Tot timpul m-am gîndit ce ființe periculoase sunt mînuitorii de cuvinte, meșteșugarii vicleni care, cum spui, "se lipesc de suflet și mîncîndu-l se satură". Nu găsesc că e un capriciu să citești poezia aceasta așa, cu ochii pe verticală, unul deasupra celuilalt.Ce mă sperie e jocul roșu-negru. A bientôt, francisc.
Am urmărit experimentele și aici observ preocuparea pentru negație internă. Pentru că scrie acolo sus visual, mă gândeam că ar fi mai frumos dacă ar fi cele nouă rânduri ori centrate, ori spațiate mai larg. Și la ordinea rândurilor după lungime aș fi lucrat puțin, fiindcă așa cum e parcă sunt în scara măgarului sau a pisicii,... rămasă așa cu urechea dreaptă pe umărul drept... :-) Oare se poate schimba ordinea rândurilor sau au o logică nevăzută de mine? De ce musai „blestemat”?
mai curand, cuvintele sunt fiinte periculoase, viclene. le poti citi si invers, depinde si de cati ochi are fiecare. iar cu cat mai deschisi, cu atat incape frica in ei. dar, dintre toate, cea mai mare porunca este vederea. iar daca ii inchizi, nici nu mai auzi blestemul. multumesc, persephone cu sinceritate iti spun (desi intre sinceritate si adevar poate fi diferente) ca nu stiu ce este negatia interna. si, daca ma gandesc acum, nici cea externa. asezarea randurilor si ordinea lor este esentiala si au o logica nevazuta. forma lor aminteste mai degraba cu un instrument muzical (naiul) sau , poetic spus, cu o ploaie de stele in urechea stanga. iar faptul ca marturisesti ca ai urmarit experimentul integral intra in contradictie cu nelamurirea ta in privinta blestemului. nici nu era nevoie sa fi vazut totul ca evidenta blestemului sa fie perceptibila oricui. dar daca vei dori, pot oferi niste chei. in plus, stiam ca nu e voie cu emoticoane. musai.
francisc, te rog frumos sa tii cont ca te atentionez pentru ultima oara (desi nu imi plac ultimatumurile) cu privire la raspunsurile laconice si care nu reprezinta un comentariu sau un raspuns la comentariu. daca doresti sa multumesti cuiva (doar) incearca sa integrezi acest lucru intr-un alt mesaj. in principiu incercam sa descurajam raspunsurile "chatiste" si sa incurajam schimbul de idei inclusiv contradictorii, daca este cazul
am uitat sa multumesc aritmosei, de aceea am aplelat la un al doilea comentariu. raspunsul meu, punct cu punct, la comentariul aritmosei urmeaza imediat dupa spatiul liber in primul meu comentariu de aici, dupa ce ii multumisem persephonei. mi s-a parut o lipsa de respect sa nu multumesc si aritmosei, de aici revenirea mea de tip ..."chatist". plus ca a doua parte a comentariului meu initial aparea fara destinatar. cunosc bine regulile site-ului si incerc sa le respect. ma intreb daca acelasi lucru se intampla si in comentariul arancai. plus ca mi se pare corect sa fi spus " imi amintesc (ideile) de o alta poezie, alt cantec."
Cer scuze autorului pentru aceasta interventie ce nu priveste in mod distinct poezia ci natura unor pareri exprimate aici de catre lectori... sustin ceea ce a scris Virgil mai devreme... nu cred ca e profitabil din punct de vedere literar sa ocupam spatiul destinat unor comentarii critice cu aspecte de genul "multumesc si tie, aritmosa" sau "idei in celofan subtire. imi aminteste de o alta poezie, alt cintec". Francisc si Aranca sa speram ca modul acesta de raportare nu va caracterizeaza si astfel o sa puteti remedia cu usurinta inconvenientele cu pricina.
Nu știu dacă scrie pe undeva despre negație internă și externă, dar din punctul meu de vedere, dacă tot am venit cu expresia asta, atunci spun că este ca în distincția dintre „blestemat să fie” și, să spunem, „de n-ar mai fi” sau dintre „urăsc” și „nu-mi place”. În primul caz, cuvântul exprimă direct imaginea negației, în al doilea caz apare o particulă negativă pe lângă o imagine inițială pozitivă. Iar asta se poate extrapola și la alte nivele mai complexe. N-am întrebat de ce musai „blestemat” pentru că nu aș fi corelat textul cu celelalte de dinainte (dintre care am remarcat I, III și V), ci pentru că, de exemplu, versul al doilea, „blestemat să fie cel care plânge pe străzi și sub învelitoarea nopții se strânge”, mi se pare lipsit de orice etică. Îmi imaginez un homeless și mi se pare absurd să mai fie și blestemat, de parcă nu ar fi deja. O fi o prejudecată de-a mea. Dar nu știu dacă e cineva care poate să citescă un text cu mintea deschisă total. Degeaba ni se pare că nu avem prejudecăți. Nici nu am putea să înțelegem vreodată vreun text dacă nu am avea prejudecăți. Din cauza asta cred că o interpretare bună trece dincolo de prejudecăți. Numai că în cazul acestui vers nu găsesc ușor o interpretare bună. Ce dacă „plânge pe străzi și sub învelitoarea nopții se strânge”? Asta numai dacă nu mă duce gândul la o decizie imposibilă: să blestem totuși pe homeless, dintr-un impuls disperat. Dintr-un punct de vedere radical, ar putea să fie un lucru bun, dar nimic nu îmi conferă acest drept, cel puțin în interiorul unor legi. Dincolo de ele, ca un act inaugural pentru a demonstra altceva, rămâne de văzut. Pornind de la subtitlu, pe cine să ascult: pe cel ce blesteamă sau pe cel blestemat? În ce să cred, în semnificant sau în semnificat? Ideea naiului nu e rea, dar nu rezultă imediat, pentru că textul are un font mic.
actaeon, nu numai din pdv literar nu sunt profitabile astfel de atitudini. dar doamna aranca cu siguranta are capacitatea si disponibilitatea de a justifica gestul respectiv. altfel, asta e, oameni suntem..... aritmosa, ma bucur ca ai revenit cu precizari. in privinta fontului ma voi gandi, ptr a fi mai vizibila ideea mea. multumesc de asemenea si pentru explicatii. in privinta versului al doilea cred insa ca blestemul ramane valabil ptr ca, de ex, acel homeless poate constitui veriga slaba dintr-un lant al existentelor sau trairilor sau argumentelor etc. care poate prejudicia intregul. de asemeni, blestemul se aplica ptr ca cel care plange astfel nu este suficient de puternic si, asa cum sugerai, astfel el va fi impins la limita (gandirii) ptr a reactiona pozitiv, asa cum, in cazul unui lesin sau al nasterii, 2 palme sunt binevenite. plus ca apelul la etica, cu atat mai mult in cazul celei crestine, trebuie facut cu rezerve. iar de ascultat, ii poti asculta pe amandoi, pe unul sau niciunul. sau poate ca cel care spune "asculta-ma" in fata blestemului e fiecare din noi. poate ca si dzeu solicita asta, ptr a evita pedeapsa.
Nu m-a prea convins argumentația, Cozane. Din ce ai scris, pare că tu crezi că un homeless s-a născut homeless, că nu există cauze care au dus la starea asta. Din punctul meu de vedere, dacă tot pui accentul pe veriga slabă, atunci tendința mea este de a mă substitui acestei verigi. Două palme nu sunt întotdeauna binevenite. Dacă leșinul este doar aparent și de fapt omul a murit, degeaba mai vii cu două palme. Și nu am apelat la etica creștină, ci la etică pur și simplu. Dacă cineva e în afara sistemului eu nu-i voi spune doar „stai acolo, acolo ți-e locul”, presupunând în mod fals că se va crea o alchimie în celălalt astfel încât va reacționa la un moment dat.
Hecatonir permite-mi sa iti dau un hint... click dreapta pe text, save picture as si apoi in orice program de vizualizat poze poti readuce in plan orizontal aceasta comunicare dintre om si Dumnezeu.
monica, de ce imi spui cozane? argumentatia mea era una impaciuitoare, nu neaparat ce cred eu despre problema in cauza. sa ne gandim insa o secunda numai la critica contemporana a oricarei etici. sa ne gandim la critica oricarei cauzalitati si psihanalitici. sa ne gandim si la critica gandirii in sine. si apoi nu vom mai face presupuneri, indiferent de pre-supozitiile avute. apreciez insa faptul ca vrei sa intelegi blestemul dane, rasuceste gatul, ca merita! vladimir, cu siguranta dan cunoaste riscurile orizontalitatii
poetul este propriul lui dumnezeu aici, iar blestemul - un demers auto-cognitiv asumat, asa vad eu acest poem. nu mi se pare calofila verticalitatea lui, practic, este un circuit inchis, autodefinitoriu. grafica este un semn perceptibil, chiar daca socanta. ea functionaeaza ca un blestem, ca o vrajitorie. pentru ca un blestem nu este si nu va fi niciodata o comunicare. el este datul fortei, al puterii, are un anumit tip de cauzalitate si propria lui rostire, este o incantatie. este un poem fatal acesta. penultimul vers de la dreapta la stanga este oarecum ambiguu. privit din alt unghi este alt vers. nu cred ca are conotatia sociala. dealtfel, sunt sigura. poemul este dur si definitiv, curajos. imi aminteste, oricum, de dumnezeul razbunator, dar si de "cine iubeste si lasa" al mariei tanase. este blestemul iubirii. cred ca as face ceva cu versul ala penultim, dorin. cred ca semnificatia lui este mult prea anectodica pentru intreg si, deci, neconcludenta.
ioana, ai vorbit aici mai bine si mai frumos decat am reusit eu. este un poem al limitelor gandirii, un blestem in care poetul se autodenunta ca demiug si geniu rau. functia lui, necesara dar nu si suficienta, poate consta intr-o incercare de taiere, intru insanatosire sau moarte. dar, orice dumnezeu razbunator vrea binele, iar blestemul iubirii lui este un arc de cerc. in privinta versului amintit, ma voi gandi. pana atunci spun ca strazile pot fi intelese ca drumuri, cautari, alegeri etc. iar stransul in intuneric, renuntarea mersului ptr a opri curgerea. dar aceasta e o nebunie multumesc
Blestemul privit atat ca stare de incolacire a individului in jurul sinelui dar si ca pretext pentru ca autorul sa ne tina un discurs aforistic despre limita... e poate paradoxal ca blestemul, un act de vointa concentrat si directionat, sa ne spuna tocmai povestea neajunsurilor celui ce vrea sa schimbe mai degraba decat asteapta sa vina spre el lumea... in negru si rosu stins afirmatia si negatia isi ofera privirii limitele, incapacitatea de a comunica adevaruri instituind aproape ontologic nevoia subiectului cunoscator de a le depasi... sa fie tacerea o cale? Pariez pe urmatoarea clipa pe care o voi trai ca nu e de ajuns... totul e sa stii ca acum e momentul potrivit si sa nu pierzi vremea cautand temei trairii.
este adevarat ce spui. de aici si capabilitatea blestemului de a nega si de a solicita ascultarea/tacerea. nu doar a supraveghea si a pedepsi ci si a recunoaste in limita o solutie a solidaritatii. ptr ca dincolo, nimicul isi face simtita prezenta si atrage. ma gandesc insa ca functia magica a cuvintelor inca are aplicabilitate. si, cel putin din prudenta, sa nu-l rostim. daca temeiul temeiului trairii -ceea ce ne mentine in viata- este raul metafizic? ironia sortii este infinita, ca universul. dar asa ceva nu putem accepta, ptr ca nu putem trai la margine.... multumesc din nou
Comentarii
persephone -
Tot timpul m-am gîndit ce ființe periculoase sunt mînuitorii de cuvinte, meșteșugarii vicleni care, cum spui, "se lipesc de suflet și mîncîndu-l se satură". Nu găsesc că e un capriciu să citești poezia aceasta așa, cu ochii pe verticală, unul deasupra celuilalt.Ce mă sperie e jocul roșu-negru. A bientôt, francisc.
Aritmosa -
Am urmărit experimentele și aici observ preocuparea pentru negație internă. Pentru că scrie acolo sus visual, mă gândeam că ar fi mai frumos dacă ar fi cele nouă rânduri ori centrate, ori spațiate mai larg. Și la ordinea rândurilor după lungime aș fi lucrat puțin, fiindcă așa cum e parcă sunt în scara măgarului sau a pisicii,... rămasă așa cu urechea dreaptă pe umărul drept... :-) Oare se poate schimba ordinea rândurilor sau au o logică nevăzută de mine? De ce musai „blestemat”?
francisc -
mai curand, cuvintele sunt fiinte periculoase, viclene. le poti citi si invers, depinde si de cati ochi are fiecare. iar cu cat mai deschisi, cu atat incape frica in ei. dar, dintre toate, cea mai mare porunca este vederea. iar daca ii inchizi, nici nu mai auzi blestemul. multumesc, persephone cu sinceritate iti spun (desi intre sinceritate si adevar poate fi diferente) ca nu stiu ce este negatia interna. si, daca ma gandesc acum, nici cea externa. asezarea randurilor si ordinea lor este esentiala si au o logica nevazuta. forma lor aminteste mai degraba cu un instrument muzical (naiul) sau , poetic spus, cu o ploaie de stele in urechea stanga. iar faptul ca marturisesti ca ai urmarit experimentul integral intra in contradictie cu nelamurirea ta in privinta blestemului. nici nu era nevoie sa fi vazut totul ca evidenta blestemului sa fie perceptibila oricui. dar daca vei dori, pot oferi niste chei. in plus, stiam ca nu e voie cu emoticoane. musai.
francisc -
multumesc si tie, aritmosa
Aranca -
idei in celofan subtire. imi aminteste de o alta poezie, alt cintec.
Virgil -
francisc, te rog frumos sa tii cont ca te atentionez pentru ultima oara (desi nu imi plac ultimatumurile) cu privire la raspunsurile laconice si care nu reprezinta un comentariu sau un raspuns la comentariu. daca doresti sa multumesti cuiva (doar) incearca sa integrezi acest lucru intr-un alt mesaj. in principiu incercam sa descurajam raspunsurile "chatiste" si sa incurajam schimbul de idei inclusiv contradictorii, daca este cazul
francisc -
am uitat sa multumesc aritmosei, de aceea am aplelat la un al doilea comentariu. raspunsul meu, punct cu punct, la comentariul aritmosei urmeaza imediat dupa spatiul liber in primul meu comentariu de aici, dupa ce ii multumisem persephonei. mi s-a parut o lipsa de respect sa nu multumesc si aritmosei, de aici revenirea mea de tip ..."chatist". plus ca a doua parte a comentariului meu initial aparea fara destinatar. cunosc bine regulile site-ului si incerc sa le respect. ma intreb daca acelasi lucru se intampla si in comentariul arancai. plus ca mi se pare corect sa fi spus " imi amintesc (ideile) de o alta poezie, alt cantec."
vladimir -
Cer scuze autorului pentru aceasta interventie ce nu priveste in mod distinct poezia ci natura unor pareri exprimate aici de catre lectori... sustin ceea ce a scris Virgil mai devreme... nu cred ca e profitabil din punct de vedere literar sa ocupam spatiul destinat unor comentarii critice cu aspecte de genul "multumesc si tie, aritmosa" sau "idei in celofan subtire. imi aminteste de o alta poezie, alt cintec". Francisc si Aranca sa speram ca modul acesta de raportare nu va caracterizeaza si astfel o sa puteti remedia cu usurinta inconvenientele cu pricina.
Aritmosa -
Nu știu dacă scrie pe undeva despre negație internă și externă, dar din punctul meu de vedere, dacă tot am venit cu expresia asta, atunci spun că este ca în distincția dintre „blestemat să fie” și, să spunem, „de n-ar mai fi” sau dintre „urăsc” și „nu-mi place”. În primul caz, cuvântul exprimă direct imaginea negației, în al doilea caz apare o particulă negativă pe lângă o imagine inițială pozitivă. Iar asta se poate extrapola și la alte nivele mai complexe. N-am întrebat de ce musai „blestemat” pentru că nu aș fi corelat textul cu celelalte de dinainte (dintre care am remarcat I, III și V), ci pentru că, de exemplu, versul al doilea, „blestemat să fie cel care plânge pe străzi și sub învelitoarea nopții se strânge”, mi se pare lipsit de orice etică. Îmi imaginez un homeless și mi se pare absurd să mai fie și blestemat, de parcă nu ar fi deja. O fi o prejudecată de-a mea. Dar nu știu dacă e cineva care poate să citescă un text cu mintea deschisă total. Degeaba ni se pare că nu avem prejudecăți. Nici nu am putea să înțelegem vreodată vreun text dacă nu am avea prejudecăți. Din cauza asta cred că o interpretare bună trece dincolo de prejudecăți. Numai că în cazul acestui vers nu găsesc ușor o interpretare bună. Ce dacă „plânge pe străzi și sub învelitoarea nopții se strânge”? Asta numai dacă nu mă duce gândul la o decizie imposibilă: să blestem totuși pe homeless, dintr-un impuls disperat. Dintr-un punct de vedere radical, ar putea să fie un lucru bun, dar nimic nu îmi conferă acest drept, cel puțin în interiorul unor legi. Dincolo de ele, ca un act inaugural pentru a demonstra altceva, rămâne de văzut. Pornind de la subtitlu, pe cine să ascult: pe cel ce blesteamă sau pe cel blestemat? În ce să cred, în semnificant sau în semnificat? Ideea naiului nu e rea, dar nu rezultă imediat, pentru că textul are un font mic.
francisc -
actaeon, nu numai din pdv literar nu sunt profitabile astfel de atitudini. dar doamna aranca cu siguranta are capacitatea si disponibilitatea de a justifica gestul respectiv. altfel, asta e, oameni suntem..... aritmosa, ma bucur ca ai revenit cu precizari. in privinta fontului ma voi gandi, ptr a fi mai vizibila ideea mea. multumesc de asemenea si pentru explicatii. in privinta versului al doilea cred insa ca blestemul ramane valabil ptr ca, de ex, acel homeless poate constitui veriga slaba dintr-un lant al existentelor sau trairilor sau argumentelor etc. care poate prejudicia intregul. de asemeni, blestemul se aplica ptr ca cel care plange astfel nu este suficient de puternic si, asa cum sugerai, astfel el va fi impins la limita (gandirii) ptr a reactiona pozitiv, asa cum, in cazul unui lesin sau al nasterii, 2 palme sunt binevenite. plus ca apelul la etica, cu atat mai mult in cazul celei crestine, trebuie facut cu rezerve. iar de ascultat, ii poti asculta pe amandoi, pe unul sau niciunul. sau poate ca cel care spune "asculta-ma" in fata blestemului e fiecare din noi. poate ca si dzeu solicita asta, ptr a evita pedeapsa.
Aritmosa -
Nu m-a prea convins argumentația, Cozane. Din ce ai scris, pare că tu crezi că un homeless s-a născut homeless, că nu există cauze care au dus la starea asta. Din punctul meu de vedere, dacă tot pui accentul pe veriga slabă, atunci tendința mea este de a mă substitui acestei verigi. Două palme nu sunt întotdeauna binevenite. Dacă leșinul este doar aparent și de fapt omul a murit, degeaba mai vii cu două palme. Și nu am apelat la etica creștină, ci la etică pur și simplu. Dacă cineva e în afara sistemului eu nu-i voi spune doar „stai acolo, acolo ți-e locul”, presupunând în mod fals că se va crea o alchimie în celălalt astfel încât va reacționa la un moment dat.
hecatonhir -
cred ca verticalizarea versurilor nu e benefică. dorine, mi-am strâmbat gâtul! dacă-l mai citesc o dată am să încep să blestem și eu.
vladimir -
Hecatonir permite-mi sa iti dau un hint... click dreapta pe text, save picture as si apoi in orice program de vizualizat poze poti readuce in plan orizontal aceasta comunicare dintre om si Dumnezeu.
francisc -
monica, de ce imi spui cozane? argumentatia mea era una impaciuitoare, nu neaparat ce cred eu despre problema in cauza. sa ne gandim insa o secunda numai la critica contemporana a oricarei etici. sa ne gandim la critica oricarei cauzalitati si psihanalitici. sa ne gandim si la critica gandirii in sine. si apoi nu vom mai face presupuneri, indiferent de pre-supozitiile avute. apreciez insa faptul ca vrei sa intelegi blestemul dane, rasuceste gatul, ca merita! vladimir, cu siguranta dan cunoaste riscurile orizontalitatii
solomon -
poetul este propriul lui dumnezeu aici, iar blestemul - un demers auto-cognitiv asumat, asa vad eu acest poem. nu mi se pare calofila verticalitatea lui, practic, este un circuit inchis, autodefinitoriu. grafica este un semn perceptibil, chiar daca socanta. ea functionaeaza ca un blestem, ca o vrajitorie. pentru ca un blestem nu este si nu va fi niciodata o comunicare. el este datul fortei, al puterii, are un anumit tip de cauzalitate si propria lui rostire, este o incantatie. este un poem fatal acesta. penultimul vers de la dreapta la stanga este oarecum ambiguu. privit din alt unghi este alt vers. nu cred ca are conotatia sociala. dealtfel, sunt sigura. poemul este dur si definitiv, curajos. imi aminteste, oricum, de dumnezeul razbunator, dar si de "cine iubeste si lasa" al mariei tanase. este blestemul iubirii. cred ca as face ceva cu versul ala penultim, dorin. cred ca semnificatia lui este mult prea anectodica pentru intreg si, deci, neconcludenta.
francisc -
ioana, ai vorbit aici mai bine si mai frumos decat am reusit eu. este un poem al limitelor gandirii, un blestem in care poetul se autodenunta ca demiug si geniu rau. functia lui, necesara dar nu si suficienta, poate consta intr-o incercare de taiere, intru insanatosire sau moarte. dar, orice dumnezeu razbunator vrea binele, iar blestemul iubirii lui este un arc de cerc. in privinta versului amintit, ma voi gandi. pana atunci spun ca strazile pot fi intelese ca drumuri, cautari, alegeri etc. iar stransul in intuneric, renuntarea mersului ptr a opri curgerea. dar aceasta e o nebunie multumesc
vladimir -
Blestemul privit atat ca stare de incolacire a individului in jurul sinelui dar si ca pretext pentru ca autorul sa ne tina un discurs aforistic despre limita... e poate paradoxal ca blestemul, un act de vointa concentrat si directionat, sa ne spuna tocmai povestea neajunsurilor celui ce vrea sa schimbe mai degraba decat asteapta sa vina spre el lumea... in negru si rosu stins afirmatia si negatia isi ofera privirii limitele, incapacitatea de a comunica adevaruri instituind aproape ontologic nevoia subiectului cunoscator de a le depasi... sa fie tacerea o cale? Pariez pe urmatoarea clipa pe care o voi trai ca nu e de ajuns... totul e sa stii ca acum e momentul potrivit si sa nu pierzi vremea cautand temei trairii.
francisc -
este adevarat ce spui. de aici si capabilitatea blestemului de a nega si de a solicita ascultarea/tacerea. nu doar a supraveghea si a pedepsi ci si a recunoaste in limita o solutie a solidaritatii. ptr ca dincolo, nimicul isi face simtita prezenta si atrage. ma gandesc insa ca functia magica a cuvintelor inca are aplicabilitate. si, cel putin din prudenta, sa nu-l rostim. daca temeiul temeiului trairii -ceea ce ne mentine in viata- este raul metafizic? ironia sortii este infinita, ca universul. dar asa ceva nu putem accepta, ptr ca nu putem trai la margine.... multumesc din nou