Virgil, hai sa nu fim chiar modesti, ca eu n-am luat niciodata marele premiu la un concurs literar. Asa ca... :)

Așa cum am mai spus și altă dată, eu mă cam joc cu poezia și, în consecință, nici ea nu mă prea ia în serios. Aici am încercat un experiment. Să introduc în „prozodie” unii termeni „matematici” , adică „topologie” și treaba cu „întregul și părțile”, despre care se știe că într-o ‚mulțime”, numărul „părților” sale este mai mare decȃt numărul elementelor mulțimii. Și am vrut ca, fără să schimb prea mult sensul „matematic”, să-l fac să „sune” și „liric”. Mai amintesc că „topologia” are de-a face cu „mulțimi deschise” (nu intru în amănunte) iar „topologia morții” mi s-a părut o alăturare sugestivă. Prin urmare, atȃta timp cȃt „jocul” meu poetic nu a distonat, după părerea celui care a trimis mesajului anterior, e O.K.. Un astfel de „mod” de a scrie poezie, se dorește și o replică pentru Luminița Suse și pentru Doru Lubov, pe care, în comentarii anterioare, i-am criticat, pe prima: că introduce, numai uneori e drept, în poezie noțiuni „matematice” care nu se integrează în text; iar pe al doilea că face același lucru cu niscai noțiuni „filosofice” care, deși par a se integra, dau textului o anumită tentă prea abstractă, „tăind” din „lirism”. M-ar interesa o discuție pe astfel de teme. Cine răspunde la apel?

cu adevarat sensibil textul. dar din punctul meu de vedere, poezia incepe abia de la "n-aveam nici un ban nu știam dacă am întors pe dos toate buzunarele dacă mai aveam în mine ceva de vîndut pentru secolul mîinilor tale" pana acolo nu e decat o introducere (care nu prea isi are rostul, in viziunea mea). o imagine care nu prea ma multumeste este cea cu lacrima. de ce tocmai o lacrima sa fie asemanata cu biserica? remarc imaginea cheii legate la gat, atat de candida; mi-a adus un zambet melancolic pe buze. finalul este deosebit de puternic si se incrusteaza in inima. una peste alta, un text care merita aplauze. spor si inspiratie in continuare! Nati

yester-day poet, de ce vrei să mă convingi mereu cât ești de expirat? Găsește ceva nou man ori complace-te într-o balegă literară, îți spun cu toată prietenia pe care, evident că nu ți-o port. Dar uneori aceasta se numește simpatie.
Eu unul o voi nutri mereu față de spiritele rigide și cei handicapați.

Mie mi-a placut textul chiar daca uneori are asa un iz, camuflat, ce-i drept, foarte bine, de patetism. Nu pot sa nu remarc faptul ca textele tale au devenit mai bune, utilizezi cu succes intertextualitatea si dincolo de cuvinte se observa destula eruditie si talent in a poetiza. Aici... "ultimile file"... daca nu e vorba despre o licenta poetica s-ar putea sa fie o greseala.

prima parte are fluiditate, place. a doua parte e cam confuză. probabil că lirica se poate folosi de onirism dar pînă la un punct. mi-a plăcut titlul

Din punctul meu de vedere incadrarea corecta e la limbi straine.

Zilele acestea citeam o cronică a lui Vintilă Mihăilescu, intitulată Țara mea ca o manea. Citatul de mai jos, mi s-a părut reprezentativ, în aceeași orine de idei:
” După ani de frustrări regulate şi alienări sistematice, „capitalismul“ scotea dorinţa de pe cartelă şi băga jubilaţia la liber. Iar maneliştii au sesizat rapid această nouă „cerere“ a publicului şi i-au cîntat în strună: dorinţele voastre vor fi realitate!

Partea sumbră a acestui narcisism descătuşat şi invadator este că, la acest nivel şi astfel orchestrate, dorinţele nu pot fi decît bazale: sex, avere şi, mai presus de toate, putere. A le avea înseamnă a reuşi, a fi un winner – sau, în termenii manelelor, un barosan. În caz contrar, nu eşti decît un amărît de fraier. Redundanţa obsesivă a manelelor a conturat astfel cel mai consistent model de reuşită socială din România recentă: dorinţa de a fi „barosan“ cu orice preţ vs angoasa de a nu deveni un „fraier“. Tertium non datur!

Tot manelele au exprimat – şi astfel au cristalizat – mijloacele utilizate deja pentru a atinge această aspiraţie socială: să ai „tupeu“ şi să faci „ce vrea muşchii tăi“. Singurul obstacol pe acest drum spre reuşită sînt „duşmanii“. Lumea românească flatată de manele este astfel una darwinistă, în care singurele două categorii sociale semnificative sînt prietenii şi duşmanii, iar singurele două statute reprezentative sînt barosanii şi fraierii. Pentru a cîştiga apartenenţa la categoriile pozitive ale acestei dihotomii structurale, mijloacele sînt cele ale selecţiei naturale.”
Prin urmare, există idei despre ceea ce se întâmplă de fapt, problemele societății românești contemporane se cunosc, dar care sunt soluțiile practice de rezolvare ? Ce putem face, ce putem alege, Quo Vadis Domine, se întreabă omul prins între Scylla și Caribda zilelor noastre.

da, interesant ca oamenii scriu bine mai ales atunci cind nu tin neaparat sa scrie bine. pentru ca nu asta are importanta atunci. dupa parerea mea (destul de rece) un text care este poezie, sau arata a poezie, mult mai mult decit alte texte mult mai elaborate ale autorului.

1. Evident, textul este de "reclama". Intentia este de "promotion" pentru ceva care merita. In detrimentul altora care nu. Si de care librariile gem. Pacat de hartie. 2. Nu conteaza textul meu (intentia mea a fost sa fie si apocrif, sa contina si insertii, inclusiv prelucrari dar sa atraga atentia asupra cartii care mi se pare a fi de exceptie). Typos vor vi scoase. Imaginea, in acest caz - indecent de mare - are si ea scopul sa atraga atentia. Mai ales ca este o reproducere dupa o lucrare de marca a lui Gustav Klimt. Cine a vizitat celebrul hotel Negulesco din Nisa care nu este pentru oamenii de rand si in holul caruia troneaza o asa zisa sculptura din plastic, imensa, de un prost gust infiorator, stie ce spun. Daca intentia mea si-a atins scopul, criticile la adresa textului subsemnatului nu conteaza.

Am fost contactat de cenaclul RefleXos. Te rog caută-mă pentru detalii la adresa de mail din profil.

Se pare că adresa ta nu e validă.

Toate cele bune!

Madim, vezi ce faci cu invelisul acela mincinos, despre ingeri o sa incerc sa mai scriu, probabil :-) Altfel, comentariul tau este scurt si cuprinzator: ca o fereastra deschisa am vrut sa fie poezia aceasta. Multumesc, Madim. PS si totusi, ai ales tocmai irealul din atmosfera aceasta... asta chiar ma intriga si ma bucura, in acelasi timp.

in ciuda ultimului vers care prinde o idee insa nu originala din pacate, poezia e slab compusa, fara suflu poetic. despre viziunea Tincutei asupra poetilor: nu este vorba nici de poeti de lux, nici poeti de alt tip (...), si nici de a scrie cu sufletul sau cu altceva. este vorba pur si simplu de ignorarea compozitiei ca atare. e ca si cum ai prepara o prajitura si ai pune triplul cantitatii de zahar...

conform regulamentului nici nu ar fi trebuit sa publici cu tilul de ineptii astea...