sunt poate acestea, semnele neputintei noastre, Cami, in fata celor care tot nu inteleg... rostul vederii e de a pastra frumusetea in propri ochi, putand astfel infrumuseta tot ce imbratisam cu privirea. ..

parcă si văd o plajă pustie, ca-n februarie, nisipul zgrunturos, valurile plumburii si tipetele pescărusilor propagate prin vîntul puternic, sec si rece. finalul iar mi se pare foarte reusit cele mai simple lucruri îmbătrînesc singure în februarie

Silvia, problema, să-i spunem, exagerării, aşa cum ai pus-o tu, e una complexă. Dar oare ce e simplu, atunci când vorbim de poezie? Eu consider că poetul, în măsura în care e poet adevărat, nu ar trebui să exagereze cu, să o numim aşa, prima materie a liricii - sentimentul Şi cred că nici nu o face poetul, poetul adevărat. Cred că, mai degrabă, îl minimalizează prin bâjbâire, prin necunoaşterea sa, prin nenumirea sa, prin diluare, prin confundare, prin reluare, prin încarcerare... prin scris, în cele din urmă. Asta spus pe foarte repede înainte şi-n puţine vorbe. Despre alte exagerări, stilistice sau ideatice - metafora în sine e primul strat de falsare. Când a apărut metafora, deja ai exagerat. Acuma, că metafora aia e utilă, ca ea captează sensuri improbabile limbajului frust, asta e altă discuţie. Da, se poate face o discuţie despre gradul de exagerare, acolo unde, într-adevăr, toţi poeţii au plătit, plătesc sau vor plăti tribut.
În textul meu, din perspectiva problemei discutate, se poate vorbi doar pe latură expresivă.
Mulţumesc pentru!

am luat candva la Caransebes un premiu important dar nu stiam exact cine mi l-a dat...
recunosc ca nici acum nu stiu :)
poate intri pe mess si-mi spui mai multe... cat despre scris, "binele" ala e tot atat de relativ,
ca toate celelalte lucruri din lumea asta.

asta nu e spleen ci imprimarea unor trairi ( recordar spune Borges) care ori ce am face nu se mai intorc si nu mai pot fi reconstruite nici din nostalgie si nici din lavanda care a disparut undeva mov in urma. frumos, mi-a placut ..chapeau!

Pe aici e laudat. Prin alte parti - injurat. Fiecare cu gasca lui. Eu, parca, as sta pe la mijloc - nici, nici. De ce? Pentru ca miroase cam a Marin Sorescu.

Dihanie! Daca e vorba de o asa nesimtire din partea ta, chiar te rog sa vii. Vei avea o surpriza.

de trecere si pt apreciere.

va mai astept

Vai de mine, ti s-a stricat tasta space. La fel de [space] mult. Imi place ultimul vers. Mult, chiar.

Îmi place textul tău, pentru că prin titlu sugerezi ideea și pentru simplitatea lui. Estetic e reușit, iar expresia de slang de la sfârșit "îl fac la buzunare" updatează plăcut prospețimea imaginii. Faptul că verbul "zâmbesc" este asociat cu o imprecație ușoară și cu o senzație antagonică dă bine! Al...naibi de bine:)! O părere. cu sympatheia, yester p.s. remarc șarpele ce mușcă divin, de trei ori; faină antagonie! Sau mă înșel?:)

are ceva ce îmi place, probabil mai mult decât stilul abordat.
îmi pare vie, e un text fain, Cristi!

... și pe mine mă deranja. oarecumva... merci. am operat. e interesantă?:) a... nu mă mai amenința cu penița:)!

Aranca, sunt onorata de prezenta ta aici si iti multumesc pentru apreciere! Poezia doamnei Ileana Malancioiu este superba! De ce nu stii... sau poate stii deja? ... in limba franceza?

scriitura lui Florin Caragiu poartă nuanțări mistice cu largi deschideri spre cititor, referindu-mă strict la textul de aici nu vreau decât să observ imagistica bogată, construcția puternică, aureolările discrete ale tonului, o poezie pictural stilistică, versul nu e arid, are viață interioară și se deschide fără stridențe gratuite, acestea fiind spuse, îți las aici un semn al încrederii pe care eu, dana banu, o am în poezia ta, ești un poet ce merită citit cu atenție sunt bucuroasă și onorată să îmi pot posta textele alături de un autor ca tine bine ai venit