie plăcută, Nemuritorule (încă în viaţă)! Până atunci ne mai amuzăm şi noi p-acilea pe criza asta. Aşa că dacă nu ţi-a ajuns încă, te mai aştept. Nu te sfii. Sper că imaginaţia ta debordantă nu a rămas fără replică. Ar fi păcat. Circul abia a început. Nu vreau să dezamăgim spectatorii care abia s-au încălzit. Cum o atată şi ratingul la acest text. Care, din nefericire, nu are (numai) de-a face cu poezia lui Yester care-l merită pe bună dreptate.

Un poem calin, cu imagini deosebite. Cand iubim, orice este firesc si nu ne temem de ridicol: "să poată alerga cu mine în parc 3 km sau doar să stea să mă urmărească îmbrățișând un copac" ...si nici de contopirea cu divinitatea: "să transporte apa de pe buzele ei în pumnii mei când mă rog" (o imagine inedita in care se recurge inspirat la simbolul vietii, al regenerarii si al puritatii - apa, oferind aici acestui element primordial si valoare de liant intre doi indragostiti). Poate ar fi bine sa renunti la "chiar si mai mult", sa termini cu "imbratisarea".

bun, duel sa fie. Tema, tema.. tema... hm: despre trădare. În orice ton, în orice lungime, orice metodă, orice stil. Aveți alte sugestii? :)

nu cred că te aștepți la un răspuns. dar dacă am reușit să îți suscit interesul atunci e de bine

Nu stiu in totalitate ce modificari au aparut in DOOM dupa 2005, dar eu stiam ca se scrie cu doi de i. Imi place dispunerea descrescatoare a poemului, la fel si imbinarea planurilor. Inceputul aproape paslm se muta foarte bine stapinit in cotidian.

Très réussi. La lumière blanche, prisme de la floraison, illuminant l'ombre gigantesque de l'arbre dont la large ramure étale équivaut aux profonde racines. Une petite fleur de pommier éclot... la vie renaît, le fruit est en fleur ... :)

Bianca, mulțumesc pt atenționare typo. da, acele 2 versuri erau inițial parte din strofa anterioară lor. Așa desprinse, de fapt așa intercalate între sensuri cred că necesită un prezent. Nu viitor. Am găsit o soluție, care a dat adâncime și unui sens din strofa ce succede pater. Cumva am mizat pe declarativ la final. De aceea voi lăsa așa, măcar un timp. Revenind într-o altă vreme asupra ei, voi vedea atunci dacă atenuez declarativul. Bună vederea ta, azi. Merci.

Am reținut cele semnalate Domnule Cozan. Mulțumesc!

Deosebit poem, mai ales de la "venise si moartea..." pana la "incepea lupta cu spatiul". Prin intensificarea aproape dureroasa a trairilor il recunoastem din nou pe Paul Blaj. Cand discursul e dramatic, melancolia poate fi "ravasitoare". "Moartea" este tratata cu sarcasm. Iar ai scris un poem bun, Paul! De fiecare data te citesc cu placere. Violeta

Mulţumesc pentru încredere şi sfaturi :-). Sigur că o să îl reiau la puricat după o vreme şi probabil că inclusiv mie o să-mi sune altfel în câteva zile. Până atunci, la cutie cu el.

Andu, comentariul tau, ca venind de la un comentator frecvent, este de inteles si de apreciat, in masura in care exprima o preocupare prieteneasca. Este si dorinta noastra sa reusim sa motivam oamenii sa comenteze mai mult. Cred ca s-a mai pomenit despre asta pe ici pe colo, si poate ca se va concretiza si altfel. Pana una-alta, ceea ce nu ne dorim sunt comentariile in care se analizeaza alte comentarii. Poate de aceea sa fie numarul lor mai scazut, pentru ca nu incurajam circul?

mii, mii de scuze si plecaciuni de iertare faceam niste teste pe aici prin mățăraia site-ului și ceva nu mergea bine și a rămas "agățat" la articol. îmi cer mii de scuze rim, e o banală poezie, poate puțin mai parlato rubatto