Ideea e foarte generoasă și de mare actualitate în anumite cercuri. Ar putea fi superb speculată în proză și să ducă la un al doilea Walter Miller Jr. (v. ”Cantică pentru Leibowitz”).
De acord și eu că titlul poate ar trebui schimbat (mai ales că nici nu se susține din punct de vedere teologic. Religia este un fenomen istoric, iar istoria în sine, ca știință, nu este veșnică, ci are sfârșit la Parusie).
Oricum, merită aplaudată inițiativa, ideea și ingeniozitatea. N-am citit încă ceva asemănător pe la noi cel puțin.
e atit de bine descrisa aceasta casa de la tara..., incit aproape o vizualizez, se materializeaza treptat, cu toata atmosfera, nostalgia: "ascultând ploaia primordială care te face să te simți bine privind micile fructe sălbatice care se coc fără să asculte telejurnalul de seară mâncând te miri ce dormind te miri ce primind scrisori pentru că sunt demodate primind în piept grindina de lumină pe care pentru prima dată o simt lăsând aerul să-mi ardă traheea ca un jet necruțător de alice scriind cele mai stranii poeme pentru că tot nu le citește nimeni" finalul e superb dar imposibil. prietenii stiu de ce. Toate cele bune!
Multumesc, Linea, pentru regasirile in catedrala memoriei, intoarcerea intr-un timp trancendental imi aduce aminte mereu de niste fasii cusute intre ele... fasii tranzitorii de culoare ...
nu m-am gandit niciodata sa-mi inregistrez poemele pentru ca 1 mi se pare ciudat sa-mi recit propriile poeme si 2 pentru ca nu mi-a venit pe chelie.:) dar daca tu spui atunci am sa incerc, mai ales ca sunt o persoana care imbratiseaza cu o ignoranta aproape idioata provocarile care mi se par cele mai stranii, grele sau pur si simplu iesite din raza mea.
Un mediator pe care îl respect al acestui site mi-a reproșat că fac comentarii scurte și generalizate ori oarecum emoționale și acord penițe usor, astfel subminând valoarea intrisecă a recompensării.. În schimb alți autori au spus că din contră, comentariile sunt lungi și neînsoțite de peniță. Le cer scuze și unora și altora. Se întâmplă să fie așa. La un text bun să nu simți nevoia să-l explicitezi, iar la un text mai puțin bun să simți nevoia de-a fi alături de autorul respectiv și să-l susții, atât cât poți. O să sune poate ridicol pentru unii, dar invățătura creștină ne învață a-l ajuta pe cel în nevoie și nu pe cel cu preaplinul său. Celui în nevoie dacă e posibil, dă-i cu prisosință. Cu preaplinul său celălalt se va descurca, dar cel săracit, fie și pentru o clipă, poate cădea. Pe de altă parte, fiind oameni și timpul și neștiința, mușcă adesori nesățioase din plinitatea încercărilor noastre. Desigur, am înțeles sensul logistic al semnalului dat de moderator și îl găsesc din punctul lui de vedere întemeiat, dar numai din punctul lui de vedere, altfel vă rog lăsați-mi posibilitatea de-a mă exprima în măsura și de măsura a cât pot eu. Poemul de sus e un poem impresionist pentru mine, pentru că privește viața și o înregistrează în tușe rapide de penel, fără a vea timpul necesar de-a o investiga în mod academic. Poetul e absorbit ca-n cuva unei mașini centrifugale de sentimentul care-l domină și se lasă astfel purtat de acesta. El transmite o magie a vitalității în mișcare care te învâluie și care te cucerește fără somare. Face presiunea sangvină a cititorului să treacă de cota 9, pe unde aceasta nu a mai călcat demult, poate din anii tinereții sau din timpul vreunui bungee jumping (cine a avut ocazia).Iar ca text, e undeva la confluența dintre proza din Jurnalul unui basketbalist al lui Jim Caroll și poezia lui Charles Bukoswki. Deci ca atare acest poem face ceea ce i se cere poeziei în mod plenar să instituie: necomunul, nefirescul. Ca anume cu acesta să te smulgă din banalul vieții tale de zi cu zi și să te ia la sinele poetului, în universul acestuia,dându-ți astfel posibilitatea de a simți și altfel. Dacă alături de acesta și sinele tău înflorește și dacă alături acolo îți simți și forța ta de minusculă gâză cum crește exponențial, atunci poetul și-a făcut meseria și tot ce trebuie să spui este: EXCELSIOR. .
e un inceput bun de a lua lectii de rusa si cel mai simplu e atunci cind cineva iti vorbeste; ca orice limba straina necunoscuta are un farmec aparte... sint imagini deosebite pe care le utilizezi cu simplitate ceea ce imprima un echilibru poemului. de exemplu: "vorbește-mi în rusă să iau accentul să-l învârt în minte zâmbind prin fum fluența ta e o apă caldă pe care o ții strâns la piept ar trebui s-o merit sau să mi-o iau"... samd exista un cor de rusi la metrou Chatelet pe care ii aud mereu...
Hanny, uite, vezi, aici ne deosebim. Eu mă consider bard. În momentul cînd îmi va apărea prima carte o parte din mine va muri. Nu o voi mai putea aduce înapoi. Ca bard, versurile mele sînt vii, pot să le fac și desfac cum vreau.... sînt ca o ființă vie care mă înfășoară, cu care mă alint
pentru pasajul acesta care merită din plin evidențiat:
doar universul nostru devine rotund și simplu
te trezești din senin gîndindu-te la primul sărut
sau la ce rost au afișele motivaționale
pe pereții unui coridor
cînd toate neoanele sînt arse
e noapte amorțești de frig
pe un tomberon de gunoi
și se face brusc crăciun
îți vine să îți intri în propriul pîntec
să te cuibărești printre mațe calde și coaste să asculți
la nesfîrșit
o noapte preasfințită
Deși nu prea sunt adepta susținerii poemului de către o imagine, aici nu le pot separa. Văzând întâi imaginea, parcă am citit și poemul în toată fulguirea lui. E o sudură excepțională între ele. Te felicit, Mădălina. Poemul are atâta prospețime, atâta gingășie și naturalețe, încât îmi doresc să fiu copil, acolo cu voi, ,,să transformăm fulgii de gheață
în albastre praline heidi" și să ne strângem "în pumnii noștri micuți ". Te felicit! Continuă! Am nevoie de poezia ta :)
Aceeași observație pentru ,,scrijelim". Parcă îi trebui un complement direct...sau poate renunți la el, e tot mai des întâlnit în poezia modernă. E o părere sinceră, Mădălina.
Cu mult drag,
Mariana
Cândva am vrut să scriu un poem despre cele milioane de biciclete din Beijing, m-a inspirat o fotografie. E bine că a fost scris și a fost scris bine. Finalul e și romantic, și o idee ironic. Cu un zâmbet în colțul buzelor. Un sfat: nu fragmenta poemul prin conjuncții.
Umberto Saba spunea: "Opera de arta este intotdeauna ca o spovedanie si ca orice spovedanie are nevoie de binecuvantare. Lipsa succesului echivaleaza cu refuzul binecuvantarii." Paul se bucura insa de aceste "binecuvantari", acum o data in plus si din partea ta. Marina, incepi sa-mi fii tare draga pentru ca esti exaltata cand iti place intr-adevar ceva. Si eu reactionez la fel. Cartea „Graiul cu accent de mort” eu am primit-o de la autor. Pentru alte detalii, il asteptam pe el cu raspunsuri. Violeta
Dincolo de alte aspecte, ridici o problemă care mi se pare crucială. Cea a „moralei”. Voi răspunde, în continuare, vorbind despre modul în care o înțeleg eu practic. Evitȃnd tot soiul de discuții filosofice sau de altă natură care s-au purtat de-a lungul timpului, se poartă și se vor mai purta mult și bine în Occident. Ȋn momentul în care intru (rar și numai cȃnd simt nevoia și singur) într-un locaș de cult (de obicei într-o biserică ortodoxă pentru că asta este religia în care m-am născut, dar și în altele – am avut ocazia asta) sau mă aflu pe un vȃrf de munte sau la malul mării (și în aceste situații, tot singur) mă rog Divinității (oricare o fi Ea) doar atȃt: să-mi dea puterea nu să nu fac rău cuiva și, mai ales, să nu gȃndesc rău despre cineva, oricine ar fi acest „cineva”, ființă sau lucru neînsuflețit. Asta nu înseamnă că atunci cȃnd cineva încearcă să-mi facă rău, nu trebuie să îl împiedic. Și asta împotriva modului absolut vulgarizat cum se înțeleg lucrurile în creștinism, adică „să-i întorc și obrazul celălalt”. Ci să-l împiedic să-mi facă rău, adică fără pornire și încrȃncenare sau furie. Dimpotrivă, cu compasiune (adevăratul înțeles al milei creștine așa cum o pricep eu). Adică, dacă mă pot exprima așa, „iubindu-l”. Și „iubindu-l” pentru că știu (simt) că astfel răul se va întoarce, bumerang, împotriva lui și îmi pare rău că se va întȃmpla așa. Este principiul de bază al artelor marțiale. Mai mult, în cadrul acestora se merge atȃt de departe încȃt se spune că atunci cȃnd „ești pe cale”, poți să-ți anihilezi complet adversarul cȃnd acesta devine extrem de „pornit”, pentru că nu îți face rău numai ție, ci „Totalității”. Evident, departe de mine de a considera că sunt, sau voi ajunge vreodată „pe cale”. Așa că o astfel de posibilitate am exclus-o și o exclud. Ȋn schimb, în viață am trecut prin destule. Și am aplicat, la început fără să știu, apoi conștient cele de care ți-am zis. Și am reușit, de cele mai multe ori să scap cu fața curată. Iar atunci cȃnd am „părut” a fi la fel de încrȃncenat ca și adversarul, a fost – mai mult – o mască. Toate cele care le-am spus pȃnă acum sunt rezumate într-un mod excepțional de Sf. Augustin cȃnd zice „Iubește și fă ce vrei”. Și care sintetizează, după umila mea părere, ce am putea înțelege prin „iubire creștină”. Ceea ce pare o erezie, dacă nu chiar o blasfemie, pentru un creștin habotnic (și s-au găsit destui, inclusiv unii dintre așa ziși „teologi”). Și acum să revenim la oile noastre. Ȋn textul meu cȃnd am spus să considerăm „Post-predictibilitatea nu o apocalipsă, ci o nouă provocare. Căreia trebuie să-i facem față adaptȃndu-ne ei. Și exploatȃndu-i potențele imediat ce apar sub formă de evenimente imprevizibile”, am avut în vedere tocmai modul meu de a percepe și gȃndi «morala». Ȋn sensul în care atunci cȃnd în astfel de situații apare firesc „concurența”, „adaptarea” noastră la «impredictibilitate» nu însemnă nimic altceva decȃt a simți și a acționa în sensul „Totalității” care ne servește apariția unui eveniment neașteptat. Adică cu compasiune față de adversar și nu cu încrȃncenare și violență. Evident că toate astea nu rezultă (și nici nu mi-am propus deocamdată să rezulte) din text. Dar dacă m-ai „provocat”, am încercat (poate destul de stȃngaci) să le spun. Mai adaug că un astfel de mod de a proceda este specific și Zen-ului. Și, pentru asta, redau, în continuare, traducerea mea a unui fragment di D.T. Suzuki. “Zen Buddhism – Selected Writings”, Image Books DOUBLEDAY, 1996. „Rațiunea Non-Rațiunii : Exercițiile Koan Koanul este propus discipolilor în primul rând pentru a trezi starea de conștiență. Facultatea de a raționa este suspendată, adică cea mai superficială activitate a minții este oprită astfel încât partea profundă care se găsește adânc îngropată poate fi pusă în funcțiune pentru a-și exercita funcțiunile sale native. Centrii afectivi și cognitivi care constituie trăsătura personală fundamentală sunt activați la maximum pentru a găsi soluția koanu-ului.. Aceasta este ceea ce Maestrul Zen înțelege atunci când se referă la "marea luptă" și la "înaltul spirit de interogare" ca două puteri (trăsături) esențiale necesare calificării cu succes a unui discipol Zen. Când interogația mentală ajunge la intensitatea maximă se obține o stare neutră a conștiinței care în mod eronat este desemnată prin "extaz" de către psihologii care investighează conștiința religioasă. Starea de conștiință Zen diferă esențialmente de extaz deoarece extazul constă în suspendarea puterilor mentale în timp ce mintea este angajată în contemplație; starea Zen a conștiinței, pe de altă parte, este una care presupune punerea în lucru, prin cele mai intensive exerciții a facultăților fundamentale care alcătuiesc personalitatea cuiva. Există, în această stare o concentrare intens-pozitivă asupra unui singur obiect al gândirii care este numită o stare de acuitate (ekagra). Ea este de asemenea cunoscută ca o stare de daigi sau de fixare. Acesta este punctul unde conștiința empirică cu întregul său conținut conștient și inconștient este pur și simplu abolită și se percepe direct Necunoscutul, ce se găsește Dincolo, ceea ce chiar nu se Cunoaște. În extaz nu există o astfel de tranziție deoarece finalitatea statică nu permite o viitoare desfășurare.. Nu există nimic în extaz care să corespundă cu "aruncarea sinelui în prăpastie" sau "pierderea sprijinului". În final ceea ce pare la început a fi o suspendare temporară a facultăților psihice devine o încărcare cu o nouă energie până acum adormită.. ….O iluminare subită se naște din profunzimile interioare ale conștiinței drept o sursă a unei noi vieți ce a fost atinsă (sursa) și din care Koanul smulge secretul.” Ori, în cazul apariției unor evenimente „imprevizibile” o stare „Zen” păstrată tot timpul (și nu numai la rezolvarea unui koan) ar putea fi o soluție. Ȋn această ordine de idei poate că așa numitul management japonez „Kay Zen” care are la bază tocmai Zen-ul și care a făcut Japonia să devină competitivă în raporturile sale cu Occidentul, ar putea fi o soluție. Din nefericire, Occidentul a preluat, în majoritatea cazurilor, complet deformat managementul „Kay Zen”. Singurii care l-au preluat în spiritul său au fost nemții. Probabil datorită faptului că, în al doilea război mondial, au trecut și ei printr-o experiență la fel de tragică ca și japonezii. Și cred că nu este doar o întȃmplare că în Germania a fost deschis, pentru prima oară în Europa, un Institut „Kay Zen” (astăzi astfel de organizații au proliferat în Occident). Discutia asta mi-a provocat o adevarata placere. Si iti multumesc. Toate cele bune, Gorun
Raluca nu doar emoțiile le-am înlocuit,am schimbat tot titlu,nu știu ce pot ,puterea minții e neprevizibilă important este să mă concentrez un pic asupra subiectului și se rezolvă.problema
Dacă ar fi să reprezint grafic acest poem printr-o metaforă plastică care să sugereze felul în care se succed ideile, aş desena două palme de ,,rege” care ţin o sferă, jumătate pământ, jumătate soare, din care cresc două iedere, una verde şi una de aur răsucindu-se ca două spirale una în jurul celeilalte, lăsând suficient spaţiu să încapă acolo sufletul cititorului ( sau al privitorului ) având certitudinea unui adevăr construit anume pentru ei doi.
Am citit poemul de multe ori, cu diverse obiective, şi de fiecare dată am avut parte de un festin literar ,,regesc": limbajul biblic inteligent ancorat în lexicul poemului, mesajul cu o consistenţă aforistică, gradarea de la general la particular, un demers deductiv prin care se afirmă eul poetic spre final, pledoaria pentru fidelitatea conjugală şi un anumit tip de legătură de paternitate. Poemul mi-a făcut mult bine. Mă simt ca atunci când, în vechime, în sunet de liră, evreii ascultau recitindu-se fragmente din ,,Cântarea Cântărilor”.
Încă nu i-am pătruns toate tainele şi nici nu mi-am propus, fiindcă ce bine îi stă cu unele adevăruri netrâmbiţate, cu unele adieri care nu ştii de unde vin şi unde se duc, dar ţi-e bine stând în calea lor.
Dorin, e weekend, e soare, e zi liberă :) şi mi-a fost drag să zăbovesc lângă poem, în el. Eu nu cred voi putea scrie aşa vreodată...peniţa de aur e la tine!
moi, eu cred ca ai vrut sa spui mai mult. Dar multumesc pentru ca te-ai oprit si ai binevoit sa apreciezi acest text care pentru mine e ceva mai special. Matei, desigur fiecare cu perspectiva lui. Eu totusi ramin la parerea ca prefer un drum european in raport cu un "route 66" cu truck cu tot. Dar asa sint eu, un tip ceva mai clasic
multumesc pentru trecerea ta si impresii. tot poemul a pornit de la titlul acesta, dar simt ca poate nu am exprimat in totalitate
ceea ce el mi-a inspirat. am sa ma mai gandesc. ma bucur ca ti-a placut :)
Pe bune,
Un poem mult mai bun decât comentariile care-l urmează.
Iar poemul e mediocru.
'poate ceva mai bâtrân și mai singur' Cât de absorbit de propria idiosincrazie poți fi ca să așterni un asemenea vers? Un vers care îmi provoacă în anul de grație 2010 pur și simplu greață. Dar am de-a face cu aceeași prețiozitate de dată recentă a Adrianei care traversează o perioadă când are impresia că poate scrie în felul acesta, nu știu cine i-a băgat în capul ei deștept și tuns scurt această idee aiurită.
Devii un alt fel de Dorin Cozan, un pic mai uman, mai ecologic, doar pentru că nu baletezi încă peste copaci tăiați doar ca să-ți rabde cuvintele.
Foarte bine redată starea de mustrare a constiintei, de fugă, de ascundere...o ascunderea zadarnică fiindcă e prea aproape amintirea, atât de aproape că încălzeste, frige. Îmi aminteste de finalul din ,,Moartea căprioarei".
As fi pus primul vers ca titlu. E doar o părere.
E un poem datorită căruia ,,te-am iertat" că ai aruncat ,,mâţii" în râu :)Te felicit!
Cu drag, Mariana
Ioan( scuzele se accepta, mesajul ma onoreaza), Cristina( un comentariu stimulator,care ma obliga la acribie stilistica); va multumesc si va mai astept!
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Ideea e foarte generoasă și de mare actualitate în anumite cercuri. Ar putea fi superb speculată în proză și să ducă la un al doilea Walter Miller Jr. (v. ”Cantică pentru Leibowitz”).
De acord și eu că titlul poate ar trebui schimbat (mai ales că nici nu se susține din punct de vedere teologic. Religia este un fenomen istoric, iar istoria în sine, ca știință, nu este veșnică, ci are sfârșit la Parusie).
Oricum, merită aplaudată inițiativa, ideea și ingeniozitatea. N-am citit încă ceva asemănător pe la noi cel puțin.
pentru textul : Religia nu poate fi decît veşnică dee atit de bine descrisa aceasta casa de la tara..., incit aproape o vizualizez, se materializeaza treptat, cu toata atmosfera, nostalgia: "ascultând ploaia primordială care te face să te simți bine privind micile fructe sălbatice care se coc fără să asculte telejurnalul de seară mâncând te miri ce dormind te miri ce primind scrisori pentru că sunt demodate primind în piept grindina de lumină pe care pentru prima dată o simt lăsând aerul să-mi ardă traheea ca un jet necruțător de alice scriind cele mai stranii poeme pentru că tot nu le citește nimeni" finalul e superb dar imposibil. prietenii stiu de ce. Toate cele bune!
pentru textul : casa de pe colină deMultumesc, Linea, pentru regasirile in catedrala memoriei, intoarcerea intr-un timp trancendental imi aduce aminte mereu de niste fasii cusute intre ele... fasii tranzitorii de culoare ...
pentru textul : pustiul-memorie deam inteles. in cazul asta, pls, fa off comentariile referitoare la subiect. multumesc. vorbim.
pentru textul : Dumnezeu poate locui şi singur denu m-am gandit niciodata sa-mi inregistrez poemele pentru ca 1 mi se pare ciudat sa-mi recit propriile poeme si 2 pentru ca nu mi-a venit pe chelie.:) dar daca tu spui atunci am sa incerc, mai ales ca sunt o persoana care imbratiseaza cu o ignoranta aproape idioata provocarile care mi se par cele mai stranii, grele sau pur si simplu iesite din raza mea.
pentru textul : vodkă și scoici denu sunt familiarizata cu limbajul HTML...deci nu am nici cea mai vaga idee despre cum ar trebui sa postez o imagine..
pentru textul : dimineață la nice deți-ai băgat cheile adânc în mine, măi, tovarășe bobadil. profetul deasupra, tu dedesubt, nu-i nimic, nu mă supăr. și am să încerc să-ți urmez sfatul.
pentru textul : daily trivia - morning vulnerabilities deUn mediator pe care îl respect al acestui site mi-a reproșat că fac comentarii scurte și generalizate ori oarecum emoționale și acord penițe usor, astfel subminând valoarea intrisecă a recompensării.. În schimb alți autori au spus că din contră, comentariile sunt lungi și neînsoțite de peniță. Le cer scuze și unora și altora. Se întâmplă să fie așa. La un text bun să nu simți nevoia să-l explicitezi, iar la un text mai puțin bun să simți nevoia de-a fi alături de autorul respectiv și să-l susții, atât cât poți. O să sune poate ridicol pentru unii, dar invățătura creștină ne învață a-l ajuta pe cel în nevoie și nu pe cel cu preaplinul său. Celui în nevoie dacă e posibil, dă-i cu prisosință. Cu preaplinul său celălalt se va descurca, dar cel săracit, fie și pentru o clipă, poate cădea. Pe de altă parte, fiind oameni și timpul și neștiința, mușcă adesori nesățioase din plinitatea încercărilor noastre. Desigur, am înțeles sensul logistic al semnalului dat de moderator și îl găsesc din punctul lui de vedere întemeiat, dar numai din punctul lui de vedere, altfel vă rog lăsați-mi posibilitatea de-a mă exprima în măsura și de măsura a cât pot eu. Poemul de sus e un poem impresionist pentru mine, pentru că privește viața și o înregistrează în tușe rapide de penel, fără a vea timpul necesar de-a o investiga în mod academic. Poetul e absorbit ca-n cuva unei mașini centrifugale de sentimentul care-l domină și se lasă astfel purtat de acesta. El transmite o magie a vitalității în mișcare care te învâluie și care te cucerește fără somare. Face presiunea sangvină a cititorului să treacă de cota 9, pe unde aceasta nu a mai călcat demult, poate din anii tinereții sau din timpul vreunui bungee jumping (cine a avut ocazia).Iar ca text, e undeva la confluența dintre proza din Jurnalul unui basketbalist al lui Jim Caroll și poezia lui Charles Bukoswki. Deci ca atare acest poem face ceea ce i se cere poeziei în mod plenar să instituie: necomunul, nefirescul. Ca anume cu acesta să te smulgă din banalul vieții tale de zi cu zi și să te ia la sinele poetului, în universul acestuia,dându-ți astfel posibilitatea de a simți și altfel. Dacă alături de acesta și sinele tău înflorește și dacă alături acolo îți simți și forța ta de minusculă gâză cum crește exponențial, atunci poetul și-a făcut meseria și tot ce trebuie să spui este: EXCELSIOR. .
pentru textul : Tangent de radical din "ix" dee un inceput bun de a lua lectii de rusa si cel mai simplu e atunci cind cineva iti vorbeste; ca orice limba straina necunoscuta are un farmec aparte... sint imagini deosebite pe care le utilizezi cu simplitate ceea ce imprima un echilibru poemului. de exemplu: "vorbește-mi în rusă să iau accentul să-l învârt în minte zâmbind prin fum fluența ta e o apă caldă pe care o ții strâns la piept ar trebui s-o merit sau să mi-o iau"... samd exista un cor de rusi la metrou Chatelet pe care ii aud mereu...
pentru textul : vorbește-mi în rusă deHanny, uite, vezi, aici ne deosebim. Eu mă consider bard. În momentul cînd îmi va apărea prima carte o parte din mine va muri. Nu o voi mai putea aduce înapoi. Ca bard, versurile mele sînt vii, pot să le fac și desfac cum vreau.... sînt ca o ființă vie care mă înfășoară, cu care mă alint
pentru textul : ofițerul beat al rațiunii depentru pasajul acesta care merită din plin evidențiat:
doar universul nostru devine rotund și simplu
te trezești din senin gîndindu-te la primul sărut
sau la ce rost au afișele motivaționale
pe pereții unui coridor
cînd toate neoanele sînt arse
e noapte amorțești de frig
pe un tomberon de gunoi
și se face brusc crăciun
îți vine să îți intri în propriul pîntec
să te cuibărești printre mațe calde și coaste să asculți
la nesfîrșit
o noapte preasfințită
frumos!
pentru textul : o noapte preasfințită decumva aceasta fragmentare a fost voita, masurata in temporal. ma bucur ca ai venit si ai mai legat din umbre.
pentru textul : erhan înainte de iarnă deDeși nu prea sunt adepta susținerii poemului de către o imagine, aici nu le pot separa. Văzând întâi imaginea, parcă am citit și poemul în toată fulguirea lui. E o sudură excepțională între ele. Te felicit, Mădălina. Poemul are atâta prospețime, atâta gingășie și naturalețe, încât îmi doresc să fiu copil, acolo cu voi, ,,să transformăm fulgii de gheață
în albastre praline heidi" și să ne strângem "în pumnii noștri micuți ". Te felicit! Continuă! Am nevoie de poezia ta :)
Aceeași observație pentru ,,scrijelim". Parcă îi trebui un complement direct...sau poate renunți la el, e tot mai des întâlnit în poezia modernă. E o părere sinceră, Mădălina.
pentru textul : din băscuța roșie am scos iepurașul deCu mult drag,
Mariana
Cândva am vrut să scriu un poem despre cele milioane de biciclete din Beijing, m-a inspirat o fotografie. E bine că a fost scris și a fost scris bine. Finalul e și romantic, și o idee ironic. Cu un zâmbet în colțul buzelor. Un sfat: nu fragmenta poemul prin conjuncții.
pentru textul : Lalele olandeze și biciclete deUmberto Saba spunea: "Opera de arta este intotdeauna ca o spovedanie si ca orice spovedanie are nevoie de binecuvantare. Lipsa succesului echivaleaza cu refuzul binecuvantarii." Paul se bucura insa de aceste "binecuvantari", acum o data in plus si din partea ta. Marina, incepi sa-mi fii tare draga pentru ca esti exaltata cand iti place intr-adevar ceva. Si eu reactionez la fel. Cartea „Graiul cu accent de mort” eu am primit-o de la autor. Pentru alte detalii, il asteptam pe el cu raspunsuri. Violeta
pentru textul : Paul Blaj și simțul tragicului în poezie deeh, e doar o satiră mondenă! mulțam, Mariana!
pentru textul : despre cum reacționează femeile și bărbații deDincolo de alte aspecte, ridici o problemă care mi se pare crucială. Cea a „moralei”. Voi răspunde, în continuare, vorbind despre modul în care o înțeleg eu practic. Evitȃnd tot soiul de discuții filosofice sau de altă natură care s-au purtat de-a lungul timpului, se poartă și se vor mai purta mult și bine în Occident. Ȋn momentul în care intru (rar și numai cȃnd simt nevoia și singur) într-un locaș de cult (de obicei într-o biserică ortodoxă pentru că asta este religia în care m-am născut, dar și în altele – am avut ocazia asta) sau mă aflu pe un vȃrf de munte sau la malul mării (și în aceste situații, tot singur) mă rog Divinității (oricare o fi Ea) doar atȃt: să-mi dea puterea nu să nu fac rău cuiva și, mai ales, să nu gȃndesc rău despre cineva, oricine ar fi acest „cineva”, ființă sau lucru neînsuflețit. Asta nu înseamnă că atunci cȃnd cineva încearcă să-mi facă rău, nu trebuie să îl împiedic. Și asta împotriva modului absolut vulgarizat cum se înțeleg lucrurile în creștinism, adică „să-i întorc și obrazul celălalt”. Ci să-l împiedic să-mi facă rău, adică fără pornire și încrȃncenare sau furie. Dimpotrivă, cu compasiune (adevăratul înțeles al milei creștine așa cum o pricep eu). Adică, dacă mă pot exprima așa, „iubindu-l”. Și „iubindu-l” pentru că știu (simt) că astfel răul se va întoarce, bumerang, împotriva lui și îmi pare rău că se va întȃmpla așa. Este principiul de bază al artelor marțiale. Mai mult, în cadrul acestora se merge atȃt de departe încȃt se spune că atunci cȃnd „ești pe cale”, poți să-ți anihilezi complet adversarul cȃnd acesta devine extrem de „pornit”, pentru că nu îți face rău numai ție, ci „Totalității”. Evident, departe de mine de a considera că sunt, sau voi ajunge vreodată „pe cale”. Așa că o astfel de posibilitate am exclus-o și o exclud. Ȋn schimb, în viață am trecut prin destule. Și am aplicat, la început fără să știu, apoi conștient cele de care ți-am zis. Și am reușit, de cele mai multe ori să scap cu fața curată. Iar atunci cȃnd am „părut” a fi la fel de încrȃncenat ca și adversarul, a fost – mai mult – o mască. Toate cele care le-am spus pȃnă acum sunt rezumate într-un mod excepțional de Sf. Augustin cȃnd zice „Iubește și fă ce vrei”. Și care sintetizează, după umila mea părere, ce am putea înțelege prin „iubire creștină”. Ceea ce pare o erezie, dacă nu chiar o blasfemie, pentru un creștin habotnic (și s-au găsit destui, inclusiv unii dintre așa ziși „teologi”). Și acum să revenim la oile noastre. Ȋn textul meu cȃnd am spus să considerăm „Post-predictibilitatea nu o apocalipsă, ci o nouă provocare. Căreia trebuie să-i facem față adaptȃndu-ne ei. Și exploatȃndu-i potențele imediat ce apar sub formă de evenimente imprevizibile”, am avut în vedere tocmai modul meu de a percepe și gȃndi «morala». Ȋn sensul în care atunci cȃnd în astfel de situații apare firesc „concurența”, „adaptarea” noastră la «impredictibilitate» nu însemnă nimic altceva decȃt a simți și a acționa în sensul „Totalității” care ne servește apariția unui eveniment neașteptat. Adică cu compasiune față de adversar și nu cu încrȃncenare și violență. Evident că toate astea nu rezultă (și nici nu mi-am propus deocamdată să rezulte) din text. Dar dacă m-ai „provocat”, am încercat (poate destul de stȃngaci) să le spun. Mai adaug că un astfel de mod de a proceda este specific și Zen-ului. Și, pentru asta, redau, în continuare, traducerea mea a unui fragment di D.T. Suzuki. “Zen Buddhism – Selected Writings”, Image Books DOUBLEDAY, 1996. „Rațiunea Non-Rațiunii : Exercițiile Koan Koanul este propus discipolilor în primul rând pentru a trezi starea de conștiență. Facultatea de a raționa este suspendată, adică cea mai superficială activitate a minții este oprită astfel încât partea profundă care se găsește adânc îngropată poate fi pusă în funcțiune pentru a-și exercita funcțiunile sale native. Centrii afectivi și cognitivi care constituie trăsătura personală fundamentală sunt activați la maximum pentru a găsi soluția koanu-ului.. Aceasta este ceea ce Maestrul Zen înțelege atunci când se referă la "marea luptă" și la "înaltul spirit de interogare" ca două puteri (trăsături) esențiale necesare calificării cu succes a unui discipol Zen. Când interogația mentală ajunge la intensitatea maximă se obține o stare neutră a conștiinței care în mod eronat este desemnată prin "extaz" de către psihologii care investighează conștiința religioasă. Starea de conștiință Zen diferă esențialmente de extaz deoarece extazul constă în suspendarea puterilor mentale în timp ce mintea este angajată în contemplație; starea Zen a conștiinței, pe de altă parte, este una care presupune punerea în lucru, prin cele mai intensive exerciții a facultăților fundamentale care alcătuiesc personalitatea cuiva. Există, în această stare o concentrare intens-pozitivă asupra unui singur obiect al gândirii care este numită o stare de acuitate (ekagra). Ea este de asemenea cunoscută ca o stare de daigi sau de fixare. Acesta este punctul unde conștiința empirică cu întregul său conținut conștient și inconștient este pur și simplu abolită și se percepe direct Necunoscutul, ce se găsește Dincolo, ceea ce chiar nu se Cunoaște. În extaz nu există o astfel de tranziție deoarece finalitatea statică nu permite o viitoare desfășurare.. Nu există nimic în extaz care să corespundă cu "aruncarea sinelui în prăpastie" sau "pierderea sprijinului". În final ceea ce pare la început a fi o suspendare temporară a facultăților psihice devine o încărcare cu o nouă energie până acum adormită.. ….O iluminare subită se naște din profunzimile interioare ale conștiinței drept o sursă a unei noi vieți ce a fost atinsă (sursa) și din care Koanul smulge secretul.” Ori, în cazul apariției unor evenimente „imprevizibile” o stare „Zen” păstrată tot timpul (și nu numai la rezolvarea unui koan) ar putea fi o soluție. Ȋn această ordine de idei poate că așa numitul management japonez „Kay Zen” care are la bază tocmai Zen-ul și care a făcut Japonia să devină competitivă în raporturile sale cu Occidentul, ar putea fi o soluție. Din nefericire, Occidentul a preluat, în majoritatea cazurilor, complet deformat managementul „Kay Zen”. Singurii care l-au preluat în spiritul său au fost nemții. Probabil datorită faptului că, în al doilea război mondial, au trecut și ei printr-o experiență la fel de tragică ca și japonezii. Și cred că nu este doar o întȃmplare că în Germania a fost deschis, pentru prima oară în Europa, un Institut „Kay Zen” (astăzi astfel de organizații au proliferat în Occident). Discutia asta mi-a provocat o adevarata placere. Si iti multumesc. Toate cele bune, Gorun
pentru textul : Unde dai și unde crapă. De la matricea S la eveniment impredictibil. deun poem foarte bine scris.
pentru textul : plecam… deRaluca nu doar emoțiile le-am înlocuit,am schimbat tot titlu,nu știu ce pot ,puterea minții e neprevizibilă important este să mă concentrez un pic asupra subiectului și se rezolvă.problema
pentru textul : Batista albă la piept cu floarea vârstei defiecare se definește cum vrea!
pentru textul : Scrisoare de toamnă deDacă ar fi să reprezint grafic acest poem printr-o metaforă plastică care să sugereze felul în care se succed ideile, aş desena două palme de ,,rege” care ţin o sferă, jumătate pământ, jumătate soare, din care cresc două iedere, una verde şi una de aur răsucindu-se ca două spirale una în jurul celeilalte, lăsând suficient spaţiu să încapă acolo sufletul cititorului ( sau al privitorului ) având certitudinea unui adevăr construit anume pentru ei doi.
pentru textul : Abraam, regele, a spus: deAm citit poemul de multe ori, cu diverse obiective, şi de fiecare dată am avut parte de un festin literar ,,regesc": limbajul biblic inteligent ancorat în lexicul poemului, mesajul cu o consistenţă aforistică, gradarea de la general la particular, un demers deductiv prin care se afirmă eul poetic spre final, pledoaria pentru fidelitatea conjugală şi un anumit tip de legătură de paternitate. Poemul mi-a făcut mult bine. Mă simt ca atunci când, în vechime, în sunet de liră, evreii ascultau recitindu-se fragmente din ,,Cântarea Cântărilor”.
Încă nu i-am pătruns toate tainele şi nici nu mi-am propus, fiindcă ce bine îi stă cu unele adevăruri netrâmbiţate, cu unele adieri care nu ştii de unde vin şi unde se duc, dar ţi-e bine stând în calea lor.
Dorin, e weekend, e soare, e zi liberă :) şi mi-a fost drag să zăbovesc lângă poem, în el. Eu nu cred voi putea scrie aşa vreodată...peniţa de aur e la tine!
moi, eu cred ca ai vrut sa spui mai mult. Dar multumesc pentru ca te-ai oprit si ai binevoit sa apreciezi acest text care pentru mine e ceva mai special. Matei, desigur fiecare cu perspectiva lui. Eu totusi ramin la parerea ca prefer un drum european in raport cu un "route 66" cu truck cu tot. Dar asa sint eu, un tip ceva mai clasic
pentru textul : memento I demultumesc pentru trecerea ta si impresii. tot poemul a pornit de la titlul acesta, dar simt ca poate nu am exprimat in totalitate
pentru textul : the devil and the angel inside deceea ce el mi-a inspirat. am sa ma mai gandesc. ma bucur ca ti-a placut :)
Pe bune,
pentru textul : amărui deUn poem mult mai bun decât comentariile care-l urmează.
Iar poemul e mediocru.
'poate ceva mai bâtrân și mai singur' Cât de absorbit de propria idiosincrazie poți fi ca să așterni un asemenea vers? Un vers care îmi provoacă în anul de grație 2010 pur și simplu greață. Dar am de-a face cu aceeași prețiozitate de dată recentă a Adrianei care traversează o perioadă când are impresia că poate scrie în felul acesta, nu știu cine i-a băgat în capul ei deștept și tuns scurt această idee aiurită.
Devii un alt fel de Dorin Cozan, un pic mai uman, mai ecologic, doar pentru că nu baletezi încă peste copaci tăiați doar ca să-ți rabde cuvintele.
Paul Blaj ai un mod ciudat de a urmari binele cuiva. Fie si al Hermeneii.
pentru textul : Boierismul - necenzurat ludic deFoarte bine redată starea de mustrare a constiintei, de fugă, de ascundere...o ascunderea zadarnică fiindcă e prea aproape amintirea, atât de aproape că încălzeste, frige. Îmi aminteste de finalul din ,,Moartea căprioarei".
pentru textul : Mere târzii deAs fi pus primul vers ca titlu. E doar o părere.
E un poem datorită căruia ,,te-am iertat" că ai aruncat ,,mâţii" în râu :)Te felicit!
Cu drag, Mariana
e un poem in proză. cum facem?
pentru textul : pescarii din nashville deși poezia unde este? hai să fim serioși, nu orice înșirare de propoziții este demers poetic.
pentru textul : vis de ţigan deIoan( scuzele se accepta, mesajul ma onoreaza), Cristina( un comentariu stimulator,care ma obliga la acribie stilistica); va multumesc si va mai astept!
pentru textul : O nouă provocare deexcelenta declaratia domnului Nedelcovici. Deunazi auzeam pe cineva ca lauda casa poporului si ma chirceam in mine de durere
pentru textul : Colocviu international : « Que faire de l’héritage architectural et urbain des régimes totalitaires? » dePagini