vezi tocmai de aceea este asa de bine daca ar intelege toata lumea ca ar fi de preferat sa se respecte Principiile de funcționare ale Comunității Literare Hermeneia și ale site-ului Hermeneia.com in ceea ce priveste comentariile si sa se foloseasca numai cu scopul discutarii textului si nu aprecierilor la persoana autorului, etc. in acelasi timp sa se evite divagatiile si off topicurile care nu au nici o legatura cu textul, literatura sau macar nu sint pe aproape. si nu in ultimul rind sa nu se foloseasca pentru scopuri de comunicare personala sau pentru alte interese straine de scopul hermeneia, oricit de semnificative ni s-ar parea noua ca indivizi. nu mi-am facut niciodata iluzii cum ca acest lucru nu ar fi dificil pentru noi romanii (ca am vazut ca nici italienii, verii nostri, nu se simt confortabil sa respecte principii sau reguli) dar s-a meritat efortul si oricum alta cale de a functiona ca si comunitate literara (sau de orice fel de natura) nu prea exista.

I'm not jealous, I just know you'll not be able to make it on K2 in the winter time. this on top of all those talibans over there. but that's beside the point. I just don't want another funeral. better stay with me.

Sunt din păcate prea multe adunate, nu se pot secționa (la figurat, bineînțeles) puțin? Aproape un volum fără vignete...Chiar dacă e doar o variațiune pe aceeași temă, nu pot fi comentate în bloc, totuși...

Bine, nu voi mai spune nimic şi voi muri, am implorat destul 30 de ani din 1984, nu era aceasta o discuţie.

Ceea ce am remarcat la prima citire este constructia poemului. Pare lucrat cu croseta. Asta place. Dar e un poem perfectibil si Virgil are dreptate cand afirma ca sunt prea multe cuvinte. Spre exemplu, eu as citi strofa a doua astfel "ghemuit sub streașina unui templu scriu un poem plin de spaime un blestem strecurat printre dinți" Ar avea mai multa acuitate. Dar e doar o parere si nu este imposibil sa fie gresita. Deasemenea sunt prea multe epitete in text. Un poem scris cu multa traire poetica. Si nu e lucru putin.

multumesc pentru vizita si apreciere.

Pentru că începe să mă irite scuza asta cu simbolul: oameni buni, în lumea asta mare, aşa cum o ştim, totul e semn. Orice semn, ori sistem de semne, este ori poate deveni simbol. Faptul că-mi repeţi, repetaţi, că aia/ăla/aialaltă e un simbol, mai ales în cadru liric, e o tautologie cât simbolul de mare. De aia, pretenţia frustă că o sintagmă e valoroasă, ori lirică, ori posibil respirabilă doar pentru că e simbol e ghici ciupercă ce-i, adică gaura în covrig. Aaaa, forţa de a crea simboluri intertextuale proprii autorului, forţa de a le face perceptibile, intact perceptibile şi inteligibile cititorului, asta e altceva! A lua pasărea phoenix, ori ochiul lăuntric, ori pomponul lu' moş crăciun şi a-l trânti liric în indispoziţia de luni dimineaţa nu înseamnă că lucrăm cu simboluri. Înseamnă, cel mult, reproducere brută în spaţiu personal. Fie că nenea simbol are zece ani, fie că-i de pe vremea când sf. Petre îsi rupea sandalele pe pământ. Iar a avea aşteptări ca cititorii să plece în genunchi, profund "revelaţi" şi pocăiţi, asta e utopie infanţilă. În poezie poate interesa ce spui, dar, categoric, e vital cum spui.

Deci iertaţi-mă că nu tremur ca varga la orice poetizare îndulcită cu simboluri!

zâmbesc, zâmbesc, zâmbesc. sunt sensibil până la maladie:) îmi place reflectarea ta în mine, doar că aș scoate cuvântul albastru(am alergie la el, pentru că e un leitmotiv desuet). peltic și înveselit, încă eu!

Andu, binevenite atat observatiile, cat si exigentza ta, dar lasa-ma sa implor clementza, de data aceasta, macar! :) e primul sonet, fie el si fals, pe care il scriu. asa ca e firesc sa ma stranga putin haina noua. multumesc pentru comentariu, Adriana

mulțumesc Sixtus pentru trecere și aprecieri.

de asemeni mulțumesc kalipeto, maria - doina, yester, cristina, ...

ionut, multumesc pt gestul tau frumos. acum astept sa vad nishte ochi albastri care sa mearga pe bicicleta, si pana atunci, imi tin dorintele la piept.... aranca, asa e, stim noi cum vine ..prada, dar oricand prada poate deveni pradator....

E bine să te uiţi în urmă când începi să dai cu pietre... E o regulă şi un proverb. Ce ţie nu-ţi place...

desi am doua rezerve: prima legata de verbul a trebalui care m-a lovit in versul 3, e impresia mea no ofense, si a doua legata de final - desi inteleg unde bati, dar sa visezi la privirile lor din patul imaculat mi se pare cam aiurea. Poate pentru ca eu ma gandesc la altceva in aceleasi circumstante, de exemplu la... femeile executate cu burka pe fata, pe stadioane. La privirile lor de dincolo. Ascunse. Nedezvaluite nici inainte de moarte.

Repetitia are rolul ei in modelarea sonurilor unei poezii in stil clasic. Cat despre Podul Grant, el isi are locul lui bine definit in simbolistica bucuresteana. Probabil ca nu ati trait in Bucuresti inainte de a va stabili pe alte coordonate geografice.