în vremuri de război
întregul pare ireal
lutul defidă spațiul ciuruit de flăcari
cauți grădina Zen în care să mă poți ascunde
în contemplare
Ai plămadit un trup de femeie
un chip de pus la vedere
îmi mângăie ochiul
vestigiu dăruit timpului
Mă las demontat ca un robot tri dimensional
nu de mult am fost un metal stupid
acum am inteligență și o portiță cu 5 axe prin care poți pătrunde în mine
ești deja înăuntru ca Aliza, între rotițele dințate din nori
ticăind veselă, ba chiar jucând șotron pe terenul meu de gunoaie interne
sunt fericită copilul meu, nu plânge
sunt fericită, copile…
mamă, e lacrima Domnului, e lacrima somnului
viața e ca o chemare.
iubirea e ca o moarte
să nu iubești. numai Dumnezeu iubește
bunica îți va spune cum într-o zi vor învia Sfinții
Comentarii aleatorii