Mi-ascult uneori atent
ecoul paşilor
gândind că n-au obosit încă.
Şi ei simt trecerea timpului
şi-mi regăsesc
voinţa de stâncă.

Bătăile inimii nu-mi sunt
singuratice.
Îmi urmează paşii cadenţat.
Prin anotimpuri mă poartă voios,
mereu
pe drumuri de neumblat.

Îmi simt amintirile
încrustate
în talpa ranită de dor
şi văd cum din ele răzbate
al dorinţei de viaţă,
izvor.

Şi merg, merg mai departe
sângerând.
Lacrimile mi le înghit
şi râd plângând, hohotind.
Ce frumos, Doamne
am trăit!

Ioana Voicilă Dobre