Nu știu cum să vă zic, dar a fost odată un om mare care voia să fie mic. Toți oamenii mari visau să fie și mai mari, iar unii copii se străduiau să se țină după ei, de aceea când, îi întrebai despre un lucru sau altul, înmulțeau totul cu trei. Nu înțeleg de ce doreau să fie, să aibă, să poată... orice, acum mai mult decât niciodată. Doar omul despre care nu știu cum să vă zic voia să devină din bogat mai sărac și din mare mai mic.

I-ar fi plăcut cel mai mult să fie precum o furnică. Așa că s-a dus la ea, plin de frică. Furnicuțo, mă gândesc că poate ai vrea să fii și tu, într-o zi, Cineva! Dar furnica nu îi răspunse, după cum ați ghicit, iar omul nostru plecă necăjit...

A încercat la un greier care cânta… Greierușule, spune-mi că nu ți-ar displăcea să ai o căsuță plină cu cele mai fine și mai proaspete grăunțe de pe pământ! Dar greierușul a răspuns: și dacă atunci nu o să îmi mai placă să cânt?

La cine nu s-a dus, a luat la rând toate făpturile mici. Ar fi avut ceva șanse la un arici... Sau la o broscuță râioasă, alungată, pentru că se scărpina, dintr-un cor... Însă omul nostru, atât de mare, nu a fost destul de convingător.

Nu-i mai rămânea de făcut decât să aștepte să treacă zilele câte-un pic, câte-un pic...Totuși, nu să se împuțineze la trup însemna pentru el să devină mai mic.

Ci altceva! Poate o nebunie… Să devină atât de mic, încât totul în jur să capete măreție!