am fost atins de-a ta privire tâmpă
şi mi-a cutremurat întreaga-mi fiinţă
şi acum îi simt răceala ei pe tâmplă
realitatea dură de neputinţă

mi-ai spus atunci în şoapte arogante
adevăruri ce-abia acum le dau un sens
că-n lume aceste lucruri nu sunt adevărate
ci doar tu eşti adevărată-n univers

că tot ce-avem în lume avere sau iubire
durere sau chiar şi-a noastră viaţă
nu este a noastră nu ne aparţine
ci doar tu o moarte prezinţi o siguranţă

iluzii sunt aceste mofturi pe care le avem
ele ca şi viaţa oricând pot fi furate
ca fumul prin toate noi trecem
şi numai pe tine te atingem moarte

prin viaţă avem căldură stări dureri
prin ea avem dorinţe avem simţiri
şi ea ne poartă pe-atâtea noi cărări
şi ne penetrează inima cu atâtea noi iubiri

dar numai moartea este cea care
ne oferă un lucru de nepătruns
ea nu ne dă mii de stări ci doar o stare
şi numai odată doar o dată un impuls

că vom porni-n lumină sau în întuneric
că moarte vom simţi ceva
că dincolo pământul va fi pătrat sau sferic
de ştiut doar în moarte vom putea

că ea este neagră sau albă
că-i rece sau că-i caldă
atunci doar vom şti
când moartea cu-a ei umbră
pe noi ne va umbri