Ariana -
știam că ești acolo
unde lucrurile se prefac în nori
eu - o îndrăgostită oarecare
împleticită printre fiare și căluți de mare
desene ale unui covor primitor -
uneori e numai durere
se zbenguie în mine ca un enfant terrible
teama asta mai mare ca orice durere
mușcă strivește e-o vâlvătaie hămesită
dă-mi un mușuroi să-mi liniștească bezna
un mușuroi
dacapo
îndeamnă bestia sângelui
ce n-a învățat încă senzația cuștii
à la guerre comme à la guerre
dă-le dracului de stele lucian
cu sfârcuri încordate voi biciui numele tău
să nu mai zboare
să nu mai vestească insule
să nu mai
experiment de uitare
ești teama mea lucian
eu - o îndrăgostită oarecare
Poezie:
Comentarii
Sapphire -
Ariana, daca se trece de primele versuri, devine chiar interesant poemul tau. de fapt, incepe de la "se zbenguie in mine ca un...". pana acolo nu stiu ce-ai vrut sa faci, dar in poezie arareori e nevoie de introducere... daca tu insa ai simtit nevoia sa o faci, poate mai reflectezi asupra formei. la fel, as renunta la "am aflat ca nimicul se poate divide", ca fiind prea explicit. In rest, un ton foarte reusit in poezia ta, placut (nu in sensul ca tonul e placut... ci ca mie mi-a placut).
Ariana -
Bianca, ai sesizat bine. Forma într-adevăr poate și trebuie să mai fie lucrată. Am fost conștientă de neajunsurile ei, asumându-mi oarecum un experiment. Se pare că nu a prea reușit, o să țin cont de părerea ta. Despre așa-zisa introducere însă nu asta a fost intenția. O consider mai degrabă o nevoie, un preambul lăuntric. Toate pornesc cu și de la maxima depărtare, așa că poezia începe și ea de ,, acolo unde lucrurile se prefac în nori”. Mulțumesc pentru părerea pertinentă, mă gândesc să scap și de explicitarea finală. Păcătuiesc deseori prin explicit și nu pentru că aș subestima cititorul. Și eu pricepusem că nu la ton te refereai, Bianca :).