La multi ani, Hermeneia!

cînd citesc texte din acestea îmi dau seama că sînt poezie dar cred că probabil ar fi mai poezie dacă ar fi "din cauza sentimentului" mai degrabă decît "despre sentiment". părerea mea.

"mă golesc de mine ca un stilou de cerneală," aş fi reformulat cam aşa: "mă golesc de mine (cum) stiloul de cerneală"

Şi forma aleasă de mine, şi cea propusă de tine sunt două comparaţii suficiente (se înţelege perfect ce şi cum), cu diferenţa că prin sugestia ta, aş scăpă de un "de", dar, prin "cum", m-aş pricopsi cu un iz eliptic prea mare.

"şi, parcă, aici, ceva nu merge: "Am steme pe ochi,/nu disting între glasul ud de mamă şi iubită;/în copacul care mă îmbracă,/degetele pipăie un fulger, un călător, un sărut." - de la iubită încolo, nu ştiu, schimbat ceva, dar ideea să rămână" -o să gândesc.

Mulțumesc, Sorin. Poți modifica folosind butonul "editează" din subsolul textului.

ok, Cristina, din partea mea ai free, dacă mai ai impulsul:)
& btw, mă răsfeți:))!

Iti multumesc, ma bucura comentariul tau cu atat mai mult cu cat am impresia ca intre mine si poeziile-mi s-a insinuat un mare gap, care provoaca reactii de indepartare. Senzatia asta de irealitate/ onirism nu-i neaparat ceva dezirabil/ estetic etc. Am speranta ca nu-mi voi indeparta totusi cititorii.

date biografice despre scriitorul Bujor Nedelcovici se pot gasi pe internet: http://ro.wikipedia.org/wiki/Bujor_Nedelcovici.

Un text care m-a emoționat, a făcut tot ce trebuia să facă un text bun și anume exact atunci când trebuia să o facă... și da, păcat că nu se scrie mai mult așa, evenutal toată lumea să scrie așa, atunci am înțelege poate de ce textualitatea nu poate fi descrisă în cuvinte.
Margas

Nicio șansă cu jazzul și nu vreau s-o iau de la capăt. Țin minte că a fost odată ceva care mi-a plăcut.

Nu, scrisul nu se poate învăța. Iar un cenaclu, în principiu e dăunător. De acord. Ai zis ”criticile de pe un site literar nu il pot face pe un autor sa fie mai talentat.” E normal, perfect de acord, critica (adevărată) se face pentru cititor, nu pentru autor. Asta înțeleg foarte puțini. Autorul ar fi de dorit să-și păstreze nota personală, întotdeauna am susținut asta.

Acolo am vorbit într-adevăr în clișee, dar n-aveam dispoziție pentru cuvinte mari. Mai bine mici.

e important sa specific ca nu este un text activist nervos, chiar daca asa il simteam si asa doream sa-l abordez, dar tot ce am vrut sa spun in el s-a usurat spre final, a decolat usor, oricat de greu ar fi atarnat initial, si si-a luat zborul, precum coama calului in bataia vantului.

Un fel de a vorbi prin semne, atingeri, un întreg arsenal dinainte inventat al trupului, o liniște braille a mirării din noi. Există semeni care ne înțeleg dincolo de cuvinte? Și totuși câteodată ți-e dat să întîlnești în viață un loc în care să îți lași inima și ea să bată în continuare la puterea a doua, fără alte teoreme, fără prejudecăți. "/ ain’t nothing like the real thing baby /" E frumos acest edificiu nou al sufletului: "ne construim religia binară pe risipă de semne" Întinerește întotdeauna.

Până să citesc "pa-ul domnului Pa" al Alinei Manole, eu nu-l prea înțelegeam, și-l consideram fad și gol, un fel de înjurătură pe lângă "servus-ul" nostru. Acum stau și mă gândesc, da, are dreptate, convinge, căci ce te poate convinge mai bine, dacă nu un argument poetic. Privit așa, din toate părțile deodată, dă bine și nu-l mai vezi atât de gol. Nu-ți trebuie răbdare să-l citești până la capăt, ci interes. Un interes pe care ți-l trezește aparenta joacă de-a "din partea asta cum arăt?", dar ai grijă ce spui, pentru că la mijloc e inima mea. Da, e un joc inventat pe loc, dar numai poetul inventează atât de frumos. Priviți cum se țes în jurul lui o sumedenie de lumi! Peniță pentru argumentarea poetică a unui gest străin.

Madalina eu cred ca unde aduci vorba de ploaie, pe lângă atâtea turbane şi chestii care scot din sărite cititorul, dansul ploii ar fi foarte bine înlocuit cu paparudele. şi nu mă împac deloc, cu verbul a suge, aici, parcă ceva nu îl leagă chiar atât de lămâie nici la final nici la început. însă, textul este unul ce poartă semnătura Căuneac, şi privit doar aşa, cei care au prins drag de scrisul tău se pot descurca pe text aducând cu ei şi niscai laude:)

"progresul îmi va fi un candidat sigur în luptele cu animalele de savană" - destul de sever acest vers, parcă sună cumva a progresul roboţilor, sună destul de ştiinţific în raport cu ce ne dai tu nouă la masa de literatură.
Oricum, mi s-a părut ca întreg un text aşa halucinant, neobişnuit şi asta mi-a lăsat o stare şi dacă mi-a lăsat o stare, e o chestie cu el. zic şi eu.

poemul tau este ca o absolventa de liceu care se duce la balul de absolvire in rochie de dantela si cizme de cauciuc. este epatant si inedit. cu alte cuvinte... "altfel" de ce se poate citi mai peste tot. imi place aceasta indrazneala data de je m'en fiche-ism. cand nu tii cu tot dinadinsul sa iasa, iese bine, de cele mai multe ori. cam atat