Paul, da, în stil clasic, cu tot cu anii de maculatură - exerciţii de versificare -, să tot am zece ani de dat cu pixu-n foaie. Pe partea asta modernă/postmodernă, sunt la nivelul de probe, în căutarea unui stil relativ definitiv. Se prea poate să ai dreptate cu privire al final. Mulţumesc de lectură!

Oana, repet, se poate să fie "dulce", deci cumva patetic, însă aş avea reţineri în ceea ce priveşte "finalul poveştilor pentru cei mici". Adică în "[sufletul spune] a cam început să mă doară
omul ăsta din jurul meu"" numai morală nu există. Am încercat o răsturnare a ideii de spiritualitate/existenţialism. Mi se pare mie că acolo ar fi ceva mai mult, mai adânc, măcar la nivel intuitiv. Dar mă rog, tot ce se poate. Salutări!

sub consecventa principiilor poetice aplicabile si in acest com, se remarca, intr*adevar, 2 idei veridice in paradigma actuala: nimicul si telegrama. adica paradoxul si anuntarea lui. fascinatia, atunci cand functioneaza reclama acea legatura-atractie a absentei, a golului. dar eu vorbesc intotdeauna din preamult si preaplin. incerc sa vorbesc despre conditiile de posibilitate a miracolului si a darului, acolo unde nu exista nimic. care, mai mult, permit aceasta. decorativul e doar de suprafata, si exista un adanc unde golul si plinul sunt una. multumesc.

iată o reacţie poetică care m-a făcut să tresar. minunat!
este singurul text dintre cele trei ale mele despre care ştiam cu siguranţă că-ţi va plăcea. strofa selectată de tine a fost punctul de la care am început să gândesc întreaga poezie. mi-a plăcut şi mie mult. chiar mi-era teamă că n-o să pot ridica restul la nivelul ei.
mă bucură şi mă onorează aprecierile tale.
îţi mulţumesc mult, Adrian.

Un prim comentariu, sper să revin cu detalii. General: Iată un transfer de stări de la autor către personaj. Este interesant de urmărit dacă aceste trăiri cotidiene, care o iau înaintea proiectului inițial, vor conduce la o scenă unitară sau la cadrul specular atît de drag prozatoarei. Aici e pariul cu cititorul mai puțin dispus la alunecarea amețitoare printre planuri. La obiect: Dialoguri scurte, seci care uneori lasă impresia de artificial: “- Le controlează? - Le controlează.” ... „- Mama, ce-i aceea o tumoră? - Tocmai ți-am spus, Laura. - Nu, nu mi-ai spus. Ce face o tumoră? - Uneori omoară.” în replică-aproape didactic: “- Îmi descoperiseră o tumoră pe creier, pe glanda hipofiză. Este o glandă micuță, care stă aici undeva în spatele nasului, și e reponsabilă de toate celelalte glande din corp.” … “- E o creștere anormală, o aglomerare de celule care nu au ce căuta acolo.” Ai impresia că personajul nu dialoghează, recitește un diagnostic pe care nu vrea să îl accepte. Expresii “Fața ei albă părea că se adună, se materializează din albul dimprejur.” O paletă cromatică reflect/refract față de care am rezerve, fie și în oniric. “Mă leagănă ușor. Brațele îi miros a ploaie verde, a flori căzute pe pământul umed. Iar eu, copilul din lacrimi, îmi strecor mâinile în uterul ei, scot de acolo lumea ca un imens bol de cristal și o strecor în sân. Sunt mare acum, sunt mare, la fel de mare ca somnul.” Este alegerea autorului. Mie mi se pare doar o fugă ca și cum s-a speriat de cumințenia primelor două propoziții. Reamarc: “iar papucii din picioare, moi și albi, păreau că se topesc în liniștea coridoarelor.”

Vreau sa doresc Almei succes in antrepriza ei. Am o mare admiratie pentru acesti tineri care invata, gandesc, scriu minunat si pun pe roate cenacluri si intalniri in realul pe care noi il pierdem zi de zi, picatura cu picatura.. regret cei 2000 de km care ma separa fizic de Iasi, as fi dorit sa intalnesc pe "viu" pe Alma, pe Geta Adam, pe Silisteanu .. Bafta tuturor, Condei aprig ! Adrian

Pentru a fi mai ușor de pus virgulele, rețineți măcar această regulă dintre multele pe care le are folosirea virgulei: înainte de conjucția „dar” se pune mereu virgulă. Apoi, orice explicație se pune între virgule. Vă puteți folosi și de lectura textului cu voce tare și sunt sigură că veți simți unde este nevoie de pauză, adică de virgulă.

PS. Vă rog, o fotografie la profil.

dar, după părerea mea, care poate fi greşită, ceva nu merge, nu se leagă în cazul de faţă.
Mă pot gândi la un peisaj hibernal, trezind în mine (autorul) anumite nostalgii, suferinţe, etc .Pot asocia “zburdă flori de cireş” – metaforă a fulgilor de nea – dar, “de sori înflorit-au magnolii” nu se mai încadrează în peisaj!!
“atât de limpede era în ochii tăi” ; Ce era limpede??? Aş fi zis: în limpezimea (claritatea, puritatea) ochilor tăi mi-am scăldat palmele, dacă vrei, până la cina cea de taină???
Frunza de nuc degerată, copacii plini de promoroacă, susţin ideea peisajului amintit. Asta zic eu. Şi mai spun, că este doar o părere, pe care, evident, nu trebuie să o contabilizezi. Cu stimă, dacă îmi este permis, zapata.

Îmi cer scuze, doar azi am observat comentariul tău, Virgil
Ce pot să spun? M-ai desfiinţat total. Ca om şi ca scribălău
Ca om am multe păcate. Pot fi acuzat de orice, numai de crimă, invidie, fanatism şi xenofobie, NU.
Cu tot respectul, dar îmi pui în spinare lucruri şi afirmaţii pe care, dacă le-aş gândi - te asigur - mi-aş tăia jugulara cu unghiera. “Singur” m-aş sinucide, Virgile. Sunt foarte multe de spus despre comentariul tău. Nu cred că e bine să fie spuse în public Sunt mâhnit să văd cum un text, care se vroia de fapt o ironie, un pamflet a putut declanşa asemenea judecăţi. Să explic faptul că acele expresii “caraghioase”au fost “plantate” intenţionat în text? Ar avea vreun rost? Că nu am urmărit adevărul istoric despre Împăratul Octavian, că totul a fost un pretext? Probabil, trebuia încadrat (textul) la altă rubrică. Asta se putea spune şi într-un mod mai elegant…puţin!
Te asigur că am trăit şi eu în afara României. Ştiu cum merg lucrurile pe lumea asta. Desigur, nu atât de bine ca cei de peste Ocean!
Părinţii mei şi eu am suferit sub dictatura ceauşistă şi nu aş mai vrea, pentru nimic în lume, să trăiesc acei ani, dar faptul că România, societatea românească merge pe un drum greşit nu mă lasă indiferent. Să-mi bag mâinile în buzunar şi să zic, ca atâţia alţii, “asta e”?? să nu-mi pese de copiii, care din lipsuri materiale, nu pot să urmeze un gimnaziu, de copiii sodomizaţi, vânduţi străinilor, pentru că părinţii lor nu-i pot creşte, de bătrânii batjocoriţi în ultimul hal, de crimele şi hoţiile de neimaginat, într-un dispreţ total faţă de majoritatea populaţiei, de disoluţia statului şi eludarea legilor?? De atâtea şi atâtea altele care se întâmplă în România, unde am decis să-mi trăiesc zilele din urmă? Ai trecut cam repede peste faptul că am spus , în text, că nu vorbesc serios, că dacă istoria se repetă ar fi bine să se repete şi spre binele oamenilor.
Nu înţeleg cum textul meu, îngrijorările mele ţi-au indus ideea că aş fi un pericol social, un aţâţător de spirite contra libertăţilor umanităţii!! Mă acuzi nefundat şi pe nedrept. N-ai cum să mă cunoşti din câteva texte. Dar este site-ul tău, poţi să agreezi pe cine vrei, să-l desfiinţezi pe cel ce nu-ţi face plăcere. Dacă textele mele au adus sau aduc prejudicii, de orice natură, site-ului, te rog să-mi anulezi contul. Este păcat ca munca atâtor oameni cumsecade, pentru care am un respect deosebit, să fie umbrită de un nimeni în drum, un coate goale, un incult care “se mai şi erijează în ofertant şi promotor de soluţii…tiranice, dictatoriale”. Evident este vorba despre mine, Ion Pascal Vlad.
Sunt mâhnit şi trist că a trebuit să scriu aceste rânduri. Viaţa m-a învăţat însă să mă consolez cu gândul că, în ultima instanţă, pe nimeni, absolut pe nimeni, nu-l doare în cot de tristeţile şi mâhnirile mele.

Emil, de mult voiam sa-ti spun ca esti unul din autorii pe care-i citesc pe unde apuc, (aici si aiurea, dar sa nu dam nume...) preferand sa tac. Asta, fiindca nu posed veleitati de critic iar a spune ca textele tale lasa in urma lor o reverberatie, ramanand si dupa ce dai clikc pe alt titlu, si dupa ce te desprinzi de calculator, si dupa ce intri in baia de fapte insipide ale zilei, poate parea usor infantil. Ei bine, de data asta imi asum riscul. Cred ca as putea face o selectie de ziceri inspirate din scrierile tale. Ca, de pilda, finalul acesta: "Lunea pe nimeni nu interesează că cineva e fericit. Lunea e zi de supraviețuire. Lunea toți vor să se bucure că a murit altul în locul lor." ce sa spun? bine ca scrii! pun o penita. Adriana

exista citeva scapari typo, cite o cacofonie pe ici pe colo, in final as fi scris „cine a surpat malurile si a junghiat marea”, nu „mieii”, dar, overall un text destul de bun si care incepe sa demonstreze maturizare in scris. am observat si o anumită renunțare la epatare, ceea ce e de bun augur

pentru felul in care reusesti sa tii cititorul alaturi de tine de-a lungul acestei calatorii, pentru picturalul desavarsit din partea a doua a textului, pentru naturalete penita

o sa tin cont de opinia ta, dar deocamdata nu o sa aplic schimbari, fiindca nu cred ca e cazul. multumesc.

acum e mai limpede?

continuati, domnule manolescu. s-ar putea ca unii sa citeasca