îmi pare bine că ţi-a plăcut, Alina. E ceva în sensul poeziei care mă face să scriu "încă" şi "mai" sau "tot" nu prea merg. Dacă inversez ordinea apare o altă problemă, dar poate că e mai bine. Mulţumesc, am observat şi eu.

auto-citirile nu se inregistreaza - varianta care mi s-ar parea absolut corecta si de bun simt - si noi facem valuri intr-o copaie?

eu n as fi scos si "aproape murisem". se pierde ideea initiala a poemului, chiar daca se castiga alta. a muri de asteptare si a vedea cum speranta invie chiar si in solul cel mai nefertil e o idee buna. eu, unu, n as fi renuntat la ea, chiar daca ar fi trebuit sa mi dau palme

Într-un celebru text „What is it to be like a bat?” al nu mai puțin celebrului filosof analitic Thomas Nagel care , singurul, depășește „filosofia analitica” (filozofie ce, după umila mea părere, este o deviere deoarece are pretenția de a”studia” limbajul nostru rupându-l de entitatea care-l produce), autorul ajunge la concluzia că dacă omul ar putea percepe lumea numai cu „sonarul” liliacului, atunci altfel ar arăta „epistemologia” și, mai general, „gnoseologia”. Același lucru cred că se poate spune (și chiar o spune Nagel) și despre un marțian. Plecând de aici zic și eu că singurul mod de a comunica cu un om-liliac, marțian, etc., este poezia. Și asta pentru că prin ea se comunică, de la suflet la suflet, dincolo de cuvintele oricărui limbaj chiar și „simbolic-abstract” (inclusiv al oricărei viețuitoare de aici de pe pământ). Pentru că mie chiar mi s-a întâmplat. Vizitam, într-o zi, serele grădinii botanice din București. Era acolo și o expoziție cu vânzare de flori și plante ornamentale. Nu m-a atras decât o pricăjită de plantă decorativă care se sufoca într-un ghiveci. Și mi-a șoptit (pe bune) „Ia-mă”! Și am luat-o. Iar la mine acasă, după ce am îngrijit-o (cum am putut) dar, mai ales, „am stat de vorbă” cu ea, și-a revenit miraculos. Tot așa am reușit și cu pisica mea. Care avea 19 ani și era pe ducă (blocaj renal). I-am mai prelungit viața cu un an, în condiții bune, „vorbind” cu ea aproape în fiecare seară. Cu oamenii, se pare, e mai greu să te înțelegi (asta zice nevastă-mea când i se pune pata pe mine; noroc că îi trece repede). Mulțumesc Profetului pentru întrebare. Că mi-am adus aminte de cele ce le-am zis. Și care au dovedit că „poezia” are o „eficiență” practică extraordinară. Și aduce un „profit” pe care „utilitariștii” nici nu îl visează. Pentru toate astea, „peniță” Asta da "polemică". Că aia in legătură cu RoLit nu a făcut decat să mă amuze (e și asta ceva; dar prea puțin; zic și eu - nu dau cu parul)

de cele scrise! titlul poarta in el mai multa ironie decat "pompa":) spor la scris si iar multam!

de un spectacol special, binecuvântat de sărbătoarea Crăciunului, cu daruri de suflet: poezie şi simţire!

voi fi cu gândul măcar, cu gândul!

din păcate textul acesta mi-a părut fad, apos, plin de locuri comune. Din punctul meu de vedere poezia din el se rezumă la primele 2 versuri ale strofei 2. Ideea furișării într-un om de zăpadă duce involuntar gândul către jack frost -personaj care nu moare ci se trezește mutat într-un om de zăpadă până își rezolvă, evident, niște probleme de viață rămase în coadă de pește.
În altă ordine de idei-”Ninsori presară fulgii pe gene”-da, sigur imagine corectă, ninsoarea într-adevăr presară fulgi pe gene și nu numai dar asta este la un nivel de compunere clasa a 3-a.
Tehnic vorbind-rima din prima strofă ”conturate/luminate” nu pot să pricep dacă e involuntară-presupun doar că da, caz în care cred ca merită o atenționare-nu are sens o rimă acolo.
Probleme de logică, apoi-dacă ”îndepărtările” sunt ”abia conturate” cum se pot vedea pe/în ele urme care să ducă undeva, oriunde.

Strofa 2-exceptând primele 2 versuri care, după cum am spus, sunt poezie ok, apar din versul 3 următoarele probleme: 1. Cine pare a descifra un ”râu de iubire”(iarăși o sintagmă răs-folosită)? De asemenea cine coboară În sinea cui? Pot gândi că inima mută este a omului de zăpadă dar nu e sigur.

Strofa 3-al 2-lea vers este hilar, sincer-cum adică ”răvășită de neprevăzut”? care era neprevăzutul? omul de zăpadă în care îl recunoaște pe cel furișat întrânsul? Și apoi iarăsi lipsa unui subiect pt verbul ”Înfloresc”-cine? ”Eu-omul de zăpadă” înfloresc? Iernile? Cred că iernile deși structurarea imaginilor este greoaie și deloc avantajoasă pt text.

Scuze pentru ...”demontarea” scrierii dvs dar cred că nu strică din când în când să mai căpătăm și alte priviri asupra a ceea ce scriem, nu doar tolerante. Poate mai prindem câte ceva și asta nu e chiar rău, nu?

numai bine.

pentru că nu aduci nimic nou cu ultimul vers, doar în cazul în care în America s-or fi terminat femeile frumoase

de ce sa scrieti ceva ca Mozart, daca niciodata nu o sa atingeti acel inefabil al lui? De ce sa scrii sonete daca nu vei ajunge niciodata la fel de bun ca Shakespeare? de ce sa scrii ode in metru antic daca nu te vei putea asemui cu Eminescu? de ce sa sculptezi masa tacerii daca ea a fost deja sculptata? de ce sa incerci sa aduci propriul tau aport, sa incerci sa-ti gasesti locul tau anume, fara sa copiezi sau sa imiti ceea ce au facut altii. epigonii, se stie. sunt cei care isi fura singuri lantul de la bicicleta. si da, apreciez efortul aceluia care vrea sa fie original. si care si reuseste. nu e asa usor si e cale lunga pana iese ceva cu adevarat original. asta inseamna munca, rabdare si informatie. dumneata ai atitudinea unui las. te eschivezi, desi in mod normal ar trebui sa ai un punct de vedere invingator. si acesta ar trebui sa stea nu in ceea ce spui, ci in ceea ce faci. asa cum spuneai in primul coment: merita sa incerci, dar sa incerci acolo unde n-a mai incercat nimeni. nu poti gasi o comoara acolo unde a sapat toata lumea. si a sapata suficient de adanc incat sa nu mai poata fi facuta o gaura mai mare.

o poezie foarte frumoasa. mi-a placut.timpul nu-mi permite sa ma opresc mai mult asupra ei. mi-a placut ca vei zidi intr-un bob de piper partea umbrita din tine. de asemenea versurile:"pînă cînd pe nume mă vei striga/doar să mă întorc o clipă femeie/din naufragiul literelor/grea de polen". nu pot sa nu le mentionez si pe urmatoarele:"un arbore pîlpîie noaptea/prin cămările sufletului golindu-mă/" si daca stau si ma gandesc aproape ca ti-am citat toata poezia, doar ca in ceea ce am reprodus aici e o incarcatura poetica mai mare. o poezie placuta de la inceput pana la capat, fara nimic care sa deranjeze, simbolurile se leaga intre ele, formand un intreg.am sa revin.

misto final. si titlul, ofcorse

Poate niciodată nu e prea tîrziu să îi spui bună ziua unui vechi prieten, bună ziua Elenuța, iată o întimplare -sau mirarea!-care îmi pune cuvînt pe limbă. Căutînd vorbelor în coarne, abia acum te văd.

Va rămâne o amintire frumoasă, cu superbele poeme nipone ca reper al fiecărui anotimp în care mă voi afla. Mă bucur mult că pot să am volumul aproape în momentele când cad pe gânduri și simt nevoia să trec cumva dincolo de pojghița subțire a cuvintelor. Iar comorile cu care mă întorc sunt mărturie vie că tu, Mariana, ai scris o carte la hotar de suflet pentru mine și pentru condeierii haiku. Plină de înțelesuri, răsuflă o puritate rară, de preț, prin care m-a cucerit. Felicit cu drag această apariție editorială!

Virgil, formule nu, n-am, nu-mi place să-nțepenesc în formule și aici nu e știință exactă, simbolurile-mi plac. Descrierea ta se potrivește motănașului meu: " sa mirosi textul, sa il gusti, sa il atingi cu obrazul". Mi-a făcut harcea-parcea poeziile...listate. Ok, trebuie să-nvăț și eu ceva: îmi pregătesc gheruțele pentru următoarea aruncare, mâine.