un poem plin de termeni și amănunte medicale. mă încântă primele patru versuri. descriu plastic și foarte sugestiv, setea pentru trupul iubitei. în rest, poemul devine prea carnal, prea amănunțit în acest sens.

autobuzul vieții, până la ultima stație...

Imi place mult "acum le-aș spune bărbaților despre cum ninge iar eu sunt femeia fără de țipăt nu am loc printre femeile planetei asta să știe dar în numele dreptății aș condamna la moarte unele dimineți și câteva acte" iubesc femeia fără țipăt....mă regăsesc în ea..dar "nici nu cunosc nici un înger dispus să formeze un număr de telefon", poate mâine... cu drag, erika

Multam! mare, mare multam! e de bine, daca voi ati simtit poezia in felul asta! Si da, ati avut dreptate. Cele bune, faine, adevarate!

Un univers feminin in care formele nu tind spre cosmos si nu se lasa aranjate... mai mult asteptare decat cautare, multe cuvinte rostite cu durere laolalta cu constiinta care intuieste neputinta de a rosti adevarul separat de afect. Probabil mai degraba un film decat o poezie insa o lectura placuta.

Dahaar, e o descifrare impecabilă, mulțumesc, îndeosebi în lumina-umbra sentimentelor vechi-noi și dansul lor neîncetat. Mă voi gândi la prelucrare, desigur, fiindcă deja sunt prea "în" poem și i-am mai adus ieri modificări. Îl las un timp să se aștearnă. Voi lăsa drept titlu (renunțând la cel în italiană) doar "Tango". Cred că este suficient. Și trimiterea la filmul de Carlos este foarte potrivită aici. ochiul cu care citești este binevăzător, aprecierea mea.

mulțumesc pentru com/obs. Mihaela, dacă asta e dorința...

citind textul de fata, in timp ce mancam pufuleti si o coca, mi-am amintit de o perioada in care, postand aceleasi texte pe mai multe site uri, aproape de fiecare data, cele mai putine laude si ridicari la cer le primeam aici. banuiesc ca nu mi se intampla numai mie. asa ca, daca aici nimeni nu cade pe spate cand ne citeste, e firesc sa avem resentimente si ofuri. insa, m-am intrebat apoi care e avantajul ca pe Hermeneia altfel stau lucrurile. cred ca este unul, cel putin, si destul de mare: te face mereu sa fii mai bun, te tine in priza. pentru ca daca ai standarde greu de atins, atunci cand o faci, cu siguranta e un progres si o multumire pe masura. de aceea, imi permit sa spun ca, poate, nici nu importa critica (sau laudele) celorlalti membri Hermeneia. cat timp stii ca aici e greu, te pui pe treaba si lupti cu tine si cu scrisul tau. nu e vorba asadar de meritele celor din consiliu sau de o negativitate si respingere. este, imi place sa cred asta, o exigenta. Hermeneia este o exigenta. sa multumim pentru asta

Pentru început, vin cu un citat dintr-un articol, apărut în revista Știință și tehnică, despre profesorul John Polkinghorne, (laureat în anul 2000 al Premiu Templeton), care, după o carieră de cercetare în fizică, (sau tocmai datorită ei) a început o a doua, teologică. Desigur, nu e singurul… Citatul se vrea un mic addagio la punctul 6 al eseului dvs.,ilustrând cumva limita de care vorbiți și inerentele căutări pe care le generează: “Epistemologie și Ontologie: cunoaștere și origine. Polkinghorne a „inventat” o propoziție pe care o repetă atât de des încât soția sa i-a făcut într-o zi cadou un T-shirt pe care imprimase: „epistemologia modelează ontologia”. Și nu este așa? Nu avem atât de des de-a face cu oameni pe care acumularea de informație și cunoștințe în domeniul profesiei lor îi face să-și reconsidere punctul de vedere asupra originii lucrurilor, de la cea a Universului până la cea a vieții însăși, în acord cu ceea ce se consideră a fi mulțimea datelor observaționale și experimentale? Deși...nici cunoștintele, oricât de multe și diverse, nu înseamnă Cunoaștere, nici datele observației sau experimentului nu trebuie sanctificate și valoarea lor absolutizată. Cel puțin pentru un motiv foarte simplu: repetarea experimentului sau a observației, cu alte instrumente și aparatură sau chiar fără a schimbă NIMIC în instrumentarul folosit, va da TOTDEAUNA un alt rezultat. Pentru că CEL PUȚIN UN PARAMETRU este diferit, ori de câte ori se repeta o experiență: timpul.” Voi reveni. Felicitări pentru eseu! :)

Recunosc ca in cazul textelor tale mi-e foarte greu sa-mi dau seama daca sunt scrise ca si poezii sau in proza. Ai pasaje cu fior poetic, dar parca ai avea nevoie de ceva mai mult. In general ideile sunt bune, depinde si de modul in care acestea se muleaza pe un anume paragraf. Am remarcat ecourile unei nostalgii bizare, un ton pe care nu-l pot defini prea facil. Apoi... numeroase elemente de anatomie, ai putea sa le reduci. Mi s-a parut fortata o idee, chiar ilara: " țipătul lor de acvilă gușa lor plină cu mici rozătoare sau boabe care ne țin viață." Partea cu permisul de conducere duce intr-o idee buna, dar plecarea propriuzisa de la el nu o pot numi chiar potrivita in context. Strofa(?) "golului" ... golul poate fi si sugerat. Iar ultimul vers(?) din ea... mi se pare slab. "ce știu ei oamenii. înoată sub crusta de gheață împart bule de oxigen le vezi burțile plutind la suprafață burțile lor lucitoare pentru ei nu respiră nimeni." ... "burtile" apare de doua ori intr-un interval scurt, am avut ceva dificultati la citire. E drept, in cazul asta nici punctuatia nu ma ajuta. Ai putea sa-l pui intr-o forma in care sa dai un enter pe-acolo, sau mai potrivit... sa eviti repetitia. E bine ca desi oscilezi intre idei si te "imbraci" intr-un patetism personal, cotidian (posibil sa ma repet) ramai lucid... cum era ideea aceea stereotipica de "hipelucid". Cred ca ai putea sa mai concentrezi ideile si sa mai scoti din "balast". Spor in continuare ! Ialin

Acuma, ce să zic - ştiind că primeşti degrabă bucurosiu doar aprecierile, as putea să spun că textul este genial. M-am gândit, însă, că, cine ştie, pe undeva, pe traseul dintre clipe, ţi-ai revizuit poziţia faţă de propriile-ţi texe şi te interesează mai mult adevărul - cel puţin, cel al cititorului. Numai de bine şi la multe texte extrasenzaţiogeniale! :)

Comentariul acesta împreună cu penița de la comentariul anterior sunt valabile. Primul comentariu a fost scris din greșeală, mea culpa, acela urmând să-l fi scris pentrul poemul Epifania după Simion. Îl citesc pe acest autor de multă vreme și sper să nu fie vreo problemă cu acest gen de greșeală. Mulțumesc editorilor și autorului acestui text. Am observat la timp verificându-mi notițele de peste zi. Îmi place să-l citesc pe aalizeei. E felul meu de a-i arăta că nu mă comport precum vecinul lui de la patru. Nu mă deranjeaza aalizeei că-ți scuturi viața peste mine! Conștient este bărbatul din tine precum conștientă de trecerea primăverilor este și femeia ta, Eli, Eli, Primavera, Primavera și așmd– (repetiție des întâlnită în poemele altaiyrene când îi atribuie femeii un nume) Primavera, primavera (dacă-mi permite autorul) te desculță tu, femeie a lui dumnezeu, ce stai ca o stană de piatră, te făcui femeie să te-nmulțești precum Rahila. Fluturi de hârtie, origami , autorul cu siguranță făcea acasă, la mama lui din caietul de dictando dar să-i facă din femeie? Ce bine! Reușește să fie copil - matur și să-și acopere tristețea foarte bine sub un gri liquify și un ceai de busuioc luat drept terapie pentru zilele în care își macină trecerea timpului în bucătăria unui bloc din caritierul de nord. Pe masă “ poetul ar imagina aici un plic”, ceaiul îndulcit, fără timbru, o femeie, câtă adăstare! “Aceasta nu e o chemare e doar o incantație ieftină pentru a înduioșa cititorii”. Oare? Eli, Eli” scrie tu pe mine - un alt toiag, o altă tarana”. Vrei un inceput de viață dragă altaiyr. Totul stă în puterea toiagului tău. Este toiagul pe care te sprijini si cu care scuturi frunze oilor tale, și-i mai dai și alte întrebuințări.” Aruncă-l altaiyr! “El îl aruncă si iată-l un sarpe iute târâtor” Prinde-l! Sa nu-ți fie frică, căci se va întoarce la înfațișarea lui dintâi... ÎNFĂȚIȘAREA LUI DINTÂI... Frumos poem, sincer și studiat cu foarte multă atenție, amănunte din bucătăria sa, mâncarea, peștele- hrana biblică ai spune,dar nu, este asemănarea cu autorul nostru mai degrabă .Carnea trupului său nu mai contează , solzii în schimb îl pun în valoare. Este un poet în adevăratul sens al cuvântului. Este o beție de cuvinte, o fântână fermecată. Poate că toți avem nevoie din când în când de câte un semn și atunci m-am gândit să las și eu aici acest semn lângă scrisoarea ta. Sil VIA

Deosebita aceasta arta a imblanzirii, inteleasa in maniera din "Le Petit Prince"... intamplator am citit poema aceasta pe o melodie de Lhasa de Sela si m-a dus cu gandul aiurea sau poate deloc accidental la o noapte de Beltane (cat mai e pana in mai?) in care focurile aprinse dezleaga sufletele de trup "în afara timpului" si le lasa "învârtindu-se ca un dans între fiare". Ai sa razi dar mataniile din textul tau m-au dus cu gandul la o grupare mafiota din regiunea Puglia, Sacra Corona Unita pentru care rozariul reprezenta un simbol foarte interesant. Imi plac mult ultimele doua poezii scrise.

un autor a cărui vuziune despre lume este clar exprimată în fiecare vers. un poet lucid, atât de lucid încât s-ar întoarce în umbra din care a fost creat, umbră ce pretutindenea îl urmărește. dovadă în acest sens este acest poem.