între divin și jivin

imaginea utilizatorului queen margot

Luna s-a culcat pe trepte ca un câine bătrân
ploaia devorează ouă de prepeliță
până la ultima petală
cu casca pe ochi, un păianjen transmite mesaje morse din iarba amorțită
despre cocoarele ce se retrag
un reich al corbilor,
trec păsări cu tije de măr înfinpte în rinichi
la prăvălie stau legate de picior precum covrigii din postul crăciunului
din ochiul lor a curs un fir de păianjen
vântul înnebunit caută cu disperare un martor
frunzele se aruncă în gol
adolescentine
mi-am desenat mâna dreaptă pe asfalt și arțarul i-a învelit nuditatea cu
o scoarță
are mijlocul înstelat cu aur
frunzele astea sunt mănușile unor dueluri de demult
în mijlocul pădurii se înalță o dună de nisip
la ofilitul soarelui, un greiere își treieră vioara pe drum a corabie

îmi îngrop mâinile sub clape și simt o revoltă
refuz ideea de a fi o generație de sacrificiu
din corzi o să înnod o gară
la ora mi o să iau trenul re să ajung la sol spre ora fa diez

eul meu poartă pălărie de pai cu fundă albastră și rochia albă cu buline negre
juponul din tul și la gât o eșarfă
iar sub eșarfă o mie de migdale mov și pantofi din cioburi de oglindă

de câteva zile sufletul meu e un trandafir-scarabeu