gânduri spintecate furiş
în inima ta ciopârţită de tăieri
ca într-un pepene
pentru fiecare câte o bucată
mie îmi rămîne sîngele
să-mi adăp simţurile
bolnave de dragoste

poate-mi rămân şi ochii
să le desenez irişii în verde
ca un vânător care-şi împuşcă
umbra cu gloanţe de cauciuc
şi tresare noapte-n somn
la fiecare lovire a frunzei în geam
furios că a scăpat
capra negră pe ţancuri
în vis

numai tu odihneşti trupul
şi pe umărul alb
coboară şuviţele de păr
ca ierburile înflorite peste pietre
în noaptea cu mijlocul încins
de linţoliul ţesut al Penelopei
de atâta aşteptare