Prima strofa si ultima se continua de o maniera fireasca ceea ce ma determina sa incerc intelegerea contructului mediu ca interventie a "povestitorului" ori ca fiind un carcinom, o povara de intelesuri crescute anapoda in umbra pasilor celor doi.
Chestiunea cu "urmele", in speta utilizarea acestui concept in consonanta cu ideea de cuplu, pune in scena o ambivalenta a intelesului, atat prin recursul brutal la htonian, sens subliniat inclusiv de conexiunea cu "gravitatia" din urmatoarea strofa, cat si prin potenta ascensiunii, prin selenara luminare a inconstientului. Cred ca am vrut sa spun prea multe deodata si sper sa ma fi facut inteles.
Oricum plumbul acela picurat in picioare, psihologic vorbind, este foarte sugestiv ca si capcana a umbletului, cum bine incepi poezia. Ce sa mai zic despre ambivalenta acelui "vezi-Doamne" care poate fi citit in mai multe game :)
Daca ar fi sa fi scris eu strofa din mijloc ar fi sunat probabil asa:
noi doi
ochiul Lunii întors
peste urmele vechi
si adanci
ca sa fac legatura cu celelalte strofe. Dar ar fi exclusiv o chestiune de forma si atat.
18. Un text care prezintă greşeli
gramaticale, de tipărire şi asupra căruia s-a atras atenţia de către
moderatorii sau editorii site-ului trebuie corectat în cel mult douăzeci şi
patru de ore. Necorectarea la timp duce la anularea vizibilitaţii textului.
Au trecut deja patruzeci și opt de ore. Rog să fie făcute corecturile, după care click pe butonul „atenție editor” pentru a fi readus textul pe prima pagină.
De revăzut și unele paranteze, iar la citatul unde sunt folosite ghilimele franțuzești, lipsesc cele românești, de forma 99, jos, la începutul citatului. Nu se lasă spațiu între ghilimele și cuvinte în interiorul citatelor, doar în exterior. Textul trebuie să fie impecabil din toate punctele de vedere.
La rece vorbind, acest text mă duce cu gândul la existența unui pattern emoțional (sau mattern). Apoi structurarea tip discurs (ori pledoarie): “îți spun adevărul uterul e o sală de judecată… ” “îți spun toate acestea să înțelegi unii se nasc însemnați alții doar cu poftă de viață… ” “pînă atunci ies pe stradă mă învîrt în jurul femeilor… ” Îl recomand călduros și sociologilor.
... pentru pasajele elegante prin genuitatea lor, pentru imaginea fluentă și tropii reușiți. pentru că îmi sugerează atât ideea cât și forma o simplitate nobilă și generoasă. a mai trecut o zi adâncimea ei intre umeri, supraviețuirea/ mă leagă de restul universului... iată ce m-a determinat... e o apreciere împletită și cu încurajare, ca un mărțișor de decembrie:)! mai întâi le smulgem adevărul apoi/scuturăm apa morții cu pești cu tot/din ochii orbi...anii mei...
Alma, de ce nu? n-are viza? ba da, ca altfel n-ar fi fost sa fie, nema inspiratia, vorba aia, iar refrenul e parafraza din alta parte, dar daca iti suna in felul asta, e bun si-asa, rau, poate Agarbiceanu (“Fefeleaga” ?) desi eu cred ca e mai aproape, ca stare poetica si prozodie de Gala Galaction (“La vulturi”?), ce zici? nu e greu pentru ca nu e un “lucru”, e o fiinta, Blanca, ea se scrie singura, cateodata, atunci cand plang ochii nostri poduri de curcubeu ca niste vrabii sugrumate de fulger, cel putin strofa asta n-am scris-o fortat: “Amarnic rataceau albine prin fruntea-i calda cu polen si mai pe spate, unde bine sta fir sucit ca un goblen.” Actaeoane, text slab, asa e, silabele pe vers (ritmul) oscileaza intre 9 si 8, departe de metrul antic sau al tau croitoresc, rima e imbratisata si le mai strange si ea de grumaz, raspunsul meu vine in sprijinul comentariului tau, care vine si dumnealui (dansul) in sprijinul celor spuse in el insusi, referitor la comentarii, hai sa ne mai uroborus un pic, nem, “poetule”? si macar o strofa de-ai fi analizat, marite: “Veneau gandaci, care de care, sa-si ia in aripi stol de-avant din ochii ei deschisi la soare, ca macii zburatori prin cant.” dar Blanca te iarta, asa esti tu, mereu pe faza mai mult nu l la final se poate canta o alta strofa (chiar si pe nas, “ca la biserica din deal”), sugestiva (nu uitati refrenul din motto): “Si cum dormea pe-o parte-ntinsa, starnind rau poftele pe drum i-am pus acoperis, eu, insa de-alai nu am scapat nicicum.” :) Multam, dragilor
"la marginea vietii" e in plus din punctul meu de vedere... un inceput al poeziei cu versul al doilea ar fi mult mai puternic. Partea aceasta "să iasă un chiot din pietre/sau poate o femeie singură/să treacă/pentru ultima dată" as reformula să iasă un chiot din pietre o femeie singură să treacă poate pentru ultima oară Acel "apoi" cred ca ar putea lipsi in aceasta poezie la fel ca si "ultimele semne"... as termina in remuscari valorizand si dimensiunea re-muscarilor. Mie mi-a placut latura primitiva :)
Am citit cu o anume curiozitate. Cred că e primul text în proză semnat de tine pe care îl citesc. E plăcut.
Trebuie să revii asupra lui un pic: virgule, diacritice, spațiu după punctele de suspensie, apostroful corect - da'
Mostrele de limbaj colocvial îmi par un pic forțate... parcă dau o notă de teribilism literar. Așa mi se pare :)
Remarc fragmentul: Cel mai mult îmi place când mă face arc şi trage cu îngeri din hârtie cerată în tavan şi eu cred că de fapt e cerul! atunci uit de toate, sunt un alt trup, o altă viaţă.
clișeele sunt detectabile în două situații: în cazul poeziei de începător, în care rezonanța metaforică a modelelor își exercită încă paternitatea agresivă asupra inabilului mânuitor de vers. el nu are puterea de a-și desprinde discursul de didactica proapăt asimilată. așa că reproduce, inconștient, paradigma. cea de-a doua situație este, surprinzător, poezia eșuată – profesionist! – în manierism. efortul de a inventa la nesfârșit expresii noi, duce la un tip de clișeu... negativ, un fel de încercare perpetuă de a evita deja-vu-ul prin debanalizare și reinvestire a noțiunii comune cu o falsă mască lirică. și atunci,- pe sens negativ, cum spuneam - e detectabil clișeul, chiar dacă haina lui pare stilată. în cazul de mai sus, însă, poema nu cred că poate fi încadrabilă în nici una din situații. textul trece abil pe lîngă clișee, creând un tip de scenariu care ia în stăpânire atmosfera și o valorifică liric printr-un foarte lejer discurs despre grație. detectăm aici, în egală măsură, o feminitate pură, incitantă, cât și un fel de copilărire, ca în jocurile idilice ale „batistei parfumate”. scenariul creat, de o juvenilitate încântătoare, reușeșește să evite, foarte elegant, epitetul comun, clișeul banalizat al retoricii erotice mărunte. nu e „dulce” textul. e grațios. eteric. ființa care oficiază este evanescentă – s-a amestecat cu spectrul luminii. e coloră, într-o transparență serafică...
„garanțiile de vigoare”? - probabil ai vrut să spui „de rigoare”
„Doar celor care mai au sufletul necesar în vână de a trece pe la centru ca să-i ia în brațe.” - habar nu am ce vrea să spună fraza asta.
„în zilele de agonie extaziată.” - pe bune că asta sună ridicol de aiurea în limba română.
„la urma urmei așa-i fusese toată trăirea” - amuzant de pretențios în context.
„ca să le dea afară în urlete burgheze....” - whata...???? ce a vrut să spună chestia asta?? ce e aia „urlete burgheze”?
„respirație isterică” - o asociere aproape ridicolă.
Deci, părerea mea este că textul are și părți reușite dar și părți dezlînate, școlărești sau pur și simplu aiurea. Cred că vei putea scrie bine cîndva dar trebuie să devii mult mai exigentă cu ce scrii. Pentru că succesul de a scrie bine poate fi o chestie faină și admirată dar penibilul unui text nereușit e un o gafă care se uită greu și trebuie evitată cu orice preț. Iată că am ajuns și panseist... Probabil e ora. Tîrzie.
În general chestiile astea cu "se spune, se zvonește" pot părea ridicole, dar admit că ele pot face mult rău. Pentru că nu se dă ocazia unui dialog. Pot fi mulți care să se repeadă fără să asimileze, cum s-a mai întâmplat, pentru ca apoi să dispară. Deși nu cred că hermeneia se va clădi mai departe cu astfel de oameni, cred că e nevoie de toți pentru a crește, pentru a ne alege. Consider însă că proza și eseul informativ au nevoie de mai mult efort, în egală măsură al autorului, cât și al cititorului. Trebuie să recunoaștem că internetul nu este cel mai prietenos mediu pentru astfel de creații (sau uneori este unul fals prietenos). La urma urmelor, dacă vrem doar să postăm de dragul de a posta, dacă nu avem ambiția de a ne îmbunătăți și de a găsi comentarii pertinente sub textele noastre, nu cred că hermeneia este mediul potrivit pentru noi. Cât despre reguli, restricții și libertate / libertăți s-a filozofat atât de mult de către unii mai deștepți decât noi, încât ne-ar folosi să mai citim câte ceva înainte de a ne angaja în polemici. Poate că ar fi bine să nu uităm că o condiție sine qua non pentru a scrie bine este aceea să citești cât mai mult. Eu una m-aș bucura să vă mai multă "muncă" pe hermeneia. Poate că este ceva ce ne vine mai greu, poate că ne-ar prinde bine să ne desprindem de spiritul discuțiilor la o bere și să ne aducem aminte de ce am venit fiecare aici. Motivele pot fi diverse, dar nu cred că divergente. Sau cele care diverg, se pierd. Ne dorim texte scrise în limbi străine? Câți însă ne obosim să le înțelegem corect, sau, și mai mult, să le comentăm în limba în care au fost scrise? Oare nu ar fi aceasta mai folositor, oare nu ar demonstra un egal efort și respect? Nu este suficient să fii familiar cu o limbă străină pentru a scrie sau a citi în acea limbă. Sau mai bine spus, poți scrie și citi, dar rămânând departe de literatură. Vrem proză? Hai să facem un poll, să vedem câți citesc proză pe internet. Ce fel, cât de lungă / scurtă, ce tematici. Internetul este prin definiție un mediu rapid de comunicare. Puțini dintre noi au timpul necesar pentru a citi "on line" ceva ce depășește, să spunem, 200 de cuvinte. Mai există posibilitatea de a tipări și citi în liniște. Eu una așa fac, atunci când îmi atrage ceva atenția și nu am timp să citesc on line. Și atunci intervine, cred eu, realitatea: dacă nu cumva ești un autor deja cunoscut, proza, articolul pe care îl publici trebuie să folosească tehnici de captare încă din început. Altfel riști omul să navigheze rapid de pe pagina ta. Dacă nu poți face asta, atunci poate că e mai bine să ai răbdare să publici pe hârtie pentru a afla ce cred cititorii despre ce scrii tu. Nu spun că nu se pot pierde MULTE texte valoroase astfel, pentru că noi nu avem răbdarea sau timpul necesar de a le descoperi valoarea. Spun doar că trebuie muncit mai mult dacă vrem rezultate pe internet.
nu stiu ce sa cred: e atat de slab textul, chiar hilar... ce demoni ai noptii se pot trezi la un biet mieunat (al pisicii de mare)?!? samd amesteci atatea elemente incat iese altceva, nu gasesc un alt sinonim, fara sa nu devin prea dura... nu este polifonie... bietul crocodile hunter!
iti multumesc silviana, mai ales pentru perceptia formelor mele alungite! :) ... si bineinteles pentru semnul acesta de recunoastere pe care nu stiu cat il merit, dar si pentru cuvintele tale deosebit de incurajatoare, o sa incerc sa nu dezamagesc! sarbatori cu iubire!
ok, am ajuns și-aici, sper să nu fie prea târziu, să se fi închis camerele deschise publicului larg... dar who cares about those?! Da, un fel de self sufficiency în această poezie, o chestie care pe mine în general mă deranjează, daaar aici e contrabalansată de o reconfortantă auto-ironie, de un fel de joacă inteligentă cu imaginația și răbdarea cititorilor tăi, iar rezultatul e plăcut lecturii. Am și câteva reproșuri de făcut, ca să nu plec cu mâna goală: prima strofă este construită cam greoi. Versul doi și trei, fiecare cu comparația sa, sunt obositoare ("ca un melc... / cum o vioară..."). Do something (nu-ți spun ce, vorba ta, că tot suntem români) about it. Ar mai fi o ambiguitate de rezolvat în prima strofă... să te văd dacă o remarci și tu, acum că ți-am atras atenția. De asemenea, "muzica zilelor", ironie voită prin căderea în banal cu această expresie atât de uzitată, e ok. Doar că sună prea... zâzâit. Ai uneori un mod ciudat de a construi. Mie nu-mi sună deloc "domingo la bucătăria unui prieten".
niste chestii ciudat(e) scapate-n text: Höre, Israel, aproapele coagulându-se pasăre, ulița zidarilor de coajă de pasăre-lyră mi-au transpirat palmele si am o senzatie de disconfort de la textul asta. imi pare rau
omul recent oscileaza, chinuit sau amuzat de obsesiile poetice, intre autenticitate si impersonal, persifland tendinta celor care suprasolicita agonia si limbajul. ma simt insa incapabil sa fac o legatura viabila intre titlu si poem. poate ne ajuta zenobia?
Andu, please, încetează să mai joci rolul victimei și, de asemenea, încetează să încerci să „poziționezi” moderator versus editor pe Hermeneia. Nu faci decît să irosești electroni pe internet. Tot la fel este și cu părerea ta despre dacă acea sintagmă este sau nu inacceptabilă. Noi doi am mai avut discuții despre problematica expresiilor inacceptabile pe Hermeneia. Pentru că aici nu este problema „vulgarului în poezie”. Este vorba de Hermeneia, cei ce o vizitează și citesc, funcționarea și moderarea ei. Am mai explicat chestiile astea de o mie de ori și nu mai cred că e nevoie să o mai fac. Nimeni nu îți interzice să scrii în particular și să trimiți cui vrei tu(și e dispus să citească) toate obscenitățile sau mizeriile de pe lume. Be my guest. Dar nu aici pe Hermeneia. Și sper să fie ultima dată cînd îmi mai pierd vremea cu așa ceva.
pentru ca a avut si o critica pertinenta, am facut cateva modificari. evident, ramane banala si decrepita, dar altfel. scuze editorilor daca am incalcat vreun regulament schimband titlul. sper ca nu, n-am avut vreme sa verific.
Raluca Blezniuc, apreciez sfatul si chiar imi place varianta ta, dar, cred in poem, doar cu alunita pe el. Pe viitor, voi tine cont de sugestiile tale. Te astept cu aceeasi sinceritate.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
textul acesta este mai degraba proza
pentru textul : Cântecul marinarului sub formă de sirenă dePrima strofa si ultima se continua de o maniera fireasca ceea ce ma determina sa incerc intelegerea contructului mediu ca interventie a "povestitorului" ori ca fiind un carcinom, o povara de intelesuri crescute anapoda in umbra pasilor celor doi.
Chestiunea cu "urmele", in speta utilizarea acestui concept in consonanta cu ideea de cuplu, pune in scena o ambivalenta a intelesului, atat prin recursul brutal la htonian, sens subliniat inclusiv de conexiunea cu "gravitatia" din urmatoarea strofa, cat si prin potenta ascensiunii, prin selenara luminare a inconstientului. Cred ca am vrut sa spun prea multe deodata si sper sa ma fi facut inteles.
Oricum plumbul acela picurat in picioare, psihologic vorbind, este foarte sugestiv ca si capcana a umbletului, cum bine incepi poezia. Ce sa mai zic despre ambivalenta acelui "vezi-Doamne" care poate fi citit in mai multe game :)
Daca ar fi sa fi scris eu strofa din mijloc ar fi sunat probabil asa:
noi doi
ochiul Lunii întors
peste urmele vechi
si adanci
ca sa fac legatura cu celelalte strofe. Dar ar fi exclusiv o chestiune de forma si atat.
pentru textul : gravity dehttp://hermeneia.com/content/regulament_hermeneiacom
18. Un text care prezintă greşeli
gramaticale, de tipărire şi asupra căruia s-a atras atenţia de către
moderatorii sau editorii site-ului trebuie corectat în cel mult douăzeci şi
patru de ore. Necorectarea la timp duce la anularea vizibilitaţii textului.
Au trecut deja patruzeci și opt de ore. Rog să fie făcute corecturile, după care click pe butonul „atenție editor” pentru a fi readus textul pe prima pagină.
pentru textul : oameni de valoare in umbra modestiei - Angela Nache Mamier deDe revăzut și unele paranteze, iar la citatul unde sunt folosite ghilimele franțuzești, lipsesc cele românești, de forma 99, jos, la începutul citatului. Nu se lasă spațiu între ghilimele și cuvinte în interiorul citatelor, doar în exterior. Textul trebuie să fie impecabil din toate punctele de vedere.
pauza de lene a hiperactivului imobilizat
pentru textul : Săgeata 2 deimi place. pentru ce nu spune. ce spune este sofistic autopersiflant, asadar nu e sofism.
La rece vorbind, acest text mă duce cu gândul la existența unui pattern emoțional (sau mattern). Apoi structurarea tip discurs (ori pledoarie): “îți spun adevărul uterul e o sală de judecată… ” “îți spun toate acestea să înțelegi unii se nasc însemnați alții doar cu poftă de viață… ” “pînă atunci ies pe stradă mă învîrt în jurul femeilor… ” Îl recomand călduros și sociologilor.
pentru textul : kașmir de... pentru pasajele elegante prin genuitatea lor, pentru imaginea fluentă și tropii reușiți. pentru că îmi sugerează atât ideea cât și forma o simplitate nobilă și generoasă. a mai trecut o zi adâncimea ei intre umeri, supraviețuirea/ mă leagă de restul universului... iată ce m-a determinat... e o apreciere împletită și cu încurajare, ca un mărțișor de decembrie:)! mai întâi le smulgem adevărul apoi/scuturăm apa morții cu pești cu tot/din ochii orbi...anii mei...
pentru textul : oceanul mai adânc decât oceanul defoarte,foarte talentat
pentru textul : pe marginea patului nu cresc poezii decu respect
cata naivitate =))
pentru textul : nonșalanța iubirii detare seamana cu unica poza a sefului de pe site-ul de poezie agoniac :D deja numitul herinean radu. o fi fost o mica scapare, oricum comica
pentru textul : cine ești tu de fapt Vlad Turbure? departe buna a acestui poem este intrebarea din final.
pentru textul : extaz deAm reeditat. Mulțumesc.
pentru textul : Pierre Parat – Ritmul inefabil al luminii deMulţumesc frumos!
pentru textul : Epitaf deNu ma simt deloc în pericol...
Alma, de ce nu? n-are viza? ba da, ca altfel n-ar fi fost sa fie, nema inspiratia, vorba aia, iar refrenul e parafraza din alta parte, dar daca iti suna in felul asta, e bun si-asa, rau, poate Agarbiceanu (“Fefeleaga” ?) desi eu cred ca e mai aproape, ca stare poetica si prozodie de Gala Galaction (“La vulturi”?), ce zici? nu e greu pentru ca nu e un “lucru”, e o fiinta, Blanca, ea se scrie singura, cateodata, atunci cand plang ochii nostri poduri de curcubeu ca niste vrabii sugrumate de fulger, cel putin strofa asta n-am scris-o fortat: “Amarnic rataceau albine prin fruntea-i calda cu polen si mai pe spate, unde bine sta fir sucit ca un goblen.” Actaeoane, text slab, asa e, silabele pe vers (ritmul) oscileaza intre 9 si 8, departe de metrul antic sau al tau croitoresc, rima e imbratisata si le mai strange si ea de grumaz, raspunsul meu vine in sprijinul comentariului tau, care vine si dumnealui (dansul) in sprijinul celor spuse in el insusi, referitor la comentarii, hai sa ne mai uroborus un pic, nem, “poetule”? si macar o strofa de-ai fi analizat, marite: “Veneau gandaci, care de care, sa-si ia in aripi stol de-avant din ochii ei deschisi la soare, ca macii zburatori prin cant.” dar Blanca te iarta, asa esti tu, mereu pe faza mai mult nu l la final se poate canta o alta strofa (chiar si pe nas, “ca la biserica din deal”), sugestiva (nu uitati refrenul din motto): “Si cum dormea pe-o parte-ntinsa, starnind rau poftele pe drum i-am pus acoperis, eu, insa de-alai nu am scapat nicicum.” :) Multam, dragilor
pentru textul : Cassa-Blanca (rurala) de"la marginea vietii" e in plus din punctul meu de vedere... un inceput al poeziei cu versul al doilea ar fi mult mai puternic. Partea aceasta "să iasă un chiot din pietre/sau poate o femeie singură/să treacă/pentru ultima dată" as reformula să iasă un chiot din pietre o femeie singură să treacă poate pentru ultima oară Acel "apoi" cred ca ar putea lipsi in aceasta poezie la fel ca si "ultimele semne"... as termina in remuscari valorizand si dimensiunea re-muscarilor. Mie mi-a placut latura primitiva :)
pentru textul : paseo campeon deAm citit cu o anume curiozitate. Cred că e primul text în proză semnat de tine pe care îl citesc. E plăcut.
Trebuie să revii asupra lui un pic: virgule, diacritice, spațiu după punctele de suspensie, apostroful corect - da'
Mostrele de limbaj colocvial îmi par un pic forțate... parcă dau o notă de teribilism literar. Așa mi se pare :)
Remarc fragmentul:
pentru textul : din scrisorile larisei deCel mai mult îmi place când mă face arc şi trage cu îngeri din hârtie cerată în tavan şi eu cred că de fapt e cerul! atunci uit de toate, sunt un alt trup, o altă viaţă.
clișeele sunt detectabile în două situații: în cazul poeziei de începător, în care rezonanța metaforică a modelelor își exercită încă paternitatea agresivă asupra inabilului mânuitor de vers. el nu are puterea de a-și desprinde discursul de didactica proapăt asimilată. așa că reproduce, inconștient, paradigma. cea de-a doua situație este, surprinzător, poezia eșuată – profesionist! – în manierism. efortul de a inventa la nesfârșit expresii noi, duce la un tip de clișeu... negativ, un fel de încercare perpetuă de a evita deja-vu-ul prin debanalizare și reinvestire a noțiunii comune cu o falsă mască lirică. și atunci,- pe sens negativ, cum spuneam - e detectabil clișeul, chiar dacă haina lui pare stilată. în cazul de mai sus, însă, poema nu cred că poate fi încadrabilă în nici una din situații. textul trece abil pe lîngă clișee, creând un tip de scenariu care ia în stăpânire atmosfera și o valorifică liric printr-un foarte lejer discurs despre grație. detectăm aici, în egală măsură, o feminitate pură, incitantă, cât și un fel de copilărire, ca în jocurile idilice ale „batistei parfumate”. scenariul creat, de o juvenilitate încântătoare, reușeșește să evite, foarte elegant, epitetul comun, clișeul banalizat al retoricii erotice mărunte. nu e „dulce” textul. e grațios. eteric. ființa care oficiază este evanescentă – s-a amestecat cu spectrul luminii. e coloră, într-o transparență serafică...
pentru textul : Sub Acoperire de„garanțiile de vigoare”? - probabil ai vrut să spui „de rigoare”
„Doar celor care mai au sufletul necesar în vână de a trece pe la centru ca să-i ia în brațe.” - habar nu am ce vrea să spună fraza asta.
„în zilele de agonie extaziată.” - pe bune că asta sună ridicol de aiurea în limba română.
„la urma urmei așa-i fusese toată trăirea” - amuzant de pretențios în context.
„ca să le dea afară în urlete burgheze....” - whata...???? ce a vrut să spună chestia asta?? ce e aia „urlete burgheze”?
„respirație isterică” - o asociere aproape ridicolă.
Deci, părerea mea este că textul are și părți reușite dar și părți dezlînate, școlărești sau pur și simplu aiurea. Cred că vei putea scrie bine cîndva dar trebuie să devii mult mai exigentă cu ce scrii. Pentru că succesul de a scrie bine poate fi o chestie faină și admirată dar penibilul unui text nereușit e un o gafă care se uită greu și trebuie evitată cu orice preț. Iată că am ajuns și panseist... Probabil e ora. Tîrzie.
pentru textul : Și cu zâna ce facem? deÎn general chestiile astea cu "se spune, se zvonește" pot părea ridicole, dar admit că ele pot face mult rău. Pentru că nu se dă ocazia unui dialog. Pot fi mulți care să se repeadă fără să asimileze, cum s-a mai întâmplat, pentru ca apoi să dispară. Deși nu cred că hermeneia se va clădi mai departe cu astfel de oameni, cred că e nevoie de toți pentru a crește, pentru a ne alege. Consider însă că proza și eseul informativ au nevoie de mai mult efort, în egală măsură al autorului, cât și al cititorului. Trebuie să recunoaștem că internetul nu este cel mai prietenos mediu pentru astfel de creații (sau uneori este unul fals prietenos). La urma urmelor, dacă vrem doar să postăm de dragul de a posta, dacă nu avem ambiția de a ne îmbunătăți și de a găsi comentarii pertinente sub textele noastre, nu cred că hermeneia este mediul potrivit pentru noi. Cât despre reguli, restricții și libertate / libertăți s-a filozofat atât de mult de către unii mai deștepți decât noi, încât ne-ar folosi să mai citim câte ceva înainte de a ne angaja în polemici. Poate că ar fi bine să nu uităm că o condiție sine qua non pentru a scrie bine este aceea să citești cât mai mult. Eu una m-aș bucura să vă mai multă "muncă" pe hermeneia. Poate că este ceva ce ne vine mai greu, poate că ne-ar prinde bine să ne desprindem de spiritul discuțiilor la o bere și să ne aducem aminte de ce am venit fiecare aici. Motivele pot fi diverse, dar nu cred că divergente. Sau cele care diverg, se pierd. Ne dorim texte scrise în limbi străine? Câți însă ne obosim să le înțelegem corect, sau, și mai mult, să le comentăm în limba în care au fost scrise? Oare nu ar fi aceasta mai folositor, oare nu ar demonstra un egal efort și respect? Nu este suficient să fii familiar cu o limbă străină pentru a scrie sau a citi în acea limbă. Sau mai bine spus, poți scrie și citi, dar rămânând departe de literatură. Vrem proză? Hai să facem un poll, să vedem câți citesc proză pe internet. Ce fel, cât de lungă / scurtă, ce tematici. Internetul este prin definiție un mediu rapid de comunicare. Puțini dintre noi au timpul necesar pentru a citi "on line" ceva ce depășește, să spunem, 200 de cuvinte. Mai există posibilitatea de a tipări și citi în liniște. Eu una așa fac, atunci când îmi atrage ceva atenția și nu am timp să citesc on line. Și atunci intervine, cred eu, realitatea: dacă nu cumva ești un autor deja cunoscut, proza, articolul pe care îl publici trebuie să folosească tehnici de captare încă din început. Altfel riști omul să navigheze rapid de pe pagina ta. Dacă nu poți face asta, atunci poate că e mai bine să ai răbdare să publici pe hârtie pentru a afla ce cred cititorii despre ce scrii tu. Nu spun că nu se pot pierde MULTE texte valoroase astfel, pentru că noi nu avem răbdarea sau timpul necesar de a le descoperi valoarea. Spun doar că trebuie muncit mai mult dacă vrem rezultate pe internet.
pentru textul : dezghețul și miturile obscure denu stiu ce sa cred: e atat de slab textul, chiar hilar... ce demoni ai noptii se pot trezi la un biet mieunat (al pisicii de mare)?!? samd amesteci atatea elemente incat iese altceva, nu gasesc un alt sinonim, fara sa nu devin prea dura... nu este polifonie... bietul crocodile hunter!
pentru textul : murmur deiti multumesc silviana, mai ales pentru perceptia formelor mele alungite! :) ... si bineinteles pentru semnul acesta de recunoastere pe care nu stiu cat il merit, dar si pentru cuvintele tale deosebit de incurajatoare, o sa incerc sa nu dezamagesc! sarbatori cu iubire!
pentru textul : de la o ploaie la alta deok, am ajuns și-aici, sper să nu fie prea târziu, să se fi închis camerele deschise publicului larg... dar who cares about those?! Da, un fel de self sufficiency în această poezie, o chestie care pe mine în general mă deranjează, daaar aici e contrabalansată de o reconfortantă auto-ironie, de un fel de joacă inteligentă cu imaginația și răbdarea cititorilor tăi, iar rezultatul e plăcut lecturii. Am și câteva reproșuri de făcut, ca să nu plec cu mâna goală: prima strofă este construită cam greoi. Versul doi și trei, fiecare cu comparația sa, sunt obositoare ("ca un melc... / cum o vioară..."). Do something (nu-ți spun ce, vorba ta, că tot suntem români) about it. Ar mai fi o ambiguitate de rezolvat în prima strofă... să te văd dacă o remarci și tu, acum că ți-am atras atenția. De asemenea, "muzica zilelor", ironie voită prin căderea în banal cu această expresie atât de uzitată, e ok. Doar că sună prea... zâzâit. Ai uneori un mod ciudat de a construi. Mie nu-mi sună deloc "domingo la bucătăria unui prieten".
pentru textul : cromozomii de fier deniste chestii ciudat(e) scapate-n text: Höre, Israel, aproapele coagulându-se pasăre, ulița zidarilor de coajă de pasăre-lyră mi-au transpirat palmele si am o senzatie de disconfort de la textul asta. imi pare rau
pentru textul : Höre Israel deomul recent oscileaza, chinuit sau amuzat de obsesiile poetice, intre autenticitate si impersonal, persifland tendinta celor care suprasolicita agonia si limbajul. ma simt insa incapabil sa fac o legatura viabila intre titlu si poem. poate ne ajuta zenobia?
pentru textul : Pohem deAndu, please, încetează să mai joci rolul victimei și, de asemenea, încetează să încerci să „poziționezi” moderator versus editor pe Hermeneia. Nu faci decît să irosești electroni pe internet. Tot la fel este și cu părerea ta despre dacă acea sintagmă este sau nu inacceptabilă. Noi doi am mai avut discuții despre problematica expresiilor inacceptabile pe Hermeneia. Pentru că aici nu este problema „vulgarului în poezie”. Este vorba de Hermeneia, cei ce o vizitează și citesc, funcționarea și moderarea ei. Am mai explicat chestiile astea de o mie de ori și nu mai cred că e nevoie să o mai fac. Nimeni nu îți interzice să scrii în particular și să trimiți cui vrei tu(și e dispus să citească) toate obscenitățile sau mizeriile de pe lume. Be my guest. Dar nu aici pe Hermeneia. Și sper să fie ultima dată cînd îmi mai pierd vremea cu așa ceva.
pentru textul : liquido deSarbatori fericite, poete, sanatate, bucurie, liniste, dar mai presus de toate... dragoste! Mare multam pentru semn, sa ne citim cu bine!
pentru textul : vremuri defrumos poem, de la cap la coadă nici dacă m-aș chinui nu i-aș găsi o greșeală.
pentru textul : tablou cu cadă de baie deiote că virgil scrie oameni buni mai luați și voi câte un exemplu
Erată - „să mă doară”
pentru textul : Ultrasonografie(II) - varianta a doua dema gandisem la acelasi lucru. placut
pentru textul : respira depentru ca a avut si o critica pertinenta, am facut cateva modificari. evident, ramane banala si decrepita, dar altfel. scuze editorilor daca am incalcat vreun regulament schimband titlul. sper ca nu, n-am avut vreme sa verific.
pentru textul : Oblică deRaluca Blezniuc, apreciez sfatul si chiar imi place varianta ta, dar, cred in poem, doar cu alunita pe el. Pe viitor, voi tine cont de sugestiile tale. Te astept cu aceeasi sinceritate.
pentru textul : desperado dePagini