viata ca un joc etern de sah: citeodata reginele se ridica de pe caldarim, de multe ori le cresc aripi, alteori sint la discretia melcilor... cuvintele se aduna citeodata in intrebari, pe urma se sfasie intre ele, in urma lor, ei doi ramin sfasiati in dreptul pieptului ca si cind si-ar fi cautat la nesfarsit unul altuia inima spre a o arata celuilalt intr-un etern replay al semnelor nescrise, atunci cand "ne lăsăm umbrele să se sărute în voie".

Este mai amplă. Poţi fi nu ştiu ce „ist” pt. că eşti. Sau pt. că aşa e la modă la un moment dat, prin mimesis. Cum eu, ca cititor, pt. că asta sunt, n-am afirmat nici o dată că mă cred „producător” şi dacă încerc să şi „produc” proză şi poezie nu o fac cu prea multă convingere (am ales, ca posibilitate de exprimare, eseistica care, se pare, mi se potriveşte), am, la rândul meu, libertatea de a rezona cu o anumită structură artistică încadrată într-un anumit «istm» sau nu. Dar tot ca „receptor”, în afară de a-mi exprima afinitatea (asta în eseistică) încerc să şi „percep” vibraţia celui care „produce” (proză/poezie). Şi, mi se pare, că în acest fel pot deosebi „autenticul” de „mimesis”. Din acest motiv, în comentarii şi nu în eseuri, îmi permit să aprob, uneori, când e cazul, texte care contravin „sensibilităţii” mele. Din punctul altora de vedere acest mod pare a fi duplicitar. Eu îl cred „raţional”, dacă poţi fi raţional vizavi de artă.

Textul acesta, ca şi altele intitulate „minimaliste” sau cum le voi mai boteza, sunt tot un fel de eseistică, spre deosebire de com-uri. Iar când nu pun nici o etichetă unui text (pezie/proză), scriu şi eu cu nostalgia vremurilor în care chiar credeam că sunt „poet/prozator” . Şi uit că – vârsta este de vină – am devenit mai „lucid” (daca chiar am devenit).

P.S. Profetule, să nu îţi facă nici o dată (nici dumitale, nici altora) impresia că aş fi o „mimoza senzitiva” şi că nu pot deosebi o observaţie pe marginea căreia se poate dialoga de una „ostila”. Cât priveşte ultima categorie, iau lucrurile în joacă – câte o dată depăşind măsura; dar, pe aici sper că nu s-a întâmplat – şi lucrurile revin la normal.

"fi-v-ar universul vostru dual păi da, dumnezeu există, mereu vorbim de el, mereu scriem de el e un subiect bun pentru scris, dumnezeu un subiect bun pentru orice dumnezeu te iubește dumnezeul mă-ti nu vezi pe unde mergi nu văd doamne nu văd calea ta doamne arată-te! și atunci dumnezeu: deschise acest site și spuse phuuuuuuuuuuuh" :))

Profetul, îmi place interventia ta, chiar imi pare rău că n-am ales eu titlul ce l -ai propus . Sper că am voie să-l schimb!

E ciudat ca sub textul cu titlul Starea Hermeneia - 2013 - invitație la dialog să se discute despre alte platforme, chiar și sub forma asta lapidară (fapt nepermis de regulament sub orice fel de text). Iar invitația la dialog nu era pentru dialoguri care nu au nicio legătură cu Hermeneia, dimpotrivă. Nu strică să mai recitim Regulamentul H din când în când.
Uneori pornim noi înșine niște bulgări de zăpadă care se rostogolesc necontrolat... deci, mai multă atenție!

Sebi, mulţumesc. definţia - cu toate nuanţele ei - nu mă mai obligă să dau explicaţii.

Andu,
boierul îşi îndeamnă calul în buiestru birjarul îl biciuieşte pînă îl lasă lat în drum.

Sti ca esti isteata, Doamna? Am modificat dupa inima (si mintea) dumitale.

așa cum spune un alt somno... pardon! poet! :)

mi s-a spus: scrie ce vezi!
și iată:
bobadil cu fes pe cap/ șchiopăta-ntr-un singur șlap/ noaptea spre o fundătură/ (ce să facem viața-i dură)
scuze pt. offtopic Adriana! voința divină...

nu-i așa că important este să spun mai întîi ce nu îmi place.
„streaşina clipei” - mi se pare o metaforă prea siropoasă pentru restul destul de reușit al textului.

textul e bun, frust pe alocuri. aș spune chiar foarte bun dacă ai fi începătoare, dar nu ești. e bun și mie mi-a lăsat o senzație de sculptură. nu multe texte reușesc să îmi ofere asta. felicitări. cînd voi (re)pune penițele îi voi acorda una.

corect este "să nu mai fi purtat”. un typo cred: "inscripționațe". despre lirismul textului, numai de bine! deosebit finalul prin accentul impus, bine dozat, stratificat din toate punctele de vedere, chiar și grafic (totul descrește până la esență, unicitate:"iubitul meu"): "o să ajung în somn, acasă, tu între timp ai să mi te strecori înapoi în medalionul din piept, mă voi arunca drept în vacarmul singurătății din apartamentul cinci, unde mă așteaptă prin dulapuri numai hainele cele negre, îmbrățișate cândva de tine, iubitul meu" remarc "vacarmul singurătății" ca original.

Sis fii buna si dezvolta notiunea de lirism desuet zilelor noastre. Cum definesti desuet? adica criteriile, si ce face un text desuet etc. Dupa aceia am sa iti povestesc ce mi s-a intamplat la o conferinta aviatica nu de mult. E spectaculos pt ca e legat de poezie.

"şi are şi acea greşeală de tastare care n-a semnalat-o nimeni...", ziceam eu şi repetai şi tu. dar cei cu sus partidul, jos partidul nu au văzut-o. cine-i la putere, uraaaaa! uite-o aici:

"şi iî cere mamei un castron cu borş."

probabil că s-a vrut un "îi". iî nu e îi, aşa cum ep nu e pe, aşa cum ed nu e de, aşa cum al nu e la, aşa cum nid nu e din, etcetera. sper să înţelegi. eu cu o greşeală ca asta ajungeam în şantier. vai de ele de peniţe, stele , pălmi, sau cum vrei să le spui. dar nu tu eşti vinovat. sus partidul, jos partidul, e. sper să nu fie cu supărare.

cred că textul acesta ascunde și spune mai mult decît (nu) lasă să se vadă. pentru umorul discret. și pentru că mai aștept.