Bianca, As fi putut renunta/taia/modifica, dar am ramas la prima forma, facusem grafica si mi-a placut cum a iesit. Cum ati remarcat si voi - intregul. Acele miliarde de oglinzi sunt oamenii. N-am putut-o spune altfel si oglinda era sistemul corect de referinta. Cum referinta absoluta e acel 0 K din titlu. Multumesc pentru trecere si pentru aprecieri.

Daniel, acum m-ai făcut curioasă, ce părere ai despre asta? Și am timp să citesc comentariile și explicațiile, așa cum am avut și să citesc poezia. Tocmai despre puterea de sugestie vorbeam. Mă aștept să mă forțezi cumva să vreau să văd dincolo de cuvânt. Poate să fie o explicație acea vedere mai întâi în imagini, despre care vorbești... Sinceră să fiu, mi-a plăcut mai mult răspunsul decât poezia. Hai să nu mai vorbim despre vină. Nu e nici primul nici ultimul pastel pe care îl citesc, la tine sau aiurea. Vom vedea ce va mai veni. Ca o sugestie, amintindu-mi de o rugăminte a lui Virgil: încearcă să folosești mai puțin emoticoanele. Ne descurcăm mai greu, dar ne descurcăm, cred, și fără (loc de emoticon).

inainte de toate, multam de vizita . apoi, la care expresii ai renunta ?

mulțumesc alma și yester. încerc yester, atît fac, încerc alma, uite că eu nu am auzit bîrfa asta. sau poate nu îmi pierd timpul cu bîrfe. și unde e „stricăciunea”? da, „amînat pentru mai tîrziu” sună cam pleonastic. dar sună așa de bine în paradoxurile limbii române, nu crezi?

Nu este vorba de nicio glumă. Nu înţeleg unde aţi văzut glumă. Eu nu scriu în sentinţe poetice, nu cred că termenul se potriveşte, cred că e totuşi o poezie. Mai demult chiar am avut ghinionul să îmi intre o muscă în gură când beam apă. Nu văd nimic amuzant în poezia mea. Şi nicio trecere de la ludic la dramatic. Dar chiar dacă ar fi fost, nu înţeleg de ce ar fi o problemă, e doar un poem mai condimentat, dar în esenţă trist, o tristeţe reliefată prin bufonerie, aşa cum au făcut mulţi scriitori. Ţânţarul este metaforic, aici unde personajul uman doarme.

Draga Sapphire, te asigur ca nu am intentionat sa initiez o polemica sau atac la persoana. Ne cunoastem de mult, eu si Bogdan. El nu are nevoie de inger pazitor si intelege diferenta dintre ironie si gluma, virtual si real. M-am bucurat sa vad ca posteaza aici si i-am citit cu interes textul. Acelasi comentariu i l-as fi scris pe orice site in virtutea dreptului fundamental la exprimare libera. Dar daca pe hermeneia nu se poate o sa fiu mai atenta pe viitor. Multumesc pentru atentionare. LS

err: iar spre final îți spun ce trebuie să înțelegi...
...graba asta de a trăi:)

Marina, multumesc de comentariu si opinii, insa nu vad nicicum corelatia dintre cuvintele lui Marmeladov si poezie. Oricum, e bine ca a stranit reactii diverse, atat pro cat si contra - inseamna ca e un text deschis. si asta ma bucura. Luminita - tu ai un fel anume de a ma citi. reverentza. da, buna observatia ta despre receptare, exact la asa ma gandeam si eu confruntand opiniile variate.

Frumos acest poem, este ca o encicopedie poetică, enciclopedia poetului, infinitul care devine crezul poetului, în care poetul e liber, în care poetul de hrăneşte din visele albastre ale celor "numiţi şi aleşi albaştri" - "soarele mușcă din viile cuminți, am nevoie de lumină, de albastru,/cactuși, măslini sălbatici, irișii lui van gogh, smochinul rezistă-n brațele mistralului/..."
Iată, îmbinarea cotidianului cu măiestria condeiului - "românii se mai întâlnesc la biserică, protestanții le-au împrumutat-o pe-a lor,/se mai ajută mai ales la făcutul colivelor" - mai cu seamă când "împart coliva" , momentul lor trist sau unde le este patria? Frumos realizat tabloul descriptiv, final.
Iar dorul nu are echivalent pentru că doare oriunde ne-am afla pe acest pământ.
O maximă pe care o reţin cu plăcere! -"nu există echivalent pentru starea de dor"
Poem modern, cult, nimic forţat, talent vădit, Doamna Angela Nacher Mamier!

Virgile voi opera modificarile in fisierul meu personal. Aceasta poezie va ramane in varianta scrisa de tine, daca imi ingadui. Desigur nu aici, pentru ca as lasa comm-ul fara obiect. Multumesc, Andu

Buko spune că dacă e să fie mulţimea genială la ceva atunci e genială în ură. ca norul de lăcuste. ca strechea. ca o cucută. asta apropo de nesuferiţi. în altă parte, acelaşi Buko, împuşcă la grămadă o demonstraţie care urla love, love, love!... în numele lipsei de dragoste, spune el şi al dreptului lui fundamental de a nu iubi. ambele atitudini frizează demenţa, e clar. toată treaba e că aceea a lui Buko e cu stail. pe scurt, Căline, ce spui tu aici are stil şi finesse...:)
felicitări om bun!

O forma concentrata, meditativa, care te lasa asa, plescaind din limba ca la un fel de degustare neurmata din pacate si de un pahar ceva mai plin Ce sa zic? Si mie mi-ar fi placut sa dezvolti mai mult aici, merita. Andu

Mariana, replica mea vizează statutarea presei ca responsabil direct de educația elevilor. A analiza problema funcțiilor mass-media ne-ar trebui mult timp și spațiu, pentru că ne aflăm într-una dintre cele mai controversate posibile discuții. E dificil de definit, în toată complexitatea ei, relația pe care mass-media o întreține cu un întreg câmp social.
Dacă înainte de apariția mijloacelor de comunicare în masă, familia, școala, biserica dețineau poziții dominante în trasmiterea informațiilor, a cunoștințelor, lucururile s-au schimbat. Da, mass-media a preluat multe dintre aceste funcții, e un adevăr. Transferul nu s-a făcut însă la nivel axiologic, ceea ce, din punctul meu de vedere, e și o imposibilitate. Mai mult, eu cred că mass-media are ca rol amplificarea diverselor experiențe cognitive, comportamentale, ale indivizilor. Mediul educogen nu are cum să se rezume doar la presă, așa cum de multe ori s-a lăsat a se înțelege. Presa e cea care evidențiază. Are de partea ei imaginea, cuvântul scris,etc. Ușor de tras, astfel, concluzia că ea e cea care face actul educației. Eroarea persistă cu un fel de patimă, aș spune, fără a se lua în calcul că dincolo de forma prezentării, în societate s-a întâmplat un eveniment creat de familie, școală, etc. Creat de o sumă de factori pe care mass-media îi prezintă sub formă frustă, lapidară, dură, a unui eveniment oarecare.
Orice tânăr student la jurnalism știe că ”Trenul care vine la timp în gară nu e subiect de presă”. Consider că majoritatea intelectualilor știe sau intuiește acesta. Cu toate acestea o doamnă profesoară, lideră în Sindicatul Învățământului, nu contează unde, replică suav:”Și de bine, când ați dat ultima dată?”.
Deși mass-media de oriunde reflectă și evenimente pozitive,(pozitive,dar nu anodine), mi-am permis două observații:
De ce trebuie să laude presa?
Pentru ceea ce a făcut(bine, cred), cadrul didactic respectiv nu primește o remunerație, gradație, etc?
Poate că presa face, involuntar, și educație. Dacă cele cinci minute ale lui Dan C. Mihăilescu, spațiul editorial a lui Alex Ștefănescu sau alte emisiuni cu potențial în acest sens pot culturaliza, e bine. Educație involuntară face și vecinul de pe scară care și stinge țigara de balustradă.
Sunt de acord însă că, din păcate, educația care se face în școală contează prea puțin pentru formarea individului.
Aceasta și pentru că în locul unor cunoștințe și abilități folositoare, elevilor li se bagă în cap tot felul de chestiuni care nu le va folosi la nimic. Sistemul de învățământ e autist și interesat doar de a-și conversa un curriculum de docilitate și conformitate. Căldicel, cum ar spune cineva. De ce nu a reușit reforma? Simplu, sunt prea mulți interesați să rămână lucrurile așa cum sunt, să-și perpetueze privilegiile. De plătit plătesc părinții și, mai important, copiii. Adică viitorul. În ceea ce am putea numi cultura negativă a școlii, copiii au rol de ucenici foarte docili. Niște piese de puzzle ale unui sistem nociv.
Și,da, tocmai de aceea:”Trenul care vine la timp în gară nu e subiect de presă!”

Boba, vezi sa fie si consonanta. pt. ca rezonanta fara acceptarea consonantei poate distruge. da si tu o bere ca ti-am dat o idee (cu care sa faci dragoste ca pe timpurile holerei - excelenta imaginea aia care mi-ai transmis-o cu alta ocazie. o data am sa ti-o fur).