Pictura nu îmi place și nici nu văd mare lucru din ea. Ai câteva imagini, însă, foarte reușite, în poezie. Ai și câteva pe care le perpetuezi prin texte și nu înțeleg de ce, gen: "cu multe adultere comise în camera de hotel" (sună rău, să știi). Interesant și titlul. Cel mai mult îmi place al doilea telefon.

O temă interesantă. Aș mai curăța textul pe ici pe colo: foame(a asta), poate (că) ar trebui, foamea (mea), (eu însămi) îmi mușc, (și) să îmi spui că (totul e ok) marea e în acealși vers. Atenție la „greva”.

Maria-Doina, mulțumesc pentru semnul de lectură si-mi cer iertare că fac asta abia acum.

Remarc în mod deosebit,
"în călătoria mea...
am întâlnit numai nopţile,
zilele stăteau ascunse în peşteri..."
În rest, citit cu plăcere. Stimă

initial nu m-am impacat cu titlul - tare il vad 'vreau' ...frumoasa poetizare a uitarii insa...prin naturaletea cu care curge, prin onestitatea exprimarii, o durere molcoma, prin arderea ei interioara ce sfinteste si elibereaza.
un vers (si un sfat) deosebit e: "du-te în camera unui pictor dezbracă-te lent și așteaptă."

uitare linistita, Sebi, pina la tresarire!

Sunt un pic obosit, acum când te citesc, însă acest fapt nu mă împiedică să afirm, din bruma mea de experiență, că e un poem bun. Îmi place cum disimulezi, cu atenția asumată de scenograf, ideile și le impui prin subsidiar. De altfel, cunoscând naturelul meu de lacustră, te așteptai să scape acest poem netaxat?:) un pic reticent la compostarea jumătății de viață... gând bun.

să fiu sincer nu ştiu dacă timpul s-ar rostogoli în curbele alienării sau noi ne-am rostogoli în curvatura unui complex spaţio-temporal impredictibil. Dar merită riscul. Încerc să scriu.

mulțumesc pentru „domnule” și pentru persoana a doua plural dar te asigur că poți să îmi spui pe nume și poți folosi singularul. mai ales că în lumea în care trăiesc eu se folosesc foarte rar aceste lucruri.
da, cred că un text „poetic” presupune o anumită „muzicalitate”, chiar dacă numai interioară, un anumit ritm. cînd un text chiar alunecă spre descriptiv/narativ, și mai ales cînd începe să introducă paranteze logice, e mai greu să îl accepți ca poezie. uneori se întîmplă și invers, un text de proză începe să „curgă” aproape ca un „cîntec” încît sîntem ispitiți să îl numim poem în proză, nu?

mă bucur că mă citeşti şi că ai găsit la mine poezie. Din păcate, eu la tine nu am găsit ... poezie. Finalul nu are cum să fie previzibil. Previzibil e doar comentariul tău. Eugen

Mi-au plăcut mult poemele cu nr. 4, 7, 11, 12, 14, 16, 17 pentru versurile:

4.
lăsând stropi de lumină
în coroana salciei
(Cristina Moldoveanu)

7.
nopți fără nicio noimă
somn adânc paradoxal
(Andu Moldovan)

11.
pe mieii care zburdă
spre ultimul lor paşte
(Gongu Viorel)

12.
genele viu atârnă
perdea peste chipul trist
(Silvia Bitere)

14.
ţipăt straniu de cocori
condamnaţi la zbor albit
(Dorina Neculce)

16.
noaptea îngheață la loc
în el lumina lunii
(Virgil Titarenco)

17.
pe câmpii de mătase
scheletul zăpezilor
(Nicholas Dinu)

Fiecare dintre ele m-a surprins prin imaginile create: fie prin contrastul cu versurile date, fie prin sugerarea unei legături de cauzalitate cu acestea, fie prin întregirea conturului unui tablou din natură. Mulțumiri și felicitări!
(Dintre încercările mele, dacă ar fi să mă detașez total, deși e greu, primul poem e unul în al cărui mesaj cred mult.)

tinand cont de titlu, care anunta un discurs lejer, nonsalant si nefinisat, eu zic ca sunt ok acele repetitii in economia textului, ironic si autoironic. iar usile egiptenilor mie imi suna excelent, stiind ca beduinii si cei saraci nu aveau usi ci doar cort. iar citatul din comul meu, cine cunoaste stie...in fine
uite ce a iesit, la sugestiile tale:

L-am visat pe Isus. Era
în Egipt, călărea un băț și striga:
“-I-haa, i-haaa, i-haaa!”
Înainte de asta, trăgea cu urechea printre uluci.
Ele înverzeau deîndată, iar din crăpăturile lor
se umflau portocale, lămâi.

Atunci ieșea omul în prag
și-l lua frumușel de-o ureche deoparte:
- Nu ți-e rușine, om bătrân, nu ți-e rușine?
Ia du-te, du-te-ncolo, valea!
Și Isus se ducea, nu zicea nu.

La următoarea intrare, iar își sălta bățul,
își potrivea pe chelie coronița din flori de catus
se bătea peste cămașa de praf,
turna un fir de-apă în cap
îmi făcea cu ochiul și iar
“-I-haaa, i-haaaa!”

Mi-am zis atunci, cu încredere :
“Dacă vine la mine, dacă bate, eu îi deschid:
îl trag înăuntru, îi dau ceva să îmbuce, îi torn un pahar strașnic de vin
Iar după aia, din vorbă în vorbă, îl întreb din
tinerețile lui, despre Golgota și toate alea.”

Și a venit Domnul la ușa mea.
Și-am deschis-o.
Dar ușa mea s-a deschis rău,
s-a deschis pe dinăuntru, mă jur.
Pe dinăuntrul Lui, nu al meu
Și acolo se ciopleau două cruci din cactus,
cu miros de lămâi.

Într-o clipă am văzut totul și-am auzit,
am auzit un glas din amvon:
“Pe cine vreți să vi-l dau: pe Isus?
Sau pe el?”
Și omul acela arăta către mine.

Am trântit ușa, am trântit-o.
Pot face asta, mi-am zis. Sunt în vis
Iar de acum înainte, îl iau de urechi.
Îi amintesc de chinurile iadului,
de noi toți.
Și la mama lui îl trimit.

Azi, mi-am amintit visul,
m-am gândit să trec pe la tine, să-ți spun.
Uite, mi-am luat și cactus!
Uite, îți voi spune, uite ce cactus!
Îl trântesc în mijlocul mesei
apoi o iau înspre baie,
să-mi scot nisipul din șlap
să mă spăl pe mâini și să-mi așez părul.

well, zîmbesc. pe bune că la o revenire textul mi-a plăcut. desi cu siguranta, si tu andule vezi foarte bine, ca este plin de contradictii care pe alocuri pot face pe unii sa strimbe din nas si sa le considere teribiliste. si, tot la fel, cred ca daca textul ar fi vrut sa fie mai „dens” ar fi reusit mult mai mult. si, nu neaparat din incapatinare, dar acum cind mi-am recitit comentariul, trebuie sa recunosc ca mi-a placut si el. pe bune dom'le că eram mai relaxat pe vremea aceea. viata ne-a incrincenat bobadile...

''în gură simți un gust albastru de sînge ca un fel de posibilă sărbătoare răzbunare niciodată la fel'' - versurile acestea mi-au plăcut mie cel mai mult și ca o mică paranteza ai sărit de la a treia la a zecea, însă e perfect!

Doru, textele mele suferă des schimbări, iar de la un volum la altul încerc să scriu altfel. Sigur că vor arăta altfel peste 2 ani, ba chiar la vară. Știi că vezi mai bine de departe și mai repede pe un text străin. La rece. Și dacă nu e al tău, și mai bine! Mulțumesc.