Un poem frumos, foarte bine ritmat (inclusiv ca succesiune a ideilor), într-un crescendo sugestiv, topit într-o generalizare conclusivă, retezată scurt, în final. Dar se mai poate tăia (până la os) chiar în acest text. De pildă: al doilea "uneori" din primul vers şi "al unei energii necunoscute" (care mi se pare cam abstract), din versul al optulea. În plus, mie simţul muzical îmi cere "s-o aştepţi", în ante-antepenultimul vers.
Însă şi aşa, textul mi se pare notabil.
erată, două omisiuni din graba editării, la final 'e primul și cel mai mare PAS spre a nu deveni...' apoi penița pentru aprecierea mea la adresa acestui mini-eseu.
M-a surprins finalul, îmi pare foarte reușit tehnic: "n-avem începuturi nici cruci în formă de zâmbet suntem prea triști pentru un cu… tremur" Despărțirea cuvântului cutremur prin trei puncte i-a atins toate sensurile!
multumesc de semn ecaterina si de sinceritate! de schimbat nu schimb nimic, de fapt nu e chiar un text de luat la rost, sunt doar niste ganduri... dar sunt ale mele iar daca as schimba ceva mi-ar suna strain tu stii, exista intotdeauna un destinatar caruia i se adreseaza cuvintele noastre... eu nu o sa pretind ca sunt vreun geniu, uneori cuvintele se scriu mai bine alteori mai greu asa cum sesizai si tu, dar sunt ale mele si nu ma pot dezice de ele... in schimb eu iti recunosc si-ti admir nonsalanta si talentul cu care faci cuvintele sa traiasca, am spicuit cate ceva din pagina ta, felicitari!
Specific veleitarismului - când cineva îţi arată hibe din textele tale, contraatacă :). Or şchiopăta versurile mele (oare se poate şchiopăta stând pe loc?), dar aici nu era vorba despre ele, ci despre poezia d-voastră. Nu înţeleg de ce deturnaţi atenţia. Nu înţeleg la ce părere la care nu vreau să renunţ faceţi referire, dar ambiguitatea ajută enorm şi când ne apucăm să insinuăm strâmbe, nu doar când poetizăm. Ori când insinuăm cenzură rezultată din vina interlocutorului că ar fi ceva mai capabil într-un domeniu decât victimizantul. ("probabil eu inca nu am voie sa-mi expun parerea..."). Remarcile mele nu sunt doar ale mele - dacă aţi citi o infimă parte din critica modernă, şi nu numai, poate am ajunge la un consesns - iar faptul că nu schimbaţi nimic e, fireşte, numai şi numai personaltiate artistică omnipotentă, nici vorba de orgoliu găunos. În rest, trecând peste toate fricile care se ascund dar, ptiu!, ştim exact că le găsim la fereastră, mă întreb când a fost ori va fi, pe la Junimea, lecţia care spune că, după punctele de suspensie, care sunt musai doar trei, se lasă spaţiu, că ele nu aduc adâncime, înţelepciune sau sens direct proporţional cu frecvenţă folosirii şi că vocativul se închide între virgule.
Dar ştiţi dictonul democratic - e dreptul dumenavoastră să nu fiţi de acord cu mine.
Multumesc, Adrian. Ce ti-e si cu percepțiile astea. Eu chiar eram "mandra de mine" penrru ca am terminat textul si n-am pus nici o steluta. De obicei vad si eu ruperile si aici mi s-a parut ca nu prea sunt. Dar, dupa cum se observa, nu e bine sa fii prea sigur :))
pentru mine au ramas notabile expresiile „o linie blondă-şi rulează părăsirea” și „instalaţii de chiciură”.
Cumva „ciopleşte marionete şi-nghite ventriloci” mi-a sunat cam suav-prăfuit. sau poate l-am mai auzit pe undeva. sau poate ma insel.
Tincuța, și textul în sine este scris pe nerăsuflate, și chiar de când l-am scris am fost conștientă că "am dat peste ceva", că voi fi nevoită să revin și să fac mai mult decât o proză scurtă din el, pentru că sunt atâtea direcții în care pot merge cu acest început. Mă bucură să-mi confirmi a fi privit și tu bucățica aceasta de proză la fel. Mulțumesc. Vlad. Dacă am scris textul pe nerăsuflate, cum spuneam mai sus, atunci vei vrea să afli poate că alegerea numelui mi-a luat mult mai mult timp. Mult mai mult decât mi-a luat la oricare alt text, aș spune, și da, ai reușit să prinzi câteva dintre valențele sale cu o atenție care mă onorează. Când scrii un text plin de detalii, e plăcut să ai cititori atenți la aceste detalii. Iar Amsterdamul... ehei, Amsterdamul. Aveam nevoie, I guess, de un oraș nu numai libertin, dar unul care să sugereze tocmai lipsa memoriei. Pentru că Amsterdamul cel puțin mie asta îmi spune. E un oraș în care prezentul este copleșitor (prezentul personal, dacă pot spune asta, nu vorbesc despre istorie). Finalul, zâmbesc. Știi că ai dreptate? Știi că nici eu n-am remarcat schimbarea asta? Uite că m-a luat și pe mine prin surprindere. Bine că mi-ai atras atenția. Dorin. Toată povestirea a pornit de la imaginea propusă de Virgil. Personajul principal, cel care vorbește, este doar atât: un cap. Un creier, cu alte cuvinte, un receptacul de amintiri și de vise - nu numai ale ei - , într-o lume imaginată în care copiii se nasc fără puterea de a își mai imagina, visa, aminti, și în care se servesc de aceste "receptacule" pentru a-i învăța și ghida în aceste locuri, ca într-o călătorie permanentă. Copilul nostru, Arius, este imaginea distorsionată a acestui viitor al copiilor cărora le lipsește exact atributul copilăriei - imaginația, jocul. În această lume, personajul principal are într-adevăr nevoia unui reper propriu, care aparent se manifestă în dorința de a avea corp și senzații asemenea celor vii, dar care la nivel de subconștient -și ce fel de subconștient poate avea cineva în care s-au îndesat memorii și vise colective? - se refugiază în această bătrână care da, ai intuit bine, este un fel de moira. Îți mulțumesc și ție pentru citirea de dincolo de rânduri, și cred că mi-ați încurajat toți dorința de a transforma fragmentul acesta în ceva mult mai consistent.
No! Păcat că site-ul nu ne permite să punem emoticonuri, așa că am să îmi exprim în litere figura pe care o am acum: ofofof-acest-text-e-unul-zen. Critică mai constructivă ca asta, de la mine nu cred că ai să primești, dar, scuză-mi modestia (loc pentru emoticon), dacă voi comenta, înseamnă că, ori e de foarte bine, ori de foarte rău, în ambele situații nu mă pot abține să nu îi las un semn omului. Spor la finalizarea tezei, interesant subiect! Spor și la scris. Se spune că, pentru a ajunge un scriitor bun, trebuie să scrii zilnic cel puțin 1500 de cuvinte. Ei, și cu cele din teză, s-or aduna..(loc pentru același emoticon). Că tot am făcut un offtopic de zile mari, am să profit de el și, pentru că azi e o zi mare la ortodocși și se serbează în Moldova, am să las aici un La mulți ani! pentru Maria și Marian!
imi place cand vorbesti de lumini si umbre! aproape ca m-ai trimis cu gandul la un troboscop! lasand gluma, mi-a placut ca ai lasat semn aici: macar de dragul tabloului....
Aranca, se intampla in viata ca oamenii sa se cunoasca atunci cand aripile lor sunt prafuite de treceri, pe om il ispiteste mai ales frumusetea din celalalt , e o rugaciune salbatica, un mix de religii si simboluri pentru ca noi azi suntem un mozaic. e un poem de dragoste in care femeia isi vede iubitul intr un fel ciudat, mistic... multumesc de trecere, aprecierea ta o simt aproape... pe ganduri, Katya
Ariana ce mai suntem fara fragilitatea specifica speciei care face din cei mai puternici oameni amintiti in doar cateva secunde? Daca stim ca nu ne putem apropia de soare dar totusi incercam inseamna ca suntem frumosii nesabuiti ai creatiei... suntem tragici... cat despre nevoia de vis... am vrut sa spun in loc de "viseaza", "doreste" dar deja omul acesta nu mai are dorinte. Multumesc pentru comentariu.
Mai știi cum ne ploua acolo, lângă gardul electrificat al Zonei? Ce a fost mai întâi, textul sau fotografia? Se completează atât de bine! El, "hoțul", disperat că lumea nu-și dorește decât putere și faimă. El știe că-i poate face fericiți, dar ei nu știu ce-și doresc. E o poezie despre un mizantrop îndrăgostit de... oameni. De aceea îi îmbrățișează cu umbra. O poezie filosofică, plină de sens, de miez; ai din ce mușca aici. Interesantă această substituire umbră-culoare; surprinde subtil acea "nesiguranță" perpetuă a umbletului-litanie, o pendulare nesfârșită între sensuri, spre aflare. Contrastul iubiri - ocnași, apoi "pereții" și "gratiile" depășite doar de umbră/vis ca "formă a unui bărbat fericit", aduc accente tocmai ale acestei viziuni caleidoscopice, coloristice, asupra unei realități schizoide. Imaginea finală e de o extraordinară forță poetică sugerând un efort dincolo-de-uman de a trece dincolo de toate cicatricile pe care "și le privește". Nimic nu ar fi fost la fel de puternic, nici "până la os", "până la sânge", până la nu știu ce. Acest "până la sare" face saltul de la cuplul om-animal (lingerea animalică a drobului de sare), la cuplul om-supraom (netezirea asperităților muribunde dintre om și umbra sa cea fericită).
Poemul tău poate avea multe interpretări. Îl văd ca pe un un nor alb pe care îl surprindem în diverse forme, sau ca pe un fluid turnat în cupe de forme diferite. Mă uit acum si la forma lui si il văd ca un nai si-mi amintesc versurile lui Ion Pillat:
,Un singur nai dar atâtea ecouri în păduri" ( definiţie poetică a poemului într-un vers ). Cât despre religie, religia noastră e Cuvântul :)
Florine din cate stiu eu se scrie "grafitti", insa fiind doua opinii ar trebui sa verifici, poate greseala este la mine. As utiliza in unele locuri in loc de formele scurte mai degraba varianta normala pentru o mai buna "muzicalizare" a textului - de exemplu "astazi" in loc de "azi". Cred ca textul este fracturat in mod intentionat iar un probabil hint de intelegere a acestuia este tocmai aparatul polaroid si felul in care acesta face pozele fara a putea fi copiate :)
Alexis, te rog sa citesti a treia fraza asa: "nu e numai un experiment ci putin mai mult, "pietas erga parentes" reprezinta ca si pietas erga patriam" ceva cu totul special si au o conotatie religioasa in Roma antica." multumesc.
mai adina, esti tare provocatoare! sa nu lamuresti tu cum e cu problema diatezei?!?... ci, doar sa te amuzi in privinta acestei dileme care nu spune nimic despre text? hm!... ma mira faptul ca au uitat de PECS. parerea mea umila remarca forma care sugereaza ideea ca textul se rezuma la unic, la unica iubire, la unicul iubit.
E interesant acest Disneyland al poemului, puțin ironic, destul de realist și oarecum dificil de urmărit ca imagine de lectură. Îmi place cum sună versul "ortopedia unui trai".
imi par extrem de interesante astfel de imagini. dincolo de interpretarile de filosofia pe care o poarta, atuul lor consta cred in mesajul transmis, in ideea fragilitatii si comuniunii care ne caracterizeaza ca fiinte libere.solidificate, chiar impietrite, dar cu speranta evadarii felicitari, domnu!
"incondeiez" are sensuri multiple. de la a impistri pina la a vorbi de rau...sensul popular e putin fortat, asa mi se pare. in plus a utiliza: "tu să-mi fii iubitul de înviere" linga "inima îmi este un breloc" compromite ideea poemului.
și aș mai vrea să fac o precizare. nu aș vrea să se interpreteze că aș crede că autorul nu are imaginație și uneori, în anumite situații, poate chiar talent. și poate chiar bune intenții. dar sub nici o formă ele nu sînt suficiente pentru a scrie poezie. după cum nu este suficient să ai pensule, culori și șevalet, și poate chiar muză, ca să fii pictor.
am inteles acum de ce ai incadrat asa. a fost vina mea ca nu a existat pentru NOU VENITI optiunea poezie. cred ca textul acesta poate fi incadrat la poezie sau eventual la cutia cu nisip
parerea mea umila e ca acest text ar trebui sa fie recomandat.daca n-a facut-o nimeni spun eu, n-are trei benchiuri ci are trei stropi de platina. emilian, dumnezeu ti-a sarutat condeiul cand ai inceput sa scrii... ai grija ce faci cu talantul tau. cu mare emotie citindu-te, Katya
Mulțumesc pentru semn albaștri Jiu...ca și albaștri marin, negru căprui....E o culoare specială albastru Jiu, vă spun eu și vă rog să mă credeți pe cuvânt. Cât despre Dumnezeu cel Care SIGUR ne mai așteaptă încă...ideea nu era generală. M-aș bucura să fie încadrată în context...pentru niște oameni care și-au sădit semințe de casă pe un tărâm de a stânga, o ploaie ar fi fatală...sămânța poate crește!
Dorin, imaginea ultimului vers este o trimitere la omul-Iisus. Cu cît omul balenă își ține respirația mai mult, coboară mai mult în adâncuri, înălțându-se în fapt...
Am ales sa raspund la acest text, cel mai dur dintre toate. Eu spun asa: toti poetii de azi participa la o o cursa a metaforelor celor mai puternice. Asta e o utopie. Nu incercand sa spargi mintea omului ajungi la sufletul lui, ci mangaindu-l. Esti foarte puternica in expresii, ti-am citit tot si uneori ramaneam siderat. Totusi, asta mi se intampla doar mie si altor cativa. Cui te adresezi? De ce te-ai uitat la textele mele daca nu le crezi constructia? Fii frumoasa cum erai, lasa versul sa curga fara a interveni cu artificialul in el. Orice s-ar intampla. Mie mi s-au dat 5000 de euro doar pentru ca am fost sincer in cartea pe care am scris-o. Si tu ai putea. Sa ai pace, Dancus
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Un poem frumos, foarte bine ritmat (inclusiv ca succesiune a ideilor), într-un crescendo sugestiv, topit într-o generalizare conclusivă, retezată scurt, în final. Dar se mai poate tăia (până la os) chiar în acest text. De pildă: al doilea "uneori" din primul vers şi "al unei energii necunoscute" (care mi se pare cam abstract), din versul al optulea. În plus, mie simţul muzical îmi cere "s-o aştepţi", în ante-antepenultimul vers.
pentru textul : uneori deÎnsă şi aşa, textul mi se pare notabil.
erată, două omisiuni din graba editării, la final 'e primul și cel mai mare PAS spre a nu deveni...' apoi penița pentru aprecierea mea la adresa acestui mini-eseu.
pentru textul : 11.11.11 deM-a surprins finalul, îmi pare foarte reușit tehnic: "n-avem începuturi nici cruci în formă de zâmbet suntem prea triști pentru un cu… tremur" Despărțirea cuvântului cutremur prin trei puncte i-a atins toate sensurile!
pentru textul : Cu tremur demultumesc de semn ecaterina si de sinceritate! de schimbat nu schimb nimic, de fapt nu e chiar un text de luat la rost, sunt doar niste ganduri... dar sunt ale mele iar daca as schimba ceva mi-ar suna strain tu stii, exista intotdeauna un destinatar caruia i se adreseaza cuvintele noastre... eu nu o sa pretind ca sunt vreun geniu, uneori cuvintele se scriu mai bine alteori mai greu asa cum sesizai si tu, dar sunt ale mele si nu ma pot dezice de ele... in schimb eu iti recunosc si-ti admir nonsalanta si talentul cu care faci cuvintele sa traiasca, am spicuit cate ceva din pagina ta, felicitari!
pentru textul : Odată I deSpecific veleitarismului - când cineva îţi arată hibe din textele tale, contraatacă :). Or şchiopăta versurile mele (oare se poate şchiopăta stând pe loc?), dar aici nu era vorba despre ele, ci despre poezia d-voastră. Nu înţeleg de ce deturnaţi atenţia. Nu înţeleg la ce părere la care nu vreau să renunţ faceţi referire, dar ambiguitatea ajută enorm şi când ne apucăm să insinuăm strâmbe, nu doar când poetizăm. Ori când insinuăm cenzură rezultată din vina interlocutorului că ar fi ceva mai capabil într-un domeniu decât victimizantul. ("probabil eu inca nu am voie sa-mi expun parerea..."). Remarcile mele nu sunt doar ale mele - dacă aţi citi o infimă parte din critica modernă, şi nu numai, poate am ajunge la un consesns - iar faptul că nu schimbaţi nimic e, fireşte, numai şi numai personaltiate artistică omnipotentă, nici vorba de orgoliu găunos. În rest, trecând peste toate fricile care se ascund dar, ptiu!, ştim exact că le găsim la fereastră, mă întreb când a fost ori va fi, pe la Junimea, lecţia care spune că, după punctele de suspensie, care sunt musai doar trei, se lasă spaţiu, că ele nu aduc adâncime, înţelepciune sau sens direct proporţional cu frecvenţă folosirii şi că vocativul se închide între virgule.
Dar ştiţi dictonul democratic - e dreptul dumenavoastră să nu fiţi de acord cu mine.
pentru textul : mistică deMultumesc, Adrian. Ce ti-e si cu percepțiile astea. Eu chiar eram "mandra de mine" penrru ca am terminat textul si n-am pus nici o steluta. De obicei vad si eu ruperile si aici mi s-a parut ca nu prea sunt. Dar, dupa cum se observa, nu e bine sa fii prea sigur :))
pentru textul : casele cu acoperișuri roșii depentru mine au ramas notabile expresiile „o linie blondă-şi rulează părăsirea” și „instalaţii de chiciură”.
pentru textul : Suspiciune deCumva „ciopleşte marionete şi-nghite ventriloci” mi-a sunat cam suav-prăfuit. sau poate l-am mai auzit pe undeva. sau poate ma insel.
eu nu am nimic de adaugat aici.
pentru textul : pseudo-poems of a zen master deTincuța, și textul în sine este scris pe nerăsuflate, și chiar de când l-am scris am fost conștientă că "am dat peste ceva", că voi fi nevoită să revin și să fac mai mult decât o proză scurtă din el, pentru că sunt atâtea direcții în care pot merge cu acest început. Mă bucură să-mi confirmi a fi privit și tu bucățica aceasta de proză la fel. Mulțumesc. Vlad. Dacă am scris textul pe nerăsuflate, cum spuneam mai sus, atunci vei vrea să afli poate că alegerea numelui mi-a luat mult mai mult timp. Mult mai mult decât mi-a luat la oricare alt text, aș spune, și da, ai reușit să prinzi câteva dintre valențele sale cu o atenție care mă onorează. Când scrii un text plin de detalii, e plăcut să ai cititori atenți la aceste detalii. Iar Amsterdamul... ehei, Amsterdamul. Aveam nevoie, I guess, de un oraș nu numai libertin, dar unul care să sugereze tocmai lipsa memoriei. Pentru că Amsterdamul cel puțin mie asta îmi spune. E un oraș în care prezentul este copleșitor (prezentul personal, dacă pot spune asta, nu vorbesc despre istorie). Finalul, zâmbesc. Știi că ai dreptate? Știi că nici eu n-am remarcat schimbarea asta? Uite că m-a luat și pe mine prin surprindere. Bine că mi-ai atras atenția. Dorin. Toată povestirea a pornit de la imaginea propusă de Virgil. Personajul principal, cel care vorbește, este doar atât: un cap. Un creier, cu alte cuvinte, un receptacul de amintiri și de vise - nu numai ale ei - , într-o lume imaginată în care copiii se nasc fără puterea de a își mai imagina, visa, aminti, și în care se servesc de aceste "receptacule" pentru a-i învăța și ghida în aceste locuri, ca într-o călătorie permanentă. Copilul nostru, Arius, este imaginea distorsionată a acestui viitor al copiilor cărora le lipsește exact atributul copilăriei - imaginația, jocul. În această lume, personajul principal are într-adevăr nevoia unui reper propriu, care aparent se manifestă în dorința de a avea corp și senzații asemenea celor vii, dar care la nivel de subconștient -și ce fel de subconștient poate avea cineva în care s-au îndesat memorii și vise colective? - se refugiază în această bătrână care da, ai intuit bine, este un fel de moira. Îți mulțumesc și ție pentru citirea de dincolo de rânduri, și cred că mi-ați încurajat toți dorința de a transforma fragmentul acesta în ceva mult mai consistent.
pentru textul : Șapte poduri peste memorie deNo! Păcat că site-ul nu ne permite să punem emoticonuri, așa că am să îmi exprim în litere figura pe care o am acum: ofofof-acest-text-e-unul-zen. Critică mai constructivă ca asta, de la mine nu cred că ai să primești, dar, scuză-mi modestia (loc pentru emoticon), dacă voi comenta, înseamnă că, ori e de foarte bine, ori de foarte rău, în ambele situații nu mă pot abține să nu îi las un semn omului. Spor la finalizarea tezei, interesant subiect! Spor și la scris. Se spune că, pentru a ajunge un scriitor bun, trebuie să scrii zilnic cel puțin 1500 de cuvinte. Ei, și cu cele din teză, s-or aduna..(loc pentru același emoticon). Că tot am făcut un offtopic de zile mari, am să profit de el și, pentru că azi e o zi mare la ortodocși și se serbează în Moldova, am să las aici un La mulți ani! pentru Maria și Marian!
pentru textul : Meditație deimi place cand vorbesti de lumini si umbre! aproape ca m-ai trimis cu gandul la un troboscop! lasand gluma, mi-a placut ca ai lasat semn aici: macar de dragul tabloului....
pentru textul : rosario deAranca, se intampla in viata ca oamenii sa se cunoasca atunci cand aripile lor sunt prafuite de treceri, pe om il ispiteste mai ales frumusetea din celalalt , e o rugaciune salbatica, un mix de religii si simboluri pentru ca noi azi suntem un mozaic. e un poem de dragoste in care femeia isi vede iubitul intr un fel ciudat, mistic... multumesc de trecere, aprecierea ta o simt aproape... pe ganduri, Katya
pentru textul : trandafirul guarani deAriana ce mai suntem fara fragilitatea specifica speciei care face din cei mai puternici oameni amintiti in doar cateva secunde? Daca stim ca nu ne putem apropia de soare dar totusi incercam inseamna ca suntem frumosii nesabuiti ai creatiei... suntem tragici... cat despre nevoia de vis... am vrut sa spun in loc de "viseaza", "doreste" dar deja omul acesta nu mai are dorinte. Multumesc pentru comentariu.
pentru textul : slăbiciuni și realități deMai știi cum ne ploua acolo, lângă gardul electrificat al Zonei? Ce a fost mai întâi, textul sau fotografia? Se completează atât de bine! El, "hoțul", disperat că lumea nu-și dorește decât putere și faimă. El știe că-i poate face fericiți, dar ei nu știu ce-și doresc. E o poezie despre un mizantrop îndrăgostit de... oameni. De aceea îi îmbrățișează cu umbra. O poezie filosofică, plină de sens, de miez; ai din ce mușca aici. Interesantă această substituire umbră-culoare; surprinde subtil acea "nesiguranță" perpetuă a umbletului-litanie, o pendulare nesfârșită între sensuri, spre aflare. Contrastul iubiri - ocnași, apoi "pereții" și "gratiile" depășite doar de umbră/vis ca "formă a unui bărbat fericit", aduc accente tocmai ale acestei viziuni caleidoscopice, coloristice, asupra unei realități schizoide. Imaginea finală e de o extraordinară forță poetică sugerând un efort dincolo-de-uman de a trece dincolo de toate cicatricile pe care "și le privește". Nimic nu ar fi fost la fel de puternic, nici "până la os", "până la sânge", până la nu știu ce. Acest "până la sare" face saltul de la cuplul om-animal (lingerea animalică a drobului de sare), la cuplul om-supraom (netezirea asperităților muribunde dintre om și umbra sa cea fericită).
pentru textul : Culori dePoemul tău poate avea multe interpretări. Îl văd ca pe un un nor alb pe care îl surprindem în diverse forme, sau ca pe un fluid turnat în cupe de forme diferite. Mă uit acum si la forma lui si il văd ca un nai si-mi amintesc versurile lui Ion Pillat:
pentru textul : de ce nu mai scriu poeme lungi de,Un singur nai dar atâtea ecouri în păduri" ( definiţie poetică a poemului într-un vers ). Cât despre religie, religia noastră e Cuvântul :)
Florine din cate stiu eu se scrie "grafitti", insa fiind doua opinii ar trebui sa verifici, poate greseala este la mine. As utiliza in unele locuri in loc de formele scurte mai degraba varianta normala pentru o mai buna "muzicalizare" a textului - de exemplu "astazi" in loc de "azi". Cred ca textul este fracturat in mod intentionat iar un probabil hint de intelegere a acestuia este tocmai aparatul polaroid si felul in care acesta face pozele fara a putea fi copiate :)
pentru textul : Nostalgie deAlexis, te rog sa citesti a treia fraza asa: "nu e numai un experiment ci putin mai mult, "pietas erga parentes" reprezinta ca si pietas erga patriam" ceva cu totul special si au o conotatie religioasa in Roma antica." multumesc.
pentru textul : și zeii plîng demai adina, esti tare provocatoare! sa nu lamuresti tu cum e cu problema diatezei?!?... ci, doar sa te amuzi in privinta acestei dileme care nu spune nimic despre text? hm!... ma mira faptul ca au uitat de PECS. parerea mea umila remarca forma care sugereaza ideea ca textul se rezuma la unic, la unica iubire, la unicul iubit.
pentru textul : în medalionul din piept deE interesant acest Disneyland al poemului, puțin ironic, destul de realist și oarecum dificil de urmărit ca imagine de lectură. Îmi place cum sună versul "ortopedia unui trai".
pentru textul : campionii unei mari izbiri deimi par extrem de interesante astfel de imagini. dincolo de interpretarile de filosofia pe care o poarta, atuul lor consta cred in mesajul transmis, in ideea fragilitatii si comuniunii care ne caracterizeaza ca fiinte libere.solidificate, chiar impietrite, dar cu speranta evadarii felicitari, domnu!
pentru textul : escape de"incondeiez" are sensuri multiple. de la a impistri pina la a vorbi de rau...sensul popular e putin fortat, asa mi se pare. in plus a utiliza: "tu să-mi fii iubitul de înviere" linga "inima îmi este un breloc" compromite ideea poemului.
pentru textul : Încondeiez iubire dedubla eroare de calcul, dragul meu virgil: 1. in Romania e pranz acuma 2. textul tau provoaca regrete post-lectura, nicidecum ofuscaieli.
pentru textul : caut femeie deși aș mai vrea să fac o precizare. nu aș vrea să se interpreteze că aș crede că autorul nu are imaginație și uneori, în anumite situații, poate chiar talent. și poate chiar bune intenții. dar sub nici o formă ele nu sînt suficiente pentru a scrie poezie. după cum nu este suficient să ai pensule, culori și șevalet, și poate chiar muză, ca să fii pictor.
pentru textul : cui prodest deam inteles acum de ce ai incadrat asa. a fost vina mea ca nu a existat pentru NOU VENITI optiunea poezie. cred ca textul acesta poate fi incadrat la poezie sau eventual la cutia cu nisip
pentru textul : Fetish, deCred că aici merge gerunziul "împroșcându-mă" fiind mai expresiv pentru idee. De ce ai ales "mov" (mai moale) și nu "violet" (mai sonor)?
pentru textul : țipăt mov deparerea mea umila e ca acest text ar trebui sa fie recomandat.daca n-a facut-o nimeni spun eu, n-are trei benchiuri ci are trei stropi de platina. emilian, dumnezeu ti-a sarutat condeiul cand ai inceput sa scrii... ai grija ce faci cu talantul tau. cu mare emotie citindu-te, Katya
pentru textul : al doilea cîntec de dragoste deMulțumesc pentru semn albaștri Jiu...ca și albaștri marin, negru căprui....E o culoare specială albastru Jiu, vă spun eu și vă rog să mă credeți pe cuvânt. Cât despre Dumnezeu cel Care SIGUR ne mai așteaptă încă...ideea nu era generală. M-aș bucura să fie încadrată în context...pentru niște oameni care și-au sădit semințe de casă pe un tărâm de a stânga, o ploaie ar fi fatală...sămânța poate crește!
pentru textul : Locuință în rău deDorin, imaginea ultimului vers este o trimitere la omul-Iisus. Cu cît omul balenă își ține respirația mai mult, coboară mai mult în adâncuri, înălțându-se în fapt...
pentru textul : antikythera deMă tot uit la cum se vede colţul calei prin flacără. (Am nimerit-o? E cală? Nu mă pricep la flori..) Fain!
pentru textul : remember deAm ales sa raspund la acest text, cel mai dur dintre toate. Eu spun asa: toti poetii de azi participa la o o cursa a metaforelor celor mai puternice. Asta e o utopie. Nu incercand sa spargi mintea omului ajungi la sufletul lui, ci mangaindu-l. Esti foarte puternica in expresii, ti-am citit tot si uneori ramaneam siderat. Totusi, asta mi se intampla doar mie si altor cativa. Cui te adresezi? De ce te-ai uitat la textele mele daca nu le crezi constructia? Fii frumoasa cum erai, lasa versul sa curga fara a interveni cu artificialul in el. Orice s-ar intampla. Mie mi s-au dat 5000 de euro doar pentru ca am fost sincer in cartea pe care am scris-o. Si tu ai putea. Sa ai pace, Dancus
pentru textul : Pe când un consens? dePagini