intr-o după-amiază fluidă, imbibată in mister,
umbre umane desprinse parcă de pe fațada imparțială a clădirilor,
sub influiența malefică a apusului,
se dezintegrează.

madrigaluri sonore proiectează realitatea pe un ciob de oglindă, atârnat de gâtul turnului babel.

ceru-i mut,
privirea fără dezmierdare
culoarea fără floare,
vezi doar limbi ințepate de săbiile orgoliului.

cârje de lemn sprijină cerul.

din trupul unor ciudate girafe,
sertare goale de sentimente
iși deschid palmele
cerând milă
unui soare
care intârzie să vină la banchetul supraviețuitorilor.

rănit in orgoliul propriu,
ceasul moale
este dus pe prăjini de circari transparenți.

bucuria hărăzită de destin momentului,
se scurge in afara timpului.

colivia din centrul cercului,
sau
din centrul universului,
sau
din propria-ți retină
poate fi o casă cu zăbrele,
in care stăpâna văzdului
trăiește cu intensitate,
o intemnițare
perpetuă.

fetița dulce,
are acadeaua intre dinți,
te priveste in ochi și bate din palme:
a auzit ciripitul păsării.

tu il auzi?