idei in celofan subtire. imi aminteste de o alta poezie, alt cintec.

Nu știu dacă scrie pe undeva despre negație internă și externă, dar din punctul meu de vedere, dacă tot am venit cu expresia asta, atunci spun că este ca în distincția dintre „blestemat să fie” și, să spunem, „de n-ar mai fi” sau dintre „urăsc” și „nu-mi place”. În primul caz, cuvântul exprimă direct imaginea negației, în al doilea caz apare o particulă negativă pe lângă o imagine inițială pozitivă. Iar asta se poate extrapola și la alte nivele mai complexe. N-am întrebat de ce musai „blestemat” pentru că nu aș fi corelat textul cu celelalte de dinainte (dintre care am remarcat I, III și V), ci pentru că, de exemplu, versul al doilea, „blestemat să fie cel care plânge pe străzi și sub învelitoarea nopții se strânge”, mi se pare lipsit de orice etică. Îmi imaginez un homeless și mi se pare absurd să mai fie și blestemat, de parcă nu ar fi deja. O fi o prejudecată de-a mea. Dar nu știu dacă e cineva care poate să citescă un text cu mintea deschisă total. Degeaba ni se pare că nu avem prejudecăți. Nici nu am putea să înțelegem vreodată vreun text dacă nu am avea prejudecăți. Din cauza asta cred că o interpretare bună trece dincolo de prejudecăți. Numai că în cazul acestui vers nu găsesc ușor o interpretare bună. Ce dacă „plânge pe străzi și sub învelitoarea nopții se strânge”? Asta numai dacă nu mă duce gândul la o decizie imposibilă: să blestem totuși pe homeless, dintr-un impuls disperat. Dintr-un punct de vedere radical, ar putea să fie un lucru bun, dar nimic nu îmi conferă acest drept, cel puțin în interiorul unor legi. Dincolo de ele, ca un act inaugural pentru a demonstra altceva, rămâne de văzut. Pornind de la subtitlu, pe cine să ascult: pe cel ce blesteamă sau pe cel blestemat? În ce să cred, în semnificant sau în semnificat? Ideea naiului nu e rea, dar nu rezultă imediat, pentru că textul are un font mic.

Nu m-a prea convins argumentația, Cozane. Din ce ai scris, pare că tu crezi că un homeless s-a născut homeless, că nu există cauze care au dus la starea asta. Din punctul meu de vedere, dacă tot pui accentul pe veriga slabă, atunci tendința mea este de a mă substitui acestei verigi. Două palme nu sunt întotdeauna binevenite. Dacă leșinul este doar aparent și de fapt omul a murit, degeaba mai vii cu două palme. Și nu am apelat la etica creștină, ci la etică pur și simplu. Dacă cineva e în afara sistemului eu nu-i voi spune doar „stai acolo, acolo ți-e locul”, presupunând în mod fals că se va crea o alchimie în celălalt astfel încât va reacționa la un moment dat.

Hecatonir permite-mi sa iti dau un hint... click dreapta pe text, save picture as si apoi in orice program de vizualizat poze poti readuce in plan orizontal aceasta comunicare dintre om si Dumnezeu.

poetul este propriul lui dumnezeu aici, iar blestemul - un demers auto-cognitiv asumat, asa vad eu acest poem. nu mi se pare calofila verticalitatea lui, practic, este un circuit inchis, autodefinitoriu. grafica este un semn perceptibil, chiar daca socanta. ea functionaeaza ca un blestem, ca o vrajitorie. pentru ca un blestem nu este si nu va fi niciodata o comunicare. el este datul fortei, al puterii, are un anumit tip de cauzalitate si propria lui rostire, este o incantatie. este un poem fatal acesta. penultimul vers de la dreapta la stanga este oarecum ambiguu. privit din alt unghi este alt vers. nu cred ca are conotatia sociala. dealtfel, sunt sigura. poemul este dur si definitiv, curajos. imi aminteste, oricum, de dumnezeul razbunator, dar si de "cine iubeste si lasa" al mariei tanase. este blestemul iubirii. cred ca as face ceva cu versul ala penultim, dorin. cred ca semnificatia lui este mult prea anectodica pentru intreg si, deci, neconcludenta.

Blestemul privit atat ca stare de incolacire a individului in jurul sinelui dar si ca pretext pentru ca autorul sa ne tina un discurs aforistic despre limita... e poate paradoxal ca blestemul, un act de vointa concentrat si directionat, sa ne spuna tocmai povestea neajunsurilor celui ce vrea sa schimbe mai degraba decat asteapta sa vina spre el lumea... in negru si rosu stins afirmatia si negatia isi ofera privirii limitele, incapacitatea de a comunica adevaruri instituind aproape ontologic nevoia subiectului cunoscator de a le depasi... sa fie tacerea o cale? Pariez pe urmatoarea clipa pe care o voi trai ca nu e de ajuns... totul e sa stii ca acum e momentul potrivit si sa nu pierzi vremea cautand temei trairii.