Imi place femininul despre care vorbesti, acest principiu imanent, aceasta nastere perpetua... regasesc punctele centrale ale poemului tau in filosofia veche orientala... apreciez concentrarea ideilor si complexitatea imaginilor... felicitari am citit cu placere petre
mi-a plăcut doar strofa întâi. are parcă o trinitate unitară, învelită însă. strofa a doua e OK, pe-a treia aș fi încheiat-o altfel, pentru că rima șchioapătă. aș fi spus: pasul morțiș să-l trecem cuvânt scripturat tăcutelor unde să adunăm crucișul senin al mirării afunde. la a patra, "divinul nimic" mai poate fi prelucrat, iarăși zic, de dragul rimei. ceva de genul: "un divin fără chip", dacă tot divinul ăsta nu are personalitate. astea sunt, bineînțeles, sugestii modeste, autorul poate avea bine definită ideea sa despre mesaj.
excelent, Laurențiu, "zăpăcitor" poem! :) dar m-am obișnuit: pe tine trebuie să te citesc cu îndoită atenție. și nu-mi pare rău niciodată. foarte frumos condus textul, în opinia mea, de la inocența creioanelor abia ieșite din ghiozdane, până la creionul savonarolla...și apoi, până la dezintegrerea urmei lor, rămânând...eternul. pentru bogația imaginilor, remarc fragmentul: "când vei intra în măduva lor te vor însemna cu etichetă pe lobul visului dintâi într-o altă viață vor deveni poate un poem despre ele însele săgeată de mănăstire și copită de cerb și ulcior cu vin își taie mâinile cioplindu-le lemnul a rug a ceara se vor așeza sub scaunul tău ca o broască când tușele se vor îngroșa în ochiul tău vei sări ca ars în oglindă creionul conturează o lume în ochiul tău de sidef" și finalul...pentru eleganță și profunzime . pun și eu un creion ascuțit și auriu, lângă aprecierile mele.
"dar mai rămăseseră prin absurd câţiva" este intradevar o formulare absurda si neglijenta. poti eventual sa spui "ramasesera din intimplare" sau "prin reducere la absurd". dar nu poti sa spui in limba romana ca ceva "ramine prin absurd".
mi se pare jenant xenofob sa afirmi ca "pitecantropii" ar fi fost printre "nationalitatile conlocuitoare" mai mult decit printre "majoritari". un pic de modestie nu strica la romani.
mi se pare aiurea si nedrept sa condamni pe cineva pentru ca parintii lui purtau numele de ...escu si prin natura lucrurilor a ajuns sa poarte un astfel de nume de familie. nimeni nu are nici o vina pentru parintii pe care i-a primit de la Dumnezeu. buni sau rai. si nici pentru numele mostenit. sau pentru etnia din care face parte. iar asta este probabil primul pas in a-l respecta. si fiecare sintem sensibili la modul in care este privit numele nostru sau etnia si parintii nostri. fiecare. si noi dar si oamenii pe care s-ar putea sa ii dispretuim. pentru ca fiecare dintre ei este in primul si in ultimul rind om.
Sunt de acord, este un text care ar trebui încadrat la categoria experiment, nu la poezie. Mie mi se pare un experiment destul de frumos. Chiar şi titlul arată că e un experiment. Eu aş face unele corecturi, pe lângă cele semnalate de Adrian, de pildă aş scrie ethereal pe româneşte adică mai bine "transparent" sau "eteric", fiindcă etereal am căutat pe net şi se asociază cu şablonul ethereal pe blogger şi parcă ar fi mai bine altceva. Vintage este azi împrumutat din engleză şi folosit uneori, dar ethereal nu. În plus aş mai tăia unele cuvinte, de pildă sunt prea mulţi de "şi" şi aş renunţa la "totuşi" fiindcă există "pe bune". În plus aş mai schimba puţin tăierea versurilor la începutul poeziei cel puţin, fiindcă acolo e prea mult non-sens, mai încolo pare mai logic şi se bat cap în cap cele două moduri de exprimare. Dar, repet, ca experiment mi se pare destul de promiţător. Evident virgulele trebuie aşezate cu spaţii corespunzătoare.
Aranca, mulțumesc de concretizare în ce privește comedia. Am înțeles opinia ta. Mă rezum în a-ți aprecia acuratețea gîndurilor lăsate și faptul că ești bine informată nu doar în literatură, ci și în arta filmului.
Din ciclul Repetiţii, Buletin de Vaslui, dubla 14, nu am ce să fac, dau peniţa lui Dorin. O merită. Este un fapt lansarea lui pe orbita literaturii noatre. Eu sunt de acord cu el, il citesc si ca prozator şi ca poet, sunt de acord cu el şi mai sunt şi de acord cu el ca prozator şi ca poet.
P.S. Uitasem un lucru extrem de important şi anume: Felicitări, Maurice Bejart! Peniţa merge în artă, oricum.
...Multe absenţe degajă textul, nu dor, absenţe aş spune. Un ton atât de intim şi atât de universal, în acelaşi timp. Finalul - unul cumva resemnat - nu se putea mai potrivit.
...Între cel de atunci şi cel de acum. Acolo stă poezia. Şi tranziţia se face - din planul poetic, în cel real - prin factorul comun (scrisul), care devine cumva o constantă reală în ambele universuri; o constantă prin care eul se recunoaşte sau se reneagă, fiind mereu altul, într-o altă stare/existenţă.
"Aseară degetele m-au părăsit,
n-au mâncat, n-au băut, n-au scris nimic
pipăiau doar aeru-n gol
ca nişte limbi de şarpe."
...Totuşi, intervine planul real, care se converteşte în cel poetic.
"Dac-ai fi aici, podeaua ar scârţâi altfel
fotoliul maron ar avea altă formă,
alta, şi chiar eu aş fi diferit
mai transparent cumva
mai străin cu o zi."
Şi poetului îi este de ajuns. De aici încolo, el este Altfel.
...În speranţa că nu am bătut bărăganii prea tare, iar dacă totuşi am făcut-o, s-o fi făcut cu delicateţe, las un semn de lectură.
Eviţi confruntarea directă. E lipsă de eleganţă. Aşa că îmi permit să reproduc răspunsul care l-ai dat la alt com. al meu în legătură cu textul „Zebre cu barză şi zimbru” ce-ţi aparţine. Şi aceasta deoarece acolo ţi-am pus aceeaşi întrebare ca şi aici.
Iată răspunsul tău.
«Adrian A. Agheorghesei - 29 Oct 2012
D-le Manolescu, ca să încetaţi cu lipitul afişelor, să nu vă ucidă nevoia de-a şti şi alţii crima mea şi să nu începeţi să hărţuiţi, vă spun eu ce şi cum, clar şi direct, deşi nu meritaţi timpul meu:
Când am trimis acele 3-5 texte d-lui Ştefănescu, aveam un an de când scriam texte albe, un an de când mă hotărâsem să fac trecerea de la versul clasic, considerând că am cumulat destul. Eram în căutări, în cele mai mari căutări, din aproape toate punctele de vedere. Am vrut să fiu onest cu mine, iar răspunsul criticului nu m-a surprins/ supărat deloc, pentru că-mi spunea ceva ce bănuiam. Ba din contră, am luat partea bună a răspunsului. Răspunsul:
"Aveţi dreptate, aţi progresat, dar scrieţi la fel ca sute de autori de versuri de azi. Poeme de-ale dv. ar putea fi introduse în cărţile altora, poeme de-ale altora ar putea fi introduse în cărţile pe care probabil le veţi publica, fără ca cineva să remarce vreo schimbare. Este vorba de un mod de a scrie practicat în prezent pe scară largă: construcţie liniară a poemului (de fapt, juxtapunerea unor enunţuri), folosirea frecventă a unor enunţuri prozaice, oralităţi, instantanee din viaţa de fiecare zi etc., un sarcasm obosit, un reproş difuz la adresa întregii lumi:
„De la un timp, cafeaua fierbe altfel,/ puştii nu mă mai înjură,/ nu mă mai latră câinii,/ ziua picură protocolar,/ ca o duminică în perfuziile de pe reanimare,/ între ventricule se conturează un călcâi,/ mama visează morţi din ce în ce mai des,/ iar eu îmi sunt din ce în ce mai de-ajuns,/ ori poate chiar prea mult.” (Alex Ştefănescu)
Ar trebui să mă jenez? Ar trebui să-mi provoace oareşce dureri acest fapt trecut? Ar trebui să fac comparaţii deplasate cu nume mari de poeţi, din literatura română şi universală, care au fost consideraţi poeţi mediocri/ minori de critica vremii?
Între timp, a trecut aproape un an jumătate. Si au trecut fapte, şi evoluţii, şi găsiri, şi regăsiri, şi catastrofe, şi rateuri, şi, şi. Ar conta să vin cu citate ca:
"Dacă „misiunea artei este de a crea bucurie“ (C. Brâncuşi), atunci poetul Adrian Agheorghesei ar trebui să fie fericit, chiar dacă numai eu aş fi „victima“ versurilor sale. Acum, „când e criză de locuri şi mor câte trei în două paturi“, când sunt prea multe războaie în timp de pace, poezia lui Adrian Agheorghesei se desfăşoară ca o magie de imagini care planează deasupra ideii. Grupajul din revistă este dovada unui talent de excepţie. Aş citi în fiecare zi măcar un poem şi în fiecare an măcar o carte." (C. Oprică).
Ar conta să vă fac o listă cu premiile pe care le-am câştigat intr-un an jumătate? Rezumate despre cum e primită, în general, poezia mea? Despre impactul (pozitiv, aş spune eu) pe care-l am prin activitatea mea ca simplu comentator, observator? Despre cum faptul că nu am scos încă un volum de poezie este strict opţiunea mea, pentru că nu am mai mult de 30 de texte pe care le consider publicabile? Ar trebui să fac toate astea păstrând, cumva fals, un ton neutru? Nu. Am enorm de învăţat, nu am reuşit încă nimic cu adevărat important, iar dpdv liric, tot mă mai caut, dar cred că sunt pe un drum bun. Asta voiaţi să auziţi? Poftim, am spus-o. Şi am fost sincer.
Vă mai spun doar că "patria vieţii e prezentul", sunt încă destul de tânăr, iar timpul va cerne. Aşa că vă rog să încetaţi cu manevrele astea de-a sufla în portavoce lucruri inutile. Vă discreditaţi. Pentru mine, repet, contează foarte mult ce are de spus cineva care scrie poezie, domnule, nu bibliotecarii.
Sper că v-aţi răcorit acum. Şi sper să-mi fie scuzată ieşirea asta în decor, dar asemenea lucruri trebuie clarificate.
-...-
Adrian A. Agheorghesei - 29 Oct 2012
Încă un amănunt: acum vreo 8,.9 ani, cineva, după ce trimisesem câteva texte pentru analiză, îmi spunea că scriu depresiv, vetust, epigonic şi că nu am nicio şansă să ies din umbra marelui Eminescu. Avea dreptate. Dar, repet, "patria vieţii e prezentul".»
Adriane, îmi pare bine că eşti si tu o dată sincer cu tine. Şi te pui la locul tău cu luciditate. Cel puţin aşa par lucrurile. Dacă m-aş lua după aparenţe, aş fi de acord să încheiem, în mod amical, discuţia.
Dar… există un „dar”. Pentru că începi „spovedania” ţâfnos: „D-le Manolescu, ca să încetaţi cu lipitul afişelor, să nu vă ucidă nevoia de-a şti şi alţii crima mea şi să nu începeţi să hărţuiţi, vă spun eu ce şi cum, clar şi direct, deşi nu meritaţi timpul meu”.
În primul rând să pornim de la o definiţie de dicţionar (precară ca orice definiţie) , care însă, precizează, cât de cât, un termen de bază: „Atacul la persoană”. Cică el ar fi: „ [o] acţiune violentă şi susţinută prin scris sau vorbit împotriva unei persoane”.
Ori ceea ce faci tu, nu numai cu mine (într-un fel, mă lasă rece, dar nu de tot, doamne fereşte), ci şi cu alţii de pe H., este de-a dreptul nociv pentru un editor, inclusiv pentru consiliul H din care faci parte şi care văd că tolerează astfel de „atacuri” – până acum, pe aici era o atmosferă, să-i zic, civilizată; mai rău, m-am molipsit şi eu, dacă tot „se permite”.
Un exemplu cât se poate de recent în legătură cu Nicolas Dinu (însă există multe, multe altele):
«Cred că este drept să spun că acest text nu are absolut nicio ideii [idee G.M.]. Mi-aş paria tastatura că e scris fără niciun motor ideatic. Un morman de enunţuri, unele mai preţioase şi mai poetice ca altele, fără liant. Compunere de imagini.
"cîteva monosilabe ciugulesc aerul moale din palmele toamnei" - bănuiesc c-o exista vreun subst. "monosilab", dar asta nu înseamnă că nu sună ca din perete.
"îl iau aşa cum mi se oferă / semiotic şi limpede" - pretenţios/ didactic.
"luna pare un sîmbure de fistic
cerul pom de crăciun cu beculeţe albe şi galbene
mă întreb cînd soarele va apare noaptea în care" - se observă tăietura - autorul nu mai ştia ce să spună şi a intrat puţin în universul idilico-peisagistic. "Va apăreA", mai degrabă.
"mă întreb eu pe cine trebuie să votez" - asta e pentru că autorul a devenit prea oniric şi serios. Plus de asta, şi-a dat seama că nici după partea bucolică n-are idee. Şi tot aşa.
A, am uitat de paranteze, paranteze care au menirea de-a ne arăta că autorul e mai complex decât ne-o arată.
Nu a ieşit. E catastrofic.»
Fii dom’le civilizat, ia exemplu de la Doina şi Corina. Dacă e prost textul, spune-o. Dar fără parapon intelectualicesc, cu mocofănii mascate.
Şi lasă aiureala aia: „A, textele mele nu-s la şantier pentru că scriu extraordinar de bine, sunt inteligent, frumos şi greu de înţeles” – [când te uiţi în oglindă şi te vezi de mii de ori mai mare decât eşti mirându-te: „Ce frumos m-a făcut mama!!!” G.M.].
Dar să trecem peste.
Te cauţi şi (încă) nu te găseşti, e de bine. Dar totuşi treaba aia cu „organul liric”, pe care mi-ai servit-o într-un com. că mi-ar lipsi, e fabuloasă. Da domnule, l-am pierdut demult ca „organ producător”, din ’74, cum am recunoscut şi în textul pe care îl comentăm acum, dar, zic eu, a rămas „pe recepţie”.
Să detaliem.
Sunt sigur (iertată-mi fie siguranţa) că tu, dacă l-ai avut, l-ai pierdut pe drum şi îl cauţi cu înfrigurare. Sfatul meu: Până îl găseşti, lasă teribilismele (şi nu le mai vinde şi altora). Adică nu mai mulge ţapul în ciur. Se supără caprele că le rechiziţionezi „obiectul” muncii de numai pot da lapte.
Dar să trecem şi peste asta.
Şi să ajungem la alt lucru pe care ţi-l reproşez. E vorba de «pastişarea» lui Emiemi. Într-adevăr, nu a fost plagiat, ci doar «inter-textualitate». Iar îmi aduc aminte de Alex Ştefănescu care ţi-a transmis: „Poeme de-ale dv. ar putea fi introduse în cărţile altora, poeme de-ale altora ar putea fi introduse în cărţile pe care probabil le veţi publica, fără ca cineva să remarce vreo schimbare”.
Cam asta ar fi. Mi-am pierdut destul timp cu tine. Dar cred că a meritat. Pentru că, ţi-am mai spus-o şi altă dată: talent ai, idem „simţul limbii române”, însă Harul (încă) îţi lipseşte. Îţi urez să-l găseşti odată cu regăsirea „organului liric”.
La bună revedere.
P.S. Poate mai discutăm. Dar de data asta pe alt ton, mai adecvat unui dialog. Chiar dacă în contradictoriu. Şi chiar mă interesează cum vei evolua. Aş mai avea câte ceva să-ţi aduc aminte în legătură cu nişte întâlniri ale noastre pe internet. Dar mă abţin întinzându-ţi primul mâna.
mai Vacarasule, ma amuza indirjirea cu care incurci tastele. indirjire vrednica, zic eu, de o cauza mai buna. se pare ca fie infatuarea (sau invidia, sau vreo alta emotie "turbulenta") iti face degetele sa tremure si sa incurce tastele. eu zic sa te relaxezi. cind am de a face cu astfel de indivizi ca tine si cu astfel de atitudini (precum cele pe care le manifesti tu) incerc un amestec de sentimente, un amestec de mila si sila. pentru ca atunci cind un om se comporta ca tine este categoric intr-o tensiune cumplita. de aceea iti spuneam sa te relaxezi. pentru ca te asigur ca nici eu si nici nimeni nu da doi bani pe ce ai inceput sa elucubrezi tu pe aici. stiu ca exista si fauna din aceasta, adica indivizi ca tine. iti marturisesc ca ma straduiesc sa am rabdare cu ei. am mai spus si alta data, eu cred ca omul se poate recupera. daca vrea. eu nu te pot obliga si nici nu am sa fac aici (asa cum am mai spus) politie sau scoala sau biserica. iti atrag atentia doar ca exista un regulament care explica in ce fel se foloseste facilitatea comentariilor sub texte. incearca sa il respecti si vei putea continua sa publici pe Hermeneia.com. de vei alege sa ignori acest avertisment nu cred ca vei mai avea posibilitatea sa alegi consecintele alegerii tale.
corect, Cristina. după mai multe frământări şi căutături pe google am realizat greşala. eu fusesem sigur că înşcolare şi şcolare e acelaşi lucru şi că a plagiariza şi a plagia, de asemenea. am schimbat.
la ultima observaţie nu sunt sigur încă. "ţi-a ieşi"ul ăsta se vrea o formă prescurtată a lui îţi va ieşi. nu-mi place nici forma populară, nici ţi-a ieşit. îl mai las să fermenteze un pic, apoi voi vedea. mulţumesc de trecere şi observaţii.
am senzatii impartite fata de acel „sa zaci” de la inceput, in esenta el introduce o intreaga prisma pentru tot textul. nu imi place, mai ales prin ceea ce eu percep ca fiind un fel de „tinguire”, si totusi lipsa lui ar schimba intregul text. interesanta introducere
Să știți că rupturile astea de cuvinte îl caracterizau bine pe Mircea Ivănescu (și nu numai), dar el avea măsura lor. Aici sunt mult prea abundente într-un text și așa greoi.
Vă mulţumesc. Acesta este un poem ratat, după părerea mea. Din multe puncte de vedere. Dar îl păstrez ca document pentru mai târziu. Vă mulţumesc de trecere, comentarii şi vă mai aştept.
chestiunea cu “botezul virtual” ar fi fost de-ajuns pentru marga ca să înţeleagă mesajul acestui gest colegial, în joacă “produs” de vlad. îmi amintesc, deşi e personal ce voi spune acum, că botezul acesta literar încropit de vlad mi-a amintit de tata care îmi povestea cum se face botezul în larg, pe mare, cu ce fast, cum marinarul trebuie sa bea apă de mare, cum unul este îmbrăcat în Afrodita, cum altul în Neptun, cum se joacă o piesă pe un vapor, acolo unde, evident există meseria lor, cu riscurile ei. Aparent o joacă între bărbaţi, în realitate o viaţă mai mult singuri...
Şi atunci, eu mă întreb, acel om botezat pe mare de comandant, cel care va fi supus acelui botez, nu însemnează în fapt că a devenit membru de echipaj, demn de echipaj? Una peste alta, îmi este greu să cred că marga este o persoană lipsită de anumite calităţi şi clar nu este. Cum îmi place să cred că nimic nu este întâmplător şi cum eu cred că marga are un cuvânt de spus încă pe Hermeneia, eu cred că tot ce s-a petrecut aici, în comentarii, este ceva trecător, specific unei stări şi de ce nu o frustrare de care nu ar trebui să ne ruşinăm. Cred că a fi frustrat din când în când arată o realitate a faptului că suntem oameni şi nu altceva şi că a fi uneori, slab, este un merit al nostru. Eu, personal, m-am regăsit de multe ori în această ipostază şi pe Hermeneia şi în altă parte dar am învăţat în timp nişte lucruri. încă învăţ.
prin urmare, deşi, off topic, am să zic aşa: adevărul este undeva la mijloc.
Sapphire, aș minți dacă nu aș divulga faptul că m-am gîndit puțin la tine atunci cînd am purces la scrierea acestui text. Asta pentru că într-o anumită măsură îți cunosc gusturile. Și la urma urmei nu cred că e nimic rău cu a cunoaște și eventual chiar a ține cont de gusturile cititorilor tăi. Să nu îmi ceri însă să mai scriu așa ceva pentru că a face asta nu este în totalitate sub controlul meu și mă gîndesc că tu știi asta. Mulțumesc pentru apreciere și atenționări. Am să încerc să le corectez. Alma, da, este un text la care am lucrat mai mult și chiar l-am lăsat o vreme la „pritocit”, practică pe care din păcate nu o am prea des. Nicolae, mulțumesc pentru comentariu. Te rog pe viitor să nu uiți că pe Hermeneia nu se folosesc tag-urile HTML ci trebuie să folosești HCODE. Interesante aserțiunile autorului menționat și plauzibile dar dacă te uiți cu băgare de seamă la text îți vei da seama că eu am vrut să spun ceva puțin diferit. Și în plus, textul meu este o poveste, „orice asemănare cu evenimente din realitatea înconjurătoare este întîmplătoare și neintenționată”. Hialin, după cum vezi, la chestia asta sînt un „purist”(sic!)
led zeppelin cu al lor stairway to heaven a ramas intradevar in istorie pentru genialitatea versurilor, liniei melodice wathever and ever:)); ideea mea este: cand te apuci sa scrii ascultand o anumita melodie care te inspira in momentele respective, nu lasa sa se vada prea tare treaba asta( mai ales cand este vorba despre o melodie arhicunoscuta, ca asta). cand te mulezi prea tare pe ceva preluat creezi clisee, and "Your stairway lies on the whispering wind."
toate cele bune!
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Imi place femininul despre care vorbesti, acest principiu imanent, aceasta nastere perpetua... regasesc punctele centrale ale poemului tau in filosofia veche orientala... apreciez concentrarea ideilor si complexitatea imaginilor... felicitari am citit cu placere petre
pentru textul : ea (nașterea noastră cea de toate zilele) demi-a plăcut doar strofa întâi. are parcă o trinitate unitară, învelită însă. strofa a doua e OK, pe-a treia aș fi încheiat-o altfel, pentru că rima șchioapătă. aș fi spus: pasul morțiș să-l trecem cuvânt scripturat tăcutelor unde să adunăm crucișul senin al mirării afunde. la a patra, "divinul nimic" mai poate fi prelucrat, iarăși zic, de dragul rimei. ceva de genul: "un divin fără chip", dacă tot divinul ăsta nu are personalitate. astea sunt, bineînțeles, sugestii modeste, autorul poate avea bine definită ideea sa despre mesaj.
pentru textul : Imn mistic detext bun dar exista totusi citeva greseli de gramatica. asta la prima citire
pentru textul : Nul Tangent dedeși aparent autorul folosește cuvinte simple, textul are încrustări fine care-l face poetic și feminin.
mi-a plăcut:
"iar din mâinecile nopţii o să croiesc
alte vise
pentru viitoarele noastre
melancolii"
dar trebuie corectat la mâinecile (mânecile).
pentru textul : scenografia unei iluzii deexcelent, Laurențiu, "zăpăcitor" poem! :) dar m-am obișnuit: pe tine trebuie să te citesc cu îndoită atenție. și nu-mi pare rău niciodată. foarte frumos condus textul, în opinia mea, de la inocența creioanelor abia ieșite din ghiozdane, până la creionul savonarolla...și apoi, până la dezintegrerea urmei lor, rămânând...eternul. pentru bogația imaginilor, remarc fragmentul: "când vei intra în măduva lor te vor însemna cu etichetă pe lobul visului dintâi într-o altă viață vor deveni poate un poem despre ele însele săgeată de mănăstire și copită de cerb și ulcior cu vin își taie mâinile cioplindu-le lemnul a rug a ceara se vor așeza sub scaunul tău ca o broască când tușele se vor îngroșa în ochiul tău vei sări ca ars în oglindă creionul conturează o lume în ochiul tău de sidef" și finalul...pentru eleganță și profunzime . pun și eu un creion ascuțit și auriu, lângă aprecierile mele.
pentru textul : vin creioaneleeeeeeeeeeee de"cu carne", cu caruta"..."cu capul" :) eu nu pot fi mai catolica decat...limba romana. :); daca altii sunt, e problema lor. multumesc de feed-back.
pentru textul : abac de septembrie dePropun ca poza Bubbles sa apara pe prima pagina a H.
pentru textul : login dete rog sa introduci un titlu acestui text
pentru textul : Ultimul muritor de"dar mai rămăseseră prin absurd câţiva" este intradevar o formulare absurda si neglijenta. poti eventual sa spui "ramasesera din intimplare" sau "prin reducere la absurd". dar nu poti sa spui in limba romana ca ceva "ramine prin absurd".
mi se pare jenant xenofob sa afirmi ca "pitecantropii" ar fi fost printre "nationalitatile conlocuitoare" mai mult decit printre "majoritari". un pic de modestie nu strica la romani.
mi se pare aiurea si nedrept sa condamni pe cineva pentru ca parintii lui purtau numele de ...escu si prin natura lucrurilor a ajuns sa poarte un astfel de nume de familie. nimeni nu are nici o vina pentru parintii pe care i-a primit de la Dumnezeu. buni sau rai. si nici pentru numele mostenit. sau pentru etnia din care face parte. iar asta este probabil primul pas in a-l respecta. si fiecare sintem sensibili la modul in care este privit numele nostru sau etnia si parintii nostri. fiecare. si noi dar si oamenii pe care s-ar putea sa ii dispretuim. pentru ca fiecare dintre ei este in primul si in ultimul rind om.
pentru textul : mic pamflet de neputinţă. 2. deSunt de acord, este un text care ar trebui încadrat la categoria experiment, nu la poezie. Mie mi se pare un experiment destul de frumos. Chiar şi titlul arată că e un experiment. Eu aş face unele corecturi, pe lângă cele semnalate de Adrian, de pildă aş scrie ethereal pe româneşte adică mai bine "transparent" sau "eteric", fiindcă etereal am căutat pe net şi se asociază cu şablonul ethereal pe blogger şi parcă ar fi mai bine altceva. Vintage este azi împrumutat din engleză şi folosit uneori, dar ethereal nu. În plus aş mai tăia unele cuvinte, de pildă sunt prea mulţi de "şi" şi aş renunţa la "totuşi" fiindcă există "pe bune". În plus aş mai schimba puţin tăierea versurilor la începutul poeziei cel puţin, fiindcă acolo e prea mult non-sens, mai încolo pare mai logic şi se bat cap în cap cele două moduri de exprimare. Dar, repet, ca experiment mi se pare destul de promiţător. Evident virgulele trebuie aşezate cu spaţii corespunzătoare.
pentru textul : deviațiiart deAranca, mulțumesc de concretizare în ce privește comedia. Am înțeles opinia ta. Mă rezum în a-ți aprecia acuratețea gîndurilor lăsate și faptul că ești bine informată nu doar în literatură, ci și în arta filmului.
pentru textul : aici se zbate așteptarea oarbă deDin ciclul Repetiţii, Buletin de Vaslui, dubla 14, nu am ce să fac, dau peniţa lui Dorin. O merită. Este un fapt lansarea lui pe orbita literaturii noatre. Eu sunt de acord cu el, il citesc si ca prozator şi ca poet, sunt de acord cu el şi mai sunt şi de acord cu el ca prozator şi ca poet.
P.S. Uitasem un lucru extrem de important şi anume: Felicitări, Maurice Bejart! Peniţa merge în artă, oricum.
pentru textul : Baletistul-lansare de carte deAbsenţe
...Multe absenţe degajă textul, nu dor, absenţe aş spune. Un ton atât de intim şi atât de universal, în acelaşi timp. Finalul - unul cumva resemnat - nu se putea mai potrivit.
...Între cel de atunci şi cel de acum. Acolo stă poezia. Şi tranziţia se face - din planul poetic, în cel real - prin factorul comun (scrisul), care devine cumva o constantă reală în ambele universuri; o constantă prin care eul se recunoaşte sau se reneagă, fiind mereu altul, într-o altă stare/existenţă.
"Aseară degetele m-au părăsit,
n-au mâncat, n-au băut,
n-au scris nimic
pipăiau doar aeru-n gol
ca nişte limbi de şarpe."
...Totuşi, intervine planul real, care se converteşte în cel poetic.
"Dac-ai fi aici, podeaua ar scârţâi altfel
fotoliul maron ar avea altă formă,
alta,
şi chiar eu aş fi diferit
mai transparent cumva
mai străin cu o zi."
Şi poetului îi este de ajuns. De aici încolo, el este Altfel.
...În speranţa că nu am bătut bărăganii prea tare, iar dacă totuşi am făcut-o, s-o fi făcut cu delicateţe, las un semn de lectură.
Felicitări!
pentru textul : Altfel deAm editat o variantă lucrată :) E necesar să pun la comentarii varianta iniţială?
pentru textul : Adoriana în zi de septembrie deEviţi confruntarea directă. E lipsă de eleganţă. Aşa că îmi permit să reproduc răspunsul care l-ai dat la alt com. al meu în legătură cu textul „Zebre cu barză şi zimbru” ce-ţi aparţine. Şi aceasta deoarece acolo ţi-am pus aceeaşi întrebare ca şi aici.
Iată răspunsul tău.
«Adrian A. Agheorghesei - 29 Oct 2012
D-le Manolescu, ca să încetaţi cu lipitul afişelor, să nu vă ucidă nevoia de-a şti şi alţii crima mea şi să nu începeţi să hărţuiţi, vă spun eu ce şi cum, clar şi direct, deşi nu meritaţi timpul meu:
Când am trimis acele 3-5 texte d-lui Ştefănescu, aveam un an de când scriam texte albe, un an de când mă hotărâsem să fac trecerea de la versul clasic, considerând că am cumulat destul. Eram în căutări, în cele mai mari căutări, din aproape toate punctele de vedere. Am vrut să fiu onest cu mine, iar răspunsul criticului nu m-a surprins/ supărat deloc, pentru că-mi spunea ceva ce bănuiam. Ba din contră, am luat partea bună a răspunsului. Răspunsul:
"Aveţi dreptate, aţi progresat, dar scrieţi la fel ca sute de autori de versuri de azi. Poeme de-ale dv. ar putea fi introduse în cărţile altora, poeme de-ale altora ar putea fi introduse în cărţile pe care probabil le veţi publica, fără ca cineva să remarce vreo schimbare. Este vorba de un mod de a scrie practicat în prezent pe scară largă: construcţie liniară a poemului (de fapt, juxtapunerea unor enunţuri), folosirea frecventă a unor enunţuri prozaice, oralităţi, instantanee din viaţa de fiecare zi etc., un sarcasm obosit, un reproş difuz la adresa întregii lumi:
„De la un timp, cafeaua fierbe altfel,/ puştii nu mă mai înjură,/ nu mă mai latră câinii,/ ziua picură protocolar,/ ca o duminică în perfuziile de pe reanimare,/ între ventricule se conturează un călcâi,/ mama visează morţi din ce în ce mai des,/ iar eu îmi sunt din ce în ce mai de-ajuns,/ ori poate chiar prea mult.” (Alex Ştefănescu)
Ar trebui să mă jenez? Ar trebui să-mi provoace oareşce dureri acest fapt trecut? Ar trebui să fac comparaţii deplasate cu nume mari de poeţi, din literatura română şi universală, care au fost consideraţi poeţi mediocri/ minori de critica vremii?
Între timp, a trecut aproape un an jumătate. Si au trecut fapte, şi evoluţii, şi găsiri, şi regăsiri, şi catastrofe, şi rateuri, şi, şi. Ar conta să vin cu citate ca:
"Dacă „misiunea artei este de a crea bucurie“ (C. Brâncuşi), atunci poetul Adrian Agheorghesei ar trebui să fie fericit, chiar dacă numai eu aş fi „victima“ versurilor sale. Acum, „când e criză de locuri şi mor câte trei în două paturi“, când sunt prea multe războaie în timp de pace, poezia lui Adrian Agheorghesei se desfăşoară ca o magie de imagini care planează deasupra ideii. Grupajul din revistă este dovada unui talent de excepţie. Aş citi în fiecare zi măcar un poem şi în fiecare an măcar o carte." (C. Oprică).
Ar conta să vă fac o listă cu premiile pe care le-am câştigat intr-un an jumătate? Rezumate despre cum e primită, în general, poezia mea? Despre impactul (pozitiv, aş spune eu) pe care-l am prin activitatea mea ca simplu comentator, observator? Despre cum faptul că nu am scos încă un volum de poezie este strict opţiunea mea, pentru că nu am mai mult de 30 de texte pe care le consider publicabile? Ar trebui să fac toate astea păstrând, cumva fals, un ton neutru? Nu. Am enorm de învăţat, nu am reuşit încă nimic cu adevărat important, iar dpdv liric, tot mă mai caut, dar cred că sunt pe un drum bun. Asta voiaţi să auziţi? Poftim, am spus-o. Şi am fost sincer.
Vă mai spun doar că "patria vieţii e prezentul", sunt încă destul de tânăr, iar timpul va cerne. Aşa că vă rog să încetaţi cu manevrele astea de-a sufla în portavoce lucruri inutile. Vă discreditaţi. Pentru mine, repet, contează foarte mult ce are de spus cineva care scrie poezie, domnule, nu bibliotecarii.
Sper că v-aţi răcorit acum. Şi sper să-mi fie scuzată ieşirea asta în decor, dar asemenea lucruri trebuie clarificate.
-...-
Adrian A. Agheorghesei - 29 Oct 2012
Încă un amănunt: acum vreo 8,.9 ani, cineva, după ce trimisesem câteva texte pentru analiză, îmi spunea că scriu depresiv, vetust, epigonic şi că nu am nicio şansă să ies din umbra marelui Eminescu. Avea dreptate. Dar, repet, "patria vieţii e prezentul".»
Adriane, îmi pare bine că eşti si tu o dată sincer cu tine. Şi te pui la locul tău cu luciditate. Cel puţin aşa par lucrurile. Dacă m-aş lua după aparenţe, aş fi de acord să încheiem, în mod amical, discuţia.
Dar… există un „dar”. Pentru că începi „spovedania” ţâfnos: „D-le Manolescu, ca să încetaţi cu lipitul afişelor, să nu vă ucidă nevoia de-a şti şi alţii crima mea şi să nu începeţi să hărţuiţi, vă spun eu ce şi cum, clar şi direct, deşi nu meritaţi timpul meu”.
În primul rând să pornim de la o definiţie de dicţionar (precară ca orice definiţie) , care însă, precizează, cât de cât, un termen de bază: „Atacul la persoană”. Cică el ar fi: „ [o] acţiune violentă şi susţinută prin scris sau vorbit împotriva unei persoane”.
Ori ceea ce faci tu, nu numai cu mine (într-un fel, mă lasă rece, dar nu de tot, doamne fereşte), ci şi cu alţii de pe H., este de-a dreptul nociv pentru un editor, inclusiv pentru consiliul H din care faci parte şi care văd că tolerează astfel de „atacuri” – până acum, pe aici era o atmosferă, să-i zic, civilizată; mai rău, m-am molipsit şi eu, dacă tot „se permite”.
Un exemplu cât se poate de recent în legătură cu Nicolas Dinu (însă există multe, multe altele):
«Cred că este drept să spun că acest text nu are absolut nicio ideii [idee G.M.]. Mi-aş paria tastatura că e scris fără niciun motor ideatic. Un morman de enunţuri, unele mai preţioase şi mai poetice ca altele, fără liant. Compunere de imagini.
"cîteva monosilabe ciugulesc aerul moale din palmele toamnei" - bănuiesc c-o exista vreun subst. "monosilab", dar asta nu înseamnă că nu sună ca din perete.
"îl iau aşa cum mi se oferă / semiotic şi limpede" - pretenţios/ didactic.
"luna pare un sîmbure de fistic
cerul pom de crăciun cu beculeţe albe şi galbene
mă întreb cînd soarele va apare noaptea în care" - se observă tăietura - autorul nu mai ştia ce să spună şi a intrat puţin în universul idilico-peisagistic. "Va apăreA", mai degrabă.
"mă întreb eu pe cine trebuie să votez" - asta e pentru că autorul a devenit prea oniric şi serios. Plus de asta, şi-a dat seama că nici după partea bucolică n-are idee. Şi tot aşa.
A, am uitat de paranteze, paranteze care au menirea de-a ne arăta că autorul e mai complex decât ne-o arată.
Nu a ieşit. E catastrofic.»
Fii dom’le civilizat, ia exemplu de la Doina şi Corina. Dacă e prost textul, spune-o. Dar fără parapon intelectualicesc, cu mocofănii mascate.
Şi lasă aiureala aia: „A, textele mele nu-s la şantier pentru că scriu extraordinar de bine, sunt inteligent, frumos şi greu de înţeles” – [când te uiţi în oglindă şi te vezi de mii de ori mai mare decât eşti mirându-te: „Ce frumos m-a făcut mama!!!” G.M.].
Dar să trecem peste.
Te cauţi şi (încă) nu te găseşti, e de bine. Dar totuşi treaba aia cu „organul liric”, pe care mi-ai servit-o într-un com. că mi-ar lipsi, e fabuloasă. Da domnule, l-am pierdut demult ca „organ producător”, din ’74, cum am recunoscut şi în textul pe care îl comentăm acum, dar, zic eu, a rămas „pe recepţie”.
Să detaliem.
Sunt sigur (iertată-mi fie siguranţa) că tu, dacă l-ai avut, l-ai pierdut pe drum şi îl cauţi cu înfrigurare. Sfatul meu: Până îl găseşti, lasă teribilismele (şi nu le mai vinde şi altora). Adică nu mai mulge ţapul în ciur. Se supără caprele că le rechiziţionezi „obiectul” muncii de numai pot da lapte.
Dar să trecem şi peste asta.
Şi să ajungem la alt lucru pe care ţi-l reproşez. E vorba de «pastişarea» lui Emiemi. Într-adevăr, nu a fost plagiat, ci doar «inter-textualitate». Iar îmi aduc aminte de Alex Ştefănescu care ţi-a transmis: „Poeme de-ale dv. ar putea fi introduse în cărţile altora, poeme de-ale altora ar putea fi introduse în cărţile pe care probabil le veţi publica, fără ca cineva să remarce vreo schimbare”.
Cam asta ar fi. Mi-am pierdut destul timp cu tine. Dar cred că a meritat. Pentru că, ţi-am mai spus-o şi altă dată: talent ai, idem „simţul limbii române”, însă Harul (încă) îţi lipseşte. Îţi urez să-l găseşti odată cu regăsirea „organului liric”.
La bună revedere.
P.S. Poate mai discutăm. Dar de data asta pe alt ton, mai adecvat unui dialog. Chiar dacă în contradictoriu. Şi chiar mă interesează cum vei evolua. Aş mai avea câte ceva să-ţi aduc aminte în legătură cu nişte întâlniri ale noastre pe internet. Dar mă abţin întinzându-ţi primul mâna.
pentru textul : Asta este... demai Vacarasule, ma amuza indirjirea cu care incurci tastele. indirjire vrednica, zic eu, de o cauza mai buna. se pare ca fie infatuarea (sau invidia, sau vreo alta emotie "turbulenta") iti face degetele sa tremure si sa incurce tastele. eu zic sa te relaxezi. cind am de a face cu astfel de indivizi ca tine si cu astfel de atitudini (precum cele pe care le manifesti tu) incerc un amestec de sentimente, un amestec de mila si sila. pentru ca atunci cind un om se comporta ca tine este categoric intr-o tensiune cumplita. de aceea iti spuneam sa te relaxezi. pentru ca te asigur ca nici eu si nici nimeni nu da doi bani pe ce ai inceput sa elucubrezi tu pe aici. stiu ca exista si fauna din aceasta, adica indivizi ca tine. iti marturisesc ca ma straduiesc sa am rabdare cu ei. am mai spus si alta data, eu cred ca omul se poate recupera. daca vrea. eu nu te pot obliga si nici nu am sa fac aici (asa cum am mai spus) politie sau scoala sau biserica. iti atrag atentia doar ca exista un regulament care explica in ce fel se foloseste facilitatea comentariilor sub texte. incearca sa il respecti si vei putea continua sa publici pe Hermeneia.com. de vei alege sa ignori acest avertisment nu cred ca vei mai avea posibilitatea sa alegi consecintele alegerii tale.
pentru textul : Rupt de realitate decorect, Cristina. după mai multe frământări şi căutături pe google am realizat greşala. eu fusesem sigur că înşcolare şi şcolare e acelaşi lucru şi că a plagiariza şi a plagia, de asemenea. am schimbat.
pentru textul : până una alta dela ultima observaţie nu sunt sigur încă. "ţi-a ieşi"ul ăsta se vrea o formă prescurtată a lui îţi va ieşi. nu-mi place nici forma populară, nici ţi-a ieşit. îl mai las să fermenteze un pic, apoi voi vedea. mulţumesc de trecere şi observaţii.
nicodem - daca ai ceva sa-mi spui te ascult, in loc sa vb aiurea pe alte pagini ai putea sa spui pe textele mele ce ai de spus.
pentru textul : Bun venit pe Hermeneia 2.0 deaha, intensitatea asta ne omoară:)! btw, am scris eu că pleacă fotonii:))... în poezie totul e posibil, are logica ei...
pentru textul : miracolul e doar o lege demulțumesc frumos, Daniela!
am senzatii impartite fata de acel „sa zaci” de la inceput, in esenta el introduce o intreaga prisma pentru tot textul. nu imi place, mai ales prin ceea ce eu percep ca fiind un fel de „tinguire”, si totusi lipsa lui ar schimba intregul text. interesanta introducere
pentru textul : Sanitarium denu il simt inchegat poemul. sunt multe imagini, toate bune, toate cu potential, dar parca se taie undeva ca maioneza.
pentru textul : servis auto deSă știți că rupturile astea de cuvinte îl caracterizau bine pe Mircea Ivănescu (și nu numai), dar el avea măsura lor. Aici sunt mult prea abundente într-un text și așa greoi.
pentru textul : re ma chi na ri um deVă mulţumesc. Acesta este un poem ratat, după părerea mea. Din multe puncte de vedere. Dar îl păstrez ca document pentru mai târziu. Vă mulţumesc de trecere, comentarii şi vă mai aştept.
Raul
pentru textul : mâinile mele muguri de moarte deAm corectat textul după sfaturile tale,e mult mai bine asa multumesc pentru sprijin.
pentru textul : Te iubesc dechestiunea cu “botezul virtual” ar fi fost de-ajuns pentru marga ca să înţeleagă mesajul acestui gest colegial, în joacă “produs” de vlad. îmi amintesc, deşi e personal ce voi spune acum, că botezul acesta literar încropit de vlad mi-a amintit de tata care îmi povestea cum se face botezul în larg, pe mare, cu ce fast, cum marinarul trebuie sa bea apă de mare, cum unul este îmbrăcat în Afrodita, cum altul în Neptun, cum se joacă o piesă pe un vapor, acolo unde, evident există meseria lor, cu riscurile ei. Aparent o joacă între bărbaţi, în realitate o viaţă mai mult singuri...
pentru textul : poetesei cu dragoste şi margarete deŞi atunci, eu mă întreb, acel om botezat pe mare de comandant, cel care va fi supus acelui botez, nu însemnează în fapt că a devenit membru de echipaj, demn de echipaj? Una peste alta, îmi este greu să cred că marga este o persoană lipsită de anumite calităţi şi clar nu este. Cum îmi place să cred că nimic nu este întâmplător şi cum eu cred că marga are un cuvânt de spus încă pe Hermeneia, eu cred că tot ce s-a petrecut aici, în comentarii, este ceva trecător, specific unei stări şi de ce nu o frustrare de care nu ar trebui să ne ruşinăm. Cred că a fi frustrat din când în când arată o realitate a faptului că suntem oameni şi nu altceva şi că a fi uneori, slab, este un merit al nostru. Eu, personal, m-am regăsit de multe ori în această ipostază şi pe Hermeneia şi în altă parte dar am învăţat în timp nişte lucruri. încă învăţ.
prin urmare, deşi, off topic, am să zic aşa: adevărul este undeva la mijloc.
Virgle, unde e textul meu "teoria ejacularii generalizate"? A disparut ca magarul in ceata, asa, fara nicio explicatie??
pentru textul : carinthia deSapphire, aș minți dacă nu aș divulga faptul că m-am gîndit puțin la tine atunci cînd am purces la scrierea acestui text. Asta pentru că într-o anumită măsură îți cunosc gusturile. Și la urma urmei nu cred că e nimic rău cu a cunoaște și eventual chiar a ține cont de gusturile cititorilor tăi. Să nu îmi ceri însă să mai scriu așa ceva pentru că a face asta nu este în totalitate sub controlul meu și mă gîndesc că tu știi asta. Mulțumesc pentru apreciere și atenționări. Am să încerc să le corectez. Alma, da, este un text la care am lucrat mai mult și chiar l-am lăsat o vreme la „pritocit”, practică pe care din păcate nu o am prea des. Nicolae, mulțumesc pentru comentariu. Te rog pe viitor să nu uiți că pe Hermeneia nu se folosesc tag-urile HTML ci trebuie să folosești HCODE. Interesante aserțiunile autorului menționat și plauzibile dar dacă te uiți cu băgare de seamă la text îți vei da seama că eu am vrut să spun ceva puțin diferit. Și în plus, textul meu este o poveste, „orice asemănare cu evenimente din realitatea înconjurătoare este întîmplătoare și neintenționată”. Hialin, după cum vezi, la chestia asta sînt un „purist”(sic!)
pentru textul : povestea uitată a regilor stepei deled zeppelin cu al lor stairway to heaven a ramas intradevar in istorie pentru genialitatea versurilor, liniei melodice wathever and ever:)); ideea mea este: cand te apuci sa scrii ascultand o anumita melodie care te inspira in momentele respective, nu lasa sa se vada prea tare treaba asta( mai ales cand este vorba despre o melodie arhicunoscuta, ca asta). cand te mulezi prea tare pe ceva preluat creezi clisee, and "Your stairway lies on the whispering wind."
pentru textul : om! detoate cele bune!
e un stil
de a afla de la altul cum o face el. eu comentez, modific, parca devenim un creier.
pentru textul : ultimele zile deapoi neah...
Sufletul meu va fi printre voi, îmi place cum arată coperta volumului. Va urez succes și toate cele bune Aprecierile mele
pentru textul : Cenaclul Virtualia Iași - la ediția a XI-a dePagini