o linişte marmoreană
ia formă de strigăt şi umblă cu mine de mână
sunt eu sau ea nu mai ştiu

lilieci cu bucăţi de lună sub aripi
vin să împartă lumina

mă biciuieşte întoarcerea
simt umbra iubirii cum arde
lacrima ghemuită demult în noi
copii visând să-nfrunte cu suflete căuş
castele de nisip din Troia tinereţii
desculţi pornim morişca înapoi
în urma noastră timpul

cad rând pe rând
când clipe când redute
şi inimi spintecate-n două
strecoară amintiri
prin vene pitulate stau toamne
cu braţe pline de cosaşi

de pe alei doar plopii au plecat
cu tot cu rândunele cu şoapte sărutări
şi mii de doruri grele

şi ninge, iubite
din cerul plin de rouă
rămâne o singură aşteptare

a mea