de multe ori cred că ești un bărbat excentric
iubești răscolind pământul cu mâinile după ultimii bulbi
peste care alții au trecut lamă de buldozer
aripa strivită tânjind să înalțe de pe stâncă o floare de colț
cauți ouă de șopârlă prin iarba de mare
învelindu-le cu rășina aortei mari
chihlimbar al ceasului cu pipetă

în aorta mică adunăm poruncile toate
picior de străin să nu calce goliciunea
grădinilor suspendate de portocali
atât de mult m-ai iubit încât ai acceptat
să mă naști plângând că nu îmi simți marginile
că nu respir
ți-ai cuprins pântecul anilor cu neliniște întrebând
unde ești, femeie?
e vremea să mă doară o coastă
să zâmbesc fără riduri și fără amărăciune
mama ți-a modelat în dar o duminică de lână
un copil cu inima căpruie
l-a învelit în rogojini de bambus

până la tine
nuielele au hrănit o femeie cu pieptul albastru
din amândoi a curs sânge și apă
o disperare vie
de sferă
doar psalmodia liniștindu-ne
așa după cum bolnavilor de demult li se lua sânge

ne iubim în cămasă până la glezne
tristețe de mac înflorit la sfârșitul lui august
îmi era dor
voiam să smulg bucăți din tine
cu care să fac leacuri de cuib și de pasăre
în luna de faguri