la fereastră

desfăcu un alt sac de sare și oftă.
nu cunoștea nici după atât-amar de vreme chipul lui tăios
cuta adâncă din mijlocul frunții
ca un semn de carte

și rănile ei erau semne de carte

își dorise doar o mână a cărei atingere să dea un fel de fire lucrurilor
a cărei simplă atingere să-i spele umbra de durere

femeia dădea târcoale patului
i se părea un zid înalt de cretă
luă o scară și începu să urce spre el
îl vedea ca pe-o imensă frunză de glymerium

cu fiecare treaptă urcată,
inima ei devenea un vierme de mătase

Așteptare, tempera Kelaro, 29 mai 2008

pieile mele

aș fi vrut să vii de la râu cu argilă
luturi moi să mă învelească din mâinile tale
să ard în cuptor până voi fi de ceramică
apoi cu armătură de sârme să mă-mbraci în zale
cu pieile mele de lut de porțelan și de fier
să pășesc printre oameni a dochie
să cântec
iarba sub un clopot de sticlă

globul transparent al ochiului are două ceruri
unul să-l dau vamă la ieșirea din mine
cu altul să-ți înfășor umerii
când nu-ți mai ajunge aerul
iar eu nu mai cred în înțelepciune

Fluturele marin, tempera Kelaro 29 mai 2008

anul arțarului

oamenii ne ating să se vindece.ceva din noi pare a fi o iarbă de leacuri
în podul palmei ascund o cană de porțelan alb
mărunțesc epidermele moarte ale clipei de ieri

în anul ăsta roșu
anul arțarului
pământul soarbe cu sete din noi
măduva

în fața unor chipuri străine uit să citesc
mă simt mută
analfabetă
o surzenie a simțului de a fi

ochiul mușcă doar din cărțile tale a șarpe

poți să pleci deși ca să fii liber ar trebui să rămâi

măcar o vreme

prin fața noastră trec armate-mbrăcate-n coli de ziare
mojarul din palme a devenit un crematoriu fin

undeva izolate
într-o crevasă a umărului iluzii uscate
imortele prăjite-n ulei încins
proteina lor oferă o senzație de sațietate la fel cu a insectelor
din bucătăria chinezească

la fiecare răscroitură a venelor, un fum alb
ori o fiertură de aburi

ochii noștri întind trecătorilor cupe de orez cu șofran

solia unei stele de mare

îl aștepta în fața oglinzii
o pusese în prag
imaginea să i se reflecte la deschiderea ușii
drumul până în cameră
un șir de proiecții ale dorinței de a fi femeie
arsenal de arme
cu toate cărțile deschise la aceeași pagină
mâna trecea într-un fel senzual peste pânze
uleiurile volatile țâșnindu-i prin piele
voia să-i spună tot și mai ales să-l oprească
trebuia să se întâmple asta
era pregătită
stătea cum rar
foarte rar femeile se simt frumoase pentru că respiră bine
nu le e teamă că ar putea fi mințite
trădate
vândute
avea acel soi de domesticie al felinelor de lux
zâmbetul ei închidea o rugăciune
avea să-l aștepte calm
desfăcându-și părul încet
clema din mână să i-o întindă ca o solie a unei stele de mare
printr-însa să-i spună bun venit

apoi

o cuprinse frica
lupta cu gândurile
el nu avea să vie avea s-o respingă
oglinzile își modificau argintul
claritatea estompându-se odată cu sunetul pașilor chirciți
se agăță de nimicuri
căutând puterea de a spune ceva banal care să salveze situația

el ținea în palme o scoică
spintecă tot ce nu îl interesa
era legat de un alt cordon ombilical

totul începu să se învârtă în jurul ei
într-un târziu rupse firul telefonic
dintre floarea și frunza de nufăr

își reveni dar nu voia să o ia de la capăt
iubirile la 30 de ani sunt în două cu alge
avea să-l accepte cu toate umbrele din preajmă
să-i înfieze femeile pe care le strângea în brațe
în orele când nu era lângă ea
crâmpeiul acela radical de a fi singur cu iubirea
de a fi stăpânul absolut al unui suflet i se părea departe
plămădire a unui vis de copil
avea să înghită noroaie
a iubi era pentru prima oară a coborî o scară
nu mai avea putere să-l tragă după ea spre ceruri
femeile de coral roșu erau un piedestal pe care el stătea confortabil
se obișnuise cu asta

nu-i rămăsese decât să înțeleagă că a iubi
înseamnă a renunța la idealuri